De ce..?

* azi este ultima zi de vară?
* există luna septembrie? (în afară de zilele de 3-4)
* găseşti cele mai drăguţe haine de vară atunci când deja sezonul se termină?
* Winamp-ul meu cântă numai melodii triste, toate în ordine?
* s-a ales praful de visele mele?
* tot ce-a fost cândva s-a dus?
* oare oricât de mult m-aş strădui să nu îmi pese, mă doare?

De ce?

Mamă la 13 ani

Copila nr.1: - Auzi, tu ai mai vorbit cu Alex?
Copila nr.2: - Nu, de ce?
Copila nr.1: - Eu da...puţin pe mess. Şi ne întâlnim diseară la scară. ;;)


Completări:

- Vârsta celor două: 10-11 ani;
- Rimel pe gene; costumaţie destul de indecentă la 1; cu Hannah Montana la 2.
- Alex era sigur băiat :D

Şi ne mai mirăm de ce sunt pline spitalele de mame de 13 ani. :|

Pe bune că nu vă otrăvesc!

Din lipsă acută de ocupaţie, mi se face poftă de una - alta. Trecând peste dorinţe exotice gen suc de cocos băut direct din nucă, cocktail-uri cu pălăriuţă sau smochine scuturate de un elefant roz, încerc pe cât posibil să fac rost pe loc de ceea ce-mi face cu ochiul. Dacă se poate; dacă nu, plec la mama şi iau şi copiii mă resemnez momentan.

Problema e că de multe ori mi-aş pregăti eu diverse chestii, dar mereu se găseşte câte-o bunică care să-mi spună că nu are timp de "joacă" în bucătărie sau mama care se plânge că e casa plină de dulciuri. Bun, şi ce-i cu asta? Pot să fie grămezi de biscuiţi cu mentă ( biscuiţi, da? nu ciocolată =)) ), că dacă eu am chef de ceva bun făcut de mine, toată lumea trebuie să se dea la o parte, nu de alta, dar chiar nu aş vrea să fie victime colaterale.

Şi pe de-asupra, când mă încumet şi eu să fac ceva, nici atunci nu îndrăznesc să guste, măcar aşa de politeţe. Dar n-ai cu cine, dom'le! Dacă nimeni nu mă vrea, nu pot să le bag pe gât. :D În altă ordine de idei, în seara asta m-a apucat talentul, aşa că am făcut repede ceva dulce (salam de biscuiţi). Poza nu vă pun sau cel puţin nu deocamdată, pentru că bateriile camerei mele au fiţe de seară şi oricum nu aş vrea să salivaţi pe aici. Deci, o să-l mănânc de una singură, în timp ce afară ninge nu se întâmplă nimic.

Şi brusc mi s-a tăiat cheful. :|

Prima dată

Leapşa o ofer domnişoarei Irina ! Irinaaa, trezeşte-teeee, s-au făcut ouăle de raţă!

Aa da, era să uit să zic despre ce e vroba în leapşă :P Aşa cum spune şi titlul, trebuie să povestesc cum a fost prima dată când s-au întâmplat nişte lucruri mai mult sau mai puţin importante din viaţa mea.

Prima zi la grădiniţă: Nu îmi amintesc prea multe lucruri, dar cert e că am fost destul de cuminţică şi nu m-am apucat de plâns când a plecat mama, aşa cum au făcut jumătate din ceilalţi copii. Aa, şi mai ştiu foarte bine că m-am aşezat la măsuţă cu Maria. (am fost colege de bancă vreo 6 ani după aceea) :D

Primele seriale urmărite: În primul rând, cel care a făcut istorie e Sailor Moon. Am crescut cu el, am visat că sunt Sailor Mercur, m-am jucat, am colecţionat tot ce se putea colecţiona şi am înnebunit pe toţi de cap. :D Apoi ar fi Sunset Beach, o telenovelă americană de care într-un final m-am plictisit, pentru că ajunsese la 1000 şi ceva de episoade.

Prima rochiţă preferată: Cred că au mai fost şi altele de când eram mai mică, dar asta de care vă povestesc acum o aveam pe la 6 ani. Era din catifea roz cu dantelă albă şi avea cusută o broşă în formă de creion roşu, de care eram tare mândră.

Prima dată când am aflat că Moş Crăciun nu există: În anul în care am împlinit 6 ani, i-am văzut pe ai mei în timp ce ascundeau cadoul în dulap, aşa că nu au mai putut să-mi ascundă şi mi-au zis. Ştiu că am fost destul de dezamăgită, pentru că mă gândeam că dacă ştiu adevărul, nu o să mai primesc niciun cadou. :|

Prima zi de şcoală: Aveam uniformă de aia clasică cu pătratele alb-albastre şi cu guler foarte, dar foarte apretat. M-am aşezat în bancă cu Maria, unde erau Abecedarul, un manual de matematică verde şi pătrat şi nişte flori. Aa, şi mai ştiu că aveam ghiozdane la fel, mai mari ca noi, din piele neagră, respectiv maro. :D

Prima tabără (sau prima dată când am plecat de capul meu): La sfârşitul clasei a IV-a, cu viitorul diriginte. Am fost la Buşteni şi chiar mi-a plăcut. :> Atunci mi-a venit ideea să-mi fac primul oracol, pentru că văzusem la alte fete mai mari şi am zis că trebuie neapărat să am şi eu unul. Tot atunci mi-a plăcut aşa mai serios de un tip, păcat că el nici nu mă băga în seamă. =))

Primul telefon: Pe vremea aceea, copiii nu aveau telefoane din clasa I, aşa că eu l-am primit pe al meu abia în clasa a VIII-a, de ziua mea. :| Era un Sony Ericsson T105 şi nu era mare lucru de capul lui, dar eram totuşi mulţumită de el. Aa, şi e de menţionat că a fost singurul telefon care nu s-a stricat în mâna mea. =))


Prima dată când m-am împrietenit cu Andreeea: Prin clasa a VII-a, ne dădea profa de Civică tot felul de proiecte pe echipe şi cum noi stăteam aproape, am zis că facem împreună, aşa că ne tot vizitam, când la mine, când la ea şi uite aşa am ajuns să ne cunoaştem mai bine şi să ne împrietenim, iar din clasa a IX-a am fost şi colege de bancă. :> Aa, şi că să fie ea mulţumită, trebuie să menţionez că am găsit prin album o poză cu noi două şi doamna învăţătoare din clasa I, dar amândouă eram tunse scurt. =))

Prima zi la liceu: Deşi au trecut doar patru ani de atunci, parcă nu îmi amintesc totul aşa de clar cum ar trebui. Ştiu doar că eram destul de relaxată, având în vedere că aveam 8 colegi din fosta mea clasă şi ştiam deja cu cine o să stau în bancă. Am făcut cunoştinţă cu diriga şi restul colegilor abia atunci, pentru că nu am fost prezentă la întâlnirea de prin august. Ştiu că atunci când am văzut orarul, mai aveam puţin şi mă apuca plânsul de nervi că s-a terminat vacanţa şi că o să dureze până mă acomodez cu noii profesori.

Prima dată când am fost fan adevărat: Se întâmpla prin 2005-2007 şi era vorba de Adela Popescu. Nu pot să spun că acum nu mai îmi place, pentru că aş minţi, însă am renunţat la ea din cauza unor fiţe pe care le avea la un moment dat. Cumpăram toate revistele cu ea, aveam şi un site de care am fost şi încă mai sunt tare mândră şi chiar am vorbit o dată cu ea pe chat. :D Însă poate cel mai mare merit din chestia asta este ca aşa mi-am cunoscut 2 din cele mai bune prietene: Nastea şi Alecsa.

Primul 2: Cu toate că am fost o elevă destul de conştiincioasă şi am avut note destul de mari, s-a întâmplat totuşi să iau un 2 la istorie în clasa a IX-a, în aceeaşi zi în care am tuns un coleg. =)) Pur şi simplu nu îmi învăţase lecţia, bazată pe faptul că am suficiente note, iar când m-a strigat am spus că nu m-am pregătit şi mi-am stricat media pe loc. Noroc că mai aveam vreo 3-4 de 10, aşa că mi-a ieşit 9 până la urmă.

Primul sărut: Cu gust de Angelli Cherry...mai multe nu spun :P

Primul post pe blog: Nu prea ştiam eu exact care e treaba cu blogurile, dar am zis că n-ar strică să încerc. Primul post l-am scris în martie, apoi abia în august anul trecut mi-am reluat activitatea mai des. Uneori mi se pare că am scris cam aiurea, dar nu am vrut să editez absolut nimic la el, că să rămână mărturie a neuronului meu în dungi. ;;)

Prima iubire adevărată: R. 8->

Prima dată când m-am simţit "centrul" universului am stat toată noaptea cu tocuri de + 10 cm: La mine la majorat :> apoi a mai fost la banchet, dar acolo deja nu prea mă mai puteam mişca după câteva ore. Însă la majorat nici nu mă gândeam să mă descalţ de cizmele mele roşii de Motanul Încălţat. :>

Prima probă la BAC: Îmi era tare frică, mai ales că era la română oral :-s. Deşi am fost programată pentru ora 15, eram la şcoală de la 9 şi cred că asta mi-a provocat şi mai mult stres. Noroc că înainte de a intra în sală, am primit un sms care m-a ajutat să las emoţiile la uşă şi să fie totul foarte ok. Din fericire, aşa a fost şi cu restul probelor. :D

Prima zi la facultate: va urma... :P


Sper că nu e o problemă că am scris despre atât de multe, dar mi-a făcut mare plăcere să îmi amintesc toate chestiile mărunte care mi s-au întâmplat şi astea sunt doar o mică parte din tot ceea ce aş fi putut scrie. Leapşa merge la Alecsa (ca să ai de lucru, sis, până pleci :> ), la Inka & Buhu, la Gârby, Jully şi toţi care mai sunt amatori. ;;)

26 august.

26 august. Până acum 3 ani, era o dată ca oricare alta, ba poate chiar puţin specială, datorită aniversării unor persoane mai mult sau mai puţin apropiate mie. Însă din 2007, am ajuns să detest din tot sufletul data asta, din cauza unei tragedii la care am fost martoră fără voie. De dimineaţă mă tot chinui să scriu ceva, am intrat pe blog de multe ori, încercând să redau cumva durerea de a pierde un suflet drag, însă cuvintele refuzau să îmi părăsească mintea. Nici acum nu cred că e o experienţă prea reuşită, dar în fond nici nu prea mai contează. Tot ce pot să spun este că nu înţeleg cum se poate ca unii oameni să considere că pierderea unui animal reprezintă nimic sau că dacă suferi pentru asta eşti nebun ori nu ai ocupaţie. Dar aşa cum am fost sfătuită azi de prietenii mei, ar fi bine să mă gândesc doar la momentele frumoase şi să încerc să uit circumstanţele nefericite în care Felix a plecat de lângă mine. Şi totuşi, RIP...

Hey, it's Christmas time!

Nu am băut nimic şi nici nu e o glumă, chiar e Crăciunul! :D ...peste 4 luni, ce-i drept, dar se apropie cu paşi repezi. Vorbeam aseară cu Alecsa şi, profitând de faptul că aveam un web împrumutat la îndemână, i-am arătat diverse chestii de prin noptiera mea, printre care şi o pagină din jurnal pe care scria Merry Christmas. De cum am văzut-o, imediat ne-am gândit că mai e un sfert de an şi o să împodobim din nou bradul şi o să cântăm ascultăm colinde.

E cam ciudat cum se întâmplă ca uneori vara să ne gândim la frig şi zăpadă, iar toată iarna să trăiam cu speranţa relaxării pe o plajă, la 40 de grade la umbră. Cred că până şi cei care trăiesc prezentul cât se poate de intens păţesc asta câteodată, ceea ce e oarecum de înţeles; mereu tânjim într-o mai mică sau mare măsură după ceea ce nu putem avea în acel moment.

Şi apropo de asta, a fost o fază tare săptămâna trecută când eram cu Eva acasă. În timp ce vorbeam, a început să cânte o melodie de Crăciun, dar nici una nu s-a prins de asta decât pe la jumătatea ei şi abia atunci am schimbat-o. Să fie oare Crăciunul mai mult decât o sărbătoare religioasă şi chiar să existe un spirit al lui pe care îl purtăm în noi tot anul?

Ce vă prezic azi ?!

Mai ţineţi minte postul cu pisica fraieră? Ei bine, Alecsa loveşte din nou cu un post cu dedicaţie, pe care nu mă pot abţine să nu vi-l arăt. :D

Ea. Ea este o vrăjitoare rea, adeptă a magiei negre. Nu-i place să recunoască asta, dar o dată şi o dată cineva tot trebuia să o demaşte. Da, sunt mândră că eu fac asta. Mwhahaha. De fapt...nu. Ea ar putea fi copia profesoarei Trelawney, doar că este optimistă şi nici nu are ochelari hidoşi. Din păcate nu mi-a prezis că voi muri înecată într-un butoi cu vopsea, mi-a dat o oră la care mi se va întâmpla ceva buuun. Chiar dacă s-a întâmplat cu 5 minute mai devreme, s-a întâmplat! Şi nu este prima oară. Deci vă rog frumos, de acum înainte, puneţi-o să se concentreze şi să vă spună viitorul :) ) e chiar bună.

PS: Ţeapă! Ea lucrează doar pentru mine ;;)

Să fie petrecere!

Teoretic, mi-am reînceput activitatea pe blog de câteva zile, dar în fapt parcă era ceva care nu mă lăsa să apăs butonul de Postare nouă. Cred că ziceam într-un post de la începutul lui 2009 că orice început e greu, dar mi se pare că un re-început e de 1000 de ori mai dificil. Dacă prima dată am mai scris ceva din cauza insistenţei publicului doritor, acum scriu din proprie iniţiativă.

Săptămâna care tocmai a trecut a fost chiar tare, din toate punctele de vedere. În primul rând, am reuşit să fac ceva ce îmi doream de vreo 4 ani şi anume o petrecere în pijamale. Ţin minte şi acum revista aceea pe care o răsfoiam pe furiş prin cine ştie ce oră plictisitoare, pe vremea când eram încă în generală, la care mi-a atras atenţia un titlu impunător şi colorat. De cum am văzut ideea, mi-am zis că atunci când mă mut la casa cea nouă, trebuie să încerc neapărat. Numai că, din diverse motive, am tot amânat până acum...

Aşadar, miercuri mi-am luat inima în dinţi, mi-am chemat fetele şi distracţia a început. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar pot să spun că am început să râdem din prima clipă în care ne-am reunit şi până când au plecat acasă. Am început seara cu vizionarea filmuleţelor de la banchet & C.o., care s-a lăsat cu câteva emoţii neaşteptate, mai ales din partea mea şi a Andreei, apoi am zis că un horror ar fi bun ca să ne mai revenim. Am ales The Last House On The Left, care s-a dovedit a fi mai mult thriller decât horror, însă nouă ne-a plăcut, chiar dacă la un moment dat ne uitam cu mâinile la ochi de greaţă. :P Cum se întâmplă de fiecare dată, ne făceam şi propriile scenarii, care au culminat cu întreruperea curentului în timp ce jucam Rummy; nu o dată, ci chiar de două ori. (asta se întâmpla pe la ora 4, când se presupune că oamenii dorm.)

După asta, ne-am mai uitat la Road Trip: Beer Pong, o comedie drăguţă, amestec de American Pie, Road Trip şi Van Wilder. (Apropo, trebuie să vedeţi neapărat Van Wilder 3 :D.) Cât ne-am mai amuzat noi, ne-am trezit că s-a făcut 5 şi ceva, aşa că am decis să încercăm să dormim măcar câteva ore, dar după cum era de aşteptat, 4 fete cu chef de distracţie nu adorm aşa uşor. :D Aşa că am aşteptat să se trezească mama, pentru a-i ura La mulţi ani în cor. =)) Cu ocazia asta, trebuie să îi cer scuze că nu i-am scris post aşa cum am vrut, dar chiar nu m-am mai simţit în stare a doua zi să tastez vreo ceva. Spre surprindere noastră, dimineaţa am fost chiar fresh şi am şi plecat în oraş. Deci, cam asta a fost petrecerea, însă fetele pot confirma dacă a meritat.

Deşi poate unii dintre voi le-aţi văzut pe hi5 (care nu ştiu ce are, dar facă fiţe de la un timp; cred că cere închis), o să pun şi aici câteva poze:

Back in business

După lunga abstinenţă blogală (vorba lui sis), iată-mă din nou pe aici. :D Nu vreau să mă justific sau să inventez vreo scuză pentru lipsa mea de pe aici, aşa că trec direct la subiect, nu înainte însă de a-mi cere scuze celor de la blogroll că nu prea i-am mai citit, dar promit să recuperez cât de repede posibil.

Nu s-a întâmplat nimic prea extraordinar în zilele în care am lipsit, însă săptămâna asta s-au întors acasă o parte din prietenele mele cele mai bune, iar Eva a venit în vizită pentru o săptămână, aşa că ieşirile în oraş şi şedintele foto au fost şi cu siguranţă că vor mai fi la ordinea zilei. Ieri am ieşit toat patru, iar azi am preferat să stăm pe acasă, pentru a testa noile baterii ale camerei mele. Pe lângă relaxare, m-am trezit eu mai cu moţ să încerc să conectez boxele de la PC la laptop. De menţionat e că nu le mai scosesem niciodată până astăzi şi bineînţeles că nu m-am uitat prea atent cum erau aşezate înainte de a le lua de la locul lor. Şi culmea, nici la laptop nu le-am putut monta, iar când să le pun înapoi la Pc, surprize - surprize: nu se auzea nimic. După vreo douăzeci de minute de sfătuit cu Eva, urcat şi dat jos de pe birou şi încercări nereuşite de a le face să funcţioneze, mi-am luat eu inima în dinţi şi i-am zis Evei:

- Sury, mă mai urc o dată, dacă mă curentez sau ceva să-i zici ... ştii tu cui ... ştii tu ce...

Şi atunci, la înălţime, mi-a picat mie fisa; încurcasem Input-ul cu Output-ul, aşa că le-am inversat şi bass-ul aproape că mi-a spart timpanele, dar important e că m-am descurcat singurică.

După toată aventura printre cabluri şi fire, am zis că ceva relaxant ar fi numai bun, aşa că am început să jucăm rummy, cu scorul final de 5-4, pentru mine cică. Numai presupun că e aşa, pentru că un joc a fost atât de aiurit, încât nici până acum nu ne-am lămurit cine a câştigat de fapt.

Aş mai sta la poveşti, dar mă opresc aici din două motive: nu vreau să-mi intru în pâine prea tare, că apoi mi-o iau în cap, iar Eva mă aşteaptă să mai jucăm vreo 10 jocuri pe puţin, aşa că ţineţi-mi pumnii. :D