Plictiseală

Ăsta a fost cuvântul-cheie al zilei de azi. Încă nu îmi vine să cred că a început un nou semestru-ultimul, de fapt, şi nici că de la toamnă o să trec pe lângă liceu fără să mai am motiv să intru. Şi totuşi, nu ştiu dacă să urmez părerea colectivă şi să mă bucur că scap de el sau să am o uşoară nostalgie. Cred că nu e încă necesar, însă e timp pentru toate.

Pe de altă parte, prima jumătate a săptămânii mi s-a părut oribilă. A trecut mult prea greu, deja sunt epuizată, deşi nu am făcut mare lucru la şcoală până acum. Parcă nu mai am răbdare să stau în bancă cele şase ore, ceva mă face să nu-mi aflu locul. O fi de vină faptul că e puţin cald afară sau altceva, asta chiar nu mai ştiu. Ideea e că deja m-am plictisit de tot ce înseamnă şcoală. Vacanţă de mai înainte parcă mi-a făcut mai rău, pentru că abia mă obişnuisem şi eu cu relaxarea, când a trebuit să o iau de la capăt. Şi asta nu e nimic, pentru că partea frumoasă vine abia de mâine, când mă aşteaptă cele şase pagini de lecţie la istorie. Mă sperie rubricile atât de goale ale catalogului, albul lor mă face să mă gândesc că trebuie să fac un efort la toate disciplinele, cât să îmi asigur un viitor liniştit. Şi nici tema la romană nu a fost tocmai una scurtă, nici mai mult, nici mai puţin decât cinci pagini. Cam aşa se măsoară la mine dificultatea unei zile: în câte pagini am de scris/citit/învăţat :P

Şi totuşi, e cineva care mă face să zâmbesc şi să uit de toate astea... :)