marți, 13 iulie 2010

Costineşti 2010

Aşa cum promiteam la sfârşitul ultimului post, am revenit cu forţe proaspete şi mai multă lene, dar cel puţin mi-am ţinut promisiunea de a mă încărca cu energie pozitivă şi peisaje superbe, pe care am încercat cât de cât să le imortalizez cu ajutorul camerei foto.

Călătoria cu trenul a decurs bine, chiar dacă mi se părea că nu mai ajungem odată şi la intrarea în Constanţa deja ploua, ceea ce nu a fost tocmai cel mai încurajator lucru din lume. Cel puţin când am ajuns în Costineşti, vremea era ok şi am putut admira din prima epava, care era fix lângă pensiunea unde am stat noi.

Primul contact cu marea după doi ani a fost emoţionant şi totodată mi-a deschis şi mai mult apetitul pentru apă, astfel că abia aşteptam să mă întorc pe plajă, de data asta echipată corespunzător. Primele trei zile de plajă au fost ok, cu vreme bună şi multă cremă de protecţie, dar apoi vremea s-a supărat pe noi şi nu prea m-a lăsat să mă bronzez. Dar asta e mai puţin important, mă bucur mai mult pentru că am fost acolo, am inhalat briza şi am petrecut nişte momente foarte frumoase.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost că nu am intrat deloc pe internet, telefonul a stat mai mereu în cameră, iar televizorul l-am băgat prea puţin în seamă. Cred că îmi era dor să văd cum e viaţa cu mai puţină tehnologie, dar cu mai multă conectare cu persoana de lângă tine. Partea mea preferată din toată vacanţa a fost desigur să privesc răsăritul. Deşi a fost al doilea din viaţa mea, parcă e altceva când îl vezi alături de cineva special...

În afară de a lenevi la soare, mă mândresc cu faptul că am fost la un film 7D, The Haunted House, care trebuie să recunosc că a fost prea tare. Deci dacă aveţi ocazia, mergeţi cu încredere, merită fiecare bănuţ. :D Şi încă un lucru care mă bucură e că am cunoscut-o personal pe o prietenă de pe mess, Ioana, cu care vorbeam de vreo 4 ani. Şi să nu uit desigur de ultima achiziţie făcută: un tatuaj pe care mi-l doream de multă vreme. Chiar dacă ţine doar 3 luni, mă bucur că mi l-am făcut şi cred că îmi va aminti mereu de vacanţa asta.

Dar pentru că o poză valorează cât 1000 de vorbe, o să pun aici câteva reprezentative, iar pe restul le puteţi găsi pe conturile mele de Hi5 şi de Facebook.

2 comentarii:

Mallynna spunea...

Ma bucur ca te-ai distrat >:D<

Alecsa spunea...

welcome back home sis:> si super pozeleeee:X:X:X:X si aventurile:-"

 
Filme Online Seriale Online