Dupa 17 "ani"...visele noastre se împlinesc!

17 martie...17 "ani" de când viaţa a început să mi se schimbe, 17 "ani" de când am sentimentul că în sfârşit îmi va fi bine. Bine pe termen lung, nu doar până când capriciile cuiva vor decide contrariul, aşa cum am tot păţit de-a lungul timpului. De data asta, nu pot decât să sper că va fi altfel, că o să reuşesc să-mi împing propiile limite mai departe decât au fost vreodată, că realitatea va învinge iluziile adunate în globul meu de cristal de prea mult timp.

Uneori, ce e vechi are şi el farmecul lui, dar alteori lucrurile păstrate prea mult timp trebuie aruncate pur şi simplu, ca şi cum niciodată nu ar fi existat. Totuşi, cuvântul "niciodată" e unul periculos; arma fatală e să ameninţi pe cineva cu "Niciodată nimeni nu te va mai ... aşa cum am făcut-o eu". Ei, serios? Eşti tu Mama Omida ca să prezici asta? Acum nu ştiu cine va mai citi şi cine se va mai simţi "Tu"-ul din toată povestea asta, dar dacă e cine cred eu, sigur nu e persoana corectă.

Bun, ştiu că v-am ameţit cu cele două paragrafe introductive, dar măcar la mine era o incoerenţă voită, spre deosebire de alte bloguri pe care le-am vizitat recent şi dau dovadă de acest lucru în mod frecvent şi sunt destul de sigură că nu e tocmai întâmplător. Şi acum pe bune, nu sunt rea, nici geloasă, invidioasă sau frustrată. Pur şi simplu unii chiar ar trebui să-şi vadă valoarea reală în oglindă şi nu una supra-apreciată, de genul pozei cu motanul ce se vede leu.

Poate majoritatea nu aţi înţeles nimic, dar la momentul oportun o să dau mai multe detalii dacă va fi nevoie. Deocamdată, aş mai putea adăuga că "Visele noastre CHIAR se împlinesc" şi că în weekend-ul ce a trecut am mers acasă la mine cu Nastea, să o cunoască şi ai mei, iar ce a ieşit a fost un weekend foarte frumos, o coadă împletită aşa cum numai ea ştie şi câteva lacrimi provocate de vizionarea unor materiale cu cea care ne-a făcut să ne cunoaştem: Adela. Nu cred că este vreo şansă cât de mică ca să citeşti aceste rânduri, dar oricum: Mulţumim, Adela! Dacă nu erai tu, probabil nu ne-am fi cunoscut niciodată şi am fi avut cu un prieten adevărat mai puţin. Ca să nu termin postul chiar aşa sec, având în vedere că sunt mereu pe fugă din faţa laptop-ului cu net, las şi câteva poze cu noi şi o melodie sugestivă pentru cele două prime paragrafe buclucaşe. Enjoy! :D