I Kill Giants*

Monştrii pe care mintea noastră îi creează sunt cei mai mari duşmani la care ne putem gândi. Nimeni şi nimic nu ne poate sabota mai puternic şi mai destructiv decât proprii "demoni". Interiorizând fiecare experienţă negativă pe care viaţa ne-o oferă, fără a o aborda într-o manieră structurată şi fără a procesa pe deplin ce urmări aduce aceasta în viaţa noastră, vom ajunge să adunăm în inconştient o sumă de frustrări nerezolvate şi, de cele mai multe ori, nerecunoscute faţă de noi înşine.

Nu oricine se simte pregatit să discute cu cei din jur despre aspectele mai puţin plăcute ale vieţii sale sau uneori cei din jurul nostru se fac brusc nevăzuţi atunci când avem cea mai mare nevoie de ei. Trecând superficial peste evenimentul declanşator, nu facem decât să adâncim tot mai mult sentimentele renegate îndelung. Nu doar ca mulţi oameni aleg să nu vorbească cu ceilalţi despre ce probleme au, punându-şi o mască de indiferenţă, dar de cele mai multe ori nici măcar faţă de propria persoană nu avem capacitatea de a admite modul real în care o anumită situaţie ne-a afectat viaţa. Introspecţia este privită cu suspiciune şi cu scuza de a nu avea timp pentru aşa ceva, orice din mediul exterior fiind fals-perceput a fi mai important decât a sta să ne analizăm emoţiile şi modul în care acestea ne schimbă comportamentele.

Într-o primă fază, este mai uşor să purtăm măşti care acţionează ca un scut protector faţă de ceea ce ar putea declanşa o investigaţie mai profundă din partea noastră sau chiar a celor din jur. Dar pe termen lung, cât de dăunător este să trăim în negare? A nu ne întreba dacă suntem bine cu noi, a refuza să admitem că evenimentele neplăcute fac parte din cursul natural al unei vieţi şi a ne canaliza energia spre a ascunde de ceilalţi cum ne simţim cu adevărat nu face decât să ne distrugă psihicul treptat, dar sigur.

Ajungem astfel la un punct în care "monştrii" pe care noi i-am hrănit în timp devin tot mai puternici şi apare senzaţia de pierdere a controlului. De obicei, acesta este punctul critic în care cei apropiaţi constată cu uimire că ceva s-a schimbat, că persoana pe care o cunoşteau se comportă diferit decât normal. În cazul fericit în care mediul psihosocial al individului ajuns într-un impas este unul suportiv şi  receptiv, există şanse de a depăşi cu succes acest episode fără consecinţe majore legate de bunăstarea psihică a persoanei. În situaţia contrară, depresia şi anxietatea vor pune tot mai mult stăpânire pe psihicul deja fragil, iar recuperarea va fi complexă.

Monştrii pe care îi purtăm cu noi atârnă greu, ne opresc din a face ceea ce ne-am dori cu adevărat şi se hrănesc din teama pe care o resimţim dacă ne-am adresa mai des o banală întrebare: "Sunt bine?". O abordare cât mai promptă a emoţiilor puternice resimţite la un moment dat ne poate salva din punctul în care controlul asupra situaţiilor critice este perceput ca fiind în totalitate extern, individul pierzând din vedere capacitatea sa de a-şi ajusta emoţiile prin modificarea gândurilor automate puternic negative care însoţesc situaţia de criză.

Resursele de a scoate la suprafaţă emoţiile negative şi de a le contracara se găsesc în fiecare dintre noi, trebuie doar să fim dispuşi să ne acordăm răgazul de a ne asculta şi de a găsi metode de adaptare pentru fiecare situaţie apărută în decursul vieţii noastre.

*titlul şi ideea articolului au pornit de la filmul cu acelaşi nume, vi-l recomand.

Mail-ul de luni dimineaţă

Nu vreau să mă gândesc că e ultima zi de luni din august şi că săptămâna viitoare deja va fi toamnă de-a binelea. Mai bine vă arăt şi vouă ce mail am primit. Nu ştiu cine este autorul original, dar îi multumesc oricum pentru că mi-a făcut ziua un pic mai bună. :)

Sunt recunoscător/recunoscătoare:

Soţiei/soţului care sfoaraie toată noaptea,
Pentru că doarme acasă cu mine şi nu cu altcineva!

Fiicei mele adolescente care se plânge că trebuie să spele vasele,
Pentru că înseamnă că este acasă şi nu pe străzi.

Impozitelor pe care le plătesc,
Pentru că înseamnă că sunt angajat.

Murdăriei de curăţat după o petrecere,
Pentru că înseamnă că am fost înconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt puţin cam strâmte,
Pentru că înseamnă că am destul de mâncare.

Umbrei mele care mă însoţeşte,
Pentru că înseamnă că sunt afară la lumina soarelui.

Podelei care trebuie ştearsă şi ferestrelor care trebuiesc spălate,
Pentru că înseamnă că am o locuinţă.

Tuturor nemulţumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru că înseamnă că avem libertatea cuvântului.

Locului de parcare pe care îl găsesc tocmai la capătul parcării,
Pentru că înseamnă că pot să merg şi că am fost binecuvântat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie să-l suport de la vecini,
Pentru că înseamnă că pot auzi.

Grămezii de rufe de spălat şi călcat,
Pentru că înseamnă că am haine de îmbrăcat.

Oboselii şi durerilor musculare la sfârşitul unei zile,
Pentru că înseamnă aca am fost capabil să muncesc din greu.

Soneriei care mă trezeşte în zorii zilei,
Pentru că înseamnă că sunt viu.

Şi,în sfârşit,pentru e-mailuri,
Deoarece înseamnă că am prieteni care se gândesc la mine.

Salvează-ţi viaţa în condiţii extreme

Aseară a fost prima dată după mult timp când m-am băgat în pat la ora 22:00. Dacă de obicei atunci abia îmi începeam plimbarea nocturnă, din cauza ploii, care se pare că anunţă sosirea neoficială a toamnei, am fost nevoită să sar peste ieşit şi să-mi revizuiesc programul. Pentru că şi aşa eram obosită şi mă dureau ochii de la PC, am zis că cel puţin mă voi uita la TV până adorm. Bineînţeles că n-am găsit nimic prea interesant până să mă ia somnul, dar atunci când am luat posturile din nou de la 1, am dat de o emisiune care tocmai începea pe Discovery: Discovery saved my life. Aşa cum era de aşteptat, mi-a sărit instant toată oboseala şi am urmărit-o cap - coadă cu mare interes. Aşadar, şase oameni au supravieţuit unor situaţii extreme datorită sfaturilor văzute la alte emisiuni de pe acelaşi post. Ce am reţinut?

- dacă rămâi înzăpezit în maşină şi nu ai ghete călduroase, taie tapiseria maşinii pentru a improviza o încălţăminte anti-degerături;
- dacă te prinde un rechin, pocneşte-l cât de tare poţi şi în mod repetat peste bot, singurul lui punct sensibil;
- dacă eşti victima unui aligator, loveşte-l în ochi;
- dacă eşti surprins de o avalanşă, în timpul căderii mişcă-ţi cât mai mult mâinile şi picioarele, pentru a crea "buzunare" de aer;
- dacă naufragiezi şi pluteşti în derivă, obiectele din apă par mai aproape decât în realitate;
- dacă cineva cade în gheaţă, trebuie să se agite şi să se mişte cât mai puţin şi să se ţină bine cu mâinile de marginea gheţii până poate fi salvat.

Sper să nu vă aflaţi vreodată într-o situaţie de genul, chiar dacă teoretic unele sunt aproape imposibile pentru ţara noastră, dar e mai bine să ştim ce putem folosi în condiţii de criză. După ce am văzut emisiunea, am reuşit să adorm cam greu, dar pe la 5:00 au avut grijă destui să mă trezească: un cocoş prea responsabil, un motor de maşină turbat şi trenul.

I Love Ice-Cream

Chiar dacă nu avem prea multe locuri interesante în minunatul nostru oraş, era totuşi o nouă atracţie care îmi făcea cu ochiul de vreo lună, dar din diverse motive nu am apucat să merg până azi - gelateria I Love Ice-Cream. Pentru localnici, e cea de lângă RDS, vizavi de biserică; precis aţi văzut-o, chiar şi aşa bine ascunsă cum e. O să încep prin a spune că nu este un post plătit sau mai ştiu eu ce fel reclamă ascunsă, doar scriu despre ce îmi place şi ce nu.

Şi pentru că sunt eu mai critică de fel, o să încep prin a spune că ar trebui să-şi facă puţină publicitate şi să rezolve cumva treaba cu iluminatul. Pe cât de drăguţ arată ziua, pe atât de ciudate sunt luminile puternice care se aprind seara. Am trecut şi m-am uitat doar pe geam într-o zi pe la 21:00 şi aveai impresia că eşti pe masa de operaţie. :)) În rest, atmosfera e foarte...rece! Dar e de înţeles, având în vedere specificul locului, aşa că asta nu e decât o aluzie la faptul că după ce ieşiţi de acolo vă veţi simţi ca după un film 7D.

Îmi plac mult măsuţele albe, de două persoane, cu şerveţele de bambus şi lumânări, colecţia de reviste, pe care chiar am răsfoit-o secvenţial şi internetul wireless, cu toate că mai bine nu-l foloseşti pentru a putea savura pe deplin minunata îngheţată. Şi acum ajung la plusul lor cel mai mare: o îngheţată absolut...perfectă! Mai bună chiar decât Betty Ice (şi cine a fost cu mine la o îngheţată ştie că eram maniacă după ea), mai cremoasă şi totodată mai variată în arome. Concluzia? Dacă încă nu aţi fost acolo, ocupaţi-vă o masă cât mai e vară şi lăsaţi-vă purtaţi până în paradis (şi eventual înapoi).

Isteria cu Şofer de România

Nici nu mai ştiu exact datorită din cauza cui (nu zic datorită pentru că încă nu am câştigat nimic şi sunt cam sceptică la concursuri de genul) mi-am făcut cont pe Şofer de România, dar acum am ajuns să-mi petrec prea mult timp schimbând voturi cu restul disperaţilor după aspiranţilor la mult-visatul Opel. La drept vorbind, maşina în sine nu mă încântă foarte mult, dar posibilitatea de a fi un călător independent e foarte tentantă chiar şi pentru mine. Aşa că dacă vreţi să mă ajutaţi cu un vot, puteţi face aici un click, durează doar 10 secunde. :D

Şi tot în legătură cu maşinile, mă tot înnebuneşte lumea la cap cu întrebarea "De ce nu faci şcoala de şoferi?" Pentru că n-am chef şi n-are rost, de aia! De ce să învăţ să conduc într-un oraş ca Huşi, pentru ca mai apoi să-mi fie frică să ies pe străzile din Iaşi? De ce aş lăsa acel carton să-mi ocupe un loc în plus în portofel, dacă oricum nu voi conduce ceva propriu momentan? Off, e greu să găseşti un mix bun îi convingi pe toţi că ai tu ceva în cap când faci nişte afirmaţii.

Şi ca să sar din nou de la una la alta, mă declar fană Jacobs Ice Coffee mentă şi regret că l-am încercat abia acum, când vara e pe ducă. Chiar nu-mi place partea asta a anului, când încă e cald, dar se simte cum se apropie toamna cu paşi lenţi, dar prea siguri.

Pretty Little Liars

Motto: Two can keep a secret if one of them is dead.

Hello, people! :D Iar am cam dispărut de prin peisaj, dar nu cred că e aşa un mare regret pentru nimeni. Parcă mi-e şi groază să mă gândesc că e aproape sfârşitul lui august şi nu am mai făcut nimic interesant. De fapt, zilele trecute mi-am omorât timpul cu un serial proaspăt descoperit, pe care îmi permit să vi-l recomand ca fiind o combinaţie subtilă de bârfe, mistere şi intrigi mai ceva ca la New York. Este vorba despre ecranizarea cărţilor Sarei Shepard -
Pretty Little Liars - într-un serial ce vorbeşte despre prietenie sau mai degrabă despre faţa ascunsă a unor persoane ce pretind a-ţi fi prieteni. Vă las doar intro-ul să vedeţi cam cum arată şi un link de unde puteţi downloada cele 10 episoade existente. Şi cum până în iarnă nu vor mai fi noi episoade din PLL, iar Gossip Girl - sezonul 4 începe în septembrie, cred că oficial sunt în căutarea unui nou serial de urmărit, aşa că puteţi sări cu recomandările.

Revelaţia zilei - iOrbix

Pentru că tot am vorbit în seara asta cu nişte foste colege, care sunt la distanţă mare de casă sau urmează a fi, mi-am amintit de dorinţa mea de a pleca departe de tot, tocmai în Australia. Deşi probabil n-o să-mi pot îndeplini visul prea curând, m-aş bucura să-mi iasă planurile de vacanţă pe termen mai scurt. Dar despre asta, mai povestesc la momentul oportun.

De fapt, ideea postului era să vă vorbesc despre un site de socializare destul de nou, pe care eu l-am descoperit astăzi - IORBIX. De cum l-am văzut, mi-a plăcut interfaţa lui: e o combinaţie de Hi5, Myspace şi poate şi puţin Facebook. Deşi în ultima vreme am fost oarecum dependentă de ultimul menţionat, nu pot să zic că mi-a plăcut vreodată foarte mult cum arată, în schimb Iorbix se vrea a fi un cocktail de atu-uri adunate de la fiecare site. În caz că vreţi să aruncaţi o privire sau chiar să vă faceţi un cont, profilul meu este acesta. Dacă mă cunoaşteţi sau îmi sunteţi prieteni, chiar vă rog să mă adăugaţi. :D

PS: A nu se considera reclamă. E doar o recomandare personală :)