joi, 16 iulie 2009

Tot sufletul meu e un gând

Din lipsă de ocupaţie sau prea mult elan, omul face multe. Aşa m-am apucat eu aseară pe la 21:00 să fac curăţenie generală în camera mea. Şi nu mă refer la praf sau dat cu aspiratorul, ci la ordine în sertare: între referate de mult uitate, amintiri şi cărţi. Aşa se face că am dat pur întâmplător peste nişte compuneri scrise de mine prin clasa a VII-a parcă, pe vremea când mergeam la olimpiadă la română (eu şi încă vreo 20 de fete, dar asta e o altă poveste).

Ce nu prea am înţeles eu e de ce am păstrat tocmai aceste două compuneri; probabil că ultima dată când le-am văzut mi s-a părut că au ceva interesant în ele, în ciuda unor probleme de exprimare şi a exasperantelor puncte de suspensie utilizate prea des. Dar cel puţin atunci scriam mai des şi mă străduiam să iasă ceva, nu ca acum, când scriu literatură doar din an în paşti şi atunci cine ştie ce iese. M-am înarmat cu răbdare şi le-am transcris, îmi e prea jenă să pun un scan cu scrisul meu de mână de atunci. Deci, ce părere aveţi: are rost să le mai ţin sau le pot da fuguţa la coş?



Tot sufletul meu e un gând

În faţa foii albe mi-e greu să-mi găsesc cuvintele... Nu ştiu cu ce să încep... Aşa multe gânduri îmi invadează sufletul, atât de multe semntimente... E greu să redai în cuvinte ceea ce nici tu nu înţelegi. Dacă aş putea, aş vrea să scriu totul că într-un jurnal; simplu, intim şi fără prea multe complicaţii.

Sufletul meu... de mult nu l-am analizat în amănunt... Dacă mă gândesc bine, inima mea e închisă într-un turn de fildeş, unde nimeni nu poate intra. Doar eu pot străbate oceanul zbuciumat, pentru a ajunge până la el. M-am hotarât... va trebui să merg cu orice preţ, să-l descopăr.

Însă acest lucru e greu de realizat... Castelul meu e înconjurat de valuri, ca nişte zmei înfometaţi, care lovesc puternic în el. Dar acesta rezistă... are ziduri bune, întărite odată cu anii, cu experienţa de viaţă. Sufletul ia mereu alte forme, are alte gânduri...

În lupta cu viaţa, pe care orice om o duce în fiecare zi, sufletul meu s-a păstrat aşa cum era el: cald şi neatins de artileria grea a răutăţilor. Deşi unoeri oceanul albastru s-a întunecat şi nori negri brăzdau cerul, împrăştiind păianjeni luminoşi, sufletul meu a trecut cu bine peste acestea oricâte furtuni ar fi fost, întotdeauna a ieşit soarele şi mai apoi un curcubeu, cu toată paleta de culori a unui maestru.

Eu comunict diret cu sufletul; de fapt, fiecare dintre noi facem asta, poate chiar fără să ne dăm seama. Oricând suntem puşi în faţa unei probleme de viaţă, gândim raţional, dar apoi ne întrebăm şi sufletul. Aceasta este întrebarea la care de mult caut un răspuns: De ce oricât de corect ar părea un lucru, unoeri ne ascultăm sufletul şi renunţăm la el? Oricât de mult am încerca să răspundem, nu vom putea pentru că aşa este legea umană, să ne ascultăm sufletul.

Fac parte din acei oameni care au un şaselea simţ şi mi s-a întâmplat de multe ori să am dreptate, bazându-mă doar pe intuiţie, pe ceea ce îmi şoptea discret sufletul meu. Toţi oamenii au o lume a sufletului lor, o lume unde numai ei pot ajunge. În sufletul meu acum sunt griji mărunte, dar mai târziu când valurile vor fi tot mai mari, oare ce va mai fi? Ei bine, asta nu o ştie nimeni...nici măcar eu...

4 comentarii:

Alecsa spunea...

vai ce draguta e sis:X sa nu te prind ca o arunci:-w

Jully spunea...

eu zic ca ar trebui sa o pastrezi... e foarte frumoasa compunerea...

Essences spunea...

WOW

Irina - Andreea spunea...

:">

 
Filme Online Seriale Online