Ultimul post.

Aşa cum cred că aţi observat, nu am mai postat de multă vreme, din cauza faptului că într-un anumit cămin din Iaşi nu este internet nici după 2 luni de când a început facultatea. :| Ideea e că mi s-a cam dus tot cheful de blogging după toată pauza asta, aşa că mă retrag. Îmi cer scuze că nu am putut anunţa mai devreme, dar sper să înţelegeţi şi de data asta. Mă bucur că pentru o perioadă am făcut parte din comunitatea bloggerilor şi că mi-am făcut prieteni prin intermediul ei, însă ca orice lucru, şi acesta are un sfârşit.

Toate cele bune vă doresc şi mulţumesc celor care m-au citit şi urmărit!

O melodie superbă

Elli Kokkinou - Den Ginete


Şi în română, ador versurile de la refren...


Bambi-imi cant iubirea

Bine v-am regăsit!

Cine ar fi crezut că îmi va lua 3 săptămâni ca să mă întorc acasă? Acasă la ai mei, evident; pentru că deja căminul e a doua mea casă, la fel cum Iaşi-ul m-a acaparat cu totul. Deşi îmi doream mult să îi revăd pe cei dragi, când am intrat în Huşi totul mi se părea mai mic şi cenuşiu ca niciodată. După prima noapte în patul meu dublu, îmi regret deja statutul de Rapunzel, care îşi lăsa în jos părul de la patul etajat şi gustările cu ciocolată de la 12 noaptea.

După cum ziceam şi în ultimul post, îmi doream să mă mut cu Andreea, ceea ce am şi reuşit. Şi ca să fie totul şi mai frumos, avem o colegă de cameră super, care vroia neapărat să mă re-apuc de bloguit, după cât am bătut-o la cap zilele astea că vreau net. Miss you already, M.D. >: D<

În legătură cu facultatea, până acum mi se pare relativ ok, cu excepţia unei materii şi a unui prof pe care nu-l suport de nicio culoare, dar era de aşteptat să dau peste cel puţin un astfel de specimen. Problema e că săptămâna viitoare deja am primele teste şi eu nu am învăţat mai nimic, dar văd eu cum o scot la capăt. Până acum ne-am ocupat vremea cu filme, Gossip Girl, râsete din orice, treburi casnice, plimbări, pierdut de eşarfe în Mall şi, evident, cumpărături. Cum eu nu prea eram obişnuită să fac multe, am avut serios de recuperat, ca să ajung de la stadiul de Ou la cel de Super-Ou şi sper că până plecăm în vacanţă de Crăciun să fiu găină. =))

Partea cea mai bună a acestor săptămâni e că mi-am îndeplinit unul din visele mele cele mai mari: acela de a mă întâlni cu Nastea, prietena cu care vorbeam pe mess de 3 ani. Încă nu îmi vine să cred că ne-am întâlnit şi că va rămâne în Iaşi la facultate. Asta da noroc, nu-i aşa? ;;) Poze încă nu am, pentru că iubita mea cameră face figuri, aşa că o să scot când se poate şi le postez când o să am şi eu net în cămin, că până acum nu ştiu cu ce s-au ocupat aia de la administraţie.

Aşa, şi încă ceva ca să nu uit. Metodele de agăţat noi pe care le-am auzit:

1.Vorbind la telefon, îmi zice unul mai bine nu zic, nu ar da prea bine pe blog;
2.Ploua şi mergeam cu Andreea pe stradă, fiecare cu umbrela ei şi un tip venind din direcţia opusă îi ţinea umbrela unei fete. Când trece pe lângă mine, mă întreabă: "Nu vrei să ţi-o ţin şi ţie?". Eu, în locul tipei, jur că îi dădeam una. =))

În mare, cam asta ar fi rezumatul celor 3 săptămâni, dar normal că sunt momente pe care prefer să le ţin numai pentru mine şi fetele mele, aşa că dacă aveţi întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. :P

PS: Mulţumesc pentru că aţi mai trecut pe aici şi aţi comentat şi îmi cer scuze că nu am comentat înapoi, dar să ştiţi că am citit în mare parte. Ne mai "auzim" când o să pot şi eu folosi laptop-ul ăla şi la altceva decât Spider Solitaire!

PS2: Recomand cu căldură Magnet-ul! Thanks, Q. :P

College life

Cred că de prin clasa a VII-a visam la momentul ăsta: cel în care plec de-acasă şi îmi trăiesc viaţa pe cont propiu. Numai că, după câte se pare, entuziasmul s-a mai temperat odată cu vârsta, iar acum, când chiar voi pleca peste fix 12 ore, mă simt mai agitată că oricând. După ce ieri mi-am întins nervii cu placa aşteptând să văd ce îmi rezervă necunoscutul, am reuşit până la urmă să ajung în căminul visat, alături de Andreea mea. Încă nu suntem şi colege de cameră, dar sper ca mâine să rezolvăm şi cu asta, iar atunci chiar că o să fiu pe deplin mulţumită.

Nu mă gândeam că atunci când te muţi chiar şi pentru o perioadă delimitată, îţi trebuie chiar atât de mult timp că să împachetezi. Mai bine zis, de dimineaţă de la 10 până pe la vreo 18 a durat ca să fac cele 3 bagaje, asta ca să nu mai zic de cuptor şi alte electronice necesare la casa camera omului.

Concluzia? Mâine...plec. Net nu ştiu când o să am, dar sper că în curând, ca să mai pot povesti ce şi cum. :D Cel mai dor o să-mi fie de camera mea şi de Zeinutz, dar deja mi-am programat primul weekend petrecut acasă, aşa că...să înceapă nebunia!

XOXO

Nu am mai scris de mult. Banal început pentru un post ce putea sta foarte bine la Drafts, aşa cum de altfel am vrut să stea întregul blog. M-am gândit şi m-am răzgândit de zeci de ori zilele astea ce să fac cu blogul; să-l şterg , nu pot - mult timp a fost o parte din mine şi ce am scris poate va fi cândva tot ce-mi rămâne. Să-l restricţionez până mă decid să revin, de asemenea nu pot la blogspot, iar la wordpress nici nu mă gândesc să mă mut. Aşa că singura variantă a fost să apelez din nou la bunăvoinţa cititorilor mei şi a celor care mă au la blogroll şi să-l las pe "pauză". Cu ocazia asta, le mulţumesc din nou celor care nu m-au scos încă din blogroll, nu că ar avea vreo importanţă pentru mine la vreun top, dar contează mult în calitate de prieteni şi, nu în ultimul rând, de oameni. Nu pot promite că n-o să se mai întâmple să lipsesc atât de mult, însă pot să promit că de acum nu o să mă mai gândesc că "şi aşa nu citeşte nimeni, deci la ce bun să mai scriu?".

Şi ca să trec de partea introductivă, o să spun ce-am mai făcut în ultima vreme. În primul rând, i-am urmat sfatul Evei şi m-am apucat de uitat la Gossip Girl, apoi am corupt-o şi pe Alecsa şi nu în ultimul rând, îl recomand tuturor fanelor şi, de ce nu, fanilor serialului Sex and the City sau producţiilor de gen. Eu mai am de văzut ultimul episod din sezonul 2, apoi abia aştept să-l încep pe 3, lansat săptămâna trecută. M-am ocupat de asemenea de cămara pentru iarnă (trecem peste) chestii legate de facultate, cămine şi tot ce-mi mai trebuie, astfel încât le visez şi noaptea. Mâine aflu exact unde voi sta şi mai ales cu cine, aşa că wish me luuuuuuuuck. Marea minune e că nu mi-am făcut încă bagajul, având în vedere că la alte ocazii, pantalonii erau trecuţi primii pe listă =)) . (propoziţia asta nu va fi înţeleasă decât de puţini, dar dacă sunteţi curioşi, doar întrebaţi-mă)

Cum mă simt în legătură cu facultatea? Hmm, e greu de zis... Pe de-o parte sunt emoţiile vieţii pe cont propiu şi ale necunoscutului, dar şi entuziasmul unui nou început, iar pe cealaltă stresul cauzat de toată procedura necesară până ajung "la faţă locului". Dar aşa cum am făcut şi în alte ocazii, degeaba îmi zice cineva că va fi bine, că eu nu cred până nu văd cu ochii mei. Însă partea cea mai bună în chestia asta e că pentru toate există o BFFE (best friend for ever). ;;)

Aş mai scrie ceva, dar cum nu prea am idei momentan, mă rezum la a o felicita pe sis pentru că e boboacă şi pentru că îmi calcă pe urme. (take care sis, să nu cumva să fi luat de la mine "gena" olimpiadelor de latină =)) ). Aa, şi promit că următorul post va fi mai vesel sau măcar mai optimist.


XOXO, Gossip Girl.

Leapşă dubioasă

Am primit de la QuadroQ o noua leapşă, care mi se pare cea mai dubioasă din câte am văzut eu până acum şi o să-mi dea ceva de gândit. Provoc mai departe pe orice vrea să îşi răspundă la întrebările de mai jos, în special pe Inka, ca să aibă de lucru, aşa ca de casă nouă. :D


1. Când ţi s-a întâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău?

Nu de foarte multe ori, pentru că nu prea am apucat să le aplic, ei fiind încă lângă mine. Dar pe viitor, cu siguranţă că îmi va folosi fiecare sfat pe care l-am primit de-a lungul timpului.

2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Hmm, clasici... :-? Să zicem Caragiale, pentru umorul şi ironia din piesele lui.

3. Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta?

Eu. Cu riscul de a părea ego-centristă, dar ăsta e adevărul. Ţin cont de părerea şi sfaturile prietenilor, dar decizia finală tot personală rămâne. Nu cumva aşa e normal de fapt?

4. Care-i ambiţia ta secretă?

Păi dacă e secretă, oare de ce aş scrie-o pe blog să o vadă toată lumea? :P
Şi totuşi, una din ele e să fiu 100 % independentă pe toate planurile.

5. Preţul gloriei?

Nu se poate cumpăra. Poate doar "netezi" drumul către ea.

6. Greci sau Romani?

Greu de spus...Greci: pentru zei şi ţară. Romani: pentru Imperiu, putere, faimă şi altele. :)

Vreau si eu una :D

Papa, mai ştii cât m-am rugat de tine să-mi iei una..? :P




(sursa: Libertatea)

E trist

E trist să simţi că eşti nimic, unde cândva ai fost totul. Şi la un moment dat, probabil că ajungi să nu-ţi mai pese. ;)

Melodia de ieri

Se pare că iarăşi m-am lăsat pe-o ureche şi n-am mai scris de 3 zile. Dar poate chiar nu s-a întâmplat nimic (din ce trebuie voi să ştiţi) în tot timpul ăsta.
Nici acum probabil că n-aş fi scris, dacă nu aş fi constatat că am o leapşă
de la Inka, în care trebuie să postez "melodia zilei de ieri".
Numai că la mine sunt două, pe care le ascult pe repeat de ceva vreme.
(Q, simte-te vinovat şi ia examenul ăla! :P)






Leapşa merge la toţi doritorii. :D

Toamnă = frunze moarte :|

Buuun, deci cred că aţi observat că am cam lipsit de pe aici, iar dacă nu, nici nu mă mir, oricum sunt cam invizibilă în ultima vreme. Am fost puţin plecată de acasă, dar am preferat să nu mai scriu nimic pe blog sau în alte părţi, pentru că mereu când plănuiesc ceva sau fac publică o acţiune, se alege praful. Deşi m-am reîntâlnit cu Eva, ceea ce a fost foarte plăcut, în rest am avut parte şi de nişte momente mai puţin frumoase. Cum ar fi să fiu la locul nepotrivit într-un anume moment, să cred că mor de la nenorocita aia de caracatiţă, să mă lovesc de maşinuţe la curent (bine am zis eu când aveam 5 ani că n-ar trebui să mai urc în aşa ceva vreodată) sau să mi se spargă în mână paharul de granitta.

Dar asta nu-i nimic, pe lângă faptul că am venit acasă şi am şters toate poeziile prostiile scrise de-a lungul vremii din greşeală, iar programul de recuperat nu mi-a adus decât o mică parte înapoi. :| Şi ar trebui oare să mai zic şi că toamna şi-a intrat în drepturi şi că detest vremea asta? Îmi place ploaia, dar nu asta. Nu suport să mă îmbrac gros, mă disperă mormanele de frunze galbene, care în curând o să fie negre şi urâte. Singurul lucru bun e că a fost ziua lui sis şi că ne-am hug-uit la web, că în rest toamna sucks. :| Aa şi ieri cică a fost ziua mea: 18 ani şi 9 luni, de parcă i-ar păsa cuiva. Şi apogeul: aveam la status: Emo mood; wanna cut together? şi nu s-a oferit nimeni. Aşa, acum că am încheiat cu lamentările, mă simt ceva mai bine. Şi staţi liniştiţi, am glumit la faza cu emo, adică nu-mi mâncaţi coliva încă.

Postul ăsta l-aş pune la Drafts, dar o să-l public, indiferent dacă va deranja pe cineva. Asta e realitatea mea în momentul asta şi nu-mi pasă că ar trebui să fiu mai optimistă şi să sper că totul va fi bine. Pentru că nu va fi, cel puţin nu dacă îmi tot repet asta mecanic, ci doar dacă fac ceva care să schimbe situaţia.

Happy birthday, dear sis!

Hai să vă zic o poveste, aşa ca de noapte bună. ;;)

Se dă timpul înapoi cu circa 3 ani, adică pe vremea când eram eu mare fană Adela şi aveam site-ul acela cu ea (prea puţini ştiu depsre ce e vorba, dar acum e parolat aşa că nu vi-l pot arăta). Acum na, nu vreau să fiu "modestă", dar era bunişor şi mă cam căuta lumea - printre care şi copii fraieri de 10 ani, care vroiau să copie totul de-a gata: poze, informaţii, coduri etc. Din cauza asta, eram cam sceptică când dădeam add cuiva pe mess şi părea că îi tratez cam de sus. Într-o zi, mi-a dat add o fată, de care sincer am uitat de atunci, pentru că nu am prea vorbit noi pe lângă subiect. Apoi, când am închis site-ul, am şters şi id-urile celor care erau abonaţi la el, că mă săturasem de întrebări gen: "De ce l-ai închis?", "Ni mi-l dai mie?" etc.

Acum se dă timpul înainte cu 2 ani de la acel moment sau în urmă cu un an de acum - depinde de voi ce variantă o alegeţi. Eram eu în blogosferă de puţin timp, când am dat peste un blog care m-a fascinat din prima clipă, atât prin conţinut, cât şi prin numele original. ;;) Apelând la o prietenă comună, am făcut rost de id-ul acelei bloggeriţe care m-a surprins cu maturitatea ei încă de la primele lecturi. Şi aşa am început să vorbesc cu Alecsa. Ştiu că era 4 septembrie, adică la o zi după ce aniversarea ei cu buletin şi era cam deprimată pentru că tocmai plecase o bună prietenă a ei, iar eu am picat fix că musca-n lapte în seara aia, însă normal că nu aveam de unde să ştiu. Însă în zilele care au urmat, am început să vorbim mai des şi să extindem domeniul de discuţie de la bloguri şi site-uri, ajungând până la probleme personale. Aşa am aflat cu stupoare că ea fusese fata respectivă şi că noi de fapt ne cunoşteam de 3 ani, dar nu vorbisem niciodată cu adevărat. Cu cât timpul a trecut, cu atât ne-am cunoscut mai bine şi am ajuns să ţinem cu adevărat una la cealaltă, chiar dacă nu ne-am întâlnit acum. Au fost multe - multe faze , zeci de conversaţii pe mess tot atâtea şedinţe de terapie. Chiar acum, inainte sa plece in Germania, am râs pana pe la 2 ceva întruna. =)) Aa, să nu uit de posturile pe care mi le-a dedicat şi de care sunt foarte mândră. ;;)

Nu ştiu exact de când, dar am început ne zicem "sistar", iar apoi "sis" (ştiu că ne mai confundă lumea pe mine şi pe Debbie, dar asta e; mai bine ne-ai zice sis D. şi sis I. :P) Chiar nu-mi vine cred a trecut un an întreg de-atunci, de când practic ne-am recunoscut şi că ai mai pus un an la vârstă; dar acum aştept să treacă şi anul ăsta, că să fii disponibilă. =)) Cam asta e povestea noastră până în prezent, însă nu în ultimul rând vreau să îţi las un mesaj, sis, pe care ştiu că o să te bucuri să-l citeşti.

Îţi mulţumesc că ai fost mereu alături de mine atunci când am avut cea mai mare nevoie, că mi-ai ascultat toate tâmpeniile, că m-ai sfătuit întotdeauna bine, chiar şi când nu era "domeniul tău", mulţumesc că mi-ai încurajat nebuniile şi că m-ai făcut să mă reîntorc la bucuria esenţelor tari în sticluţe mici. Mulţumesc că mi-ai spus ce e o leapşă şi că m-ai lăsat să intru prin efracţie la tine pe blog şi să-ţi fac o dedicaţie. Mulţumesc pentru că acum 3 buburuze stau pe router-ul meu şi de fiecare dată când le văd, mă gândesc la tine. Mulţumesc pentru că vorbind cu tine la telefon, mi-am rupt noptiera stângă. :"> Mulţumesc pentru că nu ai râs niciodată de "acşientul" meu şi pentru că dragostea ta de soră mai mică m-a scos din multe belele. Mulţumesc pentru că ştii că uneori sufăr de paranoia în formă cronică sau că sunt o pisică fraieră. Mulţumesc pentru că nu mai ştiu ce-aş putea eu acum să-ţi mai scriu, am rămas fără cuvinte...

Şi acum e timpul pentru urări. Ştiu că mereu ai zis că nimeni nu ţi-a scris post de ziua ta, aşa că eu m-am gândit să o iau înaintea tuturor celor care ar avea anul ăsta vreo intenţie, aşa că am onoarea de a-ţi spune prima că îmi doresc să fii foarte fericită şi să-ţi întâlneşti prinţul pe cal alb, adică pe Volvo argintiu. Şi să nu zici că nu-i aşa, că eu asta am prevăzut globul de cristal. ;;) Aa, uite că mi-am mai adus aminte de ceva: mulţumesc că datorită ţie, mi-am descoperit talentul de prezicătoare. :"> Şi sănătate să fie, că în rest trecem noi peste toate, mai ales că în curând o să fim amândouă boboace, deci avem viitorul în faţă. La mulţi, mulţi ani, sis şi hai să ciocnim paharele şi să sufli în lumânări, că numai o dată în viaţă face sisul meu 15 ani. ;;)

Sper să îţi placă postul, deşi nu ştiu cât de bine a ieşit, dar să ştii că e de la emoţii. :"> Şi că să fiu în ton cu locaţia ta, îţi mai zic o dată: Alles gute zum Geburtstag! (sper că e bine; dacă nu, kill Yahoo Answers :-") Aa, şi pentru asta bag mâna în foc: Ich liebe dich! ;;)

Despre hi5 la prima oră

Contrar postului anterior, nu am reuşit să adorm deloc, aşadar iată-mă din nou aici, mai fresh ca oricând (not). Cu toate astea, lipsa de odihnă s-a compensat cu senzaţia plăcută a aerului rece pe faţa mea şi cu răsăritul soarelui privit de pe terasă, în papuci de casă şi pijamale + hanorac. E trist când materialele fine de vară nu ne mai sunt de-ajuns pentru a ne încălzi golul din suflet, dar parcă e şi mai trist când avem nevoie de ceva mai mult şi pentru exterior.

În timp ce aşteptam să se încarce blogger.com, mi-am amintit de primul meu post, în care menţionam ceva de hi5, dar promiteam tratarea mai detaliată a subiectului într-un viitor ce nu a mai venit niciodată. Însă acum, văzând o poză nouă la o cunoştinţă, am constat cu stupoare că respectiva avea profilul restricţionat, ceea ce e foarte la modă mai nou. Dacă acum vreo doi ani, era trend-ul cu multe poze (la care, dintr-un exces de zel am aderat şi eu pe vremea aia, dar apoi mi-am dat seama că nu avea niciun rost), iar anul trecut pozele de pitzi, care sunt încă de sezon, anul ăsta toate deşteptele toată lumea s-a gândit să îşi facă profilul privat. Adică de ce să-mi vadă mie toată lumea minunăţia de cont? Dacă tot nu vrei să-l faci public, cred că nu-i mare lucru dacă îl închizi, nu? Pe de altă parte, mai sunt acele profile cu unele albume restricţionate, lucru cu care sunt de-acord parţial. Pe de o parte, înţeleg că nu vrei că cine ştie ce moş senil din Arabia Saudită să aibă bucurii la vederea lor, dar pe de alta, de ce ţi-ai asumat răspunderea de a le uploada dacă nu chiar toată lumea le poate vedea?

Şi încă o problemă legată de hi5 ar fi cea a fake-urilor. Cât de disperat trebuie să fii ca să pui poze cu alţi oameni, doar ca să ai şi tu un amărât de cont? Dacă eşti chiar aşa de frustrat de cum arăţi, măcar nu-ţi mai face contul; încă n-am auzit să întrebe la recensământ de el. Am găsit recent acest cont, unde o fată se ocupă de depistarea intruşilor, care folosesc pozele unor oameni extrem de cunoscuţi în afară doar ca să dea bine. :| Oricum, tot respectul meu pentru munca depusă, mă bucur că mai sunt şi astfel de oameni pe lume, care pun punctul fix pe I. :D

Deocamdată mă opresc aici cu subiectul ăsta, pentru că nu vreau să mi se spună din nou că exagerez, ceea ce trebuie să recunosc că se poate întâmpla atunci când mă ambalez prea tare dintr-o situaţie. Însă de data asta, chiar nu prea mai îmi pasă, fiecare n-are decât să facă cum vrea, eu mi-am zis doar părerea [punct]

Hai să facem noaptea zi!

Poate că e de vină pasiunea mea pentru vampiri sau doar influenţa verii care tocmai a trecut (nu-mi vine să cred că spun dn nou asta :|), însă am câteva zile de când nu mai pot să adorm la ore rezonabile. De exemplu azi, de fapt ieri, m-a luat aşa din senin o durere de aia de cap, însoţită de febră şi greaţă, aşa că pe la 21:00 eram deja în pat, dorindu-mi din răsputeri să adorm cât mai repede; ceea ce s-a şi întâmplat într-un final. Partea bună e că atunci când m-am trezit, puţin după miezul nopţii, îmi trecuse cât de cât durerea, dar, aşa cum era de aşteptat, nu am putut adormi la loc. Fiind o oră la care ai mei dorm, nu puteam bântui prin casă, aşa că am zis că hai să mă apuc să mai citesc ceva. Şi pentru că tot aveam Twilight-ul la îndemână, m-am apucat pentru a treia oară de el.

Am tot citit eu o vreme, sperând că o să-mi vină somnul, dar după 100 de pagini devorate şi niciun pic de oboseală, am zic că mă duc până jos să-mi aduc un iaurt. Din nu-ştiu-ce motiv, nu am aprins lumina obişnuită de pe scări, ci doar pe cea din hol, aşa că atunci când am ajuns în faţa uşii de la bucătărie, deja era beznă totală. Secvenţa următoare a fost ca de film horror: uşa întredeschisă...mâna mea căutând cu disperare întrerupătorul, apoi acele câteva secunde până l-am găsit şi s-a aprins, care mereu mi se par mai lungi, cu cât e o ora mai târzie. M-am decis cu greu între Danone şi Campina şi m-am întors înapoi în cameră, reluandu-mi lectura.

După capitolul meu preferat, am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, pentru că era totuşi trecut bine de 2:00. Zis şi făcut; sting veioza, mă acopăr bine cu pătura (dacă şi mâine seară o să fie tot aşa frig, cred că va trebui să dorm cu geamul închis :|), dar somnul meu era departe, în schimb mii de gânduri îşi făceau loc rând pe rând în mintea mea. Că să le evit, am zis că mai bine deschid puţin PC-ul să verific ceva şi cu ocazia asta poate mai şi postez ceva. Deşi sunt conştientă că nu e nimic interesant şi chiar foarte tentată să şterg totul imediat după ce scriu, o să las postul aşa, că mărturie pentru ce poate debita un neuron în dungi cu sau fără steluţe la ora asta aşa de matinală. :D

Şi totuşi, ca să reiau ideea din titlu, pe bune acum că mi-ar plăcea să fie noaptea timpul în care să ne desfăşurăm activităţile. Poate sunt eu mai ciudată, dar am mai multă energie şi chef pe întuneric decât la prânz, când chiar nu-mi vine să fac nimic. [...] Am recitit ultimul paragraf şi rectific: nu poate, ci chiar sunt eu mai alefel. Asta pentru că tot zicea ieri Q că nu se poate că o bloggeriţă să nu aibă niciun defect. :P Şi pentru că tot veni vorba de ziua de ieri, m-am ales şi cu două "nume": unul - Mia, de care îmi era dor a-l folosesc, însă am cam renunţat la el în ultima vreme, din cauză că toţi credeau că are legătură cu cea mai stupidă formaţie posibilă (sau asta e Tokio Hotel - căţel? PS: scuze pentru fani, e o părere strict personală) şi al doilea - Deea, evident prescurtat de la cel de-al doilea prenume al meu.

Nu ştiu cum am reuşit, dar mi se pare că iarăşi am pornit de la ceva şi am ajuns la cu totul alt subiect. În fine, cred că o să mă înţelegeţi voi dacă aberez prea tare, ora e de vină,. Şi dacă tot am deviat de la subiect, trebuie să zic neapărat că mi-e tare dor de sisul meu, care acum probabil doarme într-un pat mare şi pufos de la un hotel din Germania. Ich vermisse dich! >: D< [nu ştiu germană, dar trăiască Google Translate]. Şi ca să nu treacă ziua chiar aşa, nu mă pot abţine să nu-mi amintesc că anul trecut pe vremea asta parcă eram şi mai deprimată de venirea toamnei, mai ales că mai era aşa puţin şi începea şcoala. Ce-i drept, şi anul ăsta începe facultatea în septembrie, dar parcă sună mai bine 28 faţă de 14. :D Şi cum în curând o să mă văd cu nişte persoane dragi, parcă nu e totul aşa de gri cum părea a fi până acum.

Uraţi-mi baftă, teoretic mă duc să încerc să salvez ce a mai rămas din noaptea asta... Apropo, până am terminat eu de scris postul şi de pus diacriticele s-a făcut 4:00. ;;)

De ce..?

* azi este ultima zi de vară?
* există luna septembrie? (în afară de zilele de 3-4)
* găseşti cele mai drăguţe haine de vară atunci când deja sezonul se termină?
* Winamp-ul meu cântă numai melodii triste, toate în ordine?
* s-a ales praful de visele mele?
* tot ce-a fost cândva s-a dus?
* oare oricât de mult m-aş strădui să nu îmi pese, mă doare?

De ce?

Mamă la 13 ani

Copila nr.1: - Auzi, tu ai mai vorbit cu Alex?
Copila nr.2: - Nu, de ce?
Copila nr.1: - Eu da...puţin pe mess. Şi ne întâlnim diseară la scară. ;;)


Completări:

- Vârsta celor două: 10-11 ani;
- Rimel pe gene; costumaţie destul de indecentă la 1; cu Hannah Montana la 2.
- Alex era sigur băiat :D

Şi ne mai mirăm de ce sunt pline spitalele de mame de 13 ani. :|

Pe bune că nu vă otrăvesc!

Din lipsă acută de ocupaţie, mi se face poftă de una - alta. Trecând peste dorinţe exotice gen suc de cocos băut direct din nucă, cocktail-uri cu pălăriuţă sau smochine scuturate de un elefant roz, încerc pe cât posibil să fac rost pe loc de ceea ce-mi face cu ochiul. Dacă se poate; dacă nu, plec la mama şi iau şi copiii mă resemnez momentan.

Problema e că de multe ori mi-aş pregăti eu diverse chestii, dar mereu se găseşte câte-o bunică care să-mi spună că nu are timp de "joacă" în bucătărie sau mama care se plânge că e casa plină de dulciuri. Bun, şi ce-i cu asta? Pot să fie grămezi de biscuiţi cu mentă ( biscuiţi, da? nu ciocolată =)) ), că dacă eu am chef de ceva bun făcut de mine, toată lumea trebuie să se dea la o parte, nu de alta, dar chiar nu aş vrea să fie victime colaterale.

Şi pe de-asupra, când mă încumet şi eu să fac ceva, nici atunci nu îndrăznesc să guste, măcar aşa de politeţe. Dar n-ai cu cine, dom'le! Dacă nimeni nu mă vrea, nu pot să le bag pe gât. :D În altă ordine de idei, în seara asta m-a apucat talentul, aşa că am făcut repede ceva dulce (salam de biscuiţi). Poza nu vă pun sau cel puţin nu deocamdată, pentru că bateriile camerei mele au fiţe de seară şi oricum nu aş vrea să salivaţi pe aici. Deci, o să-l mănânc de una singură, în timp ce afară ninge nu se întâmplă nimic.

Şi brusc mi s-a tăiat cheful. :|

Prima dată

Leapşa o ofer domnişoarei Irina ! Irinaaa, trezeşte-teeee, s-au făcut ouăle de raţă!

Aa da, era să uit să zic despre ce e vroba în leapşă :P Aşa cum spune şi titlul, trebuie să povestesc cum a fost prima dată când s-au întâmplat nişte lucruri mai mult sau mai puţin importante din viaţa mea.

Prima zi la grădiniţă: Nu îmi amintesc prea multe lucruri, dar cert e că am fost destul de cuminţică şi nu m-am apucat de plâns când a plecat mama, aşa cum au făcut jumătate din ceilalţi copii. Aa, şi mai ştiu foarte bine că m-am aşezat la măsuţă cu Maria. (am fost colege de bancă vreo 6 ani după aceea) :D

Primele seriale urmărite: În primul rând, cel care a făcut istorie e Sailor Moon. Am crescut cu el, am visat că sunt Sailor Mercur, m-am jucat, am colecţionat tot ce se putea colecţiona şi am înnebunit pe toţi de cap. :D Apoi ar fi Sunset Beach, o telenovelă americană de care într-un final m-am plictisit, pentru că ajunsese la 1000 şi ceva de episoade.

Prima rochiţă preferată: Cred că au mai fost şi altele de când eram mai mică, dar asta de care vă povestesc acum o aveam pe la 6 ani. Era din catifea roz cu dantelă albă şi avea cusută o broşă în formă de creion roşu, de care eram tare mândră.

Prima dată când am aflat că Moş Crăciun nu există: În anul în care am împlinit 6 ani, i-am văzut pe ai mei în timp ce ascundeau cadoul în dulap, aşa că nu au mai putut să-mi ascundă şi mi-au zis. Ştiu că am fost destul de dezamăgită, pentru că mă gândeam că dacă ştiu adevărul, nu o să mai primesc niciun cadou. :|

Prima zi de şcoală: Aveam uniformă de aia clasică cu pătratele alb-albastre şi cu guler foarte, dar foarte apretat. M-am aşezat în bancă cu Maria, unde erau Abecedarul, un manual de matematică verde şi pătrat şi nişte flori. Aa, şi mai ştiu că aveam ghiozdane la fel, mai mari ca noi, din piele neagră, respectiv maro. :D

Prima tabără (sau prima dată când am plecat de capul meu): La sfârşitul clasei a IV-a, cu viitorul diriginte. Am fost la Buşteni şi chiar mi-a plăcut. :> Atunci mi-a venit ideea să-mi fac primul oracol, pentru că văzusem la alte fete mai mari şi am zis că trebuie neapărat să am şi eu unul. Tot atunci mi-a plăcut aşa mai serios de un tip, păcat că el nici nu mă băga în seamă. =))

Primul telefon: Pe vremea aceea, copiii nu aveau telefoane din clasa I, aşa că eu l-am primit pe al meu abia în clasa a VIII-a, de ziua mea. :| Era un Sony Ericsson T105 şi nu era mare lucru de capul lui, dar eram totuşi mulţumită de el. Aa, şi e de menţionat că a fost singurul telefon care nu s-a stricat în mâna mea. =))


Prima dată când m-am împrietenit cu Andreeea: Prin clasa a VII-a, ne dădea profa de Civică tot felul de proiecte pe echipe şi cum noi stăteam aproape, am zis că facem împreună, aşa că ne tot vizitam, când la mine, când la ea şi uite aşa am ajuns să ne cunoaştem mai bine şi să ne împrietenim, iar din clasa a IX-a am fost şi colege de bancă. :> Aa, şi că să fie ea mulţumită, trebuie să menţionez că am găsit prin album o poză cu noi două şi doamna învăţătoare din clasa I, dar amândouă eram tunse scurt. =))

Prima zi la liceu: Deşi au trecut doar patru ani de atunci, parcă nu îmi amintesc totul aşa de clar cum ar trebui. Ştiu doar că eram destul de relaxată, având în vedere că aveam 8 colegi din fosta mea clasă şi ştiam deja cu cine o să stau în bancă. Am făcut cunoştinţă cu diriga şi restul colegilor abia atunci, pentru că nu am fost prezentă la întâlnirea de prin august. Ştiu că atunci când am văzut orarul, mai aveam puţin şi mă apuca plânsul de nervi că s-a terminat vacanţa şi că o să dureze până mă acomodez cu noii profesori.

Prima dată când am fost fan adevărat: Se întâmpla prin 2005-2007 şi era vorba de Adela Popescu. Nu pot să spun că acum nu mai îmi place, pentru că aş minţi, însă am renunţat la ea din cauza unor fiţe pe care le avea la un moment dat. Cumpăram toate revistele cu ea, aveam şi un site de care am fost şi încă mai sunt tare mândră şi chiar am vorbit o dată cu ea pe chat. :D Însă poate cel mai mare merit din chestia asta este ca aşa mi-am cunoscut 2 din cele mai bune prietene: Nastea şi Alecsa.

Primul 2: Cu toate că am fost o elevă destul de conştiincioasă şi am avut note destul de mari, s-a întâmplat totuşi să iau un 2 la istorie în clasa a IX-a, în aceeaşi zi în care am tuns un coleg. =)) Pur şi simplu nu îmi învăţase lecţia, bazată pe faptul că am suficiente note, iar când m-a strigat am spus că nu m-am pregătit şi mi-am stricat media pe loc. Noroc că mai aveam vreo 3-4 de 10, aşa că mi-a ieşit 9 până la urmă.

Primul sărut: Cu gust de Angelli Cherry...mai multe nu spun :P

Primul post pe blog: Nu prea ştiam eu exact care e treaba cu blogurile, dar am zis că n-ar strică să încerc. Primul post l-am scris în martie, apoi abia în august anul trecut mi-am reluat activitatea mai des. Uneori mi se pare că am scris cam aiurea, dar nu am vrut să editez absolut nimic la el, că să rămână mărturie a neuronului meu în dungi. ;;)

Prima iubire adevărată: R. 8->

Prima dată când m-am simţit "centrul" universului am stat toată noaptea cu tocuri de + 10 cm: La mine la majorat :> apoi a mai fost la banchet, dar acolo deja nu prea mă mai puteam mişca după câteva ore. Însă la majorat nici nu mă gândeam să mă descalţ de cizmele mele roşii de Motanul Încălţat. :>

Prima probă la BAC: Îmi era tare frică, mai ales că era la română oral :-s. Deşi am fost programată pentru ora 15, eram la şcoală de la 9 şi cred că asta mi-a provocat şi mai mult stres. Noroc că înainte de a intra în sală, am primit un sms care m-a ajutat să las emoţiile la uşă şi să fie totul foarte ok. Din fericire, aşa a fost şi cu restul probelor. :D

Prima zi la facultate: va urma... :P


Sper că nu e o problemă că am scris despre atât de multe, dar mi-a făcut mare plăcere să îmi amintesc toate chestiile mărunte care mi s-au întâmplat şi astea sunt doar o mică parte din tot ceea ce aş fi putut scrie. Leapşa merge la Alecsa (ca să ai de lucru, sis, până pleci :> ), la Inka & Buhu, la Gârby, Jully şi toţi care mai sunt amatori. ;;)

26 august.

26 august. Până acum 3 ani, era o dată ca oricare alta, ba poate chiar puţin specială, datorită aniversării unor persoane mai mult sau mai puţin apropiate mie. Însă din 2007, am ajuns să detest din tot sufletul data asta, din cauza unei tragedii la care am fost martoră fără voie. De dimineaţă mă tot chinui să scriu ceva, am intrat pe blog de multe ori, încercând să redau cumva durerea de a pierde un suflet drag, însă cuvintele refuzau să îmi părăsească mintea. Nici acum nu cred că e o experienţă prea reuşită, dar în fond nici nu prea mai contează. Tot ce pot să spun este că nu înţeleg cum se poate ca unii oameni să considere că pierderea unui animal reprezintă nimic sau că dacă suferi pentru asta eşti nebun ori nu ai ocupaţie. Dar aşa cum am fost sfătuită azi de prietenii mei, ar fi bine să mă gândesc doar la momentele frumoase şi să încerc să uit circumstanţele nefericite în care Felix a plecat de lângă mine. Şi totuşi, RIP...

Hey, it's Christmas time!

Nu am băut nimic şi nici nu e o glumă, chiar e Crăciunul! :D ...peste 4 luni, ce-i drept, dar se apropie cu paşi repezi. Vorbeam aseară cu Alecsa şi, profitând de faptul că aveam un web împrumutat la îndemână, i-am arătat diverse chestii de prin noptiera mea, printre care şi o pagină din jurnal pe care scria Merry Christmas. De cum am văzut-o, imediat ne-am gândit că mai e un sfert de an şi o să împodobim din nou bradul şi o să cântăm ascultăm colinde.

E cam ciudat cum se întâmplă ca uneori vara să ne gândim la frig şi zăpadă, iar toată iarna să trăiam cu speranţa relaxării pe o plajă, la 40 de grade la umbră. Cred că până şi cei care trăiesc prezentul cât se poate de intens păţesc asta câteodată, ceea ce e oarecum de înţeles; mereu tânjim într-o mai mică sau mare măsură după ceea ce nu putem avea în acel moment.

Şi apropo de asta, a fost o fază tare săptămâna trecută când eram cu Eva acasă. În timp ce vorbeam, a început să cânte o melodie de Crăciun, dar nici una nu s-a prins de asta decât pe la jumătatea ei şi abia atunci am schimbat-o. Să fie oare Crăciunul mai mult decât o sărbătoare religioasă şi chiar să existe un spirit al lui pe care îl purtăm în noi tot anul?

Ce vă prezic azi ?!

Mai ţineţi minte postul cu pisica fraieră? Ei bine, Alecsa loveşte din nou cu un post cu dedicaţie, pe care nu mă pot abţine să nu vi-l arăt. :D

Ea. Ea este o vrăjitoare rea, adeptă a magiei negre. Nu-i place să recunoască asta, dar o dată şi o dată cineva tot trebuia să o demaşte. Da, sunt mândră că eu fac asta. Mwhahaha. De fapt...nu. Ea ar putea fi copia profesoarei Trelawney, doar că este optimistă şi nici nu are ochelari hidoşi. Din păcate nu mi-a prezis că voi muri înecată într-un butoi cu vopsea, mi-a dat o oră la care mi se va întâmpla ceva buuun. Chiar dacă s-a întâmplat cu 5 minute mai devreme, s-a întâmplat! Şi nu este prima oară. Deci vă rog frumos, de acum înainte, puneţi-o să se concentreze şi să vă spună viitorul :) ) e chiar bună.

PS: Ţeapă! Ea lucrează doar pentru mine ;;)

Să fie petrecere!

Teoretic, mi-am reînceput activitatea pe blog de câteva zile, dar în fapt parcă era ceva care nu mă lăsa să apăs butonul de Postare nouă. Cred că ziceam într-un post de la începutul lui 2009 că orice început e greu, dar mi se pare că un re-început e de 1000 de ori mai dificil. Dacă prima dată am mai scris ceva din cauza insistenţei publicului doritor, acum scriu din proprie iniţiativă.

Săptămâna care tocmai a trecut a fost chiar tare, din toate punctele de vedere. În primul rând, am reuşit să fac ceva ce îmi doream de vreo 4 ani şi anume o petrecere în pijamale. Ţin minte şi acum revista aceea pe care o răsfoiam pe furiş prin cine ştie ce oră plictisitoare, pe vremea când eram încă în generală, la care mi-a atras atenţia un titlu impunător şi colorat. De cum am văzut ideea, mi-am zis că atunci când mă mut la casa cea nouă, trebuie să încerc neapărat. Numai că, din diverse motive, am tot amânat până acum...

Aşadar, miercuri mi-am luat inima în dinţi, mi-am chemat fetele şi distracţia a început. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar pot să spun că am început să râdem din prima clipă în care ne-am reunit şi până când au plecat acasă. Am început seara cu vizionarea filmuleţelor de la banchet & C.o., care s-a lăsat cu câteva emoţii neaşteptate, mai ales din partea mea şi a Andreei, apoi am zis că un horror ar fi bun ca să ne mai revenim. Am ales The Last House On The Left, care s-a dovedit a fi mai mult thriller decât horror, însă nouă ne-a plăcut, chiar dacă la un moment dat ne uitam cu mâinile la ochi de greaţă. :P Cum se întâmplă de fiecare dată, ne făceam şi propriile scenarii, care au culminat cu întreruperea curentului în timp ce jucam Rummy; nu o dată, ci chiar de două ori. (asta se întâmpla pe la ora 4, când se presupune că oamenii dorm.)

După asta, ne-am mai uitat la Road Trip: Beer Pong, o comedie drăguţă, amestec de American Pie, Road Trip şi Van Wilder. (Apropo, trebuie să vedeţi neapărat Van Wilder 3 :D.) Cât ne-am mai amuzat noi, ne-am trezit că s-a făcut 5 şi ceva, aşa că am decis să încercăm să dormim măcar câteva ore, dar după cum era de aşteptat, 4 fete cu chef de distracţie nu adorm aşa uşor. :D Aşa că am aşteptat să se trezească mama, pentru a-i ura La mulţi ani în cor. =)) Cu ocazia asta, trebuie să îi cer scuze că nu i-am scris post aşa cum am vrut, dar chiar nu m-am mai simţit în stare a doua zi să tastez vreo ceva. Spre surprindere noastră, dimineaţa am fost chiar fresh şi am şi plecat în oraş. Deci, cam asta a fost petrecerea, însă fetele pot confirma dacă a meritat.

Deşi poate unii dintre voi le-aţi văzut pe hi5 (care nu ştiu ce are, dar facă fiţe de la un timp; cred că cere închis), o să pun şi aici câteva poze:

Back in business

După lunga abstinenţă blogală (vorba lui sis), iată-mă din nou pe aici. :D Nu vreau să mă justific sau să inventez vreo scuză pentru lipsa mea de pe aici, aşa că trec direct la subiect, nu înainte însă de a-mi cere scuze celor de la blogroll că nu prea i-am mai citit, dar promit să recuperez cât de repede posibil.

Nu s-a întâmplat nimic prea extraordinar în zilele în care am lipsit, însă săptămâna asta s-au întors acasă o parte din prietenele mele cele mai bune, iar Eva a venit în vizită pentru o săptămână, aşa că ieşirile în oraş şi şedintele foto au fost şi cu siguranţă că vor mai fi la ordinea zilei. Ieri am ieşit toat patru, iar azi am preferat să stăm pe acasă, pentru a testa noile baterii ale camerei mele. Pe lângă relaxare, m-am trezit eu mai cu moţ să încerc să conectez boxele de la PC la laptop. De menţionat e că nu le mai scosesem niciodată până astăzi şi bineînţeles că nu m-am uitat prea atent cum erau aşezate înainte de a le lua de la locul lor. Şi culmea, nici la laptop nu le-am putut monta, iar când să le pun înapoi la Pc, surprize - surprize: nu se auzea nimic. După vreo douăzeci de minute de sfătuit cu Eva, urcat şi dat jos de pe birou şi încercări nereuşite de a le face să funcţioneze, mi-am luat eu inima în dinţi şi i-am zis Evei:

- Sury, mă mai urc o dată, dacă mă curentez sau ceva să-i zici ... ştii tu cui ... ştii tu ce...

Şi atunci, la înălţime, mi-a picat mie fisa; încurcasem Input-ul cu Output-ul, aşa că le-am inversat şi bass-ul aproape că mi-a spart timpanele, dar important e că m-am descurcat singurică.

După toată aventura printre cabluri şi fire, am zis că ceva relaxant ar fi numai bun, aşa că am început să jucăm rummy, cu scorul final de 5-4, pentru mine cică. Numai presupun că e aşa, pentru că un joc a fost atât de aiurit, încât nici până acum nu ne-am lămurit cine a câştigat de fapt.

Aş mai sta la poveşti, dar mă opresc aici din două motive: nu vreau să-mi intru în pâine prea tare, că apoi mi-o iau în cap, iar Eva mă aşteaptă să mai jucăm vreo 10 jocuri pe puţin, aşa că ţineţi-mi pumnii. :D

Îmi pare rău

Îmi pare rău pentru inactivitatea de pe blog. Nu ştiu cât va mai dura, dar...

Miss him...

Pentru că:

- era mare şi fraier;
- era pufos şi dulce;
- mă trezea sâmbătă dimineţa la 8;
- era fotogenic şi stătea cum îl puneam eu;
- mă îmbrăţişa atunci când aveam cea mai mare nevoie;
- mereu zamebam natural la pozele cu el;
- l-am visat de două ori săptămâna asta;
- mi-e al naibii de dor de el.

DIOGO...

Îmbrăţişare specială

Voi ce-aţi zice de o aşa îmbrăţişare? :D



Mai multe detalii aici.

Din dragoste pentru...

...trandafiri, m-am întors la vechea mea pasiune - fotografia.
Vorba lui Jully, de acum o să fotografiez psihologia oamenilor,
aşa că profit cât mai am timp de frumuseţea naturii. :P

Remedii contra plictiselii

Ai scăpat de griji, şcoală sau facultate şi acum te cam plictiseşti, nu-i aşa? Pentru ce să pui mâna să citeşti ceva sau să faci un lucru util, când îţi poţi petrece timpul într-un mod mult mai plăcut! Dacă ai rămas cumva în pană de idei, iată câteva soluţii:

1.Cumpără-ţi Cosmote, cu cât ai mai multe minute şi sms-uri gratis, cu atât mai bine! Instalează-te comod în pat şi vezi pe cine ai chef să enervezi azi. Dacă eşti lipsit de prieteni, cum probabil că se întâmplă, de vreme ce te plictiseşti, formează numere aiurea şi sună în neştire, la orice oră din zi şi din noapte. Nu te ruşina să dai sms-uri perverse şi să faci invitaţii la cadouri de majorat a la Puya, că deh, doar trăim în era în care corpul este tot ce contează.

2.Ceva tare interesant, ce tot cu telefonul recent descoperit poţi face! Alege-ţi o victimă, ataşează #31# în faţa numărului şi dă-i bătaie. Sună de 1000 de ori pe zi, exaspereaz-o, scoate-i fire albe. Şi cel mai important, nu scoate un sunet! Adică să nu care cumva să îi zici vreo ceva, să se prindă cât de fraier eşti tu de fapt. Aa, şi nu te teme: ea e aşa naivă încât n-o să facă plângere nici la Poliţie, şi nici la Cosmote ca să-ţi afle numărul şi să te alegi şi tu cu ceva drăguţ din toată afacerea asta.

3.Asta e numai pentru bloggeri! Acum mă pregăteam să-ţi explic cu ce se mănâncă un blog, dar culmea e că ştii deja. Nici nu mai contează că al tău e de c***t, plin de articole Copy - Paste sau cu ştiri care nu interesează pe nimeni, ideea e că: Ai blog, eşti tare, frate! Apucă-te şi dă comentarii anonime pe la alte bloguri; cu cât limbajul e mai colorat, cu atât eşti mai bun! Nu te gândi prea mult când scrii comentariile, foloseşte ce cuvinte îţi vin cel mai bine în minte, că doar te confrunţi zi de zi cu ele, nu? Hai că totuşi nu vreau să zici că-s fată rea şi dau nişte exemple: "panaramă", "proastă", "idioată" etc. Tot ce ţi se zice ţie zilnic, numai că trecut la feminin. Şi încă ceva: din nou, nu-ţi face nicio grijă că victima ta fraieră se va prinde cine îi dă comentariile sau că nu le va aproba. De cum le vede, va fi tare entuziasmată şi de aia nu o să apară pe blog la ea niciodată, pentru că de emoţii că un ratat că tine o bagă în seamă, le va da respingere în loc de aprobare. Dar, stai calm, nu e totul pierdut; poţi încerca şi mâine, şi poimâine, şi în fiecare zi... până ce nu te mai plictiseşti!


PS: Acest post NU este un pamflet, însă are un caracter de AŞA NU! Sau na, acum fiecare cum îl interpretează.

Îmi cer scuze faţă de cititorii mei respectabili pentru limbajul folosit, dar chiar era nevoie.


Şarpele e odios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte. ;)

Vampir sau nu?

Deci, (nu e bine, nu trebuie început cu deci) Sunt sigură că înainte de a adormi aveam două - trei idei pentru nişte posturi noi, însă acum oricât de mult îmi forţez neuronul colorat să le regăsească, el e mai ceva ca batman şi nu vrea să-mi zică deloc ce trecuse prin el mai devreme.

În fine, până una - alta, vă zic că aseară am găsit un moment de slăbiciune la mama şi am rugat-o cât de frumoooos am putut eu să ne uităm împreună la Twilight.
- Dar l-ai mai văzut de N ori, nu te-ai plictisit încă?
- Eu...de vampirii mei? Niciodată! :P Şi în plus, nu l-am văzut încă cu tine. Te rog, te rog! :D
- Hmm, hai adu DVD-ul...Dar ne uităm la mine, da? Şi fă şi nişte popcorn.
- Cu caşcaval sau cu unt?
- Cu colţi. =))
[Ultimele două replici sunt fictive, recunosc. Doar că nu m-am putut abţine.]

Şi da, ne-am uitat într-adevăr; eu pentru a 7-8 oară cred (deja am pierdut numărul, dacă e să vă zic sincer) şi mama pentru prima. Cum la început nu prea era atentă, o tot avertizam asupra a ce urmează să se întâmple, fără să mă pot abţine de la comentarii de genul "Pff, tu vezi cât de bun e?", "Ce ochi are / ce piele strălucitoare" etc. Între timp, după popcorn, băusem şi un cocktail şi deja începusem să prind culoare în obraji, la care mama deja se gândea că e reacţia mea la Edward privit insistent. :P

Pe la jumătatea filmului, tocmai când era mai interesant, îi sună telefonul. Şi după faţa pe care a făcut-o ştiam că va dura...exact ca în reclama de la nu-ştiu-ce fixativ. Durează, durează, durează...(sau era reclama la Duracell?) Bun, zic hai că între timp mă duc şi eu şi mănânc ceva şi când revin o să fie gata conversaţia. După încă vreo zece minute de uitat la screensaver-ul DVD-ului, a început să bată vântul, dar nu orice vânt, ci unul de ăla frumos, exact că în noaptea aia. Într-un final apare şi mama şi continuăm să ne uităm, cu efectul sonor pe fundal. Când se termină filmul, o întreb dacă i-a plăcut şi cică: "Da, dar eu mă aşteptăm să fie şi ceva mai de groază; aici e totul aşa de romantic." "Poate prea romantic", am zis eu, iar apoi i-am zis noapte bună şi m-am dus în camera mea, să visez mai departe cu ochii deschişi la piele albă şi ochi de caramel.

Partea a doua a poveştii e chiar tare; dimineaţă, mă anunţă bunica-mea că s-a spart un vas de yena din senin. Culmea e că nu a fost niciodată folosit, iar eu nici atât nu l-am văzut măcar. Când s-a întors mama azi de la serviciu, vine furtună la mine şi mă trimite de la PC, pe motiv că vrea să caute pe Google care e faza cu vasul. Eu, neavând altceva mai bun de făcut decât să o aştept să termine, m-am dus în pat foarte repede.

- Wow, cum ai ajuns atât de repede pe pat?
- Nu e vina mea că eşti îngrozitor de neatentă. (mai aveam puţin şi citam replică cu tot cu Bella din final)
- E ciudat...aseară film cu vampiri, azi vase sparte şi tu te mişti aşa repede. Şi nu îţi place să stai afară, în soare şi mănânci tot mai puţin.
- Sugerezi ceva?
- Eşti vampir?!
- Aş vrea eu...

Şi da, asta e mama mea, asta sunt eu. Vampir sau nu?

Leapşă lungăăăăă :)

Astăzi am descoperit un blog foarte interesant, care mi-a plăcut din prima clipă. Este vorba despre Hubba Bubba, de la care mi-am permis să iau o leapşă. (PS: citiţi postul ăsta, e grozav!)

1. Ce speli prima dată la duş?
Faţa şi părul

2. Care e culoarea ta de helancă preferată?
Turcoaz

3. Îţi place cafeaua?
Da, dar să aibă neapărat lapte şi cât mai mult zahăr

5. Cum te simţi acum?
Fericită pentru că am intrat la facultate la buget :D

6. Care e ultima literă din numele persoanei de care eşti îndrăgostită?
U :P

7. Spui AIM sau A I M?
Nu spun.

8. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?
Hmm...că eram în pat şi cineva mă învelea, spunându-mi "Sleep, my Bella"...

9. Ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?
Cred că nu, dar sincer nici n-aş vrea să încerc

10. De ce ai o poftă puternică acum?
De pizza...cred că mereu am poftă asta, inclusiv când mănânc : ))

11. Foloseşti aţă dentară?
Nu...asta ar mai lipsi la câte probleme am şi aşa cu dinţii.

12. La ce te gândeşti când auzi cuvântul "varză"?
La chestia aia mare, cu "rochiţe" verzi; sper că n-ar trebui să mă gândesc la altceva :P

16. Ai numărat vreodată până la 1000?
Până la 1000 ştiu sigur, dar mai mult parcă nu-mi amintesc :-?

17. Muşti sau lingi îngheţata?
Amândouă. (Cole, mai ştii faza din parc? =)) )

18. Foloseşti emoticoane?
Da, multeeee...până şi pe mess :D

19. Câte dormitoare are casa ta?
4, dar oricum numai unul e al meu

20. Ai cunoscut vreodată o celebritate?
Până acum nu

21. Îţi place brânza?
Da...mai ales aia topită cu smântână

22. Care e ultima melodie de care ai fost obsedată?
Chayenne - Un siglo sin ti (încă sunt..)

23. Câte ţări ai vizitat?
Numai România din păcate

24. Sunt părinţii tăi stricţi?
Nu prea

25. Ai sări cu paraşuta/parapanta/planorul?
Mereu mi-am dorit, dar mi-ar fi cam frică să o fac

26. Ai lua masa cu George W. Bush?
Nu prea...nu mă interesează politica

28. E ceva strălucitor în camera ta?
Cerceii mei

30. Închiriezi filme?
Nu

31. Cine stă în faţă la ora de mate în clasa ta?
N-am mai făcut mate de 3 ani aproape şi sincer nu mai ţin minte

35. Unde vei merge sâmbătă seară?
Habar n-am, să văd ce mi se oferă

36. Ouă albe sau maro?
Albe

37. Îţi place muzica?
Da, nu trece nicio zi în care să nu ascult

38. Ai mers cu trenul?
Da, normal. Chiar adorăm asta pe vremea când erau trenurile acelea vechi...

41. Ce zi a săptămânii e?
Luni - urâtă zi.

40. Ce ai mâncat la prânz?
N-am mâncat încă de prânz, dar mă duc acuşi să văd ce mi-a pragatit bunica

43. Ce face mâine prietena ta cea mai bună?
Am întrebat-o şi a zis că n-are planuri. Săriţi pe ea!
(pls don't kill me, Cole, nu m-am putut abţine :P)

46. Ai văzut filmul The Butterfly Effect?
Da, prima parte. Dar asta a fost acum vreo doi ani.

47. Ce crezi despre Yankees?
Echipa aia de baseball din New York? :-s

51. Ai părul ondulat?
E drept, că întins cu placa :>

52.Când ai plâns ultima dată?
Vineri seara.

53. Ai intrat vreodată într-un zid?
Am păţit şi asta : ))

56. Anotimpul preferat?
Vara, dar şi iarna. Niciodată nu m-am putut decide cu adevărat :-?

61. Cu cine te vei ţine de mână în viitorul apropiat?
Cu ...

62. Adormi cu televizorul deschis?
Nu mai am TV în cameră, deci e exclus

63. Ai băut vreodată alcool direct din sticlă?
Doar bere, la o petrecere :D

64. Crezi că eşti bătrână?
Nu cred, deşi mă mai roade uneori câte-un gând de ăsta

65. Ţi-e frică de întuneric?
Puţin...mai ales după ce am văzut The Unborn

66. Îţi place viaţa ta momentan?
Parcă începe să reintre în normal

67. Când ai făcut ultima dată baie sau duş?
Chiar înainte de a începe leapşa asta, dar unul foarte scurt

68. Baţi în lemn?
Nu prea cred în de astea, dar bat dacă mă "obligă" cineva

69. Ai o vedere bună?
Da, la capitolul asta stau chiar bine :D

70. Poţi să faci hula hoop?
Nici n-am încercat, dar nu mă tentează.
(PS: hula hoop înseamnă învârtirea cercurilor în jurul corpului; hai, nu ziceţi că o ştiaţi pe asta şi eu eram singura "incultă"? )

71. Unde sunt părinţii tăi?
La serviciu momentan

72. Ai fost vreodată sărutată în lift?
Nu...dar la cât mi-e de frică de ele, cred că n-ar strica :P

73. Care e următorul CD pe care îl vei cumpăra?
Nu prea cumpăr eu CD-uri, cel puţin nu pentru mine

74. Ce mărci porţi momentan?
Irina She (are numele meu, da? ;;) )

76. Ai intrat într-o încăpere pe fereastră vreodată?
Nu, însă am aruncat ghiozdanele pe geam în clasa a V-a (ce nebuni mai eram)

77. Poţi suporta adevărul?
Da, oricât de dureros ar fi el...

78. Ce ai cumpărat ultima dată?
Produse alimentare

79. Cât de des vorbeşti la telefon?
Destul de rar. Prefer discuţiile faţă în faţă sau mess-ul

80. Eşti într-o relaţie complicată?
Viaţa mea toată e complicată!

81. Urăşti mai mult de trei persoane?
Nu...de fapt, acum cred că nu mai urăsc pe nimeni cu adevărat.
Doar antipatii şi atât

82. Ai pus piedică cuiva vreodată?
Nu, mi se pare chiar urât gestul

86. Foloseşti beţişoare chinezeşti?
Nu

87. Ierţi prea mult?
Depinde de persoană despre care e vorba

89. Deţii o armă?
Nu, ar trebui să-mi iau una? : ))

90. Ai făcut telefoane glumă?
Nu :P

91. Ai fost vreodată într-un castel?
Doar la Peleş şi Bran

92. Îţi place părul tău?
Da...chiar ziceam zilele astea că e singurul lucru de care sunt şi eu pe deplin mulţumită

93. Îţi place de tine?
Sunt mulţumită de persoana mea, daca stau să mă gândesc bine

94. Eşti mai apropiat de mama sau de tata?
Nici unul din ei.

Leapşa merge la sis (să ai de lucru când vii din vizită :> ), la Inka şi Buhu,
la Gârby (pls don't hate me :P), la Jully şi în general la toţi care o mai
doresc şi au timp de ea.

Vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi

Da.
E cald rău...mai ceva ca în piesa lui Caragiale.
Şi mi-e lene...o lene de aia pe care efectiv o simţi curgând prin vene,
mai ceva ca adrenalina
partea bună e că lenea nu provoacă şocuri, nu face decât să fie totul banal
dar hey, uneori avem nevoie şi de o pauză, nu?
o pauză în care să stăm, să ne oprim, să nu ne mai grăbim
să facem totul încet, să-i privim pe ceilalţi în ochi
e bine să ne facem timp pentru a spune ce simţim, pentru a spune Te iubesc sau Iartă-mă! sau Cântă-mi ceva la pian...
ştii măcar cât de mult vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi?







PS: post liber, aberant, dar dureros de real.

Chayanne - Un siglo sin ti

Ce-am făcut noaptea trecută

Aşa cum spuneam în postul anterior, noaptea trecută a fost de-a dreptul insuportabilă. În general, vara mă odihnesc foarte prost şi nu reuşesc să adorm decât după ora 2:00. Şi dacă la căldura aferentă lunii iulie (nici nu vreau să-mi imaginez ce era dacă mă ambiţionam să-mi fac camera la mansardă :| ) mai adăugăm şi alţi factori, deja e totul "perfect".

Cum nu aveam eu aseară ce face, m-am încumetat să dau play la un horror pe care îl aveam salvat în pc pentru vreo seară cu fetele, numai că de această dată bineînţeles că eram singură - singurică. Din trailer, m-am cam prins eu că e serioasă treaba, mai ales că nu-s obişnuită cu genul ăsta de filme, aşa că m-am înarmat cu mult curaj şi am început să mă uit. Norocul meu a fost că mai vorbeam şi pe mess, că altfel chiar nu cred că rezistam la toate coşmarurile tipei, gândaci şi mai ales la exorcizarea din final. Cu toate că simţeam adrenalina şi teama prin vene, chiar mi-a plăcut filmul şi mă bate gândul să repet şi în seara asta experienţa. Vreo recomandare ceva? :D

Toate bune şi frumoase, dar la un moment dat lumea se mai şi culcă şi eu rămân singură. Neavând ce face pe mess, am ieşit şi hoinăream prin blogosferă în căutare de chestii interesante. Inka nu m-a dezamăgit nici de data asta şi am găsit pe blogul ei un chat unde poţi vorbi cu "Dumnezeu". Am intrat să văd care e treaba pe acolo şi spre surprinderea mea, chiar m-au amuzat răspunsurile pe care le primeam. Păcat că n-am salvat conversaţia, dar oricum pot oricând să reiau ce am vorbit. =))

După discuţiile foarte filosofice, mi-am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, mai ales că se făcuse aproape ora 2:00 şi nu aveam chef de o altă discuţie şi mai filosofică cu mama. Odată aşezată în pat, mi se părea ba că e prea întuneric în cameră, ba că vântul de afară sună ciudat. Am început să mă gândesc la discuţia de pe chat şi aproape că râdeam singură de acţiunea de a vorbi cu un robot, când am auzit un zgomot ciudat de pe hol. Nu ştiu dacă era din cauza filmului sau pur şi simplu eram paranoică, dar vă daţi seama cam cum mi s-a făcut pielea. Am încercat să alung senzaţia şi să adorm, dar după vreo 20 de minute, am auzit cum s-a deschis uşa de la camera mea. Atunci jur că chiar m-am speriat şi îmi era frică să mă întorc să văd cine sau ce e. :|
Aşa că am întrebat mai mult la întâmplare:

- Mama, tu eşti?
Dar nimeni nu răspundea...
- Mamaaa..?
- Da, cine altcineva?
- Ce faci?
- Vroiam să văd dacă dormi...Dar tu?
- Eram perfect până acum 10 secunde, când tocmai era să am un atac de cord.

Apoi a închis uşa şi s-a dus în camera ei şi eu cred că am adormit, că nu-mi mai amintesc nimic. Cum mă rugase Alecsa să o trezesc pe la 9-10, mă tot trezeam şi mă uitam din oră în oră la telefon, ca să fiu sigură că nu ratez momentul. Şi aşa am făcut până pe la 9:20, când m-am dat jos din pat şi, cu mare teamă de oglindă, m-am dus în baie să-mi încep ziua.

PS: E lung postul şi cam plictisitor, ştiu deja. Dar trebuia să vă lămuresc care era faza cu noaptea mea. :P

Nu uita să zâmbeşti azi

Bună dimineaţa, blogosferă! :D

Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, dar cert e că m-am trezit cu un zâmbet mare pe toată faţa (în ciuda nopţii agitate - o să vorbesc în alt post despre asta)
şi m-am decis să îl împart cu voi.


Aa, şi încă ceva, de data asta cu dedicaţie pentru sis-ul meu, care m-a angajat cu normă întreagă ca piscinar şi acum şi ceas deşteptător. :P



EDIT: Am primit şi eu ceva ;;)

Salată colorată

Nu ştiu dacă vi se întâmplă şi vouă, dar eu rămân în pană de idei culinare; vara cel puţin, mă ia de cap numai cât aud întrebarea bunicii: "Şi azi ce-ai mai vrea să mănânci?". E cald, e leneveală şi stomacul meu n-are chef de aproape nimic, însă nu-l pot lăsa nici să aştepte prea mult, că deja are ceva probleme, săracul.

Aşadar, lansez tuturor celor care rezistă în bucătărie fără să dea foc la ceva invitaţia (numiţi-o leapşă dacă vreţi) de a prezenta câte o reţetă uşoară, de
vară şi de preferinţă cu timp de preparare până în jumătate de oră. Nu de alta, dar vreau să mai prind şi eu câte ceva pentru la facultate, ca să nu mă îndop cu fast food-uri. :P

Sugestia mea e o salată colorată, cum îmi place mie să o numesc, care se prepară destul de repede şi pe de-asupra e şi gustoasă, şi sănătoasă. Aveţi nevoie de:

- piept de pui fiert
- varză rasă
- morcov ras
- roşii tăiate feliuţe
- maioneză de muştar (muştar + o linguriţă de ulei)

Se amestecă bine şi asta e tot! :D Poze nu am apucat să fac, dar va imagiati voi cam ce bine arată. :)

Tot sufletul meu e un gând

Din lipsă de ocupaţie sau prea mult elan, omul face multe. Aşa m-am apucat eu aseară pe la 21:00 să fac curăţenie generală în camera mea. Şi nu mă refer la praf sau dat cu aspiratorul, ci la ordine în sertare: între referate de mult uitate, amintiri şi cărţi. Aşa se face că am dat pur întâmplător peste nişte compuneri scrise de mine prin clasa a VII-a parcă, pe vremea când mergeam la olimpiadă la română (eu şi încă vreo 20 de fete, dar asta e o altă poveste).

Ce nu prea am înţeles eu e de ce am păstrat tocmai aceste două compuneri; probabil că ultima dată când le-am văzut mi s-a părut că au ceva interesant în ele, în ciuda unor probleme de exprimare şi a exasperantelor puncte de suspensie utilizate prea des. Dar cel puţin atunci scriam mai des şi mă străduiam să iasă ceva, nu ca acum, când scriu literatură doar din an în paşti şi atunci cine ştie ce iese. M-am înarmat cu răbdare şi le-am transcris, îmi e prea jenă să pun un scan cu scrisul meu de mână de atunci. Deci, ce părere aveţi: are rost să le mai ţin sau le pot da fuguţa la coş?



Tot sufletul meu e un gând

În faţa foii albe mi-e greu să-mi găsesc cuvintele... Nu ştiu cu ce să încep... Aşa multe gânduri îmi invadează sufletul, atât de multe semntimente... E greu să redai în cuvinte ceea ce nici tu nu înţelegi. Dacă aş putea, aş vrea să scriu totul că într-un jurnal; simplu, intim şi fără prea multe complicaţii.

Sufletul meu... de mult nu l-am analizat în amănunt... Dacă mă gândesc bine, inima mea e închisă într-un turn de fildeş, unde nimeni nu poate intra. Doar eu pot străbate oceanul zbuciumat, pentru a ajunge până la el. M-am hotarât... va trebui să merg cu orice preţ, să-l descopăr.

Însă acest lucru e greu de realizat... Castelul meu e înconjurat de valuri, ca nişte zmei înfometaţi, care lovesc puternic în el. Dar acesta rezistă... are ziduri bune, întărite odată cu anii, cu experienţa de viaţă. Sufletul ia mereu alte forme, are alte gânduri...

În lupta cu viaţa, pe care orice om o duce în fiecare zi, sufletul meu s-a păstrat aşa cum era el: cald şi neatins de artileria grea a răutăţilor. Deşi unoeri oceanul albastru s-a întunecat şi nori negri brăzdau cerul, împrăştiind păianjeni luminoşi, sufletul meu a trecut cu bine peste acestea oricâte furtuni ar fi fost, întotdeauna a ieşit soarele şi mai apoi un curcubeu, cu toată paleta de culori a unui maestru.

Eu comunict diret cu sufletul; de fapt, fiecare dintre noi facem asta, poate chiar fără să ne dăm seama. Oricând suntem puşi în faţa unei probleme de viaţă, gândim raţional, dar apoi ne întrebăm şi sufletul. Aceasta este întrebarea la care de mult caut un răspuns: De ce oricât de corect ar părea un lucru, unoeri ne ascultăm sufletul şi renunţăm la el? Oricât de mult am încerca să răspundem, nu vom putea pentru că aşa este legea umană, să ne ascultăm sufletul.

Fac parte din acei oameni care au un şaselea simţ şi mi s-a întâmplat de multe ori să am dreptate, bazându-mă doar pe intuiţie, pe ceea ce îmi şoptea discret sufletul meu. Toţi oamenii au o lume a sufletului lor, o lume unde numai ei pot ajunge. În sufletul meu acum sunt griji mărunte, dar mai târziu când valurile vor fi tot mai mari, oare ce va mai fi? Ei bine, asta nu o ştie nimeni...nici măcar eu...

Cluj - nebunie de moment

Citind blogu lui Gârby, proaspăt întors din vacanţă, mi-am amintit de "nebunia" mea de moment de a merge la facultate la Cluj. Deşi erau aproape 500 de km, eram într-un timp hotărâtă să plec cât mai departe de casă,
într-un oraş care păstrează încă vie o bucată de istorie.

Culmea e că până acum nu am căutat imagini sau informaţii suplimentare despre oraş sau atracţiile lui, dar niciodată nu e prea târziu. Acum, după ce deja mi-am depus dosarul la Iaşi şi nu mai e niciun "pericol" să mă răzgândesc, am decis că n-ar strica să arunc un ochi, cel puţin să văd peste ce-aş fi putut da. Şi trebuie să recunosc că am fost plăcut surprinsă de tradiţia şi arhitectura oraşului, precum şi de varietatea obiectivelor turistice.





După toate astea, parcă îmi vine să fac o excursie până acolo. :P

Mulţumesc

Mă uit cu groază la data ultimei postări... titlul zace neputincios sub o dată care rămâne tot mai în urmă cu fiecare moment. Cuvintele parcă au fugit din mine şi s-au ascuns; zadarnic le caut, căci ideile nu se mai supun nici unor reguli de bună purtare şi aleargă de nebune.

Asta este ceea ce mi-aş dori şi eu să fac cât mai curând: să plec fără să mă uit în urmă, să fiu liberă să dau frâu liber impulsurilor şi inima să fie conducătoarea minţii, aşa cum obişnuita altă dată.

(*)

Mulţumesc celor care încă nu m-au scos de la blogroll, ba mai mult, m-au menţinut "sus" atunci când meritam cel mai puţin. Mulţumesc celor care încearcă să-mi facă viaţa mai bună. Îţi mulţumesc ţie, zi de vară,
pentru că mă laşi să-ţi simt căldura...


PS: Ieri m-am înscris la Psihologie. :D

Mă laud şi eu cu ei

Piticania pufoasă şi puricoasă [Costicel] =))



Motanul viril [Zein] ;;)

Pe când eram...

Pe când eram tânără, liniştită şi "fotografă"... acum toate s-au schimbat :|

La mulţi ani, Jully!

Iată că a venit şi ziua în care una din cele mai bune prietene ale mele face 19 ani. Ştiu că a fost ieri, dar am zis că voi scrie seara când revenim de la băut (suc, nu va gândiţi aiurea :P). Dar ştiţi voi că nu iese mereu aşa cum ne programăm. :D

Aşadar, dragă Iulia / Jully, sper să nu mă omori prea tare pentru întârziere şi pentru că mi-au mai rămas încă vreo 15 de La mulţi ani nerostiţi, dar promit că până la următoarea aniversare ţi-i spun pe toţi. :D Încă o dată îţi doresc să fii fericită, iubită şi să ai mult succes în viaţă! Bucură-te de anul ăsta, că de la anul schimbi prefixul şi parcă e altă treabă. :P

Şi cum ziceam anterior, ieri am petrecut că între fete şi ne-am făcut deja planuri pentru la anul (petrecere la piscină, chestii de astea; asta dacă ne primeşte Alecsa la ea ;;) ) O fază foarte tare a fost discuţia despre Hannah Montana. Nu mai ştiu cum a venit vorba, dar mă contraziceam eu cu Jully la un moment dat dacă este şi serial, şi desen animat, la care ea îmi explică foarte pornită că "e film cu oameni"; vă daţi seama că nu ne mai puteam opri din râs. =)) Aa, şi a mai fost o fază cu Celine Dion, dar nu vreau să-i răpesc materialul de postat pe blog. :-"

Revin şi cu poze de îndată ce fac rost. :P

PS: Diseară merg să-mi fac pozele pentru facultate, de alea tip buletin (efectiv le detest). Dar vorba aia - măcar aveam 3 ochi şi 4 picioare? =))

EDIT:

Blog Appeal

Am găsit pe blogul lui IlluzoricDream un quiz foarte interesant,
care îţi "spune" ce tip de blogger eşti. Va invit pe toţi să îl faceţi, îl găsiţi aici.
Rezultatul care mi-a ieşit se datorează în mare parte vouă,
cititorilor şi prietenilor mei...Vă mulţumesc!

Powered by Jocuri Online Apropo.ro

Departamentul de mansardă statică

Alecsa *: Bună ziua,mă numesc Alecsa şi sunt de la departamentul de mansardă statică.Va rog frumos să vă urcaţi în mansardă şi să-mi spuneţi dacă vi se scoală părul din cap:D
Irina: d-şoara Alecsa?
Irina: m-am urcat la mansardă şi mi se scoală părul în cap
Irina: cv sugestii? =))
Alecsa *: =))
Alecsa *: da
Alecsa *: schimbaţi părul
Alecsa *: :D
Irina: şi d unde iau altul? =))
Alecsa *: =))
Alecsa *: de la...pararie =))
Irina: mor =)))
Alecsa *: cum se zice şi la băcănie,etc =))
Alecsa *: pararie :>
Irina: da
Irina: farmacie :>
Alecsa *: şi dacă mai bagi un L iese pălărie =))

Rezultate

Îmi cer scuze că am întârziat cu afişarea rezultatelor, dar am încercat şi eu pe cât posibil să mă mai relaxez după toată agitaţia prin care am trecut. Ştiu că se putea şi mai bine, dar oricum mă declar mulţumită; cel puţin sunt note reale, meritate, nu ca la alţii...Şi cu asta mă opresc aici, pentru că m-am enervat destul când am aflat prima oară cam ce note s-au mai luat pe la mine prin şcoală. :|