Suntem perfecţi în imperfecţiunea noastră!

O femeie obişnuia să aducă apă de la râul din apropiere până acasă cu ajutorul a două vase mari, atârnându-le la cele două capete ale unui lemn pe care îl ducea în spate.

Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea acasă întreaga cantitate de apă. La sfârşitul lungului drum de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea pe jumătate gol. Timp de doi ani, acelaşi lucru se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă.

Bineînţeles, vasul cel bun era mândru de realizările sale. Însă bietului vas crăpat îi era atât de ruşine de imperfecţiunea sa, şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din muncă pentru care fusese menit! După acest timp, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:

-Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!

Femeia a zâmbit, privind cu drag către el:

-Poate ai observat că pe partea ta de drum sunt flori, însă pe partea cealaltă nu? Pentru că am văzut defectul pe care îl ai, am plantat seminţe de flori pe partea ta. În fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori... dacă nu ai fi fost aşa cum eşti, n-ar fi crescut aceste frumuseţi care îmi luminează casa!



Am văzut mulţi oameni în jurul meu căutând cu încrâncenare perfecţiunea, fiecare zi în care n-au găsit-o fiind pentru ei un nou prilej de a suferi.

Am caut-o chiar eu însămi până în ziua în care am înţeles că lipsa ei nu înseamnă înfrângere, ci şansa de a fi unici şi a folosi acest lucru pentru a imbgati propria viaţă şi viaţa celor din jur!

Priviţi florile care cresc datorită vouă si număraţi-va binecuvântările!

Sursa: DaMaiDeparte