The End.

And then we continued blissfully into this small but perfect piece of our forever, urmat de un sec şi clasic THE END.

Cam aşa s-a terminat ultimul volum al seriei Twilight (pentru necunoscători, este vorba despre Breaking Dawn, cartea în care este prezentată viaţa Bellei în calitate de vampir).

Deşi ştiam că odată şi odată povestea tot va ajunge la final şi încercam să citesc mai încet, pentru a prelungi timpul pe care îl petrec alături de eroii mei preferaţi, astăzi s-a produs inevitabilul: am ajuns încet-încet la ultimul capitol, care s-a transformat apoi în ultima pagină. Cred că este pentru prima dată când simt ca îmi vine să las câteva lacrimi să curgă pentru că ceva se termină - şi când zic ceva, mă refer strict la cărţi. Poate am mai trăit sentimentul ăsta când am găsit ceva emoţionant sau care mi-a plăcut în mod expres, însă despărţirea de tot ce înseamnă familia Cullen & C.o. m-a mişcat mai mult decât mă aşteptam.

Ei bine, acum sunt convinsă că sunt unii care vor zice măcar în sinea lor că e o lipsă de maturitate din partea mea să mă las impresionată de lucruri de acest gen, însă vă provoc şi pe voi să vă gândiţi dacă vreodată, măcar în sinea voastră, nu aţi simţit ceva similar?

E trist, dar pe de altă parte mă simt bine că am regăsit plăcerea de a fi fan adevărat, cu atât mai mult cu cât am redescoperit plăcerea de a citi cărţi care ne lasă imaginaţia să alerge încotro raţiunea nu ar putea nici măcar visa.