Revederea cu Lucas

Aşa cum spuneam săptămâna trecută, mini-vacanţa mea la ţară şi-a meritat pe deplin numele, întrucât vineri la ora 16:00 eram deja acasă, luptându-mă cu căldura şi cu somnul provocat de trezirea foarte matinală (5:45). Nu pot să mă plâng că nu a fost plăcută escapada, doar că plictiseala s-a cam simţit la ea acasă. Din lipsă de alte activăţi interesante, am trecut la inspectarea bibliotecii din dotare, unde n-am găsit altceva mai interesant de lecturat decât o carte de poveşti de Slavici.

Hai că acum am minţit puţin; de fapt, erau chiar multe titluri interesante, chiar şi cărţi de psihologie, dar neuronul meu avea şi el nevoie de o pauză, aşa că l-am lăsat să-şi manifeste fluturaşii. Şi încă un lucru care mă face să fiu o mică trişoare: am dat peste un volum de poezii "însemnate" de tatăl meu, din care mi-am ales câteva pe care le-am transcris întru-un post separat. M-a surprins în mod plăcut faptul că am găsit una de Jacques Prevert, autor care îmi plăcea şi mie datorită acestei poezii.

Şi ca totuşi să nu-mi dau de tot cu firma-n cap din cauza faptului că am citit poveşti la aproape 20 de ani, încerc să compensez prin a vă spune că până la urmă m-am descurcat bine cu biletele de tren, bagaje, trolere (nu ale mele) & C.o, ceea ce înseamnă că nu-s chiar degeaba pe aici.

Însă trebuie să recunosc că ceea ce aşteptam cel mai mult din deplasarea mea era să-l văd pe Lucas, unul din cei 4 pisoi "producţie proprie", pe care l-am dus la ţară acum 3 ani şi de atunci nu l-am mai văzut. Dar aşteptarea a meritat, pentru că l-am găsit mare, gras şi la fel de adorabil precum mi-l aminteam.