Vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi

Da.
E cald rău...mai ceva ca în piesa lui Caragiale.
Şi mi-e lene...o lene de aia pe care efectiv o simţi curgând prin vene,
mai ceva ca adrenalina
partea bună e că lenea nu provoacă şocuri, nu face decât să fie totul banal
dar hey, uneori avem nevoie şi de o pauză, nu?
o pauză în care să stăm, să ne oprim, să nu ne mai grăbim
să facem totul încet, să-i privim pe ceilalţi în ochi
e bine să ne facem timp pentru a spune ce simţim, pentru a spune Te iubesc sau Iartă-mă! sau Cântă-mi ceva la pian...
ştii măcar cât de mult vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi?







PS: post liber, aberant, dar dureros de real.