26 august.

26 august. Până acum 3 ani, era o dată ca oricare alta, ba poate chiar puţin specială, datorită aniversării unor persoane mai mult sau mai puţin apropiate mie. Însă din 2007, am ajuns să detest din tot sufletul data asta, din cauza unei tragedii la care am fost martoră fără voie. De dimineaţă mă tot chinui să scriu ceva, am intrat pe blog de multe ori, încercând să redau cumva durerea de a pierde un suflet drag, însă cuvintele refuzau să îmi părăsească mintea. Nici acum nu cred că e o experienţă prea reuşită, dar în fond nici nu prea mai contează. Tot ce pot să spun este că nu înţeleg cum se poate ca unii oameni să considere că pierderea unui animal reprezintă nimic sau că dacă suferi pentru asta eşti nebun ori nu ai ocupaţie. Dar aşa cum am fost sfătuită azi de prietenii mei, ar fi bine să mă gândesc doar la momentele frumoase şi să încerc să uit circumstanţele nefericite în care Felix a plecat de lângă mine. Şi totuşi, RIP...

Hey, it's Christmas time!

Nu am băut nimic şi nici nu e o glumă, chiar e Crăciunul! :D ...peste 4 luni, ce-i drept, dar se apropie cu paşi repezi. Vorbeam aseară cu Alecsa şi, profitând de faptul că aveam un web împrumutat la îndemână, i-am arătat diverse chestii de prin noptiera mea, printre care şi o pagină din jurnal pe care scria Merry Christmas. De cum am văzut-o, imediat ne-am gândit că mai e un sfert de an şi o să împodobim din nou bradul şi o să cântăm ascultăm colinde.

E cam ciudat cum se întâmplă ca uneori vara să ne gândim la frig şi zăpadă, iar toată iarna să trăiam cu speranţa relaxării pe o plajă, la 40 de grade la umbră. Cred că până şi cei care trăiesc prezentul cât se poate de intens păţesc asta câteodată, ceea ce e oarecum de înţeles; mereu tânjim într-o mai mică sau mare măsură după ceea ce nu putem avea în acel moment.

Şi apropo de asta, a fost o fază tare săptămâna trecută când eram cu Eva acasă. În timp ce vorbeam, a început să cânte o melodie de Crăciun, dar nici una nu s-a prins de asta decât pe la jumătatea ei şi abia atunci am schimbat-o. Să fie oare Crăciunul mai mult decât o sărbătoare religioasă şi chiar să existe un spirit al lui pe care îl purtăm în noi tot anul?

Ce vă prezic azi ?!

Mai ţineţi minte postul cu pisica fraieră? Ei bine, Alecsa loveşte din nou cu un post cu dedicaţie, pe care nu mă pot abţine să nu vi-l arăt. :D

Ea. Ea este o vrăjitoare rea, adeptă a magiei negre. Nu-i place să recunoască asta, dar o dată şi o dată cineva tot trebuia să o demaşte. Da, sunt mândră că eu fac asta. Mwhahaha. De fapt...nu. Ea ar putea fi copia profesoarei Trelawney, doar că este optimistă şi nici nu are ochelari hidoşi. Din păcate nu mi-a prezis că voi muri înecată într-un butoi cu vopsea, mi-a dat o oră la care mi se va întâmpla ceva buuun. Chiar dacă s-a întâmplat cu 5 minute mai devreme, s-a întâmplat! Şi nu este prima oară. Deci vă rog frumos, de acum înainte, puneţi-o să se concentreze şi să vă spună viitorul :) ) e chiar bună.

PS: Ţeapă! Ea lucrează doar pentru mine ;;)

Să fie petrecere!

Teoretic, mi-am reînceput activitatea pe blog de câteva zile, dar în fapt parcă era ceva care nu mă lăsa să apăs butonul de Postare nouă. Cred că ziceam într-un post de la începutul lui 2009 că orice început e greu, dar mi se pare că un re-început e de 1000 de ori mai dificil. Dacă prima dată am mai scris ceva din cauza insistenţei publicului doritor, acum scriu din proprie iniţiativă.

Săptămâna care tocmai a trecut a fost chiar tare, din toate punctele de vedere. În primul rând, am reuşit să fac ceva ce îmi doream de vreo 4 ani şi anume o petrecere în pijamale. Ţin minte şi acum revista aceea pe care o răsfoiam pe furiş prin cine ştie ce oră plictisitoare, pe vremea când eram încă în generală, la care mi-a atras atenţia un titlu impunător şi colorat. De cum am văzut ideea, mi-am zis că atunci când mă mut la casa cea nouă, trebuie să încerc neapărat. Numai că, din diverse motive, am tot amânat până acum...

Aşadar, miercuri mi-am luat inima în dinţi, mi-am chemat fetele şi distracţia a început. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar pot să spun că am început să râdem din prima clipă în care ne-am reunit şi până când au plecat acasă. Am început seara cu vizionarea filmuleţelor de la banchet & C.o., care s-a lăsat cu câteva emoţii neaşteptate, mai ales din partea mea şi a Andreei, apoi am zis că un horror ar fi bun ca să ne mai revenim. Am ales The Last House On The Left, care s-a dovedit a fi mai mult thriller decât horror, însă nouă ne-a plăcut, chiar dacă la un moment dat ne uitam cu mâinile la ochi de greaţă. :P Cum se întâmplă de fiecare dată, ne făceam şi propriile scenarii, care au culminat cu întreruperea curentului în timp ce jucam Rummy; nu o dată, ci chiar de două ori. (asta se întâmpla pe la ora 4, când se presupune că oamenii dorm.)

După asta, ne-am mai uitat la Road Trip: Beer Pong, o comedie drăguţă, amestec de American Pie, Road Trip şi Van Wilder. (Apropo, trebuie să vedeţi neapărat Van Wilder 3 :D.) Cât ne-am mai amuzat noi, ne-am trezit că s-a făcut 5 şi ceva, aşa că am decis să încercăm să dormim măcar câteva ore, dar după cum era de aşteptat, 4 fete cu chef de distracţie nu adorm aşa uşor. :D Aşa că am aşteptat să se trezească mama, pentru a-i ura La mulţi ani în cor. =)) Cu ocazia asta, trebuie să îi cer scuze că nu i-am scris post aşa cum am vrut, dar chiar nu m-am mai simţit în stare a doua zi să tastez vreo ceva. Spre surprindere noastră, dimineaţa am fost chiar fresh şi am şi plecat în oraş. Deci, cam asta a fost petrecerea, însă fetele pot confirma dacă a meritat.

Deşi poate unii dintre voi le-aţi văzut pe hi5 (care nu ştiu ce are, dar facă fiţe de la un timp; cred că cere închis), o să pun şi aici câteva poze:

Back in business

După lunga abstinenţă blogală (vorba lui sis), iată-mă din nou pe aici. :D Nu vreau să mă justific sau să inventez vreo scuză pentru lipsa mea de pe aici, aşa că trec direct la subiect, nu înainte însă de a-mi cere scuze celor de la blogroll că nu prea i-am mai citit, dar promit să recuperez cât de repede posibil.

Nu s-a întâmplat nimic prea extraordinar în zilele în care am lipsit, însă săptămâna asta s-au întors acasă o parte din prietenele mele cele mai bune, iar Eva a venit în vizită pentru o săptămână, aşa că ieşirile în oraş şi şedintele foto au fost şi cu siguranţă că vor mai fi la ordinea zilei. Ieri am ieşit toat patru, iar azi am preferat să stăm pe acasă, pentru a testa noile baterii ale camerei mele. Pe lângă relaxare, m-am trezit eu mai cu moţ să încerc să conectez boxele de la PC la laptop. De menţionat e că nu le mai scosesem niciodată până astăzi şi bineînţeles că nu m-am uitat prea atent cum erau aşezate înainte de a le lua de la locul lor. Şi culmea, nici la laptop nu le-am putut monta, iar când să le pun înapoi la Pc, surprize - surprize: nu se auzea nimic. După vreo douăzeci de minute de sfătuit cu Eva, urcat şi dat jos de pe birou şi încercări nereuşite de a le face să funcţioneze, mi-am luat eu inima în dinţi şi i-am zis Evei:

- Sury, mă mai urc o dată, dacă mă curentez sau ceva să-i zici ... ştii tu cui ... ştii tu ce...

Şi atunci, la înălţime, mi-a picat mie fisa; încurcasem Input-ul cu Output-ul, aşa că le-am inversat şi bass-ul aproape că mi-a spart timpanele, dar important e că m-am descurcat singurică.

După toată aventura printre cabluri şi fire, am zis că ceva relaxant ar fi numai bun, aşa că am început să jucăm rummy, cu scorul final de 5-4, pentru mine cică. Numai presupun că e aşa, pentru că un joc a fost atât de aiurit, încât nici până acum nu ne-am lămurit cine a câştigat de fapt.

Aş mai sta la poveşti, dar mă opresc aici din două motive: nu vreau să-mi intru în pâine prea tare, că apoi mi-o iau în cap, iar Eva mă aşteaptă să mai jucăm vreo 10 jocuri pe puţin, aşa că ţineţi-mi pumnii. :D