sâmbătă, 19 februarie 2011

2010 + 1

 Recunosc... aproape am uitat cum arată blogul şi mai ales butonul de "postare nouă", dar am ajuns (din nou!) la concluzia că oricât de mult m-ar bate cineva la cap să fac un anumit lucru, parcă mă încăpăţânez şi mai tare să opun rezistenţă. Totuşi, după multe telefoane şi solicitări de a scrie din nou un impuls de moment, iată-mă aici! Nu ştiu cine va mai citi sau nu, dar era păcat să ignor dorinţa care îmi şoptea discret să scriu câteva lucruri, ca să nu uit pe viitor că chiar am existat din octombrie şi până acum.

E ciudat faptul că s-a schimbat anul, s-a schimbat şi vârsta mea, a început alt semestru şi totuşi nimic din toate acestea nu m-au mobilizat îndeajuns încât să scriu despre ele la momentul respectiv. Chiar au fost câteva chestii drăguţe şi altele mai puţin plăcute, iar per ansamblu ultimele luni au fost o continuă oscilaţie de la agonie la extaz.

Din moment ce lucrurile urâte trebuie uitate, mă voi axa doar pe reuşite, dar nu pot să omit faptul că am o restanţă, asta ca să nu pot spune că nu sunt şi eu studentă în rând cu lumea! Cel puţin nu mi-am încălcat plusul şi se pare că voi rămâne la buget. (Pentru cine nu ştie despre ce este vorba, vedeţi aici :). ) Acestea fiind spuse, îmi rămâne să văd care vor fi următoarele plusuri pentru anul 2011 (într-un timp scriam 2010 + 1, pentru că nu mă puteam obişnui deloc cu ideea de 11) şi chiar sper să nu-mi dea cu minus sau, mai rău, cu virgulă. :))

Acum mi-aş dori să nu mai văd zăpada care se încăpăţânează să tot cadă de când m-am trezit, ci să îmi apară un soare mare şi un miros de primăvară, dar până atunci mă consolez cu noile episoade din RObotzi. Şi până apare unul nou, stai să-mi  fac un ceai..!
 
 
 

5 comentarii:

Ciprian spunea...

Zapada s'a gandit sa'si faca aparitia pentru a'i incalzi pe micii ghiocei care s'au trezit ca au iesit inaintea de venirea primaverii pe un ger ce le incremenea frunzulita :P. Sunt sigur ca si soarele isi asteapta momentul potrivit cand sa apara si sa schimbe natura intr'un mod destul de convingator incat sa nu mai avem parte de temperaturi negative. Cat despre ultimele luni ... totul in viata are parte de urcusuri si coborasuri dar important e sa nu ramai jos si sa nu abandonezi niciodata calea pe care ti'o ofera speranta ;;) pentru ca numai in felul asta poti ajunge din nou acolo sus :>. Ne vom obisnui si cu 2011 pe masura ce vom avea destule momente frumoasa/de neuitat care sa'i marcheze existenta in scara temporal ;))

Fata cu Cafea spunea...

Si eu am avut acest mic impuls de a reveni in blogosfera! :P Gand la gand cu bucurie. Si sunt de acord cu tine ca lucrurile urate trebuie uitate!
And btw: si eu am pana acum o restanta, nu-i problema :)). Pup and welcome!

Andrew spunea...

Hei, colega mea de suferinta, (restanta) bine ai revenit in blogosfera! Uite ca mai citeste lumea...si mai si scrie...ce si cum...e un alt aspect, dar se apreciaza vointa!
{boala cu ROboti :)) }
Keep writing!

Little Box spunea...

Las ca te citesc eu in continuare :D mai ales daca postezi :P

Succes cu "+"-ul din 2010+1 :P

Cheers!

Alle. spunea...

imi place mult designul :) super, continua cu blogul, ca arata bine :)

 
Filme Online Seriale Online