Diverse

N-o să înţeleg niciodată de ce atunci când merg cu microbuzul acasă îmi vine cel mai tare cheful de scris... Poate pentru că m-am gândit ca măcar odată să las căştile telefonului să zacă în poşeta de tip piton şi să ascult mai bine muzica sufletului meu pur şi inocent din mintea mea. Sau poate pentru că nu am la mine momentan nicio agendă pe care să scriu şi sacrific un seminar de Psihologia Vârstelor, pe care am notat doar două cuvinte: seminar introductiv.

Asta pentru că am N cursuri în mapa mea roşie norocoasă (sau nu?). Nu ştiu cum şi când a trecut timpul, dar luni începe sesiunea propriu-zisă, deşi mă simt de parcă aş mai fi avut pe puţin una semestrul ăsta. Portofolii peste portofolii, predate înainte de termen şi totuşi nu poţi fi întotdeauna atent la toate, aşa că iei 9 pentru că nu ai pus 4 capse la nişte amărâte de chestionare, teste, parţiale, alte teste, bonificaţii (nu că aş avea eu vreo una) - o adevărată "salată de legume" din domeniul  viitoarei mele cariere minunate.

Chiar mă gândeam puţin mai devreme la ce-aş fi vrut să fac dacă nu voi fi psiholog şi singura concluzie la care am ajuns este că nu ar fi fost altceva ce să mă fi încântat mai mult (doar dacă ar exista o facultate de visat cu ochii deschişi; la aia sigur aş fi bursieră). Poate că aici nu dau mereu ce e mai bun din mine, dar măcar încerc întotdeauna să-mi urmez ţelurile la care mă gândesc cu mult înainte de a începe măcar activitatea.

De exemplu, acum mă văd cu examenul de licenţă dat şi cu diploma în mână, plecând spre o plajă pustie, unde să fiu doar eu şi ...el, oceanul. Dar până atunci Welcome back to reality!  

 PS: Sper că voi avea răbdarea să transcriu pe blog atunci când ajung acasă.

 

 Update: Da, am transcris după vreo 14 ore şi nu-mi place deloc ce-a ieşit, dar fie; îi voi da totuşi publicare ca să nu mă uite fanii chiar de tot...

2010 + 1

 Recunosc... aproape am uitat cum arată blogul şi mai ales butonul de "postare nouă", dar am ajuns (din nou!) la concluzia că oricât de mult m-ar bate cineva la cap să fac un anumit lucru, parcă mă încăpăţânez şi mai tare să opun rezistenţă. Totuşi, după multe telefoane şi solicitări de a scrie din nou un impuls de moment, iată-mă aici! Nu ştiu cine va mai citi sau nu, dar era păcat să ignor dorinţa care îmi şoptea discret să scriu câteva lucruri, ca să nu uit pe viitor că chiar am existat din octombrie şi până acum.

E ciudat faptul că s-a schimbat anul, s-a schimbat şi vârsta mea, a început alt semestru şi totuşi nimic din toate acestea nu m-au mobilizat îndeajuns încât să scriu despre ele la momentul respectiv. Chiar au fost câteva chestii drăguţe şi altele mai puţin plăcute, iar per ansamblu ultimele luni au fost o continuă oscilaţie de la agonie la extaz.

Din moment ce lucrurile urâte trebuie uitate, mă voi axa doar pe reuşite, dar nu pot să omit faptul că am o restanţă, asta ca să nu pot spune că nu sunt şi eu studentă în rând cu lumea! Cel puţin nu mi-am încălcat plusul şi se pare că voi rămâne la buget. (Pentru cine nu ştie despre ce este vorba, vedeţi aici :). ) Acestea fiind spuse, îmi rămâne să văd care vor fi următoarele plusuri pentru anul 2011 (într-un timp scriam 2010 + 1, pentru că nu mă puteam obişnui deloc cu ideea de 11) şi chiar sper să nu-mi dea cu minus sau, mai rău, cu virgulă. :))

Acum mi-aş dori să nu mai văd zăpada care se încăpăţânează să tot cadă de când m-am trezit, ci să îmi apară un soare mare şi un miros de primăvară, dar până atunci mă consolez cu noile episoade din RObotzi. Şi până apare unul nou, stai să-mi  fac un ceai..!
 
 
 

Sunt momente

(play while reading.)

Sunt momente ale uneor zile de toamnă în care simţi nevoia să te retragi în cei patru pereţi ai camerei tale încărcate de amintiri, să ignori orice mesaj supărător care încearcă să te invadeze şi să te tragă în afara zonei tale de confort şi să nu mai fii dispus să faci niciun compromis.

Sunt momente în care, chiar şi după o lună întreagă de absenţă, îţi faci curaj să deschizi din nou Blogger.com, neştiind măcar dacă vei da Publicare cuvintelor care se chinuie să iasă, să se elibereze şi să-şi croiască propria cale spre a fi citite mai departe.
 
 Sunt momente în care ţi se întâmplă multe, dar nu ai timp şi chef să povesteşti nimic; doar câteva sms-uri pot să-ţi confirme după atâta timp că ceea ce a fost chiar s-a întâmplat, că nu ai vrut aşa mult să existe acel ceva magic, încât ţi-ai imaginat cu o tărie de nedescris, până când chiar şi tu poţi fi minţit/ă.
 
 Sunt momente când vrei cu disperare să ai persoana pe care o iubeşti lângă tine şi numeri orele până când o vei aştepta acasă cu masa pusă. Mâncare la plic, dar până la urmă nici nu contează, atât timp cât e pregătită cu dragoste: dragoste de apă, dragoste de sare, aproape că aş putea spune dragoste de...mare.

Sunt momente în care nici nu realizezi cum a trecut prima lună de facultate, în care ai atât de multe de făcut, încât simpla relatare retrospectivă te îngrozeşte şi nici nu poţi să crezi că ai găsit resurse pentru a-ţi bifa totul pe lista ce are încă multe spaţii de completat.

Sunt momente în care aştepţi la rândul kilometric de la tonetă albastră doar că să simţi din nou sentimentul simplu de a te plimba pe traseul 1 / 13, fără grijă că biletul la fel de albastru se va încăpăţâna să nu primească ştampila fără de care e inutil.
 
 Sunt momente în care cea mai bună prietenă a ta face 20 de ani şi ţie nu-ţi vine a crede că în curând urmezi; momente în care sacrifici orice pentru a-i găsi un cadou care să-i vorbească de la prima vedere, momente în care te enervezi mai rău decât ea pentru că lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie.
 
 Şi, în cele din urmă, sunt momente când, nefiind obişnuit/ă să ai puţin timp liber, nu ştii ce să faci cu el şi încerci să rezumi ultima lună în câteva rânduri, pentru a nu avea impresia mai târziu că nici măcar n-a existat...un automne où il faisent beau...

Cum să mergi la mărire

sau Câte lucruri încap într-o geantă

Dacă la începuturile mele de boboc nu am profitat de dreptul studentului la o mărire pe semestru, am zis că măcar acum la final de an să găsesc un pretext bun pentru a-mi mari media a mai sta cu fetele pentru 24 de ore în fosta mea cameră de cămin. Şi uite aşa mi-am transformat geanta preferată în adevărată geantă de voiaj şi am plecat. Şi cum vremea a fost deosebit de capricioasă (nu-mi place cum sună cuvântul asta) cu fiţe în ultima vreme, printre triouri şi-au făcut loc desigur o umbrelă şi o geacă. Deşi nu e din piele de şarpe, biata mea poşetă arăta ca un piton. :))

În rest, la mărire a fost ok să zicem, exceptând faptul că pixul meu aproape scotea flăcări pe nas prin capac. Şi ca ziua să fie până la urmă perfectă, am luat-o pe Andreea ca să păcătuim împreună cu o îngheţată în Piaţa Unirii şi cu o mini-sesiune de shopping pe ultima sută de metri. Culmea e că e a doua oară când îmi găsesc ceva adorabil în acest mod. Ce mi-a plăcut şi mai mult a fost că m-am trezit cu un vizitator în cabina de probă. Nu mă gândiţi la prostii, pentru că era vorba de o fetiţă foarte scumpă şi creaţă, care venise după mine să îmi spună că îi place bluza mea. Am invitat-o înăuntru să-şi dea cu părerea şi întrucât rochiţa aleasă de mine i-a plăcut şi ei, şi Andreei, şi mai ales mie, am luat-o pe loc, apoi am alergat spre autogară, cu geanta chiar mai plină ca la întoarcere.

Şi tot în legătură cu călatoriile, ar mai fi încă un mic amănunt, pe care prefer să vi-l spun de pe acum pentru că nu garantez că voi mai putea scrie până plec din nou, de data asta ceva mai departe de 100 de km. Asta se va întâmpla duminică noaptea, iar destinaţia e...Costineşti. Promit să mă întorc cu poze şi multe amintiri frumoase. Până data viitoare, XOXO.

Chiar la timp pentru CM!

Dacă mă întrebaţi, nici eu nu ştiu cum am lăsat să treacă 3 luni şi 3 zile fără să mai scriu pe blog...măcar câteva rânduri, o poză sau un citat. Dar adevărul e că de multe ori vroiam să o fac, însă mereu intervenea ori vreun seminar la care trebuia să merg, ori un curs sau poate faptul că nu îmi mergea netul de cămin.

Şi dacă nici o dimineaţă din vacanţa de vară (ce-i drept, mult prea rece pentru data de 23 iunie), alături de cana mea mare cu cafea nu mă pot face să-mi (re)vină inspiraţia, atunci chiar că nu ştiu cine sau ce o mai poate face. :D Ideea e că tot nu îmi vine să cred că s-a terminat deja primul an de facultate, că nu mai sunt boboacă...Pe de-o parte, îmi pare rău că a trecut aşa de repede, pentru că de la anul nu se ştie ce va mai fi, dar pe de altă, să zicem că sunt deschisă noilor experienţe. Bineînţeles că despărţirea de cămin şi de colegele de cameră a fost grea, şi la propriu, din cauza celor 423583 de bagaje, dar mai ales la figurat. După ce stai în X metri pătraţi cu cineva timp de 9 luni, e chiar greu să pleci aşa pur şi simplu...dar uneori e necesar să pleci, ca să ai unde te întoarce.

Şi ca să mă opresc aici cu partea dramatică, trebuie neapărat să relatez o fază de vineri din Piaţa Unirii. Stând cu Andreea pe o bancă, vedem amândouă o mascotă - leu uriaşă îndreptându-se către noi, moment în care eu am venit cu replica memorabilă: "Dacă leul asta vine la mine, eu ţip..N-am fost învăţată cum să mă comport cu un leu!"

Bineînţeles că am început amândouă să râdem, iar leul chiar a venit la noi, ne-a făcut cu mâna şi ne-a întrebat dacă râdeam cumva de el. Noi, ca în reclama la 7 Days, am băgat rapid mulţi de Nu, Nu, Nu şi se pare că am fost convingătoare, pentru că ne-a trimis la "Fata în verde, să ne dea Fanta". Ca să fac o mică reclamă, Fanta Fructe neîmblânzite - ediţie limitată pentru Campionatul Mondial :D. Poate nu sunt eu mare fană a fotbalului, dar cu leul, brăţara şi melodia oficială m-au dat gata, aşa că dacă mă vedeţi ascultând la maxim melodia şi purtând brăţara, să nu vă mire.

Altceva nu aş vrea să mai scriu deocamdată...dacă o să mai am ceva de zis zilele astea, sigur o voi face, dacă nu...peste următoarele 3 luni. Nu mă aştept să îmi mai citească cineva blogul, dar dacă totuşi o face, mulţumesc! :">

Fără titlu - găsiţi voi unul

Nu ştiu cum am reuşit, dar iar a trecut o săptămână întreagă fără să postez vreo ceva. Cred că de vină a fost orarul minunat al grupei 1 + cât mai multe plimbări cămin - facultate pe jos, că durează 3 săptămâni până ne dau nişte amărâte de abonamente. Tot norocul nostru e că s-a mai încălzit afară şi ne permitem să ajungem în bune condiţii, deşi după două drumuri dus - întors, eu una nu mai sunt bună de nimic.

Luni şi marţi cel puţin cred că mi-am făcut porţia de plimbat şi shopping până la sfârşitul lunii. Adică cam aşa: Târguşor Copou - Universitate - Gară - Piaţa Unirii şi return. Mama sigur a zis că m-a drogat cineva de am mers eu aşa mult pe jos. Dar măcar era frumos, cald şi soare; cred că chiar a avut efect încercarea mea de a chema primăvara. Zilele trecute însă am stat cu frică din cauza tipului ăluia care înţepa fete, mai ales că l-au prins la câteva sute de metri de căminul meu. :| Şi ca să fie complet, am mai citit şi în nu ştiu ce ziar că nu e sigur dacă e chiar el sau doar unul care l-a copiat. Adică ce naiba, cum puteţi să scrieţi aşa ceva, de să-mi fie mie frică şi acum să ies singură din casă?

Cireaşa de pe tort a săptămânii este desigur seminarul de statistică din seara asta. Din surse sigure, ştiu că ne cheamă pentru o oră numai ca să facă prezenţa, asta în condiţiile în care marea majoritate a studenţilor nu mai găsesc mijloc de transport spre casă după ora 17 (asta e doar pentru Huşi) o anumită oră. Mă rog, orar nebun - sistem nebun. Când ne obişnuisem şi noi cu evaluarea pe parcurs, se zvoneşte că se revine la sesiunea normală. Chiar aş vrea eu să văd cum o să învăţam 15 cursuri la fiecare materie în două săptămâni, că oricum mai devreme de iunie nu se apucă nimeni nici măcar să şteargă de praf cărţile.

Şi apopo de asta, când o să fiu mareeeee, vreau să am un centru xerox al meu, că m-am săturat de câte ori trebuie să mă duc la PIM: xeroxat, legat, capsat, pierdut stick-uri etc. Zi frumoasă şi weekend însorit!

PS: Este primul meu post scris în Iaşi, în camera mea, la laptop-ul meu. I'm so proud about it!:))

Soarele este verde şi iarba străluceşte

Acum un sfert de oră vroiam să mă apuc de scris un post calm, ba chiar cu o poză foarte amuzantă la final, însă după ce am văzut în sfârşit orarul pe semestrul al II-lea, trebuie să funcţionez pe principiul:

Calmează-te, ştii bine că putea fi mult mai rău! Soarele este verde şi iarba străluceşte, nu-i aşa? :D

Deci pe bune, orar mai tâmpit ca ăsta nu am văzut! Singurul lucru pentru care m-am rugat a fost să nu am luni ore de la 8, pentru că pur şi simplu urăsc să mă trezesc luni de dimineaţă. Şi ia ghiciţi ce am primit? Ore de la 8 lunea, miercurea şi joia chiar, ca să învăţ să mă trezesc la 6:30 probabil. Nu mai zic că vineri am până la 18, adică na, dacă am vreun gând să plec acasă să pot aştepta cu bucurie până sâmbătă dimineaţă :> Cireaşa de pe tort însă e că unele grupe au curs de engleză, noi avem seminar, că doar suntem grupa 1, trebuie să avem neapărat moţ.

Gata, mă opresc aici cu revolta că oricum nu prea mă ajută cu nimic. Totuşi o să postez şi poza, dacă tot am găsit-o în timp ce făceam curat. Opera mea într-o zi de leneveală prin cămin: omul - portocală, indecent după cum se poate observa. :))

Ultima zi din ianuarie

După cum aţi putut observa, iarăşi am lipsit de pe blog, dar de data asta motivat - ba chiar din două cauze: lipsa unei conexiuni la internet din cămin (se presupune că avem net, dar durează până ne facem contrul propiu) şi începerea "sesiunii" - sau mai bine zis a celei de-a doua perioade de evaluare de la UAIC.

Atunci când am reînceput facultatea, mi-am propus să nu mai vin acasă decât după examene, dar oferta a fost prea generoasă şi tentaţia prea mare spre a fi refuzată: două nopţi în patul de acasă, dorul de Zeinutz ce promitea a fi alinat şi lipsa oricărei obligaţii pentru câteva ore. Nu am mai stat prea mult pe gânduri, am împachetat în grabă câteva cursuri şi iată-mă de ieri acasă! Aseară eram mult prea obosită ca să scriu ceva, iar azi nu am avut net până pe la 22:00, parcă intenţionat ca să pot eu învăţa cu spor.

Nu prea s-a întâmplat aşa, dar mai e timp până luni, când am iarăşi examene. Apropo de asta, mie chiar îmi convine sistemul cu două evaluări pe semestru, pentru că cel puţin înveţi jumătate de materie odată şi nu integral, aşa cum e la restul facultăţilor care au sesiune. Şi nu vorbesc chiar în necunoştinţă de cauză, pentru că am dat un examen doar acum, la sfârşitul semestrului şi nu a fost prea plăcut să am de învăţat atât de multe pagini într-un timp aşa scurt. Chiar dacă noi avem câte un examen pe zi, faţă de programul mai lejer de aproximativ un examen pe săptămână de la alte facultăţi, sunt mândră că am dus mai departe "tradiţia" de a învăţa la Cuza: Liceul, acum Colegiul Naţional Cuza-Vodă şi acum şi Universitatea cu acelaşi nume.

Pentru că e destul de târziu şi mâine chiar vreau să mai citesc nişte cursuri până plec, mă opresc aici, dar sper că o să pot intra mai des cât de curând. Baftă la examene studenţilor şi vacanţă plăcută elevilor!

P.S.: Nu pot să cred că deja a trecut luna ianuarie; parcă niciodată în viaţa mea timpul nu a trecut aşa repede şi sincer mi-e dor de momentele în care reuşeam să-l ţinem în loc...

Amintiri din 2009

Dacă tot am întârziat şi cu urările de Anul Nou, cred că nu e o mare problemă dacă fac acum retrospectiva lui 2009. Per ansamblu, a fost un an bun, însă acum spre final nu mi-a mers tocmai cum am sperat, dar ştiţi cum se zice: Uneori, tot răul e înspre bine! ;)

Anul l-am început în forţă, cu un home-party marca C.(cine ştie, cunoaşte; pentru cine nu, asta e mama :D), de care chiar am fost mulţumită şi sper că la fel şi prietenii mei. Nu numai că am petrecut chiar drăguţ, dar am mai şi cunoscut pe cineva fix în ajunul lui 2009, care se pare că a rămas alături de mine şi la finalul anului.

A fost un an decisiv din multe puncte de vedere: clasa a XII-a, ultimele momente cu colegii, prietenie adevărată, banchet, pădure, meditaţii şi variante, bac normal (slavă domnului!) şi ... înscriere (la o singură facultate până la urmă), stres, admitere la buget, mutarea de acasă, prima zi de facultate, viaţă de cămin, noi prieteni, sentimente cu fluturi, primele examene - până în prezent trecute toate, balul bobocilor şi 19 ani.

Cele mai mari mulţumiri ale acestui an sunt că am reuşit să-mi urmez visul pe care îl aveam de 3 ani, de a ajunge unde mi-am dorit, că am cunoscut persoane dragi cu care până atunci vorbisem doar online, că am o companie atât de bună în cămin şi că am făcut-o pe Moş Crăciun, pentru prima oară din banii mei.

La capitolul minusuri, cea mai mare dezamăgire o am la capitolul cu două puncte şi un ics, dacă mă-ntelegeţi. A fost un an agitat, telenovelistic aş putea spune, însă cel puţin am reuşit să trag linie şi să disting binele de rău, să conştientizez că nu întotdeauna ceea ce ne-am dori este ceea ce ne-ar face cu adevărat fericiţi. Şi vorbind de fericire, am (re)ajuns la concluzia că lucrurile mărunte sunt cele care dau culoare vieţii, cele care contează şi cele pentru care, la un moment dat, vom lăcrima pe-ascuns.

Bine v-am regăsit!

Cine ar fi crezut că îmi va lua 3 săptămâni ca să mă întorc acasă? Acasă la ai mei, evident; pentru că deja căminul e a doua mea casă, la fel cum Iaşi-ul m-a acaparat cu totul. Deşi îmi doream mult să îi revăd pe cei dragi, când am intrat în Huşi totul mi se părea mai mic şi cenuşiu ca niciodată. După prima noapte în patul meu dublu, îmi regret deja statutul de Rapunzel, care îşi lăsa în jos părul de la patul etajat şi gustările cu ciocolată de la 12 noaptea.

După cum ziceam şi în ultimul post, îmi doream să mă mut cu Andreea, ceea ce am şi reuşit. Şi ca să fie totul şi mai frumos, avem o colegă de cameră super, care vroia neapărat să mă re-apuc de bloguit, după cât am bătut-o la cap zilele astea că vreau net. Miss you already, M.D. >: D<

În legătură cu facultatea, până acum mi se pare relativ ok, cu excepţia unei materii şi a unui prof pe care nu-l suport de nicio culoare, dar era de aşteptat să dau peste cel puţin un astfel de specimen. Problema e că săptămâna viitoare deja am primele teste şi eu nu am învăţat mai nimic, dar văd eu cum o scot la capăt. Până acum ne-am ocupat vremea cu filme, Gossip Girl, râsete din orice, treburi casnice, plimbări, pierdut de eşarfe în Mall şi, evident, cumpărături. Cum eu nu prea eram obişnuită să fac multe, am avut serios de recuperat, ca să ajung de la stadiul de Ou la cel de Super-Ou şi sper că până plecăm în vacanţă de Crăciun să fiu găină. =))

Partea cea mai bună a acestor săptămâni e că mi-am îndeplinit unul din visele mele cele mai mari: acela de a mă întâlni cu Nastea, prietena cu care vorbeam pe mess de 3 ani. Încă nu îmi vine să cred că ne-am întâlnit şi că va rămâne în Iaşi la facultate. Asta da noroc, nu-i aşa? ;;) Poze încă nu am, pentru că iubita mea cameră face figuri, aşa că o să scot când se poate şi le postez când o să am şi eu net în cămin, că până acum nu ştiu cu ce s-au ocupat aia de la administraţie.

Aşa, şi încă ceva ca să nu uit. Metodele de agăţat noi pe care le-am auzit:

1.Vorbind la telefon, îmi zice unul mai bine nu zic, nu ar da prea bine pe blog;
2.Ploua şi mergeam cu Andreea pe stradă, fiecare cu umbrela ei şi un tip venind din direcţia opusă îi ţinea umbrela unei fete. Când trece pe lângă mine, mă întreabă: "Nu vrei să ţi-o ţin şi ţie?". Eu, în locul tipei, jur că îi dădeam una. =))

În mare, cam asta ar fi rezumatul celor 3 săptămâni, dar normal că sunt momente pe care prefer să le ţin numai pentru mine şi fetele mele, aşa că dacă aveţi întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. :P

PS: Mulţumesc pentru că aţi mai trecut pe aici şi aţi comentat şi îmi cer scuze că nu am comentat înapoi, dar să ştiţi că am citit în mare parte. Ne mai "auzim" când o să pot şi eu folosi laptop-ul ăla şi la altceva decât Spider Solitaire!

PS2: Recomand cu căldură Magnet-ul! Thanks, Q. :P

College life

Cred că de prin clasa a VII-a visam la momentul ăsta: cel în care plec de-acasă şi îmi trăiesc viaţa pe cont propiu. Numai că, după câte se pare, entuziasmul s-a mai temperat odată cu vârsta, iar acum, când chiar voi pleca peste fix 12 ore, mă simt mai agitată că oricând. După ce ieri mi-am întins nervii cu placa aşteptând să văd ce îmi rezervă necunoscutul, am reuşit până la urmă să ajung în căminul visat, alături de Andreea mea. Încă nu suntem şi colege de cameră, dar sper ca mâine să rezolvăm şi cu asta, iar atunci chiar că o să fiu pe deplin mulţumită.

Nu mă gândeam că atunci când te muţi chiar şi pentru o perioadă delimitată, îţi trebuie chiar atât de mult timp că să împachetezi. Mai bine zis, de dimineaţă de la 10 până pe la vreo 18 a durat ca să fac cele 3 bagaje, asta ca să nu mai zic de cuptor şi alte electronice necesare la casa camera omului.

Concluzia? Mâine...plec. Net nu ştiu când o să am, dar sper că în curând, ca să mai pot povesti ce şi cum. :D Cel mai dor o să-mi fie de camera mea şi de Zeinutz, dar deja mi-am programat primul weekend petrecut acasă, aşa că...să înceapă nebunia!

XOXO

Nu am mai scris de mult. Banal început pentru un post ce putea sta foarte bine la Drafts, aşa cum de altfel am vrut să stea întregul blog. M-am gândit şi m-am răzgândit de zeci de ori zilele astea ce să fac cu blogul; să-l şterg , nu pot - mult timp a fost o parte din mine şi ce am scris poate va fi cândva tot ce-mi rămâne. Să-l restricţionez până mă decid să revin, de asemenea nu pot la blogspot, iar la wordpress nici nu mă gândesc să mă mut. Aşa că singura variantă a fost să apelez din nou la bunăvoinţa cititorilor mei şi a celor care mă au la blogroll şi să-l las pe "pauză". Cu ocazia asta, le mulţumesc din nou celor care nu m-au scos încă din blogroll, nu că ar avea vreo importanţă pentru mine la vreun top, dar contează mult în calitate de prieteni şi, nu în ultimul rând, de oameni. Nu pot promite că n-o să se mai întâmple să lipsesc atât de mult, însă pot să promit că de acum nu o să mă mai gândesc că "şi aşa nu citeşte nimeni, deci la ce bun să mai scriu?".

Şi ca să trec de partea introductivă, o să spun ce-am mai făcut în ultima vreme. În primul rând, i-am urmat sfatul Evei şi m-am apucat de uitat la Gossip Girl, apoi am corupt-o şi pe Alecsa şi nu în ultimul rând, îl recomand tuturor fanelor şi, de ce nu, fanilor serialului Sex and the City sau producţiilor de gen. Eu mai am de văzut ultimul episod din sezonul 2, apoi abia aştept să-l încep pe 3, lansat săptămâna trecută. M-am ocupat de asemenea de cămara pentru iarnă (trecem peste) chestii legate de facultate, cămine şi tot ce-mi mai trebuie, astfel încât le visez şi noaptea. Mâine aflu exact unde voi sta şi mai ales cu cine, aşa că wish me luuuuuuuuck. Marea minune e că nu mi-am făcut încă bagajul, având în vedere că la alte ocazii, pantalonii erau trecuţi primii pe listă =)) . (propoziţia asta nu va fi înţeleasă decât de puţini, dar dacă sunteţi curioşi, doar întrebaţi-mă)

Cum mă simt în legătură cu facultatea? Hmm, e greu de zis... Pe de-o parte sunt emoţiile vieţii pe cont propiu şi ale necunoscutului, dar şi entuziasmul unui nou început, iar pe cealaltă stresul cauzat de toată procedura necesară până ajung "la faţă locului". Dar aşa cum am făcut şi în alte ocazii, degeaba îmi zice cineva că va fi bine, că eu nu cred până nu văd cu ochii mei. Însă partea cea mai bună în chestia asta e că pentru toate există o BFFE (best friend for ever). ;;)

Aş mai scrie ceva, dar cum nu prea am idei momentan, mă rezum la a o felicita pe sis pentru că e boboacă şi pentru că îmi calcă pe urme. (take care sis, să nu cumva să fi luat de la mine "gena" olimpiadelor de latină =)) ). Aa, şi promit că următorul post va fi mai vesel sau măcar mai optimist.


XOXO, Gossip Girl.