.......

Imi era dor sa scriu un post la laptop, un post despre tot ceea ce imi trece prin cap ... despre toate acele lucruri marunte care ne inconjoara si ne fac fericiti zi de zi, chiar fara ca noi sa ne dam seama de asta, poate numai atunci cand le pierdem sau cand e prea tarziu pentru a realiza. Si aici apare o alta intrebare.

De unde stim ca e prea tarziu? Cand si cum ne putem da seama ca toate sansele ni s-au epuizat, ca indiferent de ce am mai face, din acel moment destinul ne este pecetluit? Sau oare ne dam seama vreodata? Sau pur si simplu vedem asta abia atunci cand observam ca nu mai e nicio cale pentru noi, ca ni s-au inchis toate drumurile pe care le credeam vesnic deschise si la care nu ne asteptam ca isi vor gasi pe undeva finalul?

E greu de zis cand incepe ceva si e si mai greu sa spui cand e sfarsitul. E greu de decis ca ceva la care ai tinut si in care ai investit poate tot ce aveai s-a terminat, e aproape imposibil sa te poti si resemna cu asta. Se spune ca timpul vindeca orice rana, insa nu cred ca are puterea de a te face sa uiti complet tot ceea ce candva ai trait. Poti oare sa iti scoti pur si simplu din minte anumite imagini pe care le-ai vazut de-a lungul timpului, clipe in care ai trait cat intr-un an, secunde in care ai simtit ca ai reusit sa-l opresti si sa-l faci sa-ti fie supus? Nu stiu, dar ceea ce sunt convinsa e ca daca vrei, poti. Insa ce te faci daca nu vrei? Daca, desi esti constient ca nu e bine ceea ce faci, doar te invarti intr-un cerc vicios din care nu reusesti sa mai scapi cu inima si cu sufletul intreg?

Pentru ca mereu, de fiecare data cand intalnesti pe cineva nou in viata ta, ii oferi o parte mai mare sau mai mica din inima ta. Si niciodata partile primite, asta daca ai norocul sa le ai, nu se vor mai imbina perfect, insa cu siguranta ca merita sa risti. Chiar daca suferim, chiar daca incercarile ne aduc adesea esecuri, ele dau totusi un sens vietii. Altfel nu am fi oare niste simple animale vorbitoare? "Creaturi fara pene si cu unghii late", cum ne numeau filosofii antici, si nimic mai mult.

Ceea ce ne diferentiaza e tocmai dorinta de a incerca sa atingem fericirea, de a face orice pentru a o obtine, de a ne confrunta si a invinge gustul esecului si, daca totusi reusim sa o facem, ultima incercare e aceea de a sfida timpul. Este, cred, singurul care nu poate fi pacalit, singurul in care toti sunt egali si este doar o chestiune de moment inselarea lui. Insa pentru acea clipa in care simti ca il ai la dispozitia ta eternitatea, merita sa dai tot ce ai mai bun, sa suferi sau sa mori. Si, in oricare din cazuri, vei simti ca esti cu ceva mai presus decat restul miliardelor de suflete.