sâmbătă, 28 februarie 2009

Zâmbesc

Bună dimineaţa, dragii mei cititori! Astăzi sunt veselă, bine-dispusă, plină de optimism şi vrăjită de frumuseţea primăverii ce bate nerăbdătoare la uşă. Nici nu îmi vine să cred că mâine va fi deja 1 martie. De fapt, mereu mi s-a părut stranie trecerea asta de la 28/29 direct la 1. Ce bine ar fi să fie aşa şi la trecerea din mai în iunie...să fie, oficial, vară mai repede. Însă, până atunci, trebuie să ne bucurăm de frumuseţea ghioceilor ce au înflorit deja de câteva săptămâni, de mirosul zambilelor şi de culorile superbe ale lalelelor.

Şi totuşi, pentru că până mâine e încă iarnă, calendaristic vorbind, o să mă opresc aici cu elogierea naturii renăscute şi o să îmi permit să rezolv leapşa preluată de la Iluzoric Dream: trebuie să enumăr 6 lucruri care mă fac să zâmbesc. Asemeni ei, şi mie mi se par cam puţine, pentru că, cel puţin în ultima vreme, zâmbesc mai mereu. Iar dacă totuşi ar fi să nominalizez câteva, să vedem ce ar ieşi:

1. EL - lumina din ochii lui când numai mă priveşte, când mă atinge, când el e fericit, când îmi da veşti bune, când îmi spune că mă iubeşte - nu ai cum să nu zâmbeşti :)

2. visele - în somn, cu ochii deschişi (de cele mai multe ori), îmi imaginez lucruri pe care mi le doresc şi care ştiu că, mai devreme sau mai târziu, vor fi reale. Însă până atunci, visându-le, mă simt mai aproape de ele.

3. marea şi răsăritul - cu riscul de a mă repeta, susţin că nu e nimic mai frumos decât să stai pe plajă, fără nicio grija, cu persoana iubită lângă tine, aşteptând să răsară soarele. Şi garantat, pentru o secundă timpul se va opri în loc.

4. pisicul meu - Zein e atât de drăgălaş şi alintat, încât nu ai cum să nu zâmbeşti când îl vezi. Şi deja fce parte din familie...

5. iubirea - ador să văd iubire în jurul meu, să observ că mai există şi alţi oameni fericiţi, împliniţi, care emană o stare de bine peste tot unde merg.

6. fotografiile - cu mine, cu NOI, cu prietenii, de la petreceri sau din excursii, de la aniversări sau de la şcoală; cu nori, maci, pisici, artistice sau mai puţin - mă ajută să retrăiesc toate momentele frumoase şi zâmbesc instantaneu când le văd.

Cam astea ar fi cele mai importante şi care mi-au venit acum în minte, însă nu trebuie nici să uităm de zâmbetul declanşat involuntar, fără un motiv anume. Leapşa merge la Adrian, Alecsa, Dorys şi la toţi cei care mai au motive să zâmbească.

5 comentarii:

Georgiana spunea...

ma bucur ca te simti asa! sper si vreau sa te simti, sa ne simtim toti asa mereu! si mie imi pare nespus de bine ca vine primavara!:)

o zi colorata sa ai!

Irina - Andreea spunea...

^ms la fel :)

Doryna spunea...

Foarte frumoasa leapsa:) am citit-o si eu pe cateva bloguri si vad ca acum m-a ajuns si pe mine din urma..O sa o onorez insa nu azi.. :*

Essences spunea...

ce frumos...

Irina - Andreea spunea...

^Doryna: ok, nu e nicio problema :D

^Inka: ma bucur ca ti-a placut ;))

 
Filme Online Seriale Online