luni, 6 octombrie 2008

Pe plaja goala...

Pe plaja goala, un baiat si o fata... Nu s-au mai vazut niciodata pana atunci, nu stiu nimic unul despre celalalt... Doi straini aruncati fara voie de soarta in aceeasi intindere de nisip si langa necuprinsul albastru... Amandoi privesc aproape absenti marea ce se intinde infinita in fata lor, pentru amandoi timpul pare ca s-a oprit in loc si ca toate lucrurile din jur au disparut. Insa nici unul nu observa prezenta celuilalt, sunt poate mult prea egoisti pentru a privi in jur.

Dupa cateva clipe bune de liniste totala, in care doar marea le intrerupea visarea cu sunetu-i cristalin, cei doi se lasa imbratisati de valuri. Ca la un semn al destinului, intra deodata in spuma marii, care ii imbia cu vraja veche de secole. Nu se vad pana in secunda in care un val - poate si el un mesager al unui destin ce trebuia implinit - ii impinge tot mai aproape unul de celalalt. Baiatul o observa primul pe fata; nu e ca toate celelalte pe care le intalnise pana atunci. Are o aura magica, acel Ceva pe care el mereu il cautase, dar in zadar pana in clipa aceea. Cand privirile li se intalnesc, fetei nu ii vine sa creada ca are companie - era atat de obisnuita cu solitudinea ei, cu mediocritatea zilelor, ce-i pareau uneori nesfarsite, cu viata monocroma... - incat i se pare aproape ireal ca in acel moment nu mai era singura. Priveste cu teama in jur; nu stie de ce ii este cu adevarat teama: de valurile tot mai puternice, este necunoscut sau poate de ea insasi. Cateva clipe simte un fulger tracand prin ea; pentru un moment are impresia ca e unul real, declansat din cauza furtunii ce tocmai incepuse, insa ulterior realizeaza ca de fapt e un fulger provocat de propriile trairi. Pentru o clipa pare sa-si piarda echilibrul si poate ca asa ar fi fost daca el nu ar interveni la timp.

O prinde strans de mana si o aduce in siguranta la tarm. Desi nu sunt decat cativa metri, celor doi li se pare un drum nesfarsit. Nu se poate spune daca este din cauza valurilor imense care ii imping dupa propria lor voie sau din cauza picaturilor uriase de ploaie ce le acopera tot mai mult fata, insa un lucru este sigur: cei doi au impresia ca au petrecut ore bune incercand sa ajunga la mal. Desi e o straina pentru el, baiatul isi manifesta pentru prima data instinctul de protectie. Se simte multumit cand o asaza in siguranta dincolo de marea furioasa.

Ploaia necrutatoare ii izbeste violent, pare sa nu aiba mila pentru nimeni. Pe nisipul ud, se privesc din nou. Tacere mormantala. Vuietul marii dispare, la fel ca intreaga materie. Sunt doar ei, doua puncte minuscule in Univers, care ar fi putut pieri chiar in clipa aceea fara ca nimeni sa afle. Ochii curiosi ai fetei stabat albastrul profund al irisului lui pentru cateva clipe, apoi fara vreun motiv anume, coboara tot mai jos, oprindu-se instinctual asupra buzelor. O atrage caldura pe care o emana, in contrast cu frigul din trupul ei. Si el o priveste patrunzator, pare ca privirea trece dincolo de rochia alba, stans lipita de trupul mult prea ud.

Timpul se opreste, ploaia inceteaza sa-i mai ude, sunt doar fizic acolo, caci spiritelele lor s-au inaltat demult. Mana ei e inca intr-a lui, rece si tremuranda. Undeva, nu prea departe de ei, zace ingropata o pereche de pantofi de un alb odata pur, ce acum era patat de umezeala nisipului. Ea le-a dat drumul incet, chiar inainte de a intra in mare. I-a abandonat pur si simplu, negandindu-se ca daca el nu ar fi fost acolo, acei pantofi ar fi putut fi poate singura urma materiala a existentei ei efemere. Dar el a fost si era inca acolo.

Langa el, trece dintr-odata de la o stare la alta. Nu mai simte nici macar frigul, nici apasarea hainelor ude... Simte doar o moleseala, miscarile ii sunt tot mai lenese, pana simte ca va cadea in curand intr-un somn profund. Capul ii atinge fara sa vrea umarul; si nu se simte respinsa. El ii simte respiratia calda pe obraz si o lasa sa se aseze. Simte cum trupurile li se ating tot mai mult, dar nu e nimic staniu in asta, e aproape la fel de curat ca atingerea vindecatoare a ploii. La contactul cu rochia ei uda, tresare usor, dar nu da inapoi. O primeste langa el, ii da din caldura lui, ii ofera singurele lucruri pe care le avea in acel moment: companie si protectie.

Nu se stie cat au stat asa. Poate cateva minute, poate o ora, poate chiar o zi... Dar nu si-au spus nici macar un singur cuvant; privirile transmiteau mai mult decat ceea ce limbajul ar fi putut face. Din cand in cand, el ii priveste chipul. I se pare frumoasa si speciala. Si nu are nevoie sa stie mai mult. Fara sa-si dea seama, bratul lui drept o inconjoara si o aduce tot mai aproape de el. Deja nu mai simte materialul ud, ci doar caldura din sufletul ei. Fata a inchis de mult ochii. Si viseaza. Nici ea nu stie la ce. Dar simte ceva straniu, aproape la fel cu fulgerul dinainte. Numai ca de data asta, e sigura ca vine din adancul fiintei ei, dintr-un strat ce nu fusese niciodata atins pana atunci. Isi intoarce si ea privirea spre el, lasand sa-i fie descoperite toate simturile de existenta carora nici macar nu stia. Se privesc din nou in ochi si se imbratiseaza, doar pentru o fractiune de secunda. Sau, poate numai li s-a parut. Dar e imposibil sa fi avut amandoi aceeasi senzatie, simultan. Deci, totul a fost real. Si o repeta, parca pentru a-si confirma.

Fulgerele brazdeaza cerul si cei doi asista la un spectacol magnific al naturii. In freamatul lor, nu mai stiu daca e zi sau noapte, daca vor astepta rasaritul sau apusul. Pentru ca il vor astepta. Asa au hotarat de comun acord. Asta si-au spus si asa vor face. Dar pana atunci, raman asa pe nisip, ea cu capul in bratele lui, care-i managaie usor parul si cu buzele unite in cel mai pur sarut.

4 comentarii:

Alecsa spunea...

Ce poveste misto :X:X:X

Jully spunea...

Foarte frumosa povestea... ti-am zis eu ca ar trebui sa scoti o carte... :p

Irina spunea...

^Jully: ms, cine stie? :)

Alexandru spunea...

Simplitate, profunzime, sensibilitate.

 
Filme Online Seriale Online