Unde e Aurea Mediocritas?

- Ce vrei să te faci când o să fii mare?
- Prinzător de cârtiţe.

Probabil asta ar spune motanul meu Zein dacă l-ar întreba cineva, întrucât de duminică încoace este eroul cartierului. De când au înflorit lalelele, tot ce auzeam în legătură cu casa şi grădina era: "Ce ne facem cu cârtiţa aia?", "Cârtiţa a făcut..." etc. Noroc cu el, viteazul care a prins-o şi ne-a scăpat de problemă. Deşi trebuie să recunosc că îmi era milă de bietul animal, eram foarte mândră de Zein, pentru că şi-a dovedit utilitatea şi devotamentul faţă de familie. Iar după ispravă, şi-a luat porţia de odihnă bine meritată.


În rest, a fost o săptămână leneşă - leneşă, cu călduri prea mari şi prea nepotrivite pentru stat acasă, dar am încercat să nu mă mai gândesc ce era dacă ar fi fost aşa vremea la mare. Nu am avut chef să fac nimic, am preferat să mă mut de la PC la TV şi invers şi să-mi fac planuri pentru reîntoarcerea la facultate. Deşi n-aş fi crezut niciodată, dar chiar aştept cu nerăbdare să înceapă. Vineri am fost într-o scurtă sesiune de shopping plimbare la Iaşi, care mi-a amintit ce mult îmi place oraşul; măcar acolo nu se uită nimeni ciudat la tine şi nu găseşti la fiecare metru cel puţin o persoană pe care o ştii din şcoala generală. (A nu se înţelege că am ceva cu vechile cunoştinţe, doar că uneori chiar vreau să privesc oamenii şi să îmi imaginez poveştile lor de viaţă, fără să ştiu deja toate detaliile picante ale adolescenţei.)

În Huşi, lucrurile stau cu totul altfel: dacă nu eşti piţipoancă cu tocuri şi pantaloni scurţi sau spargatoare de seminţe în parc, nu exişti! Desigur că se poate să fii şi de ambele, adică seara prima variantă, iar în restul timpului persoana cea mai vulgară din câte există.

Şi totuşi, unde e aurea mediocritas, Horatius?

Costineşti 2010

Aşa cum promiteam la sfârşitul ultimului post, am revenit cu forţe proaspete şi mai multă lene, dar cel puţin mi-am ţinut promisiunea de a mă încărca cu energie pozitivă şi peisaje superbe, pe care am încercat cât de cât să le imortalizez cu ajutorul camerei foto.

Călătoria cu trenul a decurs bine, chiar dacă mi se părea că nu mai ajungem odată şi la intrarea în Constanţa deja ploua, ceea ce nu a fost tocmai cel mai încurajator lucru din lume. Cel puţin când am ajuns în Costineşti, vremea era ok şi am putut admira din prima epava, care era fix lângă pensiunea unde am stat noi.

Primul contact cu marea după doi ani a fost emoţionant şi totodată mi-a deschis şi mai mult apetitul pentru apă, astfel că abia aşteptam să mă întorc pe plajă, de data asta echipată corespunzător. Primele trei zile de plajă au fost ok, cu vreme bună şi multă cremă de protecţie, dar apoi vremea s-a supărat pe noi şi nu prea m-a lăsat să mă bronzez. Dar asta e mai puţin important, mă bucur mai mult pentru că am fost acolo, am inhalat briza şi am petrecut nişte momente foarte frumoase.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost că nu am intrat deloc pe internet, telefonul a stat mai mereu în cameră, iar televizorul l-am băgat prea puţin în seamă. Cred că îmi era dor să văd cum e viaţa cu mai puţină tehnologie, dar cu mai multă conectare cu persoana de lângă tine. Partea mea preferată din toată vacanţa a fost desigur să privesc răsăritul. Deşi a fost al doilea din viaţa mea, parcă e altceva când îl vezi alături de cineva special...

În afară de a lenevi la soare, mă mândresc cu faptul că am fost la un film 7D, The Haunted House, care trebuie să recunosc că a fost prea tare. Deci dacă aveţi ocazia, mergeţi cu încredere, merită fiecare bănuţ. :D Şi încă un lucru care mă bucură e că am cunoscut-o personal pe o prietenă de pe mess, Ioana, cu care vorbeam de vreo 4 ani. Şi să nu uit desigur de ultima achiziţie făcută: un tatuaj pe care mi-l doream de multă vreme. Chiar dacă ţine doar 3 luni, mă bucur că mi l-am făcut şi cred că îmi va aminti mereu de vacanţa asta.

Dar pentru că o poză valorează cât 1000 de vorbe, o să pun aici câteva reprezentative, iar pe restul le puteţi găsi pe conturile mele de Hi5 şi de Facebook.

Cum să mergi la mărire

sau Câte lucruri încap într-o geantă

Dacă la începuturile mele de boboc nu am profitat de dreptul studentului la o mărire pe semestru, am zis că măcar acum la final de an să găsesc un pretext bun pentru a-mi mari media a mai sta cu fetele pentru 24 de ore în fosta mea cameră de cămin. Şi uite aşa mi-am transformat geanta preferată în adevărată geantă de voiaj şi am plecat. Şi cum vremea a fost deosebit de capricioasă (nu-mi place cum sună cuvântul asta) cu fiţe în ultima vreme, printre triouri şi-au făcut loc desigur o umbrelă şi o geacă. Deşi nu e din piele de şarpe, biata mea poşetă arăta ca un piton. :))

În rest, la mărire a fost ok să zicem, exceptând faptul că pixul meu aproape scotea flăcări pe nas prin capac. Şi ca ziua să fie până la urmă perfectă, am luat-o pe Andreea ca să păcătuim împreună cu o îngheţată în Piaţa Unirii şi cu o mini-sesiune de shopping pe ultima sută de metri. Culmea e că e a doua oară când îmi găsesc ceva adorabil în acest mod. Ce mi-a plăcut şi mai mult a fost că m-am trezit cu un vizitator în cabina de probă. Nu mă gândiţi la prostii, pentru că era vorba de o fetiţă foarte scumpă şi creaţă, care venise după mine să îmi spună că îi place bluza mea. Am invitat-o înăuntru să-şi dea cu părerea şi întrucât rochiţa aleasă de mine i-a plăcut şi ei, şi Andreei, şi mai ales mie, am luat-o pe loc, apoi am alergat spre autogară, cu geanta chiar mai plină ca la întoarcere.

Şi tot în legătură cu călatoriile, ar mai fi încă un mic amănunt, pe care prefer să vi-l spun de pe acum pentru că nu garantez că voi mai putea scrie până plec din nou, de data asta ceva mai departe de 100 de km. Asta se va întâmpla duminică noaptea, iar destinaţia e...Costineşti. Promit să mă întorc cu poze şi multe amintiri frumoase. Până data viitoare, XOXO.