N-o să înţeleg niciodată de ce atunci când merg cu microbuzul acasă îmi vine cel mai tare cheful de scris... Poate pentru că m-am gândit ca măcar odată să las căştile telefonului să zacă în poşeta de tip piton şi să ascult mai bine muzica sufletului meu pur şi inocent din mintea mea. Sau poate pentru că nu am la mine momentan nicio agendă pe care să scriu şi sacrific un seminar de Psihologia Vârstelor, pe care am notat doar două cuvinte: seminar introductiv.
Asta pentru că am N cursuri în mapa mea roşie norocoasă (sau nu?). Nu ştiu cum şi când a trecut timpul, dar luni începe sesiunea propriu-zisă, deşi mă simt de parcă aş mai fi avut pe puţin una semestrul ăsta. Portofolii peste portofolii, predate înainte de termen şi totuşi nu poţi fi întotdeauna atent la toate, aşa că iei 9 pentru că nu ai pus 4 capse la nişte amărâte de chestionare, teste, parţiale, alte teste, bonificaţii (nu că aş avea eu vreo una) - o adevărată "salată de legume" din domeniul viitoarei mele cariere minunate.
Chiar mă gândeam puţin mai devreme la ce-aş fi vrut să fac dacă nu voi fi psiholog şi singura concluzie la care am ajuns este că nu ar fi fost altceva ce să mă fi încântat mai mult (doar dacă ar exista o facultate de visat cu ochii deschişi; la aia sigur aş fi bursieră). Poate că aici nu dau mereu ce e mai bun din mine, dar măcar încerc întotdeauna să-mi urmez ţelurile la care mă gândesc cu mult înainte de a începe măcar activitatea.
De exemplu, acum mă văd cu examenul de licenţă dat şi cu diploma în mână, plecând spre o plajă pustie, unde să fiu doar eu şi ...el, oceanul. Dar până atunci Welcome back to reality!
PS: Sper că voi avea răbdarea să transcriu pe blog atunci când ajung acasă.
Update: Da, am transcris după vreo 14 ore şi nu-mi place deloc ce-a ieşit, dar fie; îi voi da totuşi publicare ca să nu mă uite fanii chiar de tot...
