Ultimele raze

Dupa ploaia si dezamagirea de dimineata, pranzul mi-a adus un oarecare calm, avand in vedere ca a iesit si soarele. Era si timpul, pentru ca deja incepeam sa urasc toamna asta si nici macar nu era septembrie. Am iesit in oras la o pizza, imbracata ca in mijlocul verii, sperand ca astfel voi atrage din nou caldura, macar pentru inca cateva zile. Cu greu ma voi desprinde de vara asta, in care mi-am pus toate sperantele... unele s-au implinit, altele nu, dar macar a fost frumos cat a fost. Mi-as fi dorit sa fac mai mult, mult mai mult, dar poate asa a fost destinul, sa nu imi iasa totul asa cum am planuit. Si am mai facut ceva... Dupa foarte mult timp, am fost in parc. Dar nu ca atunci cand chiulesti cu clasa in ultimele zile de scoala de la o banala ora de romana sau cand esti doar in trecere pe acolo. Am fost, asa cum de mult vroiam sa fiu, doar admirand natura, respirand aer cat de cat mai curat, incarcandu-mi trupul si mai ales sufletul cu ultimele raze de soare estival.

A venit toamna...

Desi calendaristic vorbind, mai sunt doua zile pana vine toamna, eu o simt deja aici. Nu stiu daca e din cauza ploii, in zgomotul careia m-am trezit sau se datoreaza pregatirilor din bucatarie, la care nu particip decat cu priviri fugitive si cu regret... cu regretul ca se termina in curand cu zilele si noptile lungi de vara, cand singura grija era sa stai sa privesti cerul, sa numeri stelele, sa te simti bine...

Azi m-am trezit si imi era frig. De indata ce am auzit ploaia cum imi batea in geam, am stiut ca s-a terminat vara si m-am gandit imediat la poezia lui Stanescu, Emotie de toamna:


A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Cand am citit-o prima data, mi-a placut, insa acum, in contexul zilei de azi si a celor ce vor urma, nu imi provoaca decat o profunda dezamagire. Stiu ca imi va fi dor de vara, de soare, de mare, de nisip, dar le am pe toate in suflet, asa ca sper sa trec cu bine si de toamna asta!

2 ani de prietenie

Acum 2 ani, intr-o banala zi de marti, ma plictiseam, asa cum e de obicei la sfarsitul vacantei, cand ai facut deja tot ce vroiai in vara care a trecut. Nu numai ca ma plictiseam, dar eram si trista, pentru ca in urma cu doar 3 zile, imi murise cineva drag...Inca ma simteam vinovata pentru asta si nu imi puteam gasi consolarea in nimic. Astfel, piedeam vremea pe un forum, asteaptand cu nerabdare sa inceapa scoala, sa mai uit de probleme. Nu aveam nici cea mai vaga idee ca in acea zi se va intampla ceva extraordinar, care avea sa imi schimbe viata pentru totdeauna.

Uitandu-ma fara vreun scop anume pe forum, constat ca am primit un mesaj privat de la o fata cu care nu mai vorbisem niciodata pana atunci. Nu doar ca nu o cunosteam, dar mi-a atras atentia si nickname-ul ei, care era putin mai ciudat: "nastiulea". Ma intrebase daca am niste secvente dintr-un film cu Adela Popescu. Si norocul ei a fost ca m-a intrebat tocmai pe mine, pentru ca aveam destule. Dar si norocul meu totodata... I-am dat id-ul meu si am inceput sa vorbim, ca si cum ne-am fi cunoscut de o viata. In schimb, ea mi-a dat tot ce avea ea inregistrat cu Adela, pe care nimeni nu mi se oferise pana atunci, probabil din egoism.

La inceput vorbind despre preferata noastra Adela, apoi si despre noi, am cunsocut-o mai bine pe Nastea. Vorbeam zi de zi despre orice si cu timpul a devenit una din cele mai bune prietene ale mele. Distanta nu conta, si cu atat mai putin granita, pentru ca ea e din Republica Moldova... Eu o simteam mereu alaturi de mine, ne povesteam totul una despre cealalta. Ba mai mult, de dragul ei am incercat sa invat rusa :)) desi mai mult de cateva cuvinte nu am retinut niciodata :">

Privesc in urma cu bucurie... au trecut deja 2 ani de la acea zi, cand Dumnezeu mi-a scos in cale o prietena adevarata. 2 ani care au trecut ca 2 luni, caci aproape ca nu imi vine sa cred cum a trecut timpul, cum am crescut si ne-am maturizat impreuna. Desi pana acum inca nu am avut posibilitatea sa ne intalnim in realitate, stiu ca va veni si ziua asta, pe care amandoua o asteptam cu nerabdare. Imi place sa cred ca in viata totul se intampla cu un motiv si se pare ca nu am fost intamplator pe forum amandoua in acea zi, la acea ora...

Iar tie, puiule (asa ne numim noi :"> ) iti multumesc din suflet pentru ca ai fost o prietena asa de buna si pentru ca ai fost mereu alaturi de mine, si la bine si la rau, si pentru ca m-ai ajutat de fiecare data cat de mult ai putut. Iti promit ca nimeni si nimic nu va strica vreodata prietenia noastra, pentru ca asa ceva este pe viata!

с днем рождения!

я тебя люблю! >:D<

Din nou pe blog + fursecuri + jurnal pierdut

Dupa o pauza de cateva luni, iata-ma din nou aici :D Nici eu nu stiu exact ce m-a determinat sa revin la blog...sa fie "de vina" dorinta de a scrie din nou ceva? Sau influenta majora a avut-o mesajul unui amic al meu, care mi-a trezit niste amintiri foarte placute dintr-o copilarie demult uitata, parca dintr-o alta viata...Cand inca mai faceam cate ceva in vacantele de vara, cand nu pierdeam timpul ca acum... cand totul era altfel...

Mai concret, in mesaj era vorba de o reteta de fursecuri, scanata direct din jurnalul meu :"> Ce chestie...atunci aveam jurnal, acum am blog... cred ca inca mai traieste pe undeva intr-un raft prafuit din pod sau, cu putin noroc, intr-o noptiera... dar cine sa mai scrie in el? Din pacate, nu mai e timp... pentru asa ceva. Totul e altfel acum, se petrece intr-o viteza ametitoare, incat cine sa mai gaseasca putin ragaz sa-si astearna gandurile in fata unei foi albe? Acum totul s-a schimbat, nici eu nu mai sunt la fel, nici cei din jurul meu nu mai sunt aceeasi... Tot ce ne ramane sunt amintirile, fie ele scrise pe file de jurnal...