Sunt momente

(play while reading.)

Sunt momente ale uneor zile de toamnă în care simţi nevoia să te retragi în cei patru pereţi ai camerei tale încărcate de amintiri, să ignori orice mesaj supărător care încearcă să te invadeze şi să te tragă în afara zonei tale de confort şi să nu mai fii dispus să faci niciun compromis.

Sunt momente în care, chiar şi după o lună întreagă de absenţă, îţi faci curaj să deschizi din nou Blogger.com, neştiind măcar dacă vei da Publicare cuvintelor care se chinuie să iasă, să se elibereze şi să-şi croiască propria cale spre a fi citite mai departe.
 
 Sunt momente în care ţi se întâmplă multe, dar nu ai timp şi chef să povesteşti nimic; doar câteva sms-uri pot să-ţi confirme după atâta timp că ceea ce a fost chiar s-a întâmplat, că nu ai vrut aşa mult să existe acel ceva magic, încât ţi-ai imaginat cu o tărie de nedescris, până când chiar şi tu poţi fi minţit/ă.
 
 Sunt momente când vrei cu disperare să ai persoana pe care o iubeşti lângă tine şi numeri orele până când o vei aştepta acasă cu masa pusă. Mâncare la plic, dar până la urmă nici nu contează, atât timp cât e pregătită cu dragoste: dragoste de apă, dragoste de sare, aproape că aş putea spune dragoste de...mare.

Sunt momente în care nici nu realizezi cum a trecut prima lună de facultate, în care ai atât de multe de făcut, încât simpla relatare retrospectivă te îngrozeşte şi nici nu poţi să crezi că ai găsit resurse pentru a-ţi bifa totul pe lista ce are încă multe spaţii de completat.

Sunt momente în care aştepţi la rândul kilometric de la tonetă albastră doar că să simţi din nou sentimentul simplu de a te plimba pe traseul 1 / 13, fără grijă că biletul la fel de albastru se va încăpăţâna să nu primească ştampila fără de care e inutil.
 
 Sunt momente în care cea mai bună prietenă a ta face 20 de ani şi ţie nu-ţi vine a crede că în curând urmezi; momente în care sacrifici orice pentru a-i găsi un cadou care să-i vorbească de la prima vedere, momente în care te enervezi mai rău decât ea pentru că lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie.
 
 Şi, în cele din urmă, sunt momente când, nefiind obişnuit/ă să ai puţin timp liber, nu ştii ce să faci cu el şi încerci să rezumi ultima lună în câteva rânduri, pentru a nu avea impresia mai târziu că nici măcar n-a existat...un automne où il faisent beau...

Happy SS 16, sis!

Recunosc! Nu am avut curaj să scriu nimic ieri, pentru că mă temeam să văd data care avea să apară deasupra postului: "1 septembrie 2010". Evident că nu îmi era frică de 1, pentru că în fond avem ce sărbători (6 luni), dar nu-mi plăcea cum sună partea cu "septembrie". Încă încerc să-mi aduc aminte de când am început să urăsc toamna, dar uitându-mă pe blog, văd că nici acum 3 ani, când am început să scriu, nu-mi era prea dragă. Totuşi când eram mai tânără mică parcă nu ţin minte să fi fost aşa mare impactul negativ pe care îl are acum asupra mea. Cum a dat puţin frigul şi umezeala, cum stau în pat ca o legumă şi nu mai am chef de nimic, dar pot măcar să mă felicit că am apucat să merg la gelaterie. Dar nu vreau să continuu cu lamentările tomnatice şi nici să postez vreo poezie emo, ci să mă bucur pentru că vine singura zi din septembrie care merită - 3 septembrie. Ştiu că e abia mâine, dar vreau să o iau din timp şi să fac urările necesare:

PAM - PAM! Sis a mea e disponibilă şi mai sweet ca niciodată! Cu alte cuvinte, a venit momentul pe care îl aşteptam încă de anul trecut, cel în care îţi pot ura Happy Super Sweet Sixteen!!! :* Chiar dacă o să te sun şi la miezul nopţii să îţi zic cât te iubeee şi că sunt mândră că am o sis aşa mare, nu mă pot abţine să nu fiu prima care îţi scrie post pe blog. Am recitit mesajul de anul trecut, mi-au dat puţin lacrimile, m-am gândit la ce-aş putea să mai adaug şi nu pot să zic decât că sunt fericită că n-am lăsat lipsa temporară a netului şi alte probleme de "boboace" să ne strice relaţia. Îmi pare rău că n-o să fiu mâine acolo cu tine, dar într-o bună zi, sigur nu mai scapi tu de mine! :-" Şi pentru că o poză valorează cât 1000 de cuvinte, uite ce am încercat să fac până ne vom vedea personal:

Toamnă = frunze moarte :|

Buuun, deci cred că aţi observat că am cam lipsit de pe aici, iar dacă nu, nici nu mă mir, oricum sunt cam invizibilă în ultima vreme. Am fost puţin plecată de acasă, dar am preferat să nu mai scriu nimic pe blog sau în alte părţi, pentru că mereu când plănuiesc ceva sau fac publică o acţiune, se alege praful. Deşi m-am reîntâlnit cu Eva, ceea ce a fost foarte plăcut, în rest am avut parte şi de nişte momente mai puţin frumoase. Cum ar fi să fiu la locul nepotrivit într-un anume moment, să cred că mor de la nenorocita aia de caracatiţă, să mă lovesc de maşinuţe la curent (bine am zis eu când aveam 5 ani că n-ar trebui să mai urc în aşa ceva vreodată) sau să mi se spargă în mână paharul de granitta.

Dar asta nu-i nimic, pe lângă faptul că am venit acasă şi am şters toate poeziile prostiile scrise de-a lungul vremii din greşeală, iar programul de recuperat nu mi-a adus decât o mică parte înapoi. :| Şi ar trebui oare să mai zic şi că toamna şi-a intrat în drepturi şi că detest vremea asta? Îmi place ploaia, dar nu asta. Nu suport să mă îmbrac gros, mă disperă mormanele de frunze galbene, care în curând o să fie negre şi urâte. Singurul lucru bun e că a fost ziua lui sis şi că ne-am hug-uit la web, că în rest toamna sucks. :| Aa şi ieri cică a fost ziua mea: 18 ani şi 9 luni, de parcă i-ar păsa cuiva. Şi apogeul: aveam la status: Emo mood; wanna cut together? şi nu s-a oferit nimeni. Aşa, acum că am încheiat cu lamentările, mă simt ceva mai bine. Şi staţi liniştiţi, am glumit la faza cu emo, adică nu-mi mâncaţi coliva încă.

Postul ăsta l-aş pune la Drafts, dar o să-l public, indiferent dacă va deranja pe cineva. Asta e realitatea mea în momentul asta şi nu-mi pasă că ar trebui să fiu mai optimistă şi să sper că totul va fi bine. Pentru că nu va fi, cel puţin nu dacă îmi tot repet asta mecanic, ci doar dacă fac ceva care să schimbe situaţia.

Hai să facem noaptea zi!

Poate că e de vină pasiunea mea pentru vampiri sau doar influenţa verii care tocmai a trecut (nu-mi vine să cred că spun dn nou asta :|), însă am câteva zile de când nu mai pot să adorm la ore rezonabile. De exemplu azi, de fapt ieri, m-a luat aşa din senin o durere de aia de cap, însoţită de febră şi greaţă, aşa că pe la 21:00 eram deja în pat, dorindu-mi din răsputeri să adorm cât mai repede; ceea ce s-a şi întâmplat într-un final. Partea bună e că atunci când m-am trezit, puţin după miezul nopţii, îmi trecuse cât de cât durerea, dar, aşa cum era de aşteptat, nu am putut adormi la loc. Fiind o oră la care ai mei dorm, nu puteam bântui prin casă, aşa că am zis că hai să mă apuc să mai citesc ceva. Şi pentru că tot aveam Twilight-ul la îndemână, m-am apucat pentru a treia oară de el.

Am tot citit eu o vreme, sperând că o să-mi vină somnul, dar după 100 de pagini devorate şi niciun pic de oboseală, am zic că mă duc până jos să-mi aduc un iaurt. Din nu-ştiu-ce motiv, nu am aprins lumina obişnuită de pe scări, ci doar pe cea din hol, aşa că atunci când am ajuns în faţa uşii de la bucătărie, deja era beznă totală. Secvenţa următoare a fost ca de film horror: uşa întredeschisă...mâna mea căutând cu disperare întrerupătorul, apoi acele câteva secunde până l-am găsit şi s-a aprins, care mereu mi se par mai lungi, cu cât e o ora mai târzie. M-am decis cu greu între Danone şi Campina şi m-am întors înapoi în cameră, reluandu-mi lectura.

După capitolul meu preferat, am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, pentru că era totuşi trecut bine de 2:00. Zis şi făcut; sting veioza, mă acopăr bine cu pătura (dacă şi mâine seară o să fie tot aşa frig, cred că va trebui să dorm cu geamul închis :|), dar somnul meu era departe, în schimb mii de gânduri îşi făceau loc rând pe rând în mintea mea. Că să le evit, am zis că mai bine deschid puţin PC-ul să verific ceva şi cu ocazia asta poate mai şi postez ceva. Deşi sunt conştientă că nu e nimic interesant şi chiar foarte tentată să şterg totul imediat după ce scriu, o să las postul aşa, că mărturie pentru ce poate debita un neuron în dungi cu sau fără steluţe la ora asta aşa de matinală. :D

Şi totuşi, ca să reiau ideea din titlu, pe bune acum că mi-ar plăcea să fie noaptea timpul în care să ne desfăşurăm activităţile. Poate sunt eu mai ciudată, dar am mai multă energie şi chef pe întuneric decât la prânz, când chiar nu-mi vine să fac nimic. [...] Am recitit ultimul paragraf şi rectific: nu poate, ci chiar sunt eu mai alefel. Asta pentru că tot zicea ieri Q că nu se poate că o bloggeriţă să nu aibă niciun defect. :P Şi pentru că tot veni vorba de ziua de ieri, m-am ales şi cu două "nume": unul - Mia, de care îmi era dor a-l folosesc, însă am cam renunţat la el în ultima vreme, din cauză că toţi credeau că are legătură cu cea mai stupidă formaţie posibilă (sau asta e Tokio Hotel - căţel? PS: scuze pentru fani, e o părere strict personală) şi al doilea - Deea, evident prescurtat de la cel de-al doilea prenume al meu.

Nu ştiu cum am reuşit, dar mi se pare că iarăşi am pornit de la ceva şi am ajuns la cu totul alt subiect. În fine, cred că o să mă înţelegeţi voi dacă aberez prea tare, ora e de vină,. Şi dacă tot am deviat de la subiect, trebuie să zic neapărat că mi-e tare dor de sisul meu, care acum probabil doarme într-un pat mare şi pufos de la un hotel din Germania. Ich vermisse dich! >: D< [nu ştiu germană, dar trăiască Google Translate]. Şi ca să nu treacă ziua chiar aşa, nu mă pot abţine să nu-mi amintesc că anul trecut pe vremea asta parcă eram şi mai deprimată de venirea toamnei, mai ales că mai era aşa puţin şi începea şcoala. Ce-i drept, şi anul ăsta începe facultatea în septembrie, dar parcă sună mai bine 28 faţă de 14. :D Şi cum în curând o să mă văd cu nişte persoane dragi, parcă nu e totul aşa de gri cum părea a fi până acum.

Uraţi-mi baftă, teoretic mă duc să încerc să salvez ce a mai rămas din noaptea asta... Apropo, până am terminat eu de scris postul şi de pus diacriticele s-a făcut 4:00. ;;)

"În oraşu-n care plouă"

Acuarelă

de Ion Minulescu


"În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână…"



O poezie care imi place foarte mult. De fapt, una din putinele poezii care imi plac cu adevarat, mai ales ca e vorba chiar despre "scumpul" nostru oras. Insa nu imi place cand se potriveste cu realitatea de afara... M-am cam saturat de vremea asta de afara si de ploaie... si de toamna :( Mi-e dor de vara mea... cine mi-o aduce inapoi? :-<

Parcul

Revin cu niste poze din parc ... Am eu ce am cu norii :D









Si una facuta la mine in gradina:

Toamna

Cautand ceva pe Google, am dat peste o poezie foarte frumoasa, tot despre toamna... Autorul nu-l stiu, dar ii multumesc pe aceasta cale ca mi-a adus un zambet, in ciuda faptului ca nu sunt in cea mai buna forma azi...

"Toamna e toamnă doar pentru cei singuri,

Care ştiu că şi frunzele mor,
Toamna e toamnă doar pentru aceia
Ce au toamnă în sufletele lor....

Există însă inimi pentru care
Nu e toamnă nici măcar o zi,
Nici când plouă, nici când nu e soare,
Nici când frunze cad pe-alei pustii.

Cad frunzele şi pentru acele inimi
Dar nu mai cad stinghere ca-n trecut,
E veşnicia cea ce le uneşte
Atunci când se despart de pomul mut.

Pentru unii toamna e o lege,
Pentru alţii e un fapt banal.
Pentru cei ce nu iubesc, se înţelege,
Toamna e sfârşitul general....

Pentru cei ce şi-au găsit menirea
Toamna nu mai e nicicând ce-a fost,
Căci de când i-a săgetat iubirea
Chiar şi toamnei i-au găsit un rost.

Cufundată-n haos şi minciună
Lumea este înc-o mare taină,
Însă de n-ar fi iubirea
Universul tot ar fi o toamnă."

La beci

Privesc cu tristete data care apare deasupra titlului... nu-mi vine sa cred ca e deja 1 septembrie, ca oficial e toamna... cred ca imi va lua ceva timp pana sa ma obisnuiesc cu ideea asta, poate scoala ma va ajuta cumva :))

Ieri a fost o zi destul de plina, m-am tot invartit prin oras, apoi la beci... mai intai cu mama, apoi cu Jully. Ador locul ala, cred ca e singurul care imi place din tot orasul asta. Mi-a facut bine intalnirea asta, de fapt la amandoua ne-a prins bine sa ne mai descarcam si sa uitam de probleme. Am depanat amintiri din copilarie, mai ales din generala, m-am amuzat citind oracolul din clasa a 8-a, cat de copil puteam fi... Nu ca acum as fi cu mult mai matura, dar oricum, se cunoste cum au trecut anii peste mine. L-am completat din nou aseara si am constatat ca unele lucruri nu s-au schimbat si, cine stie, poate nu se vor schimba niciodata. Dar asta ramane de vazut...

Ultimele raze

Dupa ploaia si dezamagirea de dimineata, pranzul mi-a adus un oarecare calm, avand in vedere ca a iesit si soarele. Era si timpul, pentru ca deja incepeam sa urasc toamna asta si nici macar nu era septembrie. Am iesit in oras la o pizza, imbracata ca in mijlocul verii, sperand ca astfel voi atrage din nou caldura, macar pentru inca cateva zile. Cu greu ma voi desprinde de vara asta, in care mi-am pus toate sperantele... unele s-au implinit, altele nu, dar macar a fost frumos cat a fost. Mi-as fi dorit sa fac mai mult, mult mai mult, dar poate asa a fost destinul, sa nu imi iasa totul asa cum am planuit. Si am mai facut ceva... Dupa foarte mult timp, am fost in parc. Dar nu ca atunci cand chiulesti cu clasa in ultimele zile de scoala de la o banala ora de romana sau cand esti doar in trecere pe acolo. Am fost, asa cum de mult vroiam sa fiu, doar admirand natura, respirand aer cat de cat mai curat, incarcandu-mi trupul si mai ales sufletul cu ultimele raze de soare estival.

A venit toamna...

Desi calendaristic vorbind, mai sunt doua zile pana vine toamna, eu o simt deja aici. Nu stiu daca e din cauza ploii, in zgomotul careia m-am trezit sau se datoreaza pregatirilor din bucatarie, la care nu particip decat cu priviri fugitive si cu regret... cu regretul ca se termina in curand cu zilele si noptile lungi de vara, cand singura grija era sa stai sa privesti cerul, sa numeri stelele, sa te simti bine...

Azi m-am trezit si imi era frig. De indata ce am auzit ploaia cum imi batea in geam, am stiut ca s-a terminat vara si m-am gandit imediat la poezia lui Stanescu, Emotie de toamna:


A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Cand am citit-o prima data, mi-a placut, insa acum, in contexul zilei de azi si a celor ce vor urma, nu imi provoaca decat o profunda dezamagire. Stiu ca imi va fi dor de vara, de soare, de mare, de nisip, dar le am pe toate in suflet, asa ca sper sa trec cu bine si de toamna asta!