Monştrii pe care mintea noastră îi creează sunt cei
mai mari duşmani la care ne putem gândi. Nimeni şi nimic nu ne poate sabota mai
puternic şi mai destructiv decât proprii "demoni". Interiorizând
fiecare experienţă negativă pe care viaţa ne-o oferă, fără a o aborda într-o
manieră structurată şi fără a procesa pe deplin ce urmări aduce aceasta în
viaţa noastră, vom ajunge să adunăm în inconştient o sumă de frustrări nerezolvate
şi, de cele mai multe ori, nerecunoscute faţă de noi înşine.
Nu
oricine se simte pregatit să discute cu cei din jur despre aspectele mai puţin
plăcute ale vieţii sale sau uneori cei din jurul nostru se fac brusc nevăzuţi
atunci când avem cea mai mare nevoie de ei. Trecând superficial peste
evenimentul declanşator, nu facem decât să adâncim tot mai mult sentimentele renegate
îndelung. Nu doar ca mulţi oameni aleg să nu vorbească cu ceilalţi despre ce
probleme au, punându-şi o mască de indiferenţă, dar de cele mai multe ori nici
măcar faţă de propria persoană nu avem capacitatea de a admite modul real în
care o anumită situaţie ne-a afectat viaţa. Introspecţia este privită cu
suspiciune şi cu scuza de a nu avea timp pentru aşa ceva, orice din mediul
exterior fiind fals-perceput a fi mai important decât a sta să ne analizăm
emoţiile şi modul în care acestea ne schimbă comportamentele.
Într-o primă fază, este mai uşor să purtăm măşti
care acţionează ca un scut protector faţă de ceea ce ar putea declanşa o
investigaţie mai profundă din partea noastră sau chiar a celor din jur. Dar pe
termen lung, cât de dăunător este să trăim în negare? A nu ne întreba dacă
suntem bine cu noi, a refuza să admitem că evenimentele neplăcute fac parte din
cursul natural al unei vieţi şi a ne canaliza energia spre a ascunde de ceilalţi
cum ne simţim cu adevărat nu face decât să ne distrugă psihicul treptat, dar
sigur.
Ajungem astfel la un punct în care
"monştrii" pe care noi i-am hrănit în timp devin tot mai puternici şi
apare senzaţia de pierdere a controlului. De obicei, acesta este punctul critic
în care cei apropiaţi constată cu uimire că ceva s-a schimbat, că persoana pe
care o cunoşteau se comportă diferit decât normal. În cazul fericit în care
mediul psihosocial al individului ajuns într-un impas este unul suportiv şi receptiv, există şanse de a depăşi cu succes
acest episode fără consecinţe majore legate de bunăstarea psihică a persoanei. În
situaţia contrară, depresia şi anxietatea vor pune tot mai mult stăpânire pe
psihicul deja fragil, iar recuperarea va fi complexă.
Monştrii pe care îi purtăm cu noi atârnă greu, ne
opresc din a face ceea ce ne-am dori cu adevărat şi se hrănesc din teama pe
care o resimţim dacă ne-am adresa mai des o banală întrebare: "Sunt
bine?". O abordare cât mai promptă a emoţiilor puternice resimţite la un
moment dat ne poate salva din punctul în care controlul asupra situaţiilor critice
este perceput ca fiind în totalitate extern, individul pierzând din vedere
capacitatea sa de a-şi ajusta emoţiile prin modificarea gândurilor automate
puternic negative care însoţesc situaţia de criză.
Resursele de a scoate la suprafaţă emoţiile
negative şi de a le contracara se găsesc în fiecare dintre noi, trebuie doar să
fim dispuşi să ne acordăm răgazul de a ne asculta şi de a găsi metode de
adaptare pentru fiecare situaţie apărută în decursul vieţii noastre.
*titlul şi ideea articolului au pornit de la filmul
cu acelaşi nume, vi-l recomand.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu