What a strange day..!

Deşi se apropie de final, tot nu am procesat că azi e joi [monosilabic şi rece]. Fiecare dungă a neuronului meu crede cu tărie că o zi frumoasă de sâmbătă tocmai se încheie. Presupun că s-a creat confuzia asta din cauza statului acasă în timpul săptămânii. Din fericire, nici nu m-am îmbolnăvit, nici nu am avut altă treabă, ci a fost cerc pedagogic. :D

Aşadar, m-am trezit şi eu în sfârşit la altă oră decât infernalul 6:30, mai exact undeva în jur de 10. :) Şi mi-am băut cafeaua cu lapte în linişte, cu Zein alintându-se pe lângă mine. Mai târziu, simţeam o beatitudine neaşteptată, pe care nu mi-o explic decât prin apropierea tot mai vizibilă a căldurii. Îmi doresc aşa de tare să simt soarele curgându-mi prin vene, să ajung din nou pe plajă, să mă las în voia valurilor. Mesajul lui Nekta despre vară mi-a trezit un dor nebun de miros de alge, scoici şi iubire. Cum mai spuneam eu într-un post, iubirea miroase a ceva unic. E tot ce ai vrea să ai în momentul respectiv şi, totodată, e şi ceea ce ai deja. Mi-e din ce în ce mai dor şi de îmbrăţişările lui, de zâmbete, de culori...

Toate sentimentele zilei de azi m-au făcut să pun din nou mâna pe cameră şi să imortalizez în câteva ipostaze lucruri care la un moment dat m-au făcut să zâmbesc (pozele sunt cele de mai jos.) Deşi mă simt în continuare ciudat, e bine... E minunat să ştii că cineva te iubeşte... :x