College life

Cred că de prin clasa a VII-a visam la momentul ăsta: cel în care plec de-acasă şi îmi trăiesc viaţa pe cont propiu. Numai că, după câte se pare, entuziasmul s-a mai temperat odată cu vârsta, iar acum, când chiar voi pleca peste fix 12 ore, mă simt mai agitată că oricând. După ce ieri mi-am întins nervii cu placa aşteptând să văd ce îmi rezervă necunoscutul, am reuşit până la urmă să ajung în căminul visat, alături de Andreea mea. Încă nu suntem şi colege de cameră, dar sper ca mâine să rezolvăm şi cu asta, iar atunci chiar că o să fiu pe deplin mulţumită.

Nu mă gândeam că atunci când te muţi chiar şi pentru o perioadă delimitată, îţi trebuie chiar atât de mult timp că să împachetezi. Mai bine zis, de dimineaţă de la 10 până pe la vreo 18 a durat ca să fac cele 3 bagaje, asta ca să nu mai zic de cuptor şi alte electronice necesare la casa camera omului.

Concluzia? Mâine...plec. Net nu ştiu când o să am, dar sper că în curând, ca să mai pot povesti ce şi cum. :D Cel mai dor o să-mi fie de camera mea şi de Zeinutz, dar deja mi-am programat primul weekend petrecut acasă, aşa că...să înceapă nebunia!

XOXO

Nu am mai scris de mult. Banal început pentru un post ce putea sta foarte bine la Drafts, aşa cum de altfel am vrut să stea întregul blog. M-am gândit şi m-am răzgândit de zeci de ori zilele astea ce să fac cu blogul; să-l şterg , nu pot - mult timp a fost o parte din mine şi ce am scris poate va fi cândva tot ce-mi rămâne. Să-l restricţionez până mă decid să revin, de asemenea nu pot la blogspot, iar la wordpress nici nu mă gândesc să mă mut. Aşa că singura variantă a fost să apelez din nou la bunăvoinţa cititorilor mei şi a celor care mă au la blogroll şi să-l las pe "pauză". Cu ocazia asta, le mulţumesc din nou celor care nu m-au scos încă din blogroll, nu că ar avea vreo importanţă pentru mine la vreun top, dar contează mult în calitate de prieteni şi, nu în ultimul rând, de oameni. Nu pot promite că n-o să se mai întâmple să lipsesc atât de mult, însă pot să promit că de acum nu o să mă mai gândesc că "şi aşa nu citeşte nimeni, deci la ce bun să mai scriu?".

Şi ca să trec de partea introductivă, o să spun ce-am mai făcut în ultima vreme. În primul rând, i-am urmat sfatul Evei şi m-am apucat de uitat la Gossip Girl, apoi am corupt-o şi pe Alecsa şi nu în ultimul rând, îl recomand tuturor fanelor şi, de ce nu, fanilor serialului Sex and the City sau producţiilor de gen. Eu mai am de văzut ultimul episod din sezonul 2, apoi abia aştept să-l încep pe 3, lansat săptămâna trecută. M-am ocupat de asemenea de cămara pentru iarnă (trecem peste) chestii legate de facultate, cămine şi tot ce-mi mai trebuie, astfel încât le visez şi noaptea. Mâine aflu exact unde voi sta şi mai ales cu cine, aşa că wish me luuuuuuuuck. Marea minune e că nu mi-am făcut încă bagajul, având în vedere că la alte ocazii, pantalonii erau trecuţi primii pe listă =)) . (propoziţia asta nu va fi înţeleasă decât de puţini, dar dacă sunteţi curioşi, doar întrebaţi-mă)

Cum mă simt în legătură cu facultatea? Hmm, e greu de zis... Pe de-o parte sunt emoţiile vieţii pe cont propiu şi ale necunoscutului, dar şi entuziasmul unui nou început, iar pe cealaltă stresul cauzat de toată procedura necesară până ajung "la faţă locului". Dar aşa cum am făcut şi în alte ocazii, degeaba îmi zice cineva că va fi bine, că eu nu cred până nu văd cu ochii mei. Însă partea cea mai bună în chestia asta e că pentru toate există o BFFE (best friend for ever). ;;)

Aş mai scrie ceva, dar cum nu prea am idei momentan, mă rezum la a o felicita pe sis pentru că e boboacă şi pentru că îmi calcă pe urme. (take care sis, să nu cumva să fi luat de la mine "gena" olimpiadelor de latină =)) ). Aa, şi promit că următorul post va fi mai vesel sau măcar mai optimist.


XOXO, Gossip Girl.

Leapşă dubioasă

Am primit de la QuadroQ o noua leapşă, care mi se pare cea mai dubioasă din câte am văzut eu până acum şi o să-mi dea ceva de gândit. Provoc mai departe pe orice vrea să îşi răspundă la întrebările de mai jos, în special pe Inka, ca să aibă de lucru, aşa ca de casă nouă. :D


1. Când ţi s-a întâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău?

Nu de foarte multe ori, pentru că nu prea am apucat să le aplic, ei fiind încă lângă mine. Dar pe viitor, cu siguranţă că îmi va folosi fiecare sfat pe care l-am primit de-a lungul timpului.

2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Hmm, clasici... :-? Să zicem Caragiale, pentru umorul şi ironia din piesele lui.

3. Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta?

Eu. Cu riscul de a părea ego-centristă, dar ăsta e adevărul. Ţin cont de părerea şi sfaturile prietenilor, dar decizia finală tot personală rămâne. Nu cumva aşa e normal de fapt?

4. Care-i ambiţia ta secretă?

Păi dacă e secretă, oare de ce aş scrie-o pe blog să o vadă toată lumea? :P
Şi totuşi, una din ele e să fiu 100 % independentă pe toate planurile.

5. Preţul gloriei?

Nu se poate cumpăra. Poate doar "netezi" drumul către ea.

6. Greci sau Romani?

Greu de spus...Greci: pentru zei şi ţară. Romani: pentru Imperiu, putere, faimă şi altele. :)

Vreau si eu una :D

Papa, mai ştii cât m-am rugat de tine să-mi iei una..? :P




(sursa: Libertatea)

E trist

E trist să simţi că eşti nimic, unde cândva ai fost totul. Şi la un moment dat, probabil că ajungi să nu-ţi mai pese. ;)

Melodia de ieri

Se pare că iarăşi m-am lăsat pe-o ureche şi n-am mai scris de 3 zile. Dar poate chiar nu s-a întâmplat nimic (din ce trebuie voi să ştiţi) în tot timpul ăsta.
Nici acum probabil că n-aş fi scris, dacă nu aş fi constatat că am o leapşă
de la Inka, în care trebuie să postez "melodia zilei de ieri".
Numai că la mine sunt două, pe care le ascult pe repeat de ceva vreme.
(Q, simte-te vinovat şi ia examenul ăla! :P)






Leapşa merge la toţi doritorii. :D

Toamnă = frunze moarte :|

Buuun, deci cred că aţi observat că am cam lipsit de pe aici, iar dacă nu, nici nu mă mir, oricum sunt cam invizibilă în ultima vreme. Am fost puţin plecată de acasă, dar am preferat să nu mai scriu nimic pe blog sau în alte părţi, pentru că mereu când plănuiesc ceva sau fac publică o acţiune, se alege praful. Deşi m-am reîntâlnit cu Eva, ceea ce a fost foarte plăcut, în rest am avut parte şi de nişte momente mai puţin frumoase. Cum ar fi să fiu la locul nepotrivit într-un anume moment, să cred că mor de la nenorocita aia de caracatiţă, să mă lovesc de maşinuţe la curent (bine am zis eu când aveam 5 ani că n-ar trebui să mai urc în aşa ceva vreodată) sau să mi se spargă în mână paharul de granitta.

Dar asta nu-i nimic, pe lângă faptul că am venit acasă şi am şters toate poeziile prostiile scrise de-a lungul vremii din greşeală, iar programul de recuperat nu mi-a adus decât o mică parte înapoi. :| Şi ar trebui oare să mai zic şi că toamna şi-a intrat în drepturi şi că detest vremea asta? Îmi place ploaia, dar nu asta. Nu suport să mă îmbrac gros, mă disperă mormanele de frunze galbene, care în curând o să fie negre şi urâte. Singurul lucru bun e că a fost ziua lui sis şi că ne-am hug-uit la web, că în rest toamna sucks. :| Aa şi ieri cică a fost ziua mea: 18 ani şi 9 luni, de parcă i-ar păsa cuiva. Şi apogeul: aveam la status: Emo mood; wanna cut together? şi nu s-a oferit nimeni. Aşa, acum că am încheiat cu lamentările, mă simt ceva mai bine. Şi staţi liniştiţi, am glumit la faza cu emo, adică nu-mi mâncaţi coliva încă.

Postul ăsta l-aş pune la Drafts, dar o să-l public, indiferent dacă va deranja pe cineva. Asta e realitatea mea în momentul asta şi nu-mi pasă că ar trebui să fiu mai optimistă şi să sper că totul va fi bine. Pentru că nu va fi, cel puţin nu dacă îmi tot repet asta mecanic, ci doar dacă fac ceva care să schimbe situaţia.

Happy birthday, dear sis!

Hai să vă zic o poveste, aşa ca de noapte bună. ;;)

Se dă timpul înapoi cu circa 3 ani, adică pe vremea când eram eu mare fană Adela şi aveam site-ul acela cu ea (prea puţini ştiu depsre ce e vorba, dar acum e parolat aşa că nu vi-l pot arăta). Acum na, nu vreau să fiu "modestă", dar era bunişor şi mă cam căuta lumea - printre care şi copii fraieri de 10 ani, care vroiau să copie totul de-a gata: poze, informaţii, coduri etc. Din cauza asta, eram cam sceptică când dădeam add cuiva pe mess şi părea că îi tratez cam de sus. Într-o zi, mi-a dat add o fată, de care sincer am uitat de atunci, pentru că nu am prea vorbit noi pe lângă subiect. Apoi, când am închis site-ul, am şters şi id-urile celor care erau abonaţi la el, că mă săturasem de întrebări gen: "De ce l-ai închis?", "Ni mi-l dai mie?" etc.

Acum se dă timpul înainte cu 2 ani de la acel moment sau în urmă cu un an de acum - depinde de voi ce variantă o alegeţi. Eram eu în blogosferă de puţin timp, când am dat peste un blog care m-a fascinat din prima clipă, atât prin conţinut, cât şi prin numele original. ;;) Apelând la o prietenă comună, am făcut rost de id-ul acelei bloggeriţe care m-a surprins cu maturitatea ei încă de la primele lecturi. Şi aşa am început să vorbesc cu Alecsa. Ştiu că era 4 septembrie, adică la o zi după ce aniversarea ei cu buletin şi era cam deprimată pentru că tocmai plecase o bună prietenă a ei, iar eu am picat fix că musca-n lapte în seara aia, însă normal că nu aveam de unde să ştiu. Însă în zilele care au urmat, am început să vorbim mai des şi să extindem domeniul de discuţie de la bloguri şi site-uri, ajungând până la probleme personale. Aşa am aflat cu stupoare că ea fusese fata respectivă şi că noi de fapt ne cunoşteam de 3 ani, dar nu vorbisem niciodată cu adevărat. Cu cât timpul a trecut, cu atât ne-am cunoscut mai bine şi am ajuns să ţinem cu adevărat una la cealaltă, chiar dacă nu ne-am întâlnit acum. Au fost multe - multe faze , zeci de conversaţii pe mess tot atâtea şedinţe de terapie. Chiar acum, inainte sa plece in Germania, am râs pana pe la 2 ceva întruna. =)) Aa, să nu uit de posturile pe care mi le-a dedicat şi de care sunt foarte mândră. ;;)

Nu ştiu exact de când, dar am început ne zicem "sistar", iar apoi "sis" (ştiu că ne mai confundă lumea pe mine şi pe Debbie, dar asta e; mai bine ne-ai zice sis D. şi sis I. :P) Chiar nu-mi vine cred a trecut un an întreg de-atunci, de când practic ne-am recunoscut şi că ai mai pus un an la vârstă; dar acum aştept să treacă şi anul ăsta, că să fii disponibilă. =)) Cam asta e povestea noastră până în prezent, însă nu în ultimul rând vreau să îţi las un mesaj, sis, pe care ştiu că o să te bucuri să-l citeşti.

Îţi mulţumesc că ai fost mereu alături de mine atunci când am avut cea mai mare nevoie, că mi-ai ascultat toate tâmpeniile, că m-ai sfătuit întotdeauna bine, chiar şi când nu era "domeniul tău", mulţumesc că mi-ai încurajat nebuniile şi că m-ai făcut să mă reîntorc la bucuria esenţelor tari în sticluţe mici. Mulţumesc că mi-ai spus ce e o leapşă şi că m-ai lăsat să intru prin efracţie la tine pe blog şi să-ţi fac o dedicaţie. Mulţumesc pentru că acum 3 buburuze stau pe router-ul meu şi de fiecare dată când le văd, mă gândesc la tine. Mulţumesc pentru că vorbind cu tine la telefon, mi-am rupt noptiera stângă. :"> Mulţumesc pentru că nu ai râs niciodată de "acşientul" meu şi pentru că dragostea ta de soră mai mică m-a scos din multe belele. Mulţumesc pentru că ştii că uneori sufăr de paranoia în formă cronică sau că sunt o pisică fraieră. Mulţumesc pentru că nu mai ştiu ce-aş putea eu acum să-ţi mai scriu, am rămas fără cuvinte...

Şi acum e timpul pentru urări. Ştiu că mereu ai zis că nimeni nu ţi-a scris post de ziua ta, aşa că eu m-am gândit să o iau înaintea tuturor celor care ar avea anul ăsta vreo intenţie, aşa că am onoarea de a-ţi spune prima că îmi doresc să fii foarte fericită şi să-ţi întâlneşti prinţul pe cal alb, adică pe Volvo argintiu. Şi să nu zici că nu-i aşa, că eu asta am prevăzut globul de cristal. ;;) Aa, uite că mi-am mai adus aminte de ceva: mulţumesc că datorită ţie, mi-am descoperit talentul de prezicătoare. :"> Şi sănătate să fie, că în rest trecem noi peste toate, mai ales că în curând o să fim amândouă boboace, deci avem viitorul în faţă. La mulţi, mulţi ani, sis şi hai să ciocnim paharele şi să sufli în lumânări, că numai o dată în viaţă face sisul meu 15 ani. ;;)

Sper să îţi placă postul, deşi nu ştiu cât de bine a ieşit, dar să ştii că e de la emoţii. :"> Şi că să fiu în ton cu locaţia ta, îţi mai zic o dată: Alles gute zum Geburtstag! (sper că e bine; dacă nu, kill Yahoo Answers :-") Aa, şi pentru asta bag mâna în foc: Ich liebe dich! ;;)

Despre hi5 la prima oră

Contrar postului anterior, nu am reuşit să adorm deloc, aşadar iată-mă din nou aici, mai fresh ca oricând (not). Cu toate astea, lipsa de odihnă s-a compensat cu senzaţia plăcută a aerului rece pe faţa mea şi cu răsăritul soarelui privit de pe terasă, în papuci de casă şi pijamale + hanorac. E trist când materialele fine de vară nu ne mai sunt de-ajuns pentru a ne încălzi golul din suflet, dar parcă e şi mai trist când avem nevoie de ceva mai mult şi pentru exterior.

În timp ce aşteptam să se încarce blogger.com, mi-am amintit de primul meu post, în care menţionam ceva de hi5, dar promiteam tratarea mai detaliată a subiectului într-un viitor ce nu a mai venit niciodată. Însă acum, văzând o poză nouă la o cunoştinţă, am constat cu stupoare că respectiva avea profilul restricţionat, ceea ce e foarte la modă mai nou. Dacă acum vreo doi ani, era trend-ul cu multe poze (la care, dintr-un exces de zel am aderat şi eu pe vremea aia, dar apoi mi-am dat seama că nu avea niciun rost), iar anul trecut pozele de pitzi, care sunt încă de sezon, anul ăsta toate deşteptele toată lumea s-a gândit să îşi facă profilul privat. Adică de ce să-mi vadă mie toată lumea minunăţia de cont? Dacă tot nu vrei să-l faci public, cred că nu-i mare lucru dacă îl închizi, nu? Pe de altă parte, mai sunt acele profile cu unele albume restricţionate, lucru cu care sunt de-acord parţial. Pe de o parte, înţeleg că nu vrei că cine ştie ce moş senil din Arabia Saudită să aibă bucurii la vederea lor, dar pe de alta, de ce ţi-ai asumat răspunderea de a le uploada dacă nu chiar toată lumea le poate vedea?

Şi încă o problemă legată de hi5 ar fi cea a fake-urilor. Cât de disperat trebuie să fii ca să pui poze cu alţi oameni, doar ca să ai şi tu un amărât de cont? Dacă eşti chiar aşa de frustrat de cum arăţi, măcar nu-ţi mai face contul; încă n-am auzit să întrebe la recensământ de el. Am găsit recent acest cont, unde o fată se ocupă de depistarea intruşilor, care folosesc pozele unor oameni extrem de cunoscuţi în afară doar ca să dea bine. :| Oricum, tot respectul meu pentru munca depusă, mă bucur că mai sunt şi astfel de oameni pe lume, care pun punctul fix pe I. :D

Deocamdată mă opresc aici cu subiectul ăsta, pentru că nu vreau să mi se spună din nou că exagerez, ceea ce trebuie să recunosc că se poate întâmpla atunci când mă ambalez prea tare dintr-o situaţie. Însă de data asta, chiar nu prea mai îmi pasă, fiecare n-are decât să facă cum vrea, eu mi-am zis doar părerea [punct]

Hai să facem noaptea zi!

Poate că e de vină pasiunea mea pentru vampiri sau doar influenţa verii care tocmai a trecut (nu-mi vine să cred că spun dn nou asta :|), însă am câteva zile de când nu mai pot să adorm la ore rezonabile. De exemplu azi, de fapt ieri, m-a luat aşa din senin o durere de aia de cap, însoţită de febră şi greaţă, aşa că pe la 21:00 eram deja în pat, dorindu-mi din răsputeri să adorm cât mai repede; ceea ce s-a şi întâmplat într-un final. Partea bună e că atunci când m-am trezit, puţin după miezul nopţii, îmi trecuse cât de cât durerea, dar, aşa cum era de aşteptat, nu am putut adormi la loc. Fiind o oră la care ai mei dorm, nu puteam bântui prin casă, aşa că am zis că hai să mă apuc să mai citesc ceva. Şi pentru că tot aveam Twilight-ul la îndemână, m-am apucat pentru a treia oară de el.

Am tot citit eu o vreme, sperând că o să-mi vină somnul, dar după 100 de pagini devorate şi niciun pic de oboseală, am zic că mă duc până jos să-mi aduc un iaurt. Din nu-ştiu-ce motiv, nu am aprins lumina obişnuită de pe scări, ci doar pe cea din hol, aşa că atunci când am ajuns în faţa uşii de la bucătărie, deja era beznă totală. Secvenţa următoare a fost ca de film horror: uşa întredeschisă...mâna mea căutând cu disperare întrerupătorul, apoi acele câteva secunde până l-am găsit şi s-a aprins, care mereu mi se par mai lungi, cu cât e o ora mai târzie. M-am decis cu greu între Danone şi Campina şi m-am întors înapoi în cameră, reluandu-mi lectura.

După capitolul meu preferat, am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, pentru că era totuşi trecut bine de 2:00. Zis şi făcut; sting veioza, mă acopăr bine cu pătura (dacă şi mâine seară o să fie tot aşa frig, cred că va trebui să dorm cu geamul închis :|), dar somnul meu era departe, în schimb mii de gânduri îşi făceau loc rând pe rând în mintea mea. Că să le evit, am zis că mai bine deschid puţin PC-ul să verific ceva şi cu ocazia asta poate mai şi postez ceva. Deşi sunt conştientă că nu e nimic interesant şi chiar foarte tentată să şterg totul imediat după ce scriu, o să las postul aşa, că mărturie pentru ce poate debita un neuron în dungi cu sau fără steluţe la ora asta aşa de matinală. :D

Şi totuşi, ca să reiau ideea din titlu, pe bune acum că mi-ar plăcea să fie noaptea timpul în care să ne desfăşurăm activităţile. Poate sunt eu mai ciudată, dar am mai multă energie şi chef pe întuneric decât la prânz, când chiar nu-mi vine să fac nimic. [...] Am recitit ultimul paragraf şi rectific: nu poate, ci chiar sunt eu mai alefel. Asta pentru că tot zicea ieri Q că nu se poate că o bloggeriţă să nu aibă niciun defect. :P Şi pentru că tot veni vorba de ziua de ieri, m-am ales şi cu două "nume": unul - Mia, de care îmi era dor a-l folosesc, însă am cam renunţat la el în ultima vreme, din cauză că toţi credeau că are legătură cu cea mai stupidă formaţie posibilă (sau asta e Tokio Hotel - căţel? PS: scuze pentru fani, e o părere strict personală) şi al doilea - Deea, evident prescurtat de la cel de-al doilea prenume al meu.

Nu ştiu cum am reuşit, dar mi se pare că iarăşi am pornit de la ceva şi am ajuns la cu totul alt subiect. În fine, cred că o să mă înţelegeţi voi dacă aberez prea tare, ora e de vină,. Şi dacă tot am deviat de la subiect, trebuie să zic neapărat că mi-e tare dor de sisul meu, care acum probabil doarme într-un pat mare şi pufos de la un hotel din Germania. Ich vermisse dich! >: D< [nu ştiu germană, dar trăiască Google Translate]. Şi ca să nu treacă ziua chiar aşa, nu mă pot abţine să nu-mi amintesc că anul trecut pe vremea asta parcă eram şi mai deprimată de venirea toamnei, mai ales că mai era aşa puţin şi începea şcoala. Ce-i drept, şi anul ăsta începe facultatea în septembrie, dar parcă sună mai bine 28 faţă de 14. :D Şi cum în curând o să mă văd cu nişte persoane dragi, parcă nu e totul aşa de gri cum părea a fi până acum.

Uraţi-mi baftă, teoretic mă duc să încerc să salvez ce a mai rămas din noaptea asta... Apropo, până am terminat eu de scris postul şi de pus diacriticele s-a făcut 4:00. ;;)