Mail-ul de luni dimineaţă

Nu vreau să mă gândesc că e ultima zi de luni din august şi că săptămâna viitoare deja va fi toamnă de-a binelea. Mai bine vă arăt şi vouă ce mail am primit. Nu ştiu cine este autorul original, dar îi multumesc oricum pentru că mi-a făcut ziua un pic mai bună. :)

Sunt recunoscător/recunoscătoare:

Soţiei/soţului care sfoaraie toată noaptea,
Pentru că doarme acasă cu mine şi nu cu altcineva!

Fiicei mele adolescente care se plânge că trebuie să spele vasele,
Pentru că înseamnă că este acasă şi nu pe străzi.

Impozitelor pe care le plătesc,
Pentru că înseamnă că sunt angajat.

Murdăriei de curăţat după o petrecere,
Pentru că înseamnă că am fost înconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt puţin cam strâmte,
Pentru că înseamnă că am destul de mâncare.

Umbrei mele care mă însoţeşte,
Pentru că înseamnă că sunt afară la lumina soarelui.

Podelei care trebuie ştearsă şi ferestrelor care trebuiesc spălate,
Pentru că înseamnă că am o locuinţă.

Tuturor nemulţumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru că înseamnă că avem libertatea cuvântului.

Locului de parcare pe care îl găsesc tocmai la capătul parcării,
Pentru că înseamnă că pot să merg şi că am fost binecuvântat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie să-l suport de la vecini,
Pentru că înseamnă că pot auzi.

Grămezii de rufe de spălat şi călcat,
Pentru că înseamnă că am haine de îmbrăcat.

Oboselii şi durerilor musculare la sfârşitul unei zile,
Pentru că înseamnă aca am fost capabil să muncesc din greu.

Soneriei care mă trezeşte în zorii zilei,
Pentru că înseamnă că sunt viu.

Şi,în sfârşit,pentru e-mailuri,
Deoarece înseamnă că am prieteni care se gândesc la mine.

Cel mai special mărţişor

Deja e 5 martie, iar eu abia acum mă gândesc să scriu despre primăvară şi toate sentimentele aferente începutului ei. Nu că nu aş fi vrut şi până acum, dar lipsa timpului şi a netului "personal" îşi pune drastic amprenta asupra micului meu colţ de destăinuiri.

Acest 1 martie a fost cu siguranţă atipic... prietenii ştiu de ce. :)Am renunţat inclusiv la mărţişorul clasic în favoarea unei brăţări alb - roşie, care a doua zi a primit şi ea la rândul ei mult aşteptata companie. Chiar dacă acum e puţin cam târziu şi nepotrivit să fac urările de primăvară, cred că pot totuşi să aduc un zâmbet cu ajutorul a două poezii, care erau scrise pe felicitările pe care le-am luat fetelor mele cu această ocazie.


Aminteşte-ţi în fiecare dimineaţă când te trezeşti să râzi mult şi des
Să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor
Să obţii aprecierea criticilor corecţi şi să înduri trădarea prietenilor ipocriţi
Să apreciezi ceea ce este frumos şi să descoperi ce este bun în fiecare
Şi să faci astfel ca măcar un suflet să ştie ce înseamnă dragostea pentru că trăieşti tu
Şi să laşi în urma ta o lume un pic mai bună.

***

Vorbe dulci sunt uşor de spus, lucruri drăguţe sunt uşor de cumpărat, dar oameni de treabă sunt greu de găsit.
Viaţa se termină când tu încetezi să visezi,
Speranţa moare când tu încetezi să crezi,
Dragostea se termină când tu încetezi să mai ţii la cineva
Prietenia se sfârşeşte când tu nu mai împarţi,
Aşa că împarte cu cine crezi că îţi este prieten,
Iubeşte fără condiţii,
Vorbeşte fără intenţii,
Dăruieşte fără motive,
Ţine la cineva fără explicaţii.

E inima adevăratei prietenii!

Sper că am reuşit cât de cât să alung vremea nu tocmai frumoasă de afară, pe care o regret puţin, având în vedere că azi e "baba" mea, dar totul se poate schimba într-o clipă şi atunci nici măcar o superstiţie nu te poate împiedica să-ţi iei zborul cu baloane cu heliu. :D

Profit de ocazie să vă zic că ieri a fost ziua lui Cătălin Josan şi apar şi eu într-un filmuleţ făcut de fani special pentru el (minutul 2:08 :D). Votaţi-l la Eurovision sâmbătă pentru că chiar merită să ajungă la Oslo, ca să nu mai zic că e şi vot gratuit! :>

Urşii polari

Cei mai buni prieteni ai mei sunt urşii polari.
De fiecare dată când ursul meu polar se apleacă şi mă ia în braţe,
se face linişte... nu mai există nimic, decât liniştea din braţele lui...

Romeo & Juliet

Instead of moving, I thought about Juliet some more.

I wondered what she would have done if Romeo had left her, not because he was banished, but because he lost interests. What if Rosalind had given him the time of day, and he'd changed his mind? What if, instead of marrying Juliet, he'd just disappeared?

I thought I knew how Juliet would feel.

She wouldn't go back to her old life, not really. She wouldn't ever have moved on, I was sure of that. Even if she'd lived until she was old and gray, every time she closed her eyes, it would have been Romeo's face she saw behind her lids. She would have accepted that, eventually.

I wondered if she would have married Paris in the end, just to please her parents, to keep the peace. No, probably not, I decided. But then, the story didn't say much about Paris. He was just a stick figure—a placeholder, a threat, a deadline to force her hand.

What if there were more to Paris? What if Paris had been Juliet's friend? Her very best friend? What if he was the only one she could confide in about the whole devastating thing with Romeo? The one person who really understood her and made her feel halfway human again? What if he was patient and kind? What if he took care of her? What if Juliet knew she couldn't survive without him? What if he really loved her, and wanted her to be happy?

And… what if she loved Paris? Not like Romeo. Nothing like that, of course. But enough that she wanted him to be happy, too?

If Romeo was really gone, never coming back, would it have mattered whether or not Juliet had taken Paris up on his offer? Maybe she should have tried to settle into the leftover scraps of life that were left behind. Maybe that would have been as close to happiness as she could get.

I sighed, and then groaned when the sigh scraped my throat. I was reading too much into the story. Romeo wouldn't change his mind. That's why people still remembered his name, always twined with hers: Romeo and Juliet. That's why it was a good story. "Juliet gets dumped and ends up with Paris" would have never been a hit.


Stephenie Meyer - New Moon

Atât de departe şi totuşi în mine...

Am găsit-o pe Citatepedia şi mi-a plăcut mult...

Departe, de Anna Panovici

Atât de departe
şi totuşi în mine,
Eşti în sufletul meu,
Dar mi-e dor de tine...
Închid ochii şi te pot vedea,
Te simt, dar îmi lipseşti
Şi chiar de te-aş chema,
Nu vii acum la mine.

Aş vrea să pot opri
pentru o clipă timpul,
Să zbor spre-a ta fiinţă,
Şi să te privesc...

Nu mai există nimeni
Doar numai tu în mine
Pentru a te-atinge o clipă,
În mine rătăcesc.

Şi alerg şi caut,
Şi totul în abis,
Oricum tu eşti departe,
Deşi la mine-n vis.

Şi zborul meu se frânge,
Deşi nu te privesc,
Oricum sunt lângă tine
Şi simt că te iubesc.

I hate the way I don't hate you...not even at all.

Ieri mi-am amintit de filmul 10 Things I Hate About You şi mai ales de poemul de la final. Enjoy!

I hate the way you talk to me,
and the way you cut your hair.
I hate the way you drive my car,
I hate it when you stare.
I hate your big dumb combat boots
and the way you read my mind.
I hate you so much it makes me sick,
it even makes me rhyme.
I hate the way you’re always right,
I hate it when you lie.
I hate it when you make me laugh,
even worse when you make me cry.
I hate it when you’re not around,
and the fact that you didn’t call.
But mostly I hate the way I don’t hate you,
not even close…
not even a little bit…
not even at all.

Oameni fericiţi

"And so the lion fell in love with the lamb"

-And so the lion fell in love with the lamb...
-What a stupid lamb!
-What a sick ,masochistic lion...

Acesta este unul din citatele mele preferate din cartea care m-a făcut să am două zile cu pauze pierdute, o noapte amânată şi câteva sesiuni de citit pe furiş (în ore). Astazi am reuşit în sfârşit să termin de citit Twilight (Amurg), de Stephenie Meyer. Deşi mi-am propus mai demult, încă de când am văzut filmul prima oară, abia acum am reuşit, prin bunăvoinţa unei colege de clasă, căreia îi mulţumesc şi aici, pentru că ştiu că mă citeşte. :D

Pot doar să zic că nu îmi mai amintesc ultima dată când am fost atât de absorbită de o carte. Paginile treceau pur şi simplu prin faţa ochilor mei, iar acţiunile se derulau într-una. Nu zic decât că este o carte superbă, care îşi merită fiecare din cele 389 de pagini. Singurul meu regret e că am citit-o parcă prea repede şi nu am apucat să savurez fiecare fază. Dar oricum, am de gând să o reiau, atunci când mi-o voi cumpăra şi eu.

Dar partea bună e că am apucat să văd mai întâi filmul. Pe de o parte, pentru că aş fi fost dezamăgită cu siguranţă dacă mai întâi citeam şi apoi urmăream ecranizarea. Acţiunea nu este redata fidel şi, aşa cum era de aşteptat, pe alocuri se mai sar câteva secvenţe. Pe de altă parte, mi-a venit mai uşor să îmi imaginez toate personajele, care sunt destul de bine alese în distribuţie.

Aşadar, dacă încă nu aţi citit-o şi aveţi o zi-două mai libere, v-o recomand călduros. Dar atenţie: până nu o terminaţi, cu siguranţă că n-o s-o puteţi lăsa din mână! :)

Foc de maci

O poezie care mi-a plăcut dintotdeauna...Mersi, Papa! :)



Ce-ai spune de-o colibă de răchită
Ascunsă printre trestii undeva?
Ar fi o casă tocmai potrivită
În care ne-am putea oricând muta.

Ne-ar descânta în jur, complice, apa
Iar înăuntru-ar arde foc de maci
Prea multe lucruri n-ar putea încape
Să nu-ţi rămână loc să te dezbraci !..

Twilight

About three things I was absolutely positive. First, Edward was a vampire. Second, there was a part of him, and I didn't know how dominant that part might be, that thirsted for my blood. And third, I was unconditionally and irrevocably in love with him.



Which is tempting you more, my blood or my body?

Două cine romantice şi un singur iubit...acelaşi!

Pentru că tot se sărbătoresc azi Dragobetele, mă gândeam la cum au evoluat lucrurile de-a lungul vremii. Nici nu mai ştiu când am aflat eu prima oară că există o anume zi în care se sărbătoreşte iubirea şi, cu atât mai mult, nu ştiam că are chiar două variante. Dacă cea americană a prins repede la public, cea autohtonă a fost mai greu de aflat chiar şi pentru mine, poate tocmai din cauza faptului că nu a fost atât de intens mediatizată. Inimioarele şi declaraţiile par mai puţine, cozile la florării parcă nu mai sunt aşa de lungi ca acum 10 zile, iar declaraţiile se apropie mai mult de realitate, întrucât şi-au mai pierdut puţin din sirop.

Şi, dacă tot am luat-o pe sistemul cronologic, mi-am amintit de un editorial al Adelei Popescu, în care vorbea foarte frumos despre cele două sărbători. Pentru că memoria nu mi-a putut reda fidel citatul şi era prea frumos să nu îl împart cu voi, recunosc că am deschis puţin nostalgică cufărul cu amintiri şi iată că l-am găsit: Dar pentru că, din fire, sunt mai conciliantă, cred că voi alege varianta de mijloc. Deci, două cine romantice, două cadouri...si un singur iubit, acelaşi care să mă iubească şi pe 1, 15, 23, 4 ianuarie, decembrie, octombrie 2007, 2012, 2024 etc.

Aşadar, ceea ce contează cu adevărat este persoana de lângă tine, indiferent de zi, ocazie sau eveniment. Şi cred că cu asta am spus tot :) Iubire multă şi o (altă) zi frumoasă în doi!

Iubeste-ma ...