miercuri, 15 aprilie 2009

La mulţi ani, Sury!

Postul pe care îl scriu acum este unul în avans, recunosc. Şi până mâine o să stea cuminţel la categoria "Postări planificate". De fapt, "mâine" de acum, va fi deja "ieri" când voi veţi citi aceste rânduri. Dar în fine, nu stau acum să fac analize pe adverbele din text.

Ideea este că e ziua scumpei mele verişoare - sury, cum îi zic eu de vreo 4 ani- EVA. Cea care a participat la Miss, cea care nu ştia cum să facă fursecurile după reţeta mea, cea care a fost lângă mine mereu când am avut nevoie. Cea care îmi este mai mult decât o soră, dovedindu-mi astfel că Sângele nu minte.

Şi pentru că am ţinut neapărat să fiu alături de ea la "Her Super Sweet 16", i-am făcut o vizită. De fapt, acum sunt pe drum spre ea şi abia aştept să o văd. Nu-mi vine să cred că deja au trecut aproape 2 luni de când nu ne-am mai întâlnit. Tot ce vreau să mai adaug înainte de a trece la urarea propriu-zisă e că mă bucur enorm că nu s-a schimbat nimic între noi, în ciuda a tot ceea ce a fost şi aici ştie ea cel mai bine la ce mă refer. :)

Aşadar, dragă sury, îţi doresc din tot sufletul să fii fericită - pentru că meriţi, chiar meriţi! De iubire nu mai vorbesc, pentru că ştiu deja că are cine să aibă grijă de asta. ;;) La mulţi ani şi tot ce îţi doreşti tu să ţi se îndeplinească! >:D<


P.S.: O să revin cu poze cu noi două când ajung acasă...

6 comentarii:

Andreeea spunea...

La multi ani si din partea mea, Eva! :D >:D<

Anonim spunea...

Have fun sistaar! Si la mult multi ani Evei :> >:D<

Essences spunea...

La multi ani :X

Doryna spunea...

La multi ani,Eva!!

eva spunea...

MUUUUUUULTUMESC :d:d:d >:D<>:D< Su pe tine te iubi :*

Irina - Andreea spunea...

^Eva: si eu te iubi :x

 
Filme Online Seriale Online