Irina - Andreea

Diverse

2011-05-26T02:39:00.001+03:00

N-o să înţeleg niciodată de ce atunci când merg cu microbuzul acasă îmi vine cel mai tare cheful de scris... Poate pentru că m-am gândit ca măcar odată să las căştile telefonului să zacă în poşeta de tip piton şi să ascult mai bine muzica
sufletului meu pur şi inocent
din mintea mea. Sau poate pentru că nu am la mine momentan nicio agendă pe care să scriu şi sacrific un seminar de Psihologia Vârstelor, pe care am notat doar două cuvinte: seminar introductiv.

Asta pentru că am N cursuri în mapa mea roşie norocoasă (sau nu?). Nu ştiu cum şi când a trecut timpul, dar luni începe sesiunea propriu-zisă, deşi mă simt de parcă aş mai fi avut pe puţin una semestrul ăsta. Portofolii peste portofolii, predate înainte de termen
şi totuşi nu poţi fi întotdeauna atent la toate, aşa că iei 9 pentru că nu ai pus 4 capse la nişte amărâte de chestionare
, teste, parţiale, alte teste, bonificaţii (nu că aş avea eu vreo una) - o adevărată "salată de legume" din domeniul viitoarei mele cariere minunate.

Chiar mă gândeam puţin mai devreme la ce-aş fi vrut să fac dacă nu ~~aş fi~~ voi fi psiholog şi singura concluzie la care am ajuns este că nu ar fi fost altceva ce să mă fi încântat mai mult (doar dacă ar exista o facultate de visat cu ochii deschişi; la aia sigur aş fi bursieră). Poate că aici nu dau mereu ce e mai bun din mine, dar măcar încerc întotdeauna să-mi urmez ţelurile la care mă gândesc cu mult înainte de a începe măcar activitatea.

De exemplu, acum mă văd cu examenul de licenţă dat şi cu diploma în mână, plecând spre o plajă pustie, unde să fiu doar eu şi ...el, oceanul. Dar până atunci Welcome back to reality!

PS: Sper că voi avea răbdarea să transcriu pe blog atunci când ajung acasă.

Update: Da, am transcris după vreo 14 ore şi nu-mi place deloc ce-a ieşit, dar fie; îi voi da totuşi publicare ca să
nu mă uite fanii chiar de tot
...

Poate...

2011-05-06T13:20:00.002+03:00

Poate au rămas cuvinte nerostite, silabe doar gândite
Poate ai vrut să-mi spui adio şi eu nu te-am lăsat
Poate ai vrut să mă-mbrăţişezi de bun rămas,
Însă totul a rămas fără glas...

Poate aşa a fost să fie, poate-a fost un vis
Poate ai vrut să fiu coşmarul tău ori bucurie
Poate trebuia să fie totul mai bine descris,
Însă viaţa altfel ne-a promis...

Poate va veni o zi în care vei putea ierta
Poate amintirea mea spre soare va pleca
Poate-o va arde cu lumina sa
Poate mă vei uita!

Ganduri la miezul noptii

2011-04-25T02:26:00.000+03:00

De fapt va fi trecut de 2 A.M. atunci cand aceasta postare va vedea lumina ~~zilei~~ noptii, insa in lipsa unui alt titlu, merge si asa.
Nu doar ca sunt o somnambula de ocazie, dar mai si scriu pe telefon, la zeci de km de casa, asa ca voi cere indurare pentru lipsa diacriticelor.
Pana sa va povestesc ce-am mai facut, imi voi permite sa sar peste partea cu "Fie ca Lumina Invierii..." si sa sper ca Iepurasul a fost pufos si ...la punga gros. Al meu mi-a facut cadou in avans o raceala zdravana, care s-a lasat cu pierderea temporara a vocii, stari febrile si altele din seria "raceala ta are o gripa!" (la naiba, mi-am amintit ca inca n-am reusit sa vad RObotzi pana acum, pentru ca al doilea cadou al Iepurasului a fost ceva mai dragut: o escapada la Piatra Neamt, unde site-ul oficial CM chiar nu vrea sa se incarce).
E ciudat ca acasa sau la camin nu aveam niciodata chef de blogguit, iar acum simt ca as putea scrie si un roman; precis insomnia e de vina!
Ce-am mai facut in rest?... Prezentari, inghetata Betty Ice cu menta si banane (ce-as devora acum una, dar gatul meu defect nu-mi permite), cursuri la care am dat Skip, vacanta luata in avans, dosare de practica, fise, portofolii, alte fise, cumparaturi, majoratul vara'mii, multa cafea si probabil altele care nu-mi vin acum in cap... Nu pot sa cred ca mai e o luna, apoi vine sesiunea, apoi anul 3 si licenta si apoi totul e gata... Cineva sa opreasca timpul, va rog!
Buuun, am ametit total sa tastez pe intuneric, asa ca v-am pupat si urati-mi somn usor...chiar am nevoie.
Until the next time, XOXO.

2010 + 1

2011-02-19T11:10:00.002+02:00

Recunosc... aproape am uitat cum arată blogul şi mai ales butonul de "postare nouă", dar am ajuns (din nou!) la concluzia că oricât de mult m-ar bate cineva la cap să fac un anumit lucru, parcă mă încăpăţânez şi mai tare să opun rezistenţă. Totuşi, după ~~multe telefoane şi solicitări de a scrie din nou~~ un impuls de moment, iată-mă aici! Nu ştiu cine va mai citi sau nu, dar era păcat să ignor dorinţa care îmi şoptea discret să scriu câteva lucruri, ca să nu uit pe viitor că chiar am existat din octombrie şi până acum.

E ciudat faptul că s-a schimbat anul, s-a schimbat şi vârsta mea, a început alt semestru şi totuşi nimic din toate acestea nu m-au mobilizat îndeajuns încât să scriu despre ele la momentul respectiv. Chiar au fost câteva chestii drăguţe şi altele mai puţin plăcute, iar per ansamblu ultimele luni au fost o continuă oscilaţie de la agonie la extaz.

Din moment ce lucrurile urâte trebuie uitate, mă voi axa doar pe reuşite, dar nu pot să omit faptul că am o restanţă, asta ca să nu pot spune că nu sunt şi eu studentă în rând cu lumea! Cel puţin nu mi-am încălcat plusul şi se pare că voi rămâne la buget. (Pentru cine nu ştie despre ce este vorba, vedeţi aici :). ) Acestea fiind spuse, îmi rămâne să văd care vor fi următoarele plusuri pentru anul 2011 (într-un timp scriam 2010 + 1, pentru că nu mă puteam obişnui deloc cu ideea de 11) şi chiar sper să nu-mi dea cu minus sau, mai rău, cu virgulă. :))

Acum mi-aş dori să nu mai văd zăpada care se încăpăţânează să tot cadă de când m-am trezit, ci să îmi apară un soare mare şi un miros de primăvară, dar până atunci mă consolez cu noile episoade din RObotzi. Şi până apare unul nou, stai să-mi fac un ceai..!

Sunt momente

2010-10-25T13:07:00.004+03:00

(play while reading.)

Sunt momente ale uneor zile de toamnă în care simţi nevoia să te retragi în cei patru pereţi ai camerei tale încărcate de amintiri, să ignori orice mesaj supărător care încearcă să te invadeze şi să te tragă în afara zonei tale de confort şi să nu mai fii dispus să faci niciun compromis.

Sunt momente în care, chiar şi după o lună întreagă de absenţă, îţi faci curaj să deschizi din nou Blogger.com, neştiind măcar dacă vei da Publicare cuvintelor care se chinuie să iasă, să se elibereze şi să-şi croiască propria cale spre a fi citite mai departe.

Sunt momente în care ţi se întâmplă multe, dar nu ai timp şi chef să povesteşti nimic; doar câteva sms-uri pot să-ţi confirme după atâta timp că ceea ce a fost chiar s-a întâmplat, că nu ai vrut aşa mult să existe acel ceva magic, încât ţi-ai imaginat cu o tărie de nedescris, până când chiar şi tu poţi fi minţit/ă.

Sunt momente când vrei cu disperare să ai persoana pe care o iubeşti lângă tine şi numeri orele până când o vei aştepta acasă cu masa pusă. Mâncare la plic, dar până la urmă nici nu contează, atât timp cât e pregătită cu dragoste: dragoste de apă, dragoste de sare, aproape că aş putea spune dragoste de...mare.

Sunt momente în care nici nu realizezi cum a trecut prima lună de facultate, în care ai atât de multe de făcut, încât simpla relatare retrospectivă te îngrozeşte şi nici nu poţi să crezi că ai găsit resurse pentru a-ţi bifa totul pe lista ce are încă multe spaţii de completat.

Sunt momente în care aştepţi la rândul kilometric de la tonetă albastră doar că să simţi din nou sentimentul simplu de a te plimba pe traseul 1 / 13, fără grijă că biletul la fel de albastru se va încăpăţâna să nu primească ştampila fără de care e inutil.

Sunt momente în care cea mai bună prietenă a ta face 20 de ani şi ţie nu-ţi vine a crede că în curând urmezi; momente în care sacrifici orice pentru a-i găsi un cadou care să-i vorbească de la prima vedere, momente în care te enervezi mai rău decât ea pentru că lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie.

Şi, în cele din urmă, sunt momente când, nefiind obişnuit/ă să ai puţin timp liber, nu ştii ce să faci cu el şi încerci să rezumi ultima lună în câteva rânduri, pentru a nu avea impresia mai târziu că nici măcar n-a existat...un automne où il faisent beau...

Cine ştie ce-i mai bine

2010-09-24T09:37:00.002+03:00

Când persoana pe care o
iubeşti îţi spune că totul
va fi bine, trebuie să o crezi, pentru
că ştie mai bine ca tine!

Cinderella did not google Prince Charming

2010-09-14T14:58:00.001+03:00

Se pare că în sfârşit a venit şi mult aşteptatul 13 septembrie, data de lansare a sezonului 4 din Gossip Girl, care continuă să rămână my number one în top seriale preferate. Bineînţeles că pentru noi, cei din România, 13 s-a transformat în 14, iar subtitrarea lipsă nici nu mai contează când e vorba de ultimele bârfe din ~~New York~~ ~~Paris~~ New York + Paris. Cred că mulţi dintre voi ştiţi că iubesc ambele oraşe, deşi n-am fost încă în niciunul, aşa că sezonul şi mai ales episodul ăsta pare promiţător şi mai mult decât plin de surprize. Nu vreau să dezvălui prea multe detalii, poate mai sunt persoane care nu l-au văzut încă şi nu vreau să le stric elanul. Şi ca să nu las chiar în aer titlul postului, menţionez că este replica mea preferată din episodul curent, spusă de nimeni alta decât Serena van der Woodsen în persoană. :D

Dar ca să fac o balanţă între S. şi Blair, căci şi pe ea o admir, pot să spun că iubesc bentiţele ei, atât de mult încât m-am decis să vă arăt colecţia mea în devenire şi totodată să lansez provocarea celor care mă citesc şi au blog să scrie şi ei despre ceea ce colecţionează. Făcând poza, am realizat că nu am chiar aşa multe precum credeam şi că merge să-mi mai iau vreo câteva cu prima ocazie de cumpărături. À la prochaine fois, bisou bisou!

Coca-Cola + somn ≠ Love

2010-09-10T04:10:00.006+03:00

Ce se întâmplă dacă ai o zi hiper-activă, dormi două ore şi, trezindu-te la 20:00, mai bei şi vreo 400 ml de Coca-Cola? Se întâmplă că e ora 4:30 şi eu încă nu dorm. :| Am încercat toate variantele, de la cele clasice cu oile şi melodiile de pe telefon, până la cea de creare a shopping wishlist-ului pentru noul sezon, dar se pare că nimic nu merge şi noaptea asta e sortită a fi una albă.

Pentru că tot n-aveam ce face, am zis că n-ar fi rău să
~~mai consum nişte curent~~ deschid puţin PC-ul şi să scriu câteva rânduri pe blog, pentru că ai mei cititori devotaţi erau (probabil not!) nerăbdători pentru veşti noi. Mare lucru nu am făcut, decât că ~~azi~~ ieri am fost într-o vizită fulger la Iaşi, în scop strict medical. La 12:00 am plecat, la 13:40 eram în taxi în drum spre dentist, dar bineînţeles că am întârziat până pe la fix din cauza traficului. Cum operaţiunea "verificat - strâmtat - salutat" nu durează mult, la 14:25 eram deja pe scări la Moldova, făcându-mi curaj să intru câteva minute la Leonardo. Deşi urăsc să merg singură la cumpărături, parcă ceva mă împingea să intru, poate - poate mai luam ceva pe ultima sută de metri, aşa cum mi se întâmplă în unele situaţii fericite. Dar se pare că de data asta norocul n-a fost de partea mea, pentru că în lipsa unei păreri secundare nu m-am putut decide la nimic. Dar tot răul spre bine, pentru că am mers repejor înapoi la autogară, ca să-mi ocup locul rezervat pentru microbuzul de 15:30. Nici nu ştiu când am ajuns acasă, dar mi s-a părut că a fost cel mai scurt drum pe care l-am parcurs, poate şi din cauză că era un aer respirabil şi n-am dat peste niciun specimen dubios.

Pentru că deja e 10 septembrie, mi-am amintit că fix acum 5 ani m-am mutat la noua mea casă şi pe vremea asta dormeam la parter pe o canapea, pentru că mobila mea nu venise încă. Ce vremuri şi cât curaj din partea mea să stau singură acolo într-o casă nouă... La început mă gândeam că o să am probleme cu adaptatul, că nu mă voi simţi "acasă", dar acum categoric sunt...acasă! Şi ar fi timpul să mă întorc în patul meu, poate voi putea adormi măcar acum, când am conştiinţa curată că nu am lăsat o altă zi să treacă fără să scriu pe blog.

Dulapuri şi amintiri

2010-09-03T13:42:00.007+03:00

Unul din lucrurile pe care le urăsc mai mult decât însăşi toamna este să-mi fac curăţenie în dulap, iar când spun curăţenie nu mă refer ~~la maldărul de haine amestecate pe care n-am apucat să le pun la loc, ci~~ la schimbatul garderobei de vară cu cea de toamnă. Dulapul meu a fost săracul de el încăpător la vremea lui, adică acum vreo 5 ani, dar cum am încetat să mai cresc tot cam de pe atunci, lucrurile s-au adunat şi... fetele ştiu cum e senzaţia aia de "Îmi pare rău, dar chiar nu vreau să arunc lucrul X, chiar dacă nu-mi mai vine şi e clar că nu voi bea o poţiune de micşorare la fel ca Alice", "Bluza asta am purtat-o în prima zi din clasa a XI-a", "Când aveam fusta asta X s-a uitat la mine cu subînţeles" etc.

Adevărul este că eu sunt genul de persoană care se ataşează de lucruri şi care asociază totul cu ceva. Nu e vorba doar de haine aici, ci şi de cele mai banale chestii. De exemplu, am şi acum pe undeva acel cercel portocaliu în formă de picior, a cărui pereche este la S., o scrisoare din 2000 de la M., poza cu mine şi Andreeea din clasa a doua când eram amândouă îmbrăcate în roz şi tunse scurt (poate îmi dă voie totuşi să o postez) şi alte chestii de genul, cu care nu ştiu ce voi face când o să mă mut la casa mea, dar probabil o să văd eu atunci.

Şi ca să revin la minunatul meu dulap, mi-am amintit scena din Sex and the City: The Movie, când Carrie îşi vede dressing-ul dăruit de Big. Cred că este visul oricărei fete să aibă un asemenea spaţiu de depozitare şi să-şi poată ţine la un loc toate hainele de vară şi de iarnă şi nu separat, de parcă tu - cea de vară nu ai fi tot una cu tu - cea de iarnă. Şi ca să completez ceva pe lista de dorinţe, vreau un program care să-mi genereze automat ţinutele, ca să nu mă mai gândesc în fiecare zi cu ce să mă îmbrac şi mi-aş dori că cineva să aibă răbdarea de a-mi aranja hainele pe culori. Hai că răbdarea aş avea-o şi eu, numai să obţin mai mult loc. Sper totuşi să nu regret "ofensele" aduse spaţiului de depozitare de care dispun şi să mă trezesc că la începerea facultăţii nu o să am loc nici pentru un sfert din lucruri.

Şi chiar dacă am aberat despre dulapuri şi amintiri, nu pot să nu îi mai zic odată Alecsei La mulţi ani!, chiar dacă am înnebunit-o deja pe Facebook şi aseară la telefon. Deci, să fie party!

Happy SS 16, sis!

2010-09-02T17:14:00.009+03:00

Recunosc! Nu am avut curaj să scriu nimic ieri, pentru că mă temeam să văd data care avea să apară deasupra postului: "1 septembrie 2010". Evident că nu îmi era frică de 1, pentru că în fond avem ce sărbători (6 luni), dar nu-mi plăcea cum sună partea cu "septembrie". Încă încerc să-mi aduc aminte de când am început să urăsc toamna, dar uitându-mă pe blog, văd că nici acum 3 ani, când am început să scriu, nu-mi era prea dragă. Totuşi când eram mai ~~tânără~~ mică parcă nu ţin minte să fi fost aşa mare impactul negativ pe care îl are acum asupra mea. Cum a dat puţin frigul şi umezeala, cum stau în pat ca o legumă şi nu mai am chef de nimic, dar pot măcar să mă felicit că am apucat să merg la gelaterie. Dar nu vreau să continuu cu lamentările tomnatice şi nici să postez vreo poezie emo, ci să mă bucur pentru că vine singura zi din septembrie care merită - 3 septembrie. Ştiu că e abia mâine, dar vreau să o iau din timp şi să fac urările necesare:

PAM - PAM! Sis a mea e disponibilă şi mai sweet ca niciodată! Cu alte cuvinte, a venit momentul pe care îl aşteptam încă de anul trecut, cel în care îţi pot ura Happy Super Sweet Sixteen!!! :* Chiar dacă o să te sun şi la miezul nopţii să îţi zic cât te iubeee şi că sunt mândră că am o sis aşa mare, nu mă pot abţine să nu fiu prima care îţi scrie post pe blog. Am recitit mesajul de anul trecut, mi-au dat puţin lacrimile, m-am gândit la ce-aş putea să mai adaug şi nu pot să zic decât că sunt fericită că n-am lăsat lipsa temporară a netului şi alte probleme de "boboace" să ne strice relaţia. Îmi pare rău că n-o să fiu mâine acolo cu tine, dar într-o bună zi, sigur nu mai scapi tu de mine! :-" Şi pentru că o poză valorează cât 1000 de cuvinte, uite ce am încercat să fac până ne vom vedea personal:

Maşina perfectă pentru doamne

2010-08-31T12:27:00.003+03:00

Genele pentru maşină sunt confecţionate dintr-un material flexibil şi se lipesc deasupra farului. Materialul este unul care nu atacă deloc vopseaua maşinii şi lipiciul este unul special creat pentru aşa ceva. Aşa că cine vrea să se evidenţieze în trafic, poate încerca foarte uşor să îţi personalizeze maşina cu gene false. Via: Cancan

Mail-ul de luni dimineaţă

2010-08-30T11:04:00.003+03:00

Nu vreau să mă gândesc că e ultima zi de luni din august şi că săptămâna viitoare deja va fi toamnă de-a binelea. Mai bine vă arăt şi vouă ce mail am primit. Nu ştiu cine este autorul original, dar îi multumesc oricum pentru că mi-a făcut ziua un pic mai bună. :)

Sunt recunoscător/recunoscătoare:

Soţiei/soţului care sfoaraie toată noaptea,
Pentru că doarme acasă cu mine şi nu cu altcineva!

Fiicei mele adolescente care se plânge că trebuie să spele vasele,
Pentru că înseamnă că este acasă şi nu pe străzi.

Impozitelor pe care le plătesc,
Pentru că înseamnă că sunt angajat.

Murdăriei de curăţat după o petrecere,
Pentru că înseamnă că am fost înconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt puţin cam strâmte,
Pentru că înseamnă că am destul de mâncare.

Umbrei mele care mă însoţeşte,
Pentru că înseamnă că sunt afară la lumina soarelui.

Podelei care trebuie ştearsă şi ferestrelor care trebuiesc spălate,
Pentru că înseamnă că am o locuinţă.

Tuturor nemulţumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru că înseamnă că avem libertatea cuvântului.

Locului de parcare pe care îl găsesc tocmai la capătul parcării,
Pentru că înseamnă că pot să merg şi că am fost binecuvântat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie să-l suport de la vecini,
Pentru că înseamnă că pot auzi.

Grămezii de rufe de spălat şi călcat,
Pentru că înseamnă că am haine de îmbrăcat.

Oboselii şi durerilor musculare la sfârşitul unei zile,
Pentru că înseamnă aca am fost capabil să muncesc din greu.

Soneriei care mă trezeşte în zorii zilei,
Pentru că înseamnă că sunt viu.

Şi,în sfârşit,pentru e-mailuri,
Deoarece înseamnă că am prieteni care se gândesc la mine.

Salvează-ţi viaţa în condiţii extreme

2010-08-29T15:28:00.016+03:00

Aseară a fost prima dată după mult timp când m-am băgat în pat la ora 22:00. Dacă de obicei atunci abia îmi începeam plimbarea nocturnă, din cauza ploii, care se pare că anunţă sosirea neoficială a toamnei, am fost nevoită să sar peste ieşit şi să-mi revizuiesc programul. Pentru că şi aşa eram obosită şi mă dureau ochii de la PC, am zis că cel puţin mă voi uita la TV până adorm. Bineînţeles că n-am găsit nimic prea interesant până să mă ia somnul, dar atunci când am luat posturile din nou de la 1, am dat de o emisiune care tocmai începea pe Discovery: Discovery saved my life. Aşa cum era de aşteptat, mi-a sărit instant toată oboseala şi am urmărit-o cap - coadă cu mare interes. Aşadar, şase oameni au supravieţuit unor situaţii extreme datorită sfaturilor văzute la alte emisiuni de pe acelaşi post. Ce am reţinut?

- dacă rămâi înzăpezit în maşină şi nu ai ghete călduroase, taie tapiseria maşinii pentru a improviza o încălţăminte anti-degerături;
- dacă te prinde un rechin, pocneşte-l cât de tare poţi şi în mod repetat peste bot, singurul lui punct sensibil;
- dacă eşti victima unui aligator, loveşte-l în ochi;
- dacă eşti surprins de o avalanşă, în timpul căderii mişcă-ţi cât mai mult mâinile şi picioarele, pentru a crea "buzunare" de aer;
- dacă naufragiezi şi pluteşti în derivă, obiectele din apă par mai aproape decât în realitate;
- dacă cineva cade în gheaţă, trebuie să se agite şi să se mişte cât mai puţin şi să se ţină bine cu mâinile de marginea gheţii până poate fi salvat.

Sper să nu vă aflaţi vreodată într-o situaţie de genul, chiar dacă teoretic unele sunt aproape imposibile pentru ţara noastră, dar e mai bine să ştim ce putem folosi în condiţii de criză. După ce am văzut emisiunea, am reuşit să adorm cam greu, dar pe la 5:00 au avut grijă destui să mă trezească: un cocoş prea responsabil, un motor de maşină turbat şi trenul.

I Love Ice-Cream

2010-08-28T20:06:00.015+03:00

Chiar dacă nu avem prea multe locuri interesante în minunatul nostru oraş, era totuşi o nouă atracţie care îmi făcea cu ochiul de vreo lună, dar din diverse motive nu am apucat să merg până azi - gelateria I Love Ice-Cream. Pentru localnici, e cea de lângă RDS, vizavi de biserică; precis aţi văzut-o, chiar şi aşa bine ascunsă cum e. O să încep prin a spune că nu este un post plătit sau mai ştiu eu ce fel reclamă ascunsă, doar scriu despre ce îmi place şi ce nu.

Şi pentru că sunt eu mai critică de fel, o să încep prin a spune că ar trebui să-şi facă puţină publicitate şi să rezolve cumva treaba cu iluminatul. Pe cât de drăguţ arată ziua, pe atât de ciudate sunt luminile puternice care se aprind seara. Am trecut şi m-am uitat doar pe geam într-o zi pe la 21:00 şi aveai impresia că eşti pe masa de operaţie. :)) În rest, atmosfera e foarte...rece! Dar e de înţeles, având în vedere specificul locului, aşa că asta nu e decât o aluzie la faptul că după ce ieşiţi de acolo vă veţi simţi ca după un film 7D.

Îmi plac mult măsuţele albe, de două persoane, cu şerveţele de bambus şi lumânări, colecţia de reviste, pe care chiar am răsfoit-o secvenţial şi internetul wireless, cu toate că mai bine nu-l foloseşti pentru a putea savura pe deplin minunata îngheţată. Şi acum ajung la plusul lor cel mai mare: o îngheţată absolut...perfectă! Mai bună chiar decât Betty Ice (şi cine a fost cu mine la o îngheţată ştie că eram maniacă după ea), mai cremoasă şi totodată mai variată în arome. Concluzia? Dacă încă nu aţi fost acolo, ocupaţi-vă o masă cât mai e vară şi lăsaţi-vă purtaţi până în paradis (şi eventual înapoi).

Princess of the Ring

2010-08-28T19:34:00.005+03:00

Chiar dacă nu am urmărit The Lord of the Rings, măcar acum am un motiv să fiu Princess of the Ring - acel inel care e capabil să-mi facă mâna să tremure, faţa să mi se înroşească şi inima mea să se conecteze cu inima lui / ta! Îţi mulţumesc pentru că eşti alături de mine şi mă iubeşti exact aşa cum sunt!

De râs şi plâns

2010-08-27T17:09:00.003+03:00

Sincer, nu ştiu dacă e de râs sau de plâns, dar tind să cred că amândouă sunt valabile. Mă sperie faptul că văd tot mai multe mesaje de genul şi nu pot să nu mă întreb ce naiba fac părinţii acestor copii şi de ce nu iau urgent măsuri?

Ouă perverse şi seminţe

2010-08-27T09:02:00.011+03:00

Dacă Alice avea impresia că poate să creadă "în 6 lucruri imposibile înainte de micul dejun", se pare că eu pot cel puţin să încep prin a vedea lucruri amuzante. Uitându-mă şi eu în frigider ca tot omul dornic de a-şi savura iaurtul cu müsli, ce credeţi că am văzut? O cutie de ouă. Ciudat, pentru că de obicei la mine în frigider ouăle stau în suportul lor special şi până acum niciunul nu mi-a trasmis mesaje ~~perverse~~ cu substrat cum au făcut-o acestea:

Acum ce să zic? Trebuie să recunosc că m-au binedispus maxim domnii ăştia, mă bate gândul să le trimit un email şi să le mulţumesc, dar parcă mai bine mi-aş vedea de treabă, poate se jenează şi renunţă la idee. A, şi apropo: aveţi un bonus pentru că aţi scris corect; mă aşteptam la orice formă între oo - uoule.

De fapt, cred că am devenit paranoică la faza cu gramatica, dar pur şi simplu nu mai suport să văd oameni care n-au treabă cu limba, dar se cred mari ... . Şi pentru că tot a venit vorba de nesimţire, nu înţeleg cum poţi să ieşi în oraş cu punga de seminţe ataşată şi să le crănţăni cu toţi amicii tăi cocalari stând în picioare în jurul tău, în timp ce ~~sora ta geamănă~~ perechea ta pitzi îşi rujează boticul cu cel mai kitsch-ios gloss. Nu mai spun unde ajung cojile, cred că e de la sine înţeles. Frustrată? Nu, deloc! Seminţe am şi eu acasă, doar că nu prea mă dau în vânt după ele, dar în caz de mă apucă vreo poftă, pot să mănânc şi în linişte, fără să mă admire cei care trec prin parc sau pe trotuar. Şi stau şi mă întreb: unde sunt gardienii în momentele alea? Ştiu! Mănâncă şi ei seminţe, dar undeva înăuntru ca să nu-i vadă nimeni. Ţeapă lor! :))

Mi-e scârbă!

2010-08-26T12:03:00.001+03:00

Am ajuns la concluzia că aveam pretenţii prea mari de la biata agramată, când nici măcar un editor de revistă online nu e în stare să scrie corect.
Şi uite aşa, ajunge ~~idioata~~ idolul copiilor la mine pe blog. Oficial, mi-e scârbă!

Isteria cu Şofer de România

2010-08-24T12:21:00.004+03:00

Nici nu mai ştiu exact ~~datorită~~ din cauza cui (nu zic datorită pentru că încă nu am câştigat nimic şi sunt cam sceptică la concursuri de genul) mi-am făcut cont pe Şofer de România, dar acum am ajuns să-mi petrec prea mult timp schimbând voturi cu restul ~~disperaţilor după~~ aspiranţilor la mult-visatul Opel. La drept vorbind, maşina în sine nu mă încântă foarte mult, dar posibilitatea de a fi un călător independent e foarte tentantă chiar şi pentru mine. Aşa că dacă vreţi să mă ajutaţi cu un vot, puteţi face aici un click, durează doar 10 secunde. :D

Şi tot în legătură cu maşinile, mă tot înnebuneşte lumea la cap cu întrebarea "De ce nu faci şcoala de şoferi?" Pentru că n-am chef şi n-are rost, de aia! De ce să învăţ să conduc într-un oraş ca Huşi, pentru ca mai apoi să-mi fie frică să ies pe străzile din Iaşi? De ce aş lăsa acel carton să-mi ocupe un loc în plus în portofel, dacă oricum nu voi conduce ceva propriu momentan? Off, e greu să ~~găseşti un mix bun~~ îi convingi pe toţi că ai tu ceva în cap când faci nişte afirmaţii.

Şi ca să sar din nou de la una la alta, mă declar fană Jacobs Ice Coffee mentă şi regret că l-am încercat abia acum, când vara e pe ducă. Chiar nu-mi place partea asta a anului, când încă e cald, dar se simte cum se apropie toamna cu paşi lenţi, dar prea siguri.

O agramată

2010-08-18T15:24:00.002+03:00

Lăsând la o parte faptul că unii sunt certaţi rău de tot cu cratimele
sau cu semnele de punctuaţie, asta mi se pare prea de tot.
Deci spuneţi-mi, vă rog, că aşa ceva nu există pe bune!

PS: Click pe poză pentru a vedea mai bine despre ce e vorba!

Pretty Little Liars

2010-08-18T14:07:00.005+03:00

Motto: Two can keep a secret if one of them is dead.

Hello, people! :D Iar am cam dispărut de prin peisaj, dar nu cred că e aşa un mare regret pentru nimeni. Parcă mi-e şi groază să mă gândesc că e aproape sfârşitul lui august şi nu am mai făcut nimic interesant. De fapt, zilele trecute mi-am omorât timpul cu un serial proaspăt descoperit, pe care îmi permit să vi-l recomand ca fiind o combinaţie subtilă de bârfe, mistere şi intrigi mai ceva ca la New York. Este vorba despre ecranizarea cărţilor Sarei Shepard -
Pretty Little Liars - într-un serial ce vorbeşte despre prietenie sau mai degrabă despre faţa ascunsă a unor persoane ce pretind a-ţi fi prieteni. Vă las doar intro-ul să vedeţi cam cum arată şi un link de unde puteţi downloada cele 10 episoade existente. Şi cum până în iarnă nu vor mai fi noi episoade din PLL, iar Gossip Girl - sezonul 4 începe în septembrie, cred că oficial sunt în căutarea unui nou serial de urmărit, aşa că puteţi sări cu recomandările.

ii..Pufuletii :X

2010-08-08T13:23:00.001+03:00

Adorabil!

Triumf

2010-08-07T13:48:00.001+03:00

Soarele se-nălţă,
Luna se înalţă
Şi spun:
Această dragoste nu va dura.
Soarele nu-mi este tată,
Luna nu-mi este mumă,
Ca să poată curma
Dragostea noastră.

Poţi fi tu tată,
Poţi fi tu mumă,
Nicicând n-ai să poţi
Să ne desparţi.

(poezie incă, anonimă)

După o ploaie

2010-08-07T13:41:00.002+03:00

Uite, cerul se-nseninează,
Rândunelele se fugăresc,
Ca peştii, peste mestecenii uzi
Şi ţie-ţi vine să plângi?

În curând, în sufletul tău,
Pomii lucioşi şi păsările-albastre,
Vor fi o icoană de aur.
Şi tu plângi?

Cu ochii mei
Văd într-ai tăi
Doi sori micuţi.
Şi tu zâmbeşti?

(Richard Dehmel)

Sunt aşa cum sunt

2010-08-07T13:04:00.008+03:00

Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercanat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntamplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.

(Jacques Prevert)

Revederea cu Lucas

2010-08-07T12:36:00.018+03:00

Aşa cum spuneam săptămâna trecută, mini-vacanţa mea la ţară şi-a meritat pe deplin numele, întrucât vineri la ora 16:00 eram deja acasă, luptându-mă cu căldura şi cu somnul provocat de trezirea foarte matinală (5:45). Nu pot să mă plâng că nu a fost plăcută escapada, doar că plictiseala s-a cam simţit la ea acasă. Din lipsă de alte activăţi interesante, am trecut la inspectarea bibliotecii din dotare, unde n-am găsit altceva mai interesant de lecturat decât o carte de poveşti de Slavici.

Hai că acum am minţit puţin; de fapt, erau chiar multe titluri interesante, chiar şi cărţi de psihologie, dar neuronul meu avea şi el nevoie de o pauză, aşa că l-am lăsat să-şi manifeste fluturaşii. Şi încă un lucru care mă face să fiu o mică trişoare: am dat peste un volum de poezii "însemnate" de tatăl meu, din care mi-am ales câteva pe care le-am transcris întru-un post separat. M-a surprins în mod plăcut faptul că am găsit una de Jacques Prevert, autor care îmi plăcea şi mie datorită acestei poezii.

Şi ca totuşi să nu-mi dau de tot cu firma-n cap din cauza faptului că am citit poveşti la aproape 20 de ani, încerc să compensez prin a vă spune că până la urmă m-am descurcat bine cu biletele de tren, bagaje, trolere (nu ale mele) & C.o, ceea ce înseamnă că nu-s chiar degeaba pe aici.

Însă trebuie să recunosc că ceea ce aşteptam cel mai mult din deplasarea mea era să-l văd pe Lucas, unul din cei 4 pisoi "producţie proprie", pe care l-am dus la ţară acum 3 ani şi de atunci nu l-am mai văzut. Dar aşteptarea a meritat, pentru că l-am găsit mare, gras şi la fel de adorabil precum mi-l aminteam.

Leapşa celor 14 ne/adevăruri

2010-08-02T12:34:00.001+03:00

Ca să nu şomez nici azi, mi-am însuşit o leapşă de aici, în care trebuie să scriu 14 lucruri despre mine, iar voi să ghiciţi care 7 sunt false şi care 7 adevărate. Premiul nu ştiu care va fi, dar cred că îl voi adapta în funcţie de cine câştigă. Spor la ghicit! :)) Leapşa o poate lua cine vrea, mai ales dacă sunt persoane în pană de idei aşa ca mine acum. :P

1. Îmi place Gossip Girl, iar personajul meu favorit este Serena.
2. Citesc cărţi istorice.
3. Ştiu să gătesc şi uneori chiar fac mâncare pentru toată familia.
4. Îmi place să visez cu ochii deschişi în legătură cu orice.
5. Jocul meu preferat este Monopoly.
6. Am ca tic verbal/scris cuvântul "aha".
7. Când am chef, îmi place să fac ordine şi sunt chiar maniacă la faza asta.
8. Mi-aş dori să ajung în Australia, Africa de Sud şi Maroc.
9. Nu beau niciodată cafea.
10. Îmi îndrept zilnic părul cu placa.
11. De obicei, îmi ţin unghiile lungi.
12. Materia mea preferată în liceu a fost fizica.
13. Am renunţat de bună-voie la id-ul "mia_u".
14. Când "o să fiu mare", îmi doresc să am un cal alb (cu tot cu prinţ, desigur!).

Nimic deosebit, nimic banal

2010-08-01T16:37:00.007+03:00

Nu mă întrebaţi cum am reuşit, dar iar au trecut două săptămâni de când n-am mai postat nimic. Ca să fiu sinceră, parcă nu prea mai aveam chef de povestit ce-am mai văzut prin lume, nici de comentat vreo ştire cu protagoniste semi-îmbrăcate, nici de melodii sau link-uri. Mi-a fost în continuare prea cald, prea lene...prea bine în vacanţă. :D Partea bună a celor două săptămâni care au trecut e că m-am (re)apropiat de cei din jurul meu, cei care au fost acolo de 19 ani şi ceva şi pe care de multe ori îi neglijam în favoarea mediului online sau a altor probleme mai mult sau mai puţin iminente. Pe lângă asta, nu am inventat nimic, nici nu mi s-a construit vreo statuie între timp, dar aşa cum am mai zis, ăsta nu e un motiv să renunţ la a mai scrie. Cine vrea să mă citească este invitatul meu, dar dacă nu se oferă nimeni nu e nicio problemă; eu sigur îmi voi citi cu drag însemnările peste câţiva ani, cam aşa cum fac acum cu bătrânul meu jurnal tradiţional, care datează tocmai din clasa a VIII-a.

Ieri am fost din nou la Iaşi (damn it, se pare că nu pot sta prea mult fără el!), mi-am călcat pe inimă şi am mâncat ~~covridog~~ covricheese, am hrănit şi porumbeii de la Balena, m-am chinuit 5 minute să introduc o bancnotă în tonomatul de îngheţată, ca mai apoi să constat că de fapt nu mergea deloc (ce supărată am fost!), am râs şi am fost fericită, m-am întristat puţin văzând ce pustiu e şi Iaşul fără studenţii săi. După cum spuneam, nimic deosebit şi nimic banal totodată, doar am încercat să profit la maxim de ultima zi din iulie. E foarte ciudat că nu m-am gândit niciodată până acum că de fapt atunci când spui "ultima zi din luna X", nu doar că e ultima zi, dar e şi singura ultimă zi a lunii respective din acel an, care nu se va mai întoarce niciodată. Nu ştiu dacă aţi înţeles ceva din ultima propoziţie, e cam complicată, ce-i drept, dar aşa îmi place mie să fac de multe ori - să mă complic aparent degeaba, doar pentru că mi se pare că satisfacţiile vor fi mai mari la final.

Apropo de complicaţii sau mai degrabă de lipsa lor, trebuie să vă spun că iarăşi voi pleca departe de internet, Messenger, Facebook, Fishville şi tot ce îmi mai consumă din resurse atunci când sunt acasă. Mă duc la ţară pentru câteva zile, începând de marţi până...nu se ştie exact când. Partea mea "preferată" constă în faptul că va trebui să schimb mai multe mijloace de transport şi să-mi cumpăr bilete de tren pentru alt loc decât Iaşi. Dar vorba aia, când ai aproape 20 de ani nu prea îţi permiţi să dai greş cu chestiile organizatorice.

Şi pentru că tot nu ştiu când o să mai scriu, mai zic o idee aşa ca de final. Mi s-a făcut dor de Crăciun! E cam dubios să îmi fie dor de el în prima zi de august, mai ales că e încă fooooarte vară, dar aşa sunt eu: iarna vreau vară şi vara vreau iarnă! :)) Şi pentru că tot a venit vorba de sărbători, vreau să-i fac nişte urări unei foste colege de generală, Teresa C. Nu ştiu dacă mă citeşti, dar oricum: La mulţi ani şi să fii fericită! Şi nu în ultimul rând, ţin să menţionez că mi-e dor maxim de ~~Andreeea~~ Cole a mea! >:D<

Aşa ca pentru încheiere, o să postez o poză făcută azi, la insistenţa mamei.
Să fiţi cuminţi şi să vă bucuraţi de luna august a lui 2010!

Unde e Aurea Mediocritas?

2010-07-19T13:42:00.010+03:00

- Ce vrei să te faci când o să fii mare?
- Prinzător de cârtiţe.

Probabil asta ar spune motanul meu Zein dacă l-ar întreba cineva, întrucât de duminică încoace este eroul cartierului. De când au înflorit lalelele, tot ce auzeam în legătură cu casa şi grădina era: "Ce ne facem cu cârtiţa aia?", "Cârtiţa a făcut..." etc. Noroc cu el, viteazul care a prins-o şi ne-a scăpat de problemă. Deşi trebuie să recunosc că îmi era milă de bietul animal, eram foarte mândră de Zein, pentru că şi-a dovedit utilitatea şi devotamentul faţă de familie. Iar după ispravă, şi-a luat porţia de odihnă bine meritată.

În rest, a fost o săptămână leneşă - leneşă, cu călduri prea mari şi prea nepotrivite pentru stat acasă, dar am încercat să nu mă mai gândesc ce era dacă ar fi fost aşa vremea la mare. Nu am avut chef să fac nimic, am preferat să mă mut de la PC la TV şi invers şi să-mi fac planuri pentru reîntoarcerea la facultate. Deşi n-aş fi crezut niciodată, dar chiar aştept cu nerăbdare să înceapă. Vineri am fost într-o scurtă ~~sesiune de shopping~~ plimbare la Iaşi, care mi-a amintit ce mult îmi place oraşul; măcar acolo nu se uită nimeni ciudat la tine şi nu găseşti la fiecare metru cel puţin o persoană pe care o ştii din şcoala generală. (A nu se înţelege că am ceva cu vechile cunoştinţe, doar că uneori chiar vreau să privesc oamenii şi să îmi imaginez poveştile lor de viaţă, fără să ştiu deja toate detaliile picante ale adolescenţei.)

În Huşi, lucrurile stau cu totul altfel: dacă nu eşti piţipoancă cu tocuri şi pantaloni scurţi sau spargatoare de seminţe în parc, nu exişti! Desigur că se poate să fii şi de ambele, adică seara prima variantă, iar în restul timpului persoana cea mai vulgară din câte există.

Şi totuşi, unde e aurea mediocritas, Horatius?

Costineşti 2010

2010-07-13T11:38:00.018+03:00

Aşa cum promiteam la sfârşitul ultimului post, am revenit cu ~~forţe proaspete~~ şi mai multă lene, dar cel puţin mi-am ţinut promisiunea de a mă încărca cu energie pozitivă şi peisaje superbe, pe care am încercat cât de cât să le imortalizez cu ajutorul camerei foto.

Călătoria cu trenul a decurs bine, chiar dacă mi se părea că nu mai ajungem odată şi la intrarea în Constanţa deja ploua, ceea ce nu a fost tocmai cel mai încurajator lucru din lume. Cel puţin când am ajuns în Costineşti, vremea era ok şi am putut admira din prima epava, care era fix lângă pensiunea unde am stat noi.

Primul contact cu marea după doi ani a fost emoţionant şi totodată mi-a deschis şi mai mult apetitul pentru apă, astfel că abia aşteptam să mă întorc pe plajă, de data asta echipată corespunzător. Primele trei zile de plajă au fost ok, cu vreme bună şi multă cremă de protecţie, dar apoi vremea s-a supărat pe noi şi nu prea m-a lăsat să mă bronzez. Dar asta e mai puţin important, mă bucur mai mult pentru că am fost acolo, am inhalat briza şi am petrecut nişte momente foarte frumoase.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost că nu am intrat deloc pe internet, telefonul a stat mai mereu în cameră, iar televizorul l-am băgat prea puţin în seamă. Cred că îmi era dor să văd cum e viaţa cu mai puţină tehnologie, dar cu mai multă conectare cu persoana de lângă tine. Partea mea preferată din toată vacanţa a fost desigur să privesc răsăritul. Deşi a fost al doilea din viaţa mea, parcă e altceva când îl vezi alături de cineva special...

În afară de a lenevi la soare, mă mândresc cu faptul că am fost la un film 7D, The Haunted House, care trebuie să recunosc că a fost prea tare. Deci dacă aveţi ocazia, mergeţi cu încredere, merită fiecare bănuţ. :D Şi încă un lucru care mă bucură e că am cunoscut-o personal pe o prietenă de pe mess, Ioana, cu care vorbeam de vreo 4 ani. Şi să nu uit desigur de ultima achiziţie făcută: un tatuaj pe care mi-l doream de multă vreme. Chiar dacă ţine doar 3 luni, mă bucur că mi l-am făcut şi cred că îmi va aminti mereu de vacanţa asta.

Dar pentru că o poză valorează cât 1000 de vorbe, o să pun aici câteva reprezentative, iar pe restul le puteţi găsi pe conturile mele de Hi5 şi de Facebook.

Cum să mergi la mărire

2010-07-01T14:45:00.009+03:00

sau Câte lucruri încap într-o geantă

Dacă la începuturile mele de boboc nu am profitat de dreptul studentului la o mărire pe semestru, am zis că măcar acum la final de an să găsesc un pretext bun pentru ~~a-mi mari media~~ a mai sta cu fetele pentru 24 de ore în fosta mea cameră de cămin. Şi uite aşa mi-am transformat geanta preferată în adevărată geantă de voiaj şi am plecat. Şi cum vremea a fost deosebit de ~~capricioasă~~ (nu-mi place cum sună cuvântul asta) cu fiţe în ultima vreme, printre triouri şi-au făcut loc desigur o umbrelă şi o geacă. Deşi nu e din piele de şarpe, biata mea poşetă arăta ca un piton. :))

În rest, la mărire a fost ok să zicem, exceptând faptul că pixul meu aproape scotea flăcări ~~pe nas~~ prin capac. Şi ca ziua să fie până la urmă perfectă, am luat-o pe Andreea ca să păcătuim împreună cu o îngheţată în Piaţa Unirii şi cu o mini-sesiune de shopping pe ultima sută de metri. Culmea e că e a doua oară când îmi găsesc ceva adorabil în acest mod. Ce mi-a plăcut şi mai mult a fost că m-am trezit cu un vizitator în cabina de probă. Nu mă gândiţi la prostii, pentru că era vorba de o fetiţă foarte scumpă şi creaţă, care venise după mine să îmi spună că îi place bluza mea. Am invitat-o înăuntru să-şi dea cu părerea şi întrucât rochiţa aleasă de mine i-a plăcut şi ei, şi Andreei, şi mai ales mie, am luat-o pe loc, apoi am alergat spre autogară, cu geanta chiar mai plină ca la întoarcere.

Şi tot în legătură cu călatoriile, ar mai fi încă un mic amănunt, pe care prefer să vi-l spun de pe acum pentru că nu garantez că voi mai putea scrie până plec din nou, de data asta ceva mai departe de 100 de km. Asta se va întâmpla duminică noaptea, iar destinaţia e...Costineşti. Promit să mă întorc cu poze şi multe amintiri frumoase. Până data viitoare, XOXO.

Revelaţia zilei - iOrbix

2010-06-25T22:09:00.005+03:00

Pentru că tot am vorbit în seara asta cu nişte foste colege, care sunt la distanţă mare de casă sau urmează a fi, mi-am amintit de dorinţa mea de a pleca departe de tot, tocmai în Australia. Deşi probabil n-o să-mi pot îndeplini visul prea curând, m-aş bucura să-mi iasă planurile de vacanţă pe termen mai scurt. Dar despre asta, mai povestesc la momentul oportun.

De fapt, ideea postului era să vă vorbesc despre un site de socializare destul de nou, pe care eu l-am descoperit astăzi - IORBIX. De cum l-am văzut, mi-a plăcut interfaţa lui: e o combinaţie de Hi5, Myspace şi poate şi puţin Facebook. Deşi în ultima vreme am fost oarecum dependentă de ultimul menţionat, nu pot să zic că mi-a plăcut vreodată foarte mult cum arată, în schimb Iorbix se vrea a fi un cocktail de atu-uri adunate de la fiecare site. În caz că vreţi să aruncaţi o privire sau chiar să vă faceţi un cont, profilul meu este acesta. Dacă mă cunoaşteţi sau îmi sunteţi prieteni, chiar vă rog să mă adăugaţi. :D

PS: A nu se considera reclamă. E doar o recomandare personală :)

Blame it on the..rain?!

2010-06-25T12:28:00.004+03:00

Nu a zis nimeni că dacă e vară, calendaristic vorbind, trebuie să fie doar caniculă şi soarele să n-aibă pic de pauză, dar nu-mi amintesc să fi fost în program nici ploaie non-stop. Totuşi nu e Anglia, nici pădurea ecuatorială,
dar se pare că până şi soarele are nevoie de un concediu... să sperăm că nu medical :))

Şi ce poţi face pe-o vreme aşa aiurea? Nu-ţi rămâne decât să intri pe mess şi să constaţi cât de norocoasă poţi fi că mai gândeşte şi altcineva aceleaşi aberaţii ca tine. Şi din seria "Discuţii pe mess", se citează:

Irina - Andreea: există cuvântul anumitor?
Irina - Andreea: de exemplu când spui
Irina - Andreea: anumite chestii
Irina - Andreea: şi apoi vrei să zici anumitor chestii
Colegutz: cred că da cole

sau

Irina - Andreea: neaţa sis
Irina - Andreea: ce faci?
Irina - Andreea: eu îngheţ şi mă murez de ploaie
Irina - Andreea: (ce ciudat sună cuvântul ăla)
Alecsa: da :))
Irina - Andreea: la fel ca murătură
Irina - Andreea: nu mi-am dat seama că-s derivate
Irina - Andreea: e normal să sune ciudat amândouă, nu?

Morala 1: Ploaia te face să o iei razna.
Morala 2: Ploaia te face să te simţi ca o murătură.

Concluzia: Blame it on the rain, of course! :))

Cu cine ziceai că ai făcut româna?

2010-06-23T12:00:00.004+03:00

Se pare că am revenit cu un nou mini - post mai repede decât aş fi crezut. Fiind în căutarea unei comedii romantice pe mult iubitul nostru Google, dau de următoarea listă pe un site oarecare:

Comedii romantice: Music and Lyrics bla, bla, bla The Notebook, Blind Dating şi cu mai multe comedii romantice voi mai reveni cu informaţii şi nu numa-i.

Deşi sunt cu ochii pe greşelile gramaticale, trebuie să recunosc că aşa ceva încă n-am mai văzut. Deci pe bune, meriţi un premiu pentru originalitate! :-j

Chiar la timp pentru CM!

2010-06-23T10:34:00.010+03:00

Dacă mă întrebaţi, nici eu nu ştiu cum am lăsat să treacă 3 luni şi 3 zile fără să mai scriu pe blog...măcar câteva rânduri, o poză sau un citat. Dar adevărul e că de multe ori vroiam să o fac, însă mereu intervenea ori vreun seminar la care trebuia să merg, ori un curs sau poate faptul că nu îmi mergea netul de cămin.

Şi dacă nici o dimineaţă din vacanţa de vară (ce-i drept, mult prea rece pentru data de 23 iunie), alături de cana mea mare cu cafea nu mă pot face să-mi (re)vină inspiraţia, atunci chiar că nu ştiu cine sau ce o mai poate face. :D Ideea e că tot nu îmi vine să cred că s-a terminat deja primul an de facultate, că nu mai sunt boboacă...Pe de-o parte, îmi pare rău că a trecut aşa de repede, pentru că de la anul nu se ştie ce va mai fi, dar pe de altă, să zicem că sunt deschisă noilor experienţe. Bineînţeles că despărţirea de cămin şi de colegele de cameră a fost grea, şi la propriu, din cauza celor 423583 de bagaje, dar mai ales la figurat. După ce stai în X metri pătraţi cu cineva timp de 9 luni, e chiar greu să pleci aşa pur şi simplu...dar uneori e necesar să pleci, ca să ai unde te întoarce.

Şi ca să mă opresc aici cu partea dramatică, trebuie neapărat să relatez o fază de vineri din Piaţa Unirii. Stând cu Andreea pe o bancă, vedem amândouă o mascotă - leu uriaşă îndreptându-se către noi, moment în care eu am venit cu replica memorabilă: "Dacă leul asta vine la mine, eu ţip..N-am fost învăţată cum să mă comport cu un leu!"

Bineînţeles că am început amândouă să râdem, iar leul chiar a venit la noi, ne-a făcut cu mâna şi ne-a întrebat dacă râdeam cumva de el. Noi, ca în reclama la 7 Days, am băgat rapid mulţi de Nu, Nu, Nu şi se pare că am fost convingătoare, pentru că ne-a trimis la "Fata în verde, să ne dea Fanta". Ca să fac o mică reclamă, Fanta Fructe neîmblânzite - ediţie limitată pentru Campionatul Mondial :D. Poate nu sunt eu mare fană a fotbalului, dar cu leul, brăţara şi melodia oficială m-au dat gata, aşa că dacă mă vedeţi ascultând la maxim melodia şi purtând brăţara, să nu vă mire.

Altceva nu aş vrea să mai scriu deocamdată...dacă o să mai am ceva de zis zilele astea, sigur o voi face, dacă nu...peste următoarele 3 luni. Nu mă aştept să îmi mai citească cineva blogul, dar dacă totuşi o face, mulţumesc! :">

Pentru că tu exişti

2010-03-20T23:05:00.003+02:00

Pentru că mi-e dor de mare şi de acele vremuri,
pentru că azi a fost o veritabilă zi de primăvară,
pentru că acel băiat a cumpărat un buchet de flori prietenei
lui de la vânzătoarea pe care toată lumea o ignora,
pentru că am observat lumea privind pe geamul tramvaiului 1...
şi pentru că tu exişti!

Leapşă scurtă

2010-03-18T09:00:00.000+02:00

În momentul în care voi veţi citi leapşa asta, eu voi fi la seminarul de Introducere în psihologie, dar am setat să fie publicat aşa ca să nu fac abuz de prea multe posturi pe zi, după îndelungată mea absenţă. Aşadar, se pare că aveam o leapşă pe blogul lui Adrian şi cum nu îmi place să rămân cu datorii, iată-mă scriind-o imediat după ce am terminat postul cu "După 17 ani..."

1. În momentele cele mai dificile şi în care simţi nevoia să te ajute cineva, la cine te gândeşti prima oară?

Având în vedere că sunt destul de independentă şi orgolioasă, la început o să mă străduiesc să-mi rezolv singură problemele, iar dacă nu ţine, apelez cu încredere la prietenii pe care ştiu ca mă pot baza.

2. Dacă ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?

Aş vrea să fiu invizibilă, să pot fi în locuri în care în mod normal nu ar trebui să fiu şi să spionez lumea pentru a-i vedea dacă nu se preface nimeni în faţa mea. Diabolic...ştiu! :">

3. Dacă ar fi să poţi schimba o persoană cine ar fi aceea?

Am învăţat de-a lungul vieţii că oamenii chiar nu pot fi schimbaţi, trebuie pur şi simplu să îi iubeşti sau să îi placi exact aşa cum sunt. Care ar mai fi farmecul dacă persoana respectivă s-ar lasă manipulată după cum vreau eu?

4. Ce ai face pentru liniştea ta sufletească?

M-aş auto-"exila" într-o vacanţă pe malul mării...doar eu, marea, soarele, un cocktail şi loţiunea de plajă ;;)

5. Care crezi că a fost până acum cel mai important moment al vieţii tale?

Cred că au fost mai multe decisive, mai ales în anul ce a trecut, dar dacă ar fi să aleg ceva strict egoist, aş lua că punct de reper majoratul. Atunci chiar am simţit că s-a schimbat ceva, mi-am asumat parcă cu mai mare seriozitate responsabilităţile.

Cam asta e toată leapşa... incredibil de scurtă, eu chiar aş mai fi vrut câteva întrebări, dar merge şi aşa. Mai departe, o invit pe Alecsa să o preia, pentru că sunt sigură că ea încă mai îmi citeşte blogul. :P

Dupa 17 "ani"...visele noastre se împlinesc!

2010-03-17T12:30:00.009+02:00

17 martie...17 "ani" de când viaţa a început să mi se schimbe, 17 "ani" de când am sentimentul că în sfârşit îmi va fi bine. Bine pe termen lung, nu doar până când capriciile cuiva vor decide contrariul, aşa cum am tot păţit de-a lungul timpului. De data asta, nu pot decât să sper că va fi altfel, că o să reuşesc să-mi împing propiile limite mai departe decât au fost vreodată, că realitatea va învinge iluziile adunate în globul meu de cristal de prea mult timp.

Uneori, ce e vechi are şi el farmecul lui, dar alteori lucrurile păstrate prea mult timp trebuie aruncate pur şi simplu, ca şi cum niciodată nu ar fi existat. Totuşi, cuvântul "niciodată" e unul periculos; arma fatală e să ameninţi pe cineva cu "Niciodată nimeni nu te va mai ... aşa cum am făcut-o eu". Ei, serios? Eşti tu Mama Omida ca să prezici asta? Acum nu ştiu cine va mai citi şi cine se va mai simţi "Tu"-ul din toată povestea asta, dar dacă e cine cred eu, sigur nu e persoana corectă.

Bun, ştiu că v-am ameţit cu cele două paragrafe introductive, dar măcar la mine era o incoerenţă voită, spre deosebire de alte bloguri pe care le-am vizitat recent şi dau dovadă de acest lucru în mod frecvent şi sunt destul de sigură că nu e tocmai întâmplător. Şi acum pe bune, nu sunt rea, nici geloasă, invidioasă sau frustrată. Pur şi simplu unii chiar ar trebui să-şi vadă valoarea reală în oglindă şi nu una supra-apreciată, de genul pozei cu motanul ce se vede leu.

Poate majoritatea nu aţi înţeles nimic, dar la momentul oportun o să dau mai multe detalii dacă va fi nevoie. Deocamdată, aş mai putea adăuga că "Visele noastre CHIAR se împlinesc" şi că în weekend-ul ce a trecut am mers acasă la mine cu Nastea, să o cunoască şi ai mei, iar ce a ieşit a fost un weekend foarte frumos, o coadă împletită aşa cum numai ea ştie şi câteva lacrimi provocate de vizionarea unor materiale cu cea care ne-a făcut să ne cunoaştem: Adela. Nu cred că este vreo şansă cât de mică ca să citeşti aceste rânduri, dar oricum: Mulţumim, Adela! Dacă nu erai tu, probabil nu ne-am fi cunoscut niciodată şi am fi avut cu un prieten adevărat mai puţin. Ca să nu termin postul chiar aşa sec, având în vedere că sunt mereu pe fugă din faţa laptop-ului cu net, las şi câteva poze cu noi şi o melodie sugestivă pentru cele două prime paragrafe buclucaşe. Enjoy! :D

Cel mai special mărţişor

2010-03-05T13:44:00.010+02:00

Deja e 5 martie, iar eu abia acum mă gândesc să scriu despre primăvară şi toate sentimentele aferente începutului ei. Nu că nu aş fi vrut şi până acum, dar lipsa timpului şi a netului "personal" îşi pune drastic amprenta asupra micului meu colţ de destăinuiri.

Acest 1 martie a fost cu siguranţă atipic... prietenii ştiu de ce. :)Am renunţat inclusiv la mărţişorul clasic în favoarea unei brăţări alb - roşie, care a doua zi a primit şi ea la rândul ei mult aşteptata companie. Chiar dacă acum e puţin cam târziu şi nepotrivit să fac urările de primăvară, cred că pot totuşi să aduc un zâmbet cu ajutorul a două poezii, care erau scrise pe felicitările pe care le-am luat fetelor mele cu această ocazie.

Aminteşte-ţi în fiecare dimineaţă când te trezeşti să râzi mult şi des
Să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor
Să obţii aprecierea criticilor corecţi şi să înduri trădarea prietenilor ipocriţi
Să apreciezi ceea ce este frumos şi să descoperi ce este bun în fiecare
Şi să faci astfel ca măcar un suflet să ştie ce înseamnă dragostea pentru că trăieşti tu
Şi să laşi în urma ta o lume un pic mai bună.

***

Vorbe dulci sunt uşor de spus, lucruri drăguţe sunt uşor de cumpărat, dar oameni de treabă sunt greu de găsit.
Viaţa se termină când tu încetezi să visezi,
Speranţa moare când tu încetezi să crezi,
Dragostea se termină când tu încetezi să mai ţii la cineva
Prietenia se sfârşeşte când tu nu mai împarţi,
Aşa că împarte cu cine crezi că îţi este prieten,
Iubeşte fără condiţii,
Vorbeşte fără intenţii,
Dăruieşte fără motive,
Ţine la cineva fără explicaţii.

E inima adevăratei prietenii!

Sper că am reuşit cât de cât să alung vremea nu tocmai frumoasă de afară, pe care o regret puţin, având în vedere că azi e "baba" mea, dar totul se poate schimba într-o clipă şi atunci nici măcar o superstiţie nu te poate împiedica să-ţi iei zborul cu baloane cu heliu. :D

Profit de ocazie să vă zic că ieri a fost ziua lui Cătălin Josan şi apar şi eu într-un filmuleţ făcut de fani special pentru el (minutul 2:08 :D). Votaţi-l la Eurovision sâmbătă pentru că chiar merită să ajungă la Oslo, ca să nu mai zic că e şi vot gratuit! :>

Eu şi blogul meu

2010-02-26T13:02:00.005+02:00

Exact înainte de a închide blogger.com, am văzut că am un articol nefinalizat care îmi amintea că am o leapşă restantă de la Cora, în care trebuie să vă vorbesc despre mine şi blogul meu. Leapşa merge mai departe la Alecsa, Adrian Manolache, Inka şi Gârby :D

Cât din viaţa personală expui scriind un blog?

Înainte expuneam destul de mult, poate chiar întreceam uneori măsura, dar acum din lipsă de timp, am mai strâns puţin cureaua. Problema e că chiar nu mă pot abţine când am ceva de zis, sunt deschisă faţă în faţă şi cam aceleaşi chestii le fac şi pe blog.

Cu ce îţi dăunează blogul?

Nu cu multe chestii, însă uneori anumite persoane află nişte detalii suplimentare despre mine, dar nici nu am cum să îmi cenzurez postările numai pentru că ei să nu citească ceea ce oricum ar afla poate din altă parte. În ceea ce priveşte timpul, niciodată nu a fost o problemă; când aveam idei, postam, când eram prea ocupată nu intram deloc.

Cu ce te ajută blogul?

Să îmi amintesc anumite întâmplări din decursul timpului, pe care poate altfel le-aş uita, să cunosc oamenii noi, să schimb impresii, să fiu mai organizată în gândire şi, nu în ultimul rând, într-o vreme îmi dezvolta mult creativitatea.

Ce reacţii permiţi?

Orice părere, pozitivă sau negativă, atât timp cât nu este vulgară. Adică nu văd rostul în a aproba un comentariu care mă jigneşte fără motiv. De asemenea, nu suport comentariile anonime negative; dacă tot ai ceva de zis, de ce nu o faci liber? Garantat nu mă supăr! :D

Care ţi-e rutina de blogger?

Intru pe blogger.com, aprob comentarii şi dau un răspuns dacă e cazul, scriu posturile mai întâi aici pe blog, apoi intru pe site-ul diacritice, citesc blogurile din blogroll şi mai las şi câte un comentariu.

Fără titlu - găsiţi voi unul

2010-02-26T12:34:00.004+02:00

Nu ştiu cum am reuşit, dar iar a trecut o săptămână întreagă fără să postez vreo ceva. Cred că de vină a fost orarul minunat al grupei 1 + cât mai multe plimbări cămin - facultate pe jos, că durează 3 săptămâni până ne dau nişte amărâte de abonamente. Tot norocul nostru e că s-a mai încălzit afară şi ne permitem să ajungem în bune condiţii, deşi după două drumuri dus - întors, eu una nu mai sunt bună de nimic.

Luni şi marţi cel puţin cred că mi-am făcut porţia de plimbat şi shopping până la sfârşitul lunii. Adică cam aşa: Târguşor Copou - Universitate - Gară - Piaţa Unirii şi return. Mama sigur a zis că m-a drogat cineva de am mers eu aşa mult pe jos. Dar măcar era frumos, cald şi soare; cred că chiar a avut efect încercarea mea de a chema primăvara. Zilele trecute însă am stat cu frică din cauza tipului ăluia care înţepa fete, mai ales că l-au prins la câteva sute de metri de căminul meu. :| Şi ca să fie complet, am mai citit şi în nu ştiu ce ziar că nu e sigur dacă e chiar el sau doar unul care l-a copiat. Adică ce naiba, cum puteţi să scrieţi aşa ceva, de să-mi fie mie frică şi acum să ies singură din casă?

Cireaşa de pe tort a săptămânii este desigur seminarul de statistică din seara asta. Din surse sigure, ştiu că ne cheamă pentru o oră numai ca să facă prezenţa, asta în condiţiile în care marea majoritate a studenţilor nu mai găsesc mijloc de transport spre casă după ~~ora 17 (asta e doar pentru Huşi)~~ o anumită oră. Mă rog, orar nebun - sistem nebun. Când ne obişnuisem şi noi cu evaluarea pe parcurs, se zvoneşte că se revine la sesiunea normală. Chiar aş vrea eu să văd cum o să învăţam 15 cursuri la fiecare materie în două săptămâni, că oricum mai devreme de iunie nu se apucă nimeni nici măcar să şteargă de praf cărţile.

Şi apopo de asta, când o să fiu mareeeee, vreau să am un centru xerox al meu, că m-am săturat de câte ori trebuie să mă duc la PIM: xeroxat, legat, capsat, pierdut stick-uri etc. Zi frumoasă şi weekend însorit!

PS: Este primul meu post scris în Iaşi, în camera mea, la laptop-ul meu. I'm so proud about it!:))

Soarele este verde şi iarba străluceşte

2010-02-19T22:50:00.005+02:00

Acum un sfert de oră vroiam să mă apuc de scris un post calm, ba chiar cu o poză foarte amuzantă la final, însă după ce am văzut în sfârşit orarul pe semestrul al II-lea, trebuie să funcţionez pe principiul:

Calmează-te, ştii bine că putea fi mult mai rău! Soarele este verde şi iarba străluceşte, nu-i aşa? :D

Deci pe bune, orar mai tâmpit ca ăsta nu am văzut! Singurul lucru pentru care m-am rugat a fost să nu am luni ore de la 8, pentru că pur şi simplu urăsc să mă trezesc luni de dimineaţă. Şi ia ghiciţi ce am primit? Ore de la 8 lunea, miercurea şi joia chiar, ca să învăţ să mă trezesc la 6:30 probabil. Nu mai zic că vineri am până la 18, adică na, dacă am vreun gând să plec acasă să pot aştepta cu bucurie până sâmbătă dimineaţă :> Cireaşa de pe tort însă e că unele grupe au curs de engleză, noi avem seminar, că doar suntem grupa 1, trebuie să avem neapărat moţ.

Gata, mă opresc aici cu revolta că oricum nu prea mă ajută cu nimic. Totuşi o să postez şi poza, dacă tot am găsit-o în timp ce făceam curat. Opera mea într-o zi de leneveală prin cămin: omul - portocală, indecent după cum se poate observa. :))

Cadou special, by Q

2010-02-18T21:40:00.003+02:00

După cum se zice, nu ne trebuie o ocazie specială pentru a face cadouri şi nici un moment deosebit pentru a aduce zâmbetul pe chipul cuiva, iar eu tocmai am avut norocul să primesc ceva minunat de la Q. Durează cam mult până se încarcă, dar merită! Mulţumesc, mulţumesc ! >: D< and dont't forget:

still a Bobo...THE Bobo.

Cea mai bună prietenă

2010-02-18T20:07:00.006+02:00

Dacă tot vorbeam zilele trecute de prietenie, mi-am amintit că chiar de ziua mea ne-a oprit o domnişoară în Carrefour, care ne-a invitat să facem nişte fotografii tare haioase, dar care spun un mare adevăr.
Recunosc că am uitat cu desăvârşire să mă uit pe site-ul lor să văd dacă
le-au publicat, dar Andreea mi-a luat-o înainte, aşa că iată-le :D

Chemăm primăvara?

2010-02-18T14:36:00.007+02:00

Oficial, m-am săturat de iarnă! Cu toate că până nu de mult era anotimpul meu preferat şi oarecum continuă să fie, îmi place doar luna decembrie, în rest dacă s-ar putea, aş şterge cu totul ianuarie şi februarie din calendar. Frigul şi ninsoarea sunt acceptabile, dar ceaţa şi natura asta care plânge nu face decât să-mi inspire milă.

Apropo de asta, mă uitam ieri când mergeam să mă întâlnesc cu Andreea, la oamenii din jurul meu. Era o oră când mulţi ieşeau de la serviciu, dar nu ştiu dacă am văzut vreun zâmbet sau orice sentiment pozitiv cât de mic pe faţa cuiva. Mi s-a părut că toată lumea mergea, se comporta şi vorbea mecanic, exact ca în poezia pe care a scris-o Ion Minulescu fiind inspirat de Huşi.

Din punctul ăsta de vedere, mi-e dor de Iaşi, de viaţa lui, de culori, de oameni care ştiu să-ţi zâmbească în tramvai şi să-ţi aducă un strop de fericire doar pentru simplu fapt că trăieşti, atunci când alte motive mai bune chiar nu reuşeşti să găseşti. Cred că zâmbetul e singurul lucru gratis în ziua de azi, când unii ar fi în stare să ne ia taxe şi pe aerul respirat. De aceea îmi place tare mult citatul lui Jeanne Wasbro: Zâmbetul e ca ştergătorul de parbriz; nu opreşte ploaia, dar îţi permite să-ţi vezi de drum.

Deci, nu uitaţi să zâmbiţi azi, poate împreună vom reuşi să chemăm primăvara! :)

Pizzeria IT

2010-02-17T20:46:00.011+02:00

Da, deci jur că nu mai vroiam să postez nimic, adică totuşi ăsta e al cincilea post pe ziua de azi, chiar dacă două din ele conţin doar melodii. :-? Însă nu m-am putut abţine când am văzut în panoul de control următoarea chestie:

Felicitările, masa şi dansul vor avea loc la...
aa nu,asta se zice la nunţi, scuze! =))

Şi ca să nu fie chiar un post inutil, vreau să vă mai zic că azi am fost cu Andreea să testăm noua pizzerie din oraş, la care tot am auzit toată săptămână reclamă la radio: Pizzait. Pentru huşeni, este amplasată lângă cofetăria Ana, la etajul 1. Cum nici una din noi nu mai fusese, am avut ceva rezerve la început, dar până la urmă chiar am fost mulţumită de local. E spaţios şi curat, frumos amenajat, se poate fuma şi are chiar şi un mic balcon care dă spre stradă. Preţurile sunt ok, oricum pizza e mai mare ca la alte restaurante din oraş. Despre personal nu mi-am putut forma o părere prea amplă, dar chelneriţa şi patronul chiar mi s-au părut tare ok, mai ales că am primit şi ceva din partea casei. :D

Singura chestie care m-a cam dezamăgit a fost că blatul de la pizza era cam tare şi era aproape imposibil să mănânci cu tacâmurile, de aceea la un moment dat le-am abandonat în favoarea mâncatului cu mâna, ceea ce am observat la mai toată lumea de pe acolo. În concluzie, vă recomand să mergeţi să vă convingeţi, eu îi dau cam nota 9 pentru început şi sper să auzim multă vreme de acum înainte de el, pentru că chiar e un loc unde te poţi simţi bine într-o companie bună, desigur. Poze nu am apucat să fac, dar decorul e foarte drăguţ, cu lumânărele şi o oglindă. :D

Dar trebuie neapărat să redau un dialog, aşa ca de final:

Andreea: - Cole, sigur îl vrei tu?
Eu: - De ce?
Andreea: - Că dacă nu, îl vreau eu! :>

(era vorba de un EL)

7 motive :)

2010-02-17T13:34:00.005+02:00

Pentru că...

...suntem prietene de 7 ani şi ne cunoaştem de 13;
...împărţim un prenume;
...eşti sora pe care niciodată nu am avut-o;
...mereu ai fost acolo când alţii mi-au întors spatele;
...niciodată nu m-ai lăsat la greu;
...suntem ca Ying şi Yang - două jumătăţi diferite ale aceluiaşi întreg;
...suntem NOI :x ...

Te iubi mult! :*

Noul Dans al Pinguinului

2010-02-17T12:46:00.002+02:00

De la melodii lente, la ceva amuzant:

=)) Mersi, Ioana! :)

Mihai Trăistariu - Je t'aime

2010-02-17T12:26:00.003+02:00

L-am văzut luni în premieră la 'Neatza cu Răzvan şi Dani şi mi-a plăcut mult, atât piesa, cât şi videoclipul. Voi ce părere aveţi?

Gânduri de dimineaţă

2010-02-17T11:12:00.011+02:00

Pentru prima dată în vacanţă asta mi-a ieşit o schemă pe care mi-am propus-o de mult: să dorm şi eu NORMAL - 8 ore pe noapte. Că în rest, am fost ori nocturnă şi greu de trezit chiar şi pe la prânz, ori somnoroasă de seara şi matinală rău dimineaţa. Tipic mie!

Aseară mi-a arătat Alecsa un site interesant, ceva gen mirc (parcă aşa se chema chestia aia unde oricine începea cu asl pls; eu nu prea am prins-o la vremea mea, pentru că nu am lăsau ai mei să vorbesc cu străini :)). Pe site-ul ăsta, treaba stă cam la fel...vorbeşti cu necunoscuţi din toate colţurile lumii, fără ca măcar să ştii în prealabil numele celuilalt sau orice alte date despre el. Dar comunicarea e cheia, nu-i aşa? Am vorbit şi eu cu vreo 3 persoane aseară, mai mult de curiozitate decât de interesul viu pentru noi cunoştinţe, însă până la urmă a fost chiar drăguţ. Bineînţeles, trecem peste cei care încep cu întrebări obscene sau propuneri indecente, pentru că site-ul chiar nu se vrea a fi de matrimoniale, dar...nu se ştie niciodată peste ce persoane interesante ai putea da, pe care altfel probabil că nu le-ai cunoaşte :)

În rest, am visat ceva ciudat chiar înainte de a mă trezi: avatare! Nu omuleţi de ăia albaştri (care, apropo, nu prea îmi plac), ci avatare de messenger...ale cunoscuţilor mei. Asta da chestie ciudată, nici nu mă gândeam că se poate măcar să visezi aşa ceva. Îmi aduc aminte şi acum că, atunci când eram eu mică - mică, aveam în casă o carte de "interpretarea viselor", cu nişte coperte ciudate, la care mă uitam mereu urât când bunica căuta să vadă ce-a mai visat. Şi acum sincer, mă îndoiesc că aş putea eu găsi ce înseamnă dacă visezi avatare; deci, mai bine mi-aş face eu propria carte. Adică ce, îl am şi pe Freud că sursă de inspiraţie, ar putea fi chiar un best-seller, nu-i aşa? :)) Asta era bună la rubrica Aberaţii de dimineaţă. :D

Şi ca să fie o dimineaţă completă, ne trebuie desigur şi o melodie de ascultat
la cafea. Gossip Girl să trăiască!

Cunoaşte-l pe David!

2010-02-16T21:03:00.003+02:00

Mi-am amintit de asemenea că am văzut pe blogul Mihaelei cazul lui David, un băieţel de doar 5 ani care se luptă cu leucemia. Putem să încercăm să-l ajutăm măcar postând pe blog povestea sa, în speranţa că banii noştri vor ajunge acolo unde trebuie.

David Ionuţ Anghelescu a fost, până nu demult, un băiat năstruşnic. Din cauza acestei boli necruţătoare, a fost nevoit să renunţe la grădiniţă, locul unde se simţea cel mai bine, unde era incojurat de prietenii lui. Situaţia părinţilor este una grea, mama renunţând la locul de muncă pentru a se interna cu David, iar tatăl a acceptat o ofertă de criză din partea angajatorului: program cu jumătate de normă, în locul şomajului.

David are nevoie de tratament pentru a rezista bolii, el urmând în această perioadă un program de chimioterapie foarte devastator pentru corpul atât de fragil al unui copil de doar 5 ani. Doctorii au pentru el două alternative, singurele lui şanse pentru a se însănătoşi: un transplant de celule stem de la un donator neînrudit, sau un tratament cu celule stem de la un frăţior sau o surioară, în cazul în care mama lui reuşeşte să rămân însărcinată.

Ambele variante sunt extrem de costisitoare, familia lui David nefiind în postura de a beneficia de asemenea sume pentru a efectua oricare din cele două alternative. Haideţi să le redăm speranţa împreună! Familia a deschis un cont la BCR unde puteţi să îi ajutaţi cu puţin din puţinul vostru:

DAVID IONUŢ ANGELESCU
BCR
RON RO31.RNCB.0286.1141.2031.0001
EURO RO04.RNCB.0286.1141.2031.0002

Leapşa de la Gârby

2010-02-16T20:23:00.009+02:00

Does anyone miss me? Here I am, kind a "back in business".

Ei bine, recunosc că toată săptămâna care a trecut m-am chinuit să scriu un post decent, dar pur şi simplu nu am reuşit să duc treaba la bun sfârşit. Chiar mă uitam zilele astea peste nişte posturi mai vechi, poezii în special, şi mă întrebam cum de îmi ieşea să scriu ...aşa. Nu zic că era genial, dar măcar era ceva ce mie mi-ar fi făcut plăcere să citesc dacă aş fi găsit pe un alt blog. Poate că nici eu nu mai sunt aceeaşi, dar e greu de crezut că m-am putut schimba într-atât încât să mă mire şi pe mine ceea ce obişnuiam să scriu.

Dar în fine, ca să trec la chestii mai plăcute, o să mă apuc să fac o leapşă, aşa ca de încălzire. O văzusem mai demult pe blogul lui Gârby, dar nu am preluat-o până acum. Totodată, profit de ocazie ca să-i fac şi puţină reclamă la noul blog : intraţi şi lăsaţi-i şi voi un cadou de "casă" nouă. :D

Leapşa e una de completat şi sună cam aşa:

Mi-am petrecut cea mai frumoasă vacanţă... de Paşte, anul trecut;
Când sunt supărat/ă, întotdeauna... mă descarc în faţa prietenilor şi asta mă ajută să mă simt mai bine;
Când mă îndrăgostesc... iubesc cu toată fiinţa mea;
Cel mai fericit om am fost atunci când... mi-am sărbătorit majoratul;
Nu spun niciodată NU propunerii de a... desfăşura o activitate care îmi face plăcere;
Prietenii spun despre mine că sunt... paranoică, uneori prea stresată şi matură;
Dacă ziua de mâine n-ar mai exista, azi aş... vrea să îmi petrec ziua de azi cu toate persoanele pe care le iubesc şi seara aş sări cu paraşuta;
Cel mai tare mă enervez atunci când... cineva mă contrazice, deşi ştiu sigur că am dreptate sau când nu îmi iese un lucru perfect;
Am emoţii atunci când trebuie să... vorbesc în faţa altor oameni;
Cel mai mult mă mândresc cu... părul meu, să zicem;
Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost... buchetul de trandafiri de la majorat - mi-l doream foarte tare şi sincer nu mă aşteptam să-l primesc;
Nu aş renunţa niciodată la... prietenii mei şi la Internet :D;
Cea/cel mai bun/a prieten/a este... de fapt sunt (în ordine alfabetică): Alecsa, Andreea, Eva, Ionela, Iulia, Mădă, Matei, Nastea. Ştiu, sunt mulţi; dar ce să fac dacă îi iubesc? >:D<
O zi este perfectă atunci când... iese totul aşa cum am plănuit; nu că n-aş fi şi spontană uneori, dar prefer lucrurile bine puse la punct;
Cel mai mare obstacol este... timiditatea faţă de persoanele străine, dar am lucrat şi încă mai lucrez la aspectul ăsta;
Cea mai mare greşeală este... să nu am încredere în mine;
Frica cea mai mare este... de orice fel de insecte şi de cutremure;
Persoanele cele mai necesare sunt... familia şi prietenii;
Cea mai mare dorinţă este... de a avea într-o zi cabinetul meu personal şi o familie fericită.

Leapsa merge la toţi doritorii, nu vreau să nominalizez şi să risc să uit pe cineva. :P

Poveşti din tramvai

2010-02-08T18:11:00.001+02:00

Se zice că întotdeauna, cu o regularitate aproape fără limite, drumul spre casă e cel mai scurt. Însă nimeni, pe nicăieri nu menţionează care este adevarata casă: cea în care te-ai născut şi ai crescut, cea în care te-ai mutat cu părinţii, camera strâmtă de cămin pe care o împarţi cu fetele sau casa pe care o desenai pe hartie încă de când erai mică ca fiind casa ta – a ta şi a familiei tale, ori poate chiar palatul lui Făt – Frumos.

Un alt lucru pe care niciodată nu l-am înţeles este de ce în poveştile pe care mi le citea bunica nu se zicea niciodată că e posibil ca prinţul chiar să nu apară, oricât de multe obstacole am depăşi şi cu oricâţi balauri fioroşi ne-am lupta. Nimeni nu avertizează asupra faptului că viaţa nu e deloc atât de perfectă cum ne place încă să credem şi atunci când mai creştem. Desigur că viaţa e frumoasă totuşi şi aşa, în imperfecţiunea şi uneori banalitatea ei, însă cum rămâne cu toate visele şi aspiraţiile din subconştientul nostru, care par să crească odată cu noi? Resemnarea, conformismul să fie cheia? Sau trebuie să luptăm până în ultima clipă cu morile de vânt, sperând totuşi să obţinem măcar o mică parte din ce ne-am imaginat că vom avea? Eu mereu am apelat la a doua variantă, dar simt că mă lasă puterile… Nu cedez prea usor, însă dacă până acum era mereu cineva acolo să mă ridice, acum fie o voi face de una singură, fie rămân pentru totdeauna jos.

Fără (aparent) nicio legătură cu textul de mai sus, o sa fac un efort să rescriu foarte pe scurt o povestioară ce m-a impresionat şi pe care plănuiam sa o postez pe blog acum câteva zile, însă pierderea stick-ului pe care o scrisesem mi-a facut imposibilă publicarea ei în momentul respectiv.

S-a întâmplat exact acum o saptămână, în tramvaiul 1… Un el şi o ea, stând pe scaune paralele din lipsă de alte locuri disponibile. Pe tot parcursul călătoriei, au vorbit prin semne, lucru care nu mi s-a părut cu mult deosebit, pentru că am învăţat să las la o parte orice sentiment de milă când vine vorba de astfel de cazuri şi să le arăt acestor oameni tot respectul meu pentru determinarea de care dau dovadă luptând împotriva destinului. Însă când se apropia o staţie, fata s-a ridicat, pregătindu-se de coborâre, dar uitându-se tot spre băiat. Atunci, în secunda în care ochii li s-au întâlnit, am văzut atât de multe în acea privire… E greu de zis dacă era iubire – sau mai bine zis, cu siguranţă nu era o iubire normală, comercială, ca cea impusă de sărbătorile din februarie – era iubire, plus încă ceva. Acel CEVA! Adoraţie fără margini, devotament, privire ce ar fi luminat cu succes tot oraşul, sacrificiu suprem, persoana celuilalt mai presus de a ta, doi oameni funcţionând ca un întreg.

Văzând toate acestea, pentru prima dată în viaţă mi-a fost ruşine… ruşine faţă de mine, pentru că nu mai sunt capabilă să iubesc aşa. E trist şi totuşi multumitor într-o oarecare măsură că, cel puţin la momentul respectiv, am ştiut şi eu cum e...

Dacă persoanele din povestioara mea se recunosc, chiar e o lume mică. :)

PS: Nu e nevoie de o zi specială pentru a iubi pe cineva din tot sufletul. Anul asta sunt anti – Valentine’s Day!

Ultima zi din ianuarie

2010-01-31T01:42:00.003+02:00

După cum aţi putut observa, iarăşi am lipsit de pe blog, dar de data asta motivat - ba chiar din două cauze: lipsa unei conexiuni la internet din cămin (se presupune că avem net, dar durează până ne facem contrul propiu) şi începerea "sesiunii" - sau mai bine zis a celei de-a doua perioade de evaluare de la UAIC.

Atunci când am reînceput facultatea, mi-am propus să nu mai vin acasă decât după examene, dar oferta a fost prea generoasă şi tentaţia prea mare spre a fi refuzată: două nopţi în patul de acasă, dorul de Zeinutz ce promitea a fi alinat şi lipsa oricărei obligaţii pentru câteva ore. Nu am mai stat prea mult pe gânduri, am împachetat în grabă câteva cursuri şi iată-mă de ieri acasă! Aseară eram mult prea obosită ca să scriu ceva, iar azi nu am avut net până pe la 22:00, parcă intenţionat ca să pot eu învăţa cu spor.

Nu prea s-a întâmplat aşa, dar mai e timp până luni, când am iarăşi examene. Apropo de asta, mie chiar îmi convine sistemul cu două evaluări pe semestru, pentru că cel puţin înveţi jumătate de materie odată şi nu integral, aşa cum e la restul facultăţilor care au sesiune. Şi nu vorbesc chiar în necunoştinţă de cauză, pentru că am dat un examen doar acum, la sfârşitul semestrului şi nu a fost prea plăcut să am de învăţat atât de multe pagini într-un timp aşa scurt. Chiar dacă noi avem câte un examen pe zi, faţă de programul mai lejer de aproximativ un examen pe săptămână de la alte facultăţi, sunt mândră că am dus mai departe "tradiţia" de a învăţa la Cuza: Liceul, acum Colegiul Naţional Cuza-Vodă şi acum şi Universitatea cu acelaşi nume.

Pentru că e destul de târziu şi mâine chiar vreau să mai citesc nişte cursuri până plec, mă opresc aici, dar sper că o să pot intra mai des cât de curând. Baftă la examene studenţilor şi vacanţă plăcută elevilor!

P.S.: Nu pot să cred că deja a trecut luna ianuarie; parcă niciodată în viaţa mea timpul nu a trecut aşa repede şi sincer mi-e dor de momentele în care reuşeam să-l ţinem în loc...

Dor de tine

2010-01-08T19:01:00.021+02:00

Cu mâna pe inimă vă spun că VREAU să scriu! Voinţă am destulă, ideile nu-mi sunt încă sfârşite, dar cuvintele refuză să se aşeze în propoziţii inteligibile. Ieri începusem să scriu un post despre timp, ceva gen fuggit irreparabile tempus, dar mi-am dat seama că am luat-o rău de tot pe câmpii şi că nu merg deloc pe drumul cel bun. Mai mult, consiliera mea în materie de Draft-uri a zis că uneori scriu de parcă am 45 de ani. :)) Aşa să fie? tot ce se poate, însă nu mă dau bătută.

De multe ori în intervalul în care nu am mai intrat pe aici m-am întrebat care este rostul unui blog ca al meu, de tip personal, o extensie a jurnalului în care mi-e prea lene să notez? Ce vreau să dovedesc prin ce scriu şi mai ales ce "public" agreează însemnările banale ale unui simplu om? Nu sunt nici vedetă, nici amatoare de monden exagerat şi cu atât mai puţin urmăresc vreun beneficiu material sau includerea în clasamente. Scriu doar ca să mă simt bine, să mă descarc şi poate ... scriu pentru cei care, măcar o secundă, au simţit ce simt şi eu, dar nu au curajul de face public frânturi din viaţa lor.

Recunosc că nu de puţine ori îi invidiez uşor pe cei care au puterea de a rămâne neutri pe blog, neiesind din teme de interes general: politică, sport, monden, iar din viaţa lor nu lasă să se vadă aproape nimic. Eu, însă, sunt exact contrariul. Dacă ştii să citeşti printre rânduri, îmi cunoşti toată viaţa: banală pe alocuri, plină de intensitate în momentele cele mai neaşteptate şi colorată diferit în fiecare zi.

Şi pentru că totuşi vreau să scriu ceva şi deja am "stricat" două posturi, o să dau un copy - paste la ce-a rămas din mesajul de ieri, poate reuşeşte totuşi cineva să-i găsească coerenţa.

Timp. Ironizat când îl avem din belşug, preţuit când îl avem prea puţin. De ce oare regretăm cele 3 zile de vacanţă rămase, când în cele 3 săptămâni nu am făcut mai nimic constructiv, util cel puţin pentru sufletul nostru, dacă nu şi folosului altora?

Nu pot să cred cam în ce ritm s-a scurs ultima lună. Cred că zăpada groasă de la mijlocul lui decembrie m-a cam făcut să pierd noţiunea timpului, aşa că fără ultimul examen pe care l-am avut de dat, aş fi putut rămâne în cămin mult şi bine. Însă pe măsură ce se apropia data respectivă, am realizat şi eu că ar cam fi timpul să plec acasă. La fel de mult cum am aşteptat să ajung, apoi îmi doream să mă întorc, fără vreun scop anume, doar pentru a resimţi fiorul de independenţă care mă cuprinde de fiecare dată când intru în Iaşi.

P.S: Şi cum era? "Iaşi-ul îi e dor de tine..." :)

29 de lucruri despre 2009

2010-01-06T21:17:00.019+02:00

Am primit o nouă leapşă de la Cora, care repetă oarecum postul precedent, dar e plăcerea mea să o rezolv, aşa că scuze dacă reiau unele informaţii. Îi invit pe Adrian, Inka, Matei, Vick şi Dorys să o preia. :)

1. Ce ai făcut nou în 2009, ceva ce nu ai mai încercat înainte?

Am privit stelele dintr-un loc interzis, am plecat în vacanţă fără ai mei, am comandat cocktail-uri la Balul Bobocilor, am văzut filme la Cinema City :P

2. Te ţii de ceea ce-ţi propui la cumpăna dintre ani? Îţi vei stabili şi mai multe scopuri pentru anul următor?

Sinceră să fiu, anul ăsta am uitat să-mi pun o dorinţă, aşa cum se obişnuieşte, iar în rest mari rezoluţii nu am: decât să fiu sănătoasă, ceea ce nu depinde numai de mine şi să rămân printre cei mai buni.

3. A născut cineva apropiat ţie?

Nu din câte ştiu eu.

4. A murit cineva apropiat ţie?

Din fericire, nu. Asta chiar sper să rămână valabilă mulţi ani de acum înainte.

5. Ce ţări ai vizitat?

Doar România şi, din păcate, nici pe ea foarte mult. Nu mi-a mers bine deloc la capitolul vacanţe.

6. Ce anume din ceea ce ţi-a lipsit în 2009 ai vrea să ai în 2010?

Echilibru emoţional.

7. Ce dată din anul 2009 îţi va rămâne vie în amintirile tale şi de ce?

Fiind un an încărcat în evenimente, cred că ar fi mai multe date: 3 iunie - banchetul; 28 septembrie - prima zi de facultate; 13 octombrie - când m-am întâlnit cu Nastea.

8. Care a fost cea mai mare realizare în acest an?

Intrarea la facultatea dorită, la buget.

9. Care a fost cel mai mare eşec?

Anumite bucăţi de timp pierdute pentru totdeauna.

10. Ai avut parte de boală sau răniri mai serioase?

Da, chiar în ultimele zile din an. De fapt, m-am speriat destul de tare, dar până la urmă totul s-a rezolvat cu un tratament.

11. Care a fost cel mai bun lucru pe care l-ai cumpărat?

Cadourile...pentru toată lumea :D

12. Comportamentul cui merită sărbătorit/apreciat?

Al lui C, care în ultima vreme a încercat şi chiar a reuşit să fie mai aproape de sufletul meu. :)

13. Comportamentul cui te-a dezamăgit sau ţi-a provocat tristeţe mare?

Mai multe persoane, din păcate...Mai bine să nu dau nume.

14. Unde s-au dus o mare parte din banii tăi?

Pe cazare la cămin şi facturi.

15. În legătură cu ce anume ai fost extrem de bucuroasă?

Am fost tare bucuroasă când am realizat ce gust dulce are independenţa.

16. Ce cântec(e) îţi vor reaminti mereu de anul 2009?

Streaptease 11 şi Lady Gaga - Alejandro

17. Comparativ cu anul trecut eşti:

* Mai fericit/ă mai puţin fericit/ă?

E cam devreme să îmi dau seama...dar sper că voi fi mai fericită.

* Mai slab/ă sau mai plinuţ/ă?

Mai slabă...dar nu cu mult.

* Mai bogat/ă sau mai sărac/ă?

Cam la fel.

18. Ce ai fi vrut să fi făcut mai mult?

Să călătoresc, să fac fotografii, să învăţ pentru sesiune, să stau cu ai mei când am venit acasă.

19. Ce ai fi vrut să faci mai puţin?

Să stau la calculator cât am fost acasă, să mănânc după ora 20.

20. Cum vei petrece Crăciunul?

Cu siguranţă că acasă, în jurul bradului sau în cel mai bun caz la o pensiune pe undeva.

21. Care a fost cea mai bună carte citită?

Nu neapărat bună, dar care mie mi-a plăcut mult au fost cărţile din Saga Twilight. Încă una simpatică e cartea primită cadou de Crăciun de la Andreea şi Mădă: Nişte răspunsuri (Mihaela Rădulescu).

22. Ce ţi-ai dorit şi ai primit?

O viaţă mai palpitantă decât în trecut...şi am primit cu vârf şi îndesat.

23. Care a fost filmul tău preferat din acest an?

Filmul Twilight, iar serialul Gossip Girl.

24. Ce ai făcut de ziua ta?

Am petrecut cu pritenii în cămin, m-am ameţit puţin cu gin tonic, am primit multe cadouri :X

25. Cum ai descrie stilul tău vestimentar în 2009?

Puţin mai deschis provocărilor şi feminin...am cam renunţat la blugi în vara care a trecut şi am purtat mai mult fuste şi rochii, iar în lunile reci am ales un stil inspirat de Gossip Girl. Să nu uit de rochiţa de ocazie de la banchet.

26. Ce te-a menţinut pe linia de plutire?

Dorinţa de a merge mai departe, indiferent de situaţie şi prietenii mei.

27. De cine ţi-a fost dor?

De colegele mele de cameră, atunci când nu eram împreună şi de toate momentele frumoase din trecut. Abia aştept să vă revăd, fetelor! :)

28. Care a fost cea mai interesantă persoană pe care ai cunoscut-o?

Profa mea de Metode :)

29. Spune-ne o lecţie de valoare învăţată în 2009:

Ceea ce este nu e întotdeauna ceea ce pare a fi sau ce ne-am dori noi să fie.
Când toţi cei din jur te doboară, ridică-te ca să le faci în ciudă!

Amintiri din 2009

2010-01-06T14:58:00.016+02:00

Dacă tot am întârziat şi cu urările de Anul Nou, cred că nu e o mare problemă dacă fac acum retrospectiva lui 2009. Per ansamblu, a fost un an bun, însă acum spre final nu mi-a mers tocmai cum am sperat, dar ştiţi cum se zice: Uneori, tot răul e înspre bine! ;)

Anul l-am început în forţă, cu un home-party marca C.(cine ştie, cunoaşte; pentru cine nu, asta e mama :D), de care chiar am fost mulţumită şi sper că la fel şi prietenii mei. Nu numai că am petrecut chiar drăguţ, dar am mai şi cunoscut pe cineva fix în ajunul lui 2009, care se pare că a rămas alături de mine şi la finalul anului.

A fost un an decisiv din multe puncte de vedere: clasa a XII-a, ultimele momente cu colegii, prietenie adevărată, banchet, pădure, meditaţii şi variante, bac normal (slavă domnului!) şi ... înscriere (la o singură facultate până la urmă), stres, admitere la buget, mutarea de acasă, prima zi de facultate, viaţă de cămin, noi prieteni, sentimente cu fluturi, primele examene - până în prezent trecute toate, balul bobocilor şi 19 ani.

Cele mai mari mulţumiri ale acestui an sunt că am reuşit să-mi urmez visul pe care îl aveam de 3 ani, de a ajunge unde mi-am dorit, că am cunoscut persoane dragi cu care până atunci vorbisem doar online, că am o companie atât de bună în cămin şi că am făcut-o pe Moş Crăciun, pentru prima oară din banii mei.

La capitolul minusuri, cea mai mare dezamăgire o am la capitolul cu două puncte şi un ics, dacă mă-ntelegeţi. A fost un an agitat, telenovelistic aş putea spune, însă cel puţin am reuşit să trag linie şi să disting binele de rău, să conştientizez că nu întotdeauna ceea ce ne-am dori este ceea ce ne-ar face cu adevărat fericiţi. Şi vorbind de fericire, am (re)ajuns la concluzia că lucrurile mărunte sunt cele care dau culoare vieţii, cele care contează şi cele pentru care, la un moment dat, vom lăcrima pe-ascuns.

Peisaj(e) de iarnă

2010-01-06T13:55:00.011+02:00

Printre lucrurile de care mi-a fost cel mai dor în perioada în care n-am scris pe blog, trebuie să recunosc că se numără lepşele, iar astăzi Inka mi-a făcut o bucurie pasându-mi una în ton cu anotimpul.

Ideea este să postăm un peisaj de iarnă din oraşul nostru, însă eu ca de obicei, nu m-am putut limita la o singură poză, aşa că o să vă încânt cu 5, făcute în ultimele două ierni. (Nu că anul asta nu am fi avut zăpadă, dar tocmai pentru că a fost prea multă, nu am putut ajunge la beci, că să obţin o panoramă la fel de frumoasă.) Enjoy it şi nu în ultimul rând le invit pe Alecsa şi Nekta, pentru că sunt curioasă cum a arătat iarna în marile oraşe din ţară. :D
Update: şi Cora a fost dispusă să ne arate imagini cu Olteniţa.

I Hate This Part

2010-01-05T20:57:00.003+02:00

I hate this part & I can't help myself...
cand vine vorba despre The Alvin and the Chipmunks :D

Test de stors creierii

2010-01-05T16:59:00.009+02:00

Aşa cum după post nu e recomandat să începem cu mâncare bogată în calorii şi grăsimi, cam aşa nici eu nu vreau să mă arunc din prima zi de revenire în postări prea multe şi ample. Totuşi, pentru că de-a lungul vacanţei multe idei şi-au făcut loc în mintea mea, o să îmi permit să mai lansez o singură provocare, însă trebuie să daţi dovadă de toată sinceritatea de care sunteţi în stare şi să nu căutaţi răspunsurile pe net decât după ce sunteţi siguri că aţi dat tot ce aţi avut în voi. :D

Este vorba de un test interesant pe care îl ştiam de vreo patru ani, iar acum câteva zile am descoperit că are şi o parte a II-a. Pentru că pe primul poate l-aţi mai făcut, vi-l propun spre "stoarcere de creieri" pe cel de-al doilea. Ideea e simplă: trebuie să înlocuiţi fiecare majusculă cu un cuvânt din limba română, astfel încât să obţineţi sintagme adevărate, din domenii cât se poate de variate.

Ca să vă încurajez puţin, menţionez că este un test pe care doar doi angajaţi NASA au reuşit să-l facă în întregime, iar specialiştii susţin că scorurile obţinute au următoarea semnificaţie:

1-5: mediu
6-11: oarecum inteligent
12-18: inteligent
19+: geniu

Acum nu ştiu în ce măsură sunt valabile interpretările, dar cert este că eu am făcut cam 26 într-o oră, deci se poate! Aştept commentarii să-mi ziceţi cum v-aţi descurcat voi cu el. :D

Exemplu: 1) 1000 K într-o T = 1000 kilograme intr-o tona

2) 10 A într-un D

3) L într-un T

4) C 7 M ale L

5) 100 de B într-un L

6) 31 de Z în L D

7) P lui K se A în E

8) C 4 A E 3, L şi M

9) T fără B şi V fără D M

10) S are 6 L

11) P R M a Î în 1914

12) 1 A are 4 P şi 2 A au 8 P

13) L este S N al P

14) U M de F D 90 de M

15) C M I dintre P

16) 8 este M M D 7

17) B este C R

18) 7 este N P

19) 10 este N M

20) J este o P a S S

21) 1 N A o P şi 100 de Î se C să O S

22) după V U T

23) E a S S a III-a

24) o E de F are 11 J

25) 5 D la o M

26) 9 L până se N U C

27) 3 U în T

28) V M L în O este 50 K P O

29) 32 de P pe T de S

30) 60 S în M

31) 5 este N M de T

32) 100 este T de F a A în G C

33) R este o T din U E

34) T P 1 şi 1 P T

35) 5 L de S în C U

36) 97% D A de pe P se G în O

37) 8 M până A L de la S la P

38) xy D S M

39) 24 de C în C U

40) 41 J + B în R

Regăsire.

2010-01-05T16:34:00.001+02:00

Într-o lume în care nimeni nu mai are timp pentru semeni şi toţi sunt grăbiţi să îndeplinească cu succes şi cât mai multe laude "goal"-urile unui joc transpus din mediul online direct în viaţă, e greu să te regăseşti până şi pe tine. Să fie ăsta un motiv pentru care am simţit că este momentul pentru a pune punct unor etape din viaţă şi a-mi lăsa destinul să mă poarte încotro vrea?

Îmi amintesc că dirigu' din generală avea o vorbă: "Alege pentru tine şi nu te mulţumi niciodată cu ce rămâne." Atunci poate nu am înţeles, dar acum ştiu că avea dreptate. Însă chiar nu merge de fiecare dată să alegi tu; uneori, viaţa e efectiv prea încăpăţânată că să-ţi iasă planurile întru totul. După mult timp, m-am trezit cu un şuvoi de apă rece în faţă şi am constatat că toate, dar absolut toate iluziile pe care mi le-am făcut s-au stins pentru totdeauna.

Poate tocmai asta e problema mea, că visez imposibil de mult şi acord încredere aproape totală celor din jurul meu. "Şi la ce bun?", ar întreba majoritatea. Chiar aşa, pentru ce să visezi, dacă în adâncul sufletului tău ştii că nu se vor îndeplini niciodată? Dar oare poţi să trăieşti altfel? Ancorat puternic în realitate, privind numai prezentul şi ignorând cu desăvârşire trecutul, poţi oare să intri în viitor fără niciun reper? Eu una nu.

Vorbind de încheierea unor capitole, am decis să renunţ şi la blog, motivându-mi că nu am net oricând eram dispusă să scriu şi tot aşa. Fals! După tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă, aveam nevoie de timp ca să-mi pot relua activitatea şi se pare că mi l-am acordat cu vârf şi îndesat. Nu ştiu câţi dintre voi vor mai intra măcar o dată pe aici, dar fie şi pentru 2-3 persoane, cred că merită să nu mă dau bătută.

Nu în ultimul rând, sper că aţi avut parte de nişte sărbători magice, pentru că în fond, aceasta este perioada cea mai frumoasă a anului şi trebuie petrecută alături de cei pe care îi iubiţi. Chiar dacă deja este 5 ianuarie, sper că nu e prea târziu măcar pentru un LA MULŢI ANI! şi cele mai sincere urări de care sunt capabilă: sănătate şi iubire, că restul vine de la sine. :)

PS: Mulţumesc celor care mi-au rămas alături!

Ultimul post.

2009-11-21T17:02:00.003+02:00

Aşa cum cred că aţi observat, nu am mai postat de multă vreme, din cauza faptului că într-un anumit cămin din Iaşi nu este internet nici după 2 luni de când a început facultatea. :| Ideea e că mi s-a cam dus tot cheful de blogging după toată pauza asta, aşa că mă retrag. Îmi cer scuze că nu am putut anunţa mai devreme, dar sper să înţelegeţi şi de data asta. Mă bucur că pentru o perioadă am făcut parte din comunitatea bloggerilor şi că mi-am făcut prieteni prin intermediul ei, însă ca orice lucru, şi acesta are un sfârşit.

Toate cele bune vă doresc şi mulţumesc celor care m-au citit şi urmărit!

O melodie superbă

2009-10-18T11:15:00.002+03:00

Elli Kokkinou - Den Ginete

Şi în română, ador versurile de la refren...

Bambi-imi cant iubirea

Bine v-am regăsit!

2009-10-17T16:02:00.039+03:00

Cine ar fi crezut că îmi va lua 3 săptămâni ca să mă întorc acasă? Acasă la ai mei, evident; pentru că deja căminul e a doua mea casă, la fel cum Iaşi-ul m-a acaparat cu totul. Deşi îmi doream mult să îi revăd pe cei dragi, când am intrat în Huşi totul mi se părea mai mic şi cenuşiu ca niciodată. După prima noapte în patul meu dublu, îmi regret deja statutul de Rapunzel, care îşi lăsa în jos părul de la patul etajat şi gustările cu ciocolată de la 12 noaptea.

După cum ziceam şi în ultimul post, îmi doream să mă mut cu Andreea, ceea ce am şi reuşit. Şi ca să fie totul şi mai frumos, avem o colegă de cameră super, care vroia neapărat să mă re-apuc de bloguit, după cât am bătut-o la cap zilele astea că vreau net. Miss you already, M.D. >: D<

În legătură cu facultatea, până acum mi se pare relativ ok, cu excepţia unei materii şi a unui prof pe care nu-l suport de nicio culoare, dar era de aşteptat să dau peste cel puţin un astfel de specimen. Problema e că săptămâna viitoare deja am primele teste şi eu nu am învăţat mai nimic, dar văd eu cum o scot la capăt. Până acum ne-am ocupat vremea cu filme, Gossip Girl, râsete din orice, treburi casnice, plimbări, pierdut de eşarfe în Mall şi, evident, cumpărături. Cum eu nu prea eram obişnuită să fac multe, am avut serios de recuperat, ca să ajung de la stadiul de Ou la cel de Super-Ou şi sper că până plecăm în vacanţă de Crăciun să fiu găină. =))

Partea cea mai bună a acestor săptămâni e că mi-am îndeplinit unul din visele mele cele mai mari: acela de a mă întâlni cu Nastea, prietena cu care vorbeam pe mess de 3 ani. Încă nu îmi vine să cred că ne-am întâlnit şi că va rămâne în Iaşi la facultate. Asta da noroc, nu-i aşa? ;;) Poze încă nu am, pentru că iubita mea cameră face figuri, aşa că o să scot când se poate şi le postez când o să am şi eu net în cămin, că până acum nu ştiu cu ce s-au ocupat aia de la administraţie.

Aşa, şi încă ceva ca să nu uit. Metodele de agăţat noi pe care le-am auzit:

~~1.Vorbind la telefon, îmi zice unul~~ mai bine nu zic, nu ar da prea bine pe blog;
2.Ploua şi mergeam cu Andreea pe stradă, fiecare cu umbrela ei şi un tip venind din direcţia opusă îi ţinea umbrela unei fete. Când trece pe lângă mine, mă întreabă: "Nu vrei să ţi-o ţin şi ţie?". Eu, în locul tipei, jur că îi dădeam una. =))

În mare, cam asta ar fi rezumatul celor 3 săptămâni, dar normal că sunt momente pe care prefer să le ţin numai pentru mine şi fetele mele, aşa că dacă aveţi întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. :P

PS: Mulţumesc pentru că aţi mai trecut pe aici şi aţi comentat şi îmi cer scuze că nu am comentat înapoi, dar să ştiţi că am citit în mare parte. Ne mai "auzim" când o să pot şi eu folosi laptop-ul ăla şi la altceva decât Spider Solitaire!

PS2: Recomand cu căldură Magnet-ul! Thanks, Q. :P

College life

2009-09-26T21:28:00.006+03:00

Cred că de prin clasa a VII-a visam la momentul ăsta: cel în care plec de-acasă şi îmi trăiesc viaţa pe cont propiu. Numai că, după câte se pare, entuziasmul s-a mai temperat odată cu vârsta, iar acum, când chiar voi pleca peste fix 12 ore, mă simt mai agitată că oricând. După ce ieri mi-am întins nervii cu placa aşteptând să văd ce îmi rezervă necunoscutul, am reuşit până la urmă să ajung în căminul visat, alături de Andreea mea. Încă nu suntem şi colege de cameră, dar sper ca mâine să rezolvăm şi cu asta, iar atunci chiar că o să fiu pe deplin mulţumită.

Nu mă gândeam că atunci când te muţi chiar şi pentru o perioadă delimitată, îţi trebuie chiar atât de mult timp că să împachetezi. Mai bine zis, de dimineaţă de la 10 până pe la vreo 18 a durat ca să fac cele 3 bagaje, asta ca să nu mai zic de cuptor şi alte electronice necesare la ~~casa~~ camera omului.

Concluzia? Mâine...plec. Net nu ştiu când o să am, dar sper că în curând, ca să mai pot povesti ce şi cum. :D Cel mai dor o să-mi fie de camera mea şi de Zeinutz, dar deja mi-am programat primul weekend petrecut acasă, aşa că...să înceapă nebunia!

XOXO

2009-09-24T14:34:00.004+03:00

Nu am mai scris de mult. Banal început pentru un post ce putea sta foarte bine la Drafts, aşa cum de altfel am vrut să stea întregul blog. M-am gândit şi m-am răzgândit de zeci de ori zilele astea ce să fac cu blogul; să-l şterg , nu pot - mult timp a fost o parte din mine şi ce am scris poate va fi cândva tot ce-mi rămâne. Să-l restricţionez până mă decid să revin, de asemenea nu pot la blogspot, iar la wordpress nici nu mă gândesc să mă mut. Aşa că singura variantă a fost să apelez din nou la bunăvoinţa cititorilor mei şi a celor care mă au la blogroll şi să-l las pe "pauză". Cu ocazia asta, le mulţumesc din nou celor care nu m-au scos încă din blogroll, nu că ar avea vreo importanţă pentru mine la vreun top, dar contează mult în calitate de prieteni şi, nu în ultimul rând, de oameni. Nu pot promite că n-o să se mai întâmple să lipsesc atât de mult, însă pot să promit că de acum nu o să mă mai gândesc că "şi aşa nu citeşte nimeni, deci la ce bun să mai scriu?".

Şi ca să trec de partea introductivă, o să spun ce-am mai făcut în ultima vreme. În primul rând, i-am urmat sfatul Evei şi m-am apucat de uitat la Gossip Girl, apoi am corupt-o şi pe Alecsa şi nu în ultimul rând, îl recomand tuturor fanelor şi, de ce nu, fanilor serialului Sex and the City sau producţiilor de gen. Eu mai am de văzut ultimul episod din sezonul 2, apoi abia aştept să-l încep pe 3, lansat săptămâna trecută. M-am ocupat de asemenea de ~~cămara pentru iarnă~~ (trecem peste) chestii legate de facultate, cămine şi tot ce-mi mai trebuie, astfel încât le visez şi noaptea. Mâine aflu exact unde voi sta şi mai ales cu cine, aşa că wish me luuuuuuuuck. Marea minune e că nu mi-am făcut încă bagajul, având în vedere că la alte ocazii, pantalonii erau trecuţi primii pe listă =)) . (propoziţia asta nu va fi înţeleasă decât de puţini, dar dacă sunteţi curioşi, doar întrebaţi-mă)

Cum mă simt în legătură cu facultatea? Hmm, e greu de zis... Pe de-o parte sunt emoţiile vieţii pe cont propiu şi ale necunoscutului, dar şi entuziasmul unui nou început, iar pe cealaltă stresul cauzat de toată procedura necesară până ajung "la faţă locului". Dar aşa cum am făcut şi în alte ocazii, degeaba îmi zice cineva că va fi bine, că eu nu cred până nu văd cu ochii mei. Însă partea cea mai bună în chestia asta e că pentru toate există o BFFE (best friend for ever). ;;)

Aş mai scrie ceva, dar cum nu prea am idei momentan, mă rezum la a o felicita pe sis pentru că e boboacă şi pentru că îmi calcă pe urme. (take care sis, să nu cumva să fi luat de la mine "gena" olimpiadelor de latină =)) ). Aa, şi promit că următorul post va fi mai vesel sau măcar mai optimist.

XOXO, ~~Gossip Girl.~~

Leapşă dubioasă

2009-09-12T14:06:00.016+03:00

Am primit de la QuadroQ o noua leapşă, care mi se pare cea mai dubioasă din câte am văzut eu până acum şi o să-mi dea ceva de gândit. Provoc mai departe pe orice vrea să îşi răspundă la întrebările de mai jos, în special pe Inka, ca să aibă de lucru, aşa ca de casă nouă. :D

1. Când ţi s-a întâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău?

Nu de foarte multe ori, pentru că nu prea am apucat să le aplic, ei fiind încă lângă mine. Dar pe viitor, cu siguranţă că îmi va folosi fiecare sfat pe care l-am primit de-a lungul timpului.

2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Hmm, clasici... :-? Să zicem Caragiale, pentru umorul şi ironia din piesele lui.

3. Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta?

Eu. Cu riscul de a părea ego-centristă, dar ăsta e adevărul. Ţin cont de părerea şi sfaturile prietenilor, dar decizia finală tot personală rămâne. Nu cumva aşa e normal de fapt?

4. Care-i ambiţia ta secretă?

Păi dacă e secretă, oare de ce aş scrie-o pe blog să o vadă toată lumea? :P
Şi totuşi, una din ele e să fiu 100 % independentă pe toate planurile.

5. Preţul gloriei?

Nu se poate cumpăra. Poate doar "netezi" drumul către ea.

6. Greci sau Romani?

Greu de spus...Greci: pentru zei şi ţară. Romani: pentru Imperiu, putere, faimă şi altele. :)

Vreau si eu una :D

2009-09-12T13:11:00.006+03:00

Papa, mai ştii cât m-am rugat de tine să-mi iei una..? :P

(sursa: Libertatea)

E trist

2009-09-12T13:06:00.001+03:00

E trist să simţi că eşti nimic, unde cândva ai fost totul. Şi la un moment dat, probabil că ajungi să nu-ţi mai pese. ;)

Melodia de ieri

2009-09-09T12:44:00.007+03:00

Se pare că iarăşi m-am lăsat pe-o ureche şi n-am mai scris de 3 zile. Dar poate chiar nu s-a întâmplat nimic (din ce trebuie voi să ştiţi) în tot timpul ăsta.
Nici acum probabil că n-aş fi scris, dacă nu aş fi constatat că am o leapşă
de la Inka, în care trebuie să postez "melodia zilei de ieri".
Numai că la mine sunt două, pe care le ascult pe repeat de ceva vreme.
(Q, simte-te vinovat şi ia examenul ăla! :P)

Leapşa merge la toţi doritorii. :D

Toamnă = frunze moarte :|

2009-09-06T14:22:00.003+03:00

Buuun, deci cred că aţi observat că am cam lipsit de pe aici, ~~iar dacă nu, nici nu mă mir, oricum sunt cam invizibilă în ultima vreme.~~ Am fost puţin plecată de acasă, dar am preferat să nu mai scriu nimic pe blog sau în alte părţi, pentru că mereu când plănuiesc ceva sau fac publică o acţiune, se alege praful. Deşi m-am reîntâlnit cu Eva, ceea ce a fost foarte plăcut, în rest am avut parte şi de nişte momente mai puţin frumoase. Cum ar fi să fiu la locul nepotrivit într-un anume moment, să cred că mor de la nenorocita aia de caracatiţă, să mă lovesc de maşinuţe la curent (bine am zis eu când aveam 5 ani că n-ar trebui să mai urc în aşa ceva vreodată) sau să mi se spargă în mână paharul de granitta.

Dar asta nu-i nimic, pe lângă faptul că am venit acasă şi am şters toate ~~poeziile~~ prostiile scrise de-a lungul vremii din greşeală, iar programul de recuperat nu mi-a adus decât o mică parte înapoi. :| Şi ar trebui oare să mai zic şi că toamna şi-a intrat în drepturi şi că detest vremea asta? Îmi place ploaia, dar nu asta. Nu suport să mă îmbrac gros, mă disperă mormanele de frunze galbene, care în curând o să fie negre şi urâte. Singurul lucru bun e că a fost ziua lui sis şi că ne-am hug-uit la web, că în rest toamna sucks. :| Aa şi ieri cică a fost ziua mea: 18 ani şi 9 luni, de parcă i-ar păsa cuiva. Şi apogeul: aveam la status: Emo mood; wanna cut together? şi nu s-a oferit nimeni. Aşa, acum că am încheiat cu lamentările, mă simt ceva mai bine. Şi staţi liniştiţi, am glumit la faza cu emo, adică nu-mi mâncaţi coliva încă.

Postul ăsta l-aş pune la Drafts, dar o să-l public, indiferent dacă va deranja pe cineva. Asta e realitatea mea în momentul asta şi nu-mi pasă că ar trebui să fiu mai optimistă şi să sper că totul va fi bine. Pentru că nu va fi, cel puţin nu dacă îmi tot repet asta mecanic, ci doar dacă fac ceva care să schimbe situaţia.

Happy birthday, dear sis!

2009-09-03T00:01:00.002+03:00

Hai să vă zic o poveste, aşa ca de noapte bună. ;;)

Se dă timpul înapoi cu circa 3 ani, adică pe vremea când eram eu mare fană Adela şi aveam site-ul acela cu ea (prea puţini ştiu depsre ce e vorba, dar acum e parolat aşa că nu vi-l pot arăta). Acum na, nu vreau să fiu "modestă", dar era bunişor şi mă cam căuta lumea - printre care şi copii fraieri de 10 ani, care vroiau să copie totul de-a gata: poze, informaţii, coduri etc. Din cauza asta, eram cam sceptică când dădeam add cuiva pe mess şi părea că îi tratez cam de sus. Într-o zi, mi-a dat add o fată, de care sincer am uitat de atunci, pentru că nu am prea vorbit noi pe lângă subiect. Apoi, când am închis site-ul, am şters şi id-urile celor care erau abonaţi la el, că mă săturasem de întrebări gen: "De ce l-ai închis?", "Ni mi-l dai mie?" etc.

Acum se dă timpul înainte cu 2 ani de la acel moment sau în urmă cu un an de acum - depinde de voi ce variantă o alegeţi. Eram eu în blogosferă de puţin timp, când am dat peste un blog care m-a fascinat din prima clipă, atât prin conţinut, cât şi prin numele original. ;;) Apelând la o prietenă comună, am făcut rost de id-ul acelei bloggeriţe care m-a surprins cu maturitatea ei încă de la primele lecturi. Şi aşa am început să vorbesc cu Alecsa. Ştiu că era 4 septembrie, adică la o zi după ce aniversarea ei cu buletin şi era cam deprimată pentru că tocmai plecase o bună prietenă a ei, iar eu am picat fix că musca-n lapte în seara aia, însă normal că nu aveam de unde să ştiu. Însă în zilele care au urmat, am început să vorbim mai des şi să extindem domeniul de discuţie de la bloguri şi site-uri, ajungând până la probleme personale. Aşa am aflat cu stupoare că ea fusese fata respectivă şi că noi de fapt ne cunoşteam de 3 ani, dar nu vorbisem niciodată cu adevărat. Cu cât timpul a trecut, cu atât ne-am cunoscut mai bine şi am ajuns să ţinem cu adevărat una la cealaltă, chiar dacă nu ne-am întâlnit acum. Au fost multe - multe faze , zeci de conversaţii pe mess tot atâtea şedinţe de terapie. Chiar acum, inainte sa plece in Germania, am râs pana pe la 2 ceva întruna. =)) Aa, să nu uit de posturile pe care mi le-a dedicat şi de care sunt foarte mândră. ;;)

Nu ştiu exact de când, dar am început ne zicem "sistar", iar apoi "sis" (ştiu că ne mai confundă lumea pe mine şi pe Debbie, dar asta e; mai bine ne-ai zice sis D. şi sis I. :P) Chiar nu-mi vine cred a trecut un an întreg de-atunci, de când practic ne-am recunoscut şi că ai mai pus un an la vârstă; dar acum aştept să treacă şi anul ăsta, că să fii disponibilă. =)) Cam asta e povestea noastră până în prezent, însă nu în ultimul rând vreau să îţi las un mesaj, sis, pe care ştiu că o să te bucuri să-l citeşti.

Îţi mulţumesc că ai fost mereu alături de mine atunci când am avut cea mai mare nevoie, că mi-ai ascultat toate tâmpeniile, că m-ai sfătuit întotdeauna bine, chiar şi când nu era "domeniul tău", mulţumesc că mi-ai încurajat nebuniile şi că m-ai făcut să mă reîntorc la bucuria esenţelor tari în sticluţe mici. Mulţumesc că mi-ai spus ce e o leapşă şi că m-ai lăsat să intru prin efracţie la tine pe blog şi să-ţi fac o dedicaţie. Mulţumesc pentru că acum 3 buburuze stau pe router-ul meu şi de fiecare dată când le văd, mă gândesc la tine. Mulţumesc pentru că vorbind cu tine la telefon, mi-am rupt noptiera stângă. :"> Mulţumesc pentru că nu ai râs niciodată de "acşientul" meu şi pentru că dragostea ta de soră mai mică m-a scos din multe belele. Mulţumesc pentru că ştii că uneori sufăr de paranoia în formă cronică sau că sunt o pisică fraieră. Mulţumesc pentru că nu mai ştiu ce-aş putea eu acum să-ţi mai scriu, am rămas fără cuvinte...

Şi acum e timpul pentru urări. Ştiu că mereu ai zis că nimeni nu ţi-a scris post de ziua ta, aşa că eu m-am gândit să o iau înaintea tuturor celor care ar avea anul ăsta vreo intenţie, aşa că am onoarea de a-ţi spune prima că îmi doresc să fii foarte fericită şi să-ţi întâlneşti prinţul pe cal alb, adică pe Volvo argintiu. Şi să nu zici că nu-i aşa, că eu asta am prevăzut globul de cristal. ;;) Aa, uite că mi-am mai adus aminte de ceva: mulţumesc că datorită ţie, mi-am descoperit talentul de prezicătoare. :"> Şi sănătate să fie, că în rest trecem noi peste toate, mai ales că în curând o să fim amândouă boboace, deci avem viitorul în faţă. La mulţi, mulţi ani, sis şi hai să ciocnim paharele şi să sufli în lumânări, că numai o dată în viaţă face sisul meu 15 ani. ;;)

Sper să îţi placă postul, deşi nu ştiu cât de bine a ieşit, dar să ştii că e de la emoţii. :"> Şi că să fiu în ton cu locaţia ta, îţi mai zic o dată: Alles gute zum Geburtstag! (sper că e bine; dacă nu, kill Yahoo Answers :-") Aa, şi pentru asta bag mâna în foc: Ich liebe dich! ;;)

Despre hi5 la prima oră

2009-09-01T08:33:00.005+03:00

Contrar postului anterior, nu am reuşit să adorm deloc, aşadar iată-mă din nou aici, mai fresh ca oricând (not). Cu toate astea, lipsa de odihnă s-a compensat cu senzaţia plăcută a aerului rece pe faţa mea şi cu răsăritul soarelui privit de pe terasă, în papuci de casă şi pijamale + hanorac. E trist când materialele fine de vară nu ne mai sunt de-ajuns pentru a ne încălzi golul din suflet, dar parcă e şi mai trist când avem nevoie de ceva mai mult şi pentru exterior.

În timp ce aşteptam să se încarce blogger.com, mi-am amintit de primul meu post, în care menţionam ceva de hi5, dar promiteam tratarea mai detaliată a subiectului într-un viitor ce nu a mai venit niciodată. Însă acum, văzând o poză nouă la o cunoştinţă, am constat cu stupoare că respectiva avea profilul restricţionat, ceea ce e foarte la modă mai nou. Dacă acum vreo doi ani, era trend-ul cu multe poze (la care, dintr-un exces de zel am aderat şi eu pe vremea aia, dar apoi mi-am dat seama că nu avea niciun rost), iar anul trecut pozele de pitzi, care sunt încă de sezon, anul ăsta ~~toate deşteptele~~ toată lumea s-a gândit să îşi facă profilul privat. Adică de ce să-mi vadă mie toată lumea minunăţia de cont? Dacă tot nu vrei să-l faci public, cred că nu-i mare lucru dacă îl închizi, nu? Pe de altă parte, mai sunt acele profile cu unele albume restricţionate, lucru cu care sunt de-acord parţial. Pe de o parte, înţeleg că nu vrei că cine ştie ce moş senil din Arabia Saudită să aibă bucurii la vederea lor, dar pe de alta, de ce ţi-ai asumat răspunderea de a le uploada dacă nu chiar toată lumea le poate vedea?

Şi încă o problemă legată de hi5 ar fi cea a fake-urilor. Cât de disperat trebuie să fii ca să pui poze cu alţi oameni, doar ca să ai şi tu un amărât de cont? Dacă eşti chiar aşa de frustrat de cum arăţi, măcar nu-ţi mai face contul; încă n-am auzit să întrebe la recensământ de el. Am găsit recent acest cont, unde o fată se ocupă de depistarea intruşilor, care folosesc pozele unor oameni extrem de cunoscuţi în afară doar ca să dea bine. :| Oricum, tot respectul meu pentru munca depusă, mă bucur că mai sunt şi astfel de oameni pe lume, care pun punctul fix pe I. :D

Deocamdată mă opresc aici cu subiectul ăsta, pentru că nu vreau să mi se spună din nou că exagerez, ceea ce trebuie să recunosc că se poate întâmpla atunci când mă ambalez prea tare dintr-o situaţie. Însă de data asta, chiar nu prea mai îmi pasă, fiecare n-are decât să facă cum vrea, eu mi-am zis doar părerea [punct]

Hai să facem noaptea zi!

2009-09-01T04:00:00.000+03:00

Poate că e de vină pasiunea mea pentru vampiri sau doar influenţa verii care tocmai a trecut (nu-mi vine să cred că spun dn nou asta :|), însă am câteva zile de când nu mai pot să adorm la ore rezonabile. De exemplu azi, de fapt ieri, m-a luat aşa din senin o durere de aia de cap, însoţită de febră şi greaţă, aşa că pe la 21:00 eram deja în pat, dorindu-mi din răsputeri să adorm cât mai repede; ceea ce s-a şi întâmplat într-un final. Partea bună e că atunci când m-am trezit, puţin după miezul nopţii, îmi trecuse cât de cât durerea, dar, aşa cum era de aşteptat, nu am putut adormi la loc. Fiind o oră la care ai mei dorm, nu puteam bântui prin casă, aşa că am zis că hai să mă apuc să mai citesc ceva. Şi pentru că tot aveam Twilight-ul la îndemână, m-am apucat pentru a treia oară de el.

Am tot citit eu o vreme, sperând că o să-mi vină somnul, dar după 100 de pagini devorate şi niciun pic de oboseală, am zic că mă duc până jos să-mi aduc un iaurt. Din nu-ştiu-ce motiv, nu am aprins lumina obişnuită de pe scări, ci doar pe cea din hol, aşa că atunci când am ajuns în faţa uşii de la bucătărie, deja era beznă totală. Secvenţa următoare a fost ca de film horror: uşa întredeschisă...mâna mea căutând cu disperare întrerupătorul, apoi acele câteva secunde până l-am găsit şi s-a aprins, care mereu mi se par mai lungi, cu cât e o ora mai târzie. M-am decis cu greu între Danone şi Campina şi m-am întors înapoi în cameră, reluandu-mi lectura.

După capitolul meu preferat, am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, pentru că era totuşi trecut bine de 2:00. Zis şi făcut; sting veioza, mă acopăr bine cu pătura (dacă şi mâine seară o să fie tot aşa frig, cred că va trebui să dorm cu geamul închis :|), dar somnul meu era departe, în schimb mii de gânduri îşi făceau loc rând pe rând în mintea mea. Că să le evit, am zis că mai bine deschid puţin PC-ul să verific ceva şi cu ocazia asta poate mai şi postez ceva. Deşi sunt conştientă că nu e nimic interesant şi chiar foarte tentată să şterg totul imediat după ce scriu, o să las postul aşa, că mărturie pentru ce poate debita un neuron în dungi cu sau fără steluţe la ora asta aşa de matinală. :D

Şi totuşi, ca să reiau ideea din titlu, pe bune acum că mi-ar plăcea să fie noaptea timpul în care să ne desfăşurăm activităţile. Poate sunt eu mai ciudată, dar am mai multă energie şi chef pe întuneric decât la prânz, când chiar nu-mi vine să fac nimic. [...] Am recitit ultimul paragraf şi rectific: nu poate, ci chiar sunt eu mai alefel. Asta pentru că tot zicea ieri Q că nu se poate că o bloggeriţă să nu aibă niciun defect. :P Şi pentru că tot veni vorba de ziua de ieri, m-am ales şi cu două "nume": unul - Mia, de care îmi era dor a-l folosesc, însă am cam renunţat la el în ultima vreme, din cauză că toţi credeau că are legătură cu cea mai stupidă formaţie posibilă (sau asta e Tokio Hotel - căţel? PS: scuze pentru fani, e o părere strict personală) şi al doilea - Deea, evident prescurtat de la cel de-al doilea prenume al meu.

Nu ştiu cum am reuşit, dar mi se pare că iarăşi am pornit de la ceva şi am ajuns la cu totul alt subiect. În fine, cred că o să mă înţelegeţi voi dacă aberez prea tare, ora e de vină,. Şi dacă tot am deviat de la subiect, trebuie să zic neapărat că mi-e tare dor de sisul meu, care acum probabil doarme într-un pat mare şi pufos de la un hotel din Germania. Ich vermisse dich! >: D< [nu ştiu germană, dar trăiască Google Translate]. Şi ca să nu treacă ziua chiar aşa, nu mă pot abţine să nu-mi amintesc că anul trecut pe vremea asta parcă eram şi mai deprimată de venirea toamnei, mai ales că mai era aşa puţin şi începea şcoala. Ce-i drept, şi anul ăsta începe facultatea în septembrie, dar parcă sună mai bine 28 faţă de 14. :D Şi cum în curând o să mă văd cu nişte persoane dragi, parcă nu e totul aşa de gri cum părea a fi până acum.

Uraţi-mi baftă, teoretic mă duc să încerc să salvez ce a mai rămas din noaptea asta... Apropo, până am terminat eu de scris postul şi de pus diacriticele s-a făcut 4:00. ;;)

De ce..?

2009-08-31T14:08:00.004+03:00

* azi este ultima zi de vară?
* există luna septembrie? (în afară de zilele de 3-4)
* găseşti cele mai drăguţe haine de vară atunci când deja sezonul se termină?
* Winamp-ul meu cântă numai melodii triste, toate în ordine?
* s-a ales praful de visele mele?
* tot ce-a fost cândva s-a dus?
* oare oricât de mult m-aş strădui să nu îmi pese, mă doare?

De ce?

Mamă la 13 ani

2009-08-27T23:10:00.006+03:00

Copila nr.1: - Auzi, tu ai mai vorbit cu Alex?
Copila nr.2: - Nu, de ce?
Copila nr.1: - Eu da...puţin pe mess. Şi ne întâlnim diseară la scară. ;;)

Completări:

- Vârsta celor două: 10-11 ani;
- Rimel pe gene; costumaţie destul de indecentă la 1; cu Hannah Montana la 2.
- Alex era sigur băiat :D

Şi ne mai mirăm de ce sunt pline spitalele de mame de 13 ani. :|

Pe bune că nu vă otrăvesc!

2009-08-27T20:50:00.013+03:00

Din lipsă acută de ocupaţie, mi se face poftă de una - alta. Trecând peste dorinţe exotice gen suc de cocos băut direct din nucă, cocktail-uri cu pălăriuţă sau smochine scuturate de un elefant roz, încerc pe cât posibil să fac rost pe loc de ceea ce-mi face cu ochiul. Dacă se poate; dacă nu, ~~plec la mama şi iau şi copiii~~ mă resemnez momentan.

Problema e că de multe ori mi-aş pregăti eu diverse chestii, dar mereu se găseşte câte-o bunică care să-mi spună că nu are timp de "joacă" în bucătărie sau mama care se plânge că e casa plină de dulciuri. Bun, şi ce-i cu asta? Pot să fie grămezi de biscuiţi cu mentă ( biscuiţi, da? nu ciocolată =)) ), că dacă eu am chef de ceva bun făcut de mine, toată lumea trebuie să se dea la o parte, nu de alta, dar chiar nu aş vrea să fie victime colaterale.

Şi pe de-asupra, când mă încumet şi eu să fac ceva, nici atunci nu îndrăznesc să guste, măcar aşa de politeţe. Dar n-ai cu cine, dom'le! Dacă nimeni nu mă vrea, nu pot să le bag pe gât. :D În altă ordine de idei, în seara asta m-a apucat talentul, aşa că am făcut repede ceva dulce (salam de biscuiţi). Poza nu vă pun sau cel puţin nu deocamdată, pentru că bateriile camerei mele au fiţe de seară ~~şi oricum nu aş vrea să salivaţi pe aici.~~ Deci, o să-l mănânc de una singură, în timp ce afară ~~ninge~~ nu se întâmplă nimic.

Şi brusc mi s-a tăiat cheful. :|

Prima dată

2009-08-27T17:02:00.031+03:00

Leapşa o ofer domnişoarei Irina ! Irinaaa, trezeşte-teeee, s-au făcut ouăle de raţă!

Aa da, era să uit să zic despre ce e vroba în leapşă :P Aşa cum spune şi titlul, trebuie să povestesc cum a fost prima dată când s-au întâmplat nişte lucruri mai mult sau mai puţin importante din viaţa mea.

Prima zi la grădiniţă: Nu îmi amintesc prea multe lucruri, dar cert e că am fost destul de cuminţică şi nu m-am apucat de plâns când a plecat mama, aşa cum au făcut jumătate din ceilalţi copii. Aa, şi mai ştiu foarte bine că m-am aşezat la măsuţă cu Maria. (am fost colege de bancă vreo 6 ani după aceea) :D

Primele seriale urmărite: În primul rând, cel care a făcut istorie e Sailor Moon. Am crescut cu el, am visat că sunt Sailor Mercur, m-am jucat, am colecţionat tot ce se putea colecţiona şi am înnebunit pe toţi de cap. :D Apoi ar fi Sunset Beach, o telenovelă americană de care într-un final m-am plictisit, pentru că ajunsese la 1000 şi ceva de episoade.

Prima rochiţă preferată: Cred că au mai fost şi altele de când eram mai mică, dar asta de care vă povestesc acum o aveam pe la 6 ani. Era din catifea roz cu dantelă albă şi avea cusută o broşă în formă de creion roşu, de care eram tare mândră.

Prima dată când am aflat că Moş Crăciun nu există: În anul în care am împlinit 6 ani, i-am văzut pe ai mei în timp ce ascundeau cadoul în dulap, aşa că nu au mai putut să-mi ascundă şi mi-au zis. Ştiu că am fost destul de dezamăgită, pentru că mă gândeam că dacă ştiu adevărul, nu o să mai primesc niciun cadou. :|

Prima zi de şcoală: Aveam uniformă de aia clasică cu pătratele alb-albastre şi cu guler foarte, dar foarte apretat. M-am aşezat în bancă cu Maria, unde erau Abecedarul, un manual de matematică verde şi pătrat şi nişte flori. Aa, şi mai ştiu că aveam ghiozdane la fel, mai mari ca noi, din piele neagră, respectiv maro. :D

Prima tabără (sau prima dată când am plecat de capul meu): La sfârşitul clasei a IV-a, cu viitorul diriginte. Am fost la Buşteni şi chiar mi-a plăcut. :> Atunci mi-a venit ideea să-mi fac primul oracol, pentru că văzusem la alte fete mai mari şi am zis că trebuie neapărat să am şi eu unul. Tot atunci mi-a plăcut aşa mai serios de un tip, păcat că el nici nu mă băga în seamă. =))

Primul telefon: Pe vremea aceea, copiii nu aveau telefoane din clasa I, aşa că eu l-am primit pe al meu abia în clasa a VIII-a, de ziua mea. :| Era un Sony Ericsson T105 şi nu era mare lucru de capul lui, dar eram totuşi mulţumită de el. Aa, şi e de menţionat că a fost singurul telefon care nu s-a stricat în mâna mea. =))

Prima dată când m-am împrietenit cu Andreeea: Prin clasa a VII-a, ne dădea profa de Civică tot felul de proiecte pe echipe şi cum noi stăteam aproape, am zis că facem împreună, aşa că ne tot vizitam, când la mine, când la ea şi uite aşa am ajuns să ne cunoaştem mai bine şi să ne împrietenim, iar din clasa a IX-a am fost şi colege de bancă. :> Aa, şi că să fie ea mulţumită, trebuie să menţionez că am găsit prin album o poză cu noi două şi doamna învăţătoare din clasa I, dar amândouă eram tunse scurt. =))

Prima zi la liceu: Deşi au trecut doar patru ani de atunci, parcă nu îmi amintesc totul aşa de clar cum ar trebui. Ştiu doar că eram destul de relaxată, având în vedere că aveam 8 colegi din fosta mea clasă şi ştiam deja cu cine o să stau în bancă. Am făcut cunoştinţă cu diriga şi restul colegilor abia atunci, pentru că nu am fost prezentă la întâlnirea de prin august. Ştiu că atunci când am văzut orarul, mai aveam puţin şi mă apuca plânsul de nervi că s-a terminat vacanţa şi că o să dureze până mă acomodez cu noii profesori.

Prima dată când am fost fan adevărat: Se întâmpla prin 2005-2007 şi era vorba de Adela Popescu. Nu pot să spun că acum nu mai îmi place, pentru că aş minţi, însă am renunţat la ea din cauza unor fiţe pe care le avea la un moment dat. Cumpăram toate revistele cu ea, aveam şi un site de care am fost şi încă mai sunt tare mândră şi chiar am vorbit o dată cu ea pe chat. :D Însă poate cel mai mare merit din chestia asta este ca aşa mi-am cunoscut 2 din cele mai bune prietene: Nastea şi Alecsa.

Primul 2: Cu toate că am fost o elevă destul de conştiincioasă şi am avut note destul de mari, s-a întâmplat totuşi să iau un 2 la istorie în clasa a IX-a, în aceeaşi zi în care am tuns un coleg. =)) Pur şi simplu nu îmi învăţase lecţia, bazată pe faptul că am suficiente note, iar când m-a strigat am spus că nu m-am pregătit şi mi-am stricat media pe loc. Noroc că mai aveam vreo 3-4 de 10, aşa că mi-a ieşit 9 până la urmă.

Primul sărut: Cu gust de Angelli Cherry...mai multe nu spun :P

Primul post pe blog: Nu prea ştiam eu exact care e treaba cu blogurile, dar am zis că n-ar strică să încerc. Primul post l-am scris în martie, apoi abia în august anul trecut mi-am reluat activitatea mai des. Uneori mi se pare că am scris cam aiurea, dar nu am vrut să editez absolut nimic la el, că să rămână mărturie a neuronului meu în dungi. ;;)

Prima iubire adevărată: R. 8->

Prima dată când ~~m-am simţit "centrul" universului~~ am stat toată noaptea cu tocuri de + 10 cm: La mine la majorat :> apoi a mai fost la banchet, dar acolo deja nu prea mă mai puteam mişca după câteva ore. Însă la majorat nici nu mă gândeam să mă descalţ de cizmele mele roşii de Motanul Încălţat. :>

Prima probă la BAC: Îmi era tare frică, mai ales că era la română oral :-s. Deşi am fost programată pentru ora 15, eram la şcoală de la 9 şi cred că asta mi-a provocat şi mai mult stres. Noroc că înainte de a intra în sală, am primit un sms care m-a ajutat să las emoţiile la uşă şi să fie totul foarte ok. Din fericire, aşa a fost şi cu restul probelor. :D

Prima zi la facultate: va urma... :P

Sper că nu e o problemă că am scris despre atât de multe, dar mi-a făcut mare plăcere să îmi amintesc toate chestiile mărunte care mi s-au întâmplat şi astea sunt doar o mică parte din tot ceea ce aş fi putut scrie. Leapşa merge la Alecsa (ca să ai de lucru, sis, până pleci :> ), la Inka & Buhu, la Gârby, Jully şi toţi care mai sunt amatori. ;;)

26 august.

2009-08-26T21:38:00.001+03:00

26 august. Până acum 3 ani, era o dată ca oricare alta, ba poate chiar puţin specială, datorită aniversării unor persoane mai mult sau mai puţin apropiate mie. Însă din 2007, am ajuns să detest din tot sufletul data asta, din cauza unei tragedii la care am fost martoră fără voie. De dimineaţă mă tot chinui să scriu ceva, am intrat pe blog de multe ori, încercând să redau cumva durerea de a pierde un suflet drag, însă cuvintele refuzau să îmi părăsească mintea. Nici acum nu cred că e o experienţă prea reuşită, dar în fond nici nu prea mai contează. Tot ce pot să spun este că nu înţeleg cum se poate ca unii oameni să considere că pierderea unui animal reprezintă nimic sau că dacă suferi pentru asta eşti nebun ori nu ai ocupaţie. Dar aşa cum am fost sfătuită azi de prietenii mei, ar fi bine să mă gândesc doar la momentele frumoase şi să încerc să uit circumstanţele nefericite în care Felix a plecat de lângă mine. Şi totuşi, RIP...

Hey, it's Christmas time!

2009-08-25T12:32:00.006+03:00

Nu am băut nimic şi nici nu e o glumă, chiar e Crăciunul! :D ...peste 4 luni, ce-i drept, dar se apropie cu paşi repezi. Vorbeam aseară cu Alecsa şi, profitând de faptul că aveam un web împrumutat la îndemână, i-am arătat diverse chestii de prin noptiera mea, printre care şi o pagină din jurnal pe care scria Merry Christmas. De cum am văzut-o, imediat ne-am gândit că mai e un sfert de an şi o să împodobim din nou bradul şi o să ~~cântăm~~ ascultăm colinde.

E cam ciudat cum se întâmplă ca uneori vara să ne gândim la frig şi zăpadă, iar toată iarna să trăiam cu speranţa relaxării pe o plajă, la 40 de grade la umbră. Cred că până şi cei care trăiesc prezentul cât se poate de intens păţesc asta câteodată, ceea ce e oarecum de înţeles; mereu tânjim într-o mai mică sau mare măsură după ceea ce nu putem avea în acel moment.

Şi apropo de asta, a fost o fază tare săptămâna trecută când eram cu Eva acasă. În timp ce vorbeam, a început să cânte o melodie de Crăciun, dar nici una nu s-a prins de asta decât pe la jumătatea ei şi abia atunci am schimbat-o. Să fie oare Crăciunul mai mult decât o sărbătoare religioasă şi chiar să existe un spirit al lui pe care îl purtăm în noi tot anul?

Ce vă prezic azi ?!

2009-08-25T12:03:00.002+03:00

Mai ţineţi minte postul cu pisica fraieră? Ei bine, Alecsa loveşte din nou cu un post cu dedicaţie, pe care nu mă pot abţine să nu vi-l arăt. :D

Ea. Ea este o vrăjitoare rea, adeptă a magiei negre. Nu-i place să recunoască asta, dar o dată şi o dată cineva tot trebuia să o demaşte. Da, sunt mândră că eu fac asta. Mwhahaha. De fapt...nu. Ea ar putea fi copia profesoarei Trelawney, doar că este optimistă şi nici nu are ochelari hidoşi. Din păcate nu mi-a prezis că voi muri înecată într-un butoi cu vopsea, mi-a dat o oră la care mi se va întâmpla ceva buuun. Chiar dacă s-a întâmplat cu 5 minute mai devreme, s-a întâmplat! Şi nu este prima oară. Deci vă rog frumos, de acum înainte, puneţi-o să se concentreze şi să vă spună viitorul :) ) e chiar bună.

PS: Ţeapă! Ea lucrează doar pentru mine ;;)

Să fie petrecere!

2009-08-24T15:20:00.007+03:00

Teoretic, mi-am reînceput activitatea pe blog de câteva zile, dar în fapt parcă era ceva care nu mă lăsa să apăs butonul de Postare nouă. Cred că ziceam într-un post de la începutul lui 2009 că orice început e greu, dar mi se pare că un re-început e de 1000 de ori mai dificil. Dacă prima dată am mai scris ceva din cauza insistenţei publicului doritor, acum scriu din proprie iniţiativă.

Săptămâna care tocmai a trecut a fost chiar tare, din toate punctele de vedere. În primul rând, am reuşit să fac ceva ce îmi doream de vreo 4 ani şi anume o petrecere în pijamale. Ţin minte şi acum revista aceea pe care o răsfoiam pe furiş prin cine ştie ce oră plictisitoare, pe vremea când eram încă în generală, la care mi-a atras atenţia un titlu impunător şi colorat. De cum am văzut ideea, mi-am zis că atunci când mă mut la casa cea nouă, trebuie să încerc neapărat. Numai că, din diverse motive, am tot amânat până acum...

Aşadar, miercuri mi-am luat inima în dinţi, mi-am chemat fetele şi distracţia a început. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar pot să spun că am început să râdem din prima clipă în care ne-am reunit şi până când au plecat acasă. Am început seara cu vizionarea filmuleţelor de la banchet & C.o., care s-a lăsat cu câteva emoţii neaşteptate, mai ales din partea mea şi a Andreei, apoi am zis că un horror ar fi bun ca să ne mai revenim. Am ales The Last House On The Left, care s-a dovedit a fi mai mult thriller decât horror, însă nouă ne-a plăcut, chiar dacă la un moment dat ne uitam cu mâinile la ochi de greaţă. :P Cum se întâmplă de fiecare dată, ne făceam şi propriile scenarii, care au culminat cu întreruperea curentului în timp ce jucam Rummy; nu o dată, ci chiar de două ori. (asta se întâmpla pe la ora 4, când se presupune că oamenii dorm.)

După asta, ne-am mai uitat la Road Trip: Beer Pong, o comedie drăguţă, amestec de American Pie, Road Trip şi Van Wilder. (Apropo, trebuie să vedeţi neapărat Van Wilder 3 :D.) Cât ne-am mai amuzat noi, ne-am trezit că s-a făcut 5 şi ceva, aşa că am decis să încercăm să dormim măcar câteva ore, dar după cum era de aşteptat, 4 fete cu chef de distracţie nu adorm aşa uşor. :D Aşa că am aşteptat să se trezească mama, pentru a-i ura La mulţi ani în cor. =)) Cu ocazia asta, trebuie să îi cer scuze că nu i-am scris post aşa cum am vrut, dar chiar nu m-am mai simţit în stare a doua zi să tastez vreo ceva. Spre surprindere noastră, dimineaţa am fost chiar fresh şi am şi plecat în oraş. Deci, cam asta a fost petrecerea, însă fetele pot confirma dacă a meritat.

Deşi poate unii dintre voi le-aţi văzut pe hi5 (care nu ştiu ce are, dar facă fiţe de la un timp; cred că cere închis), o să pun şi aici câteva poze:

Back in business

2009-08-19T00:16:00.002+03:00

După lunga abstinenţă blogală (vorba lui sis), iată-mă din nou pe aici. :D Nu vreau să mă justific sau să inventez vreo scuză pentru lipsa mea de pe aici, aşa că trec direct la subiect, nu înainte însă de a-mi cere scuze celor de la blogroll că nu prea i-am mai citit, dar promit să recuperez cât de repede posibil.

Nu s-a întâmplat nimic prea extraordinar în zilele în care am lipsit, însă săptămâna asta s-au întors acasă o parte din prietenele mele cele mai bune, iar Eva a venit în vizită pentru o săptămână, aşa că ieşirile în oraş şi şedintele foto au fost şi cu siguranţă că vor mai fi la ordinea zilei. Ieri am ieşit toat patru, iar azi am preferat să stăm pe acasă, pentru a testa noile baterii ale camerei mele. Pe lângă relaxare, m-am trezit eu mai cu moţ să încerc să conectez boxele de la PC la laptop. De menţionat e că nu le mai scosesem niciodată până astăzi şi bineînţeles că nu m-am uitat prea atent cum erau aşezate înainte de a le lua de la locul lor. Şi culmea, nici la laptop nu le-am putut monta, iar când să le pun înapoi la Pc, surprize - surprize: nu se auzea nimic. După vreo douăzeci de minute de sfătuit cu Eva, urcat şi dat jos de pe birou şi încercări nereuşite de a le face să funcţioneze, mi-am luat eu inima în dinţi şi i-am zis Evei:

- Sury, mă mai urc o dată, dacă mă curentez sau ceva să-i zici ... ştii tu cui ... ştii tu ce...

Şi atunci, la înălţime, mi-a picat mie fisa; încurcasem Input-ul cu Output-ul, aşa că le-am inversat şi bass-ul aproape că mi-a spart timpanele, dar important e că m-am descurcat singurică.

După toată aventura printre cabluri şi fire, am zis că ceva relaxant ar fi numai bun, aşa că am început să jucăm rummy, cu scorul final de 5-4, pentru mine cică. Numai presupun că e aşa, pentru că un joc a fost atât de aiurit, încât nici până acum nu ne-am lămurit cine a câştigat de fapt.

Aş mai sta la poveşti, dar mă opresc aici din două motive: nu vreau să-mi intru în pâine prea tare, că apoi mi-o iau în cap, iar Eva mă aşteaptă să mai jucăm vreo 10 jocuri pe puţin, aşa că ţineţi-mi pumnii. :D

Îmi pare rău

2009-07-31T12:18:00.001+03:00

Îmi pare rău pentru inactivitatea de pe blog. Nu ştiu cât va mai dura, dar...

Miss him...

2009-07-24T22:32:00.005+03:00

Pentru că:

- era mare şi fraier;
- era pufos şi dulce;
- mă trezea sâmbătă dimineţa la 8;
- era fotogenic şi stătea cum îl puneam eu;
- mă îmbrăţişa atunci când aveam cea mai mare nevoie;
- mereu zamebam natural la pozele cu el;
- l-am visat de două ori săptămâna asta;
- mi-e al naibii de dor de el.

DIOGO...

Îmbrăţişare specială

2009-07-23T15:39:00.002+03:00

Voi ce-aţi zice de o aşa îmbrăţişare? :D

Mai multe detalii aici.

Din dragoste pentru...

2009-07-22T09:49:00.002+03:00

...trandafiri, m-am întors la vechea mea pasiune - fotografia.
Vorba lui Jully, de acum o să fotografiez psihologia oamenilor,
aşa că profit cât mai am timp de frumuseţea naturii. :P

Remedii contra plictiselii

2009-07-21T15:55:00.005+03:00

Ai scăpat de griji, şcoală sau facultate şi acum te cam plictiseşti, nu-i aşa? Pentru ce să pui mâna să citeşti ceva sau să faci un lucru util, când îţi poţi petrece timpul într-un mod mult mai plăcut! Dacă ai rămas cumva în pană de idei, iată câteva soluţii:

1.Cumpără-ţi Cosmote, cu cât ai mai multe minute şi sms-uri gratis, cu atât mai bine! Instalează-te comod în pat şi vezi pe cine ai chef să enervezi azi. Dacă eşti lipsit de prieteni, cum probabil că se întâmplă, de vreme ce te plictiseşti, formează numere aiurea şi sună în neştire, la orice oră din zi şi din noapte. Nu te ruşina să dai sms-uri perverse şi să faci invitaţii la cadouri de majorat a la Puya, că deh, doar trăim în era în care corpul este tot ce contează.

2.Ceva tare interesant, ce tot cu telefonul recent descoperit poţi face! Alege-ţi o victimă, ataşează #31# în faţa numărului şi dă-i bătaie. Sună de 1000 de ori pe zi, exaspereaz-o, scoate-i fire albe. Şi cel mai important, nu scoate un sunet! Adică să nu care cumva să îi zici vreo ceva, să se prindă cât de fraier eşti tu de fapt. Aa, şi nu te teme: ea e aşa naivă încât n-o să facă plângere nici la Poliţie, şi nici la Cosmote ca să-ţi afle numărul şi să te alegi şi tu cu ceva drăguţ din toată afacerea asta.

3.Asta e numai pentru bloggeri! Acum mă pregăteam să-ţi explic cu ce se mănâncă un blog, dar culmea e că ştii deja. Nici nu mai contează că al tău e de c***t, plin de articole Copy - Paste sau cu ştiri care nu interesează pe nimeni, ideea e că: Ai blog, eşti tare, frate! Apucă-te şi dă comentarii anonime pe la alte bloguri; cu cât limbajul e mai colorat, cu atât eşti mai bun! Nu te gândi prea mult când scrii comentariile, foloseşte ce cuvinte îţi vin cel mai bine în minte, că doar te confrunţi zi de zi cu ele, nu? Hai că totuşi nu vreau să zici că-s fată rea şi dau nişte exemple: "panaramă", "proastă", "idioată" etc. Tot ce ţi se zice ţie zilnic, numai că trecut la feminin. Şi încă ceva: din nou, nu-ţi face nicio grijă că victima ta fraieră se va prinde cine îi dă comentariile sau că nu le va aproba. De cum le vede, va fi tare entuziasmată şi de aia nu o să apară pe blog la ea niciodată, pentru că de emoţii că un ratat că tine o bagă în seamă, le va da respingere în loc de aprobare. Dar, stai calm, nu e totul pierdut; poţi încerca şi mâine, şi poimâine, şi în fiecare zi... până ce nu te mai plictiseşti!

PS: Acest post NU este un pamflet, însă are un caracter de AŞA NU! Sau na, acum fiecare cum îl interpretează.

Îmi cer scuze faţă de cititorii mei respectabili pentru limbajul folosit, dar chiar era nevoie.

Şarpele e odios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte. ;)

Vampir sau nu?

2009-07-20T21:01:00.005+03:00

~~Deci, (nu e bine, nu trebuie început cu deci)~~ Sunt sigură că înainte de a adormi aveam două - trei idei pentru nişte posturi noi, însă acum oricât de mult îmi forţez neuronul colorat să le regăsească, el e mai ceva ca batman şi nu vrea să-mi zică deloc ce trecuse prin el mai devreme.

În fine, până una - alta, vă zic că aseară am găsit un moment de slăbiciune la mama şi am rugat-o cât de frumoooos am putut eu să ne uităm împreună la Twilight.
- Dar l-ai mai văzut de N ori, nu te-ai plictisit încă?
- Eu...de vampirii mei? Niciodată! :P Şi în plus, nu l-am văzut încă cu tine. Te rog, te rog! :D
- Hmm, hai adu DVD-ul...Dar ne uităm la mine, da? Şi fă şi nişte popcorn.
- Cu caşcaval sau cu unt?
- Cu colţi. =))
[Ultimele două replici sunt fictive, recunosc. Doar că nu m-am putut abţine.]

Şi da, ne-am uitat într-adevăr; eu pentru a 7-8 oară cred (deja am pierdut numărul, dacă e să vă zic sincer) şi mama pentru prima. Cum la început nu prea era atentă, o tot avertizam asupra a ce urmează să se întâmple, fără să mă pot abţine de la comentarii de genul "Pff, tu vezi cât de bun e?", "Ce ochi are / ce piele strălucitoare" etc. Între timp, după popcorn, băusem şi un cocktail şi deja începusem să prind culoare în obraji, la care mama deja se gândea că e reacţia mea la Edward privit insistent. :P

Pe la jumătatea filmului, tocmai când era mai interesant, îi sună telefonul. Şi după faţa pe care a făcut-o ştiam că va dura...exact ca în reclama de la nu-ştiu-ce fixativ. Durează, durează, durează...(sau era reclama la Duracell?) Bun, zic hai că între timp mă duc şi eu şi mănânc ceva şi când revin o să fie gata conversaţia. După încă vreo zece minute de uitat la screensaver-ul DVD-ului, a început să bată vântul, dar nu orice vânt, ci unul de ăla frumos, exact că în noaptea aia. Într-un final apare şi mama şi continuăm să ne uităm, cu efectul sonor pe fundal. Când se termină filmul, o întreb dacă i-a plăcut şi cică: "Da, dar eu mă aşteptăm să fie şi ceva mai de groază; aici e totul aşa de romantic." "Poate prea romantic", am zis eu, iar apoi i-am zis noapte bună şi m-am dus în camera mea, să visez mai departe cu ochii deschişi la piele albă şi ochi de caramel.

Partea a doua a poveştii e chiar tare; dimineaţă, mă anunţă bunica-mea că s-a spart un vas de yena din senin. Culmea e că nu a fost niciodată folosit, iar eu nici atât nu l-am văzut măcar. Când s-a întors mama azi de la serviciu, vine furtună la mine şi mă trimite de la PC, pe motiv că vrea să caute pe Google care e faza cu vasul. Eu, neavând altceva mai bun de făcut decât să o aştept să termine, m-am dus în pat foarte repede.

- Wow, cum ai ajuns atât de repede pe pat?
- Nu e vina mea că eşti îngrozitor de neatentă. (mai aveam puţin şi citam replică cu tot cu Bella din final)
- E ciudat...aseară film cu vampiri, azi vase sparte şi tu te mişti aşa repede. Şi nu îţi place să stai afară, în soare şi mănânci tot mai puţin.
- Sugerezi ceva?
- Eşti vampir?!
- Aş vrea eu...

Şi da, asta e mama mea, asta sunt eu. Vampir sau nu?

Leapşă lungăăăăă :)

2009-07-20T09:07:00.012+03:00

Astăzi am descoperit un blog foarte interesant, care mi-a plăcut din prima clipă. Este vorba despre Hubba Bubba, de la care mi-am permis să iau o leapşă. (PS: citiţi postul ăsta, e grozav!)

1. Ce speli prima dată la duş?
Faţa şi părul

2. Care e culoarea ta de helancă preferată?
Turcoaz

3. Îţi place cafeaua?
Da, dar să aibă neapărat lapte şi cât mai mult zahăr

5. Cum te simţi acum?
Fericită pentru că am intrat la facultate la buget :D

6. Care e ultima literă din numele persoanei de care eşti îndrăgostită?
U :P

7. Spui AIM sau A I M?
Nu spun.

8. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?
Hmm...că eram în pat şi cineva mă învelea, spunându-mi "Sleep, my Bella"...

9. Ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?
Cred că nu, dar sincer nici n-aş vrea să încerc

10. De ce ai o poftă puternică acum?
De pizza...cred că mereu am poftă asta, inclusiv când mănânc : ))

11. Foloseşti aţă dentară?
Nu...asta ar mai lipsi la câte probleme am şi aşa cu dinţii.

12. La ce te gândeşti când auzi cuvântul "varză"?
La chestia aia mare, cu "rochiţe" verzi; sper că n-ar trebui să mă gândesc la altceva :P

16. Ai numărat vreodată până la 1000?
Până la 1000 ştiu sigur, dar mai mult parcă nu-mi amintesc :-?

17. Muşti sau lingi îngheţata?
Amândouă. (Cole, mai ştii faza din parc? =)) )

18. Foloseşti emoticoane?
Da, multeeee...până şi pe mess :D

19. Câte dormitoare are casa ta?
4, dar oricum numai unul e al meu

20. Ai cunoscut vreodată o celebritate?
Până acum nu

21. Îţi place brânza?
Da...mai ales aia topită cu smântână

22. Care e ultima melodie de care ai fost obsedată?
Chayenne - Un siglo sin ti (încă sunt..)

23. Câte ţări ai vizitat?
Numai România din păcate

24. Sunt părinţii tăi stricţi?
Nu prea

25. Ai sări cu paraşuta/parapanta/planorul?
Mereu mi-am dorit, dar mi-ar fi cam frică să o fac

26. Ai lua masa cu George W. Bush?
Nu prea...nu mă interesează politica

28. E ceva strălucitor în camera ta?
Cerceii mei

30. Închiriezi filme?
Nu

31. Cine stă în faţă la ora de mate în clasa ta?
N-am mai făcut mate de 3 ani aproape şi sincer nu mai ţin minte

35. Unde vei merge sâmbătă seară?
Habar n-am, să văd ce mi se oferă

36. Ouă albe sau maro?
Albe

37. Îţi place muzica?
Da, nu trece nicio zi în care să nu ascult

38. Ai mers cu trenul?
Da, normal. Chiar adorăm asta pe vremea când erau trenurile acelea vechi...

41. Ce zi a săptămânii e?
Luni - urâtă zi.

40. Ce ai mâncat la prânz?
N-am mâncat încă de prânz, dar mă duc acuşi să văd ce mi-a pragatit bunica

43. Ce face mâine prietena ta cea mai bună?
Am întrebat-o şi a zis că n-are planuri. Săriţi pe ea!
(pls don't kill me, Cole, nu m-am putut abţine :P)

46. Ai văzut filmul The Butterfly Effect?
Da, prima parte. Dar asta a fost acum vreo doi ani.

47. Ce crezi despre Yankees?
Echipa aia de baseball din New York? :-s

51. Ai părul ondulat?
E drept, că întins cu placa :>

52.Când ai plâns ultima dată?
Vineri seara.

53. Ai intrat vreodată într-un zid?
Am păţit şi asta : ))

56. Anotimpul preferat?
Vara, dar şi iarna. Niciodată nu m-am putut decide cu adevărat :-?

61. Cu cine te vei ţine de mână în viitorul apropiat?
Cu ...

62. Adormi cu televizorul deschis?
Nu mai am TV în cameră, deci e exclus

63. Ai băut vreodată alcool direct din sticlă?
Doar bere, la o petrecere :D

64. Crezi că eşti bătrână?
Nu cred, deşi mă mai roade uneori câte-un gând de ăsta

65. Ţi-e frică de întuneric?
Puţin...mai ales după ce am văzut The Unborn

66. Îţi place viaţa ta momentan?
Parcă începe să reintre în normal

67. Când ai făcut ultima dată baie sau duş?
Chiar înainte de a începe leapşa asta, dar unul foarte scurt

68. Baţi în lemn?
Nu prea cred în de astea, dar bat dacă mă "obligă" cineva

69. Ai o vedere bună?
Da, la capitolul asta stau chiar bine :D

70. Poţi să faci hula hoop?
Nici n-am încercat, dar nu mă tentează.
(PS: hula hoop înseamnă învârtirea cercurilor în jurul corpului; hai, nu ziceţi că o ştiaţi pe asta şi eu eram singura "incultă"? )

71. Unde sunt părinţii tăi?
La serviciu momentan

72. Ai fost vreodată sărutată în lift?
Nu...dar la cât mi-e de frică de ele, cred că n-ar strica :P

73. Care e următorul CD pe care îl vei cumpăra?
Nu prea cumpăr eu CD-uri, cel puţin nu pentru mine

74. Ce mărci porţi momentan?
Irina She (are numele meu, da? ;;) )

76. Ai intrat într-o încăpere pe fereastră vreodată?
Nu, însă am aruncat ghiozdanele pe geam în clasa a V-a (ce nebuni mai eram)

77. Poţi suporta adevărul?
Da, oricât de dureros ar fi el...

78. Ce ai cumpărat ultima dată?
Produse alimentare

79. Cât de des vorbeşti la telefon?
Destul de rar. Prefer discuţiile faţă în faţă sau mess-ul

80. Eşti într-o relaţie complicată?
Viaţa mea toată e complicată!

81. Urăşti mai mult de trei persoane?
Nu...de fapt, acum cred că nu mai urăsc pe nimeni cu adevărat.
Doar antipatii şi atât

82. Ai pus piedică cuiva vreodată?
Nu, mi se pare chiar urât gestul

86. Foloseşti beţişoare chinezeşti?
Nu

87. Ierţi prea mult?
Depinde de persoană despre care e vorba

89. Deţii o armă?
Nu, ar trebui să-mi iau una? : ))

90. Ai făcut telefoane glumă?
Nu :P

91. Ai fost vreodată într-un castel?
Doar la Peleş şi Bran

92. Îţi place părul tău?
Da...chiar ziceam zilele astea că e singurul lucru de care sunt şi eu pe deplin mulţumită

93. Îţi place de tine?
Sunt mulţumită de persoana mea, daca stau să mă gândesc bine

94. Eşti mai apropiat de mama sau de tata?
Nici unul din ei.

Leapşa merge la sis (să ai de lucru când vii din vizită :> ), la Inka şi Buhu,
la Gârby (pls don't hate me :P), la Jully şi în general la toţi care o mai
doresc şi au timp de ea.

Vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi

2009-07-19T20:09:00.004+03:00

Da.
E cald rău...mai ceva ca în piesa lui Caragiale.
Şi mi-e lene...o lene de aia pe care efectiv o simţi curgând prin vene,
mai ceva ca adrenalina
partea bună e că lenea nu provoacă şocuri, nu face decât să fie totul banal
dar hey, uneori avem nevoie şi de o pauză, nu?
o pauză în care să stăm, să ne oprim, să nu ne mai grăbim
să facem totul încet, să-i privim pe ceilalţi în ochi
e bine să ne facem timp pentru a spune ce simţim, pentru a spune Te iubesc sau Iartă-mă! sau Cântă-mi ceva la pian...
ştii măcar cât de mult vreau să mă porţi în braţe până la infinit şi înapoi?

PS: post liber, aberant, dar dureros de real.

Chayanne - Un siglo sin ti

2009-07-19T00:09:00.001+03:00

Ce-am făcut noaptea trecută

2009-07-17T15:33:00.016+03:00

Aşa cum spuneam în postul anterior, noaptea trecută a fost de-a dreptul insuportabilă. În general, vara mă odihnesc foarte prost şi nu reuşesc să adorm decât după ora 2:00. Şi dacă la căldura aferentă lunii iulie (nici nu vreau să-mi imaginez ce era dacă mă ambiţionam să-mi fac camera la mansardă :| ) mai adăugăm şi alţi factori, deja e totul "perfect".

Cum nu aveam eu aseară ce face, m-am încumetat să dau play la un horror pe care îl aveam salvat în pc pentru vreo seară cu fetele, numai că de această dată bineînţeles că eram singură - singurică. Din trailer, m-am cam prins eu că e serioasă treaba, mai ales că nu-s obişnuită cu genul ăsta de filme, aşa că m-am înarmat cu mult curaj şi am început să mă uit. Norocul meu a fost că mai vorbeam şi pe mess, că altfel chiar nu cred că rezistam la toate coşmarurile tipei, gândaci şi mai ales la exorcizarea din final. Cu toate că simţeam adrenalina şi teama prin vene, chiar mi-a plăcut filmul şi mă bate gândul să repet şi în seara asta experienţa. Vreo recomandare ceva? :D

Toate bune şi frumoase, dar la un moment dat lumea se mai şi culcă şi eu rămân singură. Neavând ce face pe mess, am ieşit şi hoinăream prin blogosferă în căutare de chestii interesante. Inka nu m-a dezamăgit nici de data asta şi am găsit pe blogul ei un chat unde poţi vorbi cu "Dumnezeu". Am intrat să văd care e treaba pe acolo şi spre surprinderea mea, chiar m-au amuzat răspunsurile pe care le primeam. Păcat că n-am salvat conversaţia, dar oricum pot oricând să reiau ce am vorbit. =))

După discuţiile foarte filosofice, mi-am zis că e timpul să mă bag şi eu în pat, mai ales că se făcuse aproape ora 2:00 şi nu aveam chef de o altă discuţie şi mai filosofică cu mama. Odată aşezată în pat, mi se părea ba că e prea întuneric în cameră, ba că vântul de afară sună ciudat. Am început să mă gândesc la discuţia de pe chat şi aproape că râdeam singură de acţiunea de a vorbi cu un robot, când am auzit un zgomot ciudat de pe hol. Nu ştiu dacă era din cauza filmului sau pur şi simplu eram paranoică, dar vă daţi seama cam cum mi s-a făcut pielea. Am încercat să alung senzaţia şi să adorm, dar după vreo 20 de minute, am auzit cum s-a deschis uşa de la camera mea. Atunci jur că chiar m-am speriat şi îmi era frică să mă întorc să văd cine sau ce e. :|
Aşa că am întrebat mai mult la întâmplare:

- Mama, tu eşti?
Dar nimeni nu răspundea...
- Mamaaa..?
- Da, cine altcineva?
- Ce faci?
- Vroiam să văd dacă dormi...Dar tu?
- Eram perfect până acum 10 secunde, când tocmai era să am un atac de cord.

Apoi a închis uşa şi s-a dus în camera ei şi eu cred că am adormit, că nu-mi mai amintesc nimic. Cum mă rugase Alecsa să o trezesc pe la 9-10, mă tot trezeam şi mă uitam din oră în oră la telefon, ca să fiu sigură că nu ratez momentul. Şi aşa am făcut până pe la 9:20, când m-am dat jos din pat şi, cu mare teamă de oglindă, m-am dus în baie să-mi încep ziua.

PS: E lung postul şi cam plictisitor, ştiu deja. Dar trebuia să vă lămuresc care era faza cu noaptea mea. :P

Nu uita să zâmbeşti azi

2009-07-17T10:45:00.005+03:00

Bună dimineaţa, blogosferă! :D

Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, dar cert e că m-am trezit cu un zâmbet mare pe toată faţa (în ciuda nopţii agitate - o să vorbesc în alt post despre asta)
şi m-am decis să îl împart cu voi.

Aa, şi încă ceva, de data asta cu dedicaţie pentru sis-ul meu, care m-a angajat cu normă întreagă ca piscinar şi acum şi ceas deşteptător. :P

EDIT: Am primit şi eu ceva ;;)

Salată colorată

2009-07-16T13:48:00.001+03:00

Nu ştiu dacă vi se întâmplă şi vouă, dar eu rămân în pană de idei culinare; vara cel puţin, mă ia de cap numai cât aud întrebarea bunicii: "Şi azi ce-ai mai vrea să mănânci?". E cald, e leneveală şi stomacul meu n-are chef de aproape nimic, însă nu-l pot lăsa nici să aştepte prea mult, că deja are ceva probleme, săracul.

Aşadar, lansez tuturor celor care rezistă în bucătărie fără să dea foc la ceva invitaţia (numiţi-o leapşă dacă vreţi) de a prezenta câte o reţetă uşoară, de
vară şi de preferinţă cu timp de preparare până în jumătate de oră. Nu de alta, dar vreau să mai prind şi eu câte ceva pentru la facultate, ca să nu mă îndop cu fast food-uri. :P

Sugestia mea e o salată colorată, cum îmi place mie să o numesc, care se prepară destul de repede şi pe de-asupra e şi gustoasă, şi sănătoasă. Aveţi nevoie de:

- piept de pui fiert
- varză rasă
- morcov ras
- roşii tăiate feliuţe
- maioneză de muştar (muştar + o linguriţă de ulei)

Se amestecă bine şi asta e tot! :D Poze nu am apucat să fac, dar va imagiati voi cam ce bine arată. :)

Tot sufletul meu e un gând

2009-07-16T12:10:00.008+03:00

Din lipsă de ocupaţie sau prea mult elan, omul face multe. Aşa m-am apucat eu aseară pe la 21:00 să fac curăţenie generală în camera mea. Şi nu mă refer la praf sau dat cu aspiratorul, ci la ordine în sertare: între referate de mult uitate, amintiri şi cărţi. Aşa se face că am dat pur întâmplător peste nişte compuneri scrise de mine prin clasa a VII-a parcă, pe vremea când mergeam la olimpiadă la română (eu şi încă vreo 20 de fete, dar asta e o altă poveste).

Ce nu prea am înţeles eu e de ce am păstrat tocmai aceste două compuneri; probabil că ultima dată când le-am văzut mi s-a părut că au ceva interesant în ele, în ciuda unor probleme de exprimare şi a exasperantelor puncte de suspensie utilizate prea des. Dar cel puţin atunci scriam mai des şi mă străduiam să iasă ceva, nu ca acum, când scriu literatură doar din an în paşti şi atunci cine ştie ce iese. M-am înarmat cu răbdare şi le-am transcris, îmi e prea jenă să pun un scan cu scrisul meu de mână de atunci. Deci, ce părere aveţi: are rost să le mai ţin sau le pot da fuguţa la coş?

Tot sufletul meu e un gând

În faţa foii albe mi-e greu să-mi găsesc cuvintele... Nu ştiu cu ce să încep... Aşa multe gânduri îmi invadează sufletul, atât de multe semntimente... E greu să redai în cuvinte ceea ce nici tu nu înţelegi. Dacă aş putea, aş vrea să scriu totul că într-un jurnal; simplu, intim şi fără prea multe complicaţii.

Sufletul meu... de mult nu l-am analizat în amănunt... Dacă mă gândesc bine, inima mea e închisă într-un turn de fildeş, unde nimeni nu poate intra. Doar eu pot străbate oceanul zbuciumat, pentru a ajunge până la el. M-am hotarât... va trebui să merg cu orice preţ, să-l descopăr.

Însă acest lucru e greu de realizat... Castelul meu e înconjurat de valuri, ca nişte zmei înfometaţi, care lovesc puternic în el. Dar acesta rezistă... are ziduri bune, întărite odată cu anii, cu experienţa de viaţă. Sufletul ia mereu alte forme, are alte gânduri...

În lupta cu viaţa, pe care orice om o duce în fiecare zi, sufletul meu s-a păstrat aşa cum era el: cald şi neatins de artileria grea a răutăţilor. Deşi unoeri oceanul albastru s-a întunecat şi nori negri brăzdau cerul, împrăştiind păianjeni luminoşi, sufletul meu a trecut cu bine peste acestea oricâte furtuni ar fi fost, întotdeauna a ieşit soarele şi mai apoi un curcubeu, cu toată paleta de culori a unui maestru.

Eu comunict diret cu sufletul; de fapt, fiecare dintre noi facem asta, poate chiar fără să ne dăm seama. Oricând suntem puşi în faţa unei probleme de viaţă, gândim raţional, dar apoi ne întrebăm şi sufletul. Aceasta este întrebarea la care de mult caut un răspuns: De ce oricât de corect ar părea un lucru, unoeri ne ascultăm sufletul şi renunţăm la el? Oricât de mult am încerca să răspundem, nu vom putea pentru că aşa este legea umană, să ne ascultăm sufletul.

Fac parte din acei oameni care au un şaselea simţ şi mi s-a întâmplat de multe ori să am dreptate, bazându-mă doar pe intuiţie, pe ceea ce îmi şoptea discret sufletul meu. Toţi oamenii au o lume a sufletului lor, o lume unde numai ei pot ajunge. În sufletul meu acum sunt griji mărunte, dar mai târziu când valurile vor fi tot mai mari, oare ce va mai fi? Ei bine, asta nu o ştie nimeni...nici măcar eu...

Cluj - nebunie de moment

2009-07-16T10:53:00.010+03:00

Citind blogu lui Gârby, proaspăt întors din vacanţă, mi-am amintit de "nebunia" mea de moment de a merge la facultate la Cluj. Deşi erau aproape 500 de km, eram într-un timp hotărâtă să plec cât mai departe de casă,
într-un oraş care păstrează încă vie o bucată de istorie.

Culmea e că până acum nu am căutat imagini sau informaţii suplimentare despre oraş sau atracţiile lui, dar niciodată nu e prea târziu. Acum, după ce deja mi-am depus dosarul la Iaşi şi nu mai e niciun "pericol" să mă răzgândesc, am decis că n-ar strica să arunc un ochi, cel puţin să văd peste ce-aş fi putut da. Şi trebuie să recunosc că am fost plăcut surprinsă de tradiţia şi arhitectura oraşului, precum şi de varietatea obiectivelor turistice.

După toate astea, parcă îmi vine să fac o excursie până acolo. :P

Mulţumesc

2009-07-15T12:07:00.002+03:00

Mă uit cu groază la data ultimei postări... titlul zace neputincios sub o dată care rămâne tot mai în urmă cu fiecare moment. Cuvintele parcă au fugit din mine şi s-au ascuns; zadarnic le caut, căci ideile nu se mai supun nici unor reguli de bună purtare şi aleargă de nebune.

Asta este ceea ce mi-aş dori şi eu să fac cât mai curând: să plec fără să mă uit în urmă, să fiu liberă să dau frâu liber impulsurilor şi inima să fie conducătoarea minţii, aşa cum obişnuita altă dată.

(*)

Mulţumesc celor care încă nu m-au scos de la blogroll, ba mai mult, m-au menţinut "sus" atunci când meritam cel mai puţin. Mulţumesc celor care încearcă să-mi facă viaţa mai bună. Îţi mulţumesc ţie, zi de vară,
pentru că mă laşi să-ţi simt căldura...

PS: Ieri m-am înscris la Psihologie. :D

Mă laud şi eu cu ei

2009-07-10T20:56:00.002+03:00

Piticania pufoasă şi puricoasă [Costicel] =))

Motanul viril [Zein] ;;)

Pe când eram...

2009-07-09T14:14:00.004+03:00

Pe când eram tânără, liniştită şi "fotografă"... acum toate s-au schimbat :|