Unde e Aurea Mediocritas?

- Ce vrei să te faci când o să fii mare?
- Prinzător de cârtiţe.

Probabil asta ar spune motanul meu Zein dacă l-ar întreba cineva, întrucât de duminică încoace este eroul cartierului. De când au înflorit lalelele, tot ce auzeam în legătură cu casa şi grădina era: "Ce ne facem cu cârtiţa aia?", "Cârtiţa a făcut..." etc. Noroc cu el, viteazul care a prins-o şi ne-a scăpat de problemă. Deşi trebuie să recunosc că îmi era milă de bietul animal, eram foarte mândră de Zein, pentru că şi-a dovedit utilitatea şi devotamentul faţă de familie. Iar după ispravă, şi-a luat porţia de odihnă bine meritată.


În rest, a fost o săptămână leneşă - leneşă, cu călduri prea mari şi prea nepotrivite pentru stat acasă, dar am încercat să nu mă mai gândesc ce era dacă ar fi fost aşa vremea la mare. Nu am avut chef să fac nimic, am preferat să mă mut de la PC la TV şi invers şi să-mi fac planuri pentru reîntoarcerea la facultate. Deşi n-aş fi crezut niciodată, dar chiar aştept cu nerăbdare să înceapă. Vineri am fost într-o scurtă sesiune de shopping plimbare la Iaşi, care mi-a amintit ce mult îmi place oraşul; măcar acolo nu se uită nimeni ciudat la tine şi nu găseşti la fiecare metru cel puţin o persoană pe care o ştii din şcoala generală. (A nu se înţelege că am ceva cu vechile cunoştinţe, doar că uneori chiar vreau să privesc oamenii şi să îmi imaginez poveştile lor de viaţă, fără să ştiu deja toate detaliile picante ale adolescenţei.)

În Huşi, lucrurile stau cu totul altfel: dacă nu eşti piţipoancă cu tocuri şi pantaloni scurţi sau spargatoare de seminţe în parc, nu exişti! Desigur că se poate să fii şi de ambele, adică seara prima variantă, iar în restul timpului persoana cea mai vulgară din câte există.

Şi totuşi, unde e aurea mediocritas, Horatius?