marți, 5 ianuarie 2010

Regăsire.

Într-o lume în care nimeni nu mai are timp pentru semeni şi toţi sunt grăbiţi să îndeplinească cu succes şi cât mai multe laude "goal"-urile unui joc transpus din mediul online direct în viaţă, e greu să te regăseşti până şi pe tine. Să fie ăsta un motiv pentru care am simţit că este momentul pentru a pune punct unor etape din viaţă şi a-mi lăsa destinul să mă poarte încotro vrea?

Îmi amintesc că dirigu' din generală avea o vorbă: "Alege pentru tine şi nu te mulţumi niciodată cu ce rămâne." Atunci poate nu am înţeles, dar acum ştiu că avea dreptate. Însă chiar nu merge de fiecare dată să alegi tu; uneori, viaţa e efectiv prea încăpăţânată că să-ţi iasă planurile întru totul. După mult timp, m-am trezit cu un şuvoi de apă rece în faţă şi am constatat că toate, dar absolut toate iluziile pe care mi le-am făcut s-au stins pentru totdeauna.

Poate tocmai asta e problema mea, că visez imposibil de mult şi acord încredere aproape totală celor din jurul meu. "Şi la ce bun?", ar întreba majoritatea. Chiar aşa, pentru ce să visezi, dacă în adâncul sufletului tău ştii că nu se vor îndeplini niciodată? Dar oare poţi să trăieşti altfel? Ancorat puternic în realitate, privind numai prezentul şi ignorând cu desăvârşire trecutul, poţi oare să intri în viitor fără niciun reper? Eu una nu.

Vorbind de încheierea unor capitole, am decis să renunţ şi la blog, motivându-mi că nu am net oricând eram dispusă să scriu şi tot aşa. Fals! După tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă, aveam nevoie de timp ca să-mi pot relua activitatea şi se pare că mi l-am acordat cu vârf şi îndesat. Nu ştiu câţi dintre voi vor mai intra măcar o dată pe aici, dar fie şi pentru 2-3 persoane, cred că merită să nu mă dau bătută.

Nu în ultimul rând, sper că aţi avut parte de nişte sărbători magice, pentru că în fond, aceasta este perioada cea mai frumoasă a anului şi trebuie petrecută alături de cei pe care îi iubiţi. Chiar dacă deja este 5 ianuarie, sper că nu e prea târziu măcar pentru un LA MULŢI ANI! şi cele mai sincere urări de care sunt capabilă: sănătate şi iubire, că restul vine de la sine. :)


PS: Mulţumesc celor care mi-au rămas alături!

9 comentarii:

Anonim spunea...

La multi ani si tie!
smr

Adrian Manolache spunea...

Bine ai revenit!
La multi ani :*

Incasha spunea...

La multi ani, Irina!

C.I. spunea...

Welcome back dear :)

Anonim spunea...

siiiiiiis:X:X:X yaaaay\:d/ bine ai revenit in industrie;;)

Andreeea spunea...

Acum imi doresc si mai mult sa avem internet ca sa poti scrie si eu sa pot citi. Chiar daca stiu unele lucruri inainte de a le vedea aici am o alta stare cand iti citesc blogul. >:D<

Vick spunea...

LA MULTI ANI si tie!!! Si really really really welcome back :)

Irina - Andreea spunea...

Multumesc tuturor pentru cum m-ati primit, asta nu poate decat sa ma bucure! :)

^Vick: nu mai ai blogul sau ti-ai schimbat adresa? pentru ca nu il mai pot accesa.

Vick spunea...

Am schimbat adresa :D
cuochiilargdeschisi.blogspot.com

Dar nu te astepta la prea multe, nu am mai scris de ceva vreme :)

 
Filme Online Seriale Online