duminică, 6 septembrie 2009

Toamnă = frunze moarte :|

Buuun, deci cred că aţi observat că am cam lipsit de pe aici, iar dacă nu, nici nu mă mir, oricum sunt cam invizibilă în ultima vreme. Am fost puţin plecată de acasă, dar am preferat să nu mai scriu nimic pe blog sau în alte părţi, pentru că mereu când plănuiesc ceva sau fac publică o acţiune, se alege praful. Deşi m-am reîntâlnit cu Eva, ceea ce a fost foarte plăcut, în rest am avut parte şi de nişte momente mai puţin frumoase. Cum ar fi să fiu la locul nepotrivit într-un anume moment, să cred că mor de la nenorocita aia de caracatiţă, să mă lovesc de maşinuţe la curent (bine am zis eu când aveam 5 ani că n-ar trebui să mai urc în aşa ceva vreodată) sau să mi se spargă în mână paharul de granitta.

Dar asta nu-i nimic, pe lângă faptul că am venit acasă şi am şters toate poeziile prostiile scrise de-a lungul vremii din greşeală, iar programul de recuperat nu mi-a adus decât o mică parte înapoi. :| Şi ar trebui oare să mai zic şi că toamna şi-a intrat în drepturi şi că detest vremea asta? Îmi place ploaia, dar nu asta. Nu suport să mă îmbrac gros, mă disperă mormanele de frunze galbene, care în curând o să fie negre şi urâte. Singurul lucru bun e că a fost ziua lui sis şi că ne-am hug-uit la web, că în rest toamna sucks. :| Aa şi ieri cică a fost ziua mea: 18 ani şi 9 luni, de parcă i-ar păsa cuiva. Şi apogeul: aveam la status: Emo mood; wanna cut together? şi nu s-a oferit nimeni. Aşa, acum că am încheiat cu lamentările, mă simt ceva mai bine. Şi staţi liniştiţi, am glumit la faza cu emo, adică nu-mi mâncaţi coliva încă.

Postul ăsta l-aş pune la Drafts, dar o să-l public, indiferent dacă va deranja pe cineva. Asta e realitatea mea în momentul asta şi nu-mi pasă că ar trebui să fiu mai optimistă şi să sper că totul va fi bine. Pentru că nu va fi, cel puţin nu dacă îmi tot repet asta mecanic, ci doar dacă fac ceva care să schimbe situaţia.

7 comentarii:

Vick spunea...

Subscriu la sentimentele despre toamna. URASC TOAMNA! N-am avut nici o toamna frumoasa pana acum, probabil si de la asta mi se trage. Sa vedem, poate de data asta am ceva mai mult noroc. Noroc? Am mai spus pana acum ca eu nu prea am noroc, si cand am il gonesc? Nu? Ei bine, spun acum.
Vezi? Asta imi face toamna. Ma demoralizeaza. Da cadere libera, nu asa!
Pfff... urasc vremea asta!

Alecsa spunea...

Siiis sa vezi ce te tai eu daca vorbesti prostii:)) PS: stii ca eu iubesc toamna;;) si ploaia si tot.sunt ciudata:))

Adrian Manolache spunea...

toamna e frumoasa, dar nu tot timpul. Se zice ca toamna e anotimpul tristetii, al nostalgicilor.
app La multi ani:P

Irina - Andreea spunea...

^Vick: mersi de sustinere :D

^Alecsa: stiu ca tu o iubesti >:D< si eu sunt mai ciudata, dar tot nu-mi place toamna :))

^Adrian: mersi :P

Mallynna spunea...

Ador toamna:X

somebody spunea...

toamna nu face decat sa inchida sezonul de visare..te desprinzi de iluziile de vara,inchizi cartile despre magie(asta pt cei care le folosesc..)..praful de speranta ramane pe bancile tocite din parcuri si te asteapta vara viitoare.totul pare mai sumbru in septembrie.ma face sa ma simt destul de confuza si singura iar uneori rupe firul unei povesti de vara.si totusi atunci se face vinul asa ca ma deprim cu un morman de frunze si beau un pahar asteptand vara :)cred ca vb de pomana si inspiratia mea de 1 30 nu este la adevarata capacitate.poate procentajul va creste si o sa ma caute cineva spunand ca intelege de ce mi se pare ca in fiecare dimineata imi zambeste felia de paine prajita :P

incasha spunea...

a fost ziua ta? :(( de ce nu ai zis si tu ? offfffff, la multi ani iubita.. pacat ca e cu intarziere...

 
Filme Online Seriale Online