A venit toamna...

Desi calendaristic vorbind, mai sunt doua zile pana vine toamna, eu o simt deja aici. Nu stiu daca e din cauza ploii, in zgomotul careia m-am trezit sau se datoreaza pregatirilor din bucatarie, la care nu particip decat cu priviri fugitive si cu regret... cu regretul ca se termina in curand cu zilele si noptile lungi de vara, cand singura grija era sa stai sa privesti cerul, sa numeri stelele, sa te simti bine...

Azi m-am trezit si imi era frig. De indata ce am auzit ploaia cum imi batea in geam, am stiut ca s-a terminat vara si m-am gandit imediat la poezia lui Stanescu, Emotie de toamna:


A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Cand am citit-o prima data, mi-a placut, insa acum, in contexul zilei de azi si a celor ce vor urma, nu imi provoaca decat o profunda dezamagire. Stiu ca imi va fi dor de vara, de soare, de mare, de nisip, dar le am pe toate in suflet, asa ca sper sa trec cu bine si de toamna asta!