Bună dimineaţa, dragii mei cititori! Astăzi sunt veselă, bine-dispusă, plină de optimism şi vrăjită de frumuseţea primăverii ce bate nerăbdătoare la uşă. Nici nu îmi vine să cred că mâine va fi deja 1 martie. De fapt, mereu mi s-a părut stranie trecerea asta de la 28/29 direct la 1. Ce bine ar fi să fie aşa şi la trecerea din mai în iunie...să fie, oficial, vară mai repede. Însă, până atunci, trebuie să ne bucurăm de frumuseţea ghioceilor ce au înflorit deja de câteva săptămâni, de mirosul zambilelor şi de culorile superbe ale lalelelor.
Şi totuşi, pentru că până mâine e încă iarnă, calendaristic vorbind, o să mă opresc aici cu elogierea naturii renăscute şi o să îmi permit să rezolv leapşa preluată de la Iluzoric Dream: trebuie să enumăr 6 lucruri care mă fac să zâmbesc. Asemeni ei, şi mie mi se par cam puţine, pentru că, cel puţin în ultima vreme, zâmbesc mai mereu. Iar dacă totuşi ar fi să nominalizez câteva, să vedem ce ar ieşi:
1. EL - lumina din ochii lui când numai mă priveşte, când mă atinge, când el e fericit, când îmi da veşti bune, când îmi spune că mă iubeşte - nu ai cum să nu zâmbeşti :)
2. visele - în somn, cu ochii deschişi (de cele mai multe ori), îmi imaginez lucruri pe care mi le doresc şi care ştiu că, mai devreme sau mai târziu, vor fi reale. Însă până atunci, visându-le, mă simt mai aproape de ele.
3. marea şi răsăritul - cu riscul de a mă repeta, susţin că nu e nimic mai frumos decât să stai pe plajă, fără nicio grija, cu persoana iubită lângă tine, aşteptând să răsară soarele. Şi garantat, pentru o secundă timpul se va opri în loc.
4. pisicul meu - Zein e atât de drăgălaş şi alintat, încât nu ai cum să nu zâmbeşti când îl vezi. Şi deja fce parte din familie...
5. iubirea - ador să văd iubire în jurul meu, să observ că mai există şi alţi oameni fericiţi, împliniţi, care emană o stare de bine peste tot unde merg.
6. fotografiile - cu mine, cu NOI, cu prietenii, de la petreceri sau din excursii, de la aniversări sau de la şcoală; cu nori, maci, pisici, artistice sau mai puţin - mă ajută să retrăiesc toate momentele frumoase şi zâmbesc instantaneu când le văd.
Cam astea ar fi cele mai importante şi care mi-au venit acum în minte, însă nu trebuie nici să uităm de zâmbetul declanşat involuntar, fără un motiv anume. Leapşa merge la Adrian, Alecsa, Dorys şi la toţi cei care mai au motive să zâmbească.
sâmbătă, 28 februarie 2009
vineri, 27 februarie 2009
Pilula-şerveţel
În restaurantele mai cu fiţe de la noi se poartă un nou tip de şerveţel. O pastilă albă, care se aşează pe masă lângă un bol cu apă. Cei care au nevoie de un şerveţel pun pastila în apă, iar aceasta începe să se umfle, transformându-se treptat într-un şerveţel umed, sută la sută bumbac şi, pe deasupra, biodegradabil. Invenţia vine de la chinezi şi a prins destul de bine la public. Aşa că, dacă găsiţi o pilulă lângă farfurie când mergeţi la local, nu este tratament pentru raceală. Şi, foarte important, nu băgaţi în gură...
Sursa
Interesant, nu? :D
Sursa
Interesant, nu? :D
joi, 26 februarie 2009
Sistăr
Ce m-aş face eu fără sistăr care să îmi scrie un post de încurajare? Şi pentru că e mică, zuză şi cu o mie de posturi pe minut secundă, o iubi >: D< Mersi sis, să fii mereu aşa! :X
Chestionarul lui Proust
Aşa cum v-am promis, revin cu un chestionar, pe care vă invit să îl preluaţi ca o leapşa dacă doriţi. Eu l-am găsit în manualul de română sub numele de Chestionarul lui Proust.
1.Principala mea trăsătură: onestitatea;
2.Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: fidelitatea;
3.Calitatea pe care o prefer la o femeie: să ştie să ţină un secret;
4.Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: deschiderea faţă de mine;
5.Principalul meu defect: timiditatea în unele situaţii;
6.Îndeletnicirea mea preferată: fotografiatul;
7.Fericirea pe care mi-o visez: alături de el;
8.Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: să rămân singură pe lume;
9.Locul unde aş vrea să trăiesc: Paris;
10.Culoarea mea preferată: mov;
11.Floarea care-mi place: trandafirul alb;
12.Pasărea preferată: pescăruşul;
13.Prozatorii mei preferaţi: Margaret Mitchell;
14.Poeţii mei preferaţi: Lucian Blaga, G.Bacovia;
15.Eroii mei preferaţi din literatură: Rhett Butler;
16.Eroinele mele preferate din literatură: Scarlett O'Hara, Jane Eyre;
17.Compozitorii mei preferaţi: Vivaldi;
18.Pictorii mei preferaţi: Claude Monet;
19.Eroii mei preferaţi din viaţa reală: nu mai cred în eroi;
20.Ce urăsc cel mai mult: minciunile şi ipocrizia;
21.Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: talentul muzical;
22.Cum aş vrea să mor: în somn, stând în braţele lui;
23.Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: cele provenite din iubire;
24.Deviza mea: MAKTUB! (Aşa a fost scris.)
1.Principala mea trăsătură: onestitatea;
2.Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: fidelitatea;
3.Calitatea pe care o prefer la o femeie: să ştie să ţină un secret;
4.Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: deschiderea faţă de mine;
5.Principalul meu defect: timiditatea în unele situaţii;
6.Îndeletnicirea mea preferată: fotografiatul;
7.Fericirea pe care mi-o visez: alături de el;
8.Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: să rămân singură pe lume;
9.Locul unde aş vrea să trăiesc: Paris;
10.Culoarea mea preferată: mov;
11.Floarea care-mi place: trandafirul alb;
12.Pasărea preferată: pescăruşul;
13.Prozatorii mei preferaţi: Margaret Mitchell;
14.Poeţii mei preferaţi: Lucian Blaga, G.Bacovia;
15.Eroii mei preferaţi din literatură: Rhett Butler;
16.Eroinele mele preferate din literatură: Scarlett O'Hara, Jane Eyre;
17.Compozitorii mei preferaţi: Vivaldi;
18.Pictorii mei preferaţi: Claude Monet;
19.Eroii mei preferaţi din viaţa reală: nu mai cred în eroi;
20.Ce urăsc cel mai mult: minciunile şi ipocrizia;
21.Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: talentul muzical;
22.Cum aş vrea să mor: în somn, stând în braţele lui;
23.Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: cele provenite din iubire;
24.Deviza mea: MAKTUB! (Aşa a fost scris.)
Geografie intensivă ;))
Ce zi urâtă plictisitoare de joi! După ce că a trebuit să suport numai nedreptăţi peste tot, mai vin şi acasă unde, surpriză, nu mă pot relaxa şi eu ca tot omul care de-abia aşteaptă să vină weekend-ul. Asta pentru că mâine e - cum era şi firesc - ziua ultra-mega plăcută de vineri. Asta desigur dacă nu ne referim la primele două ore.
De parcă nu îmi era de ajuns istoria, acum mai e şi lucrarea la geografie pentru care trebuie să mă pregătesc serios. Paradoxal, dau Bac-ul la geografie, însă cunoştintele mele seamănă puţin cu Ecuatorul şi Tropicul Racului / Capricornului (fiecare să-şi aleagă pe cel care îi place mai mult.) Nu că aş fi un istoric înnăscut, dar nici Columb nu scrie pe faţa mea.
Aşadar, mă aşteaptă munţii cu cele mai semeţe vârfuri, cele mai învolburate fluvii şi, desigur, să nu uităm de capitalele din Europa. Şi pentru că tot veni vorba, serios că le-aş reţine mult mai bine dacă aş face o mică excursie prin oraşele cele mai importante, măcar ceva gen Eurotrip :D Însă, până o să ajung acolo, se pare că va trebui să aleg metoda clasică, aşa că ţineţi-mi pumnii strânşi pentru mâine şi, de ce nu, chiar pentru la Bac.
Sper să reuşesc să mai revin cu o leapşă până diseară, aşa că puteţi să mai treceţi pe aici :)
De parcă nu îmi era de ajuns istoria, acum mai e şi lucrarea la geografie pentru care trebuie să mă pregătesc serios. Paradoxal, dau Bac-ul la geografie, însă cunoştintele mele seamănă puţin cu Ecuatorul şi Tropicul Racului / Capricornului (fiecare să-şi aleagă pe cel care îi place mai mult.) Nu că aş fi un istoric înnăscut, dar nici Columb nu scrie pe faţa mea.
Aşadar, mă aşteaptă munţii cu cele mai semeţe vârfuri, cele mai învolburate fluvii şi, desigur, să nu uităm de capitalele din Europa. Şi pentru că tot veni vorba, serios că le-aş reţine mult mai bine dacă aş face o mică excursie prin oraşele cele mai importante, măcar ceva gen Eurotrip :D Însă, până o să ajung acolo, se pare că va trebui să aleg metoda clasică, aşa că ţineţi-mi pumnii strânşi pentru mâine şi, de ce nu, chiar pentru la Bac.
Sper să reuşesc să mai revin cu o leapşă până diseară, aşa că puteţi să mai treceţi pe aici :)
miercuri, 25 februarie 2009
Testul cu semaforul
După ce am avut câteva probleme legate de traversatul regulamentar, am zis că nu vreau să mai aud niciodată de treceri de pietoni, maşini de poliţie & C.o. Şi totuşi, dat fiind faptul că în Huşi nu sunt semafoare, m-am încumetat să fac următorul test :D Şi rezultatele au ieşit bine, zic eu ;)
You Are a Green Light |
 You take life at a fast pace. You act quickly and decisively. You have good instincts and trust your gut. You're confident and brave. You are determined and ambitious. You don't allow yourself to waste time. It's no surprise that you get a lot done. You are efficient and productive. |
marți, 24 februarie 2009
Les enfants qui s'aiment
Les enfants qui s'aiment s'embrassent debout
Contre les portes de la nuit
Et les passants qui passent les désignent du doigt
Mais les enfants qui s'aiment
Ne sont là pour personne
Et c'est seulement leur ombre
Qui tremble dans la nuit
Excitant la rage des passants
Leur rage, leur mépris, leurs rires et leur envie
Les enfants qui s'aiment ne sont là pour personne
Ils sont ailleurs bien plus loin que la nuit
Bien plus haut que le jour
Dans l'éblouissante clarté de leur premier amour
Şi versiunea tradusă :D
Copiii care se iubesc se-mbratiseaza în picioare
Lângă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuita umbră tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.
Clătita perfectă
Citind presa pe net, am găsit un articol pe cât de amuzant, pe atât de suspect. Adică cum, nici măcar aici nu putem fără calcule? :))
O profesoară de matematică de la Universitatea din Wolverhampton, Marea Britanie, a descoperit formula matematică în urma căreia poţi calcula cât de bune sunt clătitele pe care le găteşti. Astfel, complicată şi aparent de neînţeles, formula lui Ruth Fairclough sună cam aşa:100 - [10L - 7F + C(k - C) + T(m - T)]/(S - E). Cu cât rezultatul e mai apropiat de 100, cu atât clătita respectivă se apropie de perfecţiune, deşi, fie vorba între noi, gusturile nu se discută.
Astfel, L reprezintă cocoloaşele apărute în cocă, F cât de bine poate fi rotită clătita în aer, C reprezintă consistenţa aluatului (k fiind consistenţa ideală). T este temperatura tigăii, aceasta fiind una dintre cele mai importante constante, iar m temperatura ideală pe care ar trebui să o aibă tigaia. S este timpul cât stă alutatul înainte de a începe coacerea, iar Ruth recomandă vreo 20 de minute. Ultima constantă, E, reprezintă cât stă clătita din momentul în care o iei din tigaie şi până o mănânci.
Chiar dacă la mijloc sunt cifre şi o ştiinţă exactă, constantele ecuaţiei sunt subiective, fiecare alegând şi aproximând în funcţie de preferinţe şi gusturi.
Două cine romantice şi un singur iubit...acelaşi!
Pentru că tot se sărbătoresc azi Dragobetele, mă gândeam la cum au evoluat lucrurile de-a lungul vremii. Nici nu mai ştiu când am aflat eu prima oară că există o anume zi în care se sărbătoreşte iubirea şi, cu atât mai mult, nu ştiam că are chiar două variante. Dacă cea americană a prins repede la public, cea autohtonă a fost mai greu de aflat chiar şi pentru mine, poate tocmai din cauza faptului că nu a fost atât de intens mediatizată. Inimioarele şi declaraţiile par mai puţine, cozile la florării parcă nu mai sunt aşa de lungi ca acum 10 zile, iar declaraţiile se apropie mai mult de realitate, întrucât şi-au mai pierdut puţin din sirop.
Şi, dacă tot am luat-o pe sistemul cronologic, mi-am amintit de un editorial al Adelei Popescu, în care vorbea foarte frumos despre cele două sărbători. Pentru că memoria nu mi-a putut reda fidel citatul şi era prea frumos să nu îl împart cu voi, recunosc că am deschis puţin nostalgică cufărul cu amintiri şi iată că l-am găsit: Dar pentru că, din fire, sunt mai conciliantă, cred că voi alege varianta de mijloc. Deci, două cine romantice, două cadouri...si un singur iubit, acelaşi care să mă iubească şi pe 1, 15, 23, 4 ianuarie, decembrie, octombrie 2007, 2012, 2024 etc.
Aşadar, ceea ce contează cu adevărat este persoana de lângă tine, indiferent de zi, ocazie sau eveniment. Şi cred că cu asta am spus tot :) Iubire multă şi o (altă) zi frumoasă în doi!
Şi, dacă tot am luat-o pe sistemul cronologic, mi-am amintit de un editorial al Adelei Popescu, în care vorbea foarte frumos despre cele două sărbători. Pentru că memoria nu mi-a putut reda fidel citatul şi era prea frumos să nu îl împart cu voi, recunosc că am deschis puţin nostalgică cufărul cu amintiri şi iată că l-am găsit: Dar pentru că, din fire, sunt mai conciliantă, cred că voi alege varianta de mijloc. Deci, două cine romantice, două cadouri...si un singur iubit, acelaşi care să mă iubească şi pe 1, 15, 23, 4 ianuarie, decembrie, octombrie 2007, 2012, 2024 etc.
Aşadar, ceea ce contează cu adevărat este persoana de lângă tine, indiferent de zi, ocazie sau eveniment. Şi cred că cu asta am spus tot :) Iubire multă şi o (altă) zi frumoasă în doi!
luni, 23 februarie 2009
Doar un om...
De multe ori, mă gândesc de seara la ce voi face a doua zi, la ce o să mai scriu pe blog. Şi dacă se întâmplă să îmi vină vreo idee, cu siguranţă că până a două zi se pierde pe undeva pe drum. Aşa am păţit şi acum: am rămas fără inspiraţie, iar ideile se pare că s-au cam ascuns.
Şi dacă cumva vă întrebaţi ce mai fac, cum o mai duc, pot să zic un singur lucru: sunt FERICITĂ. Cu majuscule...aşa cum nu am mai fost niciodată până acum. Şi cred că asta se vede, e aproape imposibil să o poţi ascunde faţă de cei din jurul tău. Îmi amintesc că înainte de a-mi schimba tema blogului, la descriere scria ceva de genul "Iubesc şi asta mă face fericită ", ceea ce trebuie să recunosc era destul de relativ. Da, iubeam... viaţa, prietenii şi alte lucruri mărunte, dar nu simţeam ceea ce simt acum: iubire împărtăşită. Şi asta e absolut minunat!
În fond, cine sunt eu să va vorbesc acum despre dragoste? Sunt doar un om, ce te iubeşte enorm...
Şi dacă cumva vă întrebaţi ce mai fac, cum o mai duc, pot să zic un singur lucru: sunt FERICITĂ. Cu majuscule...aşa cum nu am mai fost niciodată până acum. Şi cred că asta se vede, e aproape imposibil să o poţi ascunde faţă de cei din jurul tău. Îmi amintesc că înainte de a-mi schimba tema blogului, la descriere scria ceva de genul "Iubesc şi asta mă face fericită ", ceea ce trebuie să recunosc era destul de relativ. Da, iubeam... viaţa, prietenii şi alte lucruri mărunte, dar nu simţeam ceea ce simt acum: iubire împărtăşită. Şi asta e absolut minunat!
În fond, cine sunt eu să va vorbesc acum despre dragoste? Sunt doar un om, ce te iubeşte enorm...
duminică, 22 februarie 2009
joi, 19 februarie 2009
Leapsa de completat
Se pare că în ultima vreme nu prea mai apuc să scriu articole propriu-zise, dar îi mulţumesc Inkăi pentru că se preocupă să am de lucru. Pe lângă concurs, am primit şi o leapşă pe care o onorez cu plăcere.
Sunt eu însămi.
Aş vrea să fiu deja la facultate.
Păstrez cadourile primite şi amintirile din copilărie.
Mi-aş dori ca în viitor să călătoresc în jurul lumii.
Nu îmi place să fiu minţită.
Mă tem de păianjeni şi de spaţii închise.
Aud şoapte de iubire.
Îmi pare rău când greşesc persoanelor dragi.
Îmi plac clipele petrecute cu iubi.
Nu sunt fiţoasă.
Cânt aproape deloc, pentru că nu am voce.
Niciodată nu îmi bat joc de oameni.
Rar reuşesc să mă uit la un film.
Plâng doar când mă impresionează ceva foarte mult.
Nu sunt mulţumită când nu reuşesc să termin ceea ce am început.
Sunt confuză când nu mi se spune în faţă ceea ce trebuie.
Am nevoie de EL.
Ar trebui să învăţ mai mult pentru BAC.
Leapşa merge ca de obicei la Alecsa şi Jully, şi mai nou la Ioana.
Sunt eu însămi.
Aş vrea să fiu deja la facultate.
Păstrez cadourile primite şi amintirile din copilărie.
Mi-aş dori ca în viitor să călătoresc în jurul lumii.
Nu îmi place să fiu minţită.
Mă tem de păianjeni şi de spaţii închise.
Aud şoapte de iubire.
Îmi pare rău când greşesc persoanelor dragi.
Îmi plac clipele petrecute cu iubi.
Nu sunt fiţoasă.
Cânt aproape deloc, pentru că nu am voce.
Niciodată nu îmi bat joc de oameni.
Rar reuşesc să mă uit la un film.
Plâng doar când mă impresionează ceva foarte mult.
Nu sunt mulţumită când nu reuşesc să termin ceea ce am început.
Sunt confuză când nu mi se spune în faţă ceea ce trebuie.
Am nevoie de EL.
Ar trebui să învăţ mai mult pentru BAC.
Leapşa merge ca de obicei la Alecsa şi Jully, şi mai nou la Ioana.
21 de cuvinte
Cea de-a doua probă la Concursul Inka sună cam aşa:
Şi pentru că mai este foarte puţin timp până când voi împlini 21 de ani, m-am gândit să realizez această probă drăgălaşă pentru voi. Sigur că este mult mai simplă decât cea de ieri. În ce constă? păi. Jocul se numeşte 21 de cuvinte. Substantive. Care v-au marcat viaţa până în prezent, sau care vă caracterizează şi vă plac. Atenţie să nu folosiţi adjective şi nici verbe!!! Subliniez.
Mi se pare într-adevăr mai uşoară decât cea de ieri şi, totodată, foarte plăcută, deoarece mă solicită să îmi iau viaţa de la început până în prezent, în căutarea unor lucruri importante pentru mine. Asadar, sa vedem ce gasesc...
1.familie
2.fundiţă
3.inocenţă
4.Sailor Moon :">
5.serbare
6.pisici
7.zăpadă
8.prieteni
9.fericire
10.fotografii
11.muzică
12.vară
13.mare
14.blog
15.psihologie
16.sinceritate
17.poezie
18.majorat
19.Crăciun
20.iubire
21.trandafir
Şi pentru că mai este foarte puţin timp până când voi împlini 21 de ani, m-am gândit să realizez această probă drăgălaşă pentru voi. Sigur că este mult mai simplă decât cea de ieri. În ce constă? păi. Jocul se numeşte 21 de cuvinte. Substantive. Care v-au marcat viaţa până în prezent, sau care vă caracterizează şi vă plac. Atenţie să nu folosiţi adjective şi nici verbe!!! Subliniez.
Mi se pare într-adevăr mai uşoară decât cea de ieri şi, totodată, foarte plăcută, deoarece mă solicită să îmi iau viaţa de la început până în prezent, în căutarea unor lucruri importante pentru mine. Asadar, sa vedem ce gasesc...
1.familie
2.fundiţă
3.inocenţă
4.Sailor Moon :">
5.serbare
6.pisici
7.zăpadă
8.prieteni
9.fericire
10.fotografii
11.muzică
12.vară
13.mare
14.blog
15.psihologie
16.sinceritate
17.poezie
18.majorat
19.Crăciun
20.iubire
21.trandafir
miercuri, 18 februarie 2009
Puterea de a supravietui
Am primit de la Inka o invitatie la un concurs pe blogul ei, care se va desfasura in decursul a cateva zile. Prima probă a concursului Inka suna cam asa:
Avionul cu care trebuia să ajungi la mătuşa ta din Hawaii s-a prăbuşit în Oceanul Pacific. Tu eşti singurul supravieţuitor. Eşti rănit, dar mai este puţin până la mal, unde se află o insuliţă. Nu ai nicio cale de comunicaţie, iar populaţie nu există. Nu ai acoperiş, nu ai mâncare, nu ai nimic. Ce faci? scrie în minim 5 enunţuri cum ai putea să supravieţuieşti până când cineva va afla de accident. Este posibil să dureze ceva...
De indata ce ma trezesc, ma uit speriata in jurul meu si nu imi vine sa cred ca inca traiesc. De fapt, ma intreb daca e chiar real ceea ce mi s-a intamplat si nu e doar un cosmar din care urmeaza sa ma trezesc. Insa durerea provocata de impactul cazaturii imi confirma ca totul este cruda realitate. Incerc sa ma ridic, sperand sa mai gasesc pe cineva in viata. Insa, din pacate, nu se intrezareste nicio miscare. Strig dupa ajutor si imi raspunde numai ecoul: "Ajutor! Ajutor!". Ochii mi se umplu de lacrimi; ceilalti pasageri nu au supravietuit, iar gandul ca e posibil sa nu-mi mai revad niciodata familia si prietenii ma face sa disper.
Cateva minute sunt prea speriata si uimita de cele intamplate, incat nici nu realizez ca ma aflu chiar in mijlocul Oceanului. Dupa ce imi mai revin din soc, decid ca nu pot ramane acolo, printre cadavre, asa ca iau cele cateva lucruri pe care le aveam la indemana: un cutit, o bricheta si o sticla de apa. Habar nu aveam unde ma aflu, insa stiam ca nu mai puteam sta niciun minut in acel loc. Coborand din avion, constat ca am "norocul" ca aceasta se prabusise destul de aproape de tarm, intrucat apa imi ajungea abia pana la genunchi. Cu ultimele puteri, ajung la mal si ma asez pe nisip. De cand mi-am dorit eu sa vad Oceanul...insa nu m-as fi gandit niciodata ca o sa cad direct in el :)) Sunt si eu mirata ca inca mai am puterea sa ma amuz, cand ma aflu singura in mijlocul necunoscutului. Prin cap imi trec mii de ganduri: "Oare e cineva pe insula asta?", "Cum ma voi descurca?", "O sa mai ajung vreodata acasa?"...Insa nu e loc pentru intrebari sau indoieli. Odihna a luat sfarsit, trebuie sa ma asigur ca sunt in siguranta. Merg de-a lungul plajei, luand din cand in cand cate o gura de apa. Dupa vreo ora, ajung in acelasi loc de unde plecasem, fara sa intalnesc vreun om sau macar o urma de civilizatie. "Se pare ca sunt singura pe aici", imi spun speriata. De fapt, nici eu nu stiu ce ma sperie mai tare: posibilii canibali sau singuratatea asta de mormant. Si totusi, daca oameni nu sunt, la animale nu pot garanta.
Incetul cu incetul, caldura zilei se domoleste si soarele incepe sa coboare...in curand va veni seara, asa ca trebuie sa imi gasesc un loc sigur de stat cel putin in noaptea asta. In plimbarea mea, am observat cateva stanci in vecinatatea apei si merg acolo sa imi instalez "tabara". Din cateva crengute ale unui arbore aprind un foc; ce noroc ca am luat bricheta cu mine, pentru ca nu ma vedeam deloc frecand doua pietre una de alta, asa cum am vazut de multe ori la emisiunile de la TV. Cel putin cu focul langa mine, o sa fiu la adapost de animale si nu o sa inghet, pentru ca, odata cu lasarea serii, se facu chiar racoare. Am lasat focul sa arda si am pornit in cautarea a ceva de mancare. Imi era atat de foame, incat pana si frica mi-am invins-o. Norocul meu a fost ca am gasit prin imprejurimi un cocotier, iar jos era o nuca de cocos gata "culeasa". Am multumit vantului care probabil o daduse jos, am luat-o si m-am intors langa foc. Insa, acolo, surpriza...nu mai eram singura :D Pe stanca statea un papagal multicolor, desprins parca din povestea lui Robinson Crusoe. Reluandu-mi locul de langa foc, am constatat cu surprindere ca nu s-a speriat, ba mai mult, a inceput sa scoata diverse sunete. "Buna! i-am spus eu. Cum de nu te temi de mine?" Si, spre uimirea mea, mi s-a parut ca aud un "Hello!" Am zis ca delirez din cauza socului, asa ca l-am cam ignorat pe bietul papagal si ma concentram asupra nucii de cocos. Din cateva lovituri, am reusit sa o sparg si am baut putin suc. Nu se compara cu ce beam eu de obicei, dar era acceptabil. Apoi, brusc capul mi se facu greu de tot si am adormit...
(*)
A doua zi, cand m-am trezit, cred ca era in jur de 5, pentru ca primele sclipiri ale soarelui se reflectau in apa superba a oceanului. Nu imi venea sa cred ca eram acolo, complet singura, doar eu si oceanul...si ca intreaga insula imi apartinea. Am incercat din rasputeri sa nu ma gandesc la nimic negativ, sa nu mai imi pun intrebari, sa nu caut raspunsuri care poate nu vor veni niciodata...Vroiam doar sa savurez momentul, clipa magica a rasaritului. Chiar cand soarele isi revarsa intreaga lumina, alcatuind o alee pe apa, instinctiv am dus mana la lantisorul de la gatul meu. Medalionul in forma de inima era inca intreg, neatins de impactul caderii. Atunci m-a cuprins din nou tristetea si dorul fata de cei dragi, de cel pe care il iubeam...Nu puteam sa cred ca asa avea sa se termine totul...Eu singura, murind in pustietate.
Si exact cand eram gata sa ma prabusesc de tristete, am auzit din nou o voce. Speriata rau de tot, m-am intors insa nu am vazut pe nimeni. "Good mornin'", am auzi,t destul de clar asta. Uitandu-ma mai bine, am constatat ca deasupra mea era papagalul din seara precedenta. "Nu se poate sa vorbesti, cred ca am halucinatii. Adica cine te-ar fi putut invata?" Mica faptura cred ca mi-a simtit nelamuririle asa ca a continuat sa "vorbeasca", lasandu-ma muta de uimire. "Hi! Hi! My name is Roco. You?" Eram atat de uimita, incat pana si engleza unui papagal m-a lasat masca. "Hi! I'm Irina", am spus cu jumatate de gura. "Friend friend", zise Roco. Eu eram in stare de soc: nu stiam daca e chair real ca am gasit un asa prieten pretios...macar acum aveam cu cine sa mai schimb o vorba, fie si daca era un papagal vorbitor de engleza ;)) L-am luat pe umar si am pornit din nou in explorare. Din cand in cand, Roco mai zicea cate ceva si eu ii raspundeam, desi aveam mari indoieli ca chiar intelege ceea ce ii spun. Macar acum nu ma mai simteam atat de singura...Mergand de-a lungul insulei, descopar ca aceasta era putin mai mare decat crezusem eu initial si gasesc cu mare bucurie un bananier, care, culmea, avea si banane coapte. De obicei, nu sunt o mare fana a lor, insa acum mi se pareau ca arata delicios. Am scuturat putin de copac si mi-am procurat materia prima pentru un mic dejun delicios. Apoi mai era si problema apei, intrucat rezervele mele erau de acum ca si terminate. Din fericire, am gasit un mic parau, cu o apa atat de curata si cristalina, mai ceva decat cea a oceanului. Intorcandu-ma la locul meu cu acele mici provizii, simteam ca voi reusi. Insa stiam ca mai am multe de facut pentru a-mi asigura traiul pentru urmatoarele...cine-stie-cate zile.
(*)
Trecusera deja cateva zile de cand ma aflam pe insula si deja imi placea sa ma gandesc la ea ca la un loc numai al meu. Insa, recunosc, mi-as fi dorit din tot sufletul sa il pot imparti cu cineva. Imi era tot mai dor de cei dragi si nu de putine ori, priveam apusul suspinand. Insa Roco ma tot ciupea cand ma vedea asa, deci nu-mi permiteam sa stau prea mult timp suparata. In cele cateva explorari pe care le mai facusem, am gasit un fel de pestera, pe care am "imbracat-o" cu frunze de palmier. Nu era foarte mare, insa era destul cat sa fiu la oarecare adapost. Cel mai mult imi placeau zilele cand ploua torential si apoi ieseam sa admir curcubeul. Adoram oceanul, chiar si in aceste conditii. Am incercat sa aprind focul si cu cele doua pietre, intrucat nu stiam cat timp sa mai pot baza pe bricheta...Si se pare ca nimic nu era imposibil. Desi eram lipsita de civilizatie si de confort, nimic din toate astea nu era atat de grav precum era dorul de casa. Imi aminteam adesea cum spuneam ca vreau sa plec cat mai departe, sa nu mai aud de nimic si iata ca acum, dorinta mi se indeplinise. In fiecare zi, ma gandeam ca poate totusi voi reusi sa ajung acasa pana la cina, insa niciodata nu se intampla...Desi apusul soarelui imi facea placere, as fi dorit sa pot pleca chiar atunci, sa imi recapat viata mea de dinainte.
Focul statea mereu aprins, in speranta ca cineva il va vedea si va veni dupa mine...si se pare ca intr-o buna zi chiar asa s-a intamplat. Intr-o dimineata, chiar cand ma pregateam sa fac o baie, am auzit un zgomot puternic, care m-a speriat rau de tot. Uitandu-ma in sus, am observat un elicopter si am inceput sa fac semne cu mainile si sa intetesc focul. Nu stiam daca ma vor vedea, insa eram constienta ca ar putea fi unica mea scapare. Roco observa si el sunetul si zbura agitat imprejurul meu. Atunci mi-a venit o idee: "Roco, up! Go now!" Chiar nu stiu daca m-a inteles sau doar asa a vrut el sa zboare in sus, insa Roco s-a dus si dus a fost. Impresia mea era ca elicopterul se apropia tot mai mult de sol si speram din tot sufletul sa fie asa. Dupa un timp, nu l-am mai vazut, semn ca aterizase undeva. Am inceput sa alerg in partea cealalta a insulei, pana cand l-am zarit. Era acolo! Aveam sa fiu salvata! Insa chiar cand am ajuns langa el, am lesinat. Nu mai retin decat ca m-am trezit inconjurata de mai multi oameni, care strigau: "She's ok!". De cum am deschis ochii, m-au ajutat sa ma ridic de pe nisip si au inceput sa ma intrebe de cat timp eram acolo si cum s-a intampalt totul. Le-am povestit foarte pe scurt si au zis ca ma iau cu ei. Eram in culmea fericirii si abia asteptam sa plec, insa vroiam sa imi iau ramas bun de la Roco, asa ca i-am intrebat: "Did you see a parrot? Oh, please tell me." "This one?", si unul dintre ei il aduse pe Roco pe umar. M-am bucurat sa il vad si apoi am aflat ca insula aceea fusese descoperita in urma cu 3 ani de un naufragiat, care il domesticise pe Roco, insa fiind salvat, a preferat sa il lase in mediul sau natural. Acum, cateva persoane venisera sa faca cercetari pe insula si totodata sa vada ce face simpaticul papagal. Curand dupa aceea am plecat cu ei. Nu imi venea sa cred ca supravietuisem pe insula o luna intreaga, numai cu fructe si apa. Si desigur, cu un prieten deosebit...
Avionul cu care trebuia să ajungi la mătuşa ta din Hawaii s-a prăbuşit în Oceanul Pacific. Tu eşti singurul supravieţuitor. Eşti rănit, dar mai este puţin până la mal, unde se află o insuliţă. Nu ai nicio cale de comunicaţie, iar populaţie nu există. Nu ai acoperiş, nu ai mâncare, nu ai nimic. Ce faci? scrie în minim 5 enunţuri cum ai putea să supravieţuieşti până când cineva va afla de accident. Este posibil să dureze ceva...
De indata ce ma trezesc, ma uit speriata in jurul meu si nu imi vine sa cred ca inca traiesc. De fapt, ma intreb daca e chiar real ceea ce mi s-a intamplat si nu e doar un cosmar din care urmeaza sa ma trezesc. Insa durerea provocata de impactul cazaturii imi confirma ca totul este cruda realitate. Incerc sa ma ridic, sperand sa mai gasesc pe cineva in viata. Insa, din pacate, nu se intrezareste nicio miscare. Strig dupa ajutor si imi raspunde numai ecoul: "Ajutor! Ajutor!". Ochii mi se umplu de lacrimi; ceilalti pasageri nu au supravietuit, iar gandul ca e posibil sa nu-mi mai revad niciodata familia si prietenii ma face sa disper.
Cateva minute sunt prea speriata si uimita de cele intamplate, incat nici nu realizez ca ma aflu chiar in mijlocul Oceanului. Dupa ce imi mai revin din soc, decid ca nu pot ramane acolo, printre cadavre, asa ca iau cele cateva lucruri pe care le aveam la indemana: un cutit, o bricheta si o sticla de apa. Habar nu aveam unde ma aflu, insa stiam ca nu mai puteam sta niciun minut in acel loc. Coborand din avion, constat ca am "norocul" ca aceasta se prabusise destul de aproape de tarm, intrucat apa imi ajungea abia pana la genunchi. Cu ultimele puteri, ajung la mal si ma asez pe nisip. De cand mi-am dorit eu sa vad Oceanul...insa nu m-as fi gandit niciodata ca o sa cad direct in el :)) Sunt si eu mirata ca inca mai am puterea sa ma amuz, cand ma aflu singura in mijlocul necunoscutului. Prin cap imi trec mii de ganduri: "Oare e cineva pe insula asta?", "Cum ma voi descurca?", "O sa mai ajung vreodata acasa?"...Insa nu e loc pentru intrebari sau indoieli. Odihna a luat sfarsit, trebuie sa ma asigur ca sunt in siguranta. Merg de-a lungul plajei, luand din cand in cand cate o gura de apa. Dupa vreo ora, ajung in acelasi loc de unde plecasem, fara sa intalnesc vreun om sau macar o urma de civilizatie. "Se pare ca sunt singura pe aici", imi spun speriata. De fapt, nici eu nu stiu ce ma sperie mai tare: posibilii canibali sau singuratatea asta de mormant. Si totusi, daca oameni nu sunt, la animale nu pot garanta.
Incetul cu incetul, caldura zilei se domoleste si soarele incepe sa coboare...in curand va veni seara, asa ca trebuie sa imi gasesc un loc sigur de stat cel putin in noaptea asta. In plimbarea mea, am observat cateva stanci in vecinatatea apei si merg acolo sa imi instalez "tabara". Din cateva crengute ale unui arbore aprind un foc; ce noroc ca am luat bricheta cu mine, pentru ca nu ma vedeam deloc frecand doua pietre una de alta, asa cum am vazut de multe ori la emisiunile de la TV. Cel putin cu focul langa mine, o sa fiu la adapost de animale si nu o sa inghet, pentru ca, odata cu lasarea serii, se facu chiar racoare. Am lasat focul sa arda si am pornit in cautarea a ceva de mancare. Imi era atat de foame, incat pana si frica mi-am invins-o. Norocul meu a fost ca am gasit prin imprejurimi un cocotier, iar jos era o nuca de cocos gata "culeasa". Am multumit vantului care probabil o daduse jos, am luat-o si m-am intors langa foc. Insa, acolo, surpriza...nu mai eram singura :D Pe stanca statea un papagal multicolor, desprins parca din povestea lui Robinson Crusoe. Reluandu-mi locul de langa foc, am constatat cu surprindere ca nu s-a speriat, ba mai mult, a inceput sa scoata diverse sunete. "Buna! i-am spus eu. Cum de nu te temi de mine?" Si, spre uimirea mea, mi s-a parut ca aud un "Hello!" Am zis ca delirez din cauza socului, asa ca l-am cam ignorat pe bietul papagal si ma concentram asupra nucii de cocos. Din cateva lovituri, am reusit sa o sparg si am baut putin suc. Nu se compara cu ce beam eu de obicei, dar era acceptabil. Apoi, brusc capul mi se facu greu de tot si am adormit...
(*)
A doua zi, cand m-am trezit, cred ca era in jur de 5, pentru ca primele sclipiri ale soarelui se reflectau in apa superba a oceanului. Nu imi venea sa cred ca eram acolo, complet singura, doar eu si oceanul...si ca intreaga insula imi apartinea. Am incercat din rasputeri sa nu ma gandesc la nimic negativ, sa nu mai imi pun intrebari, sa nu caut raspunsuri care poate nu vor veni niciodata...Vroiam doar sa savurez momentul, clipa magica a rasaritului. Chiar cand soarele isi revarsa intreaga lumina, alcatuind o alee pe apa, instinctiv am dus mana la lantisorul de la gatul meu. Medalionul in forma de inima era inca intreg, neatins de impactul caderii. Atunci m-a cuprins din nou tristetea si dorul fata de cei dragi, de cel pe care il iubeam...Nu puteam sa cred ca asa avea sa se termine totul...Eu singura, murind in pustietate.
Si exact cand eram gata sa ma prabusesc de tristete, am auzit din nou o voce. Speriata rau de tot, m-am intors insa nu am vazut pe nimeni. "Good mornin'", am auzi,t destul de clar asta. Uitandu-ma mai bine, am constatat ca deasupra mea era papagalul din seara precedenta. "Nu se poate sa vorbesti, cred ca am halucinatii. Adica cine te-ar fi putut invata?" Mica faptura cred ca mi-a simtit nelamuririle asa ca a continuat sa "vorbeasca", lasandu-ma muta de uimire. "Hi! Hi! My name is Roco. You?" Eram atat de uimita, incat pana si engleza unui papagal m-a lasat masca. "Hi! I'm Irina", am spus cu jumatate de gura. "Friend friend", zise Roco. Eu eram in stare de soc: nu stiam daca e chair real ca am gasit un asa prieten pretios...macar acum aveam cu cine sa mai schimb o vorba, fie si daca era un papagal vorbitor de engleza ;)) L-am luat pe umar si am pornit din nou in explorare. Din cand in cand, Roco mai zicea cate ceva si eu ii raspundeam, desi aveam mari indoieli ca chiar intelege ceea ce ii spun. Macar acum nu ma mai simteam atat de singura...Mergand de-a lungul insulei, descopar ca aceasta era putin mai mare decat crezusem eu initial si gasesc cu mare bucurie un bananier, care, culmea, avea si banane coapte. De obicei, nu sunt o mare fana a lor, insa acum mi se pareau ca arata delicios. Am scuturat putin de copac si mi-am procurat materia prima pentru un mic dejun delicios. Apoi mai era si problema apei, intrucat rezervele mele erau de acum ca si terminate. Din fericire, am gasit un mic parau, cu o apa atat de curata si cristalina, mai ceva decat cea a oceanului. Intorcandu-ma la locul meu cu acele mici provizii, simteam ca voi reusi. Insa stiam ca mai am multe de facut pentru a-mi asigura traiul pentru urmatoarele...cine-stie-cate zile.
(*)
Trecusera deja cateva zile de cand ma aflam pe insula si deja imi placea sa ma gandesc la ea ca la un loc numai al meu. Insa, recunosc, mi-as fi dorit din tot sufletul sa il pot imparti cu cineva. Imi era tot mai dor de cei dragi si nu de putine ori, priveam apusul suspinand. Insa Roco ma tot ciupea cand ma vedea asa, deci nu-mi permiteam sa stau prea mult timp suparata. In cele cateva explorari pe care le mai facusem, am gasit un fel de pestera, pe care am "imbracat-o" cu frunze de palmier. Nu era foarte mare, insa era destul cat sa fiu la oarecare adapost. Cel mai mult imi placeau zilele cand ploua torential si apoi ieseam sa admir curcubeul. Adoram oceanul, chiar si in aceste conditii. Am incercat sa aprind focul si cu cele doua pietre, intrucat nu stiam cat timp sa mai pot baza pe bricheta...Si se pare ca nimic nu era imposibil. Desi eram lipsita de civilizatie si de confort, nimic din toate astea nu era atat de grav precum era dorul de casa. Imi aminteam adesea cum spuneam ca vreau sa plec cat mai departe, sa nu mai aud de nimic si iata ca acum, dorinta mi se indeplinise. In fiecare zi, ma gandeam ca poate totusi voi reusi sa ajung acasa pana la cina, insa niciodata nu se intampla...Desi apusul soarelui imi facea placere, as fi dorit sa pot pleca chiar atunci, sa imi recapat viata mea de dinainte.
Focul statea mereu aprins, in speranta ca cineva il va vedea si va veni dupa mine...si se pare ca intr-o buna zi chiar asa s-a intamplat. Intr-o dimineata, chiar cand ma pregateam sa fac o baie, am auzit un zgomot puternic, care m-a speriat rau de tot. Uitandu-ma in sus, am observat un elicopter si am inceput sa fac semne cu mainile si sa intetesc focul. Nu stiam daca ma vor vedea, insa eram constienta ca ar putea fi unica mea scapare. Roco observa si el sunetul si zbura agitat imprejurul meu. Atunci mi-a venit o idee: "Roco, up! Go now!" Chiar nu stiu daca m-a inteles sau doar asa a vrut el sa zboare in sus, insa Roco s-a dus si dus a fost. Impresia mea era ca elicopterul se apropia tot mai mult de sol si speram din tot sufletul sa fie asa. Dupa un timp, nu l-am mai vazut, semn ca aterizase undeva. Am inceput sa alerg in partea cealalta a insulei, pana cand l-am zarit. Era acolo! Aveam sa fiu salvata! Insa chiar cand am ajuns langa el, am lesinat. Nu mai retin decat ca m-am trezit inconjurata de mai multi oameni, care strigau: "She's ok!". De cum am deschis ochii, m-au ajutat sa ma ridic de pe nisip si au inceput sa ma intrebe de cat timp eram acolo si cum s-a intampalt totul. Le-am povestit foarte pe scurt si au zis ca ma iau cu ei. Eram in culmea fericirii si abia asteptam sa plec, insa vroiam sa imi iau ramas bun de la Roco, asa ca i-am intrebat: "Did you see a parrot? Oh, please tell me." "This one?", si unul dintre ei il aduse pe Roco pe umar. M-am bucurat sa il vad si apoi am aflat ca insula aceea fusese descoperita in urma cu 3 ani de un naufragiat, care il domesticise pe Roco, insa fiind salvat, a preferat sa il lase in mediul sau natural. Acum, cateva persoane venisera sa faca cercetari pe insula si totodata sa vada ce face simpaticul papagal. Curand dupa aceea am plecat cu ei. Nu imi venea sa cred ca supravietuisem pe insula o luna intreaga, numai cu fructe si apa. Si desigur, cu un prieten deosebit...
luni, 16 februarie 2009
The Tale of Despereaux
După ce timp de o săptămână şi ceva am înnebunit pe toată lumea cu minunatul şoricel, azi mi-am făcut în sfârşit timp să văd şi eu filmul
The Tale of Despereaux. Sau mai bine zis, desenul animat.
Deşi mă aşteptam la ceva mai mult, filmul e drăguţ, iar povestea impresionează prin curajul de care da dovadă o făptură atât de mică, ce pare a fi predestinată unei vieţi dominate de frică. Încălcând toate normele societăţii sale, Despereaux nu ezită să se avânte în necunoscut, fiind dornic să îşi împlinească misiunea: salvarea prinţesei. Cum ai putea să nu-l îndrăgeşti? Pe lângă urechile lui mari, la fel ca şi inima, Despereaux ne oferă o lecţie de viaţă: cu curaj, adevăr şi onoare chiar şi cele mai mici făpturi pot reuşi să devină cineva în viaţă!
Vă recomand să îl vedeţi şi voi într-o zi ploioasă sau când doar vreţi să vă simţiţi din nou copii, chiar şi pentru o oră şi jumătate cât durează. Găsiţi şi trailerul aici!
The Tale of Despereaux. Sau mai bine zis, desenul animat.
Deşi mă aşteptam la ceva mai mult, filmul e drăguţ, iar povestea impresionează prin curajul de care da dovadă o făptură atât de mică, ce pare a fi predestinată unei vieţi dominate de frică. Încălcând toate normele societăţii sale, Despereaux nu ezită să se avânte în necunoscut, fiind dornic să îşi împlinească misiunea: salvarea prinţesei. Cum ai putea să nu-l îndrăgeşti? Pe lângă urechile lui mari, la fel ca şi inima, Despereaux ne oferă o lecţie de viaţă: cu curaj, adevăr şi onoare chiar şi cele mai mici făpturi pot reuşi să devină cineva în viaţă!
Vă recomand să îl vedeţi şi voi într-o zi ploioasă sau când doar vreţi să vă simţiţi din nou copii, chiar şi pentru o oră şi jumătate cât durează. Găsiţi şi trailerul aici!
duminică, 15 februarie 2009
sâmbătă, 14 februarie 2009
V'Day
Da, e 14 februarie, e frumos afară, soare şi miroase a iubire. Exact ca şi săptămâna trecută...
Şi totuşi, azi se presupune că e Valentine's Day, deci e mai multă iubire decât de obicei. Oare? Pentru mine cel puţin, nu e aşa. Nu iubesc astăzi mai mult doar pentru că e sărbătoare, ci pentru că a mai trecut o zi şi am realizat din nou cât de mult merită. Nu i-am spus cuvintele magice de mai multe ori decât era necesar şi nici nu am pretenţii la inimioare roşii şi pufoase sau la alte chestii sofisticate.
Îmi e de-ajuns că ştiu eu cum stau lucrurile şi că dovedesc şi îmi este zilnic dovedită dragostea sinceră. Nu îndemn pe nimeni să renunţe la toate lucrurile "comerciale", nici nu sugerez că V'Day nu-şi are rostul, vroiam doar să spun că pentru cei ce se iubesc, fiecare zi e una specială, iar miracolul dragostei este o sărbătoare permanentă.
Oricum, doresc tuturor îndrăgostiţilor o zi cât mai plăcută alături de persoana iubită!
Şi totuşi, azi se presupune că e Valentine's Day, deci e mai multă iubire decât de obicei. Oare? Pentru mine cel puţin, nu e aşa. Nu iubesc astăzi mai mult doar pentru că e sărbătoare, ci pentru că a mai trecut o zi şi am realizat din nou cât de mult merită. Nu i-am spus cuvintele magice de mai multe ori decât era necesar şi nici nu am pretenţii la inimioare roşii şi pufoase sau la alte chestii sofisticate.
Îmi e de-ajuns că ştiu eu cum stau lucrurile şi că dovedesc şi îmi este zilnic dovedită dragostea sinceră. Nu îndemn pe nimeni să renunţe la toate lucrurile "comerciale", nici nu sugerez că V'Day nu-şi are rostul, vroiam doar să spun că pentru cei ce se iubesc, fiecare zi e una specială, iar miracolul dragostei este o sărbătoare permanentă.
Oricum, doresc tuturor îndrăgostiţilor o zi cât mai plăcută alături de persoana iubită!
Întrebare de baraj
- Ce fac marmoţica cu marmoţelul?
Aştept răspunsuri, iar varianta corectă va fi publicată mâine.
EDIT: Raspunsul corect este Se marmotesc, iar IlluzoricDream l-a ghicit. Felicitari! :D
Aştept răspunsuri, iar varianta corectă va fi publicată mâine.
EDIT: Raspunsul corect este Se marmotesc, iar IlluzoricDream l-a ghicit. Felicitari! :D
vineri, 13 februarie 2009
Vineri, 13...
...Şi niciun ghinion. Nu că m-aş fi aşteptat la vreo unul, dar oricum... Poate doar să mă asculte la istorie şa să uit ceea ce m-am chinuit ieri vreo 3 ore să învăţ. Deja am auzit câteva comentarii azi pe tema ghinionului de 13, mai ales că e şi ziua nefastă de vineri. Pentru mine, 13 chiar nu a fost niciodată cu ghinion, ba mai mult, într-o tinereţe nu foarte îndepărtată, era numărul norocos. Acum se pare că a tot crescut şi s-a transformat în 23 pentru mine.
În general, nu sunt superstiţioasă şi nu prea ţin cont de tot ceea ce se zice. Am spart multe farfurii şi pahare la viaţa mea, însă nu s-a întâmplat nimic, la fel şi cu o oglindă. Pisicile, de toate culorile, nu au ezitat să-mi tăie calea şi totuşi încă sunt aici, bine-sănătoasă. Pe sub scări recunosc că nu am trecut, din motive practice, iar umbrele deschise în casă nu ţin, n-aş vrea să mă ud. Şi totuşi, pentru că tot veni vorba de superstiţii, mi-am amintit că am citit cândva destule articole în care se vorbeau de chestii care de care mai ciudate, unele chiar aberante. Şi tot aşa am aflat că există persoane paraskavedekatrifobe, adică care se tem de vineri 13. Mi se pare deja cam exagerat.
Şi totuşi, mult noroc - nu se ştie niciodată, nu-i aşa?! :P
În general, nu sunt superstiţioasă şi nu prea ţin cont de tot ceea ce se zice. Am spart multe farfurii şi pahare la viaţa mea, însă nu s-a întâmplat nimic, la fel şi cu o oglindă. Pisicile, de toate culorile, nu au ezitat să-mi tăie calea şi totuşi încă sunt aici, bine-sănătoasă. Pe sub scări recunosc că nu am trecut, din motive practice, iar umbrele deschise în casă nu ţin, n-aş vrea să mă ud. Şi totuşi, pentru că tot veni vorba de superstiţii, mi-am amintit că am citit cândva destule articole în care se vorbeau de chestii care de care mai ciudate, unele chiar aberante. Şi tot aşa am aflat că există persoane paraskavedekatrifobe, adică care se tem de vineri 13. Mi se pare deja cam exagerat.
Şi totuşi, mult noroc - nu se ştie niciodată, nu-i aşa?! :P
joi, 12 februarie 2009
Leapşa cu citat
Se pare că cineva a intrat în "nebunia" lepşelor :)) Dar chiar nu mă pot abţine, pentru ca am găsit la Inka pe blog ceva interesant.
Instrucţiuni:
1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
5. Nu îndrăzni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau intelectuală”.
6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni.
Prima carte din raft este chiar cartea mea preferată - Pe aripile vântului, de Margaret Mitchell. Iată ce am găsit:
"Scarlett tăcu şi reflectă. Era prima oară când se găsea sub acelaşi acoperiş cu cineva care nu era primit nicăieri. I se păru pasionant.
-Ce-a făcut?
-O, Scarlett, are o reputaţie îngrozitoare. Îl cheamă Rhett Butler şi e din Charleston şi familia lui e dintre cele mai bune de-acolo, dar nici unul dintre ei nu mai vorbeşte cu el."
Am pus cu o frază în plus, dar era tocmai momentul în care se cunosc protagoniştii, aşa că mi s-a părut chiar reprezentativ. Se pare că ne confruntăm din nou cu partea ciudată a numărului 123.
Leapşa merge la toţi cei din blogroll care vor din să o ia, nu mai nominalizez eu.
Instrucţiuni:
1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
5. Nu îndrăzni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau intelectuală”.
6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni.
Prima carte din raft este chiar cartea mea preferată - Pe aripile vântului, de Margaret Mitchell. Iată ce am găsit:
"Scarlett tăcu şi reflectă. Era prima oară când se găsea sub acelaşi acoperiş cu cineva care nu era primit nicăieri. I se păru pasionant.
-Ce-a făcut?
-O, Scarlett, are o reputaţie îngrozitoare. Îl cheamă Rhett Butler şi e din Charleston şi familia lui e dintre cele mai bune de-acolo, dar nici unul dintre ei nu mai vorbeşte cu el."
Am pus cu o frază în plus, dar era tocmai momentul în care se cunosc protagoniştii, aşa că mi s-a părut chiar reprezentativ. Se pare că ne confruntăm din nou cu partea ciudată a numărului 123.
Leapşa merge la toţi cei din blogroll care vor din să o ia, nu mai nominalizez eu.
Ce îmi place?
Şi că să nu rămân datoare, trebuie să onorez şi a doua leapşă de la Alecsa, de această dată spunând ceea ce îmi place.
1. Timpul petrecut cu persoana iubita
2. Să fiu alintată
3. Marea şi plaja-nimic mai frumos decât asta :X
4. Răsăritul la mare-nu poţi să mori până ce nu ai văzut măcar unul
5. Să văd lumea fericită-cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Şi dacă mă include şi eu printre ei, e perfect.
6. Prietenii mei cei mai buni
7. Camera foto-deşi mi-aş dori alta, am trecut totuşi prin multe împreună.
8. Parisul şi Veneţia-deşi nu am fost niciodată acolo
9. Cartea şi filmul Pe aripile vântului
10. Serialul Sex and the City
11. Filmele Before Sunrise şi Eurotrip (cea mai tare comedie, ştiţi voi :D)
12. Pizza-de fapt, nu cred că am întâlnit pe cineva căruia să nu-i placă
13. Îngheţata
14. Ciocolata
15. Salata de fructe
16. Salata boeuf =P~
17. Fursecurile făcute de mine-ştiu că-s modestă tare :P
18. Prigatul de kiwi-aşa, mai nou :-"
19. Clementinele
20. Crăciunul-şi tot ce ţine de el
21. Muzica
22. Basshunter
23. Pisicile
24. Colecţia mea de...mai multe lucruri :P
25. Ursuleţii de plus-niciodată nu eşti prea mare pentru ei ;))
26. Movul şi roşul
27. Ploile scurte de vară şi o anumită zi ploioasă din ianuarie
28. Romantismul
29. Gelul de dus Avon Senses cu mandarine
30. Iaurtul cu müsli
31. Budinca de ciocolata
32. Dormitul fără nicio grijă
33. Îmbrăţişările
34. Unghiile lungi
35. Plimbările nocturne
36. Fustele şi rochiile purtate vara
37. Fluturii
38. Norii
39. Macii
40. Pozele artistice
41. Carneţelele-am o mulţime prin noptieră
42. Emisiunile interesante de pe Discovery
43. Sinceritatea
44. Dreptatea
45. Cutia mea cu amintiri
46. Civilizaţia arabă
47. Lumânările colorate
48. Leagănul din spatele casei
49. Luna decembrie-ziua mea + Crăciun :D
50. Camera mea-mă simt în largul meu în ea
51. Albumul foto de la majorat-mereu îmi amintesc cât de frumos a fost 8->
52. Testele psihologice
53. Felinele mari
54. Caii albi sau negri
55. Accesoriile colorate
56. Cafeua de dimineaţă
57. Cadourile fără ocazie
58. Trandafirii albi
59. Petrecerile-mai ales dacă sunt eu gazda :P
60. Ordinea în PC
61. Filmele romantice văzute în doi
62. Visatul cu ochii deschişi
63. Semnele de mess
64. Reclama de la Vodafone
65. Blogul
66. Lepşele
67. Jocul Monopoly
68. Ideile originale
69. Călătoriile
70. Excursiile
71. Bancurile bune
72. Ochii verzi
73. Site-ul Polyvore
Sper că aţi avut răbdare sa citiţi :P
1. Timpul petrecut cu persoana iubita
2. Să fiu alintată
3. Marea şi plaja-nimic mai frumos decât asta :X
4. Răsăritul la mare-nu poţi să mori până ce nu ai văzut măcar unul
5. Să văd lumea fericită-cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Şi dacă mă include şi eu printre ei, e perfect.
6. Prietenii mei cei mai buni
7. Camera foto-deşi mi-aş dori alta, am trecut totuşi prin multe împreună.
8. Parisul şi Veneţia-deşi nu am fost niciodată acolo
9. Cartea şi filmul Pe aripile vântului
10. Serialul Sex and the City
11. Filmele Before Sunrise şi Eurotrip (cea mai tare comedie, ştiţi voi :D)
12. Pizza-de fapt, nu cred că am întâlnit pe cineva căruia să nu-i placă
13. Îngheţata
14. Ciocolata
15. Salata de fructe
16. Salata boeuf =P~
17. Fursecurile făcute de mine-ştiu că-s modestă tare :P
18. Prigatul de kiwi-aşa, mai nou :-"
19. Clementinele
20. Crăciunul-şi tot ce ţine de el
21. Muzica
22. Basshunter
23. Pisicile
24. Colecţia mea de...mai multe lucruri :P
25. Ursuleţii de plus-niciodată nu eşti prea mare pentru ei ;))
26. Movul şi roşul
27. Ploile scurte de vară şi o anumită zi ploioasă din ianuarie
28. Romantismul
29. Gelul de dus Avon Senses cu mandarine
30. Iaurtul cu müsli
31. Budinca de ciocolata
32. Dormitul fără nicio grijă
33. Îmbrăţişările
34. Unghiile lungi
35. Plimbările nocturne
36. Fustele şi rochiile purtate vara
37. Fluturii
38. Norii
39. Macii
40. Pozele artistice
41. Carneţelele-am o mulţime prin noptieră
42. Emisiunile interesante de pe Discovery
43. Sinceritatea
44. Dreptatea
45. Cutia mea cu amintiri
46. Civilizaţia arabă
47. Lumânările colorate
48. Leagănul din spatele casei
49. Luna decembrie-ziua mea + Crăciun :D
50. Camera mea-mă simt în largul meu în ea
51. Albumul foto de la majorat-mereu îmi amintesc cât de frumos a fost 8->
52. Testele psihologice
53. Felinele mari
54. Caii albi sau negri
55. Accesoriile colorate
56. Cafeua de dimineaţă
57. Cadourile fără ocazie
58. Trandafirii albi
59. Petrecerile-mai ales dacă sunt eu gazda :P
60. Ordinea în PC
61. Filmele romantice văzute în doi
62. Visatul cu ochii deschişi
63. Semnele de mess
64. Reclama de la Vodafone
65. Blogul
66. Lepşele
67. Jocul Monopoly
68. Ideile originale
69. Călătoriile
70. Excursiile
71. Bancurile bune
72. Ochii verzi
73. Site-ul Polyvore
Sper că aţi avut răbdare sa citiţi :P
miercuri, 11 februarie 2009
Plictiseală
Ăsta a fost cuvântul-cheie al zilei de azi. Încă nu îmi vine să cred că a început un nou semestru-ultimul, de fapt, şi nici că de la toamnă o să trec pe lângă liceu fără să mai am motiv să intru. Şi totuşi, nu ştiu dacă să urmez părerea colectivă şi să mă bucur că scap de el sau să am o uşoară nostalgie. Cred că nu e încă necesar, însă e timp pentru toate.
Pe de altă parte, prima jumătate a săptămânii mi s-a părut oribilă. A trecut mult prea greu, deja sunt epuizată, deşi nu am făcut mare lucru la şcoală până acum. Parcă nu mai am răbdare să stau în bancă cele şase ore, ceva mă face să nu-mi aflu locul. O fi de vină faptul că e puţin cald afară sau altceva, asta chiar nu mai ştiu. Ideea e că deja m-am plictisit de tot ce înseamnă şcoală. Vacanţă de mai înainte parcă mi-a făcut mai rău, pentru că abia mă obişnuisem şi eu cu relaxarea, când a trebuit să o iau de la capăt. Şi asta nu e nimic, pentru că partea frumoasă vine abia de mâine, când mă aşteaptă cele şase pagini de lecţie la istorie. Mă sperie rubricile atât de goale ale catalogului, albul lor mă face să mă gândesc că trebuie să fac un efort la toate disciplinele, cât să îmi asigur un viitor liniştit. Şi nici tema la romană nu a fost tocmai una scurtă, nici mai mult, nici mai puţin decât cinci pagini. Cam aşa se măsoară la mine dificultatea unei zile: în câte pagini am de scris/citit/învăţat :P
Şi totuşi, e cineva care mă face să zâmbesc şi să uit de toate astea... :)
Pe de altă parte, prima jumătate a săptămânii mi s-a părut oribilă. A trecut mult prea greu, deja sunt epuizată, deşi nu am făcut mare lucru la şcoală până acum. Parcă nu mai am răbdare să stau în bancă cele şase ore, ceva mă face să nu-mi aflu locul. O fi de vină faptul că e puţin cald afară sau altceva, asta chiar nu mai ştiu. Ideea e că deja m-am plictisit de tot ce înseamnă şcoală. Vacanţă de mai înainte parcă mi-a făcut mai rău, pentru că abia mă obişnuisem şi eu cu relaxarea, când a trebuit să o iau de la capăt. Şi asta nu e nimic, pentru că partea frumoasă vine abia de mâine, când mă aşteaptă cele şase pagini de lecţie la istorie. Mă sperie rubricile atât de goale ale catalogului, albul lor mă face să mă gândesc că trebuie să fac un efort la toate disciplinele, cât să îmi asigur un viitor liniştit. Şi nici tema la romană nu a fost tocmai una scurtă, nici mai mult, nici mai puţin decât cinci pagini. Cam aşa se măsoară la mine dificultatea unei zile: în câte pagini am de scris/citit/învăţat :P
Şi totuşi, e cineva care mă face să zâmbesc şi să uit de toate astea... :)
sâmbătă, 7 februarie 2009
Ce urăsc eu?
Am primit o leapşă de la cea care este divină in caz o înnebunesc după ce termin de scris postul ăsta :)) Asta pentru că trebuie să spun 73 (da, aţi citit bine 73) de lucruri pe care le urăsc eu. Deci, să începem:
1.oamenii care îşi bagă nasul în treburile altora, de parcă nu ar avea ceva mai bun de făcut;
2.să fiu minţită/trădată/înşelată. Dacă ai ceva de zis, zi-mi-o în faţă; orice adevăr va fi mai puţin dureros decât o minciună "frumoasă";
3.aglomeraţia - nu mă simt în largul meu în locurile cu foarte mulţi oameni;
4.oamenii cu mai multe feţe - la ce bun să te prefaci?;
5.barfitorii - chiar nu au altceva mai bun de făcut?;
6.mă enervează la culme cei care ascultă pe stradă sau în alte locuri publice muzică la telefon, dată la maxim, de parcă nu s-ar fi inventat căştile;
7.să mi se răspundă în sictir - mai bine taci, decât să îmi vorbeşti pe un ton din acela;
8.folosirea cuvântului aha pe messenger, precum şi cele de gen dap, nop;
9. româno-engleza. Ok, înţeleg că îţi place engleza şi vrei să demostrezi că o ştii, dar alege: ori scrii ceva în română, ori tot în engleză. Nu câte jumătate de propoziţie din fiecare;
10.blog-urile cu conţinut gol - dacă tot ţii numele ocupat, măcar scrie ceva pe el, dacă nu, închide-l;
11.profilele de hi5/... cu 58636396 de poze;
12.persoanele care întreabă "Cine eşti?", deşi ele ţi-au dat add pe messenger;
13. toanele unora;
14. aerele de superioritate;
15. trezitul cu alarmă - nu contează ora, dar detest să aud alarma sunând;
16. ora 6:30 - cred că e evident de ce;
17. limba italiană şi latina;
18. cele N pagini pe care le am de învăţat la istorie, în weekend sau joia;
19. stesul provocat de Bac;
20. să îmi zică cineva ce să fac, mai ales dacă e vorba de şcoală;
21. să mă întrebe colegii ce teme avem pentru ziua următoare;
22. să fiu amabilă cu cineva şi să nu primesc nici măcar un "Multumesc!";
23. să mi se rupă unghiile când mi-e lumea mai dragă;
24. să nu meargă netul când am de făcut vreun referat;
25. să am prea multe de făcut într-un timp scurt;
26. să ţipe cineva la mine;
27. să mă cert cu cei la care ţin;
28. să fiu contrazisă când sunt 100% sigură că am dreptate;
29. să nu ajung la timp undeva sau să întârzie ceilalţi;
30. să primesc mass-uri prosteşti;
31. să rămân fără baterii la cameră în mijlocul "şedinţei foto" :)) ;
32. să nu am idei pentru blog;
33. să mă sune cineva sau să dea beep cu număr ascuns;
34. să fiu obligată să fac ceea ce nu îmi place;
35. laptele dulce - cred că nu am mai băut de vreo 4 ani, mi se pare pur şi simplu oribil;
36. îngheţată de cacao;
37. napolitanele cu cremă de lămâie;
38. lămâia rasă pusă în prăjituri;
39. sucul de ananas - dar cu fructul şi compotul nu am nicio problemă;
40. ciorbă - nu mănânc decât foarte foarte rar;
41. exageratul - în toate privinţele;
42. insectele - de toate neamurile, pentru că am o frică teribilă de ele;
43. păianjenii - pentru că îi "iubesc" atât de mult, meritau o categorie aparte;
44. emisiunile cu fantome de pe Discovery - pentru că sunt tentată să mă uit şi apoi nu mai pot adormi;
45. să mă uit la filme de una singură;
46. să mă plictisesc în casă;
47. să nu pot termina de citit ceva ce am început de mai multe ori - şi mi s-a întâmplat cu vreo câteva cărţi;
48. să nu găsesc din prima subtitrarea bună la filme;
49. să mi se blocheze PC-ul / laptop-ul;
50. să îmi umble cineva în lucruri sau să îmi facă altcineva curat în cameră;
51. să nu recunoască greşelile anumite persoane, atunci când e cazul;
52. să fiu întreruptă când chiar am nevoie de linişte şi intimitate;
53. să mă trezească cineva - fac urât de tot :)) ;
54. să îmi deschidă cineva PC-ul şi să nu îmi zică apoi;
55. să reiau o activitate de la zero - de exemplu, dacă în timp ce scriu un articol pe blog, pierd tot, nu o mai iau de la capăt nici să mă rogi frumos :| ;
56. să nu vină Zein la mine când îl chem :-L ;
57. să învăţ la materiile inutile - de aceea nici nu o fac :D ;
58. să ne frece profii la cap că suntem în clasa a XII-a - aşa, şi ce? NOI suntem, nu ei;
59. să fac curat atunci când nu am chef;
60. să merg singură la şcoală;
61. să fiu bătută la cap - dacă mi-ai zis o data, sigur am priceput :) ;
62. să mi se zică că sunt încăpăţânată - ştiu că aşa e, dar nu e cazul să o şi aud ;)) ;
63. să mănânc singură - niciodată nu mi-a plăcut;
64. să mă simt tristă fără motiv - deşi în ultima vreme nu mi s-a mai întâmplat ;;) ;
65. să văd persoane care beau până ajung să facă lucruri pe care conştienţi fiind, nu le-ar face;
66. fumul de ţigară - chiar nu îl suport, la fel şi ochii mei;
67. urăsc că sunt prea puţine locuri în oraş unde poţi ieşi, astfel că inevitabil te întâlneşti la tot pasul cu persoane pe care chiar nu ai vrea să le vezi şi în timpul tău liber ;) ;
68. copacii proaspăt tăiaţi din faţa Primăriei - arată jalnic :| ;
69. fenomenul "Pitzi" - deja a luat prea mare amploare şi începe să mi se facă greaţă;
70. id-urile gen "poopik_scumpik_dulcik_pe_botik" - nici nu mă gândesc să le dau accept;
71. să îmi fie prea lene să fac ceva - şi se cam întâmplă :"> ;
72. să "sară" lumea pe mine de cum intru pe mess şi să am 8576 de fereşte deschise;
73. să nu mi se satisfacă curiozitatea atunci când vreau eu :)).
Şi cu asta, a dat Domnul şi am terminat şi eu. Şi încă trăiesc. Şi nici nu am înnebunit, dar la următoarea cu siguranţă că ajung la spitalul 9 =)) Şi leapşa merge mai departe la Adrian, cu menţiunea că poate scrie minim 20 de lucruri :P
1.oamenii care îşi bagă nasul în treburile altora, de parcă nu ar avea ceva mai bun de făcut;
2.să fiu minţită/trădată/înşelată. Dacă ai ceva de zis, zi-mi-o în faţă; orice adevăr va fi mai puţin dureros decât o minciună "frumoasă";
3.aglomeraţia - nu mă simt în largul meu în locurile cu foarte mulţi oameni;
4.oamenii cu mai multe feţe - la ce bun să te prefaci?;
5.barfitorii - chiar nu au altceva mai bun de făcut?;
6.mă enervează la culme cei care ascultă pe stradă sau în alte locuri publice muzică la telefon, dată la maxim, de parcă nu s-ar fi inventat căştile;
7.să mi se răspundă în sictir - mai bine taci, decât să îmi vorbeşti pe un ton din acela;
8.folosirea cuvântului aha pe messenger, precum şi cele de gen dap, nop;
9. româno-engleza. Ok, înţeleg că îţi place engleza şi vrei să demostrezi că o ştii, dar alege: ori scrii ceva în română, ori tot în engleză. Nu câte jumătate de propoziţie din fiecare;
10.blog-urile cu conţinut gol - dacă tot ţii numele ocupat, măcar scrie ceva pe el, dacă nu, închide-l;
11.profilele de hi5/... cu 58636396 de poze;
12.persoanele care întreabă "Cine eşti?", deşi ele ţi-au dat add pe messenger;
13. toanele unora;
14. aerele de superioritate;
15. trezitul cu alarmă - nu contează ora, dar detest să aud alarma sunând;
16. ora 6:30 - cred că e evident de ce;
17. limba italiană şi latina;
18. cele N pagini pe care le am de învăţat la istorie, în weekend sau joia;
19. stesul provocat de Bac;
20. să îmi zică cineva ce să fac, mai ales dacă e vorba de şcoală;
21. să mă întrebe colegii ce teme avem pentru ziua următoare;
22. să fiu amabilă cu cineva şi să nu primesc nici măcar un "Multumesc!";
23. să mi se rupă unghiile când mi-e lumea mai dragă;
24. să nu meargă netul când am de făcut vreun referat;
25. să am prea multe de făcut într-un timp scurt;
26. să ţipe cineva la mine;
27. să mă cert cu cei la care ţin;
28. să fiu contrazisă când sunt 100% sigură că am dreptate;
29. să nu ajung la timp undeva sau să întârzie ceilalţi;
30. să primesc mass-uri prosteşti;
31. să rămân fără baterii la cameră în mijlocul "şedinţei foto" :)) ;
32. să nu am idei pentru blog;
33. să mă sune cineva sau să dea beep cu număr ascuns;
34. să fiu obligată să fac ceea ce nu îmi place;
35. laptele dulce - cred că nu am mai băut de vreo 4 ani, mi se pare pur şi simplu oribil;
36. îngheţată de cacao;
37. napolitanele cu cremă de lămâie;
38. lămâia rasă pusă în prăjituri;
39. sucul de ananas - dar cu fructul şi compotul nu am nicio problemă;
40. ciorbă - nu mănânc decât foarte foarte rar;
41. exageratul - în toate privinţele;
42. insectele - de toate neamurile, pentru că am o frică teribilă de ele;
43. păianjenii - pentru că îi "iubesc" atât de mult, meritau o categorie aparte;
44. emisiunile cu fantome de pe Discovery - pentru că sunt tentată să mă uit şi apoi nu mai pot adormi;
45. să mă uit la filme de una singură;
46. să mă plictisesc în casă;
47. să nu pot termina de citit ceva ce am început de mai multe ori - şi mi s-a întâmplat cu vreo câteva cărţi;
48. să nu găsesc din prima subtitrarea bună la filme;
49. să mi se blocheze PC-ul / laptop-ul;
50. să îmi umble cineva în lucruri sau să îmi facă altcineva curat în cameră;
51. să nu recunoască greşelile anumite persoane, atunci când e cazul;
52. să fiu întreruptă când chiar am nevoie de linişte şi intimitate;
53. să mă trezească cineva - fac urât de tot :)) ;
54. să îmi deschidă cineva PC-ul şi să nu îmi zică apoi;
55. să reiau o activitate de la zero - de exemplu, dacă în timp ce scriu un articol pe blog, pierd tot, nu o mai iau de la capăt nici să mă rogi frumos :| ;
56. să nu vină Zein la mine când îl chem :-L ;
57. să învăţ la materiile inutile - de aceea nici nu o fac :D ;
58. să ne frece profii la cap că suntem în clasa a XII-a - aşa, şi ce? NOI suntem, nu ei;
59. să fac curat atunci când nu am chef;
60. să merg singură la şcoală;
61. să fiu bătută la cap - dacă mi-ai zis o data, sigur am priceput :) ;
62. să mi se zică că sunt încăpăţânată - ştiu că aşa e, dar nu e cazul să o şi aud ;)) ;
63. să mănânc singură - niciodată nu mi-a plăcut;
64. să mă simt tristă fără motiv - deşi în ultima vreme nu mi s-a mai întâmplat ;;) ;
65. să văd persoane care beau până ajung să facă lucruri pe care conştienţi fiind, nu le-ar face;
66. fumul de ţigară - chiar nu îl suport, la fel şi ochii mei;
67. urăsc că sunt prea puţine locuri în oraş unde poţi ieşi, astfel că inevitabil te întâlneşti la tot pasul cu persoane pe care chiar nu ai vrea să le vezi şi în timpul tău liber ;) ;
68. copacii proaspăt tăiaţi din faţa Primăriei - arată jalnic :| ;
69. fenomenul "Pitzi" - deja a luat prea mare amploare şi începe să mi se facă greaţă;
70. id-urile gen "poopik_scumpik_dulcik_pe_botik" - nici nu mă gândesc să le dau accept;
71. să îmi fie prea lene să fac ceva - şi se cam întâmplă :"> ;
72. să "sară" lumea pe mine de cum intru pe mess şi să am 8576 de fereşte deschise;
73. să nu mi se satisfacă curiozitatea atunci când vreau eu :)).
Şi cu asta, a dat Domnul şi am terminat şi eu. Şi încă trăiesc. Şi nici nu am înnebunit, dar la următoarea cu siguranţă că ajung la spitalul 9 =)) Şi leapşa merge mai departe la Adrian, cu menţiunea că poate scrie minim 20 de lucruri :P
Data naşterii
Am primit o leapşă destul de interesantă de la Inka, în care trebuie să scriu data de naştere a unui prieten pe http://images.google.com şi să postez prima poză care apare. Eu l-am ales pe Adrian [11 martie 1988] şi am găsit asta. Şi zic eu că se potriveşte, având în vedere că îi place fotbalul (stelist):D
Leapşa merge mai departe la :X, Alecsa şi Jully.
Leapşa merge mai departe la :X, Alecsa şi Jully.
Soare...
Mă uit în jurul meu şi văd o lume tristă. Oamenii şi-au pierdut zâmbetele, şi-au risipit fericirea. Au trăit prea mult în trecut sau poate au aşteptat prea mult un viitor strălucit ce a întârziat să apară. Ce rost are să te hrăneşti cu iluzii, să îţi alimentezi sufletul cu speranţe ce par imposibil de realizat? Visează, dar cu măsură! Trăieşte intens prezentul, e unicul lucru de care poţi fi sigur... găseşte un strop de bucurie în fiecare zi, desenează un curcubeu când furtunile sunt prea mari şi, cel mai important, nu privi niciodată înapoi. Viitorul va fi mult mai frumos dacă laşi lucrurile să vină de la sine, dacă îţi urmezi numai impulsul. Încrede-te în tine, gândeşte mai puţin şi trăieşte mai mult. Şi cel mai preţios lucru - zâmbetul - să-ţi fie mereu aproape. Dacă vezi pe cineva trist, împrumută-i unul de-al tău: chiar nu te costă nimic şi nu se ştie niciodată când o să ai şi tu nevoie de unul. Mult soare şi iubire!
vineri, 6 februarie 2009
Bac :D
Din seria Aberaţii pe mess la ore târzii:
Irina: totuşi hai să nu mai dăm bacul
Irina: :X
Jully: hai la Brăila să trecem cu bacu : ))
Irina: totuşi hai să nu mai dăm bacul
Irina: :X
Jully: hai la Brăila să trecem cu bacu : ))
joi, 5 februarie 2009
It's smells like spring. And Love.
Se pare că marmota Phil s-a ţinut de cuvânt! Primăvara îşi arată primele semne. Respir un aer nou, curat, frumos. Miroase a schimbare, a reînnoire şi a iubire. Cum recunoşti iubirea? - v-aţi întreba...
Depinde... Iubirea poate mirosi deopotrivă ca mâna caldă a mamei, ca bunătăţile de acasă, ca ursuleţul vechi din pod sau, dimpotrivă, ca parfumul proaspăt descoperit al persoanei dragi. Iubirea nu e numai în frumuseţea unei flori şi în savoarea unui pătrăţel de ciocolată ce se topeşte deopotrivă în două locuri, ci o vezi în ochii lui, o simţi când te atinge, o respiri când se apropie de tine.
Primvara asta lăsaţi deoparte mândria, orgoliul, tot ce nu vă lasă să vă bucuraţi de viaţă... primiţi căldură în suflet şi învăţaţi de la ghiocel să îndrăzniţi să ieşiţi de sub zăpadă. Iubiţi! - e cel mai minunat lucru.
Şi, nu în ultimul rând, nu ţineţi sentimentele numai pentru voi...
Te iubesc!
Depinde... Iubirea poate mirosi deopotrivă ca mâna caldă a mamei, ca bunătăţile de acasă, ca ursuleţul vechi din pod sau, dimpotrivă, ca parfumul proaspăt descoperit al persoanei dragi. Iubirea nu e numai în frumuseţea unei flori şi în savoarea unui pătrăţel de ciocolată ce se topeşte deopotrivă în două locuri, ci o vezi în ochii lui, o simţi când te atinge, o respiri când se apropie de tine.
Primvara asta lăsaţi deoparte mândria, orgoliul, tot ce nu vă lasă să vă bucuraţi de viaţă... primiţi căldură în suflet şi învăţaţi de la ghiocel să îndrăzniţi să ieşiţi de sub zăpadă. Iubiţi! - e cel mai minunat lucru.
Şi, nu în ultimul rând, nu ţineţi sentimentele numai pentru voi...
Te iubesc!
miercuri, 4 februarie 2009
P.S.
marți, 3 februarie 2009
Lipsă mare...
Încercând să aflu ce mai e nou prin lume, citesc şi eu ca tot omul Lib un ziar (online, desigur :D) Şi pe lângă mondenităţi, care în momentul de faţă mă încântă cât un duş rece în miezul iernii, găsesc şi 'stiri dragute', gen cea cu marmota :) Însă, mai dau şi peste un psihotest şi, curioasă cum sunt, dau un click. Nu că m-ar fi interesat foarte mult să aflu răspunsul la întrebarea adresată, dar dacă tot am intrat, mă apuc să citesc.
Păcat însă că nu am reuşit să trec nici măcar de primul rând. Pentru că m-a lovit din start, încă de la prima propoziţie. Cam în stilul în care o fac unii oameni care te supără de cum spun câte ceva. Cum poţi totuşi, jurnalist profesionist fiind, să scoţi aşa perle? Oricine mai greşeşte, desigur... însă e de datoria fiecăruia să reciteasca o dată, de două ori - de N ori dacă e necesar - ceea ce a scris, până simte că e totul în regulă şi poate publica. Eu una nu m-am simţit jignită de întrebare, pentru că nu aveam de ce, dar să ne gândim că mai sunt şi persoane care poate ar merita un mai mare respect şi profesionalism din partea celor care furnizează astfel de materiale.
Şi totuşi, cred că o să rămân la site-ul meu de teste în engleză, ăla sigur nu mă va dezamăgi prea curând :D
Păcat însă că nu am reuşit să trec nici măcar de primul rând. Pentru că m-a lovit din start, încă de la prima propoziţie. Cam în stilul în care o fac unii oameni care te supără de cum spun câte ceva. Cum poţi totuşi, jurnalist profesionist fiind, să scoţi aşa perle? Oricine mai greşeşte, desigur... însă e de datoria fiecăruia să reciteasca o dată, de două ori - de N ori dacă e necesar - ceea ce a scris, până simte că e totul în regulă şi poate publica. Eu una nu m-am simţit jignită de întrebare, pentru că nu aveam de ce, dar să ne gândim că mai sunt şi persoane care poate ar merita un mai mare respect şi profesionalism din partea celor care furnizează astfel de materiale.
Şi totuşi, cred că o să rămân la site-ul meu de teste în engleză, ăla sigur nu mă va dezamăgi prea curând :D
Ce mai face marmota?
Nu e vorba de reclama de la Milka (care oricum nu mai înveleşte ciocolata în staniol, deci nu mai are farmec) şi nici de alt marmotel, ci de Phil, marmota din SUA, care, după tradiţie, informează cât mai durează iarna.
În Pennsylvania, marmota Phil şi-a văzut ieri umbra ceea ce anunţă că iarna va mai rămâne în
că şase săptămâni pe meleagurile Statelor Unite. Membrii Clubului Marmotei s-au adunat la 2 februarie, ca în fiecare an de la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi au trezit animalul din hibernare. "Un cer senin a proiectat umbra în faţa mea. Vor mai fi deci încă şase săptămâni de iarnă", a „declarat" Phil, potrivit organizatorilor acestei ceremonii care se desfăşoară în zori şi care atrage mii de turişti. Tradiţia observării comportamentului marmotei pentru pronosticuri climatice este moştenită de la imigranţii germani. (Sursa: Libertatea)
Simpatic şi frumos, dar eu tot nu pot să înţeleg cum poate o marmotă să prevadă vremea? :-? Şi mai ales de ce trebuie să se strângă şi oameni pentru asta. Dar dacă tot se pune problema aşa, ia zi tu, Phil, când vine şi pe la noi primavara? Hai că dacă o aduci mai repede, promit să-ţi dau o ciocolată :P
În Pennsylvania, marmota Phil şi-a văzut ieri umbra ceea ce anunţă că iarna va mai rămâne în
că şase săptămâni pe meleagurile Statelor Unite. Membrii Clubului Marmotei s-au adunat la 2 februarie, ca în fiecare an de la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi au trezit animalul din hibernare. "Un cer senin a proiectat umbra în faţa mea. Vor mai fi deci încă şase săptămâni de iarnă", a „declarat" Phil, potrivit organizatorilor acestei ceremonii care se desfăşoară în zori şi care atrage mii de turişti. Tradiţia observării comportamentului marmotei pentru pronosticuri climatice este moştenită de la imigranţii germani. (Sursa: Libertatea)Simpatic şi frumos, dar eu tot nu pot să înţeleg cum poate o marmotă să prevadă vremea? :-? Şi mai ales de ce trebuie să se strângă şi oameni pentru asta. Dar dacă tot se pune problema aşa, ia zi tu, Phil, când vine şi pe la noi primavara? Hai că dacă o aduci mai repede, promit să-ţi dau o ciocolată :P
luni, 2 februarie 2009
Pizza emo
Nu mai e o glumă: pizza emo chiar există :)) Mai multe detalii aici ;))
Voi ce ziceţi, aţi mânca aşa ceva? Eu una cred că aş încerca măcar o dată, deşi e departe de mine stilul emo )
Pe unii îi freacă...
...şi îi freacă tare. Grija, nu altceva. Îmi cer scuze pentru limbajul posibil supărător pentru cititori, dar nu mă puteam abţine. Nu o să înţeleg nicodată de ce nu reuşesc toţi oamenii, dar absolut toţi să stea în pătrăţica lor şi să îşi vadă de treabă; să îşi trăiască viaţa (asta dacă au una) şi să îi lase în pace pe restul.
Poate că nu au altceva mai bun de făcut? Sau să fie doar din cauza faptului că se plictisesc prea tare? Mi-e milă de cei ca ei, sincer. Dacă tot nu aveţi ce face, luaţi o carte şi mai citiţi, ieşiţi afară, poate va mai ies fumurile din cap sau mai bine mergeţi la magazin şi cereţi o viaţă - va fi cam scumpă, dar poate măcar aşa o să vă învăţaţi minte să nu vă mai băgaţi unde nu trebuie!
Post pentru cine se ştie.
Şi cu asta am terminat!
Poate că nu au altceva mai bun de făcut? Sau să fie doar din cauza faptului că se plictisesc prea tare? Mi-e milă de cei ca ei, sincer. Dacă tot nu aveţi ce face, luaţi o carte şi mai citiţi, ieşiţi afară, poate va mai ies fumurile din cap sau mai bine mergeţi la magazin şi cereţi o viaţă - va fi cam scumpă, dar poate măcar aşa o să vă învăţaţi minte să nu vă mai băgaţi unde nu trebuie!
Post pentru cine se ştie.
Şi cu asta am terminat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
