Duminica...

Duminica dimineata... alarma aia nenorocita nu mai suna, in sfarsit, insa din cauza faptului ca am adormit aseara la 21:30, deschid ochii la 8 fix. Ma uit la ceas si tresar. Mi se pare ca am intarziat la prima ora. "Ei, si ce?!" - imi spun in gand - "aia de Stiinte poate tipa si fara mine in clasa". Ma uit pierduta pe geam si realizez intr-un final ca e duminica, insa nu ma dau jos din pat. E prea cald, prea bine. Si mie mi-e prea lene. Desi am multe de facut, nici nu ma gandesc sa cobor. Toate mai pot astepta inca o ora, doua... poate chiar pana maine. Si totusi, constiinta nu ma lasa sa zabovesc mai mult de 20 de minute in asternutul asa de cald. Imi amintesc de Diogo, cum m-a trezit el asta-vara... si poate nu o va mai face niciodata... Imi vine sa plang, insa imi pacalesc lacrimile sarind din pat. Ma indrept catre baie, iarasi nu curge apa. Si e asa de cateva zile... Ma intorc infrigurata in camera si privesc cu regret patul, constienta ca nu mai e cale de intoarcere... Incep sa merg prin casa, fara tinta, fara rost... Mii de ganduri imi alearga prin cap, insa nici unul nu e suficient de lent ca sa-l pot prinde si concretiza. Ma gandesc ca maine iarasi o sa fie luni...V-am mai zis ce mult urasc eu lunea? Daca nu, aflati acum, desi cred ca cu totii o uram. Poate pentru ca toate inceputurile sunt grele... sau poate pentru ca nu ne place cum suna: l-u-n-i ... Asta imi aminteste de filmul de ieri - "LOLITA". Cu greu am rezistat 2 ore si jumatate sa-l vad, insa asta m-a scutit de cele 130 de pagini care-mi mai ramasesera de citit... Ca pana in final, protagonistii sa moara... in acelasi an, la diferenta de cateva zile. Bizar. La fel ca viata uneori...


P.S.: Stiu ca nu postul asta nu are paragrafe si ca e greu de citit, dar nu ma simteam in stare sa mai apas "Enter" de atatea ori... si daca totusi cineva a ajuns pana la PS, ii multumesc ... :)