Sunt momente

(play while reading.)

Sunt momente ale uneor zile de toamnă în care simţi nevoia să te retragi în cei patru pereţi ai camerei tale încărcate de amintiri, să ignori orice mesaj supărător care încearcă să te invadeze şi să te tragă în afara zonei tale de confort şi să nu mai fii dispus să faci niciun compromis.

Sunt momente în care, chiar şi după o lună întreagă de absenţă, îţi faci curaj să deschizi din nou Blogger.com, neştiind măcar dacă vei da Publicare cuvintelor care se chinuie să iasă, să se elibereze şi să-şi croiască propria cale spre a fi citite mai departe.
 
 Sunt momente în care ţi se întâmplă multe, dar nu ai timp şi chef să povesteşti nimic; doar câteva sms-uri pot să-ţi confirme după atâta timp că ceea ce a fost chiar s-a întâmplat, că nu ai vrut aşa mult să existe acel ceva magic, încât ţi-ai imaginat cu o tărie de nedescris, până când chiar şi tu poţi fi minţit/ă.
 
 Sunt momente când vrei cu disperare să ai persoana pe care o iubeşti lângă tine şi numeri orele până când o vei aştepta acasă cu masa pusă. Mâncare la plic, dar până la urmă nici nu contează, atât timp cât e pregătită cu dragoste: dragoste de apă, dragoste de sare, aproape că aş putea spune dragoste de...mare.

Sunt momente în care nici nu realizezi cum a trecut prima lună de facultate, în care ai atât de multe de făcut, încât simpla relatare retrospectivă te îngrozeşte şi nici nu poţi să crezi că ai găsit resurse pentru a-ţi bifa totul pe lista ce are încă multe spaţii de completat.

Sunt momente în care aştepţi la rândul kilometric de la tonetă albastră doar că să simţi din nou sentimentul simplu de a te plimba pe traseul 1 / 13, fără grijă că biletul la fel de albastru se va încăpăţâna să nu primească ştampila fără de care e inutil.
 
 Sunt momente în care cea mai bună prietenă a ta face 20 de ani şi ţie nu-ţi vine a crede că în curând urmezi; momente în care sacrifici orice pentru a-i găsi un cadou care să-i vorbească de la prima vedere, momente în care te enervezi mai rău decât ea pentru că lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie.
 
 Şi, în cele din urmă, sunt momente când, nefiind obişnuit/ă să ai puţin timp liber, nu ştii ce să faci cu el şi încerci să rezumi ultima lună în câteva rânduri, pentru a nu avea impresia mai târziu că nici măcar n-a existat...un automne où il faisent beau...

Cinderella did not google Prince Charming

Se pare că în sfârşit a venit şi mult aşteptatul 13 septembrie, data de lansare a sezonului 4 din Gossip Girl, care continuă să rămână my number one în top seriale preferate. Bineînţeles că pentru noi, cei din România, 13 s-a transformat în 14, iar subtitrarea lipsă nici nu mai contează când e vorba de ultimele bârfe din New York Paris New York + Paris. Cred că mulţi dintre voi ştiţi că iubesc ambele oraşe, deşi n-am fost încă în niciunul, aşa că sezonul şi mai ales episodul ăsta pare promiţător şi mai mult decât plin de surprize. Nu vreau să dezvălui prea multe detalii, poate mai sunt persoane care nu l-au văzut încă şi nu vreau să le stric elanul. Şi ca să nu las chiar în aer titlul postului, menţionez că este replica mea preferată din episodul curent, spusă de nimeni alta decât Serena van der Woodsen în persoană. :D

Dar ca să fac o balanţă între S. şi Blair, căci şi pe ea o admir, pot să spun că iubesc bentiţele ei, atât de mult încât m-am decis să vă arăt colecţia mea în devenire şi totodată să lansez provocarea celor care mă citesc şi au blog să scrie şi ei despre ceea ce colecţionează. Făcând poza, am realizat că nu am chiar aşa multe precum credeam şi că merge să-mi mai iau vreo câteva cu prima ocazie de cumpărături. À la prochaine fois, bisou bisou!

Coca-Cola + somn ≠ Love

Ce se întâmplă dacă ai o zi hiper-activă, dormi două ore şi, trezindu-te la 20:00, mai bei şi vreo 400 ml de Coca-Cola? Se întâmplă că e ora 4:30 şi eu încă nu dorm. :| Am încercat toate variantele, de la cele clasice cu oile şi melodiile de pe telefon, până la cea de creare a shopping wishlist-ului pentru noul sezon, dar se pare că nimic nu merge şi noaptea asta e sortită a fi una albă.

Pentru că tot n-aveam ce face, am zis că n-ar fi rău să
mai consum nişte curent deschid puţin PC-ul şi să scriu câteva rânduri pe blog, pentru că ai mei cititori devotaţi erau (probabil not!) nerăbdători pentru veşti noi. Mare lucru nu am făcut, decât că azi ieri am fost într-o vizită fulger la Iaşi, în scop strict medical. La 12:00 am plecat, la 13:40 eram în taxi în drum spre dentist, dar bineînţeles că am întârziat până pe la fix din cauza traficului. Cum operaţiunea "verificat - strâmtat - salutat" nu durează mult, la 14:25 eram deja pe scări la Moldova, făcându-mi curaj să intru câteva minute la Leonardo. Deşi urăsc să merg singură la cumpărături, parcă ceva mă împingea să intru, poate - poate mai luam ceva pe ultima sută de metri, aşa cum mi se întâmplă în unele situaţii fericite. Dar se pare că de data asta norocul n-a fost de partea mea, pentru că în lipsa unei păreri secundare nu m-am putut decide la nimic. Dar tot răul spre bine, pentru că am mers repejor înapoi la autogară, ca să-mi ocup locul rezervat pentru microbuzul de 15:30. Nici nu ştiu când am ajuns acasă, dar mi s-a părut că a fost cel mai scurt drum pe care l-am parcurs, poate şi din cauză că era un aer respirabil şi n-am dat peste niciun specimen dubios.

Pentru că deja e 10 septembrie, mi-am amintit că fix acum 5 ani m-am mutat la noua mea casă şi pe vremea asta dormeam la parter pe o canapea, pentru că mobila mea nu venise încă. Ce vremuri şi cât curaj din partea mea să stau singură acolo într-o casă nouă... La început mă gândeam că o să am probleme cu adaptatul, că nu mă voi simţi "acasă", dar acum categoric sunt...acasă! Şi ar fi timpul să mă întorc în patul meu, poate voi putea adormi măcar acum, când am conştiinţa curată că nu am lăsat o altă zi să treacă fără să scriu pe blog.

Dulapuri şi amintiri

Unul din lucrurile pe care le urăsc mai mult decât însăşi toamna este să-mi fac curăţenie în dulap, iar când spun curăţenie nu mă refer la maldărul de haine amestecate pe care n-am apucat să le pun la loc, ci la schimbatul garderobei de vară cu cea de toamnă. Dulapul meu a fost săracul de el încăpător la vremea lui, adică acum vreo 5 ani, dar cum am încetat să mai cresc tot cam de pe atunci, lucrurile s-au adunat şi... fetele ştiu cum e senzaţia aia de "Îmi pare rău, dar chiar nu vreau să arunc lucrul X, chiar dacă nu-mi mai vine şi e clar că nu voi bea o poţiune de micşorare la fel ca Alice", "Bluza asta am purtat-o în prima zi din clasa a XI-a", "Când aveam fusta asta X s-a uitat la mine cu subînţeles" etc.

Adevărul este că eu sunt genul de persoană care se ataşează de lucruri şi care asociază totul cu ceva. Nu e vorba doar de haine aici, ci şi de cele mai banale chestii. De exemplu, am şi acum pe undeva acel cercel portocaliu în formă de picior, a cărui pereche este la S., o scrisoare din 2000 de la M., poza cu mine şi Andreeea din clasa a doua când eram amândouă îmbrăcate în roz şi tunse scurt (poate îmi dă voie totuşi să o postez) şi alte chestii de genul, cu care nu ştiu ce voi face când o să mă mut la casa mea, dar probabil o să văd eu atunci.

Şi ca să revin la minunatul meu dulap, mi-am amintit scena din Sex and the City: The Movie, când Carrie îşi vede dressing-ul dăruit de Big. Cred că este visul oricărei fete să aibă un asemenea spaţiu de depozitare şi să-şi poată ţine la un loc toate hainele de vară şi de iarnă şi nu separat, de parcă tu - cea de vară nu ai fi tot una cu tu - cea de iarnă. Şi ca să completez ceva pe lista de dorinţe, vreau un program care să-mi genereze automat ţinutele, ca să nu mă mai gândesc în fiecare zi cu ce să mă îmbrac şi mi-aş dori că cineva să aibă răbdarea de a-mi aranja hainele pe culori. Hai că răbdarea aş avea-o şi eu, numai să obţin mai mult loc. Sper totuşi să nu regret "ofensele" aduse spaţiului de depozitare de care dispun şi să mă trezesc că la începerea facultăţii nu o să am loc nici pentru un sfert din lucruri.

Şi chiar dacă am aberat despre dulapuri şi amintiri, nu pot să nu îi mai zic odată Alecsei La mulţi ani!, chiar dacă am înnebunit-o deja pe Facebook şi aseară la telefon. Deci, să fie party!

Happy SS 16, sis!

Recunosc! Nu am avut curaj să scriu nimic ieri, pentru că mă temeam să văd data care avea să apară deasupra postului: "1 septembrie 2010". Evident că nu îmi era frică de 1, pentru că în fond avem ce sărbători (6 luni), dar nu-mi plăcea cum sună partea cu "septembrie". Încă încerc să-mi aduc aminte de când am început să urăsc toamna, dar uitându-mă pe blog, văd că nici acum 3 ani, când am început să scriu, nu-mi era prea dragă. Totuşi când eram mai tânără mică parcă nu ţin minte să fi fost aşa mare impactul negativ pe care îl are acum asupra mea. Cum a dat puţin frigul şi umezeala, cum stau în pat ca o legumă şi nu mai am chef de nimic, dar pot măcar să mă felicit că am apucat să merg la gelaterie. Dar nu vreau să continuu cu lamentările tomnatice şi nici să postez vreo poezie emo, ci să mă bucur pentru că vine singura zi din septembrie care merită - 3 septembrie. Ştiu că e abia mâine, dar vreau să o iau din timp şi să fac urările necesare:

PAM - PAM! Sis a mea e disponibilă şi mai sweet ca niciodată! Cu alte cuvinte, a venit momentul pe care îl aşteptam încă de anul trecut, cel în care îţi pot ura Happy Super Sweet Sixteen!!! :* Chiar dacă o să te sun şi la miezul nopţii să îţi zic cât te iubeee şi că sunt mândră că am o sis aşa mare, nu mă pot abţine să nu fiu prima care îţi scrie post pe blog. Am recitit mesajul de anul trecut, mi-au dat puţin lacrimile, m-am gândit la ce-aş putea să mai adaug şi nu pot să zic decât că sunt fericită că n-am lăsat lipsa temporară a netului şi alte probleme de "boboace" să ne strice relaţia. Îmi pare rău că n-o să fiu mâine acolo cu tine, dar într-o bună zi, sigur nu mai scapi tu de mine! :-" Şi pentru că o poză valorează cât 1000 de cuvinte, uite ce am încercat să fac până ne vom vedea personal:

Maşina perfectă pentru doamne

Genele pentru maşină sunt confecţionate dintr-un material flexibil şi se lipesc deasupra farului. Materialul este unul care nu atacă deloc vopseaua maşinii şi lipiciul este unul special creat pentru aşa ceva. Aşa că cine vrea să se evidenţieze în trafic, poate încerca foarte uşor să îţi personalizeze maşina cu gene false. Via: Cancan

Mail-ul de luni dimineaţă

Nu vreau să mă gândesc că e ultima zi de luni din august şi că săptămâna viitoare deja va fi toamnă de-a binelea. Mai bine vă arăt şi vouă ce mail am primit. Nu ştiu cine este autorul original, dar îi multumesc oricum pentru că mi-a făcut ziua un pic mai bună. :)

Sunt recunoscător/recunoscătoare:

Soţiei/soţului care sfoaraie toată noaptea,
Pentru că doarme acasă cu mine şi nu cu altcineva!

Fiicei mele adolescente care se plânge că trebuie să spele vasele,
Pentru că înseamnă că este acasă şi nu pe străzi.

Impozitelor pe care le plătesc,
Pentru că înseamnă că sunt angajat.

Murdăriei de curăţat după o petrecere,
Pentru că înseamnă că am fost înconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt puţin cam strâmte,
Pentru că înseamnă că am destul de mâncare.

Umbrei mele care mă însoţeşte,
Pentru că înseamnă că sunt afară la lumina soarelui.

Podelei care trebuie ştearsă şi ferestrelor care trebuiesc spălate,
Pentru că înseamnă că am o locuinţă.

Tuturor nemulţumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru că înseamnă că avem libertatea cuvântului.

Locului de parcare pe care îl găsesc tocmai la capătul parcării,
Pentru că înseamnă că pot să merg şi că am fost binecuvântat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie să-l suport de la vecini,
Pentru că înseamnă că pot auzi.

Grămezii de rufe de spălat şi călcat,
Pentru că înseamnă că am haine de îmbrăcat.

Oboselii şi durerilor musculare la sfârşitul unei zile,
Pentru că înseamnă aca am fost capabil să muncesc din greu.

Soneriei care mă trezeşte în zorii zilei,
Pentru că înseamnă că sunt viu.

Şi,în sfârşit,pentru e-mailuri,
Deoarece înseamnă că am prieteni care se gândesc la mine.

Salvează-ţi viaţa în condiţii extreme

Aseară a fost prima dată după mult timp când m-am băgat în pat la ora 22:00. Dacă de obicei atunci abia îmi începeam plimbarea nocturnă, din cauza ploii, care se pare că anunţă sosirea neoficială a toamnei, am fost nevoită să sar peste ieşit şi să-mi revizuiesc programul. Pentru că şi aşa eram obosită şi mă dureau ochii de la PC, am zis că cel puţin mă voi uita la TV până adorm. Bineînţeles că n-am găsit nimic prea interesant până să mă ia somnul, dar atunci când am luat posturile din nou de la 1, am dat de o emisiune care tocmai începea pe Discovery: Discovery saved my life. Aşa cum era de aşteptat, mi-a sărit instant toată oboseala şi am urmărit-o cap - coadă cu mare interes. Aşadar, şase oameni au supravieţuit unor situaţii extreme datorită sfaturilor văzute la alte emisiuni de pe acelaşi post. Ce am reţinut?

- dacă rămâi înzăpezit în maşină şi nu ai ghete călduroase, taie tapiseria maşinii pentru a improviza o încălţăminte anti-degerături;
- dacă te prinde un rechin, pocneşte-l cât de tare poţi şi în mod repetat peste bot, singurul lui punct sensibil;
- dacă eşti victima unui aligator, loveşte-l în ochi;
- dacă eşti surprins de o avalanşă, în timpul căderii mişcă-ţi cât mai mult mâinile şi picioarele, pentru a crea "buzunare" de aer;
- dacă naufragiezi şi pluteşti în derivă, obiectele din apă par mai aproape decât în realitate;
- dacă cineva cade în gheaţă, trebuie să se agite şi să se mişte cât mai puţin şi să se ţină bine cu mâinile de marginea gheţii până poate fi salvat.

Sper să nu vă aflaţi vreodată într-o situaţie de genul, chiar dacă teoretic unele sunt aproape imposibile pentru ţara noastră, dar e mai bine să ştim ce putem folosi în condiţii de criză. După ce am văzut emisiunea, am reuşit să adorm cam greu, dar pe la 5:00 au avut grijă destui să mă trezească: un cocoş prea responsabil, un motor de maşină turbat şi trenul.

I Love Ice-Cream

Chiar dacă nu avem prea multe locuri interesante în minunatul nostru oraş, era totuşi o nouă atracţie care îmi făcea cu ochiul de vreo lună, dar din diverse motive nu am apucat să merg până azi - gelateria I Love Ice-Cream. Pentru localnici, e cea de lângă RDS, vizavi de biserică; precis aţi văzut-o, chiar şi aşa bine ascunsă cum e. O să încep prin a spune că nu este un post plătit sau mai ştiu eu ce fel reclamă ascunsă, doar scriu despre ce îmi place şi ce nu.

Şi pentru că sunt eu mai critică de fel, o să încep prin a spune că ar trebui să-şi facă puţină publicitate şi să rezolve cumva treaba cu iluminatul. Pe cât de drăguţ arată ziua, pe atât de ciudate sunt luminile puternice care se aprind seara. Am trecut şi m-am uitat doar pe geam într-o zi pe la 21:00 şi aveai impresia că eşti pe masa de operaţie. :)) În rest, atmosfera e foarte...rece! Dar e de înţeles, având în vedere specificul locului, aşa că asta nu e decât o aluzie la faptul că după ce ieşiţi de acolo vă veţi simţi ca după un film 7D.

Îmi plac mult măsuţele albe, de două persoane, cu şerveţele de bambus şi lumânări, colecţia de reviste, pe care chiar am răsfoit-o secvenţial şi internetul wireless, cu toate că mai bine nu-l foloseşti pentru a putea savura pe deplin minunata îngheţată. Şi acum ajung la plusul lor cel mai mare: o îngheţată absolut...perfectă! Mai bună chiar decât Betty Ice (şi cine a fost cu mine la o îngheţată ştie că eram maniacă după ea), mai cremoasă şi totodată mai variată în arome. Concluzia? Dacă încă nu aţi fost acolo, ocupaţi-vă o masă cât mai e vară şi lăsaţi-vă purtaţi până în paradis (şi eventual înapoi).

Princess of the Ring

Chiar dacă nu am urmărit The Lord of the Rings, măcar acum am un motiv să fiu Princess of the Ring - acel inel care e capabil să-mi facă mâna să tremure, faţa să mi se înroşească şi inima mea să se conecteze cu inima lui / ta! Îţi mulţumesc pentru că eşti alături de mine şi mă iubeşti exact aşa cum sunt!

De râs şi plâns

Sincer, nu ştiu dacă e de râs sau de plâns, dar tind să cred că amândouă sunt valabile. Mă sperie faptul că văd tot mai multe mesaje de genul şi nu pot să nu mă întreb ce naiba fac părinţii acestor copii şi de ce nu iau urgent măsuri?

Ouă perverse şi seminţe

Dacă Alice avea impresia că poate să creadă "în 6 lucruri imposibile înainte de micul dejun", se pare că eu pot cel puţin să încep prin a vedea lucruri amuzante. Uitându-mă şi eu în frigider ca tot omul dornic de a-şi savura iaurtul cu müsli, ce credeţi că am văzut? O cutie de ouă. Ciudat, pentru că de obicei la mine în frigider ouăle stau în suportul lor special şi până acum niciunul nu mi-a trasmis mesaje perverse cu substrat cum au făcut-o acestea:


Acum ce să zic? Trebuie să recunosc că m-au binedispus maxim domnii ăştia, mă bate gândul să le trimit un email şi să le mulţumesc, dar parcă mai bine mi-aş vedea de treabă, poate se jenează şi renunţă la idee. A, şi apropo: aveţi un bonus pentru că aţi scris corect; mă aşteptam la orice formă între oo - uoule.

De fapt, cred că am devenit paranoică la faza cu gramatica, dar pur şi simplu nu mai suport să văd oameni care n-au treabă cu limba, dar se cred mari ... . Şi pentru că tot a venit vorba de nesimţire, nu înţeleg cum poţi să ieşi în oraş cu punga de seminţe ataşată şi să le crănţăni cu toţi amicii tăi cocalari stând în picioare în jurul tău, în timp ce sora ta geamănă perechea ta pitzi îşi rujează boticul cu cel mai kitsch-ios gloss. Nu mai spun unde ajung cojile, cred că e de la sine înţeles. Frustrată? Nu, deloc! Seminţe am şi eu acasă, doar că nu prea mă dau în vânt după ele, dar în caz de mă apucă vreo poftă, pot să mănânc şi în linişte, fără să mă admire cei care trec prin parc sau pe trotuar. Şi stau şi mă întreb: unde sunt gardienii în momentele alea? Ştiu! Mănâncă şi ei seminţe, dar undeva înăuntru ca să nu-i vadă nimeni. Ţeapă lor! :))

Mi-e scârbă!

Am ajuns la concluzia că aveam pretenţii prea mari de la biata agramată, când nici măcar un editor de revistă online nu e în stare să scrie corect.
Şi uite aşa, ajunge idioata idolul copiilor la mine pe blog. Oficial, mi-e scârbă!

Isteria cu Şofer de România

Nici nu mai ştiu exact datorită din cauza cui (nu zic datorită pentru că încă nu am câştigat nimic şi sunt cam sceptică la concursuri de genul) mi-am făcut cont pe Şofer de România, dar acum am ajuns să-mi petrec prea mult timp schimbând voturi cu restul disperaţilor după aspiranţilor la mult-visatul Opel. La drept vorbind, maşina în sine nu mă încântă foarte mult, dar posibilitatea de a fi un călător independent e foarte tentantă chiar şi pentru mine. Aşa că dacă vreţi să mă ajutaţi cu un vot, puteţi face aici un click, durează doar 10 secunde. :D

Şi tot în legătură cu maşinile, mă tot înnebuneşte lumea la cap cu întrebarea "De ce nu faci şcoala de şoferi?" Pentru că n-am chef şi n-are rost, de aia! De ce să învăţ să conduc într-un oraş ca Huşi, pentru ca mai apoi să-mi fie frică să ies pe străzile din Iaşi? De ce aş lăsa acel carton să-mi ocupe un loc în plus în portofel, dacă oricum nu voi conduce ceva propriu momentan? Off, e greu să găseşti un mix bun îi convingi pe toţi că ai tu ceva în cap când faci nişte afirmaţii.

Şi ca să sar din nou de la una la alta, mă declar fană Jacobs Ice Coffee mentă şi regret că l-am încercat abia acum, când vara e pe ducă. Chiar nu-mi place partea asta a anului, când încă e cald, dar se simte cum se apropie toamna cu paşi lenţi, dar prea siguri.

O agramată

Lăsând la o parte faptul că unii sunt certaţi rău de tot cu cratimele
sau cu semnele de punctuaţie, asta mi se pare prea de tot.
Deci spuneţi-mi, vă rog, că aşa ceva nu există pe bune!

PS: Click pe poză pentru a vedea mai bine despre ce e vorba!

Pretty Little Liars

Motto: Two can keep a secret if one of them is dead.

Hello, people! :D Iar am cam dispărut de prin peisaj, dar nu cred că e aşa un mare regret pentru nimeni. Parcă mi-e şi groază să mă gândesc că e aproape sfârşitul lui august şi nu am mai făcut nimic interesant. De fapt, zilele trecute mi-am omorât timpul cu un serial proaspăt descoperit, pe care îmi permit să vi-l recomand ca fiind o combinaţie subtilă de bârfe, mistere şi intrigi mai ceva ca la New York. Este vorba despre ecranizarea cărţilor Sarei Shepard -
Pretty Little Liars - într-un serial ce vorbeşte despre prietenie sau mai degrabă despre faţa ascunsă a unor persoane ce pretind a-ţi fi prieteni. Vă las doar intro-ul să vedeţi cam cum arată şi un link de unde puteţi downloada cele 10 episoade existente. Şi cum până în iarnă nu vor mai fi noi episoade din PLL, iar Gossip Girl - sezonul 4 începe în septembrie, cred că oficial sunt în căutarea unui nou serial de urmărit, aşa că puteţi sări cu recomandările.

ii..Pufuletii :X

Adorabil!

Triumf

Soarele se-nălţă,
Luna se înalţă
Şi spun:
Această dragoste nu va dura.
Soarele nu-mi este tată,
Luna nu-mi este mumă,
Ca să poată curma
Dragostea noastră.

Poţi fi tu tată,
Poţi fi tu mumă,
Nicicând n-ai să poţi
Să ne desparţi.

(poezie incă, anonimă)

După o ploaie

Uite, cerul se-nseninează,
Rândunelele se fugăresc,
Ca peştii, peste mestecenii uzi
Şi ţie-ţi vine să plângi?

În curând, în sufletul tău,
Pomii lucioşi şi păsările-albastre,
Vor fi o icoană de aur.
Şi tu plângi?

Cu ochii mei
Văd într-ai tăi
Doi sori micuţi.
Şi tu zâmbeşti?

(Richard Dehmel)

Sunt aşa cum sunt

Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercanat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntamplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.

(Jacques Prevert)

Revederea cu Lucas

Aşa cum spuneam săptămâna trecută, mini-vacanţa mea la ţară şi-a meritat pe deplin numele, întrucât vineri la ora 16:00 eram deja acasă, luptându-mă cu căldura şi cu somnul provocat de trezirea foarte matinală (5:45). Nu pot să mă plâng că nu a fost plăcută escapada, doar că plictiseala s-a cam simţit la ea acasă. Din lipsă de alte activăţi interesante, am trecut la inspectarea bibliotecii din dotare, unde n-am găsit altceva mai interesant de lecturat decât o carte de poveşti de Slavici.

Hai că acum am minţit puţin; de fapt, erau chiar multe titluri interesante, chiar şi cărţi de psihologie, dar neuronul meu avea şi el nevoie de o pauză, aşa că l-am lăsat să-şi manifeste fluturaşii. Şi încă un lucru care mă face să fiu o mică trişoare: am dat peste un volum de poezii "însemnate" de tatăl meu, din care mi-am ales câteva pe care le-am transcris întru-un post separat. M-a surprins în mod plăcut faptul că am găsit una de Jacques Prevert, autor care îmi plăcea şi mie datorită acestei poezii.

Şi ca totuşi să nu-mi dau de tot cu firma-n cap din cauza faptului că am citit poveşti la aproape 20 de ani, încerc să compensez prin a vă spune că până la urmă m-am descurcat bine cu biletele de tren, bagaje, trolere (nu ale mele) & C.o, ceea ce înseamnă că nu-s chiar degeaba pe aici.

Însă trebuie să recunosc că ceea ce aşteptam cel mai mult din deplasarea mea era să-l văd pe Lucas, unul din cei 4 pisoi "producţie proprie", pe care l-am dus la ţară acum 3 ani şi de atunci nu l-am mai văzut. Dar aşteptarea a meritat, pentru că l-am găsit mare, gras şi la fel de adorabil precum mi-l aminteam.

Leapşa celor 14 ne/adevăruri

Ca să nu şomez nici azi, mi-am însuşit o leapşă de aici, în care trebuie să scriu 14 lucruri despre mine, iar voi să ghiciţi care 7 sunt false şi care 7 adevărate. Premiul nu ştiu care va fi, dar cred că îl voi adapta în funcţie de cine câştigă. Spor la ghicit! :)) Leapşa o poate lua cine vrea, mai ales dacă sunt persoane în pană de idei aşa ca mine acum. :P

1. Îmi place Gossip Girl, iar personajul meu favorit este Serena.
2. Citesc cărţi istorice.
3. Ştiu să gătesc şi uneori chiar fac mâncare pentru toată familia.
4. Îmi place să visez cu ochii deschişi în legătură cu orice.
5. Jocul meu preferat este Monopoly.
6. Am ca tic verbal/scris cuvântul "aha".
7. Când am chef, îmi place să fac ordine şi sunt chiar maniacă la faza asta.
8. Mi-aş dori să ajung în Australia, Africa de Sud şi Maroc.
9. Nu beau niciodată cafea.
10. Îmi îndrept zilnic părul cu placa.
11. De obicei, îmi ţin unghiile lungi.
12. Materia mea preferată în liceu a fost fizica.
13. Am renunţat de bună-voie la id-ul "mia_u".
14. Când "o să fiu mare", îmi doresc să am un cal alb (cu tot cu prinţ, desigur!).

Nimic deosebit, nimic banal

Nu mă întrebaţi cum am reuşit, dar iar au trecut două săptămâni de când n-am mai postat nimic. Ca să fiu sinceră, parcă nu prea mai aveam chef de povestit ce-am mai văzut prin lume, nici de comentat vreo ştire cu protagoniste semi-îmbrăcate, nici de melodii sau link-uri. Mi-a fost în continuare prea cald, prea lene...prea bine în vacanţă. :D Partea bună a celor două săptămâni care au trecut e că m-am (re)apropiat de cei din jurul meu, cei care au fost acolo de 19 ani şi ceva şi pe care de multe ori îi neglijam în favoarea mediului online sau a altor probleme mai mult sau mai puţin iminente. Pe lângă asta, nu am inventat nimic, nici nu mi s-a construit vreo statuie între timp, dar aşa cum am mai zis, ăsta nu e un motiv să renunţ la a mai scrie. Cine vrea să mă citească este invitatul meu, dar dacă nu se oferă nimeni nu e nicio problemă; eu sigur îmi voi citi cu drag însemnările peste câţiva ani, cam aşa cum fac acum cu bătrânul meu jurnal tradiţional, care datează tocmai din clasa a VIII-a.

Ieri am fost din nou la Iaşi (damn it, se pare că nu pot sta prea mult fără el!), mi-am călcat pe inimă şi am mâncat covridog covricheese, am hrănit şi porumbeii de la Balena, m-am chinuit 5 minute să introduc o bancnotă în tonomatul de îngheţată, ca mai apoi să constat că de fapt nu mergea deloc (ce supărată am fost!), am râs şi am fost fericită, m-am întristat puţin văzând ce pustiu e şi Iaşul fără studenţii săi. După cum spuneam, nimic deosebit şi nimic banal totodată, doar am încercat să profit la maxim de ultima zi din iulie. E foarte ciudat că nu m-am gândit niciodată până acum că de fapt atunci când spui "ultima zi din luna X", nu doar că e ultima zi, dar e şi singura ultimă zi a lunii respective din acel an, care nu se va mai întoarce niciodată. Nu ştiu dacă aţi înţeles ceva din ultima propoziţie, e cam complicată, ce-i drept, dar aşa îmi place mie să fac de multe ori - să mă complic aparent degeaba, doar pentru că mi se pare că satisfacţiile vor fi mai mari la final.

Apropo de complicaţii sau mai degrabă de lipsa lor, trebuie să vă spun că iarăşi voi pleca departe de internet, Messenger, Facebook, Fishville şi tot ce îmi mai consumă din resurse atunci când sunt acasă. Mă duc la ţară pentru câteva zile, începând de marţi până...nu se ştie exact când. Partea mea "preferată" constă în faptul că va trebui să schimb mai multe mijloace de transport şi să-mi cumpăr bilete de tren pentru alt loc decât Iaşi. Dar vorba aia, când ai aproape 20 de ani nu prea îţi permiţi să dai greş cu chestiile organizatorice.

Şi pentru că tot nu ştiu când o să mai scriu, mai zic o idee aşa ca de final. Mi s-a făcut dor de Crăciun! E cam dubios să îmi fie dor de el în prima zi de august, mai ales că e încă fooooarte vară, dar aşa sunt eu: iarna vreau vară şi vara vreau iarnă! :)) Şi pentru că tot a venit vorba de sărbători, vreau să-i fac nişte urări unei foste colege de generală, Teresa C. Nu ştiu dacă mă citeşti, dar oricum: La mulţi ani şi să fii fericită! Şi nu în ultimul rând, ţin să menţionez că mi-e dor maxim de Andreeea Cole a mea! >:D<

Aşa ca pentru încheiere, o să postez o poză făcută azi, la insistenţa mamei.
Să fiţi cuminţi şi să vă bucuraţi de luna august a lui 2010!

Unde e Aurea Mediocritas?

- Ce vrei să te faci când o să fii mare?
- Prinzător de cârtiţe.

Probabil asta ar spune motanul meu Zein dacă l-ar întreba cineva, întrucât de duminică încoace este eroul cartierului. De când au înflorit lalelele, tot ce auzeam în legătură cu casa şi grădina era: "Ce ne facem cu cârtiţa aia?", "Cârtiţa a făcut..." etc. Noroc cu el, viteazul care a prins-o şi ne-a scăpat de problemă. Deşi trebuie să recunosc că îmi era milă de bietul animal, eram foarte mândră de Zein, pentru că şi-a dovedit utilitatea şi devotamentul faţă de familie. Iar după ispravă, şi-a luat porţia de odihnă bine meritată.


În rest, a fost o săptămână leneşă - leneşă, cu călduri prea mari şi prea nepotrivite pentru stat acasă, dar am încercat să nu mă mai gândesc ce era dacă ar fi fost aşa vremea la mare. Nu am avut chef să fac nimic, am preferat să mă mut de la PC la TV şi invers şi să-mi fac planuri pentru reîntoarcerea la facultate. Deşi n-aş fi crezut niciodată, dar chiar aştept cu nerăbdare să înceapă. Vineri am fost într-o scurtă sesiune de shopping plimbare la Iaşi, care mi-a amintit ce mult îmi place oraşul; măcar acolo nu se uită nimeni ciudat la tine şi nu găseşti la fiecare metru cel puţin o persoană pe care o ştii din şcoala generală. (A nu se înţelege că am ceva cu vechile cunoştinţe, doar că uneori chiar vreau să privesc oamenii şi să îmi imaginez poveştile lor de viaţă, fără să ştiu deja toate detaliile picante ale adolescenţei.)

În Huşi, lucrurile stau cu totul altfel: dacă nu eşti piţipoancă cu tocuri şi pantaloni scurţi sau spargatoare de seminţe în parc, nu exişti! Desigur că se poate să fii şi de ambele, adică seara prima variantă, iar în restul timpului persoana cea mai vulgară din câte există.

Şi totuşi, unde e aurea mediocritas, Horatius?

Costineşti 2010

Aşa cum promiteam la sfârşitul ultimului post, am revenit cu forţe proaspete şi mai multă lene, dar cel puţin mi-am ţinut promisiunea de a mă încărca cu energie pozitivă şi peisaje superbe, pe care am încercat cât de cât să le imortalizez cu ajutorul camerei foto.

Călătoria cu trenul a decurs bine, chiar dacă mi se părea că nu mai ajungem odată şi la intrarea în Constanţa deja ploua, ceea ce nu a fost tocmai cel mai încurajator lucru din lume. Cel puţin când am ajuns în Costineşti, vremea era ok şi am putut admira din prima epava, care era fix lângă pensiunea unde am stat noi.

Primul contact cu marea după doi ani a fost emoţionant şi totodată mi-a deschis şi mai mult apetitul pentru apă, astfel că abia aşteptam să mă întorc pe plajă, de data asta echipată corespunzător. Primele trei zile de plajă au fost ok, cu vreme bună şi multă cremă de protecţie, dar apoi vremea s-a supărat pe noi şi nu prea m-a lăsat să mă bronzez. Dar asta e mai puţin important, mă bucur mai mult pentru că am fost acolo, am inhalat briza şi am petrecut nişte momente foarte frumoase.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost că nu am intrat deloc pe internet, telefonul a stat mai mereu în cameră, iar televizorul l-am băgat prea puţin în seamă. Cred că îmi era dor să văd cum e viaţa cu mai puţină tehnologie, dar cu mai multă conectare cu persoana de lângă tine. Partea mea preferată din toată vacanţa a fost desigur să privesc răsăritul. Deşi a fost al doilea din viaţa mea, parcă e altceva când îl vezi alături de cineva special...

În afară de a lenevi la soare, mă mândresc cu faptul că am fost la un film 7D, The Haunted House, care trebuie să recunosc că a fost prea tare. Deci dacă aveţi ocazia, mergeţi cu încredere, merită fiecare bănuţ. :D Şi încă un lucru care mă bucură e că am cunoscut-o personal pe o prietenă de pe mess, Ioana, cu care vorbeam de vreo 4 ani. Şi să nu uit desigur de ultima achiziţie făcută: un tatuaj pe care mi-l doream de multă vreme. Chiar dacă ţine doar 3 luni, mă bucur că mi l-am făcut şi cred că îmi va aminti mereu de vacanţa asta.

Dar pentru că o poză valorează cât 1000 de vorbe, o să pun aici câteva reprezentative, iar pe restul le puteţi găsi pe conturile mele de Hi5 şi de Facebook.

Cum să mergi la mărire

sau Câte lucruri încap într-o geantă

Dacă la începuturile mele de boboc nu am profitat de dreptul studentului la o mărire pe semestru, am zis că măcar acum la final de an să găsesc un pretext bun pentru a-mi mari media a mai sta cu fetele pentru 24 de ore în fosta mea cameră de cămin. Şi uite aşa mi-am transformat geanta preferată în adevărată geantă de voiaj şi am plecat. Şi cum vremea a fost deosebit de capricioasă (nu-mi place cum sună cuvântul asta) cu fiţe în ultima vreme, printre triouri şi-au făcut loc desigur o umbrelă şi o geacă. Deşi nu e din piele de şarpe, biata mea poşetă arăta ca un piton. :))

În rest, la mărire a fost ok să zicem, exceptând faptul că pixul meu aproape scotea flăcări pe nas prin capac. Şi ca ziua să fie până la urmă perfectă, am luat-o pe Andreea ca să păcătuim împreună cu o îngheţată în Piaţa Unirii şi cu o mini-sesiune de shopping pe ultima sută de metri. Culmea e că e a doua oară când îmi găsesc ceva adorabil în acest mod. Ce mi-a plăcut şi mai mult a fost că m-am trezit cu un vizitator în cabina de probă. Nu mă gândiţi la prostii, pentru că era vorba de o fetiţă foarte scumpă şi creaţă, care venise după mine să îmi spună că îi place bluza mea. Am invitat-o înăuntru să-şi dea cu părerea şi întrucât rochiţa aleasă de mine i-a plăcut şi ei, şi Andreei, şi mai ales mie, am luat-o pe loc, apoi am alergat spre autogară, cu geanta chiar mai plină ca la întoarcere.

Şi tot în legătură cu călatoriile, ar mai fi încă un mic amănunt, pe care prefer să vi-l spun de pe acum pentru că nu garantez că voi mai putea scrie până plec din nou, de data asta ceva mai departe de 100 de km. Asta se va întâmpla duminică noaptea, iar destinaţia e...Costineşti. Promit să mă întorc cu poze şi multe amintiri frumoase. Până data viitoare, XOXO.

Revelaţia zilei - iOrbix

Pentru că tot am vorbit în seara asta cu nişte foste colege, care sunt la distanţă mare de casă sau urmează a fi, mi-am amintit de dorinţa mea de a pleca departe de tot, tocmai în Australia. Deşi probabil n-o să-mi pot îndeplini visul prea curând, m-aş bucura să-mi iasă planurile de vacanţă pe termen mai scurt. Dar despre asta, mai povestesc la momentul oportun.

De fapt, ideea postului era să vă vorbesc despre un site de socializare destul de nou, pe care eu l-am descoperit astăzi - IORBIX. De cum l-am văzut, mi-a plăcut interfaţa lui: e o combinaţie de Hi5, Myspace şi poate şi puţin Facebook. Deşi în ultima vreme am fost oarecum dependentă de ultimul menţionat, nu pot să zic că mi-a plăcut vreodată foarte mult cum arată, în schimb Iorbix se vrea a fi un cocktail de atu-uri adunate de la fiecare site. În caz că vreţi să aruncaţi o privire sau chiar să vă faceţi un cont, profilul meu este acesta. Dacă mă cunoaşteţi sau îmi sunteţi prieteni, chiar vă rog să mă adăugaţi. :D

PS: A nu se considera reclamă. E doar o recomandare personală :)

Blame it on the..rain?!

Nu a zis nimeni că dacă e vară, calendaristic vorbind, trebuie să fie doar caniculă şi soarele să n-aibă pic de pauză, dar nu-mi amintesc să fi fost în program nici ploaie non-stop. Totuşi nu e Anglia, nici pădurea ecuatorială,
dar se pare că până şi soarele are nevoie de un concediu... să sperăm că nu medical :))

Şi ce poţi face pe-o vreme aşa aiurea? Nu-ţi rămâne decât să intri pe mess şi să constaţi cât de norocoasă poţi fi că mai gândeşte şi altcineva aceleaşi aberaţii ca tine. Şi din seria "Discuţii pe mess", se citează:

Irina - Andreea: există cuvântul anumitor?
Irina - Andreea: de exemplu când spui
Irina - Andreea: anumite chestii
Irina - Andreea: şi apoi vrei să zici anumitor chestii
Colegutz: cred că da cole

sau

Irina - Andreea: neaţa sis
Irina - Andreea: ce faci?
Irina - Andreea: eu îngheţ şi mă murez de ploaie
Irina - Andreea: (ce ciudat sună cuvântul ăla)
Alecsa: da :))
Irina - Andreea: la fel ca murătură
Irina - Andreea: nu mi-am dat seama că-s derivate
Irina - Andreea: e normal să sune ciudat amândouă, nu?


Morala 1: Ploaia te face să o iei razna.
Morala 2: Ploaia te face să te simţi ca o murătură.

Concluzia: Blame it on the rain, of course! :))

Cu cine ziceai că ai făcut româna?

Se pare că am revenit cu un nou mini - post mai repede decât aş fi crezut. Fiind în căutarea unei comedii romantice pe mult iubitul nostru Google, dau de următoarea listă pe un site oarecare:

Comedii romantice: Music and Lyrics bla, bla, bla The Notebook, Blind Dating şi cu mai multe comedii romantice voi mai reveni cu informaţii şi nu numa-i.

Deşi sunt cu ochii pe greşelile gramaticale, trebuie să recunosc că aşa ceva încă n-am mai văzut. Deci pe bune, meriţi un premiu pentru originalitate! :-j

Chiar la timp pentru CM!

Dacă mă întrebaţi, nici eu nu ştiu cum am lăsat să treacă 3 luni şi 3 zile fără să mai scriu pe blog...măcar câteva rânduri, o poză sau un citat. Dar adevărul e că de multe ori vroiam să o fac, însă mereu intervenea ori vreun seminar la care trebuia să merg, ori un curs sau poate faptul că nu îmi mergea netul de cămin.

Şi dacă nici o dimineaţă din vacanţa de vară (ce-i drept, mult prea rece pentru data de 23 iunie), alături de cana mea mare cu cafea nu mă pot face să-mi (re)vină inspiraţia, atunci chiar că nu ştiu cine sau ce o mai poate face. :D Ideea e că tot nu îmi vine să cred că s-a terminat deja primul an de facultate, că nu mai sunt boboacă...Pe de-o parte, îmi pare rău că a trecut aşa de repede, pentru că de la anul nu se ştie ce va mai fi, dar pe de altă, să zicem că sunt deschisă noilor experienţe. Bineînţeles că despărţirea de cămin şi de colegele de cameră a fost grea, şi la propriu, din cauza celor 423583 de bagaje, dar mai ales la figurat. După ce stai în X metri pătraţi cu cineva timp de 9 luni, e chiar greu să pleci aşa pur şi simplu...dar uneori e necesar să pleci, ca să ai unde te întoarce.

Şi ca să mă opresc aici cu partea dramatică, trebuie neapărat să relatez o fază de vineri din Piaţa Unirii. Stând cu Andreea pe o bancă, vedem amândouă o mascotă - leu uriaşă îndreptându-se către noi, moment în care eu am venit cu replica memorabilă: "Dacă leul asta vine la mine, eu ţip..N-am fost învăţată cum să mă comport cu un leu!"

Bineînţeles că am început amândouă să râdem, iar leul chiar a venit la noi, ne-a făcut cu mâna şi ne-a întrebat dacă râdeam cumva de el. Noi, ca în reclama la 7 Days, am băgat rapid mulţi de Nu, Nu, Nu şi se pare că am fost convingătoare, pentru că ne-a trimis la "Fata în verde, să ne dea Fanta". Ca să fac o mică reclamă, Fanta Fructe neîmblânzite - ediţie limitată pentru Campionatul Mondial :D. Poate nu sunt eu mare fană a fotbalului, dar cu leul, brăţara şi melodia oficială m-au dat gata, aşa că dacă mă vedeţi ascultând la maxim melodia şi purtând brăţara, să nu vă mire.

Altceva nu aş vrea să mai scriu deocamdată...dacă o să mai am ceva de zis zilele astea, sigur o voi face, dacă nu...peste următoarele 3 luni. Nu mă aştept să îmi mai citească cineva blogul, dar dacă totuşi o face, mulţumesc! :">

Pentru că tu exişti

Pentru că mi-e dor de mare şi de acele vremuri,
pentru că azi a fost o veritabilă zi de primăvară,
pentru că acel băiat a cumpărat un buchet de flori prietenei
lui de la vânzătoarea pe care toată lumea o ignora,
pentru că am observat lumea privind pe geamul tramvaiului 1...
şi pentru că tu exişti!

Leapşă scurtă

În momentul în care voi veţi citi leapşa asta, eu voi fi la seminarul de Introducere în psihologie, dar am setat să fie publicat aşa ca să nu fac abuz de prea multe posturi pe zi, după îndelungată mea absenţă. Aşadar, se pare că aveam o leapşă pe blogul lui Adrian şi cum nu îmi place să rămân cu datorii, iată-mă scriind-o imediat după ce am terminat postul cu "După 17 ani..."

1. În momentele cele mai dificile şi în care simţi nevoia să te ajute cineva, la cine te gândeşti prima oară?

Având în vedere că sunt destul de independentă şi orgolioasă, la început o să mă străduiesc să-mi rezolv singură problemele, iar dacă nu ţine, apelez cu încredere la prietenii pe care ştiu ca mă pot baza.

2. Dacă ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?

Aş vrea să fiu invizibilă, să pot fi în locuri în care în mod normal nu ar trebui să fiu şi să spionez lumea pentru a-i vedea dacă nu se preface nimeni în faţa mea. Diabolic...ştiu! :">

3. Dacă ar fi să poţi schimba o persoană cine ar fi aceea?

Am învăţat de-a lungul vieţii că oamenii chiar nu pot fi schimbaţi, trebuie pur şi simplu să îi iubeşti sau să îi placi exact aşa cum sunt. Care ar mai fi farmecul dacă persoana respectivă s-ar lasă manipulată după cum vreau eu?

4. Ce ai face pentru liniştea ta sufletească?

M-aş auto-"exila" într-o vacanţă pe malul mării...doar eu, marea, soarele, un cocktail şi loţiunea de plajă ;;)

5. Care crezi că a fost până acum cel mai important moment al vieţii tale?

Cred că au fost mai multe decisive, mai ales în anul ce a trecut, dar dacă ar fi să aleg ceva strict egoist, aş lua că punct de reper majoratul. Atunci chiar am simţit că s-a schimbat ceva, mi-am asumat parcă cu mai mare seriozitate responsabilităţile.

Cam asta e toată leapşa... incredibil de scurtă, eu chiar aş mai fi vrut câteva întrebări, dar merge şi aşa. Mai departe, o invit pe Alecsa să o preia, pentru că sunt sigură că ea încă mai îmi citeşte blogul. :P

Dupa 17 "ani"...visele noastre se împlinesc!

17 martie...17 "ani" de când viaţa a început să mi se schimbe, 17 "ani" de când am sentimentul că în sfârşit îmi va fi bine. Bine pe termen lung, nu doar până când capriciile cuiva vor decide contrariul, aşa cum am tot păţit de-a lungul timpului. De data asta, nu pot decât să sper că va fi altfel, că o să reuşesc să-mi împing propiile limite mai departe decât au fost vreodată, că realitatea va învinge iluziile adunate în globul meu de cristal de prea mult timp.

Uneori, ce e vechi are şi el farmecul lui, dar alteori lucrurile păstrate prea mult timp trebuie aruncate pur şi simplu, ca şi cum niciodată nu ar fi existat. Totuşi, cuvântul "niciodată" e unul periculos; arma fatală e să ameninţi pe cineva cu "Niciodată nimeni nu te va mai ... aşa cum am făcut-o eu". Ei, serios? Eşti tu Mama Omida ca să prezici asta? Acum nu ştiu cine va mai citi şi cine se va mai simţi "Tu"-ul din toată povestea asta, dar dacă e cine cred eu, sigur nu e persoana corectă.

Bun, ştiu că v-am ameţit cu cele două paragrafe introductive, dar măcar la mine era o incoerenţă voită, spre deosebire de alte bloguri pe care le-am vizitat recent şi dau dovadă de acest lucru în mod frecvent şi sunt destul de sigură că nu e tocmai întâmplător. Şi acum pe bune, nu sunt rea, nici geloasă, invidioasă sau frustrată. Pur şi simplu unii chiar ar trebui să-şi vadă valoarea reală în oglindă şi nu una supra-apreciată, de genul pozei cu motanul ce se vede leu.

Poate majoritatea nu aţi înţeles nimic, dar la momentul oportun o să dau mai multe detalii dacă va fi nevoie. Deocamdată, aş mai putea adăuga că "Visele noastre CHIAR se împlinesc" şi că în weekend-ul ce a trecut am mers acasă la mine cu Nastea, să o cunoască şi ai mei, iar ce a ieşit a fost un weekend foarte frumos, o coadă împletită aşa cum numai ea ştie şi câteva lacrimi provocate de vizionarea unor materiale cu cea care ne-a făcut să ne cunoaştem: Adela. Nu cred că este vreo şansă cât de mică ca să citeşti aceste rânduri, dar oricum: Mulţumim, Adela! Dacă nu erai tu, probabil nu ne-am fi cunoscut niciodată şi am fi avut cu un prieten adevărat mai puţin. Ca să nu termin postul chiar aşa sec, având în vedere că sunt mereu pe fugă din faţa laptop-ului cu net, las şi câteva poze cu noi şi o melodie sugestivă pentru cele două prime paragrafe buclucaşe. Enjoy! :D

Cel mai special mărţişor

Deja e 5 martie, iar eu abia acum mă gândesc să scriu despre primăvară şi toate sentimentele aferente începutului ei. Nu că nu aş fi vrut şi până acum, dar lipsa timpului şi a netului "personal" îşi pune drastic amprenta asupra micului meu colţ de destăinuiri.

Acest 1 martie a fost cu siguranţă atipic... prietenii ştiu de ce. :)Am renunţat inclusiv la mărţişorul clasic în favoarea unei brăţări alb - roşie, care a doua zi a primit şi ea la rândul ei mult aşteptata companie. Chiar dacă acum e puţin cam târziu şi nepotrivit să fac urările de primăvară, cred că pot totuşi să aduc un zâmbet cu ajutorul a două poezii, care erau scrise pe felicitările pe care le-am luat fetelor mele cu această ocazie.


Aminteşte-ţi în fiecare dimineaţă când te trezeşti să râzi mult şi des
Să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor
Să obţii aprecierea criticilor corecţi şi să înduri trădarea prietenilor ipocriţi
Să apreciezi ceea ce este frumos şi să descoperi ce este bun în fiecare
Şi să faci astfel ca măcar un suflet să ştie ce înseamnă dragostea pentru că trăieşti tu
Şi să laşi în urma ta o lume un pic mai bună.

***

Vorbe dulci sunt uşor de spus, lucruri drăguţe sunt uşor de cumpărat, dar oameni de treabă sunt greu de găsit.
Viaţa se termină când tu încetezi să visezi,
Speranţa moare când tu încetezi să crezi,
Dragostea se termină când tu încetezi să mai ţii la cineva
Prietenia se sfârşeşte când tu nu mai împarţi,
Aşa că împarte cu cine crezi că îţi este prieten,
Iubeşte fără condiţii,
Vorbeşte fără intenţii,
Dăruieşte fără motive,
Ţine la cineva fără explicaţii.

E inima adevăratei prietenii!

Sper că am reuşit cât de cât să alung vremea nu tocmai frumoasă de afară, pe care o regret puţin, având în vedere că azi e "baba" mea, dar totul se poate schimba într-o clipă şi atunci nici măcar o superstiţie nu te poate împiedica să-ţi iei zborul cu baloane cu heliu. :D

Profit de ocazie să vă zic că ieri a fost ziua lui Cătălin Josan şi apar şi eu într-un filmuleţ făcut de fani special pentru el (minutul 2:08 :D). Votaţi-l la Eurovision sâmbătă pentru că chiar merită să ajungă la Oslo, ca să nu mai zic că e şi vot gratuit! :>

Eu şi blogul meu

Exact înainte de a închide blogger.com, am văzut că am un articol nefinalizat care îmi amintea că am o leapşă restantă de la Cora, în care trebuie să vă vorbesc despre mine şi blogul meu. Leapşa merge mai departe la Alecsa, Adrian Manolache, Inka şi Gârby :D


Cât din viaţa personală expui scriind un blog?

Înainte expuneam destul de mult, poate chiar întreceam uneori măsura, dar acum din lipsă de timp, am mai strâns puţin cureaua. Problema e că chiar nu mă pot abţine când am ceva de zis, sunt deschisă faţă în faţă şi cam aceleaşi chestii le fac şi pe blog.

Cu ce îţi dăunează blogul?

Nu cu multe chestii, însă uneori anumite persoane află nişte detalii suplimentare despre mine, dar nici nu am cum să îmi cenzurez postările numai pentru că ei să nu citească ceea ce oricum ar afla poate din altă parte. În ceea ce priveşte timpul, niciodată nu a fost o problemă; când aveam idei, postam, când eram prea ocupată nu intram deloc.

Cu ce te ajută blogul?

Să îmi amintesc anumite întâmplări din decursul timpului, pe care poate altfel le-aş uita, să cunosc oamenii noi, să schimb impresii, să fiu mai organizată în gândire şi, nu în ultimul rând, într-o vreme îmi dezvolta mult creativitatea.

Ce reacţii permiţi?

Orice părere, pozitivă sau negativă, atât timp cât nu este vulgară. Adică nu văd rostul în a aproba un comentariu care mă jigneşte fără motiv. De asemenea, nu suport comentariile anonime negative; dacă tot ai ceva de zis, de ce nu o faci liber? Garantat nu mă supăr! :D

Care ţi-e rutina de blogger?

Intru pe blogger.com, aprob comentarii şi dau un răspuns dacă e cazul, scriu posturile mai întâi aici pe blog, apoi intru pe site-ul diacritice, citesc blogurile din blogroll şi mai las şi câte un comentariu.

Fără titlu - găsiţi voi unul

Nu ştiu cum am reuşit, dar iar a trecut o săptămână întreagă fără să postez vreo ceva. Cred că de vină a fost orarul minunat al grupei 1 + cât mai multe plimbări cămin - facultate pe jos, că durează 3 săptămâni până ne dau nişte amărâte de abonamente. Tot norocul nostru e că s-a mai încălzit afară şi ne permitem să ajungem în bune condiţii, deşi după două drumuri dus - întors, eu una nu mai sunt bună de nimic.

Luni şi marţi cel puţin cred că mi-am făcut porţia de plimbat şi shopping până la sfârşitul lunii. Adică cam aşa: Târguşor Copou - Universitate - Gară - Piaţa Unirii şi return. Mama sigur a zis că m-a drogat cineva de am mers eu aşa mult pe jos. Dar măcar era frumos, cald şi soare; cred că chiar a avut efect încercarea mea de a chema primăvara. Zilele trecute însă am stat cu frică din cauza tipului ăluia care înţepa fete, mai ales că l-au prins la câteva sute de metri de căminul meu. :| Şi ca să fie complet, am mai citit şi în nu ştiu ce ziar că nu e sigur dacă e chiar el sau doar unul care l-a copiat. Adică ce naiba, cum puteţi să scrieţi aşa ceva, de să-mi fie mie frică şi acum să ies singură din casă?

Cireaşa de pe tort a săptămânii este desigur seminarul de statistică din seara asta. Din surse sigure, ştiu că ne cheamă pentru o oră numai ca să facă prezenţa, asta în condiţiile în care marea majoritate a studenţilor nu mai găsesc mijloc de transport spre casă după ora 17 (asta e doar pentru Huşi) o anumită oră. Mă rog, orar nebun - sistem nebun. Când ne obişnuisem şi noi cu evaluarea pe parcurs, se zvoneşte că se revine la sesiunea normală. Chiar aş vrea eu să văd cum o să învăţam 15 cursuri la fiecare materie în două săptămâni, că oricum mai devreme de iunie nu se apucă nimeni nici măcar să şteargă de praf cărţile.

Şi apopo de asta, când o să fiu mareeeee, vreau să am un centru xerox al meu, că m-am săturat de câte ori trebuie să mă duc la PIM: xeroxat, legat, capsat, pierdut stick-uri etc. Zi frumoasă şi weekend însorit!

PS: Este primul meu post scris în Iaşi, în camera mea, la laptop-ul meu. I'm so proud about it!:))

Soarele este verde şi iarba străluceşte

Acum un sfert de oră vroiam să mă apuc de scris un post calm, ba chiar cu o poză foarte amuzantă la final, însă după ce am văzut în sfârşit orarul pe semestrul al II-lea, trebuie să funcţionez pe principiul:

Calmează-te, ştii bine că putea fi mult mai rău! Soarele este verde şi iarba străluceşte, nu-i aşa? :D

Deci pe bune, orar mai tâmpit ca ăsta nu am văzut! Singurul lucru pentru care m-am rugat a fost să nu am luni ore de la 8, pentru că pur şi simplu urăsc să mă trezesc luni de dimineaţă. Şi ia ghiciţi ce am primit? Ore de la 8 lunea, miercurea şi joia chiar, ca să învăţ să mă trezesc la 6:30 probabil. Nu mai zic că vineri am până la 18, adică na, dacă am vreun gând să plec acasă să pot aştepta cu bucurie până sâmbătă dimineaţă :> Cireaşa de pe tort însă e că unele grupe au curs de engleză, noi avem seminar, că doar suntem grupa 1, trebuie să avem neapărat moţ.

Gata, mă opresc aici cu revolta că oricum nu prea mă ajută cu nimic. Totuşi o să postez şi poza, dacă tot am găsit-o în timp ce făceam curat. Opera mea într-o zi de leneveală prin cămin: omul - portocală, indecent după cum se poate observa. :))

Cadou special, by Q

După cum se zice, nu ne trebuie o ocazie specială pentru a face cadouri şi nici un moment deosebit pentru a aduce zâmbetul pe chipul cuiva, iar eu tocmai am avut norocul să primesc ceva minunat de la Q. Durează cam mult până se încarcă, dar merită! Mulţumesc, mulţumesc ! >: D< and dont't forget:

still a Bobo...THE Bobo.

Cea mai bună prietenă

Dacă tot vorbeam zilele trecute de prietenie, mi-am amintit că chiar de ziua mea ne-a oprit o domnişoară în Carrefour, care ne-a invitat să facem nişte fotografii tare haioase, dar care spun un mare adevăr.
Recunosc că am uitat cu desăvârşire să mă uit pe site-ul lor să văd dacă
le-au publicat, dar Andreea mi-a luat-o înainte, aşa că iată-le :D

Chemăm primăvara?

Oficial, m-am săturat de iarnă! Cu toate că până nu de mult era anotimpul meu preferat şi oarecum continuă să fie, îmi place doar luna decembrie, în rest dacă s-ar putea, aş şterge cu totul ianuarie şi februarie din calendar. Frigul şi ninsoarea sunt acceptabile, dar ceaţa şi natura asta care plânge nu face decât să-mi inspire milă.

Apropo de asta, mă uitam ieri când mergeam să mă întâlnesc cu Andreea, la oamenii din jurul meu. Era o oră când mulţi ieşeau de la serviciu, dar nu ştiu dacă am văzut vreun zâmbet sau orice sentiment pozitiv cât de mic pe faţa cuiva. Mi s-a părut că toată lumea mergea, se comporta şi vorbea mecanic, exact ca în poezia pe care a scris-o Ion Minulescu fiind inspirat de Huşi.

Din punctul ăsta de vedere, mi-e dor de Iaşi, de viaţa lui, de culori, de oameni care ştiu să-ţi zâmbească în tramvai şi să-ţi aducă un strop de fericire doar pentru simplu fapt că trăieşti, atunci când alte motive mai bune chiar nu reuşeşti să găseşti. Cred că zâmbetul e singurul lucru gratis în ziua de azi, când unii ar fi în stare să ne ia taxe şi pe aerul respirat. De aceea îmi place tare mult citatul lui Jeanne Wasbro: Zâmbetul e ca ştergătorul de parbriz; nu opreşte ploaia, dar îţi permite să-ţi vezi de drum.

Deci, nu uitaţi să zâmbiţi azi, poate împreună vom reuşi să chemăm primăvara! :)

Pizzeria IT

Da, deci jur că nu mai vroiam să postez nimic, adică totuşi ăsta e al cincilea post pe ziua de azi, chiar dacă două din ele conţin doar melodii. :-? Însă nu m-am putut abţine când am văzut în panoul de control următoarea chestie:


Felicitările, masa şi dansul vor avea loc la...
aa nu,asta se zice la nunţi, scuze! =))

Şi ca să nu fie chiar un post inutil, vreau să vă mai zic că azi am fost cu Andreea să testăm noua pizzerie din oraş, la care tot am auzit toată săptămână reclamă la radio: Pizzait. Pentru huşeni, este amplasată lângă cofetăria Ana, la etajul 1. Cum nici una din noi nu mai fusese, am avut ceva rezerve la început, dar până la urmă chiar am fost mulţumită de local. E spaţios şi curat, frumos amenajat, se poate fuma şi are chiar şi un mic balcon care dă spre stradă. Preţurile sunt ok, oricum pizza e mai mare ca la alte restaurante din oraş. Despre personal nu mi-am putut forma o părere prea amplă, dar chelneriţa şi patronul chiar mi s-au părut tare ok, mai ales că am primit şi ceva din partea casei. :D

Singura chestie care m-a cam dezamăgit a fost că blatul de la pizza era cam tare şi era aproape imposibil să mănânci cu tacâmurile, de aceea la un moment dat le-am abandonat în favoarea mâncatului cu mâna, ceea ce am observat la mai toată lumea de pe acolo. În concluzie, vă recomand să mergeţi să vă convingeţi, eu îi dau cam nota 9 pentru început şi sper să auzim multă vreme de acum înainte de el, pentru că chiar e un loc unde te poţi simţi bine într-o companie bună, desigur. Poze nu am apucat să fac, dar decorul e foarte drăguţ, cu lumânărele şi o oglindă. :D

Dar trebuie neapărat să redau un dialog, aşa ca de final:

Andreea: - Cole, sigur îl vrei tu?
Eu: - De ce?
Andreea: - Că dacă nu, îl vreau eu! :>

(era vorba de un EL)

7 motive :)

Pentru că...

...suntem prietene de 7 ani şi ne cunoaştem de 13;
...împărţim un prenume;
...eşti sora pe care niciodată nu am avut-o;
...mereu ai fost acolo când alţii mi-au întors spatele;
...niciodată nu m-ai lăsat la greu;
...suntem ca Ying şi Yang - două jumătăţi diferite ale aceluiaşi întreg;
...suntem NOI :x ...

Te iubi mult! :*

Noul Dans al Pinguinului

De la melodii lente, la ceva amuzant:




=)) Mersi, Ioana! :)

Mihai Trăistariu - Je t'aime

L-am văzut luni în premieră la 'Neatza cu Răzvan şi Dani şi mi-a plăcut mult, atât piesa, cât şi videoclipul. Voi ce părere aveţi?

Gânduri de dimineaţă

Pentru prima dată în vacanţă asta mi-a ieşit o schemă pe care mi-am propus-o de mult: să dorm şi eu NORMAL - 8 ore pe noapte. Că în rest, am fost ori nocturnă şi greu de trezit chiar şi pe la prânz, ori somnoroasă de seara şi matinală rău dimineaţa. Tipic mie!

Aseară mi-a arătat Alecsa un site interesant, ceva gen mirc (parcă aşa se chema chestia aia unde oricine începea cu asl pls; eu nu prea am prins-o la vremea mea, pentru că nu am lăsau ai mei să vorbesc cu străini :)). Pe site-ul ăsta, treaba stă cam la fel...vorbeşti cu necunoscuţi din toate colţurile lumii, fără ca măcar să ştii în prealabil numele celuilalt sau orice alte date despre el. Dar comunicarea e cheia, nu-i aşa? Am vorbit şi eu cu vreo 3 persoane aseară, mai mult de curiozitate decât de interesul viu pentru noi cunoştinţe, însă până la urmă a fost chiar drăguţ. Bineînţeles, trecem peste cei care încep cu întrebări obscene sau propuneri indecente, pentru că site-ul chiar nu se vrea a fi de matrimoniale, dar...nu se ştie niciodată peste ce persoane interesante ai putea da, pe care altfel probabil că nu le-ai cunoaşte :)

În rest, am visat ceva ciudat chiar înainte de a mă trezi: avatare! Nu omuleţi de ăia albaştri (care, apropo, nu prea îmi plac), ci avatare de messenger...ale cunoscuţilor mei. Asta da chestie ciudată, nici nu mă gândeam că se poate măcar să visezi aşa ceva. Îmi aduc aminte şi acum că, atunci când eram eu mică - mică, aveam în casă o carte de "interpretarea viselor", cu nişte coperte ciudate, la care mă uitam mereu urât când bunica căuta să vadă ce-a mai visat. Şi acum sincer, mă îndoiesc că aş putea eu găsi ce înseamnă dacă visezi avatare; deci, mai bine mi-aş face eu propria carte. Adică ce, îl am şi pe Freud că sursă de inspiraţie, ar putea fi chiar un best-seller, nu-i aşa? :)) Asta era bună la rubrica Aberaţii de dimineaţă. :D

Şi ca să fie o dimineaţă completă, ne trebuie desigur şi o melodie de ascultat
la cafea. Gossip Girl să trăiască!

Cunoaşte-l pe David!

Mi-am amintit de asemenea că am văzut pe blogul Mihaelei cazul lui David, un băieţel de doar 5 ani care se luptă cu leucemia. Putem să încercăm să-l ajutăm măcar postând pe blog povestea sa, în speranţa că banii noştri vor ajunge acolo unde trebuie.

David Ionuţ Anghelescu a fost, până nu demult, un băiat năstruşnic. Din cauza acestei boli necruţătoare, a fost nevoit să renunţe la grădiniţă, locul unde se simţea cel mai bine, unde era incojurat de prietenii lui. Situaţia părinţilor este una grea, mama renunţând la locul de muncă pentru a se interna cu David, iar tatăl a acceptat o ofertă de criză din partea angajatorului: program cu jumătate de normă, în locul şomajului.

David are nevoie de tratament pentru a rezista bolii, el urmând în această perioadă un program de chimioterapie foarte devastator pentru corpul atât de fragil al unui copil de doar 5 ani. Doctorii au pentru el două alternative, singurele lui şanse pentru a se însănătoşi: un transplant de celule stem de la un donator neînrudit, sau un tratament cu celule stem de la un frăţior sau o surioară, în cazul în care mama lui reuşeşte să rămân însărcinată.

Ambele variante sunt extrem de costisitoare, familia lui David nefiind în postura de a beneficia de asemenea sume pentru a efectua oricare din cele două alternative. Haideţi să le redăm speranţa împreună! Familia a deschis un cont la BCR unde puteţi să îi ajutaţi cu puţin din puţinul vostru:

DAVID IONUŢ ANGELESCU
BCR
RON RO31.RNCB.0286.1141.2031.0001
EURO RO04.RNCB.0286.1141.2031.0002

Leapşa de la Gârby

Does anyone miss me? Here I am, kind a "back in business".

Ei bine, recunosc că toată săptămâna care a trecut m-am chinuit să scriu un post decent, dar pur şi simplu nu am reuşit să duc treaba la bun sfârşit. Chiar mă uitam zilele astea peste nişte posturi mai vechi, poezii în special, şi mă întrebam cum de îmi ieşea să scriu ...aşa. Nu zic că era genial, dar măcar era ceva ce mie mi-ar fi făcut plăcere să citesc dacă aş fi găsit pe un alt blog. Poate că nici eu nu mai sunt aceeaşi, dar e greu de crezut că m-am putut schimba într-atât încât să mă mire şi pe mine ceea ce obişnuiam să scriu.

Dar în fine, ca să trec la chestii mai plăcute, o să mă apuc să fac o leapşă, aşa ca de încălzire. O văzusem mai demult pe blogul lui Gârby, dar nu am preluat-o până acum. Totodată, profit de ocazie ca să-i fac şi puţină reclamă la noul blog : intraţi şi lăsaţi-i şi voi un cadou de "casă" nouă. :D

Leapşa e una de completat şi sună cam aşa:

Mi-am petrecut cea mai frumoasă vacanţă... de Paşte, anul trecut;
Când sunt supărat/ă, întotdeauna... mă descarc în faţa prietenilor şi asta mă ajută să mă simt mai bine;
Când mă îndrăgostesc... iubesc cu toată fiinţa mea;
Cel mai fericit om am fost atunci când... mi-am sărbătorit majoratul;
Nu spun niciodată NU propunerii de a... desfăşura o activitate care îmi face plăcere;
Prietenii spun despre mine că sunt... paranoică, uneori prea stresată şi matură;
Dacă ziua de mâine n-ar mai exista, azi aş... vrea să îmi petrec ziua de azi cu toate persoanele pe care le iubesc şi seara aş sări cu paraşuta;
Cel mai tare mă enervez atunci când... cineva mă contrazice, deşi ştiu sigur că am dreptate sau când nu îmi iese un lucru perfect;
Am emoţii atunci când trebuie să... vorbesc în faţa altor oameni;
Cel mai mult mă mândresc cu... părul meu, să zicem;
Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost... buchetul de trandafiri de la majorat - mi-l doream foarte tare şi sincer nu mă aşteptam să-l primesc;
Nu aş renunţa niciodată la... prietenii mei şi la Internet :D;
Cea/cel mai bun/a prieten/a este... de fapt sunt (în ordine alfabetică): Alecsa, Andreea, Eva, Ionela, Iulia, Mădă, Matei, Nastea. Ştiu, sunt mulţi; dar ce să fac dacă îi iubesc? >:D<
O zi este perfectă atunci când... iese totul aşa cum am plănuit; nu că n-aş fi şi spontană uneori, dar prefer lucrurile bine puse la punct;
Cel mai mare obstacol este... timiditatea faţă de persoanele străine, dar am lucrat şi încă mai lucrez la aspectul ăsta;
Cea mai mare greşeală este... să nu am încredere în mine;
Frica cea mai mare este... de orice fel de insecte şi de cutremure;
Persoanele cele mai necesare sunt... familia şi prietenii;
Cea mai mare dorinţă este... de a avea într-o zi cabinetul meu personal şi o familie fericită.

Leapsa merge la toţi doritorii, nu vreau să nominalizez şi să risc să uit pe cineva. :P