Coca-Cola + somn ≠ Love

Ce se întâmplă dacă ai o zi hiper-activă, dormi două ore şi, trezindu-te la 20:00, mai bei şi vreo 400 ml de Coca-Cola? Se întâmplă că e ora 4:30 şi eu încă nu dorm. :| Am încercat toate variantele, de la cele clasice cu oile şi melodiile de pe telefon, până la cea de creare a shopping wishlist-ului pentru noul sezon, dar se pare că nimic nu merge şi noaptea asta e sortită a fi una albă.

Pentru că tot n-aveam ce face, am zis că n-ar fi rău să
mai consum nişte curent deschid puţin PC-ul şi să scriu câteva rânduri pe blog, pentru că ai mei cititori devotaţi erau (probabil not!) nerăbdători pentru veşti noi. Mare lucru nu am făcut, decât că azi ieri am fost într-o vizită fulger la Iaşi, în scop strict medical. La 12:00 am plecat, la 13:40 eram în taxi în drum spre dentist, dar bineînţeles că am întârziat până pe la fix din cauza traficului. Cum operaţiunea "verificat - strâmtat - salutat" nu durează mult, la 14:25 eram deja pe scări la Moldova, făcându-mi curaj să intru câteva minute la Leonardo. Deşi urăsc să merg singură la cumpărături, parcă ceva mă împingea să intru, poate - poate mai luam ceva pe ultima sută de metri, aşa cum mi se întâmplă în unele situaţii fericite. Dar se pare că de data asta norocul n-a fost de partea mea, pentru că în lipsa unei păreri secundare nu m-am putut decide la nimic. Dar tot răul spre bine, pentru că am mers repejor înapoi la autogară, ca să-mi ocup locul rezervat pentru microbuzul de 15:30. Nici nu ştiu când am ajuns acasă, dar mi s-a părut că a fost cel mai scurt drum pe care l-am parcurs, poate şi din cauză că era un aer respirabil şi n-am dat peste niciun specimen dubios.

Pentru că deja e 10 septembrie, mi-am amintit că fix acum 5 ani m-am mutat la noua mea casă şi pe vremea asta dormeam la parter pe o canapea, pentru că mobila mea nu venise încă. Ce vremuri şi cât curaj din partea mea să stau singură acolo într-o casă nouă... La început mă gândeam că o să am probleme cu adaptatul, că nu mă voi simţi "acasă", dar acum categoric sunt...acasă! Şi ar fi timpul să mă întorc în patul meu, poate voi putea adormi măcar acum, când am conştiinţa curată că nu am lăsat o altă zi să treacă fără să scriu pe blog.

Dulapuri şi amintiri

Unul din lucrurile pe care le urăsc mai mult decât însăşi toamna este să-mi fac curăţenie în dulap, iar când spun curăţenie nu mă refer la maldărul de haine amestecate pe care n-am apucat să le pun la loc, ci la schimbatul garderobei de vară cu cea de toamnă. Dulapul meu a fost săracul de el încăpător la vremea lui, adică acum vreo 5 ani, dar cum am încetat să mai cresc tot cam de pe atunci, lucrurile s-au adunat şi... fetele ştiu cum e senzaţia aia de "Îmi pare rău, dar chiar nu vreau să arunc lucrul X, chiar dacă nu-mi mai vine şi e clar că nu voi bea o poţiune de micşorare la fel ca Alice", "Bluza asta am purtat-o în prima zi din clasa a XI-a", "Când aveam fusta asta X s-a uitat la mine cu subînţeles" etc.

Adevărul este că eu sunt genul de persoană care se ataşează de lucruri şi care asociază totul cu ceva. Nu e vorba doar de haine aici, ci şi de cele mai banale chestii. De exemplu, am şi acum pe undeva acel cercel portocaliu în formă de picior, a cărui pereche este la S., o scrisoare din 2000 de la M., poza cu mine şi Andreeea din clasa a doua când eram amândouă îmbrăcate în roz şi tunse scurt (poate îmi dă voie totuşi să o postez) şi alte chestii de genul, cu care nu ştiu ce voi face când o să mă mut la casa mea, dar probabil o să văd eu atunci.

Şi ca să revin la minunatul meu dulap, mi-am amintit scena din Sex and the City: The Movie, când Carrie îşi vede dressing-ul dăruit de Big. Cred că este visul oricărei fete să aibă un asemenea spaţiu de depozitare şi să-şi poată ţine la un loc toate hainele de vară şi de iarnă şi nu separat, de parcă tu - cea de vară nu ai fi tot una cu tu - cea de iarnă. Şi ca să completez ceva pe lista de dorinţe, vreau un program care să-mi genereze automat ţinutele, ca să nu mă mai gândesc în fiecare zi cu ce să mă îmbrac şi mi-aş dori că cineva să aibă răbdarea de a-mi aranja hainele pe culori. Hai că răbdarea aş avea-o şi eu, numai să obţin mai mult loc. Sper totuşi să nu regret "ofensele" aduse spaţiului de depozitare de care dispun şi să mă trezesc că la începerea facultăţii nu o să am loc nici pentru un sfert din lucruri.

Şi chiar dacă am aberat despre dulapuri şi amintiri, nu pot să nu îi mai zic odată Alecsei La mulţi ani!, chiar dacă am înnebunit-o deja pe Facebook şi aseară la telefon. Deci, să fie party!

Ouă perverse şi seminţe

Dacă Alice avea impresia că poate să creadă "în 6 lucruri imposibile înainte de micul dejun", se pare că eu pot cel puţin să încep prin a vedea lucruri amuzante. Uitându-mă şi eu în frigider ca tot omul dornic de a-şi savura iaurtul cu müsli, ce credeţi că am văzut? O cutie de ouă. Ciudat, pentru că de obicei la mine în frigider ouăle stau în suportul lor special şi până acum niciunul nu mi-a trasmis mesaje perverse cu substrat cum au făcut-o acestea:


Acum ce să zic? Trebuie să recunosc că m-au binedispus maxim domnii ăştia, mă bate gândul să le trimit un email şi să le mulţumesc, dar parcă mai bine mi-aş vedea de treabă, poate se jenează şi renunţă la idee. A, şi apropo: aveţi un bonus pentru că aţi scris corect; mă aşteptam la orice formă între oo - uoule.

De fapt, cred că am devenit paranoică la faza cu gramatica, dar pur şi simplu nu mai suport să văd oameni care n-au treabă cu limba, dar se cred mari ... . Şi pentru că tot a venit vorba de nesimţire, nu înţeleg cum poţi să ieşi în oraş cu punga de seminţe ataşată şi să le crănţăni cu toţi amicii tăi cocalari stând în picioare în jurul tău, în timp ce sora ta geamănă perechea ta pitzi îşi rujează boticul cu cel mai kitsch-ios gloss. Nu mai spun unde ajung cojile, cred că e de la sine înţeles. Frustrată? Nu, deloc! Seminţe am şi eu acasă, doar că nu prea mă dau în vânt după ele, dar în caz de mă apucă vreo poftă, pot să mănânc şi în linişte, fără să mă admire cei care trec prin parc sau pe trotuar. Şi stau şi mă întreb: unde sunt gardienii în momentele alea? Ştiu! Mănâncă şi ei seminţe, dar undeva înăuntru ca să nu-i vadă nimeni. Ţeapă lor! :))

Blame it on the..rain?!

Nu a zis nimeni că dacă e vară, calendaristic vorbind, trebuie să fie doar caniculă şi soarele să n-aibă pic de pauză, dar nu-mi amintesc să fi fost în program nici ploaie non-stop. Totuşi nu e Anglia, nici pădurea ecuatorială,
dar se pare că până şi soarele are nevoie de un concediu... să sperăm că nu medical :))

Şi ce poţi face pe-o vreme aşa aiurea? Nu-ţi rămâne decât să intri pe mess şi să constaţi cât de norocoasă poţi fi că mai gândeşte şi altcineva aceleaşi aberaţii ca tine. Şi din seria "Discuţii pe mess", se citează:

Irina - Andreea: există cuvântul anumitor?
Irina - Andreea: de exemplu când spui
Irina - Andreea: anumite chestii
Irina - Andreea: şi apoi vrei să zici anumitor chestii
Colegutz: cred că da cole

sau

Irina - Andreea: neaţa sis
Irina - Andreea: ce faci?
Irina - Andreea: eu îngheţ şi mă murez de ploaie
Irina - Andreea: (ce ciudat sună cuvântul ăla)
Alecsa: da :))
Irina - Andreea: la fel ca murătură
Irina - Andreea: nu mi-am dat seama că-s derivate
Irina - Andreea: e normal să sune ciudat amândouă, nu?


Morala 1: Ploaia te face să o iei razna.
Morala 2: Ploaia te face să te simţi ca o murătură.

Concluzia: Blame it on the rain, of course! :))

Chiar la timp pentru CM!

Dacă mă întrebaţi, nici eu nu ştiu cum am lăsat să treacă 3 luni şi 3 zile fără să mai scriu pe blog...măcar câteva rânduri, o poză sau un citat. Dar adevărul e că de multe ori vroiam să o fac, însă mereu intervenea ori vreun seminar la care trebuia să merg, ori un curs sau poate faptul că nu îmi mergea netul de cămin.

Şi dacă nici o dimineaţă din vacanţa de vară (ce-i drept, mult prea rece pentru data de 23 iunie), alături de cana mea mare cu cafea nu mă pot face să-mi (re)vină inspiraţia, atunci chiar că nu ştiu cine sau ce o mai poate face. :D Ideea e că tot nu îmi vine să cred că s-a terminat deja primul an de facultate, că nu mai sunt boboacă...Pe de-o parte, îmi pare rău că a trecut aşa de repede, pentru că de la anul nu se ştie ce va mai fi, dar pe de altă, să zicem că sunt deschisă noilor experienţe. Bineînţeles că despărţirea de cămin şi de colegele de cameră a fost grea, şi la propriu, din cauza celor 423583 de bagaje, dar mai ales la figurat. După ce stai în X metri pătraţi cu cineva timp de 9 luni, e chiar greu să pleci aşa pur şi simplu...dar uneori e necesar să pleci, ca să ai unde te întoarce.

Şi ca să mă opresc aici cu partea dramatică, trebuie neapărat să relatez o fază de vineri din Piaţa Unirii. Stând cu Andreea pe o bancă, vedem amândouă o mascotă - leu uriaşă îndreptându-se către noi, moment în care eu am venit cu replica memorabilă: "Dacă leul asta vine la mine, eu ţip..N-am fost învăţată cum să mă comport cu un leu!"

Bineînţeles că am început amândouă să râdem, iar leul chiar a venit la noi, ne-a făcut cu mâna şi ne-a întrebat dacă râdeam cumva de el. Noi, ca în reclama la 7 Days, am băgat rapid mulţi de Nu, Nu, Nu şi se pare că am fost convingătoare, pentru că ne-a trimis la "Fata în verde, să ne dea Fanta". Ca să fac o mică reclamă, Fanta Fructe neîmblânzite - ediţie limitată pentru Campionatul Mondial :D. Poate nu sunt eu mare fană a fotbalului, dar cu leul, brăţara şi melodia oficială m-au dat gata, aşa că dacă mă vedeţi ascultând la maxim melodia şi purtând brăţara, să nu vă mire.

Altceva nu aş vrea să mai scriu deocamdată...dacă o să mai am ceva de zis zilele astea, sigur o voi face, dacă nu...peste următoarele 3 luni. Nu mă aştept să îmi mai citească cineva blogul, dar dacă totuşi o face, mulţumesc! :">

Fără titlu - găsiţi voi unul

Nu ştiu cum am reuşit, dar iar a trecut o săptămână întreagă fără să postez vreo ceva. Cred că de vină a fost orarul minunat al grupei 1 + cât mai multe plimbări cămin - facultate pe jos, că durează 3 săptămâni până ne dau nişte amărâte de abonamente. Tot norocul nostru e că s-a mai încălzit afară şi ne permitem să ajungem în bune condiţii, deşi după două drumuri dus - întors, eu una nu mai sunt bună de nimic.

Luni şi marţi cel puţin cred că mi-am făcut porţia de plimbat şi shopping până la sfârşitul lunii. Adică cam aşa: Târguşor Copou - Universitate - Gară - Piaţa Unirii şi return. Mama sigur a zis că m-a drogat cineva de am mers eu aşa mult pe jos. Dar măcar era frumos, cald şi soare; cred că chiar a avut efect încercarea mea de a chema primăvara. Zilele trecute însă am stat cu frică din cauza tipului ăluia care înţepa fete, mai ales că l-au prins la câteva sute de metri de căminul meu. :| Şi ca să fie complet, am mai citit şi în nu ştiu ce ziar că nu e sigur dacă e chiar el sau doar unul care l-a copiat. Adică ce naiba, cum puteţi să scrieţi aşa ceva, de să-mi fie mie frică şi acum să ies singură din casă?

Cireaşa de pe tort a săptămânii este desigur seminarul de statistică din seara asta. Din surse sigure, ştiu că ne cheamă pentru o oră numai ca să facă prezenţa, asta în condiţiile în care marea majoritate a studenţilor nu mai găsesc mijloc de transport spre casă după ora 17 (asta e doar pentru Huşi) o anumită oră. Mă rog, orar nebun - sistem nebun. Când ne obişnuisem şi noi cu evaluarea pe parcurs, se zvoneşte că se revine la sesiunea normală. Chiar aş vrea eu să văd cum o să învăţam 15 cursuri la fiecare materie în două săptămâni, că oricum mai devreme de iunie nu se apucă nimeni nici măcar să şteargă de praf cărţile.

Şi apopo de asta, când o să fiu mareeeee, vreau să am un centru xerox al meu, că m-am săturat de câte ori trebuie să mă duc la PIM: xeroxat, legat, capsat, pierdut stick-uri etc. Zi frumoasă şi weekend însorit!

PS: Este primul meu post scris în Iaşi, în camera mea, la laptop-ul meu. I'm so proud about it!:))

Gânduri de dimineaţă

Pentru prima dată în vacanţă asta mi-a ieşit o schemă pe care mi-am propus-o de mult: să dorm şi eu NORMAL - 8 ore pe noapte. Că în rest, am fost ori nocturnă şi greu de trezit chiar şi pe la prânz, ori somnoroasă de seara şi matinală rău dimineaţa. Tipic mie!

Aseară mi-a arătat Alecsa un site interesant, ceva gen mirc (parcă aşa se chema chestia aia unde oricine începea cu asl pls; eu nu prea am prins-o la vremea mea, pentru că nu am lăsau ai mei să vorbesc cu străini :)). Pe site-ul ăsta, treaba stă cam la fel...vorbeşti cu necunoscuţi din toate colţurile lumii, fără ca măcar să ştii în prealabil numele celuilalt sau orice alte date despre el. Dar comunicarea e cheia, nu-i aşa? Am vorbit şi eu cu vreo 3 persoane aseară, mai mult de curiozitate decât de interesul viu pentru noi cunoştinţe, însă până la urmă a fost chiar drăguţ. Bineînţeles, trecem peste cei care încep cu întrebări obscene sau propuneri indecente, pentru că site-ul chiar nu se vrea a fi de matrimoniale, dar...nu se ştie niciodată peste ce persoane interesante ai putea da, pe care altfel probabil că nu le-ai cunoaşte :)

În rest, am visat ceva ciudat chiar înainte de a mă trezi: avatare! Nu omuleţi de ăia albaştri (care, apropo, nu prea îmi plac), ci avatare de messenger...ale cunoscuţilor mei. Asta da chestie ciudată, nici nu mă gândeam că se poate măcar să visezi aşa ceva. Îmi aduc aminte şi acum că, atunci când eram eu mică - mică, aveam în casă o carte de "interpretarea viselor", cu nişte coperte ciudate, la care mă uitam mereu urât când bunica căuta să vadă ce-a mai visat. Şi acum sincer, mă îndoiesc că aş putea eu găsi ce înseamnă dacă visezi avatare; deci, mai bine mi-aş face eu propria carte. Adică ce, îl am şi pe Freud că sursă de inspiraţie, ar putea fi chiar un best-seller, nu-i aşa? :)) Asta era bună la rubrica Aberaţii de dimineaţă. :D

Şi ca să fie o dimineaţă completă, ne trebuie desigur şi o melodie de ascultat
la cafea. Gossip Girl să trăiască!

Bine v-am regăsit!

Cine ar fi crezut că îmi va lua 3 săptămâni ca să mă întorc acasă? Acasă la ai mei, evident; pentru că deja căminul e a doua mea casă, la fel cum Iaşi-ul m-a acaparat cu totul. Deşi îmi doream mult să îi revăd pe cei dragi, când am intrat în Huşi totul mi se părea mai mic şi cenuşiu ca niciodată. După prima noapte în patul meu dublu, îmi regret deja statutul de Rapunzel, care îşi lăsa în jos părul de la patul etajat şi gustările cu ciocolată de la 12 noaptea.

După cum ziceam şi în ultimul post, îmi doream să mă mut cu Andreea, ceea ce am şi reuşit. Şi ca să fie totul şi mai frumos, avem o colegă de cameră super, care vroia neapărat să mă re-apuc de bloguit, după cât am bătut-o la cap zilele astea că vreau net. Miss you already, M.D. >: D<

În legătură cu facultatea, până acum mi se pare relativ ok, cu excepţia unei materii şi a unui prof pe care nu-l suport de nicio culoare, dar era de aşteptat să dau peste cel puţin un astfel de specimen. Problema e că săptămâna viitoare deja am primele teste şi eu nu am învăţat mai nimic, dar văd eu cum o scot la capăt. Până acum ne-am ocupat vremea cu filme, Gossip Girl, râsete din orice, treburi casnice, plimbări, pierdut de eşarfe în Mall şi, evident, cumpărături. Cum eu nu prea eram obişnuită să fac multe, am avut serios de recuperat, ca să ajung de la stadiul de Ou la cel de Super-Ou şi sper că până plecăm în vacanţă de Crăciun să fiu găină. =))

Partea cea mai bună a acestor săptămâni e că mi-am îndeplinit unul din visele mele cele mai mari: acela de a mă întâlni cu Nastea, prietena cu care vorbeam pe mess de 3 ani. Încă nu îmi vine să cred că ne-am întâlnit şi că va rămâne în Iaşi la facultate. Asta da noroc, nu-i aşa? ;;) Poze încă nu am, pentru că iubita mea cameră face figuri, aşa că o să scot când se poate şi le postez când o să am şi eu net în cămin, că până acum nu ştiu cu ce s-au ocupat aia de la administraţie.

Aşa, şi încă ceva ca să nu uit. Metodele de agăţat noi pe care le-am auzit:

1.Vorbind la telefon, îmi zice unul mai bine nu zic, nu ar da prea bine pe blog;
2.Ploua şi mergeam cu Andreea pe stradă, fiecare cu umbrela ei şi un tip venind din direcţia opusă îi ţinea umbrela unei fete. Când trece pe lângă mine, mă întreabă: "Nu vrei să ţi-o ţin şi ţie?". Eu, în locul tipei, jur că îi dădeam una. =))

În mare, cam asta ar fi rezumatul celor 3 săptămâni, dar normal că sunt momente pe care prefer să le ţin numai pentru mine şi fetele mele, aşa că dacă aveţi întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. :P

PS: Mulţumesc pentru că aţi mai trecut pe aici şi aţi comentat şi îmi cer scuze că nu am comentat înapoi, dar să ştiţi că am citit în mare parte. Ne mai "auzim" când o să pot şi eu folosi laptop-ul ăla şi la altceva decât Spider Solitaire!

PS2: Recomand cu căldură Magnet-ul! Thanks, Q. :P

XOXO

Nu am mai scris de mult. Banal început pentru un post ce putea sta foarte bine la Drafts, aşa cum de altfel am vrut să stea întregul blog. M-am gândit şi m-am răzgândit de zeci de ori zilele astea ce să fac cu blogul; să-l şterg , nu pot - mult timp a fost o parte din mine şi ce am scris poate va fi cândva tot ce-mi rămâne. Să-l restricţionez până mă decid să revin, de asemenea nu pot la blogspot, iar la wordpress nici nu mă gândesc să mă mut. Aşa că singura variantă a fost să apelez din nou la bunăvoinţa cititorilor mei şi a celor care mă au la blogroll şi să-l las pe "pauză". Cu ocazia asta, le mulţumesc din nou celor care nu m-au scos încă din blogroll, nu că ar avea vreo importanţă pentru mine la vreun top, dar contează mult în calitate de prieteni şi, nu în ultimul rând, de oameni. Nu pot promite că n-o să se mai întâmple să lipsesc atât de mult, însă pot să promit că de acum nu o să mă mai gândesc că "şi aşa nu citeşte nimeni, deci la ce bun să mai scriu?".

Şi ca să trec de partea introductivă, o să spun ce-am mai făcut în ultima vreme. În primul rând, i-am urmat sfatul Evei şi m-am apucat de uitat la Gossip Girl, apoi am corupt-o şi pe Alecsa şi nu în ultimul rând, îl recomand tuturor fanelor şi, de ce nu, fanilor serialului Sex and the City sau producţiilor de gen. Eu mai am de văzut ultimul episod din sezonul 2, apoi abia aştept să-l încep pe 3, lansat săptămâna trecută. M-am ocupat de asemenea de cămara pentru iarnă (trecem peste) chestii legate de facultate, cămine şi tot ce-mi mai trebuie, astfel încât le visez şi noaptea. Mâine aflu exact unde voi sta şi mai ales cu cine, aşa că wish me luuuuuuuuck. Marea minune e că nu mi-am făcut încă bagajul, având în vedere că la alte ocazii, pantalonii erau trecuţi primii pe listă =)) . (propoziţia asta nu va fi înţeleasă decât de puţini, dar dacă sunteţi curioşi, doar întrebaţi-mă)

Cum mă simt în legătură cu facultatea? Hmm, e greu de zis... Pe de-o parte sunt emoţiile vieţii pe cont propiu şi ale necunoscutului, dar şi entuziasmul unui nou început, iar pe cealaltă stresul cauzat de toată procedura necesară până ajung "la faţă locului". Dar aşa cum am făcut şi în alte ocazii, degeaba îmi zice cineva că va fi bine, că eu nu cred până nu văd cu ochii mei. Însă partea cea mai bună în chestia asta e că pentru toate există o BFFE (best friend for ever). ;;)

Aş mai scrie ceva, dar cum nu prea am idei momentan, mă rezum la a o felicita pe sis pentru că e boboacă şi pentru că îmi calcă pe urme. (take care sis, să nu cumva să fi luat de la mine "gena" olimpiadelor de latină =)) ). Aa, şi promit că următorul post va fi mai vesel sau măcar mai optimist.


XOXO, Gossip Girl.

Toamnă = frunze moarte :|

Buuun, deci cred că aţi observat că am cam lipsit de pe aici, iar dacă nu, nici nu mă mir, oricum sunt cam invizibilă în ultima vreme. Am fost puţin plecată de acasă, dar am preferat să nu mai scriu nimic pe blog sau în alte părţi, pentru că mereu când plănuiesc ceva sau fac publică o acţiune, se alege praful. Deşi m-am reîntâlnit cu Eva, ceea ce a fost foarte plăcut, în rest am avut parte şi de nişte momente mai puţin frumoase. Cum ar fi să fiu la locul nepotrivit într-un anume moment, să cred că mor de la nenorocita aia de caracatiţă, să mă lovesc de maşinuţe la curent (bine am zis eu când aveam 5 ani că n-ar trebui să mai urc în aşa ceva vreodată) sau să mi se spargă în mână paharul de granitta.

Dar asta nu-i nimic, pe lângă faptul că am venit acasă şi am şters toate poeziile prostiile scrise de-a lungul vremii din greşeală, iar programul de recuperat nu mi-a adus decât o mică parte înapoi. :| Şi ar trebui oare să mai zic şi că toamna şi-a intrat în drepturi şi că detest vremea asta? Îmi place ploaia, dar nu asta. Nu suport să mă îmbrac gros, mă disperă mormanele de frunze galbene, care în curând o să fie negre şi urâte. Singurul lucru bun e că a fost ziua lui sis şi că ne-am hug-uit la web, că în rest toamna sucks. :| Aa şi ieri cică a fost ziua mea: 18 ani şi 9 luni, de parcă i-ar păsa cuiva. Şi apogeul: aveam la status: Emo mood; wanna cut together? şi nu s-a oferit nimeni. Aşa, acum că am încheiat cu lamentările, mă simt ceva mai bine. Şi staţi liniştiţi, am glumit la faza cu emo, adică nu-mi mâncaţi coliva încă.

Postul ăsta l-aş pune la Drafts, dar o să-l public, indiferent dacă va deranja pe cineva. Asta e realitatea mea în momentul asta şi nu-mi pasă că ar trebui să fiu mai optimistă şi să sper că totul va fi bine. Pentru că nu va fi, cel puţin nu dacă îmi tot repet asta mecanic, ci doar dacă fac ceva care să schimbe situaţia.

Despre hi5 la prima oră

Contrar postului anterior, nu am reuşit să adorm deloc, aşadar iată-mă din nou aici, mai fresh ca oricând (not). Cu toate astea, lipsa de odihnă s-a compensat cu senzaţia plăcută a aerului rece pe faţa mea şi cu răsăritul soarelui privit de pe terasă, în papuci de casă şi pijamale + hanorac. E trist când materialele fine de vară nu ne mai sunt de-ajuns pentru a ne încălzi golul din suflet, dar parcă e şi mai trist când avem nevoie de ceva mai mult şi pentru exterior.

În timp ce aşteptam să se încarce blogger.com, mi-am amintit de primul meu post, în care menţionam ceva de hi5, dar promiteam tratarea mai detaliată a subiectului într-un viitor ce nu a mai venit niciodată. Însă acum, văzând o poză nouă la o cunoştinţă, am constat cu stupoare că respectiva avea profilul restricţionat, ceea ce e foarte la modă mai nou. Dacă acum vreo doi ani, era trend-ul cu multe poze (la care, dintr-un exces de zel am aderat şi eu pe vremea aia, dar apoi mi-am dat seama că nu avea niciun rost), iar anul trecut pozele de pitzi, care sunt încă de sezon, anul ăsta toate deşteptele toată lumea s-a gândit să îşi facă profilul privat. Adică de ce să-mi vadă mie toată lumea minunăţia de cont? Dacă tot nu vrei să-l faci public, cred că nu-i mare lucru dacă îl închizi, nu? Pe de altă parte, mai sunt acele profile cu unele albume restricţionate, lucru cu care sunt de-acord parţial. Pe de o parte, înţeleg că nu vrei că cine ştie ce moş senil din Arabia Saudită să aibă bucurii la vederea lor, dar pe de alta, de ce ţi-ai asumat răspunderea de a le uploada dacă nu chiar toată lumea le poate vedea?

Şi încă o problemă legată de hi5 ar fi cea a fake-urilor. Cât de disperat trebuie să fii ca să pui poze cu alţi oameni, doar ca să ai şi tu un amărât de cont? Dacă eşti chiar aşa de frustrat de cum arăţi, măcar nu-ţi mai face contul; încă n-am auzit să întrebe la recensământ de el. Am găsit recent acest cont, unde o fată se ocupă de depistarea intruşilor, care folosesc pozele unor oameni extrem de cunoscuţi în afară doar ca să dea bine. :| Oricum, tot respectul meu pentru munca depusă, mă bucur că mai sunt şi astfel de oameni pe lume, care pun punctul fix pe I. :D

Deocamdată mă opresc aici cu subiectul ăsta, pentru că nu vreau să mi se spună din nou că exagerez, ceea ce trebuie să recunosc că se poate întâmpla atunci când mă ambalez prea tare dintr-o situaţie. Însă de data asta, chiar nu prea mai îmi pasă, fiecare n-are decât să facă cum vrea, eu mi-am zis doar părerea [punct]

Hai să facem noaptea zi!

Poate că e de vină pasiunea mea pentru vampiri sau doar influenţa verii care tocmai a trecut (nu-mi vine să cred că spun dn nou asta :|), însă am câteva zile de când nu mai pot să adorm la ore rezonabile. De exemplu azi, de fapt ieri, m-a luat aşa din senin o durere de aia de cap, însoţită de febră şi greaţă, aşa că pe la 21:00 eram deja în pat, dorindu-mi din răsputeri să adorm cât mai repede; ceea ce s-a şi întâmplat într-un final. Partea bună e că atunci când m-am trezit, puţin după miezul nopţii, îmi trecuse cât de cât durerea, dar, aşa cum era de aşteptat, nu am putut adormi la loc. Fiind o oră la care ai mei dorm, nu puteam bântui prin casă, aşa că am zis că hai să mă apuc să mai citesc ceva. Şi pentru că tot aveam Twilight-ul la îndemână, m-am apucat pentru a treia oară de el.

Am tot citit eu o vreme, sperând că o să-mi vină somnul, dar după 100 de pagini devorate şi niciun pic de oboseală, am zic că mă duc până jos să-mi aduc un iaurt. Din nu-ştiu-ce motiv, nu am aprins lumina obişnuită de pe scări, ci doar pe cea din hol, aşa că atunci când am ajuns în faţa uşii de la bucătărie, deja era beznă totală. Secvenţa următoare a fost ca de film horror: uşa întredeschisă...mâna mea căutând cu disperare întrerupătorul, apoi acele câteva secunde până l-am găsit şi s-a aprins, care mereu mi se par mai lungi, cu cât e o ora mai târzie. M-am decis cu greu între Danone şi Campina şi m-am întors înapoi în cameră, reluandu-mi lectura.

După capitolul meu preferat, am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, pentru că era totuşi trecut bine de 2:00. Zis şi făcut; sting veioza, mă acopăr bine cu pătura (dacă şi mâine seară o să fie tot aşa frig, cred că va trebui să dorm cu geamul închis :|), dar somnul meu era departe, în schimb mii de gânduri îşi făceau loc rând pe rând în mintea mea. Că să le evit, am zis că mai bine deschid puţin PC-ul să verific ceva şi cu ocazia asta poate mai şi postez ceva. Deşi sunt conştientă că nu e nimic interesant şi chiar foarte tentată să şterg totul imediat după ce scriu, o să las postul aşa, că mărturie pentru ce poate debita un neuron în dungi cu sau fără steluţe la ora asta aşa de matinală. :D

Şi totuşi, ca să reiau ideea din titlu, pe bune acum că mi-ar plăcea să fie noaptea timpul în care să ne desfăşurăm activităţile. Poate sunt eu mai ciudată, dar am mai multă energie şi chef pe întuneric decât la prânz, când chiar nu-mi vine să fac nimic. [...] Am recitit ultimul paragraf şi rectific: nu poate, ci chiar sunt eu mai alefel. Asta pentru că tot zicea ieri Q că nu se poate că o bloggeriţă să nu aibă niciun defect. :P Şi pentru că tot veni vorba de ziua de ieri, m-am ales şi cu două "nume": unul - Mia, de care îmi era dor a-l folosesc, însă am cam renunţat la el în ultima vreme, din cauză că toţi credeau că are legătură cu cea mai stupidă formaţie posibilă (sau asta e Tokio Hotel - căţel? PS: scuze pentru fani, e o părere strict personală) şi al doilea - Deea, evident prescurtat de la cel de-al doilea prenume al meu.

Nu ştiu cum am reuşit, dar mi se pare că iarăşi am pornit de la ceva şi am ajuns la cu totul alt subiect. În fine, cred că o să mă înţelegeţi voi dacă aberez prea tare, ora e de vină,. Şi dacă tot am deviat de la subiect, trebuie să zic neapărat că mi-e tare dor de sisul meu, care acum probabil doarme într-un pat mare şi pufos de la un hotel din Germania. Ich vermisse dich! >: D< [nu ştiu germană, dar trăiască Google Translate]. Şi ca să nu treacă ziua chiar aşa, nu mă pot abţine să nu-mi amintesc că anul trecut pe vremea asta parcă eram şi mai deprimată de venirea toamnei, mai ales că mai era aşa puţin şi începea şcoala. Ce-i drept, şi anul ăsta începe facultatea în septembrie, dar parcă sună mai bine 28 faţă de 14. :D Şi cum în curând o să mă văd cu nişte persoane dragi, parcă nu e totul aşa de gri cum părea a fi până acum.

Uraţi-mi baftă, teoretic mă duc să încerc să salvez ce a mai rămas din noaptea asta... Apropo, până am terminat eu de scris postul şi de pus diacriticele s-a făcut 4:00. ;;)

Pe bune că nu vă otrăvesc!

Din lipsă acută de ocupaţie, mi se face poftă de una - alta. Trecând peste dorinţe exotice gen suc de cocos băut direct din nucă, cocktail-uri cu pălăriuţă sau smochine scuturate de un elefant roz, încerc pe cât posibil să fac rost pe loc de ceea ce-mi face cu ochiul. Dacă se poate; dacă nu, plec la mama şi iau şi copiii mă resemnez momentan.

Problema e că de multe ori mi-aş pregăti eu diverse chestii, dar mereu se găseşte câte-o bunică care să-mi spună că nu are timp de "joacă" în bucătărie sau mama care se plânge că e casa plină de dulciuri. Bun, şi ce-i cu asta? Pot să fie grămezi de biscuiţi cu mentă ( biscuiţi, da? nu ciocolată =)) ), că dacă eu am chef de ceva bun făcut de mine, toată lumea trebuie să se dea la o parte, nu de alta, dar chiar nu aş vrea să fie victime colaterale.

Şi pe de-asupra, când mă încumet şi eu să fac ceva, nici atunci nu îndrăznesc să guste, măcar aşa de politeţe. Dar n-ai cu cine, dom'le! Dacă nimeni nu mă vrea, nu pot să le bag pe gât. :D În altă ordine de idei, în seara asta m-a apucat talentul, aşa că am făcut repede ceva dulce (salam de biscuiţi). Poza nu vă pun sau cel puţin nu deocamdată, pentru că bateriile camerei mele au fiţe de seară şi oricum nu aş vrea să salivaţi pe aici. Deci, o să-l mănânc de una singură, în timp ce afară ninge nu se întâmplă nimic.

Şi brusc mi s-a tăiat cheful. :|

Hey, it's Christmas time!

Nu am băut nimic şi nici nu e o glumă, chiar e Crăciunul! :D ...peste 4 luni, ce-i drept, dar se apropie cu paşi repezi. Vorbeam aseară cu Alecsa şi, profitând de faptul că aveam un web împrumutat la îndemână, i-am arătat diverse chestii de prin noptiera mea, printre care şi o pagină din jurnal pe care scria Merry Christmas. De cum am văzut-o, imediat ne-am gândit că mai e un sfert de an şi o să împodobim din nou bradul şi o să cântăm ascultăm colinde.

E cam ciudat cum se întâmplă ca uneori vara să ne gândim la frig şi zăpadă, iar toată iarna să trăiam cu speranţa relaxării pe o plajă, la 40 de grade la umbră. Cred că până şi cei care trăiesc prezentul cât se poate de intens păţesc asta câteodată, ceea ce e oarecum de înţeles; mereu tânjim într-o mai mică sau mare măsură după ceea ce nu putem avea în acel moment.

Şi apropo de asta, a fost o fază tare săptămâna trecută când eram cu Eva acasă. În timp ce vorbeam, a început să cânte o melodie de Crăciun, dar nici una nu s-a prins de asta decât pe la jumătatea ei şi abia atunci am schimbat-o. Să fie oare Crăciunul mai mult decât o sărbătoare religioasă şi chiar să existe un spirit al lui pe care îl purtăm în noi tot anul?

Ce vă prezic azi ?!

Mai ţineţi minte postul cu pisica fraieră? Ei bine, Alecsa loveşte din nou cu un post cu dedicaţie, pe care nu mă pot abţine să nu vi-l arăt. :D

Ea. Ea este o vrăjitoare rea, adeptă a magiei negre. Nu-i place să recunoască asta, dar o dată şi o dată cineva tot trebuia să o demaşte. Da, sunt mândră că eu fac asta. Mwhahaha. De fapt...nu. Ea ar putea fi copia profesoarei Trelawney, doar că este optimistă şi nici nu are ochelari hidoşi. Din păcate nu mi-a prezis că voi muri înecată într-un butoi cu vopsea, mi-a dat o oră la care mi se va întâmpla ceva buuun. Chiar dacă s-a întâmplat cu 5 minute mai devreme, s-a întâmplat! Şi nu este prima oară. Deci vă rog frumos, de acum înainte, puneţi-o să se concentreze şi să vă spună viitorul :) ) e chiar bună.

PS: Ţeapă! Ea lucrează doar pentru mine ;;)

Să fie petrecere!

Teoretic, mi-am reînceput activitatea pe blog de câteva zile, dar în fapt parcă era ceva care nu mă lăsa să apăs butonul de Postare nouă. Cred că ziceam într-un post de la începutul lui 2009 că orice început e greu, dar mi se pare că un re-început e de 1000 de ori mai dificil. Dacă prima dată am mai scris ceva din cauza insistenţei publicului doritor, acum scriu din proprie iniţiativă.

Săptămâna care tocmai a trecut a fost chiar tare, din toate punctele de vedere. În primul rând, am reuşit să fac ceva ce îmi doream de vreo 4 ani şi anume o petrecere în pijamale. Ţin minte şi acum revista aceea pe care o răsfoiam pe furiş prin cine ştie ce oră plictisitoare, pe vremea când eram încă în generală, la care mi-a atras atenţia un titlu impunător şi colorat. De cum am văzut ideea, mi-am zis că atunci când mă mut la casa cea nouă, trebuie să încerc neapărat. Numai că, din diverse motive, am tot amânat până acum...

Aşadar, miercuri mi-am luat inima în dinţi, mi-am chemat fetele şi distracţia a început. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar pot să spun că am început să râdem din prima clipă în care ne-am reunit şi până când au plecat acasă. Am început seara cu vizionarea filmuleţelor de la banchet & C.o., care s-a lăsat cu câteva emoţii neaşteptate, mai ales din partea mea şi a Andreei, apoi am zis că un horror ar fi bun ca să ne mai revenim. Am ales The Last House On The Left, care s-a dovedit a fi mai mult thriller decât horror, însă nouă ne-a plăcut, chiar dacă la un moment dat ne uitam cu mâinile la ochi de greaţă. :P Cum se întâmplă de fiecare dată, ne făceam şi propriile scenarii, care au culminat cu întreruperea curentului în timp ce jucam Rummy; nu o dată, ci chiar de două ori. (asta se întâmpla pe la ora 4, când se presupune că oamenii dorm.)

După asta, ne-am mai uitat la Road Trip: Beer Pong, o comedie drăguţă, amestec de American Pie, Road Trip şi Van Wilder. (Apropo, trebuie să vedeţi neapărat Van Wilder 3 :D.) Cât ne-am mai amuzat noi, ne-am trezit că s-a făcut 5 şi ceva, aşa că am decis să încercăm să dormim măcar câteva ore, dar după cum era de aşteptat, 4 fete cu chef de distracţie nu adorm aşa uşor. :D Aşa că am aşteptat să se trezească mama, pentru a-i ura La mulţi ani în cor. =)) Cu ocazia asta, trebuie să îi cer scuze că nu i-am scris post aşa cum am vrut, dar chiar nu m-am mai simţit în stare a doua zi să tastez vreo ceva. Spre surprindere noastră, dimineaţa am fost chiar fresh şi am şi plecat în oraş. Deci, cam asta a fost petrecerea, însă fetele pot confirma dacă a meritat.

Deşi poate unii dintre voi le-aţi văzut pe hi5 (care nu ştiu ce are, dar facă fiţe de la un timp; cred că cere închis), o să pun şi aici câteva poze:

Back in business

După lunga abstinenţă blogală (vorba lui sis), iată-mă din nou pe aici. :D Nu vreau să mă justific sau să inventez vreo scuză pentru lipsa mea de pe aici, aşa că trec direct la subiect, nu înainte însă de a-mi cere scuze celor de la blogroll că nu prea i-am mai citit, dar promit să recuperez cât de repede posibil.

Nu s-a întâmplat nimic prea extraordinar în zilele în care am lipsit, însă săptămâna asta s-au întors acasă o parte din prietenele mele cele mai bune, iar Eva a venit în vizită pentru o săptămână, aşa că ieşirile în oraş şi şedintele foto au fost şi cu siguranţă că vor mai fi la ordinea zilei. Ieri am ieşit toat patru, iar azi am preferat să stăm pe acasă, pentru a testa noile baterii ale camerei mele. Pe lângă relaxare, m-am trezit eu mai cu moţ să încerc să conectez boxele de la PC la laptop. De menţionat e că nu le mai scosesem niciodată până astăzi şi bineînţeles că nu m-am uitat prea atent cum erau aşezate înainte de a le lua de la locul lor. Şi culmea, nici la laptop nu le-am putut monta, iar când să le pun înapoi la Pc, surprize - surprize: nu se auzea nimic. După vreo douăzeci de minute de sfătuit cu Eva, urcat şi dat jos de pe birou şi încercări nereuşite de a le face să funcţioneze, mi-am luat eu inima în dinţi şi i-am zis Evei:

- Sury, mă mai urc o dată, dacă mă curentez sau ceva să-i zici ... ştii tu cui ... ştii tu ce...

Şi atunci, la înălţime, mi-a picat mie fisa; încurcasem Input-ul cu Output-ul, aşa că le-am inversat şi bass-ul aproape că mi-a spart timpanele, dar important e că m-am descurcat singurică.

După toată aventura printre cabluri şi fire, am zis că ceva relaxant ar fi numai bun, aşa că am început să jucăm rummy, cu scorul final de 5-4, pentru mine cică. Numai presupun că e aşa, pentru că un joc a fost atât de aiurit, încât nici până acum nu ne-am lămurit cine a câştigat de fapt.

Aş mai sta la poveşti, dar mă opresc aici din două motive: nu vreau să-mi intru în pâine prea tare, că apoi mi-o iau în cap, iar Eva mă aşteaptă să mai jucăm vreo 10 jocuri pe puţin, aşa că ţineţi-mi pumnii. :D

Vampir sau nu?

Deci, (nu e bine, nu trebuie început cu deci) Sunt sigură că înainte de a adormi aveam două - trei idei pentru nişte posturi noi, însă acum oricât de mult îmi forţez neuronul colorat să le regăsească, el e mai ceva ca batman şi nu vrea să-mi zică deloc ce trecuse prin el mai devreme.

În fine, până una - alta, vă zic că aseară am găsit un moment de slăbiciune la mama şi am rugat-o cât de frumoooos am putut eu să ne uităm împreună la Twilight.
- Dar l-ai mai văzut de N ori, nu te-ai plictisit încă?
- Eu...de vampirii mei? Niciodată! :P Şi în plus, nu l-am văzut încă cu tine. Te rog, te rog! :D
- Hmm, hai adu DVD-ul...Dar ne uităm la mine, da? Şi fă şi nişte popcorn.
- Cu caşcaval sau cu unt?
- Cu colţi. =))
[Ultimele două replici sunt fictive, recunosc. Doar că nu m-am putut abţine.]

Şi da, ne-am uitat într-adevăr; eu pentru a 7-8 oară cred (deja am pierdut numărul, dacă e să vă zic sincer) şi mama pentru prima. Cum la început nu prea era atentă, o tot avertizam asupra a ce urmează să se întâmple, fără să mă pot abţine de la comentarii de genul "Pff, tu vezi cât de bun e?", "Ce ochi are / ce piele strălucitoare" etc. Între timp, după popcorn, băusem şi un cocktail şi deja începusem să prind culoare în obraji, la care mama deja se gândea că e reacţia mea la Edward privit insistent. :P

Pe la jumătatea filmului, tocmai când era mai interesant, îi sună telefonul. Şi după faţa pe care a făcut-o ştiam că va dura...exact ca în reclama de la nu-ştiu-ce fixativ. Durează, durează, durează...(sau era reclama la Duracell?) Bun, zic hai că între timp mă duc şi eu şi mănânc ceva şi când revin o să fie gata conversaţia. După încă vreo zece minute de uitat la screensaver-ul DVD-ului, a început să bată vântul, dar nu orice vânt, ci unul de ăla frumos, exact că în noaptea aia. Într-un final apare şi mama şi continuăm să ne uităm, cu efectul sonor pe fundal. Când se termină filmul, o întreb dacă i-a plăcut şi cică: "Da, dar eu mă aşteptăm să fie şi ceva mai de groază; aici e totul aşa de romantic." "Poate prea romantic", am zis eu, iar apoi i-am zis noapte bună şi m-am dus în camera mea, să visez mai departe cu ochii deschişi la piele albă şi ochi de caramel.

Partea a doua a poveştii e chiar tare; dimineaţă, mă anunţă bunica-mea că s-a spart un vas de yena din senin. Culmea e că nu a fost niciodată folosit, iar eu nici atât nu l-am văzut măcar. Când s-a întors mama azi de la serviciu, vine furtună la mine şi mă trimite de la PC, pe motiv că vrea să caute pe Google care e faza cu vasul. Eu, neavând altceva mai bun de făcut decât să o aştept să termine, m-am dus în pat foarte repede.

- Wow, cum ai ajuns atât de repede pe pat?
- Nu e vina mea că eşti îngrozitor de neatentă. (mai aveam puţin şi citam replică cu tot cu Bella din final)
- E ciudat...aseară film cu vampiri, azi vase sparte şi tu te mişti aşa repede. Şi nu îţi place să stai afară, în soare şi mănânci tot mai puţin.
- Sugerezi ceva?
- Eşti vampir?!
- Aş vrea eu...

Şi da, asta e mama mea, asta sunt eu. Vampir sau nu?

Vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi

Da.
E cald rău...mai ceva ca în piesa lui Caragiale.
Şi mi-e lene...o lene de aia pe care efectiv o simţi curgând prin vene,
mai ceva ca adrenalina
partea bună e că lenea nu provoacă şocuri, nu face decât să fie totul banal
dar hey, uneori avem nevoie şi de o pauză, nu?
o pauză în care să stăm, să ne oprim, să nu ne mai grăbim
să facem totul încet, să-i privim pe ceilalţi în ochi
e bine să ne facem timp pentru a spune ce simţim, pentru a spune Te iubesc sau Iartă-mă! sau Cântă-mi ceva la pian...
ştii măcar cât de mult vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi?







PS: post liber, aberant, dar dureros de real.

Ce-am făcut noaptea trecută

Aşa cum spuneam în postul anterior, noaptea trecută a fost de-a dreptul insuportabilă. În general, vara mă odihnesc foarte prost şi nu reuşesc să adorm decât după ora 2:00. Şi dacă la căldura aferentă lunii iulie (nici nu vreau să-mi imaginez ce era dacă mă ambiţionam să-mi fac camera la mansardă :| ) mai adăugăm şi alţi factori, deja e totul "perfect".

Cum nu aveam eu aseară ce face, m-am încumetat să dau play la un horror pe care îl aveam salvat în pc pentru vreo seară cu fetele, numai că de această dată bineînţeles că eram singură - singurică. Din trailer, m-am cam prins eu că e serioasă treaba, mai ales că nu-s obişnuită cu genul ăsta de filme, aşa că m-am înarmat cu mult curaj şi am început să mă uit. Norocul meu a fost că mai vorbeam şi pe mess, că altfel chiar nu cred că rezistam la toate coşmarurile tipei, gândaci şi mai ales la exorcizarea din final. Cu toate că simţeam adrenalina şi teama prin vene, chiar mi-a plăcut filmul şi mă bate gândul să repet şi în seara asta experienţa. Vreo recomandare ceva? :D

Toate bune şi frumoase, dar la un moment dat lumea se mai şi culcă şi eu rămân singură. Neavând ce face pe mess, am ieşit şi hoinăream prin blogosferă în căutare de chestii interesante. Inka nu m-a dezamăgit nici de data asta şi am găsit pe blogul ei un chat unde poţi vorbi cu "Dumnezeu". Am intrat să văd care e treaba pe acolo şi spre surprinderea mea, chiar m-au amuzat răspunsurile pe care le primeam. Păcat că n-am salvat conversaţia, dar oricum pot oricând să reiau ce am vorbit. =))

După discuţiile foarte filosofice, mi-am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, mai ales că se făcuse aproape ora 2:00 şi nu aveam chef de o altă discuţie şi mai filosofică cu mama. Odată aşezată în pat, mi se părea ba că e prea întuneric în cameră, ba că vântul de afară sună ciudat. Am început să mă gândesc la discuţia de pe chat şi aproape că râdeam singură de acţiunea de a vorbi cu un robot, când am auzit un zgomot ciudat de pe hol. Nu ştiu dacă era din cauza filmului sau pur şi simplu eram paranoică, dar vă daţi seama cam cum mi s-a făcut pielea. Am încercat să alung senzaţia şi să adorm, dar după vreo 20 de minute, am auzit cum s-a deschis uşa de la camera mea. Atunci jur că chiar m-am speriat şi îmi era frică să mă întorc să văd cine sau ce e. :|
Aşa că am întrebat mai mult la întâmplare:

- Mama, tu eşti?
Dar nimeni nu răspundea...
- Mamaaa..?
- Da, cine altcineva?
- Ce faci?
- Vroiam să văd dacă dormi...Dar tu?
- Eram perfect până acum 10 secunde, când tocmai era să am un atac de cord.

Apoi a închis uşa şi s-a dus în camera ei şi eu cred că am adormit, că nu-mi mai amintesc nimic. Cum mă rugase Alecsa să o trezesc pe la 9-10, mă tot trezeam şi mă uitam din oră în oră la telefon, ca să fiu sigură că nu ratez momentul. Şi aşa am făcut până pe la 9:20, când m-am dat jos din pat şi, cu mare teamă de oglindă, m-am dus în baie să-mi încep ziua.

PS: E lung postul şi cam plictisitor, ştiu deja. Dar trebuia să vă lămuresc care era faza cu noaptea mea. :P