sâmbătă, 28 august 2010

I Love Ice-Cream

Chiar dacă nu avem prea multe locuri interesante în minunatul nostru oraş, era totuşi o nouă atracţie care îmi făcea cu ochiul de vreo lună, dar din diverse motive nu am apucat să merg până azi - gelateria I Love Ice-Cream. Pentru localnici, e cea de lângă RDS, vizavi de biserică; precis aţi văzut-o, chiar şi aşa bine ascunsă cum e. O să încep prin a spune că nu este un post plătit sau mai ştiu eu ce fel reclamă ascunsă, doar scriu despre ce îmi place şi ce nu.

Şi pentru că sunt eu mai critică de fel, o să încep prin a spune că ar trebui să-şi facă puţină publicitate şi să rezolve cumva treaba cu iluminatul. Pe cât de drăguţ arată ziua, pe atât de ciudate sunt luminile puternice care se aprind seara. Am trecut şi m-am uitat doar pe geam într-o zi pe la 21:00 şi aveai impresia că eşti pe masa de operaţie. :)) În rest, atmosfera e foarte...rece! Dar e de înţeles, având în vedere specificul locului, aşa că asta nu e decât o aluzie la faptul că după ce ieşiţi de acolo vă veţi simţi ca după un film 7D.

Îmi plac mult măsuţele albe, de două persoane, cu şerveţele de bambus şi lumânări, colecţia de reviste, pe care chiar am răsfoit-o secvenţial şi internetul wireless, cu toate că mai bine nu-l foloseşti pentru a putea savura pe deplin minunata îngheţată. Şi acum ajung la plusul lor cel mai mare: o îngheţată absolut...perfectă! Mai bună chiar decât Betty Ice (şi cine a fost cu mine la o îngheţată ştie că eram maniacă după ea), mai cremoasă şi totodată mai variată în arome. Concluzia? Dacă încă nu aţi fost acolo, ocupaţi-vă o masă cât mai e vară şi lăsaţi-vă purtaţi până în paradis (şi eventual înapoi).

6 comentarii:

Andreeea spunea...

Verificam agenda si.... trecem o iesire la inghetata cat de curand ;;)

Alecsa spunea...

vreau si euuuuuu=P~ daca imi dai inghetata o sa te iubesc pe vecie:D

Georgiana spunea...

merci pentru review, voiam sa ma duc de ceva timp, am tot amanat...
preturile, cum sunt preturile? :D

Anonim spunea...

Buna, iti multumesc pentru comentariu, eu sunt cea care detine gelateria si trebuie sa iti spun ca m-au impresionat mult cuvintele tale, ai vorbit foarte frumos. Oricum vroiam sa iti spun ca noi publicitate facem, iar luminile si tot decorul a fost atent studiat de un arhitect. Am vrut sa facem ceva modern pentru acest oras. Te asteptam in martie, vom avea si terasa.

Pupici

Anonim spunea...

Buna, vroiam sa iti multumesc pentru comentariul si pentru sinceritatea ta si ca apreciezi produsele noastre deoarece este un produs exclusiv artizanal. In ceea ce priveste publicitatea sa stii ca am facut si o sa mai facem, iar iluminatul, proiectul a fost facut de un arhitect strain pentru aceasta gelaterie. Dupa cum cred ca ti-ai dat seama eu sunt unul dintre proprietari, oricum, te astept in martie cand redeschidem si vom avea si terasa, iar in 2 luni deschidem si in iasi gelaterie, lounge bar si restaurant. Aceasta va fi pe Bd. independentei nr.33

Pupici

Irina - Andreea spunea...

Multumesc si eu pentru feedback, sincer a fost o surpriza foarte placuta. :) Sigur voi reveni, atat in Husi, cat si in Iasi. Toate cele bune! :)

 
Filme Online Seriale Online