Îmbrăţişare specială

Voi ce-aţi zice de o aşa îmbrăţişare? :D



Mai multe detalii aici.

Trailer New Moon

Ieri, în cadrul MTV Movie Awards, eveniment desfăşurat la Los Angeles, Robert Pattinson, Kristen Stewart şi Taylor Lautner au arătat, în premieră, clipul de prezentare a noului film New Moon, continuarea Twilight.



Totodată, Twilight a câştigat nu mai puţin de cinci distincţii: Cel mai bun film, Cel mai bun sărut, Cea mai bună scenă de luptă, dar şi Cea mai bună interpretare atât masculină, cât şi feminină.

De fapt, eram sigură că nu voi fi dezamăgită. Aştept păreri despre trailer.:)

Hikikomori

Nu ştiu dacă voi aţi auzit de hikikomori - pentru că e mai vechi termenul - dar eu am aflat despre ce e vorba abia acum câteva zile, la o oră de filosofie.

Hikikomori sunt acei tineri care, în urma unui şoc afectiv, se închid pentru ani de zile în casă, rupând legăturile cu lumea exterioară. Teama lor de oameni face că viaţa să li se consume în fantezii cu ochii deschişi, filme, televizor sau pe internet. Ei nu muncesc şi stau pe banii părinţilor, deosebindu-se prin această de altă categorie de "paraziţi sociali" care, chiar dacă stau în casă părinţilor după ce îşi termină studiile, se angajează în joburi sub calificarea lor.

Motivele pentru care un hikomori alege această formă extremă de claustrare sunt diverse...un eşec sentimental, ratarea unui examen, dificultăţi de socializare la şcoală. "A fost teribil de afectat de faptul că a ratat o prezentare orală", spune mama lui Takeshi, un hikikomori. "Poate e şi vină noastră, că părinţi...l-am obligat să urmeze un liceu care nu i-a plăcut şi l-am forţat să înveţe. După asta, relaţia dintre noi s-a deteriorat". Când avea 15 ani, Takeshi a încuiat uşă de la dormitorul sau şi pentru 5 ani el nu a mai ieşit afară...nu s-a mai dus la şcoală, nu şi-a luat un serviciu part-time, nu şi-a făcut prieteni. Lună de lună, el şi-a dus viaţa într-o cameră minusculă, unde mânca, se uita la show-uri tv şi asculta muzică, Radiohead şi Nirvana.

De ce ar alege familia să întreţină un astfel de copil? De ce nu apelează la servicii sociale de remediere a situaţiei sau, în cazul în care e vorba de cineva peste 20, de ce nu e dat pur şi simplu afară? "Părinţii fac totul pentru copii", explică Tamaki Saito, psiholog specializat în intervenţii pentru hikikomori reporterului Maggie Jones de la The New York Times. "Când noi facem un pas înainte în a-l forţa pe pacient să iasă din izolare, părinţii se sperie, fiindcă nu vor probleme şi turbulenţe". Alţi părinţi se tem că un hikikomori nu ar spuravietui fără ajutorul lor. "Poate ar trebui să-l dăm afară", spune un părinte, "dar la început era prea mic, iar acum e prea târziu. Nu şi-ar putea purta singur de grijă, nu ştie să se descurce".

Camera unui hikikomori include de regulă teancuri de manga, jocuri PC, DVD-uri, cărţi şi un calculator, unde singuraticul îşi petrece nopţile. Lipsa de contacte sociale şi solitudinea prelungită au un efect profund asupra mentalităţii unui hikikomori, care ajunge treptat să-şi piardă abilităţile de comunicare şi deprinderile necesare descurcării între oamenii obişnuiţi. Ei se scufundă în lumi fanteziste, manga, tv, computer, care îi rup de lumea din afară şi le dezvoltă comportamante stereotipe: dorm ziua şi stau treji noaptea şi, când familia adoarme, se strecoară în bucătărie după mâncare. În cazuri extreme, un hikikomori poate abandona TV-ul şi orice preocupare, stând pur şi simnplu în pat şi visând cu ochii deschişi.

Alţi hikikomori nu vor însă să depindă de ceea ce gătesc părinţii şi, ca să evite panica de a mânca în public, la un restaurant, ies noaptea la magazine nonstop. Cum ceasul lor biologic este inversat, stând treji noaptea şi culcându-se dimineaţa, nonstopurile sunt ideale pentru o categorie de persoane speriată în primul rând de ceilalţi oameni: vânzătorii somnoroşi care servesc la geam nu se prind în discuţii, iar oamenii muncii sau copiii dorm duşi la 2-3 dimineaţa.

Când un hikikomori decide să abandoneze izolarea, fie singur, fie cu ajutorul unui asistent social, el trebuie să înfrunte problema pierderii abilităţilor sociale, pe care cei de vârstă lui le-au achiziţionat firesc prin comunicarea de zi cu zi.

Hikimori este un fenomen tipic Japoniei, chiar dacă s-au înregistrat cazuri şi în Coreea de Sud sau Taiwan. Numărul hikikomorilor s-ar ridica, după unele estimări la un milion, după altele la câteva sute de mii; 80% din cei afectaţi sunt băieţi. Explicaţiile avansate sunt diverse: în opinia romancierului Ryu Murakami (autorul romanului "Albastru nemărginit, aproape transparent") este vorba de lipsa de comunicare care afectează familiile japonez...programul de muncă fiind foarte încărcat, nu mai rămâne loc pentru comunicare cu copiii. În plus, în sistemul confucianist de educaţie din cele mai multe familii, copiii sunt încurajaţi să nu se plângă şi să nu-şi comunice problemele, să le ţină în ei. O altă explicaţie are în vedere sistemul educativ japonez, centrat pe învăţare pe de rost, şi nu pe reflecţie critică, precum şi pe concurenţă acerbă în licee şi facultăţi; unii copii nu fac faţă programului intensiv de studiu, se simt rataţi şi abandonează competiţia. Sursa.

Mărturisesc că m-a şocat acest articol...totul pare a fi desprins dintr-un scenariu de film, dar din păcate, este foarte grav că aceşti tineri chiar există. Sper că acest curent să rămână acolo unde e acum şi să nu afecteze în viitor şi Europa. Pentru ca la cât de xerox e generaţia tânără din România, nu m-aş mira că emo să fie înlocuiţi de hikikomori de îndată ce ar fi posibil. Sper totuşi să mă înşel...

Eurovision

Nu cred că am mai spus asta pe blog, dar de vreo doi ani, am urmărit cu mare interes Eurovision-ul - finala (cu selecţia naţională nu prea m-am omorât niciodată, recunosc :P). Totul a început absolut întâmplător, în mai 2006, când l-am descoperit pe Dima Bilan, candidatul Rusiei. Mi-a plăcut foarte mult şi regret şi acum că nu a luat locul I pe care l-ar fi meritat (găsiţi aici videoclipul, în caz că nu ştiţi despre ce e vorba :D). Apoi în 2008 a făcut din nou senzaţie cu melodia care avea să aducă Eurovision-ul la Moscova. Mărturisesc că l-am votat şi eu şi săream prin casă de bucurie când am văzut că în sfârşit a câştigat cine a meritat. :D Cât despre prestaţia României din ultimii doi ani, mai bine mă abţin. :|

Însă aseară am urmărit şi o semi-finală, ceea ce m-a făcut să mă simt pentru prima dată mândră că sunt româncă şi că Elena Gheorghe ne reprezintă ţara. Mereu mi-a plăcut vocea şi mai ales persoana ei - cu toate că nu am prea multe cunoştinţe despre ea - pare super ok tipa, fără fiţe şi alte prostii. Chiar mi-a plăcut cum a cântat ieri şi sper că sâmbătă va fi şi mai bine, asta pentru că, sunt sigură că aţi aflat deja, s-a calificat în finală.
Pun şi filmuleţul, în caz că nu l-aţi văzut:



Cât despre celelalte piese din concurs, unele mi s-au părut mari tâmpenii (Cehia), altele sunt drăguţe (Finlanda, Muntenegru, Islanda)...însă cel puţin din ce am văzut până acum, eu zic că anul asta avem mari şanse. :D


P.S.: Who knows - maybe, he'll be my prince...

Încă o dată - trăim în România!

O firmă din Timişoara a pus in vanzare caiete pentru elevii de clasa a II-a, pe ale căror coperţi apar personaje feminine imbrăcate in fuste scurte şi bluze cu decolteuri generoase. Vrând cu orice preţ să îşi vândă marfa, o firmă din Timişoara foloseşte metode mai puţin convenţionale.

Astfel, pe caietele micuţilor sunt înfăţişate personaje feminine care poartă fuste scurte, decolteuri adânci, buricul la vedere şi cizme cu tocuri înalte, de vampă. Firma comercializează 53 de astfel de modele de coperţi, care se pot cumpăra de la orice supermarket. Deşi profesorii nu sunt încântaţi să vadă pe bănci astfel de desene, ei spun că nu au ce face deoarece este vorba de o strategie de marketing. Sursa: Libertatea.

Şi ne mai mirăm de ce aspectul fizic contezeaza atât de mult în ziua de azi, asta ca să nu mai spunem de faptul că suprafaţa de piele expusă a ajuns să fie direct proporţională cu banii încasaţi. Şi se pare că nici măcar copiii nu sunt scutiţi de aşa ceva. :| Dar de fapt, de ce mă mai mir? Dacă până şi la desene animate se promovează nuditatea/sexualitatea şi alte lucruri nerecomandate copiilor sub o anumită vârstă, ce rău "pot" face nişte amărâte de caiete? Mda, dar să nu uităm că trăim în România - explicaţia tuturor problemelor ;)

Weekend cu mama

Adela Popescu revine pe marile ecrane într-un rol de excepţie, cu totul altceva decât cele de "fată cuminte” cu care ne-a obişnuit până acum. În Weekend cu mama, ea o interpretează pe Cristina, o tânără care la doar 18 ani are o experienţă de viaţă deloc de invidiat: părăsită de mamă la vârstă de doi ani, a fost crescută de rude, a abandonat şcoală la o vârstă fragedă şi a intrat într-un anturaj dubios. Revenind în ţară, mama Cristinei descoperă adevărurile şocante, de care a fost ţinută la distanţă: fiica ei a fugit de acasă, e dependentă de droguri şi are o fetiţă de patru ani pe care a lăsat-o în grija unui orfelinat. Măcinată de vinovăţie, Luiza încearcă să o salveze pe Cristina şi să-şi răscumpere astfel greşelile din tinereţe. Are la dispoziţie...un weekend.

Filmul aduce în prim plan o problemă acută şi din ce în ce mai dezbătută - cea a copiilor ai căror părinţi au plecat din România în speranţa că le vor putea oferi o viaţă mai bună.

Astăzi, între orele 19:00 - 20:30, iubitorii de film românesc au ocazia să urmărească în direct, numai pe www.cinemapro.ro, premiera de gală a filmului. CinemaPRO.ro oferă cinefililor din România şansa unică de a fi alături de: Adela Popescu, Medeea Marinescu, Gheorghe Dinică, Andi Vasluianu şi Tudor Aaron Istodor pe covorul roşu, la un eveniment cu totul deosebit: lansarea mult aşteptatului film Weekend cu mama, de Stere Gulea. În seara de 20 martie, două camere video vor transmite live de la CinemaPRO sosirea vedetelor pe covorul roşu! Abia aştept să văd şi eu filmul, mai ales că am fost o mare fană a Adelei şi - de ce să nu recunosc - încă o admir mult.




Mai multe detalii despre film găsiţi pe blog, scris chiar de Adela. :) Sursa informaţiilor: Acasă TV.

Ce mai face marmota?

Nu e vorba de reclama de la Milka (care oricum nu mai înveleşte ciocolata în staniol, deci nu mai are farmec) şi nici de alt marmotel, ci de Phil, marmota din SUA, care, după tradiţie, informează cât mai durează iarna.

În Pennsylvania, marmota Phil şi-a văzut ieri umbra ceea ce anunţă că iarna va mai rămâne încă şase săptămâni pe meleagurile Statelor Unite. Membrii Clubului Marmotei s-au adunat la 2 februarie, ca în fiecare an de la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi au trezit animalul din hibernare. "Un cer senin a proiectat umbra în faţa mea. Vor mai fi deci încă şase săptămâni de iarnă", a „declarat" Phil, potrivit organizatorilor acestei ceremonii care se desfăşoară în zori şi care atrage mii de turişti. Tradiţia observării comportamentului marmotei pentru pronosticuri climatice este moştenită de la imigranţii germani. (Sursa: Libertatea)

Simpatic şi frumos, dar eu tot nu pot să înţeleg cum poate o marmotă să prevadă vremea? :-? Şi mai ales de ce trebuie să se strângă şi oameni pentru asta. Dar dacă tot se pune problema aşa, ia zi tu, Phil, când vine şi pe la noi primavara? Hai că dacă o aduci mai repede, promit să-ţi dau o ciocolată :P

Pizza emo

Nu mai e o glumă: pizza emo chiar există :)) Mai multe detalii aici ;))

Voi ce ziceţi, aţi mânca aşa ceva? Eu una cred că aş încerca măcar o dată, deşi e departe de mine stilul emo )

Marea fericire

Citind presa, in cautare de stiri despre o realitate mascata lume mai buna, am dat peste un articol, in care se afirma ca exista posibilitatea ca fericirea sa fie mostenita.

În acest caz, au fost analizate în mod deosebit tendinţa de îngrijorare, sociabilitatea şi conştiinciozitatea. Potrivit oamenilor de ştiinţă, părinţii activi şi fericiţi au mai multe şanse să transmită prin gene copiilor lor o stare pozitivă, în vreme ce urmaşii cuplurilor triste şi stresate au manifestat în timp o stare negativă. De asemenea, studiul a mai arătat că persoanele care nu îşi fac prea multe griji sunt sociabile şi tind să fie fericite, sugerând că această combinaţie acţionează ca un tampon, o “rezervă afectivă” de fericire, care îi apără în perioadele de stres sau de recuperare.

Oare chiar atat de usor sa fie? Sa ne rugam doar sa avem parte de niste parinti fericiti si linistiti, asta insemnand ca bucuria noastra de a trai va veni de-a gata? Ar fi prea frumos...In conditiile astea, chiar ca mi-as dori si eu sa pot fi mai relaxata uneori si sa nu ma mai ingrijorez din orice, insa e cam greu sa schimbi asta. Numai ca nu cred ca tipul asta de fericire "mostenita" e tocmai unul real. Si de fapt, ce este fericirea? Nu cred ca cineva a gasit inca un raspuns complet la intrebarea asta, e mult prea greu de apreciat, intrucat nu o pretuim atunci cand o avem, iar cand o pierdem ne amintim cu greu ce ne-a facut candva sa ne simtim impliniti.

Si totusi, acelasi articol ne ofera cateva solutii pentru o gandire pozitiva:

1. În primul rând, trebuie să înţelegi ce anume te face fericit(ă). Fiecare persoană are exigenţele ei în a obţine starea de bine.
2. Fă un plan pentru a atinge obiectivele care crezi tu că te vor face fericit(ă). Starea ta de spirit se va îmbunătăţi pe măsură ce vei îndeplini fiecare cerinţă în parte.
3. Înconjoară-te de oameni veseli. Este uşor să începi să gândeşti negativ atunci când eşti în preajma unor persoane care judecă aşa.
4. Atunci când ceva nu merge bine încearcă să găseşti o soluţie, în loc să îţi plângi de milă.
5. Rezervă-ţi puţin timp în fiecare zi pentru a face ceva frumos pentru tine. Fie că este vorba de un cadou, de o baie relaxantă, de un film bun sau de o îngrijire în plus, vei fi mai mulţumit(ă).
6. Fă haz de necaz.
7. Păstrarea sănătăţii este un alt lucru important în atingerea fericirii.
8. Trebuie să înţelegi că meriţi fericirea. Cei care cred că nu au dreptul să fie fericiţi îşi sabotează inconştient eforturile de a o atinge.


Am subliniat "gandire pozitiva", asta pentru ca am observat ca desi era un articol despre fericire, nu s-au incumetat sa dea sfaturi pentru ea. Asta pentru ca depinde doar de noi sa stim sa o depistam in momentul in care apare si sa o valorificam la maxim. Acum cateva zile ma gandeam ca sunt prea rare situatiile in care suntem cu adevarat fericiti in prezent; in majoritatea cazurilor suntem prea preocupati sa ne alimentam cu mici bucurii din trecut, pe care atunci le-am minimalizat, sau sa ne construim iluzii pentru viitor si sa ne zicem ca daca am face ..., am fi fericiti. Asa eram si eu pana nu de mult, insa dupa cateva experiente, m-am trezit la realitate. Nu asteptati marea fericire! ; e posibil sa nu vina niciodata sau foarte tarziu, asa ca pana atunci: si lucrurile marunte au farmecul lor... :)

Zodie noua

Se pare ca s-a intors lumea cu susul in jos de tot din cauza descoperirii unei noi zodii. Mai multe detalii gasiti aici. Cert e ca eu sunt acum zodia cea noua, Ophiuchus, lucru care mi se pare pe cat de straniu, pe atat de bine fondat, intrucat niciodata nu ma regaseam in caracteristicile Sagetatorului. Voi ce zodie sunteti (acum)?

Capricorn: 20 ianuarie - 16 februarie

Varsator: 16 februarie - 11 martie

Pesti: 11 martie - 18 aprilie

Berbec: 18 aprilie - 13 mai

Taur: 13 mai - 21 iunie

Gemeni: 21 iunie - 20 iulie

Rac: 20 iulie - 10 august

Leu: 10 august - 16 septembrie

Fecioara: 16 septembrie - 30 octombrie

Balanta: 30 octombrie - 23 noiembrie

Scorpion: 23 noiembrie - 29 noiembrie

Ophiuchus: 29 noiembrie - 17 decembrie

Sagetator: 17 decembrie - 20 ianuarie.

Cea mai mare Luna

Luna se deplaseaza intre pozitiile numite „perigeu” (distanta cea mai mica fata de Pamant) si „apogeu” (distanta cea mai mare fata de Pamant).Astazi, 10 ianuarie 2009, Luna va fi la perigeu si se va afla la o distanta de „numai” 357.500 kilometri de Pamant, iar de maine astrul ceresc va ajunge in faza de „Luna plina”.

Din aceste 2 motive, "Luna plina" din aceasta noapte va fi cea mai mare din anul 2009, dar nu va ajunge la dimensiunile din data de 12 decembrie 2008, cand perigeul a fost cu 1.000 de kilometri mai aproape de Pamant, anunta revista "NewScientist". Sursa

Mi s-a parut interesant de stiut, poate cineva are chef de plimbari romantice sau macar de o escapada nocturna, urmata de o cafea fierbinte... :)