Sunt momente

(play while reading.)

Sunt momente ale uneor zile de toamnă în care simţi nevoia să te retragi în cei patru pereţi ai camerei tale încărcate de amintiri, să ignori orice mesaj supărător care încearcă să te invadeze şi să te tragă în afara zonei tale de confort şi să nu mai fii dispus să faci niciun compromis.

Sunt momente în care, chiar şi după o lună întreagă de absenţă, îţi faci curaj să deschizi din nou Blogger.com, neştiind măcar dacă vei da Publicare cuvintelor care se chinuie să iasă, să se elibereze şi să-şi croiască propria cale spre a fi citite mai departe.
 
 Sunt momente în care ţi se întâmplă multe, dar nu ai timp şi chef să povesteşti nimic; doar câteva sms-uri pot să-ţi confirme după atâta timp că ceea ce a fost chiar s-a întâmplat, că nu ai vrut aşa mult să existe acel ceva magic, încât ţi-ai imaginat cu o tărie de nedescris, până când chiar şi tu poţi fi minţit/ă.
 
 Sunt momente când vrei cu disperare să ai persoana pe care o iubeşti lângă tine şi numeri orele până când o vei aştepta acasă cu masa pusă. Mâncare la plic, dar până la urmă nici nu contează, atât timp cât e pregătită cu dragoste: dragoste de apă, dragoste de sare, aproape că aş putea spune dragoste de...mare.

Sunt momente în care nici nu realizezi cum a trecut prima lună de facultate, în care ai atât de multe de făcut, încât simpla relatare retrospectivă te îngrozeşte şi nici nu poţi să crezi că ai găsit resurse pentru a-ţi bifa totul pe lista ce are încă multe spaţii de completat.

Sunt momente în care aştepţi la rândul kilometric de la tonetă albastră doar că să simţi din nou sentimentul simplu de a te plimba pe traseul 1 / 13, fără grijă că biletul la fel de albastru se va încăpăţâna să nu primească ştampila fără de care e inutil.
 
 Sunt momente în care cea mai bună prietenă a ta face 20 de ani şi ţie nu-ţi vine a crede că în curând urmezi; momente în care sacrifici orice pentru a-i găsi un cadou care să-i vorbească de la prima vedere, momente în care te enervezi mai rău decât ea pentru că lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie.
 
 Şi, în cele din urmă, sunt momente când, nefiind obişnuit/ă să ai puţin timp liber, nu ştii ce să faci cu el şi încerci să rezumi ultima lună în câteva rânduri, pentru a nu avea impresia mai târziu că nici măcar n-a existat...un automne où il faisent beau...

Princess of the Ring

Chiar dacă nu am urmărit The Lord of the Rings, măcar acum am un motiv să fiu Princess of the Ring - acel inel care e capabil să-mi facă mâna să tremure, faţa să mi se înroşească şi inima mea să se conecteze cu inima lui / ta! Îţi mulţumesc pentru că eşti alături de mine şi mă iubeşti exact aşa cum sunt!

Pentru că tu exişti

Pentru că mi-e dor de mare şi de acele vremuri,
pentru că azi a fost o veritabilă zi de primăvară,
pentru că acel băiat a cumpărat un buchet de flori prietenei
lui de la vânzătoarea pe care toată lumea o ignora,
pentru că am observat lumea privind pe geamul tramvaiului 1...
şi pentru că tu exişti!

Poveşti din tramvai

Se zice că întotdeauna, cu o regularitate aproape fără limite, drumul spre casă e cel mai scurt. Însă nimeni, pe nicăieri nu menţionează care este adevarata casă: cea în care te-ai născut şi ai crescut, cea în care te-ai mutat cu părinţii, camera strâmtă de cămin pe care o împarţi cu fetele sau casa pe care o desenai pe hartie încă de când erai mică ca fiind casa ta – a ta şi a familiei tale, ori poate chiar palatul lui Făt – Frumos.

Un alt lucru pe care niciodată nu l-am înţeles este de ce în poveştile pe care mi le citea bunica nu se zicea niciodată că e posibil ca prinţul chiar să nu apară, oricât de multe obstacole am depăşi şi cu oricâţi balauri fioroşi ne-am lupta. Nimeni nu avertizează asupra faptului că viaţa nu e deloc atât de perfectă cum ne place încă să credem şi atunci când mai creştem. Desigur că viaţa e frumoasă totuşi şi aşa, în imperfecţiunea şi uneori banalitatea ei, însă cum rămâne cu toate visele şi aspiraţiile din subconştientul nostru, care par să crească odată cu noi? Resemnarea, conformismul să fie cheia? Sau trebuie să luptăm până în ultima clipă cu morile de vânt, sperând totuşi să obţinem măcar o mică parte din ce ne-am imaginat că vom avea? Eu mereu am apelat la a doua variantă, dar simt că mă lasă puterile… Nu cedez prea usor, însă dacă până acum era mereu cineva acolo să mă ridice, acum fie o voi face de una singură, fie rămân pentru totdeauna jos.



Fără (aparent) nicio legătură cu textul de mai sus, o sa fac un efort să rescriu foarte pe scurt o povestioară ce m-a impresionat şi pe care plănuiam sa o postez pe blog acum câteva zile, însă pierderea stick-ului pe care o scrisesem mi-a facut imposibilă publicarea ei în momentul respectiv.

S-a întâmplat exact acum o saptămână, în tramvaiul 1… Un el şi o ea, stând pe scaune paralele din lipsă de alte locuri disponibile. Pe tot parcursul călătoriei, au vorbit prin semne, lucru care nu mi s-a părut cu mult deosebit, pentru că am învăţat să las la o parte orice sentiment de milă când vine vorba de astfel de cazuri şi să le arăt acestor oameni tot respectul meu pentru determinarea de care dau dovadă luptând împotriva destinului. Însă când se apropia o staţie, fata s-a ridicat, pregătindu-se de coborâre, dar uitându-se tot spre băiat. Atunci, în secunda în care ochii li s-au întâlnit, am văzut atât de multe în acea privire… E greu de zis dacă era iubire – sau mai bine zis, cu siguranţă nu era o iubire normală, comercială, ca cea impusă de sărbătorile din februarie – era iubire, plus încă ceva. Acel CEVA! Adoraţie fără margini, devotament, privire ce ar fi luminat cu succes tot oraşul, sacrificiu suprem, persoana celuilalt mai presus de a ta, doi oameni funcţionând ca un întreg.

Văzând toate acestea, pentru prima dată în viaţă mi-a fost ruşine… ruşine faţă de mine, pentru că nu mai sunt capabilă să iubesc aşa. E trist şi totuşi multumitor într-o oarecare măsură că, cel puţin la momentul respectiv, am ştiut şi eu cum e...

Dacă persoanele din povestioara mea se recunosc, chiar e o lume mică. :)

PS: Nu e nevoie de o zi specială pentru a iubi pe cineva din tot sufletul. Anul asta sunt anti – Valentine’s Day!

Vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi

Da.
E cald rău...mai ceva ca în piesa lui Caragiale.
Şi mi-e lene...o lene de aia pe care efectiv o simţi curgând prin vene,
mai ceva ca adrenalina
partea bună e că lenea nu provoacă şocuri, nu face decât să fie totul banal
dar hey, uneori avem nevoie şi de o pauză, nu?
o pauză în care să stăm, să ne oprim, să nu ne mai grăbim
să facem totul încet, să-i privim pe ceilalţi în ochi
e bine să ne facem timp pentru a spune ce simţim, pentru a spune Te iubesc sau Iartă-mă! sau Cântă-mi ceva la pian...
ştii măcar cât de mult vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi?







PS: post liber, aberant, dar dureros de real.

Gânduri de neuron relaxat

Vouă nu vi s-a întâmplat niciodată ca diverşi cunoscuţi, mai mult sau mai puţin, să se bage în seamă ca musca-n lapte aşa aiurea? Ce plăcere pot avea nişte oameni care nu te cunosc (şi aici nu mă refer la faptul că sunt poate la capătul celălalt al ţării, ci pentru că n-au vorbit de nici 5 ori cu tine) să se amestece în problemele tale personale şi în chestii care chiar nu îi privesc?

Şi e chiar şi mai bine când până şi cei care sunt programaţi biologic să te iubească (Alecsa's quote) îţi demonstrează contrariul. Dar ce mai contează asta? Am terminat cu stresul, cineva mi-a luat inima înapoi şi totul se anunţă a fi promiţător. :D

Mulţumesc pentru grijă, dar mă lăsaţi şi pe mine să mă relaxez?


PS: Nu o să îmi cer scuze pentru tonul acid şi pentru ironii; măcar aici să pot fi eu. Dacă vreo una din persoanele amintite se simte lezată, poate considera ca totul e o fabulaţie a neuronului meu prea relaxat. ;;)

Un-Hugable

Ştii cum mă simt acum..?

ca ursuleţul de plus din copilărie, care a fost preferatul tău când erai mic
şi apoi când creşti îl laşi acolo şi îl mai ştergi din când în când de praf,
dar niciodată nu îl mai îmbrăţişezi...:-<

Plouă...

[Şi plouă, plouă, plouă peste inima mea...]

Şi am făcut dragoste cu ploaia, am lăsat-o să-mi invadeze sufletul şi să-mi clătească inima.
E nouă acum, lipsită de găuri şi venin, însă nu se ştie pentru cât timp mai e disponibilă să aştepte.
Dacă o regăseşti în drumul tău, nu eşti obligat să o iei, dar cel puţin nu păşi peste ea.
Aşaz-o undeva la loc sigur şi las-o acolo...te va privi din umbră până o vei recunoaşte.
E inima ta, a fost a ta mereu şi ar mai putea fi încă...Doar dacă...nu e prea târziu.

Ireversibil

Era frumos când încă mai credeai în poveşti, nu-i aşa?
Când visai că într-o bună zi calul alb, cu prinţul inclus chiar va veni, răpindu-te din prăpastia în care te afundai tot mai mult cu fiecare zi ce trece...
Când erai doar un copil naiv, care spera într-un viitor ce părea imposibil chiar şi de dorit...
Când ce-ţi doreai cel mai mult era să fii alături de el şi să-l poţi privi în ochi...
Când pentru o singură îmbrăţişare, erai în stare să traversezi munţi şi mări...
Când luptai cu toţi pentru că nimeni nu putea interveni între voi...
Când printr-un singur cuvânt, îţi lua durerile cu mâna...
Când simţeai că inima e mai mult decât o bucată de carne...
Când el era centrul universului tău...

Păcat că ai fost neatentă şi ai scăpat globul de sticlă plin de iluzii şi totul s-a destrămat... Ireversibil.

Love Story

Iubirea e frumoasă. Dar e grea. Niciodată nu poţi să fii pe deplin mulţumit şi să mulţumeşti pe cel de lângă tine în acelaşi timp, pentru că balanţa e mult prea şubredă când vine vorba de anumite situaţii. Şi dragostea nu este totul; înţelegerea reciprocă şi încrederea provin mai degrabă din prietenie decât din iubire.

Şi de ce oare iubiţii nu mai ştiu să fie prieteni? De ce fiorul cald al amiciţiei iniţiale se pierde în vâltoarea pasiunii, urmând ca după moartea ei, să se instaleze răceala din cupluri? Şi ce mai e oare de făcut atunci? Ar trebui să ne prefacem că totul e un joc de copii? Că nimic nu s-a întâmplat şi să închidem ochii de fiecare dată? Dar până când? Cât timp te poţi minţi, crezând că totul e mai mult decât o proiecţie a trecutului?

Nu iubi cum îţi trece prin cap, iubeşte cum îţi trece prin inimă! Şi ai grijă cui îţi oferi inima prima dată, căci e mai mult ca sigur că n-o vei mai avea înapoi niciodată la fel...

Povestea unui suflet

Plimbându-mă prin parc, printre frunzele veştede am zărit un suflet rănit cu aripile frânte, cu cicatrici adânci şi urme de talpă. Era un suflet plăpând, un suflet pur de copil, pierdut şi rănit.L-am ridicat încet, l-am privit un timp apoi l-am apropiat de buze şi l-am sărutat. Aveam acum în palme un suflet aproape îngheţat cu aripi frânte şi cicatrici adânci. Nu ştiam ce să fac, vroiam să îl aşez la loc şi să plec mai departe gândindu-mă că până la urmă l-ar fi găsit altcineva. Nu era sufletul meu, nu era problema mea, nu aveam nevoie de o complicaţie în plus. Mă uitam la el cum se încălzea în palmele mele şi mi-am urât egoismul, mi-am urât nepăsarea.

Am început să plâng şi lacrimile fierbinţi udau sufletul din palmele mele, sufletul acela cu cicatrici adânci şi urme de talpă. Am privit cu uimire cum urmele tălpilor dispăreau spălate de lacrimile mele şi atunci am aflat în mine răspunsul. L-am sărutat din nou şi l-am aşezat alături de sufletul meu. L-am încălzit cu dragoste, l-am hrănit cu dezmierdări, l-am spălat cu lacrimi şi i-am vindecat rănile sărutându-i-le. L -am păstrat înăuntrul meu încercând să îl ascund de durere. Nu a fost deloc uşor, au fost momente în care sufletul acela chinuit aproape renunţa la viaţă, au fost momente în care eu aproape renunţam la luptă. Dar zilele au trecut şi foarte încet sufletul acela rănit şi cu cicatrici adânci a început să se vindece. Acum privesc un suflet cu aripi noi, cu cicatrici subţiri şi fără urme de talpă. E acelaşi suflet pur de copil pe care durerea nu a reuşit să îl schimbe.

A venit clipa în care sufletul găsit îşi va lua zborul punându-şi la încercare aripile noi .Îmi deschid acum palmele iar el se înalţă timid spre ceruri albastre, spre stele noi, purtat de adieri noi. Îl privesc cum planează lin, cum se îndepărtează tot mai mult de vechiul adăpost. Plâng şi acum că şi în prima zi dar lacrimile mele sunt de această dată lacrimi de fericire. Iubesc sufletul acesta atât de mult încât îl pot lăsa să zboare. E poate prima oară când iubesc. Nu simt durere, nu simt regrete, nu îi reproşez plecarea. Mă uit doar la el cum pleacă şi ştiu că nu va uita niciodată nici palmele mele, nici sufletul meu. Zboară suflet drag, iubirea mea îţi va veghea somnul, lacrimile mele îţi vor spăla urmele de tălpi, buzele mele îţi vor săruta cicatricile, iar palmele mele îţi vor fi oricând adăpost!

Te iubesc atât de mult încât te pot lăsa să zbori liber, fără să vreau să te închid în colivia de aur a unei relaţii. Poţi pleca acum, îţi simt nerăbdarea, te simt fremătând. Ai vrea să rămâi, îţi e milă de mine. Îmi vezi lacrimile, palmele goale şi sufletul singur. Dar nu îţi fie teamă , nu am nici aripile rupte, nici cicartici adânci, nici urme de paşi.

Îmi aparţii şi îţi aparţin, mă regăsesc în zborul tău, în fiecare bătaie de aripă, te regăsesc în fiecare lacrimă, ne regăsim în fiecare vis. Nu trebuie să te ating că să te simt, nu trebuie să fii în faţa mea că să te privesc. Nici timp ,nici distanţă şi nici oameni nu pot ne pot despărţi. Eşti în aer, în razele soarelui, în lumina lunii, în sângele meu, în fiecare respiraţie, în fiecare bătaie a inimii mele. Eşti tot ce sunt, sunt tot ce eşti... Adio, suflet liber de copil, mereu voi fi cu tine!

Amalgam.

Nu ştiu cum a fost al vostru, dar al meu a fost însorit. Weekend-ul, la el mă refer. :) Şi la propriu, şi la figurat.

Cred că e prima primăvară în care simt că trăiesc. Că trăiesc real, că respir aer înmiresmat, că florile nu-s numai o amăgire. Privesc cu plăcere fluturii ce-mi zboară împrejur; câţiva albi şi mai mulţi coloraţi - fluturi ai fanteziilor mele. Însă de această dată, ştiu că se vor împlini. Pentru unele e într-adevăr nevoie de timp, dar am certitudinea că totul se va întâmpla aşa cum îmi doresc.

În fond, aşa cum zicea şi înţeleptul din poveste, soarta stă în mâinile noatre. Dacă cineva ne poate schimba destinul, noi suntem aceia! Desigur că nu putem nesocoti nici voinţa divină / mersul natural al lucrurilor, însă cu tot ce ţine de noi e de datoria noastră să luptăm până în ultima clipă pentru a transforma în favoarea viselor noastre.

Şi apropo de vise, nu cred că aş putea trăi fără ele. Nu înţeleg cum sunt acei oameni aşa-zis raţionali, care nu cred în nimic altceva decât în ceea ce văd. Ce rost ar avea oare să nu poţi spera la ceva mai bun doar pentru că ai impresia că nu se va întâmpla niciodată? De ce să nu credem în miracole, când viaţa însăşi e unul?

Şi pentru că tot am plecat de la ceva şi am ajuns la cu totul altceva:

50 de lucruri pe care bărbaţii ar trebui să le ştie despre femei

1. "Te iubesc" înainte, în timpul sau după sex nu se contabilizează.
2. Bărbaţii adevăraţi nu au nevoie de maşini impozante.
3. Arăţi bestial în tricouri care se mulează pe muşchii tăi tonifiaţi.
4. Sunt sigură că am rămas însărcinată şi sunt obsedată cel puţin 24/48 de ore înaintea menstruaţie (nu contează că nu am un motiv serios).
5. O să te părăsesc dacă mă minţi.
6. Îmi place când mă îmbrăţişezi şi îmi şopteşti ceva în ureche.
7. "Bine" nu e un răspuns pentru întrebarea "Cum arăt?".
8. Majoritatea fanteziilor mele te au pe tine că actor principal.
9. Sunt terifiată de ideea că o să devin că mama, chiar dacă o admir.
10. Mă excită chiar şi un e-mail hot de la tine.
11. Aştept să mă suni tu (chiar dacă îmi mai calc pe inimă din când în când).
12. Numai starurile rock au voie să poarte pantaloni de piele (şi tu nu eşti un star rock, ok?).
13. Îmi e frică să îmi pierd independenţa.
14. Te iert mai repede şi de mai multe ori decât aş vrea.
15. Sexul oral e calea spre iertare. Şi pantofii Manolo Blahnik funcţionează. Şi cei semnaţi de Louboutin.
16. Ai greşit cu ceva? Dacă ţi se pare că nu m-am supărat, află că m-am supărat. Citeşte punctul de mai sus că să mă împaci.
17. Dacă nu vreau sex înseamnă: a) mă simt grasă şi urâtă b) mi se pare că nu mai eşti "EL" c) vreau să obţin ceva de la tine, şantajul funcţionează mereu
18. Pantofii sunt cheia pentru a fi fashionable sau nu. Aşa că fii atent când te încalţi.
19. Am un cd cu Michal Bolton şi nu mă tem să îl folosesc. Ba am şi unul cu Celine Dion! Ai grijă!
20. Dacă îmi compar burtica cu un marsupiu, tu trebuie să negi sau măcar să taci. Să nu aud bancuri!
21. Bărbatul visurilor mele mă scoate în oraş şi îmi cumpără bomboane şi flori din când în când. Tu? Ia încearcă!
22. Arăţi hot în hanorace şi alte chestii cu glugă. Serios!
23. Nu trebuie să îmi spui niciodată ce să fac. Doar dacă fac sensul giratoriu de 6 ori poţi să mă ghidezi un pic.
24. Dacă dorm până mai târziu poţi să te apuci tu de micul dejun. De preparatul lui, nu de mâncat!!
25. Sânii mei adoră să fie sărutaţi, mângâiaţi, linşi... hai că ai prins ideea.
26. Dacă mă întrebi direct, şansele să spun DA cresc expontial.
27. Sunt profund impresionată când îmi ceri sfaturi şi păreri.
28. Nu îmi plac bărbaţii care nu sunt în stare să ia o hotărâre.
29. Dacă ai dubii, încearcă o cămaşa care se potriveşte cu ochii tăi.
30. Vreau să fiu o vedetă (Madonna, Angelina, Kate Moss), dar tu nu ai voie să faci glume pe seama mea.
31. Femeile fac uşor infecţii urinare, aşa că păzeşte-ţi şi spăla-ţi degetele!
32. Sunt fericită când mă ţii de mână.
33. Eşti sexy când a) te bărbiereşti b) repari chestii prin casă c) conduci d) mănânci piersici e) te joci cu copiii
34. Vreau să ştiu ce simţi pentru mine. Des. Zilnic. O dată la 4 ore. Ok?
35. Surprize + cadouri + afecţiune + cuvinte = Dragoste
36. vreau să fiu cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat vreodată. Şi vreau că tu să recunoşti eforturile mele.
37. Dacă nu mă simt iubită, o să încep să caut iubire în altă parte.
38. Dicutiile despre fostul meu şi fosta ta ar trebui evitate... mereu.
39. Îmi place să aud ce îţi trece prin cap, chiar dacă nu are niciun sens.
40. Aniversările primesc bonus în aşternut. Încearcă să ţi le aminteşti pe toate. De fiecare dată.
41. Îmi place să te văd transpirat sau ud după ce faci duş.
42. E indicat să îţi consulţi amicele când îmi cumperi cadouri.
43. Trebuie să mă întâmpini de fiecare dacă cu săruturi. Chiar dacă naţionala joacă nu ştiu ce meci important când vin eu de la birou.
44. Îmi plac filmele porno. Unele, cel puţin.
45. Îmi place să te strâng în braţe şi să îmi plimb mâinile peste tot, chiar peste "foarte tot".
46. Chiar şi fetele cuminţi adoră câteodată cuvintele deocheate.
47. Se cheamă înşelat orice faci cu ea şi nu vrei să ştiu (aud, văd, citesc) eu.
48. Prefer să mă părăseşti decât să mă înşeli.
49. Îmi amintesc totul despre relaţia noastră. Absolut totul.
50. Ar trebui să ştii asta şi încă altele fără să le scriu eu aici. AŞA CĂ FOLOSEŞTE-ŢI MEMORIA! :)


Aceaste lucruri nu au o directă legătură cu mine, le-am dat un copy-paste de pe Mayra mai mult de amuzament. :) Însă trebuie să recunosc că unele mi se potrivesc şi mie...:P

What a strange day..!

Deşi se apropie de final, tot nu am procesat că azi e joi [monosilabic şi rece]. Fiecare dungă a neuronului meu crede cu tărie că o zi frumoasă de sâmbătă tocmai se încheie. Presupun că s-a creat confuzia asta din cauza statului acasă în timpul săptămânii. Din fericire, nici nu m-am îmbolnăvit, nici nu am avut altă treabă, ci a fost cerc pedagogic. :D

Aşadar, m-am trezit şi eu în sfârşit la altă oră decât infernalul 6:30, mai exact undeva în jur de 10. :) Şi mi-am băut cafeaua cu lapte în linişte, cu Zein alintându-se pe lângă mine. Mai târziu, simţeam o beatitudine neaşteptată, pe care nu mi-o explic decât prin apropierea tot mai vizibilă a căldurii. Îmi doresc aşa de tare să simt soarele curgându-mi prin vene, să ajung din nou pe plajă, să mă las în voia valurilor. Mesajul lui Nekta despre vară mi-a trezit un dor nebun de miros de alge, scoici şi iubire. Cum mai spuneam eu într-un post, iubirea miroase a ceva unic. E tot ce ai vrea să ai în momentul respectiv şi, totodată, e şi ceea ce ai deja. Mi-e din ce în ce mai dor şi de îmbrăţişările lui, de zâmbete, de culori...

Toate sentimentele zilei de azi m-au făcut să pun din nou mâna pe cameră şi să imortalizez în câteva ipostaze lucruri care la un moment dat m-au făcut să zâmbesc (pozele sunt cele de mai jos.) Deşi mă simt în continuare ciudat, e bine... E minunat să ştii că cineva te iubeşte... :x

Completare

Câteva poze de azi. :)
Sper să vă placă...

Ceva pentru toţi îndrăgostiţii

Surprindeţi plăcut persoana iubită... fără ocazie, fără motiv...
doar o inimioară şi un TE IUBESC vor fi de-ajuns :) Click aici.

Să ne gândim puţin la fericire...

Am primit de la Tony o nouă leapşă, de această dată una care propune o privire de ansamblu asupra fericii personale. Aparent, mulţi oameni susţin că nu ştiu ce e fericirea, însă eu cred că nu există persoană care să fie atât de nefericită încât să-şi plângă de milă. Mereu trebuie să găsim în noi resurse pentru a ne simţi împliniţi măcar, dacă cuvântul "fericiţi" pare prea mult. Deci, să vedem leapşa: :D


1. Tu după ce tânjeşti?
După o viaţă cât mai frumoasă alături de cel iubit, cât mai multe vise împlinite şi cât mai puţine iluzii spulberate...

2. Când ai spus ultima oară te iubesc?
Astăzi.

3. Defineşte fericirea în 3 cuvinte
Dragoste, Mare, Independenţă

4. Când ai fost ultima oară fericit?
De exact 2 luni, sunt fericită în fiecare zi, iar motivul cred că îl ştiţi cu toţii...:)

5. Ce crezi că te face fericit?
Zâmbetul lui, momentele de linişte totală, când numai privirile noastre vorbesc, clipele petrecute pe plajă, amintirile frumoase pe care le-am acumulat în ultima perioadă, alintăturile lui Zein, bucuria sinceră din ochii copiilor şi multe altele...

6. Când te-ai gândit ultima oară la fericirea ta?
Chiar aseară m-am gândit cât sunt de norocoasă pentru tot ceea ce am primit în ultima vreme şi mă gândeam că, dacă pentru anumite clipe de fericire trebuie să investeşti bani, altele sunt efectiv gratuite, dar totodată nepreţuite!

Nu o să trimit leapşa nimănui, doar dacă vrea să o ia cineva.

Profit totodată de ocazie să spun că nu îmi vine să cred că au trecut deja 2 luni de când inima mea nu mai bate în gol :x Te iubesc mult, iubi şi La mulţi ani nouă! :*

Oră fixă

Este o tradiţie, obicei - ziceţi-i cum vreţi voi - ca îndrăgostiţii să se uite la ceas la oră fixă. Nu prea înţeleg eu cum vine treaba asta. Adică ce, dacă e fix mă iubeşte, iar dacă cumva se întâmplă să fie puţin înainte ceasul unuia, gata cu dragostea? Şi, de asemenea, parcă se mai zice că la fără un minut te înşală. Mda, prostii inventate de cei care n-aveau ce face, probabil.

Şi totuşi, ceasul vostru cât arată? :D Dacă ar fi să mă iau după ce se zice, al meu şi al lui cu siguranţă că ar rămâne blocate mereu la oră fixă.

Zâmbesc

Bună dimineaţa, dragii mei cititori! Astăzi sunt veselă, bine-dispusă, plină de optimism şi vrăjită de frumuseţea primăverii ce bate nerăbdătoare la uşă. Nici nu îmi vine să cred că mâine va fi deja 1 martie. De fapt, mereu mi s-a părut stranie trecerea asta de la 28/29 direct la 1. Ce bine ar fi să fie aşa şi la trecerea din mai în iunie...să fie, oficial, vară mai repede. Însă, până atunci, trebuie să ne bucurăm de frumuseţea ghioceilor ce au înflorit deja de câteva săptămâni, de mirosul zambilelor şi de culorile superbe ale lalelelor.

Şi totuşi, pentru că până mâine e încă iarnă, calendaristic vorbind, o să mă opresc aici cu elogierea naturii renăscute şi o să îmi permit să rezolv leapşa preluată de la Iluzoric Dream: trebuie să enumăr 6 lucruri care mă fac să zâmbesc. Asemeni ei, şi mie mi se par cam puţine, pentru că, cel puţin în ultima vreme, zâmbesc mai mereu. Iar dacă totuşi ar fi să nominalizez câteva, să vedem ce ar ieşi:

1. EL - lumina din ochii lui când numai mă priveşte, când mă atinge, când el e fericit, când îmi da veşti bune, când îmi spune că mă iubeşte - nu ai cum să nu zâmbeşti :)

2. visele - în somn, cu ochii deschişi (de cele mai multe ori), îmi imaginez lucruri pe care mi le doresc şi care ştiu că, mai devreme sau mai târziu, vor fi reale. Însă până atunci, visându-le, mă simt mai aproape de ele.

3. marea şi răsăritul - cu riscul de a mă repeta, susţin că nu e nimic mai frumos decât să stai pe plajă, fără nicio grija, cu persoana iubită lângă tine, aşteptând să răsară soarele. Şi garantat, pentru o secundă timpul se va opri în loc.

4. pisicul meu - Zein e atât de drăgălaş şi alintat, încât nu ai cum să nu zâmbeşti când îl vezi. Şi deja fce parte din familie...

5. iubirea - ador să văd iubire în jurul meu, să observ că mai există şi alţi oameni fericiţi, împliniţi, care emană o stare de bine peste tot unde merg.

6. fotografiile - cu mine, cu NOI, cu prietenii, de la petreceri sau din excursii, de la aniversări sau de la şcoală; cu nori, maci, pisici, artistice sau mai puţin - mă ajută să retrăiesc toate momentele frumoase şi zâmbesc instantaneu când le văd.

Cam astea ar fi cele mai importante şi care mi-au venit acum în minte, însă nu trebuie nici să uităm de zâmbetul declanşat involuntar, fără un motiv anume. Leapşa merge la Adrian, Alecsa, Dorys şi la toţi cei care mai au motive să zâmbească.

Les enfants qui s'aiment

Şi ca un cadou pentru ziua de azi, m-am gândit la o poezie foarte frumoasă, de Jacques Prevert. Sper să vă placă şi vouă - mie, cel puţin, mi se pare deosebită.

Les enfants qui s'aiment s'embrassent debout
Contre les portes de la nuit
Et les passants qui passent les désignent du doigt
Mais les enfants qui s'aiment
Ne sont là pour personne
Et c'est seulement leur ombre
Qui tremble dans la nuit
Excitant la rage des passants
Leur rage, leur mépris, leurs rires et leur envie
Les enfants qui s'aiment ne sont là pour personne
Ils sont ailleurs bien plus loin que la nuit
Bien plus haut que le jour
Dans l'éblouissante clarté de leur premier amour



Şi versiunea tradusă :D

Copiii care se iubesc se-mbratiseaza în picioare
Lângă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuita umbră tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.