miercuri, 13 mai 2009

Hikikomori

Nu ştiu dacă voi aţi auzit de hikikomori - pentru că e mai vechi termenul - dar eu am aflat despre ce e vorba abia acum câteva zile, la o oră de filosofie.

Hikikomori sunt acei tineri care, în urma unui şoc afectiv, se închid pentru ani de zile în casă, rupând legăturile cu lumea exterioară. Teama lor de oameni face că viaţa să li se consume în fantezii cu ochii deschişi, filme, televizor sau pe internet. Ei nu muncesc şi stau pe banii părinţilor, deosebindu-se prin această de altă categorie de "paraziţi sociali" care, chiar dacă stau în casă părinţilor după ce îşi termină studiile, se angajează în joburi sub calificarea lor.

Motivele pentru care un hikomori alege această formă extremă de claustrare sunt diverse...un eşec sentimental, ratarea unui examen, dificultăţi de socializare la şcoală. "A fost teribil de afectat de faptul că a ratat o prezentare orală", spune mama lui Takeshi, un hikikomori. "Poate e şi vină noastră, că părinţi...l-am obligat să urmeze un liceu care nu i-a plăcut şi l-am forţat să înveţe. După asta, relaţia dintre noi s-a deteriorat". Când avea 15 ani, Takeshi a încuiat uşă de la dormitorul sau şi pentru 5 ani el nu a mai ieşit afară...nu s-a mai dus la şcoală, nu şi-a luat un serviciu part-time, nu şi-a făcut prieteni. Lună de lună, el şi-a dus viaţa într-o cameră minusculă, unde mânca, se uita la show-uri tv şi asculta muzică, Radiohead şi Nirvana.

De ce ar alege familia să întreţină un astfel de copil? De ce nu apelează la servicii sociale de remediere a situaţiei sau, în cazul în care e vorba de cineva peste 20, de ce nu e dat pur şi simplu afară? "Părinţii fac totul pentru copii", explică Tamaki Saito, psiholog specializat în intervenţii pentru hikikomori reporterului Maggie Jones de la The New York Times. "Când noi facem un pas înainte în a-l forţa pe pacient să iasă din izolare, părinţii se sperie, fiindcă nu vor probleme şi turbulenţe". Alţi părinţi se tem că un hikikomori nu ar spuravietui fără ajutorul lor. "Poate ar trebui să-l dăm afară", spune un părinte, "dar la început era prea mic, iar acum e prea târziu. Nu şi-ar putea purta singur de grijă, nu ştie să se descurce".

Camera unui hikikomori include de regulă teancuri de manga, jocuri PC, DVD-uri, cărţi şi un calculator, unde singuraticul îşi petrece nopţile. Lipsa de contacte sociale şi solitudinea prelungită au un efect profund asupra mentalităţii unui hikikomori, care ajunge treptat să-şi piardă abilităţile de comunicare şi deprinderile necesare descurcării între oamenii obişnuiţi. Ei se scufundă în lumi fanteziste, manga, tv, computer, care îi rup de lumea din afară şi le dezvoltă comportamante stereotipe: dorm ziua şi stau treji noaptea şi, când familia adoarme, se strecoară în bucătărie după mâncare. În cazuri extreme, un hikikomori poate abandona TV-ul şi orice preocupare, stând pur şi simnplu în pat şi visând cu ochii deschişi.

Alţi hikikomori nu vor însă să depindă de ceea ce gătesc părinţii şi, ca să evite panica de a mânca în public, la un restaurant, ies noaptea la magazine nonstop. Cum ceasul lor biologic este inversat, stând treji noaptea şi culcându-se dimineaţa, nonstopurile sunt ideale pentru o categorie de persoane speriată în primul rând de ceilalţi oameni: vânzătorii somnoroşi care servesc la geam nu se prind în discuţii, iar oamenii muncii sau copiii dorm duşi la 2-3 dimineaţa.

Când un hikikomori decide să abandoneze izolarea, fie singur, fie cu ajutorul unui asistent social, el trebuie să înfrunte problema pierderii abilităţilor sociale, pe care cei de vârstă lui le-au achiziţionat firesc prin comunicarea de zi cu zi.

Hikimori este un fenomen tipic Japoniei, chiar dacă s-au înregistrat cazuri şi în Coreea de Sud sau Taiwan. Numărul hikikomorilor s-ar ridica, după unele estimări la un milion, după altele la câteva sute de mii; 80% din cei afectaţi sunt băieţi. Explicaţiile avansate sunt diverse: în opinia romancierului Ryu Murakami (autorul romanului "Albastru nemărginit, aproape transparent") este vorba de lipsa de comunicare care afectează familiile japonez...programul de muncă fiind foarte încărcat, nu mai rămâne loc pentru comunicare cu copiii. În plus, în sistemul confucianist de educaţie din cele mai multe familii, copiii sunt încurajaţi să nu se plângă şi să nu-şi comunice problemele, să le ţină în ei. O altă explicaţie are în vedere sistemul educativ japonez, centrat pe învăţare pe de rost, şi nu pe reflecţie critică, precum şi pe concurenţă acerbă în licee şi facultăţi; unii copii nu fac faţă programului intensiv de studiu, se simt rataţi şi abandonează competiţia. Sursa.


Mărturisesc că m-a şocat acest articol...totul pare a fi desprins dintr-un scenariu de film, dar din păcate, este foarte grav că aceşti tineri chiar există. Sper că acest curent să rămână acolo unde e acum şi să nu afecteze în viitor şi Europa. Pentru ca la cât de xerox e generaţia tânără din România, nu m-aş mira că emo să fie înlocuiţi de hikikomori de îndată ce ar fi posibil. Sper totuşi să mă înşel...

5 comentarii:

inka spunea...

foarte grav este ca ma aflu si eu printre ei :))

Irina spunea...

^Inka: cum adica? :-?

Cata S spunea...

Păi pe la noi sunt o groază de hic-comori de-ăştia. Să vezi după ce beau un pahar de vin cum devin o comoară (în proprii ochi) şi mai fac şi "Hic! Hic!"...:))

Serios acum, şi la subiect, părerea mea e că asiaticii în general şi japonezii în special au un fel unic de a vedea viaţa şi deşi e trist ce li se întâmplă, eu zic că atunci când cineva n-are probleme cu adevărat îşi crează unele, să nu se plictisească.

Ia să stea ei în România unde problema principală e ce pui pe masă...Crezi că ar mai dezvolta aşa ceva? IMHO - nu.

PS Cred că Inka a fost puţin hikikomori când a băut din absinthul acela :))

Irina spunea...

^Cata S: tare gluma :)) dar si foarte adevarata observatia cu pusul pe masa :(

cat despre Inka, asteptam confirmarea sau nu :D

inka spunea...

uh, da. cred ca e vorba de absinth :))
uuups!!!!

 
Filme Online Seriale Online