luni, 13 aprilie 2009

Finally, home alone!

Se pare că prima zi din vacanţă nu e atât de oribilă precum am crezut că va fi. Asta pentru că, dintr-un motiv necunoscut, îmi intrase în cap ideea că vacanţa asta de "Paşte" nu va fi deloc pe placul meu. Poate pentru că nu coincide cu sărbătoarea care ar fi trebuit, sau doar poate pentru că înseamnă o aşteptare de 5 zile, în care nu aş fi avut activitate continuă. Însă până la urmă s-a dovedit că început e promiţător.

Deşi m-am trezit de bună voie în jur de 8 şi ceva, iar cerul era înnorat, gândurile mele negre s-au risipit de îndată ce am pus mâna pe cartea pe care o citesc. Şi nu am mai lăsat-o din mână până nu am terminat cele o sută şi ceva de pagini care îmi mai rămăseseră. Şi acum, volumul 3 mă aşteaptă nerăbdător.

Pe la 10 şi un sfert am zis să mă duc şi eu până în bucătărie să văd care e atmosfera, însă nu mişca nimic în front (ei bine, aproape nimeni - excepţia era o coadă gri, care se agita pe lângă mine). Atunci mi-am amintit că îmi spusese bunica că se duce până nu-ştiu-unde. Deci, eram în sfârşit singură acasă :D. Să nu credeţi cumva că aşteptam momentul asta că să fac ceva anume, gen petrecere cu lumea din cartier sau mai ştiu eu ce explozie la casă; pur şi simplu, îmi doream să respir puţin fără să fiu îngrădită, pentru că de multe ori în ultima vreme am simţit că nu prea mai am spaţiul meu propriu.

Şi acum, în timp ce scriu acest post, ascult muzică la maxim...de când am aşteptat asta! Aa, şi mă mai gândesc că acuşi o să mă văd cu prietenii mei cei mai buni. Deci, nu e nici pe departe atât de rău, nu? :)

5 comentarii:

Anonim spunea...

Sistar,nush daca ti-am zis,dar si eu sunt singura acasa de dimineata =))) singura singura:x

Anonim spunea...

Aaa da si sa nu uitam ca acea codita mica era Zeinutuuuul:x:x (care e vaduv de aproape 4 saptamani :( )

Irina - Andreea spunea...

^Praji: da, mi-ai zis :X si nu te mai gandi la asta cu Zein..:( >:D<

Essences spunea...

marfa cand esti singur acasa :D
chindieeeeeeeeee

Irina - Andreea spunea...

^Inka: asa e...pacat ca nu a, prea des ocazia asta :(

 
Filme Online Seriale Online