Maşina perfectă pentru doamne

Genele pentru maşină sunt confecţionate dintr-un material flexibil şi se lipesc deasupra farului. Materialul este unul care nu atacă deloc vopseaua maşinii şi lipiciul este unul special creat pentru aşa ceva. Aşa că cine vrea să se evidenţieze în trafic, poate încerca foarte uşor să îţi personalizeze maşina cu gene false. Via: Cancan

Mail-ul de luni dimineaţă

Nu vreau să mă gândesc că e ultima zi de luni din august şi că săptămâna viitoare deja va fi toamnă de-a binelea. Mai bine vă arăt şi vouă ce mail am primit. Nu ştiu cine este autorul original, dar îi multumesc oricum pentru că mi-a făcut ziua un pic mai bună. :)

Sunt recunoscător/recunoscătoare:

Soţiei/soţului care sfoaraie toată noaptea,
Pentru că doarme acasă cu mine şi nu cu altcineva!

Fiicei mele adolescente care se plânge că trebuie să spele vasele,
Pentru că înseamnă că este acasă şi nu pe străzi.

Impozitelor pe care le plătesc,
Pentru că înseamnă că sunt angajat.

Murdăriei de curăţat după o petrecere,
Pentru că înseamnă că am fost înconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt puţin cam strâmte,
Pentru că înseamnă că am destul de mâncare.

Umbrei mele care mă însoţeşte,
Pentru că înseamnă că sunt afară la lumina soarelui.

Podelei care trebuie ştearsă şi ferestrelor care trebuiesc spălate,
Pentru că înseamnă că am o locuinţă.

Tuturor nemulţumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru că înseamnă că avem libertatea cuvântului.

Locului de parcare pe care îl găsesc tocmai la capătul parcării,
Pentru că înseamnă că pot să merg şi că am fost binecuvântat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie să-l suport de la vecini,
Pentru că înseamnă că pot auzi.

Grămezii de rufe de spălat şi călcat,
Pentru că înseamnă că am haine de îmbrăcat.

Oboselii şi durerilor musculare la sfârşitul unei zile,
Pentru că înseamnă aca am fost capabil să muncesc din greu.

Soneriei care mă trezeşte în zorii zilei,
Pentru că înseamnă că sunt viu.

Şi,în sfârşit,pentru e-mailuri,
Deoarece înseamnă că am prieteni care se gândesc la mine.

Salvează-ţi viaţa în condiţii extreme

Aseară a fost prima dată după mult timp când m-am băgat în pat la ora 22:00. Dacă de obicei atunci abia îmi începeam plimbarea nocturnă, din cauza ploii, care se pare că anunţă sosirea neoficială a toamnei, am fost nevoită să sar peste ieşit şi să-mi revizuiesc programul. Pentru că şi aşa eram obosită şi mă dureau ochii de la PC, am zis că cel puţin mă voi uita la TV până adorm. Bineînţeles că n-am găsit nimic prea interesant până să mă ia somnul, dar atunci când am luat posturile din nou de la 1, am dat de o emisiune care tocmai începea pe Discovery: Discovery saved my life. Aşa cum era de aşteptat, mi-a sărit instant toată oboseala şi am urmărit-o cap - coadă cu mare interes. Aşadar, şase oameni au supravieţuit unor situaţii extreme datorită sfaturilor văzute la alte emisiuni de pe acelaşi post. Ce am reţinut?

- dacă rămâi înzăpezit în maşină şi nu ai ghete călduroase, taie tapiseria maşinii pentru a improviza o încălţăminte anti-degerături;
- dacă te prinde un rechin, pocneşte-l cât de tare poţi şi în mod repetat peste bot, singurul lui punct sensibil;
- dacă eşti victima unui aligator, loveşte-l în ochi;
- dacă eşti surprins de o avalanşă, în timpul căderii mişcă-ţi cât mai mult mâinile şi picioarele, pentru a crea "buzunare" de aer;
- dacă naufragiezi şi pluteşti în derivă, obiectele din apă par mai aproape decât în realitate;
- dacă cineva cade în gheaţă, trebuie să se agite şi să se mişte cât mai puţin şi să se ţină bine cu mâinile de marginea gheţii până poate fi salvat.

Sper să nu vă aflaţi vreodată într-o situaţie de genul, chiar dacă teoretic unele sunt aproape imposibile pentru ţara noastră, dar e mai bine să ştim ce putem folosi în condiţii de criză. După ce am văzut emisiunea, am reuşit să adorm cam greu, dar pe la 5:00 au avut grijă destui să mă trezească: un cocoş prea responsabil, un motor de maşină turbat şi trenul.

I Love Ice-Cream

Chiar dacă nu avem prea multe locuri interesante în minunatul nostru oraş, era totuşi o nouă atracţie care îmi făcea cu ochiul de vreo lună, dar din diverse motive nu am apucat să merg până azi - gelateria I Love Ice-Cream. Pentru localnici, e cea de lângă RDS, vizavi de biserică; precis aţi văzut-o, chiar şi aşa bine ascunsă cum e. O să încep prin a spune că nu este un post plătit sau mai ştiu eu ce fel reclamă ascunsă, doar scriu despre ce îmi place şi ce nu.

Şi pentru că sunt eu mai critică de fel, o să încep prin a spune că ar trebui să-şi facă puţină publicitate şi să rezolve cumva treaba cu iluminatul. Pe cât de drăguţ arată ziua, pe atât de ciudate sunt luminile puternice care se aprind seara. Am trecut şi m-am uitat doar pe geam într-o zi pe la 21:00 şi aveai impresia că eşti pe masa de operaţie. :)) În rest, atmosfera e foarte...rece! Dar e de înţeles, având în vedere specificul locului, aşa că asta nu e decât o aluzie la faptul că după ce ieşiţi de acolo vă veţi simţi ca după un film 7D.

Îmi plac mult măsuţele albe, de două persoane, cu şerveţele de bambus şi lumânări, colecţia de reviste, pe care chiar am răsfoit-o secvenţial şi internetul wireless, cu toate că mai bine nu-l foloseşti pentru a putea savura pe deplin minunata îngheţată. Şi acum ajung la plusul lor cel mai mare: o îngheţată absolut...perfectă! Mai bună chiar decât Betty Ice (şi cine a fost cu mine la o îngheţată ştie că eram maniacă după ea), mai cremoasă şi totodată mai variată în arome. Concluzia? Dacă încă nu aţi fost acolo, ocupaţi-vă o masă cât mai e vară şi lăsaţi-vă purtaţi până în paradis (şi eventual înapoi).

Princess of the Ring

Chiar dacă nu am urmărit The Lord of the Rings, măcar acum am un motiv să fiu Princess of the Ring - acel inel care e capabil să-mi facă mâna să tremure, faţa să mi se înroşească şi inima mea să se conecteze cu inima lui / ta! Îţi mulţumesc pentru că eşti alături de mine şi mă iubeşti exact aşa cum sunt!

De râs şi plâns

Sincer, nu ştiu dacă e de râs sau de plâns, dar tind să cred că amândouă sunt valabile. Mă sperie faptul că văd tot mai multe mesaje de genul şi nu pot să nu mă întreb ce naiba fac părinţii acestor copii şi de ce nu iau urgent măsuri?

Ouă perverse şi seminţe

Dacă Alice avea impresia că poate să creadă "în 6 lucruri imposibile înainte de micul dejun", se pare că eu pot cel puţin să încep prin a vedea lucruri amuzante. Uitându-mă şi eu în frigider ca tot omul dornic de a-şi savura iaurtul cu müsli, ce credeţi că am văzut? O cutie de ouă. Ciudat, pentru că de obicei la mine în frigider ouăle stau în suportul lor special şi până acum niciunul nu mi-a trasmis mesaje perverse cu substrat cum au făcut-o acestea:


Acum ce să zic? Trebuie să recunosc că m-au binedispus maxim domnii ăştia, mă bate gândul să le trimit un email şi să le mulţumesc, dar parcă mai bine mi-aş vedea de treabă, poate se jenează şi renunţă la idee. A, şi apropo: aveţi un bonus pentru că aţi scris corect; mă aşteptam la orice formă între oo - uoule.

De fapt, cred că am devenit paranoică la faza cu gramatica, dar pur şi simplu nu mai suport să văd oameni care n-au treabă cu limba, dar se cred mari ... . Şi pentru că tot a venit vorba de nesimţire, nu înţeleg cum poţi să ieşi în oraş cu punga de seminţe ataşată şi să le crănţăni cu toţi amicii tăi cocalari stând în picioare în jurul tău, în timp ce sora ta geamănă perechea ta pitzi îşi rujează boticul cu cel mai kitsch-ios gloss. Nu mai spun unde ajung cojile, cred că e de la sine înţeles. Frustrată? Nu, deloc! Seminţe am şi eu acasă, doar că nu prea mă dau în vânt după ele, dar în caz de mă apucă vreo poftă, pot să mănânc şi în linişte, fără să mă admire cei care trec prin parc sau pe trotuar. Şi stau şi mă întreb: unde sunt gardienii în momentele alea? Ştiu! Mănâncă şi ei seminţe, dar undeva înăuntru ca să nu-i vadă nimeni. Ţeapă lor! :))

Mi-e scârbă!

Am ajuns la concluzia că aveam pretenţii prea mari de la biata agramată, când nici măcar un editor de revistă online nu e în stare să scrie corect.
Şi uite aşa, ajunge idioata idolul copiilor la mine pe blog. Oficial, mi-e scârbă!

Isteria cu Şofer de România

Nici nu mai ştiu exact datorită din cauza cui (nu zic datorită pentru că încă nu am câştigat nimic şi sunt cam sceptică la concursuri de genul) mi-am făcut cont pe Şofer de România, dar acum am ajuns să-mi petrec prea mult timp schimbând voturi cu restul disperaţilor după aspiranţilor la mult-visatul Opel. La drept vorbind, maşina în sine nu mă încântă foarte mult, dar posibilitatea de a fi un călător independent e foarte tentantă chiar şi pentru mine. Aşa că dacă vreţi să mă ajutaţi cu un vot, puteţi face aici un click, durează doar 10 secunde. :D

Şi tot în legătură cu maşinile, mă tot înnebuneşte lumea la cap cu întrebarea "De ce nu faci şcoala de şoferi?" Pentru că n-am chef şi n-are rost, de aia! De ce să învăţ să conduc într-un oraş ca Huşi, pentru ca mai apoi să-mi fie frică să ies pe străzile din Iaşi? De ce aş lăsa acel carton să-mi ocupe un loc în plus în portofel, dacă oricum nu voi conduce ceva propriu momentan? Off, e greu să găseşti un mix bun îi convingi pe toţi că ai tu ceva în cap când faci nişte afirmaţii.

Şi ca să sar din nou de la una la alta, mă declar fană Jacobs Ice Coffee mentă şi regret că l-am încercat abia acum, când vara e pe ducă. Chiar nu-mi place partea asta a anului, când încă e cald, dar se simte cum se apropie toamna cu paşi lenţi, dar prea siguri.

O agramată

Lăsând la o parte faptul că unii sunt certaţi rău de tot cu cratimele
sau cu semnele de punctuaţie, asta mi se pare prea de tot.
Deci spuneţi-mi, vă rog, că aşa ceva nu există pe bune!

PS: Click pe poză pentru a vedea mai bine despre ce e vorba!

Pretty Little Liars

Motto: Two can keep a secret if one of them is dead.

Hello, people! :D Iar am cam dispărut de prin peisaj, dar nu cred că e aşa un mare regret pentru nimeni. Parcă mi-e şi groază să mă gândesc că e aproape sfârşitul lui august şi nu am mai făcut nimic interesant. De fapt, zilele trecute mi-am omorât timpul cu un serial proaspăt descoperit, pe care îmi permit să vi-l recomand ca fiind o combinaţie subtilă de bârfe, mistere şi intrigi mai ceva ca la New York. Este vorba despre ecranizarea cărţilor Sarei Shepard -
Pretty Little Liars - într-un serial ce vorbeşte despre prietenie sau mai degrabă despre faţa ascunsă a unor persoane ce pretind a-ţi fi prieteni. Vă las doar intro-ul să vedeţi cam cum arată şi un link de unde puteţi downloada cele 10 episoade existente. Şi cum până în iarnă nu vor mai fi noi episoade din PLL, iar Gossip Girl - sezonul 4 începe în septembrie, cred că oficial sunt în căutarea unui nou serial de urmărit, aşa că puteţi sări cu recomandările.

ii..Pufuletii :X

Adorabil!

Triumf

Soarele se-nălţă,
Luna se înalţă
Şi spun:
Această dragoste nu va dura.
Soarele nu-mi este tată,
Luna nu-mi este mumă,
Ca să poată curma
Dragostea noastră.

Poţi fi tu tată,
Poţi fi tu mumă,
Nicicând n-ai să poţi
Să ne desparţi.

(poezie incă, anonimă)

După o ploaie

Uite, cerul se-nseninează,
Rândunelele se fugăresc,
Ca peştii, peste mestecenii uzi
Şi ţie-ţi vine să plângi?

În curând, în sufletul tău,
Pomii lucioşi şi păsările-albastre,
Vor fi o icoană de aur.
Şi tu plângi?

Cu ochii mei
Văd într-ai tăi
Doi sori micuţi.
Şi tu zâmbeşti?

(Richard Dehmel)

Sunt aşa cum sunt

Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercanat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntamplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.

(Jacques Prevert)

Revederea cu Lucas

Aşa cum spuneam săptămâna trecută, mini-vacanţa mea la ţară şi-a meritat pe deplin numele, întrucât vineri la ora 16:00 eram deja acasă, luptându-mă cu căldura şi cu somnul provocat de trezirea foarte matinală (5:45). Nu pot să mă plâng că nu a fost plăcută escapada, doar că plictiseala s-a cam simţit la ea acasă. Din lipsă de alte activăţi interesante, am trecut la inspectarea bibliotecii din dotare, unde n-am găsit altceva mai interesant de lecturat decât o carte de poveşti de Slavici.

Hai că acum am minţit puţin; de fapt, erau chiar multe titluri interesante, chiar şi cărţi de psihologie, dar neuronul meu avea şi el nevoie de o pauză, aşa că l-am lăsat să-şi manifeste fluturaşii. Şi încă un lucru care mă face să fiu o mică trişoare: am dat peste un volum de poezii "însemnate" de tatăl meu, din care mi-am ales câteva pe care le-am transcris întru-un post separat. M-a surprins în mod plăcut faptul că am găsit una de Jacques Prevert, autor care îmi plăcea şi mie datorită acestei poezii.

Şi ca totuşi să nu-mi dau de tot cu firma-n cap din cauza faptului că am citit poveşti la aproape 20 de ani, încerc să compensez prin a vă spune că până la urmă m-am descurcat bine cu biletele de tren, bagaje, trolere (nu ale mele) & C.o, ceea ce înseamnă că nu-s chiar degeaba pe aici.

Însă trebuie să recunosc că ceea ce aşteptam cel mai mult din deplasarea mea era să-l văd pe Lucas, unul din cei 4 pisoi "producţie proprie", pe care l-am dus la ţară acum 3 ani şi de atunci nu l-am mai văzut. Dar aşteptarea a meritat, pentru că l-am găsit mare, gras şi la fel de adorabil precum mi-l aminteam.

Leapşa celor 14 ne/adevăruri

Ca să nu şomez nici azi, mi-am însuşit o leapşă de aici, în care trebuie să scriu 14 lucruri despre mine, iar voi să ghiciţi care 7 sunt false şi care 7 adevărate. Premiul nu ştiu care va fi, dar cred că îl voi adapta în funcţie de cine câştigă. Spor la ghicit! :)) Leapşa o poate lua cine vrea, mai ales dacă sunt persoane în pană de idei aşa ca mine acum. :P

1. Îmi place Gossip Girl, iar personajul meu favorit este Serena.
2. Citesc cărţi istorice.
3. Ştiu să gătesc şi uneori chiar fac mâncare pentru toată familia.
4. Îmi place să visez cu ochii deschişi în legătură cu orice.
5. Jocul meu preferat este Monopoly.
6. Am ca tic verbal/scris cuvântul "aha".
7. Când am chef, îmi place să fac ordine şi sunt chiar maniacă la faza asta.
8. Mi-aş dori să ajung în Australia, Africa de Sud şi Maroc.
9. Nu beau niciodată cafea.
10. Îmi îndrept zilnic părul cu placa.
11. De obicei, îmi ţin unghiile lungi.
12. Materia mea preferată în liceu a fost fizica.
13. Am renunţat de bună-voie la id-ul "mia_u".
14. Când "o să fiu mare", îmi doresc să am un cal alb (cu tot cu prinţ, desigur!).

Nimic deosebit, nimic banal

Nu mă întrebaţi cum am reuşit, dar iar au trecut două săptămâni de când n-am mai postat nimic. Ca să fiu sinceră, parcă nu prea mai aveam chef de povestit ce-am mai văzut prin lume, nici de comentat vreo ştire cu protagoniste semi-îmbrăcate, nici de melodii sau link-uri. Mi-a fost în continuare prea cald, prea lene...prea bine în vacanţă. :D Partea bună a celor două săptămâni care au trecut e că m-am (re)apropiat de cei din jurul meu, cei care au fost acolo de 19 ani şi ceva şi pe care de multe ori îi neglijam în favoarea mediului online sau a altor probleme mai mult sau mai puţin iminente. Pe lângă asta, nu am inventat nimic, nici nu mi s-a construit vreo statuie între timp, dar aşa cum am mai zis, ăsta nu e un motiv să renunţ la a mai scrie. Cine vrea să mă citească este invitatul meu, dar dacă nu se oferă nimeni nu e nicio problemă; eu sigur îmi voi citi cu drag însemnările peste câţiva ani, cam aşa cum fac acum cu bătrânul meu jurnal tradiţional, care datează tocmai din clasa a VIII-a.

Ieri am fost din nou la Iaşi (damn it, se pare că nu pot sta prea mult fără el!), mi-am călcat pe inimă şi am mâncat covridog covricheese, am hrănit şi porumbeii de la Balena, m-am chinuit 5 minute să introduc o bancnotă în tonomatul de îngheţată, ca mai apoi să constat că de fapt nu mergea deloc (ce supărată am fost!), am râs şi am fost fericită, m-am întristat puţin văzând ce pustiu e şi Iaşul fără studenţii săi. După cum spuneam, nimic deosebit şi nimic banal totodată, doar am încercat să profit la maxim de ultima zi din iulie. E foarte ciudat că nu m-am gândit niciodată până acum că de fapt atunci când spui "ultima zi din luna X", nu doar că e ultima zi, dar e şi singura ultimă zi a lunii respective din acel an, care nu se va mai întoarce niciodată. Nu ştiu dacă aţi înţeles ceva din ultima propoziţie, e cam complicată, ce-i drept, dar aşa îmi place mie să fac de multe ori - să mă complic aparent degeaba, doar pentru că mi se pare că satisfacţiile vor fi mai mari la final.

Apropo de complicaţii sau mai degrabă de lipsa lor, trebuie să vă spun că iarăşi voi pleca departe de internet, Messenger, Facebook, Fishville şi tot ce îmi mai consumă din resurse atunci când sunt acasă. Mă duc la ţară pentru câteva zile, începând de marţi până...nu se ştie exact când. Partea mea "preferată" constă în faptul că va trebui să schimb mai multe mijloace de transport şi să-mi cumpăr bilete de tren pentru alt loc decât Iaşi. Dar vorba aia, când ai aproape 20 de ani nu prea îţi permiţi să dai greş cu chestiile organizatorice.

Şi pentru că tot nu ştiu când o să mai scriu, mai zic o idee aşa ca de final. Mi s-a făcut dor de Crăciun! E cam dubios să îmi fie dor de el în prima zi de august, mai ales că e încă fooooarte vară, dar aşa sunt eu: iarna vreau vară şi vara vreau iarnă! :)) Şi pentru că tot a venit vorba de sărbători, vreau să-i fac nişte urări unei foste colege de generală, Teresa C. Nu ştiu dacă mă citeşti, dar oricum: La mulţi ani şi să fii fericită! Şi nu în ultimul rând, ţin să menţionez că mi-e dor maxim de Andreeea Cole a mea! >:D<

Aşa ca pentru încheiere, o să postez o poză făcută azi, la insistenţa mamei.
Să fiţi cuminţi şi să vă bucuraţi de luna august a lui 2010!