Cinderella did not google Prince Charming

Se pare că în sfârşit a venit şi mult aşteptatul 13 septembrie, data de lansare a sezonului 4 din Gossip Girl, care continuă să rămână my number one în top seriale preferate. Bineînţeles că pentru noi, cei din România, 13 s-a transformat în 14, iar subtitrarea lipsă nici nu mai contează când e vorba de ultimele bârfe din New York Paris New York + Paris. Cred că mulţi dintre voi ştiţi că iubesc ambele oraşe, deşi n-am fost încă în niciunul, aşa că sezonul şi mai ales episodul ăsta pare promiţător şi mai mult decât plin de surprize. Nu vreau să dezvălui prea multe detalii, poate mai sunt persoane care nu l-au văzut încă şi nu vreau să le stric elanul. Şi ca să nu las chiar în aer titlul postului, menţionez că este replica mea preferată din episodul curent, spusă de nimeni alta decât Serena van der Woodsen în persoană. :D

Dar ca să fac o balanţă între S. şi Blair, căci şi pe ea o admir, pot să spun că iubesc bentiţele ei, atât de mult încât m-am decis să vă arăt colecţia mea în devenire şi totodată să lansez provocarea celor care mă citesc şi au blog să scrie şi ei despre ceea ce colecţionează. Făcând poza, am realizat că nu am chiar aşa multe precum credeam şi că merge să-mi mai iau vreo câteva cu prima ocazie de cumpărături. À la prochaine fois, bisou bisou!

Coca-Cola + somn ≠ Love

Ce se întâmplă dacă ai o zi hiper-activă, dormi două ore şi, trezindu-te la 20:00, mai bei şi vreo 400 ml de Coca-Cola? Se întâmplă că e ora 4:30 şi eu încă nu dorm. :| Am încercat toate variantele, de la cele clasice cu oile şi melodiile de pe telefon, până la cea de creare a shopping wishlist-ului pentru noul sezon, dar se pare că nimic nu merge şi noaptea asta e sortită a fi una albă.

Pentru că tot n-aveam ce face, am zis că n-ar fi rău să
mai consum nişte curent deschid puţin PC-ul şi să scriu câteva rânduri pe blog, pentru că ai mei cititori devotaţi erau (probabil not!) nerăbdători pentru veşti noi. Mare lucru nu am făcut, decât că azi ieri am fost într-o vizită fulger la Iaşi, în scop strict medical. La 12:00 am plecat, la 13:40 eram în taxi în drum spre dentist, dar bineînţeles că am întârziat până pe la fix din cauza traficului. Cum operaţiunea "verificat - strâmtat - salutat" nu durează mult, la 14:25 eram deja pe scări la Moldova, făcându-mi curaj să intru câteva minute la Leonardo. Deşi urăsc să merg singură la cumpărături, parcă ceva mă împingea să intru, poate - poate mai luam ceva pe ultima sută de metri, aşa cum mi se întâmplă în unele situaţii fericite. Dar se pare că de data asta norocul n-a fost de partea mea, pentru că în lipsa unei păreri secundare nu m-am putut decide la nimic. Dar tot răul spre bine, pentru că am mers repejor înapoi la autogară, ca să-mi ocup locul rezervat pentru microbuzul de 15:30. Nici nu ştiu când am ajuns acasă, dar mi s-a părut că a fost cel mai scurt drum pe care l-am parcurs, poate şi din cauză că era un aer respirabil şi n-am dat peste niciun specimen dubios.

Pentru că deja e 10 septembrie, mi-am amintit că fix acum 5 ani m-am mutat la noua mea casă şi pe vremea asta dormeam la parter pe o canapea, pentru că mobila mea nu venise încă. Ce vremuri şi cât curaj din partea mea să stau singură acolo într-o casă nouă... La început mă gândeam că o să am probleme cu adaptatul, că nu mă voi simţi "acasă", dar acum categoric sunt...acasă! Şi ar fi timpul să mă întorc în patul meu, poate voi putea adormi măcar acum, când am conştiinţa curată că nu am lăsat o altă zi să treacă fără să scriu pe blog.

Dulapuri şi amintiri

Unul din lucrurile pe care le urăsc mai mult decât însăşi toamna este să-mi fac curăţenie în dulap, iar când spun curăţenie nu mă refer la maldărul de haine amestecate pe care n-am apucat să le pun la loc, ci la schimbatul garderobei de vară cu cea de toamnă. Dulapul meu a fost săracul de el încăpător la vremea lui, adică acum vreo 5 ani, dar cum am încetat să mai cresc tot cam de pe atunci, lucrurile s-au adunat şi... fetele ştiu cum e senzaţia aia de "Îmi pare rău, dar chiar nu vreau să arunc lucrul X, chiar dacă nu-mi mai vine şi e clar că nu voi bea o poţiune de micşorare la fel ca Alice", "Bluza asta am purtat-o în prima zi din clasa a XI-a", "Când aveam fusta asta X s-a uitat la mine cu subînţeles" etc.

Adevărul este că eu sunt genul de persoană care se ataşează de lucruri şi care asociază totul cu ceva. Nu e vorba doar de haine aici, ci şi de cele mai banale chestii. De exemplu, am şi acum pe undeva acel cercel portocaliu în formă de picior, a cărui pereche este la S., o scrisoare din 2000 de la M., poza cu mine şi Andreeea din clasa a doua când eram amândouă îmbrăcate în roz şi tunse scurt (poate îmi dă voie totuşi să o postez) şi alte chestii de genul, cu care nu ştiu ce voi face când o să mă mut la casa mea, dar probabil o să văd eu atunci.

Şi ca să revin la minunatul meu dulap, mi-am amintit scena din Sex and the City: The Movie, când Carrie îşi vede dressing-ul dăruit de Big. Cred că este visul oricărei fete să aibă un asemenea spaţiu de depozitare şi să-şi poată ţine la un loc toate hainele de vară şi de iarnă şi nu separat, de parcă tu - cea de vară nu ai fi tot una cu tu - cea de iarnă. Şi ca să completez ceva pe lista de dorinţe, vreau un program care să-mi genereze automat ţinutele, ca să nu mă mai gândesc în fiecare zi cu ce să mă îmbrac şi mi-aş dori că cineva să aibă răbdarea de a-mi aranja hainele pe culori. Hai că răbdarea aş avea-o şi eu, numai să obţin mai mult loc. Sper totuşi să nu regret "ofensele" aduse spaţiului de depozitare de care dispun şi să mă trezesc că la începerea facultăţii nu o să am loc nici pentru un sfert din lucruri.

Şi chiar dacă am aberat despre dulapuri şi amintiri, nu pot să nu îi mai zic odată Alecsei La mulţi ani!, chiar dacă am înnebunit-o deja pe Facebook şi aseară la telefon. Deci, să fie party!

Happy SS 16, sis!

Recunosc! Nu am avut curaj să scriu nimic ieri, pentru că mă temeam să văd data care avea să apară deasupra postului: "1 septembrie 2010". Evident că nu îmi era frică de 1, pentru că în fond avem ce sărbători (6 luni), dar nu-mi plăcea cum sună partea cu "septembrie". Încă încerc să-mi aduc aminte de când am început să urăsc toamna, dar uitându-mă pe blog, văd că nici acum 3 ani, când am început să scriu, nu-mi era prea dragă. Totuşi când eram mai tânără mică parcă nu ţin minte să fi fost aşa mare impactul negativ pe care îl are acum asupra mea. Cum a dat puţin frigul şi umezeala, cum stau în pat ca o legumă şi nu mai am chef de nimic, dar pot măcar să mă felicit că am apucat să merg la gelaterie. Dar nu vreau să continuu cu lamentările tomnatice şi nici să postez vreo poezie emo, ci să mă bucur pentru că vine singura zi din septembrie care merită - 3 septembrie. Ştiu că e abia mâine, dar vreau să o iau din timp şi să fac urările necesare:

PAM - PAM! Sis a mea e disponibilă şi mai sweet ca niciodată! Cu alte cuvinte, a venit momentul pe care îl aşteptam încă de anul trecut, cel în care îţi pot ura Happy Super Sweet Sixteen!!! :* Chiar dacă o să te sun şi la miezul nopţii să îţi zic cât te iubeee şi că sunt mândră că am o sis aşa mare, nu mă pot abţine să nu fiu prima care îţi scrie post pe blog. Am recitit mesajul de anul trecut, mi-au dat puţin lacrimile, m-am gândit la ce-aş putea să mai adaug şi nu pot să zic decât că sunt fericită că n-am lăsat lipsa temporară a netului şi alte probleme de "boboace" să ne strice relaţia. Îmi pare rău că n-o să fiu mâine acolo cu tine, dar într-o bună zi, sigur nu mai scapi tu de mine! :-" Şi pentru că o poză valorează cât 1000 de cuvinte, uite ce am încercat să fac până ne vom vedea personal: