Poate...

Poate au rămas cuvinte nerostite, silabe doar gândite
Poate ai vrut să-mi spui adio şi eu nu te-am lăsat
Poate ai vrut să mă-mbrăţişezi de bun rămas,
Însă totul a rămas fără glas...
 
Poate aşa a fost să fie, poate-a fost un vis
Poate ai vrut să fiu coşmarul tău ori bucurie
Poate trebuia să fie totul mai bine descris,
Însă viaţa altfel ne-a promis...

Poate va veni o zi în care vei putea ierta
Poate amintirea mea spre soare va pleca
Poate-o va arde cu lumina sa
Poate mă vei uita!

Triumf

Soarele se-nălţă,
Luna se înalţă
Şi spun:
Această dragoste nu va dura.
Soarele nu-mi este tată,
Luna nu-mi este mumă,
Ca să poată curma
Dragostea noastră.

Poţi fi tu tată,
Poţi fi tu mumă,
Nicicând n-ai să poţi
Să ne desparţi.

(poezie incă, anonimă)

După o ploaie

Uite, cerul se-nseninează,
Rândunelele se fugăresc,
Ca peştii, peste mestecenii uzi
Şi ţie-ţi vine să plângi?

În curând, în sufletul tău,
Pomii lucioşi şi păsările-albastre,
Vor fi o icoană de aur.
Şi tu plângi?

Cu ochii mei
Văd într-ai tăi
Doi sori micuţi.
Şi tu zâmbeşti?

(Richard Dehmel)

Sunt aşa cum sunt

Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercanat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntamplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.

(Jacques Prevert)

Cel mai special mărţişor

Deja e 5 martie, iar eu abia acum mă gândesc să scriu despre primăvară şi toate sentimentele aferente începutului ei. Nu că nu aş fi vrut şi până acum, dar lipsa timpului şi a netului "personal" îşi pune drastic amprenta asupra micului meu colţ de destăinuiri.

Acest 1 martie a fost cu siguranţă atipic... prietenii ştiu de ce. :)Am renunţat inclusiv la mărţişorul clasic în favoarea unei brăţări alb - roşie, care a doua zi a primit şi ea la rândul ei mult aşteptata companie. Chiar dacă acum e puţin cam târziu şi nepotrivit să fac urările de primăvară, cred că pot totuşi să aduc un zâmbet cu ajutorul a două poezii, care erau scrise pe felicitările pe care le-am luat fetelor mele cu această ocazie.


Aminteşte-ţi în fiecare dimineaţă când te trezeşti să râzi mult şi des
Să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor
Să obţii aprecierea criticilor corecţi şi să înduri trădarea prietenilor ipocriţi
Să apreciezi ceea ce este frumos şi să descoperi ce este bun în fiecare
Şi să faci astfel ca măcar un suflet să ştie ce înseamnă dragostea pentru că trăieşti tu
Şi să laşi în urma ta o lume un pic mai bună.

***

Vorbe dulci sunt uşor de spus, lucruri drăguţe sunt uşor de cumpărat, dar oameni de treabă sunt greu de găsit.
Viaţa se termină când tu încetezi să visezi,
Speranţa moare când tu încetezi să crezi,
Dragostea se termină când tu încetezi să mai ţii la cineva
Prietenia se sfârşeşte când tu nu mai împarţi,
Aşa că împarte cu cine crezi că îţi este prieten,
Iubeşte fără condiţii,
Vorbeşte fără intenţii,
Dăruieşte fără motive,
Ţine la cineva fără explicaţii.

E inima adevăratei prietenii!

Sper că am reuşit cât de cât să alung vremea nu tocmai frumoasă de afară, pe care o regret puţin, având în vedere că azi e "baba" mea, dar totul se poate schimba într-o clipă şi atunci nici măcar o superstiţie nu te poate împiedica să-ţi iei zborul cu baloane cu heliu. :D

Profit de ocazie să vă zic că ieri a fost ziua lui Cătălin Josan şi apar şi eu într-un filmuleţ făcut de fani special pentru el (minutul 2:08 :D). Votaţi-l la Eurovision sâmbătă pentru că chiar merită să ajungă la Oslo, ca să nu mai zic că e şi vot gratuit! :>

Stări confuze

Mi-e cald şi mi-e frig în acelaşi timp; mă înfior la gândul
că s-a terminat,dar iluzia că undeva continui să exişti
îmi desenează un curcubeu pe cerul meu prea înnorat.

Te vreau şi te urăsc; am ajuns să regret că m-ai
transformat, dar fără tine nu mai pot fi eu.

Îmi este dor de tine şi totuşi nu-mi lipseşti; te vreau
înapoi când îmi este frică, dar urăsc să-mi amintesc
cum ne certam pentru prostii.

Nu mai îmi vorbeşti, dar eu te aud; cuvintele au muţit acum şi tot
ce poţi face pentru mine sunt litere ce se aştern nemiloase negru pe alb.


Haide să lăsăm fluturele să zboare pe aripa visării?
Şi poate, poate, va trezi din nou în noi flăcăra durerii...

Atât de departe şi totuşi în mine...

Am găsit-o pe Citatepedia şi mi-a plăcut mult...

Departe, de Anna Panovici

Atât de departe
şi totuşi în mine,
Eşti în sufletul meu,
Dar mi-e dor de tine...
Închid ochii şi te pot vedea,
Te simt, dar îmi lipseşti
Şi chiar de te-aş chema,
Nu vii acum la mine.

Aş vrea să pot opri
pentru o clipă timpul,
Să zbor spre-a ta fiinţă,
Şi să te privesc...

Nu mai există nimeni
Doar numai tu în mine
Pentru a te-atinge o clipă,
În mine rătăcesc.

Şi alerg şi caut,
Şi totul în abis,
Oricum tu eşti departe,
Deşi la mine-n vis.

Şi zborul meu se frânge,
Deşi nu te privesc,
Oricum sunt lângă tine
Şi simt că te iubesc.

Poezie pentru prietenie

Tocmai am primit într-un comentariu pe hi5de la Nastea o pozie foarte frumoasă, scrisă de dj_mind, pe care îmi permit să o postez şi eu pe blog, în speranţa că veţi face şi voi pe cineva fericit astăzi, aşa cum m-a făcut pe mine :)


Lasă-mă te rog să-ţi colorez sufletul cu aceste randuri...
Lasă-mă te rog să îţi arăt că prietenia noastră nu e formată doar din nişte gânduri!...
Ceea ce spun nu sunt doar vorbe aruncate-n vânt,...
Lasă-mă te rog să te port cu mine în suflet şi în gând!
Aş vrea să înţelegi că aş putea fi
La fel de bun(a) ca roua dimineţii
Care îţi face ochiii tot mai strălucitori
Şi mă îndeamnă să îi privesc iar până-n zori!
Tu pentru mine eşti că universul...
Care îmi cântă peste lume duios versul...
În care eu ar trebui să îţi zambesc...
Şi să-ţi promit că într-o zi tot voi reuşi să te uimesc!
De ce aş face acest lucru?!
Poate pentru că nu aş vrea să îmi închizi iar drumul...
Spre sufletul tău... în abis...
O să-ţi şoptesc tot mai departe-n vis!
În acea pată mare de negru, care se vede...
Aş vrea să fiu stropul de culoare
Aş vrea să îţi aduc toată bucuria care îmi sare în cale...
Aş vrea să-ntind mâna... să îmi ajungă până-n zare
Să îţi ating sufletul , să îţi arăt cât e de mare!
Aş vrea... un loc acolo să îmi dai şi mie...
Să-ţi dovedesc ce mult aş vrea să fie...
Şi pentru mine... tu, acea sclipire vie...
De pe cerul deasupra-ţi tot mai întunecat?!
Aş vrea să înţelegi că m-am schimbat!...
În urmă trecutul aş vrea să-l fi lasat...
Aş vrea să-ţi dau din sufletul meu fericirea...
Să înţelegi că ceea ce face nemurirea...
Este chiar zâmbetul ce îţi aduce doar iubirea!
Aş vrea în sufletul tău mii de ani să tot privesc
Acel ceva...ce te aduce dintr-un tărâm ceresc...
Tu eşti...divinitatea mea...şi tot în vis am să-ţi soptesc...
Pentru că eşti prietena mea...aş vrea să-ţi mulţumesc!

Oboseală

Gata! Chiar nu mai am chef de nimic...
M-am săturat să vorbesc frumos când îmi vine să urlu,
m-am săturat să port mască în faţa voastră,
căci astfel aş fi arătată cu degetul.
M-am săturat să fiu nervoasă şi stresată pentru toate mărunţişurile,
nu mai vreau să mai aud aceleaşi replici obosite
şi aceleaşi reproşuri necontenite.
Oare chiar nu va mai plictisiţi odată?
Sunt cu defecte şi o ştiu bine, dar am şi calităţi ce nu vin mereu de la sine.
Dar sunt eu! şi asta e tot ce ar trebui să conteze...Asta dacă i-ar păsa cuiva!
Dar nu interesează pe nimeni;
Toţi îmi zic: "Nu e treaba ta!"
Aşa că m-am decis să evadez...
o să plec în lume, o să merg în marea-nvolburata, să mă umplu de spume.
Şi vă promit că n-o să mai enervez pe nimeni cu prezenţa mea,
nici măcar un cap nu va fi ameţit de existenţa grea.

Mi-e dor de mare...

[Marea te spală... / Şi eşti sărat, nu? Te spală şi te sărează]

Daţi play între timp :)




Şi ce mai adevăr!
Cât de frumos e să priveşti în gol abisul
plajelor cuprinse de-un freamăt continuu...
S-auzi pescăruşii cum te strigă leneşi,
Mişcându-şi cu greu aripile neostenite.
Mirosi adânc mireasma mării de cleştar,
Şi ea te-mbie fără-ncetare, te-atrage,
te seduce şi te primeşte-n ea.
Şi fără să se sature de-a lumii perindare,
Ne tratează pe toţi în mod egal.
Nu-i om trist sau om vesel cel ce-i călcă pragul fără de hotar...
E doar un om ce iubeşte; iubeşte viaţa, iubeşte deopotrivă visarea
Se teme că viaţa-i prea scurtă să mori între patru pereţi
Şi vine la tine, o mare, măcar tu să nu-l părăseşti!

(*)

Şi eu sunt un om...Şi mie mi-e dor de valurile tale calde,
De braţele tale spumegânde
Mi-e dor să-ţi simt din nou efervescenţa,
Să mă simt o picătură-ntr-un ocean.

Mi-e dor de mare, căci m-a spălat de tot,
Mi-e dor de valurile simţite, deşi nu ştiam să-not.
Vreau să mai sper că soarele va răsări încă o dată numai pentru mine
Sau pentru noi...
Dar cât de bine sună NOI, când auzi ecoul dintre stabilopozii goi...

De ce dai voie vântului

Mi-am amintit acum de o poezie care-mi place foarte mult...

De ce dai voie vântului - Radu Stanca

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?

E mângâierea lui, făcute-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meştere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îţi dau jos buchetul de pe umăr?

De ce laşi vântul ca să-şi pună palma
Oriunde vrea şi,-ncolăcindu-ţi sânul,
Prin fustele subţiri ce zbor de-a valma,
Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândeşte-ascuns prin iarbă
Şi vrea să-ţi sărute gura-n voie,
- În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl laşi ... iar mie, nu-mi dai voie ...

Foc de maci

O poezie care mi-a plăcut dintotdeauna...Mersi, Papa! :)



Ce-ai spune de-o colibă de răchită
Ascunsă printre trestii undeva?
Ar fi o casă tocmai potrivită
În care ne-am putea oricând muta.

Ne-ar descânta în jur, complice, apa
Iar înăuntru-ar arde foc de maci
Prea multe lucruri n-ar putea încape
Să nu-ţi rămână loc să te dezbraci !..

Les enfants qui s'aiment

Şi ca un cadou pentru ziua de azi, m-am gândit la o poezie foarte frumoasă, de Jacques Prevert. Sper să vă placă şi vouă - mie, cel puţin, mi se pare deosebită.

Les enfants qui s'aiment s'embrassent debout
Contre les portes de la nuit
Et les passants qui passent les désignent du doigt
Mais les enfants qui s'aiment
Ne sont là pour personne
Et c'est seulement leur ombre
Qui tremble dans la nuit
Excitant la rage des passants
Leur rage, leur mépris, leurs rires et leur envie
Les enfants qui s'aiment ne sont là pour personne
Ils sont ailleurs bien plus loin que la nuit
Bien plus haut que le jour
Dans l'éblouissante clarté de leur premier amour



Şi versiunea tradusă :D

Copiii care se iubesc se-mbratiseaza în picioare
Lângă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuita umbră tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

Priveam ingandurată marea ...

Priveam ingandurată marea si ma-ntrebam cand o sa vii...
Cautam pierdută zarea, cu soarele ivindu-se in zori de zi.
Visam plutind la nemurire, la visul meu de neoprit,
Dar tu l-ai spulberat dintr-o clipire, fara sa stii cat ai gresit.

Apoi marea s-a facut rece, de-atata frig si departare,
Durerea mea devenea mistuitoare...a ta iubire, tot mai nepasatoare.
Am suferit atunci, credeam ca s-a sfarsit visarea,
Insa puterea de a uita a fost mai mare.

Acum privesc in urma; niciun regret.
Desigur ca nimic n-a fost drept, dar ce-as putea schimba?
Sa sufar si mai mult gandindu-ma din nou la persoana ta?

Marea ma va iubi in continuare,
Chiar fara ca tu sa i-o ceri...
Soarele va rasari din nou si pentru mine,
Haide mai bine sa uitam tot ce-a fost ieri.

Traiesc.

Traiesc.
Respir.
Inima inca imi bate.
Chiar si fara tine.
Ai fost parte din mine, dar te-ai ascuns.
Nu mai are rost sa stam legati cand firul s-a rupt.
Multumesc pentru tot;
multumesc pentru ca ai fost asa cum ai fost,
multumesc ca m-ai schimbat in directii in care nu as fi crezut niciodata.
Nu mai sunt eu, nu mai e loc pentru NOI.
Timpul tau s-a scurs, clepsidra si-a dat ultima suflare.
Si ai omorat tot ce-a fost.
Si ... s-a sfarsit. A.D.I.O.!

Fericire...

Intreaba floarea de ce este fericita si-ti va raspunde: pentru ca o mangaie soarele.
Intreaba vantul de ce-si poarta pe aripi secretele si-ti va spune ca asta ii e misiunea.
Intreaba ploaia daca nu a obosit sa cada si o sa-ti zica ca asa spala pacatele oamenilor.
Intreaba si Soarele daca nu ar vrea sa se-ntalneasca cu Luna si o sa se uite urat la tine.

Spune-mi tu deci, e oare pe lume cineva mai fericit ca mine?

Caci eu sunt floarea ce-mboboceste in ochii tai,
Eu sunt vantul ce te-nvaluie cu totul in ceata,
Sunt salvarea ta, muritor adesea plin de vicii,
Poate chiar singura luna ce-o vei cunoaste vreodata.

Iluzii

Priveste-mi ochii...ei iti vor spune poate
cat mi-e de dor de tine...
Asculta-mi glasul stins, care te cheama neincetat,
sperand sa nu-l fi uitat.
Atinge-mi inima asa cum doar tu stii...
si ce mai simti acum?
Doar un noian de ganduri si iluzii facute scrum.

Oare stii?

Stii cat mi-e de frig de cand nu mai esti aici?
Stii cum tremur de cand bratele tale nu ma mai cuprind?
Stii cum suna lacrimile mele in intunericul noptii?
Stii cum e sa simti ca nu mai esti dorit?
Stii cum e sa plangi cand esti mintit?
Stii cum doare nepasarea si raceala ta?
Stii cum fiecare clipa e-un chin in viata mea?

N-am nevoie de aripi sa zbor

N-am nevoie de aripi sa zbor,
doar de iubirea ta si-apoi pot sa mor.
Pune-ti mainile in jurul meu
si vei simti cum deodata, nu mai imi e greu.
Drumul e parca mai usor in doi,
chiar de apar furtuni si ploi.
Uniti de ramanem, strans lipiti ca marea,
vom putea merge oricat cuprinde zarea.
Insa de-mi dai drumul, voi cadea;
nu am nici aripi de ceara sa ma sustina,
nici fluturi sa ma prinda de mana.
Te am doar pe tine, izvorul meu nesfarsit de lumina...
calauzeste-mi pasii spre luna plina!

Aici e marea...

Din lipsa de inspiratie si chef, dar mai ales dintr-o mare nostalgie, m-am decis sa dedic postul acesta unei poezii superbe, pe care am descoperit-o de ceva timp, insa nici pana acum nu stiu de cine este compusa. Si apropo, mi-ati fi de mare folos daca mi-ati spune :)

Aici e marea, aici e nisipul...
Suferinta a inceput in clipa in care am capatat glas
si chip.
Ce bine-ar fi fost,
Ce bine-ar fi fost sa te fi intalnit la inceputul lumii...
Acum stau singur pe tarm, atat de singur...
Urmele pasilor tai pe nisip apa le-a sters,
Vantul le-a sters...