Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările

marți, 10 aprilie 2018

I Kill Giants*


Monştrii pe care mintea noastră îi creează sunt cei mai mari duşmani la care ne putem gândi. Nimeni şi nimic nu ne poate sabota mai puternic şi mai destructiv decât proprii "demoni". Interiorizând fiecare experienţă negativă pe care viaţa ne-o oferă, fără a o aborda într-o manieră structurată şi fără a procesa pe deplin ce urmări aduce aceasta în viaţa noastră, vom ajunge să adunăm în inconştient o sumă de frustrări nerezolvate şi, de cele mai multe ori, nerecunoscute faţă de noi înşine.

Nu oricine se simte pregatit să discute cu cei din jur despre aspectele mai puţin plăcute ale vieţii sale sau uneori cei din jurul nostru se fac brusc nevăzuţi atunci când avem cea mai mare nevoie de ei. Trecând superficial peste evenimentul declanşator, nu facem decât să adâncim tot mai mult sentimentele renegate îndelung. Nu doar ca mulţi oameni aleg să nu vorbească cu ceilalţi despre ce probleme au, punându-şi o mască de indiferenţă, dar de cele mai multe ori nici măcar faţă de propria persoană nu avem capacitatea de a admite modul real în care o anumită situaţie ne-a afectat viaţa. Introspecţia este privită cu suspiciune şi cu scuza de a nu avea timp pentru aşa ceva, orice din mediul exterior fiind fals-perceput a fi mai important decât a sta să ne analizăm emoţiile şi modul în care acestea ne schimbă comportamentele.

Într-o primă fază, este mai uşor să purtăm măşti care acţionează ca un scut protector faţă de ceea ce ar putea declanşa o investigaţie mai profundă din partea noastră sau chiar a celor din jur. Dar pe termen lung, cât de dăunător este să trăim în negare? A nu ne întreba dacă suntem bine cu noi, a refuza să admitem că evenimentele neplăcute fac parte din cursul natural al unei vieţi şi a ne canaliza energia spre a ascunde de ceilalţi cum ne simţim cu adevărat nu face decât să ne distrugă psihicul treptat, dar sigur.

Ajungem astfel la un punct în care "monştrii" pe care noi i-am hrănit în timp devin tot mai puternici şi apare senzaţia de pierdere a controlului. De obicei, acesta este punctul critic în care cei apropiaţi constată cu uimire că ceva s-a schimbat, că persoana pe care o cunoşteau se comportă diferit decât normal. În cazul fericit în care mediul psihosocial al individului ajuns într-un impas este unul suportiv şi  receptiv, există şanse de a depăşi cu succes acest episode fără consecinţe majore legate de bunăstarea psihică a persoanei. În situaţia contrară, depresia şi anxietatea vor pune tot mai mult stăpânire pe psihicul deja fragil, iar recuperarea va fi complexă.

Monştrii pe care îi purtăm cu noi atârnă greu, ne opresc din a face ceea ce ne-am dori cu adevărat şi se hrănesc din teama pe care o resimţim dacă ne-am adresa mai des o banală întrebare: "Sunt bine?". O abordare cât mai promptă a emoţiilor puternice resimţite la un moment dat ne poate salva din punctul în care controlul asupra situaţiilor critice este perceput ca fiind în totalitate extern, individul pierzând din vedere capacitatea sa de a-şi ajusta emoţiile prin modificarea gândurilor automate puternic negative care însoţesc situaţia de criză.

Resursele de a scoate la suprafaţă emoţiile negative şi de a le contracara se găsesc în fiecare dintre noi, trebuie doar să fim dispuşi să ne acordăm răgazul de a ne asculta şi de a găsi metode de adaptare pentru fiecare situaţie apărută în decursul vieţii noastre.


*titlul şi ideea articolului au pornit de la filmul cu acelaşi nume, vi-l recomand.


marți, 14 septembrie 2010

Cinderella did not google Prince Charming

Se pare că în sfârşit a venit şi mult aşteptatul 13 septembrie, data de lansare a sezonului 4 din Gossip Girl, care continuă să rămână my number one în top seriale preferate. Bineînţeles că pentru noi, cei din România, 13 s-a transformat în 14, iar subtitrarea lipsă nici nu mai contează când e vorba de ultimele bârfe din New York Paris New York + Paris. Cred că mulţi dintre voi ştiţi că iubesc ambele oraşe, deşi n-am fost încă în niciunul, aşa că sezonul şi mai ales episodul ăsta pare promiţător şi mai mult decât plin de surprize. Nu vreau să dezvălui prea multe detalii, poate mai sunt persoane care nu l-au văzut încă şi nu vreau să le stric elanul. Şi ca să nu las chiar în aer titlul postului, menţionez că este replica mea preferată din episodul curent, spusă de nimeni alta decât Serena van der Woodsen în persoană. :D

Dar ca să fac o balanţă între S. şi Blair, căci şi pe ea o admir, pot să spun că iubesc bentiţele ei, atât de mult încât m-am decis să vă arăt colecţia mea în devenire şi totodată să lansez provocarea celor care mă citesc şi au blog să scrie şi ei despre ceea ce colecţionează. Făcând poza, am realizat că nu am chiar aşa multe precum credeam şi că merge să-mi mai iau vreo câteva cu prima ocazie de cumpărături. À la prochaine fois, bisou bisou!

miercuri, 18 august 2010

Pretty Little Liars

Motto: Two can keep a secret if one of them is dead.


Hello, people! :D Iar am cam dispărut de prin peisaj, dar nu cred că e aşa un mare regret pentru nimeni. Parcă mi-e şi groază să mă gândesc că e aproape sfârşitul lui august şi nu am mai făcut nimic interesant. De fapt, zilele trecute mi-am omorât timpul cu un serial proaspăt descoperit, pe care îmi permit să vi-l recomand ca fiind o combinaţie subtilă de bârfe, mistere şi intrigi mai ceva ca la New York. Este vorba despre ecranizarea cărţilor Sarei Shepard -
Pretty Little Liars - într-un serial ce vorbeşte despre prietenie sau mai degrabă despre faţa ascunsă a unor persoane ce pretind a-ţi fi prieteni. Vă las doar intro-ul să vedeţi cam cum arată şi un link de unde puteţi downloada cele 10 episoade existente. Şi cum până în iarnă nu vor mai fi noi episoade din PLL, iar Gossip Girl - sezonul 4 începe în septembrie, cred că oficial sunt în căutarea unui nou serial de urmărit, aşa că puteţi sări cu recomandările.

marți, 5 ianuarie 2010

I Hate This Part



I hate this part & I can't help myself...
cand vine vorba despre The Alvin and the Chipmunks :D

luni, 24 august 2009

Să fie petrecere!

Teoretic, mi-am reînceput activitatea pe blog de câteva zile, dar în fapt parcă era ceva care nu mă lăsa să apăs butonul de Postare nouă. Cred că ziceam într-un post de la începutul lui 2009 că orice început e greu, dar mi se pare că un re-început e de 1000 de ori mai dificil. Dacă prima dată am mai scris ceva din cauza insistenţei publicului doritor, acum scriu din proprie iniţiativă.

Săptămâna care tocmai a trecut a fost chiar tare, din toate punctele de vedere. În primul rând, am reuşit să fac ceva ce îmi doream de vreo 4 ani şi anume o petrecere în pijamale. Ţin minte şi acum revista aceea pe care o răsfoiam pe furiş prin cine ştie ce oră plictisitoare, pe vremea când eram încă în generală, la care mi-a atras atenţia un titlu impunător şi colorat. De cum am văzut ideea, mi-am zis că atunci când mă mut la casa cea nouă, trebuie să încerc neapărat. Numai că, din diverse motive, am tot amânat până acum...

Aşadar, miercuri mi-am luat inima în dinţi, mi-am chemat fetele şi distracţia a început. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar pot să spun că am început să râdem din prima clipă în care ne-am reunit şi până când au plecat acasă. Am început seara cu vizionarea filmuleţelor de la banchet & C.o., care s-a lăsat cu câteva emoţii neaşteptate, mai ales din partea mea şi a Andreei, apoi am zis că un horror ar fi bun ca să ne mai revenim. Am ales The Last House On The Left, care s-a dovedit a fi mai mult thriller decât horror, însă nouă ne-a plăcut, chiar dacă la un moment dat ne uitam cu mâinile la ochi de greaţă. :P Cum se întâmplă de fiecare dată, ne făceam şi propriile scenarii, care au culminat cu întreruperea curentului în timp ce jucam Rummy; nu o dată, ci chiar de două ori. (asta se întâmpla pe la ora 4, când se presupune că oamenii dorm.)

După asta, ne-am mai uitat la Road Trip: Beer Pong, o comedie drăguţă, amestec de American Pie, Road Trip şi Van Wilder. (Apropo, trebuie să vedeţi neapărat Van Wilder 3 :D.) Cât ne-am mai amuzat noi, ne-am trezit că s-a făcut 5 şi ceva, aşa că am decis să încercăm să dormim măcar câteva ore, dar după cum era de aşteptat, 4 fete cu chef de distracţie nu adorm aşa uşor. :D Aşa că am aşteptat să se trezească mama, pentru a-i ura La mulţi ani în cor. =)) Cu ocazia asta, trebuie să îi cer scuze că nu i-am scris post aşa cum am vrut, dar chiar nu m-am mai simţit în stare a doua zi să tastez vreo ceva. Spre surprindere noastră, dimineaţa am fost chiar fresh şi am şi plecat în oraş. Deci, cam asta a fost petrecerea, însă fetele pot confirma dacă a meritat.

Deşi poate unii dintre voi le-aţi văzut pe hi5 (care nu ştiu ce are, dar facă fiţe de la un timp; cred că cere închis), o să pun şi aici câteva poze:



vineri, 17 iulie 2009

Ce-am făcut noaptea trecută

Aşa cum spuneam în postul anterior, noaptea trecută a fost de-a dreptul insuportabilă. În general, vara mă odihnesc foarte prost şi nu reuşesc să adorm decât după ora 2:00. Şi dacă la căldura aferentă lunii iulie (nici nu vreau să-mi imaginez ce era dacă mă ambiţionam să-mi fac camera la mansardă :| ) mai adăugăm şi alţi factori, deja e totul "perfect".

Cum nu aveam eu aseară ce face, m-am încumetat să dau play la un horror pe care îl aveam salvat în pc pentru vreo seară cu fetele, numai că de această dată bineînţeles că eram singură - singurică. Din trailer, m-am cam prins eu că e serioasă treaba, mai ales că nu-s obişnuită cu genul ăsta de filme, aşa că m-am înarmat cu mult curaj şi am început să mă uit. Norocul meu a fost că mai vorbeam şi pe mess, că altfel chiar nu cred că rezistam la toate coşmarurile tipei, gândaci şi mai ales la exorcizarea din final. Cu toate că simţeam adrenalina şi teama prin vene, chiar mi-a plăcut filmul şi mă bate gândul să repet şi în seara asta experienţa. Vreo recomandare ceva? :D

Toate bune şi frumoase, dar la un moment dat lumea se mai şi culcă şi eu rămân singură. Neavând ce face pe mess, am ieşit şi hoinăream prin blogosferă în căutare de chestii interesante. Inka nu m-a dezamăgit nici de data asta şi am găsit pe blogul ei un chat unde poţi vorbi cu "Dumnezeu". Am intrat să văd care e treaba pe acolo şi spre surprinderea mea, chiar m-au amuzat răspunsurile pe care le primeam. Păcat că n-am salvat conversaţia, dar oricum pot oricând să reiau ce am vorbit. =))

După discuţiile foarte filosofice, mi-am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, mai ales că se făcuse aproape ora 2:00 şi nu aveam chef de o altă discuţie şi mai filosofică cu mama. Odată aşezată în pat, mi se părea ba că e prea întuneric în cameră, ba că vântul de afară sună ciudat. Am început să mă gândesc la discuţia de pe chat şi aproape că râdeam singură de acţiunea de a vorbi cu un robot, când am auzit un zgomot ciudat de pe hol. Nu ştiu dacă era din cauza filmului sau pur şi simplu eram paranoică, dar vă daţi seama cam cum mi s-a făcut pielea. Am încercat să alung senzaţia şi să adorm, dar după vreo 20 de minute, am auzit cum s-a deschis uşa de la camera mea. Atunci jur că chiar m-am speriat şi îmi era frică să mă întorc să văd cine sau ce e. :|
Aşa că am întrebat mai mult la întâmplare:

- Mama, tu eşti?
Dar nimeni nu răspundea...
- Mamaaa..?
- Da, cine altcineva?
- Ce faci?
- Vroiam să văd dacă dormi...Dar tu?
- Eram perfect până acum 10 secunde, când tocmai era să am un atac de cord.

Apoi a închis uşa şi s-a dus în camera ei şi eu cred că am adormit, că nu-mi mai amintesc nimic. Cum mă rugase Alecsa să o trezesc pe la 9-10, mă tot trezeam şi mă uitam din oră în oră la telefon, ca să fiu sigură că nu ratez momentul. Şi aşa am făcut până pe la 9:20, când m-am dat jos din pat şi, cu mare teamă de oglindă, m-am dus în baie să-mi încep ziua.

PS: E lung postul şi cam plictisitor, ştiu deja. Dar trebuia să vă lămuresc care era faza cu noaptea mea. :P

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Sex and the City revine pe marile ecrane!

În caz că vă era dor de Carrie Bradshaw şi prietenele ei, am veşti bune: povestea merge mai departe! După succesul obţinut de serialul Sex and the City (94 de episoade) şi primul lungmetraj cu acelaşi nume (2007), producătorii continuă cele patru destine care au făcut istorie!


Lungmetrajul "Sex and the City 2", inspirat de serialul american de succes cu acelaşi nume, va fi lansat în cinematografe în data de 28 mai 2010, au anunţat producătorii, studiourile de film Warner Bros. şi New Line, informează Variety.

Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Cynthia Nixon şi Kristin Davis revin pe marele ecran în continuarea poveştii de succes regizate de Michael Patrick King, cel care este, de altfel, şi scenaristul peliculei. Producătorii executivi vor fi John Melfi şi Jessica Parker, împreună cu Patrick King, aceeaşi echipă de la primul film "Sex and the City" (2008).

O sursă apropiată producătorilor a declarat, citată de ContactMusic, faptul că scene-cheie ale celui de-al doilea lungmetraj vor fi filmate la Londra - potrivit scenariului, personajul interpretat de Sarah Jessica Parker, Carrie Bradshaw, se va muta în capitală Angliei, după ce soţul său, Big (Chris Noth), este nevoit să se angajeze aici. Sursa a declarat: "Sequel-ul va include scene-cheie cu Carrie Bradshaw şi soţul ei, Big, în Londra; posibil să fie filmate iarna această, timp de şase săptămâni.".

În noul film, Bradshaw va avea de-a face cu infidelitatea soţului său. Aceeaşi sursă a adăugat: "Călătoria lui Carrie la Londra nu este una fericită - singurătatea soţului ei îl determină pe acesta să o înşele, ceea ce va duce la nenumărate alte probleme emoţionale.".

Prima adaptare pentru marele ecran a îndrăgitului serial a fost un adevărat succes la box office-ul internaţional, având încasări totale de peste 400 de milioane de dolari.
Sursa

vineri, 27 martie 2009

Alvin and the Chipmunks

Din seria filme vechi şi nevăzute la timp, azi vă prezint Alvin and the Chipmunks. O comedie de familie, cu umor fin şi pozne la tot pasul, perfectă pentru acele seri în care familia sau, de ce nu prietenii, se adună în jurul unui castron uriaş de popcorn, cu chef de râs şi voie bună.



Filmul prezintă povestea lui Dave, un compozitor netalentat, a cărui existentă este complet dată peste cap de apariţia a trei veveriţe vorbitoare în viaţa lui. În timp ce îşi prezintă ultimul cântec jalnic, simpaticele animăluţe sosesc odată cu bradul de Crăciun şi ajung fără să vrea acasă la Dave. Deşi prima reacţie a acestuia este să le dea afară, atunci când îşi dă seama că pot vorbi şi cânta, Dave acceptă ca acestea să locuiască la el, în schimbul unei colaborări muzicale.



Astfel, Alvin, Simon şi Theodore se apucă să facă ce ştiu ei mai bine: să cânte. Însă convieţuirea nu e întotdeauna uşoară: năzbâtiile celor trei îi complică viaţa lui Dave, făcându-l să-şi piardă slujba şi să-şi rateze întâlnirea cu frumoasa Claire. Simţindu-se vinovaţi, aceştia se duc şi cântă pentru şeful casei de discuri, asigurându-i astfel succesul neaşteptat al lui Dave. Deşi cele trei veveriţe devin super-staruri, nu au chiar tot ce şi-ar dori. Profitând de această slăbiciune a lor, "unchiul" Ian face o înscenare care să le determine să locuiască cu el, părăsindu-şi căminul. Însă succesul lipsit de căldură familiei pe care le-o oferea Dave este efemer, iar cei patru se reîntâlnesc, acceptând că şi-au dus dorul.



Aparent, este un film pentru copii, însă mie mi-a plăcut foarte mult. Este imposibil să nu fii cucerit de vocea piţigăiată şi ochii mari ai celor trei :x Şi după toată povestea cu Costică şi vizionarea acestui film, un lucru e clar: vreau şi eu o veveriţă! ;;)

miercuri, 25 martie 2009

Love me if you dare

Sau, mai pe româneşte, adevăr sau provocare... Abia astăzi am reuşit să termin de vizionat filmul, numit în original Jeux d'enfants (2003). Deşi vechi de câţiva ani, nu am îndrăznit - că tot venit vorba de provocări - să îl văd până acum, din anumite motive subiective. :D Şi totuşi, datorită recomandării lui Adrian, acum mi-am îmbogăţit lista de filme ce merită a fi văzute şi revăzute.


Probabil că aţi auzit de el, iar dacă nu, o să îl povestesc in cateva cuvinte. Filmul prezintă o poveste ce se derulează pe parcursul a 80 de ani, a cărei protagonişti sunt doi copii - Julien şi Sophie - care joacă jocul vieţii lor. Cu ajutorul unei cutii speciale şi a expresiei Cap ou pas cap? cei doi fac cele mai neînchipuite lucruri, riscând totul pentru a îndeplini sarcinile jocului creat de ei înşişi. Pe măsură ce timpul trece, cei doi sunt tot mai apropiaţi, iar jocul se transformă în ceva adevărat. Dându-şi seama că se iubesc , ei decid să nu se mai vadă timp de 10 ani. Dar revederea nu va fi lipsită de peripeţii... De asemenea, finalul este unul surprinzător, dar vă las pe voi să-l descoperiţi.



În afara poveştii interesante şi a conceptului de "iubire de-o viaţă", m-am bucurat să o redescopăr în acest film pe Marion Cotillard, actriţa care o interpretează, de asemenea cu succes, pe Edith Piaf în filmul La vie en rose (un alt film pe care nu trebuie să-l rataţi, mai ales dacă sunteţi pasionaţi de Franţa).

În concluzie, sacrificaţi 90 de minute din timpul vostru şi vizionaţi filmul, garantez eu că n-o să vă pară rău. Şi dacă aveţi cui să îi ziceţi Cap ou pas cap?, e încă şi mai bine...:)

sâmbătă, 21 martie 2009

Twilight - high quality

Pentru fanii filmului Twilight sau toţi cei care au aşteptat să-l vadă la
calitate bună: downloadaţi-l de aici (am căutat eu pentru voi şi
subtitrarea, ca să vedeţi ce fată bună sunt ;;) )



vineri, 20 martie 2009

Weekend cu mama

Adela Popescu revine pe marile ecrane într-un rol de excepţie, cu totul altceva decât cele de "fată cuminte” cu care ne-a obişnuit până acum. În Weekend cu mama, ea o interpretează pe Cristina, o tânără care la doar 18 ani are o experienţă de viaţă deloc de invidiat: părăsită de mamă la vârstă de doi ani, a fost crescută de rude, a abandonat şcoală la o vârstă fragedă şi a intrat într-un anturaj dubios. Revenind în ţară, mama Cristinei descoperă adevărurile şocante, de care a fost ţinută la distanţă: fiica ei a fugit de acasă, e dependentă de droguri şi are o fetiţă de patru ani pe care a lăsat-o în grija unui orfelinat. Măcinată de vinovăţie, Luiza încearcă să o salveze pe Cristina şi să-şi răscumpere astfel greşelile din tinereţe. Are la dispoziţie...un weekend.

Filmul aduce în prim plan o problemă acută şi din ce în ce mai dezbătută - cea a copiilor ai căror părinţi au plecat din România în speranţa că le vor putea oferi o viaţă mai bună.

Astăzi, între orele 19:00 - 20:30, iubitorii de film românesc au ocazia să urmărească în direct, numai pe www.cinemapro.ro, premiera de gală a filmului. CinemaPRO.ro oferă cinefililor din România şansa unică de a fi alături de: Adela Popescu, Medeea Marinescu, Gheorghe Dinică, Andi Vasluianu şi Tudor Aaron Istodor pe covorul roşu, la un eveniment cu totul deosebit: lansarea mult aşteptatului film Weekend cu mama, de Stere Gulea. În seara de 20 martie, două camere video vor transmite live de la CinemaPRO sosirea vedetelor pe covorul roşu! Abia aştept să văd şi eu filmul, mai ales că am fost o mare fană a Adelei şi - de ce să nu recunosc - încă o admir mult.




Mai multe detalii despre film găsiţi pe blog, scris chiar de Adela. :) Sursa informaţiilor: Acasă TV.




miercuri, 18 martie 2009

În amintirea vremurilor bune

Din articol în articol, am ajuns pe site-ul Mayra, care propune 5 seriale pentru femei. Dintre ele, mi-au atras atenţia doar 3 şi nu doar prin descrierile făcute, ci pentru asemănarea cu favoritul meu - de acum bătrânul, dar nemuritorul Sex and the City. După toată "nebunia" declanşată de cele 4 prietene singure din Manhattan, mereu în căutarea partenerului ideal, publicul feminin era din nou doritor de a se regăsi în povestea de viaţă a altor personaje - simbol.

Deşi sunt mai sceptică atunci când vine vorba de alte "lucrări" de acelaşi autor sau de unele care seamănă foarte bine între ele, m-am decis că aceste seriale merită totuşi o şansă. Şi este vorba despre: Lipstick Jungle, Cashmere Mafia şi Gossip Girl.


Lipstick Jungle este scris de Candace Bushnell - autoarea cărţii Sex and the City - şi este o poveste despre trei femei de succes (toate prezente în Top 50 - Most poweful women în NY”) - un designer Victory (Lindsay Price), un mogul al filmului, Wendy (Brooke Shields) şi un editor în chief al unei reviste de modă - Bonfire, Nico (Kim Raver). Pe lângă aventurile lor de zi cu zi - job, familie, love life - hainele pe care le poartă aceste femei sunt fe-no-me-na-le!!! Mai ales cele pe care e poartă Victory: trench-uri superbe, genţi, pantofi sexy (Louboutins everywhere), asocieri neaşteptate (vezi Victory).





Cashmere Mafia concurează şi el pentru titlul de noul Sex and the City. Este un serial nou despre modă, sex, New York, patru femei care îşi plimbă pantofii Manolo Blahnik pe străzile din Manhattan, femei cu o carieră strălucită şi un chef nebun de viaţă.





Gossip Girl a cucerit America şi lumea! Considerat noul şi îmbunătăţitul "Beverly Hills 90210", acest serial te va purta în lumea celor bogaţi şi celebri. Relaţii amoroase, drame, petreceri VIP, restaurante de lux, viaţă de liceu aparent perfectă. Totuşi concluzia (tristă) a acestui serial este că banii nu aduc fericirea! Comparat deasemenea şi cu "Sex and the city", Gossip Girl are în distribuţie actori tineri, iar prin această prismă targetul lor este mult mai tânăr.






Recunosc că mi-e dor de fetele din SATC, dar cum deja am revăzut filmul de curând, m-am decis să încerc serialele pe rând, începând cu Lipstick Jungle. Promit să vă ţin la curent, să vă zic dacă se merită sau nu. Sper să nu fie doar o "imitaţie de Carrie". :) Şi, în amintirea vremurilor bune...

luni, 16 martie 2009

Clona

Recomand CLONA. Începe azi, la 23:30 pe Acasă, unde va fi difuzată de luni până vineri. Încercaţi să treceţi peste prejudecăţile de genul "Nu mă uit la telenovele" şi vizionaţi măcar un episod; chiar merită! Lăsaţi-vă purtaţi de iubire, ce depăşeşte barierele culturale şi chiar pe cele temporale...



miercuri, 4 martie 2009

Twilight

About three things I was absolutely positive. First, Edward was a vampire. Second, there was a part of him, and I didn't know how dominant that part might be, that thirsted for my blood. And third, I was unconditionally and irrevocably in love with him.



Which is tempting you more, my blood or my body?

luni, 16 februarie 2009

The Tale of Despereaux

După ce timp de o săptămână şi ceva am înnebunit pe toată lumea cu minunatul şoricel, azi mi-am făcut în sfârşit timp să văd şi eu filmul
The Tale of Despereaux. Sau mai bine zis, desenul animat.



Deşi mă aşteptam la ceva mai mult, filmul e drăguţ, iar povestea impresionează prin curajul de care da dovadă o făptură atât de mică, ce pare a fi predestinată unei vieţi dominate de frică. Încălcând toate normele societăţii sale, Despereaux nu ezită să se avânte în necunoscut, fiind dornic să îşi împlinească misiunea: salvarea prinţesei. Cum ai putea să nu-l îndrăgeşti? Pe lângă urechile lui mari, la fel ca şi inima, Despereaux ne oferă o lecţie de viaţă: cu curaj, adevăr şi onoare chiar şi cele mai mici făpturi pot reuşi să devină cineva în viaţă!




Vă recomand să îl vedeţi şi voi într-o zi ploioasă sau când doar vreţi să vă simţiţi din nou copii, chiar şi pentru o oră şi jumătate cât durează. Găsiţi şi trailerul aici!

luni, 26 ianuarie 2009

23 ... cel care schimba vieti :)

Zilele astea mi-am amintit de un film pe care l-am vazut acum ceva timp si care m-a impresionat destul de mult, insa niciodata nu mi-am putut explica de ce. Este vorba despre Numarul 23, un thriller psihologic cu Jim Carrey care propune o problematica mai putin obisnuita, cunoscuta sub numele de Enigma 23. Pe langa implicatiile psihologice pe care le are filmul, m-a uimit sirul de "coincidente", legate de aceasta cifra:


1.Fiecare parinte contribuie cu 23 de cromozomi la ADN-ul unui copil.
2.Dureaza 23 de secunde ca sangele sa circule prin intreg corpul.
3.La oameni, al 23-lea cromozom determina genul.
4.Sunt 23 de litere in alfabetul latin.
5.Iulius Cezar a fost injunghiat de 23 de ori atunci cand a fost asasinat.
6.Axa Pamantului este inclinata la 23,5 grade.
7.Cavalerii templieri a avut 23 de Comandanti Supremi.
8.William Shakespeare s-a nascut pe 23 aprilie 1564.
9.William Shakespeare a murit pe 23 aprilie 1616.
10.Calendarele egiptene si sumeriene incep pe 23 iulie.
11.Titanicul s-a scufundat pe 15 aprilie 1912 (4+1+5+1+9+1+2=23).
12.Maiasii credeau ca lumea se va sfarsi pe 23 decembrie 2012 (20+1+2=23).
13.Compania de productie a lui Jim Carrey este JC 23 Entertainment.
14.John Dillinger a jefuit 26 de banci dar numai 23 pentru bani.
15.Distanta din centrul lui Marte pana la luna sa cea mai apropiata este de 23,500 km.
16.230 de oameni au murit in zborul TWA 800.
17.Kurt Cobain s-a nascut in 1967: 1+9+6+7=23
18.Kurt Cobain a murit in 1994: 1+9+9+4=23.
19.Filmarile la Numarul 23 au inceput pe 23 ianuarie 2006.
20.Literele din Joel Schumacher si Jim Carrey insumeaza 23.
21.Literele din Virginia Madsen si Jim Carrey insumeaza 23.
22.Charles Manson s-a nascut pe 12 noiembrie (11+12=23)
23.Lansarea Numarului 23 in cinematografe a fost pe 23 februarie 2007.



Si cu siguranta ca mai stiu eu cel putin un lucru important pentru mine legat de numarul 23 :)

Voi ce parere aveti? Credeti in numerologie? :-?

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Eurotrip :D

De ieri dupa-amiaza sunt in cautarea inspiratiei pentru un nou post. Si am tot asteptat, am asteptat, si nimic. Mi-am scos neuronii neuronul in dungi la plimbare, in speranta ca razele de soare o sa ii trimita o sclipire, dar se pare ca a intrat in greva. (sau l-o fi afectat criza, cine stie? :-?)

Insa vorbind, de fapt incercand sa vorbesc cu Alecsa in italiana, mi-am amintit de un film bestial: EUROTRIP. E cea mai tare comedie pe care am vazut-o vreodata si am ras cu lacrimi la el de fiecare data cand l-am vazut. Nu numai ca e prea belea filmul, dar nu-ti lasa nici macar o secunda fara un zambet sau un ras de care nu ai mai avut de mult parte.


Filmul prezinta povestea unui tanar pe nume Scott, care, parasit de iubita sa Fiona, se concentreaza asupra relatiei de prietenie pe care o avea cu o tanara din Germania, Mieke. Numai ca in tot acest timp, Scott crede ca vorbeste cu un EL, iar la aflarea vestii ca Mieke ar dori sa vina in SUA pentru a-l intalni, ii trimite un mesaj nepoliticos, intrerupand orice legatura cu ea. Dupa ce fratele sau ii explica ca s-a inselat si vede o poza cu frumoasa blonda, Scott incearca orice pentru a o recupera, insa Mieke isi blocase mail-ul, asa ca singura solutie este plecarea la Berlin. Alaturi de cel mai bun prieten al sau, porneste intr-o aventura de neuitat, in cautarea iubirii adevarate si a frumusetilor europene. Insa socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu realitatea, astfel incat cei doi ajung mai intai in Anglia, apoi in Franta, unde se intalnesc cu gemenii Jenny si Jamie. Drumul pana in Berlin se dovedeste insa mult mai lung, deoarece cei patru prieteni mai trec prin Bratislava, Amsterdam si in fine, ajung in Berlin. Dupa muulteeeee peripetii, iubirea mai are inca un obstacol de infruntat. Scott nu o gaseste acasa pe Mieke si pleaca dupa ea la Vatican. In cele din urma, cei doi se intalnesc si au parte de ceva...unic =)) La finalul filmului, Mieke se muta in SUA pentru studii, pentru a fi alaturi de Scott.




Aparent, poate nu pare foarte amuzant, dar va garantez ca filmul merita fiecare minut :) Mai ales fazele din tren si cele din Vatican sunt mortale, am ras cu lacrimi =)) Uitati-va si vorbim dupa! ;))




Deci, Alecsa... mi scuzi, mi scuzi! =)) Sau... Scotty doesn't know :>
 
Filme Online Seriale Online