Salvează-ţi viaţa în condiţii extreme

Aseară a fost prima dată după mult timp când m-am băgat în pat la ora 22:00. Dacă de obicei atunci abia îmi începeam plimbarea nocturnă, din cauza ploii, care se pare că anunţă sosirea neoficială a toamnei, am fost nevoită să sar peste ieşit şi să-mi revizuiesc programul. Pentru că şi aşa eram obosită şi mă dureau ochii de la PC, am zis că cel puţin mă voi uita la TV până adorm. Bineînţeles că n-am găsit nimic prea interesant până să mă ia somnul, dar atunci când am luat posturile din nou de la 1, am dat de o emisiune care tocmai începea pe Discovery: Discovery saved my life. Aşa cum era de aşteptat, mi-a sărit instant toată oboseala şi am urmărit-o cap - coadă cu mare interes. Aşadar, şase oameni au supravieţuit unor situaţii extreme datorită sfaturilor văzute la alte emisiuni de pe acelaşi post. Ce am reţinut?

- dacă rămâi înzăpezit în maşină şi nu ai ghete călduroase, taie tapiseria maşinii pentru a improviza o încălţăminte anti-degerături;
- dacă te prinde un rechin, pocneşte-l cât de tare poţi şi în mod repetat peste bot, singurul lui punct sensibil;
- dacă eşti victima unui aligator, loveşte-l în ochi;
- dacă eşti surprins de o avalanşă, în timpul căderii mişcă-ţi cât mai mult mâinile şi picioarele, pentru a crea "buzunare" de aer;
- dacă naufragiezi şi pluteşti în derivă, obiectele din apă par mai aproape decât în realitate;
- dacă cineva cade în gheaţă, trebuie să se agite şi să se mişte cât mai puţin şi să se ţină bine cu mâinile de marginea gheţii până poate fi salvat.

Sper să nu vă aflaţi vreodată într-o situaţie de genul, chiar dacă teoretic unele sunt aproape imposibile pentru ţara noastră, dar e mai bine să ştim ce putem folosi în condiţii de criză. După ce am văzut emisiunea, am reuşit să adorm cam greu, dar pe la 5:00 au avut grijă destui să mă trezească: un cocoş prea responsabil, un motor de maşină turbat şi trenul.

De râs şi plâns

Sincer, nu ştiu dacă e de râs sau de plâns, dar tind să cred că amândouă sunt valabile. Mă sperie faptul că văd tot mai multe mesaje de genul şi nu pot să nu mă întreb ce naiba fac părinţii acestor copii şi de ce nu iau urgent măsuri?

Îmbrăţişare specială

Voi ce-aţi zice de o aşa îmbrăţişare? :D



Mai multe detalii aici.

Vampir sau nu?

Deci, (nu e bine, nu trebuie început cu deci) Sunt sigură că înainte de a adormi aveam două - trei idei pentru nişte posturi noi, însă acum oricât de mult îmi forţez neuronul colorat să le regăsească, el e mai ceva ca batman şi nu vrea să-mi zică deloc ce trecuse prin el mai devreme.

În fine, până una - alta, vă zic că aseară am găsit un moment de slăbiciune la mama şi am rugat-o cât de frumoooos am putut eu să ne uităm împreună la Twilight.
- Dar l-ai mai văzut de N ori, nu te-ai plictisit încă?
- Eu...de vampirii mei? Niciodată! :P Şi în plus, nu l-am văzut încă cu tine. Te rog, te rog! :D
- Hmm, hai adu DVD-ul...Dar ne uităm la mine, da? Şi fă şi nişte popcorn.
- Cu caşcaval sau cu unt?
- Cu colţi. =))
[Ultimele două replici sunt fictive, recunosc. Doar că nu m-am putut abţine.]

Şi da, ne-am uitat într-adevăr; eu pentru a 7-8 oară cred (deja am pierdut numărul, dacă e să vă zic sincer) şi mama pentru prima. Cum la început nu prea era atentă, o tot avertizam asupra a ce urmează să se întâmple, fără să mă pot abţine de la comentarii de genul "Pff, tu vezi cât de bun e?", "Ce ochi are / ce piele strălucitoare" etc. Între timp, după popcorn, băusem şi un cocktail şi deja începusem să prind culoare în obraji, la care mama deja se gândea că e reacţia mea la Edward privit insistent. :P

Pe la jumătatea filmului, tocmai când era mai interesant, îi sună telefonul. Şi după faţa pe care a făcut-o ştiam că va dura...exact ca în reclama de la nu-ştiu-ce fixativ. Durează, durează, durează...(sau era reclama la Duracell?) Bun, zic hai că între timp mă duc şi eu şi mănânc ceva şi când revin o să fie gata conversaţia. După încă vreo zece minute de uitat la screensaver-ul DVD-ului, a început să bată vântul, dar nu orice vânt, ci unul de ăla frumos, exact că în noaptea aia. Într-un final apare şi mama şi continuăm să ne uităm, cu efectul sonor pe fundal. Când se termină filmul, o întreb dacă i-a plăcut şi cică: "Da, dar eu mă aşteptăm să fie şi ceva mai de groază; aici e totul aşa de romantic." "Poate prea romantic", am zis eu, iar apoi i-am zis noapte bună şi m-am dus în camera mea, să visez mai departe cu ochii deschişi la piele albă şi ochi de caramel.

Partea a doua a poveştii e chiar tare; dimineaţă, mă anunţă bunica-mea că s-a spart un vas de yena din senin. Culmea e că nu a fost niciodată folosit, iar eu nici atât nu l-am văzut măcar. Când s-a întors mama azi de la serviciu, vine furtună la mine şi mă trimite de la PC, pe motiv că vrea să caute pe Google care e faza cu vasul. Eu, neavând altceva mai bun de făcut decât să o aştept să termine, m-am dus în pat foarte repede.

- Wow, cum ai ajuns atât de repede pe pat?
- Nu e vina mea că eşti îngrozitor de neatentă. (mai aveam puţin şi citam replică cu tot cu Bella din final)
- E ciudat...aseară film cu vampiri, azi vase sparte şi tu te mişti aşa repede. Şi nu îţi place să stai afară, în soare şi mănânci tot mai puţin.
- Sugerezi ceva?
- Eşti vampir?!
- Aş vrea eu...

Şi da, asta e mama mea, asta sunt eu. Vampir sau nu?

Ultimul supravieţuitor de pe Titanic

Millvina Dean, ultima persoană care supravieţuise naufragiului Titanicului, a murit ieri la vârstă de 97 de ani, în Anglia, a anunţat presa britanică, transmite AFP, citat de NewsIn. Elizabeth Gladys Dean, pe care prietenii o numeau Millvina şi ai cărei părinţi emigrau în urmă cu 97 de ani în Statele Unite, în Kansas, era un bebeluş în vârstă de doar două luni când Titanicul la bordul căruia se afla s-a scufundat după ce a lovit un iceberg, la 14 aprilie 1912. Fetiţa fusese pusă atunci într-o geantă şi salvată în siguranţă. Mama sa, Georgette Eva şi fratele său Bertram au supravieţuit, de asemenea, tragediei, dar tatăl, Bertram Frank, a făcut parte dintre cei 1.500 de pasageri şi membri ai echipajului care au murit. Sursa.

Coincidenţă sau nu, ieri am revăzut Titanic :|
Acum, când am aflat m-au trecut fiori reci.

Lecţii de viaţă

Căutând nişte documente mai vechi prin PC, am dat peste o prezentare în Power Point care conţine nişte lecţii de viaţă, prezentate sub forma unor povestioare mai mult sau mai puţin amuzante. Cred că mulţi dintre voi le ştiţi cu siguranţă, însă nu cred că strică să le reiau şi eu. :D PS: Scuzaţi limbajul puţin mai...:P

Lecţia I

Un corb stătea într-un copac fără să facă nimic. Un iepure îl vede şi-l întreabă:
- Pot să stau şi eu ca tine toată ziua fără să fac nimic?
Corbul îi răspunde:
- Sigur, de ce nu?
Şi aşa iepurele se aşeză sub copac şi se puse pe dormit. Dintr-o dată apare o vulpe ce se aruncă asupra iepurelui şi-l mâncă.

Morala: Că să stai fără să faci nimic trebuie să fii aşezat sus, foarte sus.


Lecţia II

Un curcan conversa cu un taur.
- Mi-ar place mult de tot să ajung în vârful copacului aceluia, dar nu am forţa necesară, se plângea curcanul.
- De ce nu încerci să mănânci baliga mea? Conţine multe elemente nutritive, spuse taurul.
Curcanul gustă puţin şi-şi dădu seama că primi forţa necesară de a ajunge pe prima ramură. Ziua următoare mai mâncă puţin şi ajunse pe a două ramură. În sfârşit, după mai multă baligă mâncată a ajuns în vârful copacului. După puţin timp, îl văzu un ţăran care-l împuşcă şi-l făcu să cadă din copac.

Morala: Să mănânci rahat te ajută să ajungi în vârf, dar nu îţi garantează că rămâi acolo.


Lecţia III

O păsărică migra către sud pentru iernat. Se simţi rău şi căzu într-un câmp. În timp ce zăcea la pământ, trecu o vacă şi o acoperi cu baligă. Păsărica înfrigurată simţi că baliga o încălzea şi se simţi mai bine. Mulţumită, începu să ciripească de bucurie. O pisică din apropiere auzi ciripitul şi se apropie să vadă ce este. După ce găsi păsărica, o scoase din baligă, o curăţă şi la urmă o mâncă.

Morale:
1. Nu toţi cei care te acoperă cu rahat îţi sunt duşmani.
2. Nu toţi cei care te scot din rahat îţi sunt prieteni.
3. Şi când eşti în rahat taci din gură.

Cum zâmbeşte Japonia

Nu ştiu din ce cauză, dar astăzi de cum m-am trezit, mi-am amintit de desenele animate ale copilăriei mele - seria anime de care cei din generaţia '90 cu siguranţă că au auzit, dacă nu cumva chiar o urmăreau zilnic cu sufletul la gură. În caz că nu aţi ghicit încă, o să spun eu că este vorba despre Sailor Moon. :D

Şi pentru că tot am scris zilele trecute un post despre acei "emo" ai Japoniei, acum m-am gândit să caut modul în care ei îşi exprimă emoţiile în spaţiul virtual. Probabil că deja ştiţi că japonezii au un alt sistem de "smileys" decât cel american, care nu necesită întoarcerea capului pentru a vedea feţele care exprimă emoţii. Deşi mi se par mai greu de folosit / învăţat, cred că sunt şi mult mai drăguţe, mai ales pentru iubitorii de manga - anime, cărora le plac emoţiile exprimate intens. Mai jos redau câteva astfel de semne, prealuate de aici.


(^_^) - male smiley

(^.^) - female smiley

(^L^) or (^(^) - happy

(-_-) - secret smile

(^o^) - laughing out loud

(^_^)/ - waving hello

(^_~) or (^_-) - winking

(*^o^*) or (*^.^*) - exciting

(^_^)/ - joyful

(;_;) or (~~>.<~~) - crying

(>.<) or (>_<) - angry

(v_v) - expressionless

(*^_^*) - blushing (or shy)

(?_?) - confused (or wondering)

(!_!) or (o_o) - shocked

(*_*) - frightened (or in love)

(=_=)~ - sleepy

(u_u) - sleeping


Voi ce părere aveţi? Care vă plac mai mult: semnele obişnuite de la mess sau acestea? (^.^)

Preferatele voastre sunt...?
Semnele de mess
Semnele japoneze

(View Results)

Create a MySpace Poll

Hikikomori

Nu ştiu dacă voi aţi auzit de hikikomori - pentru că e mai vechi termenul - dar eu am aflat despre ce e vorba abia acum câteva zile, la o oră de filosofie.

Hikikomori sunt acei tineri care, în urma unui şoc afectiv, se închid pentru ani de zile în casă, rupând legăturile cu lumea exterioară. Teama lor de oameni face că viaţa să li se consume în fantezii cu ochii deschişi, filme, televizor sau pe internet. Ei nu muncesc şi stau pe banii părinţilor, deosebindu-se prin această de altă categorie de "paraziţi sociali" care, chiar dacă stau în casă părinţilor după ce îşi termină studiile, se angajează în joburi sub calificarea lor.

Motivele pentru care un hikomori alege această formă extremă de claustrare sunt diverse...un eşec sentimental, ratarea unui examen, dificultăţi de socializare la şcoală. "A fost teribil de afectat de faptul că a ratat o prezentare orală", spune mama lui Takeshi, un hikikomori. "Poate e şi vină noastră, că părinţi...l-am obligat să urmeze un liceu care nu i-a plăcut şi l-am forţat să înveţe. După asta, relaţia dintre noi s-a deteriorat". Când avea 15 ani, Takeshi a încuiat uşă de la dormitorul sau şi pentru 5 ani el nu a mai ieşit afară...nu s-a mai dus la şcoală, nu şi-a luat un serviciu part-time, nu şi-a făcut prieteni. Lună de lună, el şi-a dus viaţa într-o cameră minusculă, unde mânca, se uita la show-uri tv şi asculta muzică, Radiohead şi Nirvana.

De ce ar alege familia să întreţină un astfel de copil? De ce nu apelează la servicii sociale de remediere a situaţiei sau, în cazul în care e vorba de cineva peste 20, de ce nu e dat pur şi simplu afară? "Părinţii fac totul pentru copii", explică Tamaki Saito, psiholog specializat în intervenţii pentru hikikomori reporterului Maggie Jones de la The New York Times. "Când noi facem un pas înainte în a-l forţa pe pacient să iasă din izolare, părinţii se sperie, fiindcă nu vor probleme şi turbulenţe". Alţi părinţi se tem că un hikikomori nu ar spuravietui fără ajutorul lor. "Poate ar trebui să-l dăm afară", spune un părinte, "dar la început era prea mic, iar acum e prea târziu. Nu şi-ar putea purta singur de grijă, nu ştie să se descurce".

Camera unui hikikomori include de regulă teancuri de manga, jocuri PC, DVD-uri, cărţi şi un calculator, unde singuraticul îşi petrece nopţile. Lipsa de contacte sociale şi solitudinea prelungită au un efect profund asupra mentalităţii unui hikikomori, care ajunge treptat să-şi piardă abilităţile de comunicare şi deprinderile necesare descurcării între oamenii obişnuiţi. Ei se scufundă în lumi fanteziste, manga, tv, computer, care îi rup de lumea din afară şi le dezvoltă comportamante stereotipe: dorm ziua şi stau treji noaptea şi, când familia adoarme, se strecoară în bucătărie după mâncare. În cazuri extreme, un hikikomori poate abandona TV-ul şi orice preocupare, stând pur şi simnplu în pat şi visând cu ochii deschişi.

Alţi hikikomori nu vor însă să depindă de ceea ce gătesc părinţii şi, ca să evite panica de a mânca în public, la un restaurant, ies noaptea la magazine nonstop. Cum ceasul lor biologic este inversat, stând treji noaptea şi culcându-se dimineaţa, nonstopurile sunt ideale pentru o categorie de persoane speriată în primul rând de ceilalţi oameni: vânzătorii somnoroşi care servesc la geam nu se prind în discuţii, iar oamenii muncii sau copiii dorm duşi la 2-3 dimineaţa.

Când un hikikomori decide să abandoneze izolarea, fie singur, fie cu ajutorul unui asistent social, el trebuie să înfrunte problema pierderii abilităţilor sociale, pe care cei de vârstă lui le-au achiziţionat firesc prin comunicarea de zi cu zi.

Hikimori este un fenomen tipic Japoniei, chiar dacă s-au înregistrat cazuri şi în Coreea de Sud sau Taiwan. Numărul hikikomorilor s-ar ridica, după unele estimări la un milion, după altele la câteva sute de mii; 80% din cei afectaţi sunt băieţi. Explicaţiile avansate sunt diverse: în opinia romancierului Ryu Murakami (autorul romanului "Albastru nemărginit, aproape transparent") este vorba de lipsa de comunicare care afectează familiile japonez...programul de muncă fiind foarte încărcat, nu mai rămâne loc pentru comunicare cu copiii. În plus, în sistemul confucianist de educaţie din cele mai multe familii, copiii sunt încurajaţi să nu se plângă şi să nu-şi comunice problemele, să le ţină în ei. O altă explicaţie are în vedere sistemul educativ japonez, centrat pe învăţare pe de rost, şi nu pe reflecţie critică, precum şi pe concurenţă acerbă în licee şi facultăţi; unii copii nu fac faţă programului intensiv de studiu, se simt rataţi şi abandonează competiţia. Sursa.

Mărturisesc că m-a şocat acest articol...totul pare a fi desprins dintr-un scenariu de film, dar din păcate, este foarte grav că aceşti tineri chiar există. Sper că acest curent să rămână acolo unde e acum şi să nu afecteze în viitor şi Europa. Pentru ca la cât de xerox e generaţia tânără din România, nu m-aş mira că emo să fie înlocuiţi de hikikomori de îndată ce ar fi posibil. Sper totuşi să mă înşel...

Spune-mi cum te numeşti ca să-ţi spun cine eşti!

V-aţi gândit vreodată că această zicală ar putea avea un dram de adevăr şi că numele vostru ascunde mai multe secrete decât ne-am fi imaginat? Cred că ne-am jucat cu toţii cu numerele când eram mici, adunând tot felul de sume. Acum e timpul să aflăm ce se află dincolo de semnificaţia prenumelor noastre.
Luaţi o foaie de hârtie sau deschideţi un nou document Word. Fiecare literă a alfabetului reprezintă o cifră, după modelul A=1, B=2, C=3,D=4, etc. Exemplu: ANA= 1(A) + 14 (N) + 1(A) Suma literelor e 16, însă trebuie să ajungem la un număr de la 1 la 9, aşa că vom aduna 1+6, cifra finală 7 ne va spune ce calităţi atrage numele nostru. Sursa: Mayra.



Numărul 1: Ai o personalitate întreprinzătoare şi entuziastă. Îţi place să începi proiecte noi, pentru că ele îţi dau senzaţia că ai un scop şi poţi spera în mai bine. Eşti o persoană curajoasă şi extrem de deschisă inovaţiilor, chiar dacă ţii şi la trecutul tău. Personalitatea ta nu cunoaşte ezitarea, aşa că tot înainte!

Numărul 2: Ai o personalitate misterioasă şi determinată. Îţi place să îi asculţi şi să îi susţii pe ceilalţi. Ai un caracter plăcut, deşi acest lucru nu se observă de la primele întâlniri. Îţi place să lucrezi cu ceilalţi şi să îi susţii în ceea ce întreprind. Acţiunile solitare nu te reprezintă, pentru că tu eşti deschisă spre oameni şi adori colaborarile. Felul în care îi înţelegi pe cei din jurul tău te va transforma într-o persoană deosebit de sociabilă şi plăcută.

Numărul 3: Ai o personalitate sclipitoare şi voioasă. Îţi place să vorbeşti, să schimbi idei, să comunici în orice mod posibil. Pentru tine viaţa e un şir neîntrerupt de contacte cu cei de lângă tine şi cei departe de tine. Ai nevoie de mişcare şi de creatuvitate neîngrădită. Lumea ta este deschisă imaginaţiei şi artei. Însă cel mai mult îţi place să te distrezi şi să oferi totul celorlalţi.

Numărul 4: Ai o personalitate activă şi organizată. Ai un simţ al responsabilităţii extrem de dezvoltat, oamenii pot conta pe tine şi te vor numi deseori ca lider. Ştii cum să abordezi situaţiile extrem de dificile şi te faci plăcută şefilor. Eşti logică şi determinată. Aşa că fie vei fi admirată, fie invidiată! Nu te temi de muncă şi alegi să te implici în proiecte variate.

Numărul 5: Ai o personalitate veselă şi vivace. Îţi plac plăcerile vieţii şi, mai presus de orice, călătoriile. Tot ceea ce e nou te captivează şi te motivează. Eşti extrem de curioasă. În relaţiile cu ceilalţi profiţi la maximum de farmecul tău personal. Eşti o persoană extrem de sociabilă, suscitând interes celor din jur.

Numărul 6: Ai o personalitate compusă şi orientată spre relaţii. Îţi place să fii mereu în contact cu ceilalţi şi posezi un simţ al armoniei. Cu sufletul unui diplomat, ai un adevărat dar în a crea şi reînnoi relaţii. Te temi de conflicte şi eşti alarmată de vocile stridente. Încurajezi comportamentul prietenos şi eşti foarte ataşată de familia ta. Eşti o romantică incurabilă şi eşti mândră de asta.

Numărul 7: Ai o personalitate independentă şi temerară. Îţi place să crezi că îţi poţi schimba singură destinul şi încerci pe cât posibil să influenţezi viitorul. Ai un caracter imprevizibil şi un temperament ce nu poate trece neobservat. Îţi place când reuşeşti să îţi impui punctul de vedere şi când proiectele tale sunt un succes desăvârşit. Cel mai important lucru pentru tine rămâne libertatea, fără de care... nu poţi trăi.

Numărul 8: Ai o personalitate echilibrată şi meticuloasă. Îţi place ordinea şi frumuseţea. Cauţi armonia şi ştii cum să o obţii. Eşti atentă la detalii şi lumea finanţelor te atrage. Ai un adevărat dar pentru numere şi contabilitate. Eşti corectă cu prietenii tăi şi ai tendinţa să acorzi şanse egale chiar şi celor care nu merită.

Numărul 9: Ai o personalitate profundă şi filozofică. Îţi place să studiezi şi să înţelegi lumea din jurul tău. Eşti foarte inteligentă şi prietenii tăi vor conta pe sfaturile tale. Nu te implici uşor, dar când o faci nimic nu îţi poate sta în cale. Îţi place să îţi petreci timpul singură, iar meditaţia e una dintre plăcerile tale. Eşti înclinată spre viziuni şi ştiinţe oculte.



Mie mi-a ieşit numărul 5 adunând literele din IRINA, dar dacă e să iau în calcul numele complet [IRINA-ANDREEA], îmi iese 7, ceea ce cred că e mult mai aproape de realitate. Chiar sunt curioasă dacă şi la voi e adevărat. :)

Românii tot perverşi rămân

Fără să vreau, am făcut o constatare destul de suspectă în legătură cu ce mai caută lumea pe Google. Deşi până acum nu am făcut publice căutările după care este găsit zilnic blogul meu pentru că am mai văzut asta şi pe alte bloguri şi chiar nu îmi place să preiau ideile altora, de data asta nu m-am putut abţine.

Până acum nu prea am găsit căutări dubioase; cele mai multe erau după numele mereu sau după nume de articole, însă acum, după ce s-a terminat postul mare, se pare că românii au devenit perverşi (chiar puţin obsedaţi aş zice eu). Click pe poza de mai jos ca să vedeţi la ce mă refer : ))



Şi un sfat pentru cei care caută asta: nu mai intraţi, fraţilor, pe blogul meu, că sigur n-o să găsiţi aşa ceva pe aici. Şi în caz că vă întrebaţi, motorul de căutare îi duce pe pagina asta. Măcar de ar citi ce scrie acolo...

Dacă aş fi avut un Volvo...

Nu ştiu dacă am mai spus până acum "cu voce tare" - adică prin intermediul blogului - cât de mult urăsc eu mijloacele de transport în comun. Şi nu mă refer la tramvaie sau cele care facilitează deplasarea în oraşele mari, ci la microbuzele care parcurg distanţele dintre oraşe. Nu vreau să credeţi cumva că sunt obişnuită mereu să am la dispoziţie maşina personală (care oricum lipseşte) sau că sunt prea "alintată" să fac mofturi, dar efectiv m-am săturat de condiţiile oribile pe care trebuie să le suport de fiecare dată când trebuie să apelez la asemenea mijloc de trasnport. Şi o să vă dau şi un exemplu.

Ieri, după cum am mai zis, am fost în vizită la verişoara mea, la Vaslui. Ceea ce presupune un drum de - atenţie - numai o oră. 60 de minute nenorocite, în care bateria telefonului meu a avut proastă inspiraţie să mă lase baltă. Ce-i drept, la dus, am avut o companie foarte "plăcută": o doamnă în vârstă, pe care evident nu o cunoşteam, a avut grijă să îşi povestească toată viaţă dumneaei. Şi, cum era de aşteptat, m-a găsit tocmai pe mine drept martor. Am ascultat în tăcere, cu gândurile departe, aprobând-o din când în când. Deşi până la final am ajuns la concluzia că a fost mai bine aşa, decât să stau şi să aştept să treacă timpul, am rămas totuşi cu o nelămurire. Cum se poate să îţi zici chiar toată povestea vieţii în faţa unui străin? A, să nu mă înţelegeţi greşit; şi eu sunt pentru comunicare / socializare sau cum vreţi să îi mai ziceţi, dar e o diferenţă între asta şi "a da tot afară din casă". În fine, la urmă mă aşteptăm chiar să îmi ceară numărul de telefon să ne continuăm monologul dialogul.

Însă dacă e să revin de unde am plecat, trebuie să menţionez drumul de întoarcere. Cum telefonul meu şi-a făcut de cap, lăsându-mă fără posibilitatea de a asculta o muzică decentă, a trebuit să ascult pe parcursul intregei călătorii vocile ascuţite şi vulgare ale unor ţărani domni, probabil navetişti. Acum simt nevoia să reiau partea cu "să nu mă înţelegeţi greşit". Nu am nimic cu nimeni, însă ceea ce făceau ei era peste limita admisă. Discutau pe un ton mai mult decât supărător absolut orice tâmpenie le trecea prin capul gol, râdeau la orice glumă idioată şi tot aşa. Şi să nu credeţi că eu am fost singura deranjată: însuşi şoferul le-a atras atenţia, dar, aşa cum era de aşteptat, nici nu l-au băgat în seamă. Pot să zic cu mâna pe inimă că am fost uşurată când am văzut că au coborât cu 200 de metri în faţa mea, lăsând liniştea să se aştearnă pentru mai puţin de un minut. Însă toată aventura a avut o urmare aşteptată: o teribilă durere de cap, care m-a ţinut în pat vreo două ore după ce am ajuns acasă.


Dacă aş fi avut un Volvo, toate astea nu s-ar mai fi întâmplat! =))

Unică

Daaa, se pare că într-adevăr sunt Unică! Şi nu pentru că aşa zic eu sau a zis atlcineva, ci pentru că asta mi-a ieşit pe site-ul My Heritage (mersi Inka pentru că mi l-ai reamintit :D). Mai exact este vorba despre un site unde ai posibilitatea de a-ţi face un arbore genealogic şi de a uploada o poză cu tine pentru a afla cu ce vedetă din străinătate semeni.

Aşadar, la prima încercare de poză, mi-a ieşit asta:



Mai încerc şi vă anunţ. Poate până la urmă nu-s chiar aşa de unică precum s-ar crede, nu? =))

LATER EDIT: Se pare că aveam dreptate şi pană la urmă mi-am găsit "sosiile":

50 de lucruri pe care bărbaţii ar trebui să le ştie despre femei

1. "Te iubesc" înainte, în timpul sau după sex nu se contabilizează.
2. Bărbaţii adevăraţi nu au nevoie de maşini impozante.
3. Arăţi bestial în tricouri care se mulează pe muşchii tăi tonifiaţi.
4. Sunt sigură că am rămas însărcinată şi sunt obsedată cel puţin 24/48 de ore înaintea menstruaţie (nu contează că nu am un motiv serios).
5. O să te părăsesc dacă mă minţi.
6. Îmi place când mă îmbrăţişezi şi îmi şopteşti ceva în ureche.
7. "Bine" nu e un răspuns pentru întrebarea "Cum arăt?".
8. Majoritatea fanteziilor mele te au pe tine că actor principal.
9. Sunt terifiată de ideea că o să devin că mama, chiar dacă o admir.
10. Mă excită chiar şi un e-mail hot de la tine.
11. Aştept să mă suni tu (chiar dacă îmi mai calc pe inimă din când în când).
12. Numai starurile rock au voie să poarte pantaloni de piele (şi tu nu eşti un star rock, ok?).
13. Îmi e frică să îmi pierd independenţa.
14. Te iert mai repede şi de mai multe ori decât aş vrea.
15. Sexul oral e calea spre iertare. Şi pantofii Manolo Blahnik funcţionează. Şi cei semnaţi de Louboutin.
16. Ai greşit cu ceva? Dacă ţi se pare că nu m-am supărat, află că m-am supărat. Citeşte punctul de mai sus că să mă împaci.
17. Dacă nu vreau sex înseamnă: a) mă simt grasă şi urâtă b) mi se pare că nu mai eşti "EL" c) vreau să obţin ceva de la tine, şantajul funcţionează mereu
18. Pantofii sunt cheia pentru a fi fashionable sau nu. Aşa că fii atent când te încalţi.
19. Am un cd cu Michal Bolton şi nu mă tem să îl folosesc. Ba am şi unul cu Celine Dion! Ai grijă!
20. Dacă îmi compar burtica cu un marsupiu, tu trebuie să negi sau măcar să taci. Să nu aud bancuri!
21. Bărbatul visurilor mele mă scoate în oraş şi îmi cumpără bomboane şi flori din când în când. Tu? Ia încearcă!
22. Arăţi hot în hanorace şi alte chestii cu glugă. Serios!
23. Nu trebuie să îmi spui niciodată ce să fac. Doar dacă fac sensul giratoriu de 6 ori poţi să mă ghidezi un pic.
24. Dacă dorm până mai târziu poţi să te apuci tu de micul dejun. De preparatul lui, nu de mâncat!!
25. Sânii mei adoră să fie sărutaţi, mângâiaţi, linşi... hai că ai prins ideea.
26. Dacă mă întrebi direct, şansele să spun DA cresc expontial.
27. Sunt profund impresionată când îmi ceri sfaturi şi păreri.
28. Nu îmi plac bărbaţii care nu sunt în stare să ia o hotărâre.
29. Dacă ai dubii, încearcă o cămaşa care se potriveşte cu ochii tăi.
30. Vreau să fiu o vedetă (Madonna, Angelina, Kate Moss), dar tu nu ai voie să faci glume pe seama mea.
31. Femeile fac uşor infecţii urinare, aşa că păzeşte-ţi şi spăla-ţi degetele!
32. Sunt fericită când mă ţii de mână.
33. Eşti sexy când a) te bărbiereşti b) repari chestii prin casă c) conduci d) mănânci piersici e) te joci cu copiii
34. Vreau să ştiu ce simţi pentru mine. Des. Zilnic. O dată la 4 ore. Ok?
35. Surprize + cadouri + afecţiune + cuvinte = Dragoste
36. vreau să fiu cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat vreodată. Şi vreau că tu să recunoşti eforturile mele.
37. Dacă nu mă simt iubită, o să încep să caut iubire în altă parte.
38. Dicutiile despre fostul meu şi fosta ta ar trebui evitate... mereu.
39. Îmi place să aud ce îţi trece prin cap, chiar dacă nu are niciun sens.
40. Aniversările primesc bonus în aşternut. Încearcă să ţi le aminteşti pe toate. De fiecare dată.
41. Îmi place să te văd transpirat sau ud după ce faci duş.
42. E indicat să îţi consulţi amicele când îmi cumperi cadouri.
43. Trebuie să mă întâmpini de fiecare dacă cu săruturi. Chiar dacă naţionala joacă nu ştiu ce meci important când vin eu de la birou.
44. Îmi plac filmele porno. Unele, cel puţin.
45. Îmi place să te strâng în braţe şi să îmi plimb mâinile peste tot, chiar peste "foarte tot".
46. Chiar şi fetele cuminţi adoră câteodată cuvintele deocheate.
47. Se cheamă înşelat orice faci cu ea şi nu vrei să ştiu (aud, văd, citesc) eu.
48. Prefer să mă părăseşti decât să mă înşeli.
49. Îmi amintesc totul despre relaţia noastră. Absolut totul.
50. Ar trebui să ştii asta şi încă altele fără să le scriu eu aici. AŞA CĂ FOLOSEŞTE-ŢI MEMORIA! :)


Aceaste lucruri nu au o directă legătură cu mine, le-am dat un copy-paste de pe Mayra mai mult de amuzament. :) Însă trebuie să recunosc că unele mi se potrivesc şi mie...:P

Vouă vă merge Youtube-ul?

Mie nu-mi merge de mai bine de o lună. Adică unele filmuleţe, cam 30% dintre ele, se încărcă, dar în rest...pauză. :| Am tot aşteptat, am zis că o fi ceva trecător, m-am gândit chiar că e de la pc-ul meu, dar se pare că şi la laptop e aceeaşi poveste. Aţi păţit şi voi aşa ceva zilele astea? Dacă ştie cineva care e cauza, să îmi zică şi mie, vă rog frumos. ;;) Pentru că chiar nu îmi place Trilulilu şi nu vreau să rămân dezinformată în ceea ce priveşte video-noutăţile. :D

Încă o dată - trăim în România!

O firmă din Timişoara a pus in vanzare caiete pentru elevii de clasa a II-a, pe ale căror coperţi apar personaje feminine imbrăcate in fuste scurte şi bluze cu decolteuri generoase. Vrând cu orice preţ să îşi vândă marfa, o firmă din Timişoara foloseşte metode mai puţin convenţionale.

Astfel, pe caietele micuţilor sunt înfăţişate personaje feminine care poartă fuste scurte, decolteuri adânci, buricul la vedere şi cizme cu tocuri înalte, de vampă. Firma comercializează 53 de astfel de modele de coperţi, care se pot cumpăra de la orice supermarket. Deşi profesorii nu sunt încântaţi să vadă pe bănci astfel de desene, ei spun că nu au ce face deoarece este vorba de o strategie de marketing. Sursa: Libertatea.

Şi ne mai mirăm de ce aspectul fizic contezeaza atât de mult în ziua de azi, asta ca să nu mai spunem de faptul că suprafaţa de piele expusă a ajuns să fie direct proporţională cu banii încasaţi. Şi se pare că nici măcar copiii nu sunt scutiţi de aşa ceva. :| Dar de fapt, de ce mă mai mir? Dacă până şi la desene animate se promovează nuditatea/sexualitatea şi alte lucruri nerecomandate copiilor sub o anumită vârstă, ce rău "pot" face nişte amărâte de caiete? Mda, dar să nu uităm că trăim în România - explicaţia tuturor problemelor ;)

Test cu unealta

Poate unii dintre voi îl ştiu, însă celorlalţi cu siguranţă că o să vi se pară foarte interesant. Adevărul e că şi eu am răspuns exact ca aici :D Aştept să văd dacă e cineva mai special. :)

Te-ai întrebat vreodată dacă creierul tău funcţionează normal sau eşti diferit de ceilalţi??
Ok, fă acest test (durează doar un minut), şi vei afla răspunsul.
Urmează instrucţiunile şi calculează mintal, dar nu trece mai departe pînă nu ai răspunsul calculului. La sfîrşitul testului vei află ce te interesează!

Poţi începe să mergi în jos, dar încet!

Începem!

Cît face...

15+3









3+56










89+2









12+53











75+26









25+52









63+32






Da, sunt doar nişte sume, dar asta e de fapt exerciţiul. Mai ai un pic de răbdare...




123+5







GÎNDEŞTE-TE REPEDE LA O UNEALTĂ ŞI LA O CULOARE!





Mergi mai departe!



Încă un pic!


Şi încă puţin...



Te-ai gîndit la un ciocan roşu, aşa-i?

Dacă nu te-ai gîndit la aşa ceva, faci parte din cei 2% din populaţie care gîndesc cu totul altfel...

Preluat de aici.

Pilula-şerveţel

În restaurantele mai cu fiţe de la noi se poartă un nou tip de şerveţel. O pastilă albă, care se aşează pe masă lângă un bol cu apă. Cei care au nevoie de un şerveţel pun pastila în apă, iar aceasta începe să se umfle, transformându-se treptat într-un şerveţel umed, sută la sută bumbac şi, pe deasupra, biodegradabil. Invenţia vine de la chinezi şi a prins destul de bine la public. Aşa că, dacă găsiţi o pilulă lângă farfurie când mergeţi la local, nu este tratament pentru raceală. Şi, foarte important, nu băgaţi în gură...

Sursa

Interesant, nu? :D

Clătita perfectă

Citind presa pe net, am găsit un articol pe cât de amuzant, pe atât de suspect. Adică cum, nici măcar aici nu putem fără calcule? :))

O profesoară de matematică de la Universitatea din Wolverhampton, Marea Britanie, a descoperit formula matematică în urma căreia poţi calcula cât de bune sunt clătitele pe care le găteşti. Astfel, complicată şi aparent de neînţeles, formula lui Ruth Fairclough sună cam aşa: 100 - [10L - 7F + C(k - C) + T(m - T)]/(S - E). Cu cât rezultatul e mai apropiat de 100, cu atât clătita respectivă se apropie de perfecţiune, deşi, fie vorba între noi, gusturile nu se discută.

Astfel, L reprezintă cocoloaşele apărute în cocă, F cât de bine poate fi rotită clătita în aer, C reprezintă consistenţa aluatului (k fiind consistenţa ideală). T este temperatura tigăii, aceasta fiind una dintre cele mai importante constante, iar m temperatura ideală pe care ar trebui să o aibă tigaia. S este timpul cât stă alutatul înainte de a începe coacerea, iar Ruth recomandă vreo 20 de minute. Ultima constantă, E, reprezintă cât stă clătita din momentul în care o iei din tigaie şi până o mănânci.

Chiar dacă la mijloc sunt cifre şi o ştiinţă exactă, constantele ecuaţiei sunt subiective, fiecare alegând şi aproximând în funcţie de preferinţe şi gusturi.

Vineri, 13...

...Şi niciun ghinion. Nu că m-aş fi aşteptat la vreo unul, dar oricum... Poate doar să mă asculte la istorie şa să uit ceea ce m-am chinuit ieri vreo 3 ore să învăţ. Deja am auzit câteva comentarii azi pe tema ghinionului de 13, mai ales că e şi ziua nefastă de vineri. Pentru mine, 13 chiar nu a fost niciodată cu ghinion, ba mai mult, într-o tinereţe nu foarte îndepărtată, era numărul norocos. Acum se pare că a tot crescut şi s-a transformat în 23 pentru mine.

În general, nu sunt superstiţioasă şi nu prea ţin cont de tot ceea ce se zice. Am spart multe farfurii şi pahare la viaţa mea, însă nu s-a întâmplat nimic, la fel şi cu o oglindă. Pisicile, de toate culorile, nu au ezitat să-mi tăie calea şi totuşi încă sunt aici, bine-sănătoasă. Pe sub scări recunosc că nu am trecut, din motive practice, iar umbrele deschise în casă nu ţin, n-aş vrea să mă ud. Şi totuşi, pentru că tot veni vorba de superstiţii, mi-am amintit că am citit cândva destule articole în care se vorbeau de chestii care de care mai ciudate, unele chiar aberante. Şi tot aşa am aflat că există persoane paraskavedekatrifobe, adică care se tem de vineri 13. Mi se pare deja cam exagerat.

Şi totuşi, mult noroc - nu se ştie niciodată, nu-i aşa?! :P

Pizza emo

Nu mai e o glumă: pizza emo chiar există :)) Mai multe detalii aici ;))

Voi ce ziceţi, aţi mânca aşa ceva? Eu una cred că aş încerca măcar o dată, deşi e departe de mine stilul emo )